Decizia civilă nr. 1564/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1564/R/2012

Ședința publică din data de 2 aprilie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : S. - D. G.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. și, respectiv, de reclamantul M. I. împotriva sentinței civile nr. 6414 din 15 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent M. I., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul formulat de C. J. de P. C. a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului recurent și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

De asemenea, recursul declarat de reclamantul recurent a fost formulat în termenul legal, raportat la data comunicării hotărârii primei instanțe, la domiciliul procesual ales al reclamantului recurent, conform dovezii de primire și a procesului verbal de predare aflat la fila 517 din dosarul tribunalului și comunicat cu pârâta recurentă, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin întâmpinarea, formulată și înregistrată prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă C. J. de P. C. a solicitat respingerea recursului.

La acest termen, instanța comunică reclamantului recurent un exemplar din întâmpinare, acesta precizând că nu dorește să lectureze întâmpinarea.

Nefiind formulate cereri prealabile ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul cu privire la recursurile formulate.

Reclamantul recurent depune la dosar concluzii scrise( filele 20-23 din dosar), pe care le susține oral în fața instanței, solicitând admiterea recursului propriu și respingerea recursului declarat de pârâta recurentă C. J. de P. C.

Reclamantul recurent susține recursul formulat precizând că potrivit OUG nr.4/2005, pârâta recurentă avea obligația să ia în considerare adeverința

C92/2005 și să plătească diferențele începând cu (...).

P. perioadele lipsă din adeverința C92/2005, prin sentința 1., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a dispus completarea adeverinței , însă C. J. de P. C. nu a aplicat aceste dispoziții, încălcând în acest sens prevederile art. 52 al.1 din Constituția României și art.3 din Decretul 167/1958 republicat în 1960.

Arată că, în mod nelegal, C. J. de P. C. s-a raportat la un stagiu complet de cotizare de 30 ani, fără a face aplicarea dispozițiilor deciziei nr.40/2008 a Înaltei Curți de C. și J.

C U R T E A

În urma deliberării, reține că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare în care să fie cuprinse si indemnizația de conducere rezultată din adeverința nr. C. din (...) si să îi plătească diferențele conform, O.U.G. nr.

4/2005.

Prin completarea de acțiune (f.152-154), reclamantul a mai solicitat ca pârâta să fie obligată să aibă în vedere indemnizația de conducere pe toată perioada cât a fost director, să folosească ca stagiu complet de cotizare 20 de ani, în conformitate cu decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de C. si Justiție, să îi plătească diferențele de pensie, indexate cu rata indicelui de preturi de consum, începând cu (...) si până la zi, să îi plătească în continuare pensia, după noua decizie care va fi emisă conform Deciziei nr. 40/2008 a I..

La data de (...), prin sentința civilă nr. 6., pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiunea civilă exercitata de reclamantul M. I., împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecință, a fost obligată pârâta să recalculeze pensia cuvenită reclamantului având în vedere dispozițiile Sentinței Civile nr.1725/(...) și completarea la certificatul nr. C./(...).

S-a respins restul capetelor de cerere.

P. a pronunța soluția menționată, T. a avut în vedere următoarele:

Reclamantul este pensionar, fiind înscris la pensie în data de (...), așadar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, sub imperiul Legii nr. 3..

Pârâta, prin decizia nr. 1., a stabilit în favoarea reclamantului o pensie de 553 lei, iar prin decizia depusă în copie la fila 9, a stabilit că reclamantul are dreptul la o pensie de 2131 lei, că a lucrat în grupa I de muncă 23 ani, 6 luni și

7 zile și a avut un spor aferent grupei I si II timp de 11 ani și 6 luni.

Reclamantul a solicitat T.ui Hunedoara să constate că a beneficiat de indemnizație de conducere în cuantum de 550 lei, cauza a fost declinată în favoarea T.ui C., iar prin sentința civilă nr.1. pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui C., rămasă irevocabilă la data de (...), s-a constatat că reclamantul a beneficiat de indemnizația de conducere în cuantum de 550 lei, aferentă funcției de director al Î. de I. L. „1 M. D. și în alte perioade decât cele menționate în certificatul nr. C./(...), respectiv iunie 1974, august 1975, octombrie-decembrie

1975, ianuarie-decembrie 1976, ianuarie-aprilie 1977 (f.36-39).

