Decizia civilă nr. 3152/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3152/R/2011
Ședința publică din data de 21 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1392 din 17 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. V., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, av. K. L. T., lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 9 septembrie
2011, prin serviciul de registratură al instanței reclamantul intimat, prin reprezentant, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, chitanța reprezentând plata onorariului avocațial și împuternicire avocațială.
Constatând că întâmpinarea a fost depusă în termenul procedural, Curtea apreciază că nu se impune comunicarea acesteia cu pârâta recurentă.
Reprezentanta reclamantului intimat arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea în tot a dispozițiilor sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică, pentru motivele invocate în întâmpinarea formulată. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței anexate întâmpinării.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de (...), sub nr. (...) pe rolul T. C. reclamantul M. V. a chemat în judecată pe pârâta C. J. de P. C., solicitând obligarea acesteia ca la calcularea drepturilor cu titlu de pensie, să ia in considerare datele cuprinse în carnetul său de muncă din care rezultă că în perioada (...)-(...) a lucrat in grupa I-a de muncă la fosta Î. C. T., în procent de 1..
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin D. nr. 2871/(...) i s-a respins acordarea pensiei pentru limită de vârstă deoarece stagiul de cotizare realizat în condiții speciale si grupa I-a de muncă nu permite reducerea necesară a vârstei standard de pensionare.
A mai arătat că pârâta nu a luat în considerare mențiunile din carnetul său de muncă din care rezultă că în perioada (...)-(...) a lucrat în grupa I-a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990.
In drept sunt invocate prevederile Legii nr. 19/2000.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că acesta a efectuat stagii atât în grupa I-a de muncă, cât si în grupa a
II-a de muncă, situație in care, deși beneficiază de anumite perioade de reducere, acestea nu sunt suficiente pentru a i se acorda pensia.
Prin sentința civilă nr. 1392/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M. V. împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecință, a fost anulată decizia de respingere R nr. 2871/(...) emisă de pârâtă, fiind obligată pârâta C. J. de P. C. să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantului, cu luarea în calcul a perioadei (...)-(...), cât a lucrat în grupa a I-a a muncă, în procent de 1., conform mențiunilor din carnetul de munca, începând cu data de (...).
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin D. nr.2871/(...), reclamantului i s-a respins cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare din Legea nr. 19/2000.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei copia carnetului de muncă seria Ba nr. 0364512 din care rezultă că a lucrat în grupa I-a de muncă în perioada (...)-
(...) în procent de 1. din timp.
Potrivit art.87 din Legea nr.19/2000 republicată, decizia emisă în condițiile art. 86 alin.1 poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratul în termen de 45 de zile de la comunicare.
Conform Decretului Lege nr.68/1990 și a H.G. nr.1223/1990 locurile de muncă în care activitatea se încadrează în grupa I-a și a II-a de muncă urmau a fi precizate, de către M. M. și P. S., Ministerul Sănătății și C. N. pentru Protecția M., rezultatul acestei activități fiind concretizat în Ordinul MMPS nr.50/1990.
Punctul 6 din acest ordin prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I-a sau a II-a de muncă se va face de către conducerea unităților, cu consultarea organizațiilor sindicale, ținându-se seama de condițiile concrete din fiecare unitate.
Prin Ordinul comun nr.125 din (...), care a completat Ordinul nr.50/1990, emis de M. și M., au fost stabilite locurile de muncă,activitățile și categoriile profesionale ce se încadrează în grupele I-a și a II-a de muncă , în vederea pensionării. Acest Ordin a fost emis în baza Legii nr.3/1977 și în conformitate cu prevederile art.2 din Decretul-Lege nr.68/1990 prin care se urmărea înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului , în acordarea sporurilor și încadrarea în grupele de muncă.
Referitor la aplicarea acestor prevederi Curtea Constituțională s-a pronunțat prin D. nr.87/1999 în sensul că, prevederile Decretului-lege nr.68/1990 sunt neconstituționale în măsura în care recunosc beneficiul dreptului de încadrare în grupele de muncă numai în favoarea unor categorii de asigurați și nu în favoarea altora care, realmente, se află în aceeași situație.
Reducerea vârstei standard de pensionare trebuie să se facă potrivit legii în vigoare la momentul în care se solicită pensionarea, fără să intereseze sub acest aspect legea în vigoare la momentul desfășurării raporturilor de muncă. Dovada activității în muncă a unui salariat se face cu carnetul de muncă în care se fac înscrierile cu privire la activitatea prestată, condițiile de muncă, funcția și salarizarea, precum și cu alte acte emise de către unitate.
Din copia actelor depuse la dosarul cauzei, respectiv copia carnetului de muncă, rezultă că reclamantul a făcut dovada că în perioada (...)-(...) a lucrat în grupa I-a de muncă în procent de 1. din timp.
Așa fiind, instanța a considerat că intimata, în mod nejustificat refuză recunoașterea acestei perioade ca fiind nelucrată în grupa a I-a de muncă, în pofida faptului că nici un act normativ nu impune prezentarea altor dovezi.
Mai mult, intimata, depășindu-și atribuțiile, a refuzat recunoașterea pentru reclamant a duratei de vechime în muncă corespunzătoare grupei I-a de muncă, adăugând la prevederile legale poziția sa, deși acestea nu îi dau acest drept.
Apoi nu trebuie trecut cu vederea faptul că, ca urmare a încadrării reclamantului în grupa I-a de muncă pentru perioada specificată, intimata a încasat contribuția de asigurări sociale aferente acestei grupe, situație în care nici un raționament nu poate justifica împotrivirea acesteia. De altfel, în întâmpinarea depusă intimata nu face nicio referire la plata sau neplata contribuțiilor privindu-l pe reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. de P. C., solicitândmodificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului recurenta a arătat că instanța a acordat dreptul la grupa de la o data precisă fără a observa ca in acest fel acordă si dreptul la pensie care nu se poate naște la (...). Așa cum se poate observa, nici chiar prin luarea in calcul a grupei, data pensionarii nu poate fi atât de devreme.
Menționează recurenta că, chiar pornind de la premisa că s-ar adăuga in plus la pensie intervalul dezbătut, rezultând 8 ani, 2 luni si 14 zile in grupa I, avem următoarele doua posibilități de calcul:
- se considera grupa I de munca si reducerea din vârsta de la A. nr.3 - care se raportează la data cererii: in 06.2010 la bărbați vârsta era de 63 de ani si 10 luni si reducerea de 4 ani si 10 luni de la T. nr.4 pentru 8 ani in grupa I. Rezultă vârsta de 59 de ani.
- se aduna toate perioadele atât de grupa I cat si de grupa a II-a
(asimilându-se grupa I cu a II-a deoarece fiind mai complexa ( grupa a II-a neputându-se asimila grupei 1) in vederea avantajării petentului si rezulta in total 35 de ani 3 luni si 22 de zile in grupa a II-a - conform T.ui nr. l avem 8 ani de reducere, dar de aceasta data din vârsta standard din Ordinul nr. 340/2001 care era de 65 de ani, astfel rezultând o vârstă de 57 de ani.
La data cererii - iunie 2010 - reclamantul nu îndeplinea nici una dintre aceste vârste de mai sus, așadar nu se poate recunoaște dreptul la pensie, eventual la grupa de munca, insa soluția este tot de respingere.
In subsidiar recurenta arată că la punctele 3 si 7 din Ordinul nr. 50/1990 se prevede ca beneficiază de prevederile sale categoriile de personal care lucrează efectiv la locurile de munca si activitățile prevăzute in anexele nr. 1 si 2 din ordin proporțional cu timpul efectiv lucrat in aceste condiții. După cum se poate observa după o simpla lectura a acestor puncte, nu se regăsește încadrată in aceste prevederi profesia respectivă (care prin natura ei nu implica propriu-zis acele condiții grele, caracterizate prin condiții nefavorabile de microclimat, prezenta noxelor, prin risc deosebit, prin expunere fizica la pericole faptice care apar in timpul procesului de producție, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, suprasolicitare fizica sau nervoasa).
In drept recurenta a invocat prevederile art. 299, 3041, 304 pct. 9, 312
C.proc.civ
Reclamantul intimat a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 13-14), princare a solicitat respingerea recursului formulat ca netemeinic si menținerea dispozițiilor sentinței recurate.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Din copia Deciziei nr. 2871/(...) emisă de pârâta-recurentă rezultă că reclamantului i s-a respins cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, reținându-se că stagiul de cotizare realizat în condiții speciale și grupa I nu permite reducerea necesară a vârstei standard de pensionare.
În decizia respectivă s-a menționat că „perioada (...) - (...) s-a luat în calcul în grupa a II a deoarece corecturile făcute în carnetul de muncă la pozițiile 1 și 8 nu sunt certificate la spațiul rezervat. Înregistrarea corectă este cea de la poz. 22 din carnetul de muncă.";
Curtea reține că potrivit prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 50/1990
„Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.";
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 6 din Ordinul MMPS nr. 50/1990:
„Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)";.
Conform mențiunii din carnetul de muncă al reclamantului, după poziția
49, (fila 59 dosar fond), reclamantul a beneficiat de încadrare în grupa I de muncă în perioada (...)-(...) și de la (...) până la (...), conform Ordinului nr.
50/1990 anexa 1, pct. 33, timp de 1., în total 21 ani și 27 zile.
Așadar, chiar dacă rectificările de la pozițiile 1 și 8 din carnetul de muncă nu sunt certificate conform prevederilor Decretului nr. 92/1976, Curtea constată că în baza mențiunii efectuate la momentul încetării activității reclamantului la societatea SC U. SA T., mențiune ce privește încadrarea reclamantului în grupa I de muncă în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/1990, se impune luarea în considerare a întregii perioade menționate mai sus ca fiind lucrată în grupa I de muncă.
Criticile recurentei vizând acordarea grupei de muncă pentru reclamantul intimat nu pot fi primite, întrucât legiuitorul nu a stabilit în competența instituției recurente atribuții privitoare la stabilirea grupei de muncă din care a făcut parte activitatea desfășurată de un angajat și nici de a cenzura încadrarea în grupa de muncă a locurilor de muncă sau meseriilor în care își desfășoară activitatea angajații, ci doar competența de a stabili pensia în baza documentației depuse de asigurați.
Competența nominalizării persoanelor privind încadrarea în grupa I de muncă fiind a conducerii unităților angajatoare împreună cu sindicatele libere, conform textului legal mai sus citat, pârâta avea obligația să rețină datele dovedite prin înscrierile în carnetul de muncă ca elemente pentru stabilirea vechimii în muncă, respectiv a stagiului de cotizare realizat în grupa I de muncă.
Pe de altă parte, Curtea constată ca fiind nefondat și motivul de recurs invocat de pârâtă în sensul că reclamantul nu îndeplinea condiția de vârstă necesară în vederea deschiderii dreptului la pensie, având în vedere următoarele considerente:
Ca urmare a recunoașterii și a perioadelor (...)-(...) și (...)-(...), ca fiind lucrate în grupa I de muncă, rezultă că reclamantul a lucrat în total o perioadăde 21 ani și 27 zile în grupa I de muncă, astfel că potrivit dispozițiilor art. 1671 și T.ui nr. 4 din Legea nr. 19/2000, acesta beneficiază de reducerea cu 12 ani a vârstei standard de pensionare prevăzută în anexa 3.
Reclamantul a formulat cererea pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă la data de (...), astfel că potrivit anexei 3 din Legea nr. 19/2000 vârsta standard de pensionare în raport de care urmează a fi efectuată reducerea este de
63 ani și 10 luni. Drept urmare, rezultă că vârsta necesară în vederea deschiderii dreptului la pensie pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului este de 51 ani și 10 luni.
Cum reclamantul avea în luna iunie 2010 vârsta de 51 ani și 10 luni,
Curtea constată că acesta îndeplinea condițiile în vederea deschiderii dreptului la pensie, astfel că în mod greșit prin decizia contestată pârâta recurentă a respins cererea acestuia de acordare a pensiei pentru limita de vârstă.
Pentru aceste considerente, constatând că motivele de nelegalitate și de netemeinicie invocate de pârâtă în recurs sunt nefondate, în baza art. 312 alin. 1
C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
În baza dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. recurenta va fi obligată să plătească intimatului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței de la dosar (f.16).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1392 din (...) a T. C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatului M. V. suma de 600 lei cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
| ← Decizia civilă nr. 3078/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1721/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|








