Decizia civilă nr. 2993/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2993/R/2011
Ședința din data de 13 S. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : C. M.
JUDECĂTOR : I. T. JUDECĂTOR : D. C. G. G. : A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul C. O. G. împotriva sentinței civile nr. 492 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții-intimați C. J. DE P. M. și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 septembrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față.
Prin contestația înregistrată pe rolul T. M. sub dosar nr.
2120/100/(...), astfel cum aceasta a fost precizată la data de (...), contestatorul C. O. G. i-a chemat în judecată pe intimații: C. J. DE P. M. și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea P.ui de pe lângă Tribunalul Maramureș să elibereze o adeverință, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 și nr.330/2009, care să cuprindă venitul brut corect al unui procuror șef secție urmărire penală la data de (...) și obligarea Casei Județene de P. M. la plata retroactivă a sumelor reprezentând diferența între pensia de serviciu calculată conform deciziei nr. 2. din (...) și cea cuvenită contestatorului, începând cu data de (...), fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, prin decizia nr. 2. din (...) emisă de C. J. de P. M., au fost stabilite drepturile sale de pensie, în temeiul art. 82 alin.5 din L. nr. 303/2004, începând cu data de (...), avându- se în vedere ca bază de calcul indemnizația brută a unui procuror șef secție urmărire penală din luna noiembrie 2009.
La data de (...), când contestatorul a trecut în avocatură, acesta ocupa funcția de procuror șef secție penală în cadrul P.ui de pe lângă Tribunalul
Maramureș.
Conform dispozițiilor art. 85 alin 5 din L. nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, persoanele care îndeplinesc condițiilede vechime prevăzute la alineatele anterioare (deci inclusiv vechimea între 20 și 25 de ani în funcția de procuror) se pot pensiona și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupație. În acest caz pensia se stabilește dintr-o bază de calcul egală cu indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului și sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcție.
Contestatorul a mai arătat că în mod eronat, cu toate că decizia atacată s-a eliberat în baza acestui text de lege, intimata nu a stabilit pensia de serviciu în raport de indemnizația de încadrare brută lunară pe care o avea un procuror în activitate la momentul nașterii dreptului de a beneficia de plata pensiei de serviciu, moment reprezentat de împlinirea vârstei de 60 de ani, respectiv luna februarie 2010.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 82 alin.5 din L. nr.
303/2004, art.87 din L. nr. 19/2000.
Intimata C. J. de P. M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestației formulate.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata a arătat că, potrivit art. 13 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004, aprobate prin H. nr. 1., în vederea stabilirii pensiei de serviciu, dosarul de pensie trebuie să cuprindă și o adeverință tip, întocmită de unitatea de la care persoana în cauză a fost eliberată din funcția de judecător sau procuror, care să cuprindă vechimea în funcție și venitul brut pe baza căruia se stabilește pensia de serviciu.
Potrivit adeverinței nr. 376/VI/9 din (...), eliberată de P. de pe lângă
Tribunalul Maramureș, venitul brut realizat de un judecător sau procuror la data de (...) este de 7593 lei, venit utilizat la stabilirea pensiei de serviciu.
Conform art. 20 din Normele metodologice aprobate prin H. nr. 1., C.
J. de P. M. nu poate utiliza la stabilirea pensiei de serviciu un alt venit decât cel menționat în adeverința emisă de fostul angajator al contestatorului.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 303/2004, H. nr. 1., L. nr. 19/2000.
În probațiune, au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri
Prin sentința civilă nr. 492/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, s- a respins ca neîntemeiată contestația precizată formulată de contestatorul C. O. G., în contradictoriu cu intimații C. J. de P. M. și P. de pe lângă Tribunalul Maramureș.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 2. din (...) emisă de intimata C. J. de P. M., a fost stabilită pensia de serviciu cuvenită contestatorului, în temeiul art. 82 alin.5 din L. nr. 303/2004, începând cu data de (...), avându-se în vedere venitul brut realizat la data de (...) de un procuror șef secție la P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, în cuantum de 7593 lei, conform adeverinței nr.
