Decizia civilă nr. 4424/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4424/R/2011
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. P. împotriva sentinței civile nr. 3417 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal, lipsind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reclamantul declară că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat în cauză.
Reclamantul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, respectiv admiterea acțiunii pe care a formulat-o.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3417 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. P., împotriva pârâtei C. J. DE P. C., având ca obiect asigurări sociale.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut din Adeverința nr.(...)/(...) emisă de către C. N. de Căi F. CFR S. B. rezultă că reclamantul a beneficiat de salariu în perioada septembrie 1957-decembrie 1960 și de spor acordat pentru munca prestată în timpul nopții în perioada aprilie 1958- ianuarie 1959 și decembrie 1960.
Aceste venituri sunt cuprinse în datele privitoare la activitatea în muncă în cuantumul indicat în această adeverință, astfel că cererea reclamantului cu privire la valorificarea acesteia este nefondată și a fost respinsă.
Din adeverința nr. 41/F/a/1852/2009 emisă de R. CFR C. -. C. rezultă că în perioada mai 1977-septembrie 1994 reclamantul a beneficiat printre altele de spor pentru ore lucrate noaptea acordate în temeiul Legii nr. 3/1950, HCM 914/1968, Legii nr. 1/1970, Legii nr. 57/1974, Legi nr. 10/1972 și contractelor colective de muncă 1991-1994 pentru care s-a reținut si s-a virat C.A.S. Acest spor pentru orele prestate noapte a fost inclus in retribuția tarifară brută, așa cum prevedea art. 193 din L. 57/1974 astfel că nu mai poate fi valorificat încă o dată pentru recalcularea punctajului mediu anual si a pensiei.
Așa fiind, si acest capăt de cerere este nefondat și a fost respins.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. P. a solicitat admiterea recursului.
În motivare a arătat referitor la recalcularea punctajului de pensie după salariul brut conform Legii 19/2000 întrucât în carnetul de muncă sunt trecute salariile de încadrare cu toate măririle lui în perioada respectivă.
În adeverința nr.(...)/(...) sunt trecute lunile de practică și stagiul militar, luna IX.1957 - IV.1958; luna V.1958 - 1.I.1959; 1.I.1959- XII.1960 stagiu militar. Adeverința nr.41/F/a/1852/2009 cuprinde perioada V.1977 -
31.VIII.1994. Casa de pensii nu a luat în considerare adeverința
3/1/3/AR/878/(...) eliberată de R. CF T. care cuprinde perioada 1.I.1961-
30.IV.1977.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea, deliberând, reține următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, veniturile atestate de adeverința nr.(...)/(...) emisă de către C. N. de Căi F. CFR S. B., din care rezultă că reclamantul a beneficiat de salariu în perioada septembrie 1957- decembrie 1960 și de spor acordat pentru munca prestată în timpul nopții în perioada aprilie 1958-ianuarie 1959 și decembrie 1960 au fost avute în vedere la stabilirea pensiei recurentului în cuantumul indicat de acestea - fapt confirmat de înscrisul ce cuprinde datele privitoare la activitatea în muncă (fila
12-27 dosar fond), astfel încât criticile recurentului sub acest aspect sunt nefondate.
În ceea ce privește însă veniturile atestate prin adeverința nr.41/F/a/1852/2009 emisă de R. CFR C., Curtea reține că în mod greșit instanța de fond a reținut că sporul de noapte în perioada mai 1977- septembrie 1994 a fost inclus în retribuția tarifară brută și nu mai poate fi luat în considerare încă o dată la calculul pensiei.
Astfel, o analiză comparativă a veniturilor din adeverință cu cele din datele privitoare la activitatea în muncă relevă faptul că sporul de noapte NU era inclus în salariul tarifar și nu a fost avut în vedere la calculul pensiei. Astfel, spre exemplu în luna mai 1977, recurentul a beneficiat de un salariu tarifar de 3240 lei și de spor pentru ore de noapte de 971 lei. În datele privitoare la activitatea în muncă, salariul tarifar este același cu cel identificat în adeverință, respectiv3240, ceea ce exclude includerea orelor de noapte în cuantumul său. Mai mult,se arată în mode explicit la rubrica sporuri incluse în salariu că acestea nu există( procent de 0%). Iar plata orelor de noapte nu a fost evidențiată în nici un alt punct. Ca atare, este evident că aceste venituri nu au fost luate în calcul la stabilirea pensiei, deși pentru acestea au fost achitate contribuțiile la asigurările sociale, fapt certificat de conținutul aceleiași adeverințe.
Mai mult, instanța de fond nu face nici o referire la veniturile evidențiate în adeverința nr. 3/1/3/AR/878/(...) emisă de S. R. CF T., deși cuantumul acestora este mai mare decât cuantumul sumelor contributive avute în vedere la calcul pensiei recurentului reclamant.
Or, luarea în calcul a tuturor acestor venituri se impune față de prevederile cu titlu de principiu din art. 2 al Legii nr. 19/2000, potrivit căruia sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază, printre altele, cele ale „b) egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili si beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; (…) e) contributivi- tății, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe bazacontribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite";.
Curtea mai notează că prin L. nr. 2., au fost modificate alineatele (5) și (6) ale articolului 7 din Ordonanța de urgență a G. nr. 4., astfel încât punctajul mediu anual determinat prin recalcularea prevăzută de O. nr. 4., precum și cuantumul pensiei cuvenit pot fi modificate la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001, drepturile modificate acordându-se prin derogare de la prevederile art. 95 și 169 din L. nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art. 3, cu respectarea termenului general de prescripție, calculat începând cu luna înregistrării cererii. Doar pentru persoanele care depun cererea prevăzută la alin. (3) după
5 ani de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art. 3, noile drepturi recalculate se acordă potrivit art. 169 alin. (3) din L. nr.
19/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, față de data înregistrării cererii recurentului de luare în considerare la calcularea pensiei a adeverințelor menționate, în conformitate cu dispozițiile legale mai sus citate, Curtea reține că reclamantului i se cuvin drepturile de pensie recalculate cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare începând de la data de (...), respectiv de la data de (...), adică mergând în urmă cu trei ani (termenul general de prescripție, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă) de la data înregistrării cererii la C. J. de P. C.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază recursul ca fondat și urmează a-l admite, raportat la prevederile art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 304 pct. 9 C.proc.civ și în consecință va modifica în parte în sensul că admite în parte acțiunea și în consecință va obliga pârâta CJP C. să recalculeze pensia reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor evidențiate în adresa nr.41/F/a/1852/2009 emisă de R. CFR C. și nr. 3/1/3/AR/878/(...) emisă de S. R. CF T. cu acordarea diferențelor de pensie rezultate cu începere de la data de (...), respectiv de la data de (...).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamantul P. P. împotriva sentinței civile nr. 3417 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...)* pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea și în consecință obligă pârâta CJP C. să recalculeze pensia reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor evidențiate în adresa nr.41/F/a/1852/2009 emisă de R. CFR C. și nr.
3/1/3/AR/878/(...) emisă de S. R. CF T. cu acordarea diferențelor de pensie rezultate cu începere de la data de (...), respectiv de la data de (...).
Respinge restul pretențiilor.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 1 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. I. T. C. M.
GREFIER N. N.
Red.DCG Dact.SzM/3ex.
← Decizia civilă nr. 17/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 3107/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|