Decizia civilă nr. 4872/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I-a CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4872/R/2011

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-R. M.

JUDECĂTORI: G.-L. T.

S.-C. B.

G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. A. M. împotriva sentinței civile nr. 1849 din 7 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat șieste scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 noiembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului.

Se comunică un exemplar din întâmpinarea formulată reclamantei recurente.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință admiterea ordonanței președințiale în sensul suspendării executării deciziei de recalculare a pensiei până la soluționarea contestației prin care s-a solicitat anularea acestei decizii și repunerea în plată a pensiei stabilită prin decizia de pensionare inițială pentru motivele invocate în memoriul de recurs și în concluziile scrise pe care le depune la dosar. D. și un certificat de grefă emis de Î. Curte de C. și Justiție privind soluția pronunțată în dosar nr. (...).

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1849 din 7 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta S. A. M. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. M..

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin decizia nr. 2. din data de (...), emisă de C. J. de P. M., au fost revizuite din oficiu drepturile de pensie cuvenite reclamantei, în temeiul art. 1 alin. 1 din O. nr. 59/2001, utilizându-se metodologia de calcul prevăzută în anexa la această ordonanță.

Potrivit art. 1 alin. 1 din O. nr. 5. pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din

Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc din oficiu de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

La intrarea în vigoare a O. nr. 5., a fost abrogată H.G. nr. 737/2010, metodologia de recalculare prevăzută de acest act normativ fiind înlocuită de metodologia de revizuire reglementată de O. nr. 5..

Prin decizia din (...) a fost reluată în plată pensia de serviciu de care a beneficiat reclamanta anterior datei de (...), ca urmare a suspendării de către instanță a H.G. nr. 737/2010, în dosarul Curții de A. B. nr. 1..

Față de abrogarea expresă a H.G. nr. 737/2010, suspendarea acestei hotărâri a rămas fără obiect și, implicit, a rămas fără obiect și suspendarea deciziei de recalculare a pensiei din (...).

Împotriva deciziei de revizuire nr. 2. din 19 iulie 2011 reclamanta a formulat contestația înregistrată pe rolul T. M. sub dosar nr. (...).

Reclamanta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă, în conformitate cu care instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

T. a apreciat că nu sunt întrunite în cauză cerințele prevăzute de lege pentru admisibilitatea ordonanței președințiale.

Astfel, există urgență atunci când dreptul părții care reclamă ar fi amenințat a se pierde cu totul, dacă această parte ar recurge la procedura obișnuită de judecată sau cel puțin ar suferi un prejudiciu imediat, atât de grav încât să apară foarte greu de reparat în viitor.

În speță, reclamanta nu a dovedit caracterul urgent al măsurii ce solicită a fi luată, respectiv prejudiciile ireparabile cauzate de revizuirea drepturilor de pensie, până la soluționarea irevocabilă a dosarului cu nr. (...) al T. M..

Deși s-au depus înscrisuri la dosar, respectiv facturi și acte medicale, tribunalul a apreciat că nu s-a probat în cauză imposibilitatea reclamantei de a efectua plata debitelor din pensia revizuită.

Eventualul prejudiciu produs reclamantei prin revizuirea drepturilor sale de pensie este unul patrimonial, cuantificabil și va putea fi reparat, în ipoteza soluționării favorabile a contestației împotriva deciziei de revizuire.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. A. M. solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii ordonanței președințiale formulată.

În motivare a arătat că prin contestația formulată a solicitat anularea deciziei nr. 2. din (...) emisă de pârâta C. J. de P. M. prin care în temeiul Legii

119/2010 ale HG 737/2010 i s-a stabilit o pensie din sistemul public în cuantum de 1248 lei, diminuând aproape 80% pensia de serviciu.

Arată că dreptul la pensia de serviciu prezintă aparența unui drept câștigat, astfel că măsura de sistare a plății acesteia este o atingere a dreptului reclamantei la respectarea unui bun în sensul art.1 din protocolul 1 la C. pentru Apărarea D. O. și Libertăților Fundamentale.

Având în vedere că bunul de care ar trebui să beneficieze este un drept de securitate socială, ca măsură luată a afectat substanța bunului, a adus atingere mijloacelor de trai pe care avea speranța să le obțină în continuare, consideră că era justificată urgența suspendării executării deciziei de revizuire până la verificarea de către instanța de fond a legalității și temeiniciei deciziei de revizuire a pensiei emisă de C. J. de P. M..

Consideră că sunt îndeplinite stipulate în art.581 C.

Urgența se datorează în special reducerii excesive a cuantumului pensiei de care a beneficiat inițial ceea ce o pune într-o situație patrimonialăinsurmontabilă, îi este pusă în pericol sănătatea psihică și fizică de a nu mai avea mijloacele necesare traiului și de a se întreține.

În ceea ce privește vremelnicia arată că suspendarea deciziei de recalculare operează numai până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației promovate împotriva acesteia, deci până la tranșarea fondului.

Cu privire la neprejudecata fondului cauzei, precizează că în speță se impune numai un examen sumar pentru a se stabili dacă există aparenta de drept și dacă justifică un interes legitim pentru a se menține o anumită stare de fapt sau de drept.

Față de cele de mai sus consideră că cererea prin care a solicitat suspendarea deciziei de recalculare a pensiei până la soluționarea cauzei în dosarul indicat, se încadrează în dispozițiile art. 581 C., fiind admisibilă ca măsură vremelnică și justificată de iminența amplificării prejudiciului care îi este cauzat prin privarea pe o perioadă nedeterminabilă în timp de sume de bani semnificative pe care a contat atunci când i s-au deschis drepturile de pensie și când a contat și o situație financiară stabilă.

Legea nr.567/2004 în baza căreia i s-a acordat pensia de serviciu este în vigoare, fiind constituțională, comunitară și europeană, deoarece nu conține dispoziții contradictorii în raport cu prevederile art.151 și 155 din Tratatul de la L. art.1 din Protocolul nr.1 adițional la C. pentru Apărarea D. O. și a

Libertăților Fundamentale și art.6,14 și 17 din Convenție, aplicându-se astfel cu prioritate în raport de prevederile din Legea 119/2010 și Legea 263/2010.

Decizia nr. 2. din (...), prin care s-a procedat la revizuirea pensiei de serviciu conform prevederilor OUG 5. fiindu-i stabilită o pensie nouă în cuantum de numai 1248 lei, nu este definitivă fiind supusă controlului judiciar în ceea ce privește legalitatea și temeinicia acesteia în cadrul contestației formulată la T. M..

Cu toate acestea C. județeană de P. M. a procedat la punerea în executare a deciziei de revizuire, deci la executarea silită, deși conforma art.21 din OUG 5., decizia poate fi contestată în 30 de zile de la comunicare, iar reclamanta a procedat în consecință, înregistrând în termen legal contestația.

Prin diminuarea drepturilor la pensia stabilită inițial în baza legislației naționale îi afectează un drept patrimonial și îi impune o sarcină excesivă și disproporțională, fără a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului.

Intimata C. J. de P. M. prin întâmpinare (f.14-15) a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:

Prin demersul juridic dedus judecății, reclamanta a solicitat suspendarea în temeiul dispozițiilor art. 581 - 582 C.pr.civ. a executării deciziei privind revizuirea pensiei de serviciu emisă la data de (...) în temeiul OUG nr. 5., până la soluționarea irevocabilă a contestației înregistrate pe rolul T. M., având ca obiect anularea acestei decizii.

Potrivit dispozițiilor art. 581 C.pr.civ., instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Așadar, pentru admisibilitatea ordonanței președințiale se cer a fi întrunite următoarele trei condiții: urgența, cerința ca măsura luată să aibă caracter vremelnic și condiția de a nu prejudeca fondul cauzei.

Curtea reține că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 581 al. l C.pr.civ., care să justifice cererea reclamantei, în ceea ce privește urgența, astfel că cererea de suspendare a deciziei de revizuire a pensiei formulată pe această cale nu este întemeiată.

În cauză, reclamanta a apreciat că este justificată condiția urgenței, susținând că prin reducerea pensiei îi este afectată posibilitatea de a avea un trai decent de achitare a obligațiilor financiare.

Însă, posibilitatea instituită de dispozițiile art. 581 Cod procedura civilă nu exonerează reclamantul de obligația de a-și dovedi susținerile în fata instanței, conform art. 1169 Cod civil.

Curtea apreciază că depunerea în probațiune a deciziei, prin care într- adevăr s-a revizuit decizia anterioară de recalculare a pensiei de serviciu, nu este de natură să se circumscrie condiției urgenței, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă.

Este adevărat că reclamanta recurentă a mai depus la dosarul cauzei facturi din care rezultă că a avut de achitat diverse sume de bani către furnizorii de servicii cum ar fi: suma de 201,96 lei către Eon, suma de 66,42 lei către Electrica, suma de 99 lei către SC Vital SA și suma de 12 lei către SC Drusal SA, însă prin raportarea cuantumului obligațiilor lunare la noul cuantum al pensiei, reiese că aceste obligații sunt rezonabile.

Ținând cont de situația particulară a reclamantei, a cărei pensie de serviciu în cuantum de 5210 lei a fost recalculată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 119/2010, iar apoi revizuită rezultând un cuantum redus de 1248 lei și având în vedere și sumele necesare asigurării nevoilor minime de întreținere și subzistență, chiar dacă se constată o diminuare a cuantumului pensiei reclamantei, totuși, nu se poate vorbi de punerea acesteia în imposibilitatea de a-și asigura un minim necesar în ceea ce privește mijloacele de existență.

Astfel, simplul fapt al revizuirii pensiei de serviciu, nu este de natură a-i produce reclamantei o pagubă iminentă și care nu s-ar putea repara in viitor și nici nu dovedește urgența care să justifice luarea unei măsuri cu caracter provizoriu, pe calea ordonanței președințiale.

Pentru a justifica temeinicia cererii, recurenta s-a raportat la mai multe hotărâri pronunțate de către alte instanțe naționale, însă acestea în actuala reglementare, nu constituie izvor de drept. De asemenea, aceasta a făcut referire la dispozițiile C. E. a D. O. și la practica instanței europene, însă aceste critici aduse deciziei de revizuire țin de fondul cauzei și nu pot face obiectul cenzurii instanței în cadrul acestei proceduri speciale.

Reținând că legiuitorul condiționează admisibilitatea ordonanței președințiale de îndeplinirea cumulativă a celor trei cerințe mai sus menționate și constatând că în circumstanțele cauzei cerința urgenței nu este îndeplinită, Curtea apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte două condiții.

Ținând seama de aceste considerente, se constată că soluția pronunțată de tribunal este legală, astfel că în temeiul art. 312 alin.1 și art. 304 pct. 9 C. raportat la art. 582 C., Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. A. M. împotriva sentinței civile nr. 1849 din 7 octombrie 2011 a T. M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I.-R. M. G.-L. T. S.-C. B.

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud.fond:H. D.M.

G. G. C.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4872/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale