Decizia civilă nr. 4684/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

Dosar nr.(...)

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4684/R/2011

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. S. împotriva sentinței civile nr. 2426 din 11 aprilie 2011 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe intimata S. S. P. SRL Z., având ca obiect contestație privind drepturi de asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimatul a formulat în cauză întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 7 noiembrie

2011.

Văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr.(...) pe rolul J. Z. și ulterior, în urma declinării de competență, sub nr.9940/84/(...) la Tribunalul Sălaj, reclamanta SC S. P. SRL a chemat în judecată pârâta C. DE A. DE S. S., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 7605 lei reprezentând indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că refuzul pârâtei de a restitui această sumă pe motiv că O. nr. 3. prevede un termen de 90 de zile, în care reclamanta nu s-a încadrat, este nelegal, întrucât în momentul nașterii dreptului la acțiune erau în vigoare dispozițiile O. nr. 158/2005 și anume, termenul de a solicita restituirea era de 3 ani.

Se arată că O. nr. 3. produce efecte de la data intrării ei în vigoare (26 aprilie 2010) și nu pentru trecut.

În drept, s-a invocat art. 1 Cod Civil, art. 15 din Constituția României, art. II din OUG nr. 3..

Prin întâmpinare, pârâta C. de A. de S. S. a solicitat respingerea acțiunii, arătând că prin modificarea intervenită prin O. nr. 3., perioada în care indemnizațiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative s-a modificat de la 3 ani, la 90 de zile.

Raportat la acest din urmă termen, s-a invocat că acțiunea reclamantei este prescrisă.

Prin sentința civilă nr. 2426/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-arespins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta C. DE A. DE S. S. și s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S. S. P. S. Z., fiind obligată pârâta C. DE A. DE S. S., să achite acesteia suma de 7605 lei pentru concedii și indemnizații, aferente perioadei august 2008 - ianuarie

2010.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele :

Prin cererea formulată și înregistrată la pârâtă la data de 25 mai 2010, reclamanta a solicitat virarea sumei de 7605 lei reprezentând diferența dintre contribuția de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate achitată de angajator în perioada august 2008 - ian. 2010

Pârâta a refuzat plata acestor drepturi prin adresa nr. 5132/(...) cu motivarea că, în conformitate cu art. 40 alin.1 din O. nr. 3. publicat în

Monitorul Oficial nr. 268/(...) pentru modificarea și completarea O. nr.

158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, „. pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite";.

Conform art. 40 din O. nr. 158/2005, în vigoare la data când reclamanta a achitat contribuțiile din care solicită a se vira diferențele - august 2008 - ian. 2010, „. pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termenul de prescripție de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite";.

La data la care reclamanta a formulat cerere pentru restituirea indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă - 25 mai 2010 - era în vigoare O. nr. 3. care a modificat art. 40 în sensul că termenul în care indemnizația poate fi solicitată pe baza actelor justificative este de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite.

Prima instanță a reținut că dreptul reclamantei de a solicita indemnizația s-a născut în data de 10 a fiecărei luni, iar actul normativ care îi era aplicabil era O. nr. 158/2005.

Ca regulă generală se reține că o situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei (regit tempus actum), legea civilă neretroactivând.

Așadar, s-a reținut că O. nr. 3. produce efecte de la data intrării în vigoare - 26 aprilie 2010 și nu pentru trecut, ca atare termenul de 90 de zile prevăzut de art. 40 modificat se aplică numai pentru situațiile apărute după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe și nu pentru trecut, pentru dreptul născut anterior căruia i se aplică prevederile O. nr. 158/2005 sub imperiul căruia s-a născut.

Pentru aceste motive, excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă, iar pe fond, instanța a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta C. de A. de S. S. să achite acesteia suma de 7605 lei pentru concedii și indemnizații, aferente perioadei august 2008-ianuarie

2010.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. DE A. DE S. S., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Într-adevăr, legea civilă nu retroactivează, însă trebuie luat în considerare că în cazul de față legea aplicabilă este legea în vigoare la data depunerii cererii de restituire și nu legea în vigoare la data la care angajatorul a plătit indemnizația către angajat.

