Decizia civilă nr. 613/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări Sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 613/R/2011
Ședința publică din data de 16 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
GREFIER: G. C.
G. L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2749 din 9 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată F. I., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 7 februarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei, din partea reclamantei intimate, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond și judecarea cauzei în lipsă.
Întâmpinarea fiind depusă în termenul procedural, nu se impune comunicarea acesteia cu pârâta recurentă.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2749/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta F. I., împotriva pârâtei C. J. de P. C., pârâta fiind obligată la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantei cu luarea în calcul a tuturor sporurilor și veniturilor suplimentare menționate în adeverința nr.100/971/(...) emisă de SC R. 16 februarie SA - C.-N., începând cu data de (...).
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin D. nr. 190976/(...) privind recalcularea pensiei din sistemul public, s-a stabilit în favoarea reclamantei o pensie în cuantum de 480 lei.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei Adeverința nr. 100/971/(...), emisă de SC R. 16 F. SA - C.-N., înregistrată la pârâtă la data de (...), din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentândplata muncii prestate în regim de acord global, în regie și compensații în perioada 1964 - 1999.
Din adeverință reiese că veniturile realizate au avut un caracter permanent, fiind plătite contribuția pentru pensia suplimentară și CAS, astfel că, potrivit art. 23 și art. 28 din L. nr. 1. aceste venituri trebuie avute în vedere de către pârâtă la stabilirea cuantumului pensiei venitul brut realizat lunar (art. 28), respectiv salariul brut lunar individual, inclusiv sporurile si adaosurile (art. 78).
La stabilirea cuantumului pensiei, pârâta trebuie să aplice și principiul contributivității.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 23, 78, 87, art. 155 și urm. din L. nr. 1., instanța a admis acțiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. de P. C.,solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului s-a arătat că sporul de vechime este indicat la art. 164 din L. nr. 1. și că se contrazic sumele acordate pe aceleași perioade atât în acord, cât și în regie.
Mai arată recurenta că art.5 din L. nr. 1. privind modul de stabilire a bazei lunare de calcul CAS nu era in vigoare in intervalul din adeverința. Art.78 alin.4 din L. nr.1. are incidenta pentru sumele care au devenit contributive de la (...) prin O. nr. 6. care stabilește ca baza contributiva la pensie poate fi venitul brut - fara a ne limita la sporurile permanente.
Înaintea acestei date (inclusiv pentru perioadele realizate după (...)) existau restricții, de exemplu pentru premii (prime) nu se datora contribuția conform art. 26 din L. nr. 1., care, în forma la o data anterioara lui (...) prevedea: (1) Contribuția de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând: e) premii și alte drepturi exceptate prin legi speciale. (2) Sumele asupra cărora nu se datorează contribuția de asigurări sociale, prevăzute la alin. (1) lit. b)- e), nu se iau în considerare la stabilirea cuantumului prestațiilor de asigurări sociale.
Acest act normativ nu privește veniturile din anii respectivi, realizate înainte de (...), deoarece nu se aplica retroactiv.
Conform art. 3 al L. pensiilor nr.3/1977, fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituie din contribuțiile pe care le plătesc unitățile socialiste, precum și din sumele alocate in acest scop de la bugetul de stat.
Potrivit art.164 al L. nr.1. la determinarea punctajelor anuale, pana la intrarea in vigoare a prezentei legi, adică si la determinarea punctajului pe anii in discuție, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, in conformitate cu modul de înregistrare a acestora in carnetul de munca. A., legea impune luarea in calcul a salariilor brute din carnet, iar salariile brute nu sunt si veniturile brute.
(3) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au in vedere si sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au/acut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare si care sunt înregistrate in carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației in vigoare.
Recurenta a mai invocat și prevederile mențiunii de la A. VI din OUG nr.4/2005, potrivit căreia nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe baza de tarife sau coteprocentuale; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.
Prin întâmpinarea formulată (f. 5-7), reclamanta F. I. a solicitatrespingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea reține că recursul este nefondat, avândîn vedere următoarele considerente:
Art. 2 alin. 1 din OUG nr. 4/2005 prevede că recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001 se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor L. nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor acestei ordonanțe de urgență.
Curtea reține că veniturile obținute de reclamantă suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele C., cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară.
În conformitate cu art. 164 din L. nr. 1., la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.
În baza art. 2 lit. e din L. nr. 1., drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la stabilirea pensiei ca prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare, deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.
În concretizarea acestui principiu, art. 78 alin. 4 din L. nr. 1. prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
În aplicarea acestui text legal art. I pct. 7 din O. nr. 680 din 1 august
2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor L. nr. 1. prevede că pct. 19 de la secțiunea I "D. generale (capitolul I din lege)" a cap. A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins: „Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază; b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite demuncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare; … l) alte sume acordate potrivit legii";.
În privința efectelor L. nr. 250/2007, Curtea reține că modifică L. nr.1., stabilind că baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie venitul brut realizat lunar. Această dispoziție reflectă principiul contributivității care nu poate fi aplicat doar asupra veniturilor realizate după intrarea în vigoare a L. nr.250/2007, deoarece face corp comun cu L. nr.1. care, de asemenea reglementează situații născute înainte de intrarea sa în vigoare.
Deși, potrivit dispozițiilor OUG nr. 4/2005, sumele reprezentând formele de retribuire în acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, invocându-se imposibilitatea verificării respectivelor venituri
(venituri pe care le probează cu înscrisurile arătate în adeverința depusă la dosar), rolul instanței este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a OUG nr. 4/2005, ci și de a interpreta actul normativ, inclusiv prin prisma L. nr. 1. (pentru că procedura de recalculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor), opinia fiind aceea că în pofida acestei reglementări exprese, sumele se impun a fi luate în calcul.
Raționamentul juridic ce stă la baza acestei opinii este fundamentat pe considerente de echitate și motive care țin de preeminența dispozițiilor legale cu valoare de principiu, în raport cu cele care decurg din acesta, dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară ar crea o discriminare nejustificată între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a L. nr. 1..
De asemenea, în condițiile în care art. 2 alin. 1 din OUG nr. 4/2005 prevede în mod expres că recalcularea pensiilor se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor L. nr. 1., nu se poate reține că s-ar aplica retroactiv dispozițiile acestei legi.
Din mențiunile înscrise în adeverința nr. 100/971/(...) emisă de SC R.
- 16 F. C.-N., (f. 6-21 dosar fond) rezultă că reclamanta a realizat venituri din acord, în regie, ore suplimentare, premii, spor de vechime și spor toxicitate care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale și a pensiei suplimentare. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele de C., inclusiv contribuția la pensia suplimentară conform cu legislația în vigoare.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972, angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.
De asemenea, luarea în considerare la stabilirea drepturilor de pensie a unui spor de vechime în muncă mai mare decât cel pe care art. 164 alin. 3 din L. nr. 1. îl reglementează se bazează pe aplicarea cu prioritate a principiului contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Prin urmare, nu există o justificare rezonabilă pentru restrângerea dreptului pensionarului de a beneficia de o pensie corespunzătoare contribuției virate la bugetul de asigurări sociale, având în vedere că art.78alin.4 din L. nr.1., precum și pct.7 din O. nr.6. emis de M. stabilesc expres că punctajul asiguratului se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale, incluzând sporuri, salarii de merit și premii.
În concluzie, Curtea apreciază că principiul contributivității, afirmat în art. 2 din L. nr. 1. și dezvoltat în art. 23 alin. 1 și în art. 78 alin. 1 din același act normativ primează și că independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că T. a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. de P. C.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 2749 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. G. L. T.
GREFIER
G. C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: I.P./E.B.
← Decizia civilă nr. 566/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 5010/2011, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|