Decizia civilă nr. 3711/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3711/R/2011
Ședința din 24 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2778 din 02 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată P. L., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată P. L. , lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare.
Reclamanta intimată arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat și păstrarea sentinței recurate pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2778 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), a fost admis acțiunea înaintată de reclamanta P. L. împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecință s-a anulat decizia de pensionare nr.2./(...) emisa de pârâtă și a fost obligată pârâta C. J. de P. C. să emită o decizie privind acordarea pensiei pentru limita de vârstă în favoarea reclamantei cu luarea în calcul a perioadei (...) - (...) cât a lucrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 1., conform adeverinței nr. 934/(...) emisa de SC I. SA C.-N., începând cu data de (...).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta este beneficiarul deciziei nr. 2. din (...) privind acordarea pensiei anticipate parțiale - f. 3.
În cuprinsul deciziei s-a reținut că reclamanta a lucrat în grupa a II-a a muncă 9 ani, 2 luni și 5 zile, iar grupa de muncă din adeverința 934/2010 nu s-a acordat deoarece funcția de economist nu se încadrează în prevederileordinului nr. 50/1990, pct. 3 și 7 și HG nr. 1223/1990, iar „trecerea la limită de vârstă nu este posibilă la o reducere de 1 an și 6 luni";.
Instanța a constatat că potrivit adeverinței nr. 934/(...) emisa de SC I. SA
C.-N., în perioada (...) - (...) reclamanta a lucrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 1., în funcția de economist.
Instanța a constatat că pârâta a reținut că un stagiu de cotizare realizat in grupa II de muncă de 9 ani, 2 luni și 5 zile, fără a lua în calcul perioada menționată în adeverința nr. 934/2010 - f.35.
Prin urmare, reclamanta având în prezent vârsta de 58 ani și 2 luni este îndreptățită, prin reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, vârsta standard fiind de 59 ani și 5 luni, la pensionarea pentru limită de vârstă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 95, art. 154 din L. nr. 2., instanța a admis acțiunea, a anulat decizia de pensionare nr.2./(...) emisa de pârâtă, a obligat pârâta C. J. de P. C. să emită o decizie privind acordarea pensiei pentru limita de vârstă în favoarea reclamantei cu luarea în calcul a perioadei (...) - (...) cât a lucrat în grupa a II-a de muncă, în procent de 1., conform adeverinței nr. 934/(...) emisa de SC I. SA C.-N., începând cu data de (...).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-pârâtă C. J. de P. C. în termenul legal, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței însensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului pârâta a arătat că instanța de fond nu a anlizat
și nu a contraargumentat lipsa îndeplinirii condițiilor de pensionare. S-a calculat ca totalul de 10 ani de grupa ar aduce o reducere de 2 ani potrivit Tabelului nr.1: vârsta standard pentru femei era la 59 ani și 5 luni, deci vârsta de pensionare ar fi 57 de ani și 5 luni.
Această vârstă se analizează la data cererii către casa de pensii și nu la o dată aleatoare viitoare așa cum face instanța.
În acest fel instanța mai omite și faptul că analizând o cerere depusă în
2010 când încă era în vigoare L. nr.1., iar data aleatoare la care face socoteala
- (...) este guvernată de o altă Lege a pensiilor nr.2. intrată în vigoare încă de la
(...) - în baza căreia reclamanta nu a formulat nici o cerere.
La punctele 3 și 7 din ordinul nr.50/1990 se prevede că pot beneficia de recunoașterea grupei categoriile de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2, în ordin proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Nu se regăsește încadrarea în aceste prevederi profesia respectivă (care prin natura ei nu implica propriu-zis acele condiții grele, caracterizate prin condiții nefavorabile de microclimat, prezența noxelor, prin risc deosebit, prin expunerea fizică la pericole faptice care apar în timpul procesului de producție, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, suprasolicitare fizică sau nervoasă).
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299, 3041, 304 pct. 9 și 312 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13 octombrie 2011 reclamanta P. L. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat, cu menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:
Contrar celor invocate de recurentă, se constată că intimata a depus la C. J. de P. C. în data de (...) o cerere prin care a solicitat trecerea de la pensia anticipată parțial la pensia pentru limită de vârstă (filele 7-8 dosar fond), aceasta fiind data la care s-a raportat instanța de fond la analiza condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.
De asemenea, în data de (...) s-a pronunțat hotărârea recurată, tribunalul neobligând recurenta să acorde intimatei pensie pentru limită de vârstă începând cu această dată, ci cu (...). Faptul că instanța de fond a făcut referire în considerentele hotărârii la L. 2. este o eroare materială, acțiunea fiind analizată în raport de dispozițiile L. 1..
Referitor la ultimul motiv de recurs se apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că stabilirea grupelor de muncă în care sunt încadrate persoanele nu este atributul casei de pensii, care are doar competența de a stabili pensia în baza actelor depuse de asigurați (conform art. 82 alin. 2 din L.
1.), inclusiv a adeverințelor emise de unități cu privire la încadrarea persoanelor în grupele de muncă.
De asemenea, conform principiului contributivității prevăzut de art. 2 lit. e) din L. 1. fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite. Neluarea în considerare a grupei a II-a de muncă, deși s-au plătit contribuțiile la asigurări sociale aferente acesteia ar determina încălcarea flagrantă a principiului contributivității și anihilarea aplicării corespunzătoare a acestuia în vederea atingerii scopului pentru care a fost edictat.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă fiind neîntemeiat.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva sentinței civile numărul 2778 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 octombrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
S. D. L. D. D. G.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond:I.P.
GREFIER, C. M.
| ← Decizia civilă nr. 1147/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 3078/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|








