Decizia civilă nr. 2377/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2377/R/2011
Ședința publică din data de 28 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1267 din 10 martie 2011 pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. T., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului intimat - avocat B. I. în substituire avocat B. H. A., din cadrul
Baroului C., lipsind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 iunie
2011 intimatul a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare pe care reprezentanta acestuia declară că înțelege să o susțină.
Nefiind formulate alte cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar, reprezentând contravaloare onorariu avocațial. S. oral în fața instanței apărările formulate în scris în întâmpinare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.6642/117/(...) pe rolul T. C., reclamantul S. T. a chemat în judecată pe pârâta C. J. DE P. C., solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra în cauză, să pronunțe o hotărâre prin care pârâta să fie obligată la emiterea unei noi decizii de pensie prin luarea în considerare a veniturilor menționate în adeverința nr.133/(...) eliberată de S. I. S., începând cu data de (...) și la plata diferențelor de pensie ce vor rezulta în urma acestei recalculări.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta refuză să ia în considerare adeverința eliberată de către angajator.
Prin întâmpinarea formulată, C. J. de P. C. a solicitat respingerea contestației ca nefondată întrucât, potrivit art. 4 al. 2 din O.U.G. nr. 4/2005:
„sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiei și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual…sunt cele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență";.
Prin sentința civilă nr. 1267 din 10 martie 2011, Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul S. T., pârâta C. J. de P. C. fiind obligată la emiterea unei noi decizii de pensie prin luarea în considerare a veniturilor menționate în adeverința nr. 133/(...) eliberată de S. I. S., începând cu data de (...).
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 2 din L. nr. 19/2000, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice sau juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, legiuitorul consacrând astfel principiul contributivității la stabilirea drepturilor de asigurări sociale, inclusiv a pensiilor pentru limită de vârstă .
Dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurări sociale de stat și prevederile Legii nr. 27/1966 stabileau obligația angajatorului de a vira la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de salariat, iar retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajatului în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise lunar în carnetul de muncă.
S-a mai reținut că, potrivit disp.art. 164 din L. nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestui act normativ, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare al acestora în carnetul de muncă, pe lângă salariile prevăzute la al. 1 avându-se în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de (...) au făcut parte din baza de calcul sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități.
Conform adeverinței nr. 133/(...) eliberată de S. I. S.A, reclamantul, în perioada 1974-19984 a realizat venituri suplimentare cu caracter permanent.
În considerarea celor de mai sus, ținând cont de faptul că reclamantul a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în calcul a întregului venit asigurat, că veniturile realizate au avut caracter permanent și că pentru sumele respective s-a plătit C., în baza art. 1 din Decretul nr. 389/1972, art. 23 al.
1 din L. nr. 19/2000, s-a reținut ca fiind fondată acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs C. J. DE P. C., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a admis acțiunea formulată de către reclamant, fără a lua în considerare faptul că, pentru vechimea în muncă realizată în fostul sistem, adică până la data de (...), se respectă regulile de stabilire a bazei de calcul reglementate de L. nr.3/1977.
În ceea ce privește sporul de vechime, s-a susținut că în mod greșit recurenta a fost obligată să ia în considerare sporul din adeverința depusă la dosar.
Se mai invocă faptul că în mod greșit prima instanță a acordat reclamantului drepturile de pensie recalculate începând cu data de (...).
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat de C. J. DE P. C., prin prisma motivelor derecurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță, se reține că acestaeste în parte fondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a obligat recurenta să recalculeze pensia reclamantului prin luarea în considerare, la calculul drepturilor de pensie, a sumelor prevăzute la rubrica venituri suplimentare din adeverința nr. 133/(...) eliberată de S. I. S.A, angajatorul asumându-și răspunderea în ceea ce privește mențiunile înscrise în aceasta, în sensul că veniturile au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, conform art.1 din Decretul nr.389/1972, potrivit căruia angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.
Angajatorul a mai menționat prin această adeverință faptul că pe toată perioada angajării reclamantei s-au achitat lunar cotele de C..
Nu se poate reține că neînregistrarea în carnetul de muncă a acestor venituri suplimentare poate avea drept consecință neluarea acestora în considerare la calculul pensiei cuvenite intimatului, din moment ce caracterul permanent al acestora și calcularea contribuției de asigurări sociale prin raportarea la câștigul brut realizat, conform Decretului nr.389/1972, au fost dovedite cu adeverința depuse la dosar.
Potrivit Precizărilor M.ui Muncii și Protecției Sociale și M.ui Finanțelor privind aplicarea prevederilor Legii nr.49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, publicate în Monitorul oficial nr.193/1992, contribuția pentru asigurările sociale de stat datorată de persoanele juridice și fizice se calculează prin aplicarea procentului legal asupra câștigului brut realizat de salariați, indiferent de durata contractului de muncă, de forma de salarizare utilizată și de forma de proprietate a unității în care lucrează.
Se mai reține că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost, anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, câștigul total, astfel cum este definit prin art.9 din L. nr.57/1974.
Art.1 din L. nr.14/1991 prevedea că salariul cuprinde salariul de baza, adaosurile și sporurile la acesta, iar adaosurile și sporurile la salariul de baza se iau în calcul la stabilirea drepturilor care se determina în raport de salariu, în măsura în care se prevede prin lege.
Potrivit dispozițiilor art.10 din L. nr.3/1977, baza de calcul pentru stabilirea pensiei era media din 5 ani consecutivi, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază, precum și a următoarelor venituri salariale: sporul pentru vechime în muncă, sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare și alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractul individual de muncă, potrivit legii.
Se reține astfel ca fiind nefondate și motivele de recurs invocate de către C. J. de P. C. potrivit cărora drepturile salariale suplimentare prevăzute în adeverința nr.133/(...) eliberată de S. I. S.A nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
Se constată însă că adeverința nr.133/(...) eliberată de S. I. S. nu putea fi luată în considerare de către pârâtă începând cu data de (...), întrucât nu era depusă la data formulării cererii de pensionare la recurentă.
Prin urmare, Curtea reține că, în temeiul disp.art.169 alin.3 din L. nr.19/2000, drepturile de pensie recalculate se vor acorda începând cu data de (...).
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.
1 din Cod.proc.civilă, urmează să se admită recursul formulat de C. J. de P. C. și să se modifice în parte sentința primei instanțe, în sensul că acordarea drepturilor recalculate se va face începând cu data de (...).
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii și
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1267 din 10 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că acordarea drepturilor recalculate se va face începând cu data de (...).
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 28 iunie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. C. M.
GREFIER,
N. N.
Red./Tehnored.:C.M;
2 ex.- (...);
Jud. fond:- Tribunalul Cluj:-I. Perlipceanu.
← Decizia civilă nr. 1433/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1699/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|