376/VI/9 din (...), aflată în copie la fila 11 din dosarul de fond.
Potrivit adresei nr. 3624/VI/9/2010, emisă de P. de pe lângă
Tribunalul Maramureș, aflată la fila 21 din dosar de fond, venitul brut în sumă de 7593 lei, la (...), este corespunzător coeficientului de multiplicare 16 și unei majorări de 30% pentru vechimea efectivă în magistratură, la care se adaugă sporul de vechime în muncă de 25%, fără a fi luate în calcul sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, sporul de confidențialitate de
15% și sporul pentru condiții deosebite de 15%, întrucât conform legislațieiîn vigoare la data eliberării din funcție, respectiv (...), contestatorul nu a beneficiat de aceste sporuri.
S-a mai reținut că hotărârile judecătorești depuse în probațiune la dosar nu îl vizează pe contestator.
Potrivit art. 85 alin.2 din L. nr. 303/2004, astfel cum a fost modificat prin O. nr. 1., pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime.
Prin decizia nr. 46/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, s-a admis recursul în interesul legii declarat și s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate în procent de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
De asemenea, prin decizia nr.21 din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a
O.G. nr. 83/2000, aprobată prin L. nr. 3..
Aceste decizii nu au însă ca efect recunoașterea unui drept individual, ci doar interpretează o normă juridică preexistentă, interpretare ce devine obligatorie pentru instanțe, cu condiția stabilirii și respectării condițiilor de formă și de fond ale cadrului procesual în care o instanță de judecată se poate pronunța asupra fondului dreptului.
Cu privire la drepturile salariale individuale ale altor magistrați, acordate pe cale jurisprudențială, prima instanță a constatat că hotărârile judecătorești invocate sunt opozabile doar părților în contradictoriu cu care au fost pronunțate și față de care s-a obținut recunoașterea acestor drepturi.
S-a mai reținut că deciziile nr. 46/2008 și 21/2008 pronunțate de Î.
Curte de C. și Justiție, în recursuri în interesul legii, nu constituie izvor de drept, care să conducă automat la includerea acestor sporuri în baza de calcul a pensiei.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 85 alin.2 din L. nr.
303/2004, raportat la art. 87 din L. nr. 19/2000, instanța de fond a reținut ca fiind neîntemeiată contestația formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. O. G.,considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit tribunalul și-a întemeiat hotîrârea pe dispozițiile art. 85 alin.2 din L. nr. 303/2004, text care nu este aplicabil în speță, obiectul cauzei fiind contestație împotriva modului de stabilire a pensiei de serviciu și nu actualizarea sau majorarea acesteia.
Se arată că în cauză sunt aplicabile disp.art. 82 alin.5 din L. nr.
303/2004, prin a căror interpetare eronată s-a ajuns ca în adeverința eliberată în vederea calculării pensiei de serviciu să nu fie trecută indemnizația de încadrare a unui procuror șef de urmărire penală la data de (...), ca bază de calcul a pensiei, ci un venit ce nu cuprinde sporul de risc și suprasolicitare și sporul de confidențialitate, motivându-se că acestea nu existau la data de (...), când recurentul a fost eliberat din funcția de magistrat.
Recurentul arată că prima instanță a preluat în totalitate această apărare, fără a avea în vedere art.30 alin.1 din L. nr.330/2009, conform căreia, „Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soledele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoarefuncțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere"; .
Se mai susține că astfel, „indemnizația de încadrare brută pe care o are un judecător sau procuror în activitate";, care constiuie baza de calcul a pensiei de serviciu, înglobează și sporurile despre care se face vorbire în adeverință.
Analizând recursul formulat de reclamantul C. O. G., se reține că încauză sunt aplicabile disp.art.304 pct.9 Cod. proc. civilă, având în vedere căprima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile legale incidente în cauză, pentru următoarele considerente:
Recurentul a investit într-adevăr prima instanță cu o acțiune având ca obiect stabilirea corectă a bazei de calcul a pensiei sale de serviciu și, implicit, a cuantumului pensiei, nu cu o acțiune în actualizarea acestei pensii.
Se reține astfel că pensia reclamantului a fost stabilită potrivit disp.art.82 alin.5 din L. nr. 303/2004, care prevede că baza de calcul care trebuie luată în considerare la stabilirea acesteia este egală cu indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, și sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcție ori, după caz, cu salariul de bază brut lunar și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Curtea reține că, deși drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite începând cu data de (...), la împlinirea vârstei de 60 de ani, atât adeverința tip pentru stabilirea pensiei de serviciu nr.376/VI/9/(...) eliberată de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, cât și adresa nr.3624/VI/9/2010 eliberată de aceeași instituție, nu au ținut cont, la stabilirea bazei corecte de calcul a pensiei, de faptul că, potrivit art.4 și 5 ale Anexei nr.VI la L. nr.330/2009, începând cu data de (...), sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul de confidențialitate au fost incluse în indemnizația de încadrare brută lunară a magistraților în activitate, care trebuie să fie luată integral în considerare la stabilirea pensiei.
Din acest motiv se reține ca fiind fondată cererea reclamantului de obligare a P. de pe lângă Tribunalul Maramureș la eliberarea unei adeverințe care să menționeze, ca bază de calcul a pensiei, indemnizația de încadrare brută lunară a unui procuror șef secție urmărire penală, în activitate, la data de (...), stabilită conform art.4 și 5 din Anexa nr.VI la L. nr.330/2009
În urma acestei erori de stabilire a bazei de calcul, în mod greșit a fost calculat de către C. J. de P. M. și cuantumul pensiei cuvenite recurentului, astfel încât aceasta va fi obligată să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului pe baza adeverinței ce va fi eliberată de către parchet și să plătească diferențele de pensie ce vor rezulta în urma acestei recalculări.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc. civilă, se va admite recursul formulat de reclamantul C. O. G., se va modifica în tot sentința primei instanțe, în sensul de a se admite acțiunea precizatăformulată de reclamantul C. O. G. în contradictoriu cu pârâții: P. de pe lângă Tribunalul Maramureș și C. J. de P. M., cu obligarea P.ui de pe lângă Tribunalul Maramureș să elibereze o adeverință care să prevadă ca bază de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu a reclamantului îndemnizația de încadrare brută lunară pe care a avut-o un procuror în activitate, în condițiiidentice de funcție, la data de (...).
C. J. de P. M. va fi obligată să plătească reclamantului diferențele de pensie de serviciu ce vor rezulta în urma recalculării drepturilor de pensie potrivit bazei de calcul ce va fi înscrisă în adeverința eliberată de primul pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul C. O. G. împotriva sentinței civile nr. 492 din (...) a T. M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în tot, în sensul că:
Admite acțiunea precizată formulată de reclamantul C. O. G. în contradictoriu cu pârâții: P. de pe lângă Tribunalul Maramureș și C. J. de P.
M..
Obligă P. de pe lângă Tribunalul Maramureș să elibereze o adeverință care să prevadă ca bază de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu a reclamantului îndemnizația de încadrare brută lunară pe care a avut-o un procuror în activitate, în condiții identice de funcție, la data de (...).
Obligă C. J. de P. M. să plătească reclamantului diferențele de pensie de serviciu ce vor rezulta în urma recalculării drepturilor de pensie potrivit bazei de calcul ce va fi înscrisă în adeverința eliberată de primul pârât.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. I. T. D. C. G.
G. A. B.
Red./Tehnored.C.M.;
2 ex.-(...)
Jud.fond: D.M.H. .
← Decizia civilă nr. 62/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1350/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|