Potrivit principiului mai sus enunțat, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzându-se aplicarea legii vechi. Cu atât mai mult cu cât conform art. 38 alin.(2) din O. nr. 158/2005 se prevede că, sumele reprezentând indemnizații plătite de angajator, care depășesc suma contribuțiilor se recuperează " În condițiile reglementate de normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență". Adică, potrivit art. 77 din O. nr. 60/2006, prin depunerea cererii la registratura casei de asigurări de sănătate.

Prin urmare având în vedere toate acestea, recurenta arată că nu s-a aplicat retroactiv legea civilă, ci s-a aplicat legea în vigoare la situația juridică ivită, anume depunerea cererii de restituire înregistrată de intimata- reclamantă la registratura casei de asigurări de sănătate, când în vigoare era deja O. nr. 3..

Indiscutabil, conform legii, respectând principiul neretroactivității, pentru cererile de restituire, care au fost depuse în termen, potrivit prevederilor legale anterioare intrării în vigoare a O. nr. 3., casele de asigurări au obligația restituirii sumelor solicitate pentru perioada de 3 ani.

S-a mai arătat că acesta este de altfel punctul de vedere al C. N. de A. de S. (obligatoriu pentru noi ca instituție subordonată), punct de vedere ce se află depus la dosarul fondului din care cităm" Astfel, la acest moment angajatorii nu pot solicita sume reprezentând indemnizații plătite de către aceștia asiguraților care depășesc suma contribuțiilor datorate în luna respectivă, dacă este depășit termenul de 90 de zile de la data la care era în drept să le solicite.

În drept, s-au invocat dispozițiile O. 158/2005, O.ui nr. 60/2006, art.304 și urm Cod.proc.civilă.

La termenul de judecată din data de (...), Curtea, din oficiu, a invocat și pus în discuția părților competența de soluționare a prezentului litigiu și compunerea completului de judecată ce a judecat cauza în primă instanță, respectiv calificarea litigiului ca aparținând jurisdicției de contencios administrativ sau de asigurări sociale.

Analizând recursul formulat de pârâta C. DE A. DE S. S., prin prismaacestui motiv de ordine publică, a cărui soluționare este prioritară, se reține că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

În mod greșit prima instanță a calificat prezentul litigiu ca fiind unul de asigurări sociale și nu un litigiu de contencios administrativ-fiscal, astfel încât în mod eronat acest litigiu a fost considerat ca fiind de competența jurisdicției asigurărilor sociale, fiind soluționat în complet nelegal constituit.

Principala confuzie pe care prima instan ță a făcut -o în cauză , pornește

de la înțelesul noțiunii de „. inde mn iz aț iilor de as igur ăr i soc iale de s tat.

Curtea reține că această noțiune este clarificată chiar de art.1 din O. nr.

158/2005, beneficiari ai indemnizațiilor de asigurări sociale de stat fiind doarpersoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Nu po ate f i reț inu t c a f iind benef ic iar al unor ase mene a in de mn iz aț ii

ang ajatorul c are pl ăteș te aces te drep tur i de as igur ăr i soc iale de săn ătate întrucât, potrivit disp.art.38 alin.2 din O. nr. 158/2005 ș i ar t.77 d in O. nr.32/2006 privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor acestei

ordon anțe, su mele a c ăror res titu ire/rec uper are o po t cere p l ătitor ii de l a F.

n aț ion al un ic de as igur ăr i soc iale d e s ăn ătate, d in cr ed itele buge tar e

prev ăzu te cu ace as tă des tin aț ie, nu rep rez in tă inde mn iz aț ii propr iu -zise, ci

su me de b an i repre zen tând d if erențe din tre inde mn iz aț iile pl ătite de c ătre

ang ajator i as igur aț il or ș i su ma con tr ib uț iilor d ator ate de aceș tia în lun a

respec tiv ă.

De al tf el, ace as tă s itu aț ie rezul tă cu cer titud ine d in Anex a n r.12 l a O.nr.32/2006 ce cuprinde formularul cererii de restituire/virare a unor

ase mene a d if erențe, ce trebu ie co mple tat de c ătre ang ajator ș i Anex a nr. 13 la

ord in pr iv ind model ul ref eratulu i de aprob are/resp ingere a pl ăț ii su melor

reprezen tând d if erenețe d in tre " to talul cu n atu mulu i pres taț iilo r de supor tat d in

buge tul FNUASS pe n tru conced ii ș i inde mn iz aț ii pl ătite s al ar iaț ilor propr ii"; ș i

"T otalul con tr ibuț iilor pen tru conced ii ș i inde mn iz aț ii d ator at de ang ajator"; pe

o anu mită lun ă/per io ad ă.

În speță, ceea ce contestă reclamanta este referatul nr.5132/(...) al C. de A. de S. S., prin care a fost respinsă cererea sa de recuperare a sumei de bani solicitate reprezentând tocmai asemenea diferențe.

Prin urmare, reclamanta în prezenta cauză nu solicită un drept de asigurări sociale în înțelesul art.155 din Legea nr.19/2000, ci un drept de natură fiscală, de a-i fi restituite de către S. sumele de bani avansate cu tilu de indemnizații de asigurări de sănătate.

De altfel, în acest s ens este și art.52 d in O. nr. 158/2005, potrivit

căruia doar l itigiile care au ca obiec t modul de calcul și de plată a

indemnizațiilor prevăzute de prezenta or donanță de urgență se s oluționează

de către instanțele judecătorești competente, potrivit jurisdicției asigurărilor sociale.

Curtea reține că în cauză litigiul nu are ca obiect modul de calcul și de plată a indemnizațiilor, ci recuperarea unor sume de bani de către plătitorii unor indemnizații,din bugetul asigurărilor sociale de sănătate, cu respectarea procedurilor administrativ-fiscale prevăzute de O. nr.32/2006.

Astfel, conform art. 77 din acest ordin, sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din contribuțiile datorate pentru lunile următoare sau din bugetul F.ui național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație.

Pentru recuperarea sumelor reprezentând indemnizații achitate care depășesc obligația lunară de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații, angajatorul depune la registratura casei de asigurări de sănătate solicitarea scrisă conform modelului prevăzut în anexa nr.12, la care se atașează Declarația privind obligațiile de plată prevăzută la art. 1, precum și, după caz, dovada achitării contribuției pentru concedii și indemnizații, pentru perioada anterioară pentru care se solicită restituirea.

Cererea va fi analizată de compartimentul de specialitate din cadrul casei de asigurări de sănătate, care va întocmi referatul de propunere spre aprobare a cererii de restituire sau, după caz, de respingere cu motivarea acesteia, referat avizat de personalul împuternicit să exercite viza CFP.

Referatul, semnat de directorul executiv al Direcției management și economică, va fi supus aprobării președintelui-director general, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13.

Pe baza referatului aprobat se întocmesc: ordonanțarea de plată, ordinul de plată, borderoul ordinelor de plată prevăzut în anexa nr. 14 sau, după caz, comunicarea de respingere a plății prevăzută în anexa nr. 15. În termen de 30 zile de la depunerea cererii de restituire, casa de asigurări de sănătate va efectua plata sumelor aprobate sau va transmite solicitantului comunicarea de respingere a plății.

În situația în care plătitorul se consideră vătămat în drepturile sale prin aceste acte administrativ-fiscale, cu certitudine acesta se poate adresa în vederea proteguirii acestora doar instanței de contencios administrativ- fiscal competente, în temeiul art.1 și 8 din Legea nr.554/2004.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.304 pct.3 și 1, a art.312 alin.2 și 6 Cod. proc. civilă, se va admite recursul declarat de pârâta

C. DE A. DE S. S., se va casa în totalitate sentința primei instanțe și se va trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță T.ui S., în jurisdicție de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. S. împotriva sentinței civile nr. 2426 din (...) pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), pe care o casează în tot și trimite cauza spre rejudecare către Tribunalul Sălaj, în jurisdicție de contencios administrativ.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 15 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. T. D. C. G. C. M.

GREFIER N. N.

Red.C.M.; Tehnored./C.M./M.S.;

3 ex./(...);

Jud.fond: A.R.P.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4684/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale