Decizia civilă nr. 1175/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 1175/R/2012
Ședința 05 martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : S. D.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 4285 din 09 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului recurent M. I., avocat U. A., lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 01 martie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul recurent
M. I. a depus la dosar note de ședință și înscrisuri în probațiune conform considerentelor Deciziei nr. 29/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție (publicată în MO 925/(...)), referitoare la raportul de proporționalitate între efectele concrete ale măsurii recalculării pensiei pentru reclamant/ă și scopul urmărit prin aplicarea L. nr. 1..
Reprezentanta reclamantului recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, și în consecință, modificarea în întregime a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii de instanță cu finalitatea anulării Deciziei de recalculare a pensiei de serviciu nr. 1./(...), ca fiind nelegală, cu consecința menținerii deciziei anterior emise, decizia nr. 1./(...), susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs și notele de ședință depuse la dosar. Nu solicită obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată la data de (...), reclamantul M. I. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., să se dispună anularea Deciziei de recalculare a pensiei de serviciu nr. 1./(...) ca fiind nelegală si încetarea efectelor acesteia începând cu (...) si pentru viitor.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost beneficiarul unei pensii de serviciu stabilite în condițiile L. nr. 96/2006, iar prin decizia contestată, emisă de către pârâtă în baza dispozițiilor L. nr. 1., această pensie a fost recalculată, stabilindu-i-se doar pensie de asigurări sociale.
Acesta mai arată că, urmare aplicării prevederilor L. nr. 119/(...), pensia sa de serviciu a fost recalculată și în consecință prin D. nr. 1./(...) i-a fost stabilită o pensie în sistemul public de 1320 lei, fapt care contravine prevederilor Constituției, legilor speciale în materie, unor decizii date anterior de Curtea Constituțională și prevederilor Protocolului nr.1 din C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Dreptul la pensia de serviciu, care reprezintă un drept suplimentar față de pensia din sistemul asigurărilor sociale de stat calculată pe principiul contributivității, i s-a recunoscut printr-o dispoziție legală aflată în vigoare și în prezent. Ea reprezintă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin decizia nr. 20/(...), „o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale";, întrucât în calitatea pe care a avut-o reclamantul - deputat în perioada (...)-(...)-îi erau interzise activități aducătoare de venituri suplimentare, care să îi asigure posibilitatea efectivă de a-și crea o situație materială de natură să îi ofere după pensionare menținerea unui nivel de viață cât mai apropiat celui avut în timpul activității.
În esență, măsura eliminării pensiei de serviciu cu consecința reducerii cuantumului pensiei este nelegală deoarece, ea constituie un drept câștigat, pensia de serviciu fiind stabilită printr-o lege previzibilă, clară; prin măsura eliminării s-a adus atingere unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E., fără să existe o justificare rezonabilă, fără să existe un raport de proporționalitate între măsura luată și mijloacele folosite; măsura este discriminatorie în raport cu situația magistratului, căruia i s-a menținut beneficiul pensiei de serviciu, în condițiile în care și reclamantul era supus acelorași incompatibilități ca și alte categorii sociale;
Recalcularea pensiei sale de serviciu a avut drept consecință reducerea ei, fapt care înseamnă o pierdere ireversibilă a acesteia, aceasta echivalând cu o „veritabilă"; expropriere, o confiscare a unei părți din pensia specială. Ori, pensia așa cum a fost stabilită prin lege, nu poate fi privită decât ca un bun , în întregul său, așa cum rezultă și din prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin sentința civilă nr. 4285 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul M. I. împotriva pârâtei C. J. de P. C.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin D. nr. 1. emisă de pârâta C. J. de P. C. la data de (...) s-a stabilit în favoarea reclamantului M. I. pensia de serviciu pentru munca depusă și limita de vârstă în valoare de 3.357 lei, cuantumul pensiei de serviciu, stabilită conform L. nr.96/2006, fiind de 2130 lei. Ulterior, s-a procedat la recalcularea pensiei de serviciu în temeiul art. 3 din L. nr. 1., iar prin decizia din data de (...) s-a acordat reclamantului pensia de limită de vârstă în cuantum de 1320 lei (f.9,17-18).
Împotriva acestei ultime decizii reclamantul a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art. 87 din L. nr. 1., în prezentul dosar solicitând anularea acesteia și revenirea la drepturile stabilite prin decizia din 0(...).
Conform prevederilor L. nr.1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor cuvenite sau aflate în plată, pensiile de serviciu ale senatorilor și deputaților , alături de alte pensii serviciu,vor deveni pensii în înțelesul L. nr.1. așa cum a fost modificată și completată ulterior.
Recalcularea acestora se va realiza prin determinarea punctajului mediu anual, și a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de L. nr.1. și respectându-se metodologia stabilită prin H. de G. nr.737/(...).
P.le de serviciu au fost instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective și ele au două componente: pensia contributivă, ce se plătește din bugetul asigurărilor sociale de stat și pensia suplimentară ce se suportă din bugetul de stat fără plata vreunei contribuții. Acordarea pensiei suplimentare ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, nu este un privilegiu și ca atare poate fi eliminată atunci când bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat nu mai poate suporta plata unor astfel de drepturi din rațiuni de ordin economic și financiar.
Așadar legiuitorul poate lua măsuri de acordare,modificare sau suprimare a unor drepturi de asigurări sociale. Aceasta din urmă în situație devine necesară atunci când întregul sistem de asigurări sociale este pus în pericol datorită unei grave crize economice,scăderii natalității și a numărului persoanelor încadrate în muncă ori îmbătrânirii accentuate a populației.
Astfel potrivit acestei metodologii persoanelor cărora, la data stabilirii pensiei de serviciu , li s-a determinat punctajul mediu anual potrivit L. nr.1., în cadrul procesului de recalculare li se atribuie acel punctaj mediu anual și cuantumul pensiei din sistemul public corespunzătoare acestuia. La determinarea acestui cuantum se folosește valoarea punctului de pensie valabil la data încheierii procesului de recalculare.
Conform prevederilor art.11 din H.G.nr.737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de L. nr.1..
De altfel Curtea Constituțională, prin D. nr.873/(...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea E. a D. O. în anul 1972 ,în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria ,arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din C. nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art.155 și următoarele din
L. nr.1., așa cum a fost completată și modificată , va respinge contestația formulată întrucât măsura recalculării pensiei de serviciu cuvenită reclamantului a fost una legală, ea producându-și efectele doar de la data intrării în vigoare a L. nr.1..
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul M. I. a declarat recurs prin carea solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivarea recursului s-a invocat art. 304 pct. 9 C.pr.civ, atât sub aspectul neaplicării prioritare a normelor comunitare europene (art. 1 din protocolul nr. 1 din convenție, Tratatul de la L., art. 6, 14 și 17 din convenție), sens în care s-a arătat că L. nr. 96/2006 este încă în vigoare, cât și sub aspectul nepăstrării în plată, conform art. 180 alin. 7 din L. nr. 1., a cuantumului mai avantajos al pensiei.
De asemenea, s-a invocat jurisprudența C. europene în sensul că dreptul la pensie constituie un bun a cărui diminuare de 66% aduce atingere substanței dreptului, susținându-de reclamant încălcarea drepturilor câștigate, o practică judiciară favorabilă a altor curți de apel, precum și că suportă o sarcina excesivă.
Pârâta C. J. de P. C. nu a depus întâmpinare și nu și-a expus pozițiaprocesuală față de recursul declarat
Reclamantul M. I. a depus note de ședință, după pronunțarea Decizieinr.29/2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, arătând că pensia i- a fost diminuată la o treime din cuantumul anterior; suferă de diabet zaharat, necesitând un tratament în țară și străinătate; că a contractat în calitate de codebitor un credit bancar pe care nu le mai poate restitui în urma diminuării pensiei; că fiul său a fost supus executării silite pentru ul alt contract de împrumut în sumă de 1.118.283 euro, având nevoie de sprijinul său financiar.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A.constată următoarele:
Prin art.1 lit. f din L. nr.1., pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității, prevedere extrem de clară față de care nu poate fi reținută apărarea privind inaplicabilitea L. nr. 1. în cazul său.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia nr. 1./(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 1320 lei care înlocuia pensia de serviciu de 3357 lei, acordată prin decizia nr. 1./0(...) (fila 17 fond).
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Î. C. de C. și
Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu
dispozițiile constituționale ale art. 15 alin . (2) - neretroactivitatea legii, art.
16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dre ptul de proprietate privată , art. 47alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea cri ticată pe temeiul n eretroactivității,
dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1
adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Î. C. de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat , pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin
care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor
profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin
deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțional ă fiind unica
autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2)
din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dre pt comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție , iar perspectivaanalizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analizăde compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie
2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din
28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§
48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39
și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este l egală, întrucât este reglementată de
nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică , în deplină concordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminareainechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "r aportului
rezonabil de proporționali tate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală
și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți
- de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precu m indemnizația
socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie
lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a
fost depășit un anumit "prag de dif icultate" pentru ca instanța europeanăînsăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C.
Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C.
Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă
(încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C.
Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea raportului de propo rționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în
fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O.în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la
C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c.
Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și
44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a
fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reț inut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale,
dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea
Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, stabilite și de
Curtea E. a D. O., instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 96/2006.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional.";
În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de
1320 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită bărbaților în anul 2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statisticeale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
De asemenea, reclamantul a invocat că are calitatea de codebitor într- un contract acordat fiului său de o instituție bancară, însă acest aspect nu reprezintă prin sine însuși o împrejurare obiectivă, independentă de conduita reclamantului și având un caracter insurmontabil, de natură a fi asimilat unei obligații imposibil de executat în absența menținerii în plată a pensiei de serviciu; dimpotrivă, existența unui pasiv patrimonial reflectă asumarea voluntară a unei obligații contractuale care este în mod indisolubil legată și de posibilul risc al imposibilității de executare la un anumit moment, datorită unor diverse motive, a obligației menționate.
În cadrul circumstanțelor obiective cu caracter excepțional reținute de D. nr.29/2011 a Î. C. de C. și Justiție, care accentuează efectele diminuării cuantumului pensiei prin aplicarea L. nr.1., în sensul că determină depășirea „pragului de dificultate";, nu poate fi inclusă o atare împrejurare a garantării sau contractării unui împrumut acordat de o instituție bancară și nici demararea unei executări silite împotriva fiului pensionarului.
Astfel, dincolo de faptul că încheierea unui contract reflectă o implicare asumată și consimțită în acest sens, acest temei de fapt ar constitui un criteriu nepermis în analiza unei pretinse inegalități de tratament, ce ar determina protecția judiciară a debitorilor unui contract de credit în raport de persoanele care nu și-au asumat obligații de plată, semnificând în mod inadmisibil ridicarea la rang de criteriu obiectiv a unei conduite subiective, lipsite de caracter absolut necesar.
Actele cu caracter medical de care se prevalează reclamantul (fila 47-
59) ar putea fi considerate relevante în stabilirea stării de nevoie în care se află acesta, numai în măsura în care ar reflecta sarcina financiară impusă de diagnosticul atestat, de a cărui gravitate depinde în mod inevitabil și situația cheltuielilor medicale suportate în acest sens.
Astfel, adeverința medicală referitoare la reclamant atestă că acesta suferă de diabet zaharat, însă în absența unei situații bazate pe documente justificative din care să rezulte costul medicamentelor necesare, instanța de recurs nu poate conchide sau prezuma asupra consecințelor patrimoniale pe care le implică tratamentul medical.
O atare concluzie ar fi posibilă doar în situațiile excepționale când starea de sănătate a pensionarului este grav afectată de existența unor infirmități sau maladii grave, a căror înlăturare sau tratament impun în mod notoriu costuri suplimentare extrem de mari, care se adaugă inconvenientelor evidente ale unor asemenea afecțiuni (imposibilitatea deplasării, deplasarea cu ajutorul unor proteze sau scaune cu rotile, necesitatea urmării unui regim alimentar special ce ar preveni conservarea stării de sănătate etc.).
În consecință, doar în asemenea situații excepționale s-ar putea aprecia că pensionarul suportă o sarcina excesivă, ceea ce ar impune o protecție din partea sistemului de securitate socială, care în cele din urmă, este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (M. și alții împotriva Italiei, paragraful 61).
În speță, reclamantul nu a dovedit existența unei situații excepționale ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență.
De asemenea, în privința neabrogării L. nr. 96/2006 prin L. nr. 1., instanța de recurs reține că prin nr. 8. a C. C. s-a arătat că legiuitorul a menținut într-adevăr în vigoare reglementările referitoare la stabilirea pensiei de serviciu, însă, prin art. 12 al legii criticate, a stabilit că:
"Persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege". Această reglementare are semnificația faptului că legile care stabilesc pensii speciale trebuie interpretate coroborat cu această nouă și ultimă lege. Eo ipso această situație nu produce efecte neconstituționale, întrucât actele normative în cauză cuprind și alte referiri cu privire la condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana în cauză pentru a dobândi calitatea de pensionar potrivit statutelor speciale pe care le au; practic, condițiile de pensionare specifice pensiilor speciale rămân în vigoare, fiind mai favorabile decât cele prevăzute de nr. 1., iar noua lege reglementează numai cuantumul pensiei la care beneficiarii acesteia sunt îndrituiți.";
În fine, nu se poate reține existența unei discriminări pe criteriul geografic al competenței teritoriale al curții de apel, invocată sub aspectul jurisprudenței unor curți de apel din țară, favorabile reclamantei, deoarece unicul instrument de unificarea practicii judiciare este recursul în interesul legii, mijloc legal care a fost promovat în această materie, trasându-se repere obligatorii conform Deciziei nr. 29/2011 a Î. C. de C. și J. prin urmare pronunțarea unor soluții diferite rezidă în circumstanțele particulare, proprii fiecărei situații deduse judecății.
De altfel, în C. Ștefănică și alții împotriva României din 2 noiembrie
2010, instanța europeană a statuat că „anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente ale oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din România, se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială (paragraf
30).
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 4285 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
L. D. D. G. S. D.
GREFIER C. M.
Red.S.D
2 ex./(...) Jud.fond.E. B.
| ← Decizia civilă nr. 1623/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2519/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