Potrivit certificatului emis pentru completarea certificatului nr. C. din (...), reclamantul a beneficiat de indemnizație de conducere și în perioadele ianuarie-decembrie 1974 și ianuarie-iulie și septembrie 1975.

Pârâta nu a avut în vedere la stabilirea pensiei reclamantului aceste indemnizații de conducere, deși avea obligația legală de a utiliza ca bază de calcul a pensiei și aceste venituri de natură salarială pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale prevăzute de lege.

Potrivit art. 164 din Legea nr. 19/2000, la stabilirea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, se au în vedere salariile brute sau nete, după modul de înregistrare a acestora, precum și sporurile salariale.

Prevederile art. 78 al. 4 din Legea nr. 19/2000 stabilesc în mod expres că punctajul asiguratului se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

Or, aceasta este tocmai situația în care se află reclamantul, fiind dovedit atât prin sentința civilă nr.1. pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., cât și prin adeverința nr. C. din (...) și prin completarea certificatului nr. C. din (...), că acesta a realizat anumite venituri brute și a primit indemnizația de conducere, iar pentru acestea s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale, împrejurare în care refuzul pârâtei de a calcula pensia reclamantului în conformitate cu aceste venituri este nelegal.

Veniturile realizate ca urmare a muncii prestate de către angajați trebuie avute în vedere de către pârâtă la stabilirea cuantumului pensiei și conform art. 3 lit. l și n, art. 95 din Legea nr. 263/2010, iar la stabilirea cuantumului pensiei, pârâta trebuie să țină cont de principiul contributivității.

Instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei de a avea în vedere la calcularea pensiei un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, conform deciziei nr. 40/2008 a Înaltei Curți de C. si J.

Astfel, s-a constatat că în mod întemeiat pârâta a avut în vedere la stabilirea pensiei reclamantului un stagiu complet de cotizare de 30 de ani (f.9), fiind respectate dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 3., conform cărora

Personalul muncitor care are o vechime în munca de minimum 30 ani bărbații și

25 ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusa și limita de vârsta, la împlinirea vârstei de 62 ani bărbații și 57 ani femeile";. Decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de C. si Justiție se referă la aplicarea art. 14 din Legea nr. 3., iar aceste dispoziții legale nu privesc reducerea stagiului complet de cotizare, ci reducerea vârstei de pensionare.

P. aceste considerente, în temeiul art. 78 al. 4 din Legea nr. 19/2000, art. 3 lit. l și n, art. 95, art. 154 din Legea nr. 263/2010, instanța a admis în parte acțiunea, potrivit dispozitivului.

În termen legal, a declarat recurs atât pârâta C. J. de P. C., cât șireclamantul M. I.

Prin propriul recurs, pârâta C. J. de P. C. a solicitat admiterea acestuia șimodificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

Menționează că a depus la dosar copia actelor si a modului de calcul, de unde rezulta luarea in calcul a completării la A. respectivă, totuși din inadvertenta, instanța le-a acordat din nou.

Exemplificativ, recurenta face trimiteri la C. 4 (Sporuri incluse in salariu

- Suma) de la P. nr. 1 și 2 din scriptul „Date privitoare la activitatea in munca";.

De asemenea, arată că pentru lunile lipsa in adeverința nu au putut fi reținute alte venituri.

In drept, recursul se întemeiază pe prevederile art. 299, art. 3041 și art. 312 C.pr.civ.

Prin recursul propriu, reclamantul M. I. a solicitat casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei cu consecința admiterii acțiunii.

Subliniază recurentul că deși CJP C. avea obligația de a recalcula pensiaîncepând cu data de (...) cu datele din adeverința nr. C92/2005, iar din (...) săintroducă în calcul și perioadele lipsă, în conformitate cu sentința nr. 1.(dosarnr. (...)), doar din data de (...) au fost luate în calcul datele din adeverința nr. C92/2011, dar nu și completarea perioadelor lipsă, conform sentinței amintite.

Mai mult, prima instanță nu stabilit data de la care trebuie acordate diferențele, încălcând în acest mod prevederile art. 52 al. 1 din constituția României și art. 3 din decretul 167/1958, republicat în 1960, fiind în prezența unui drept personal nepatrimonial și obligație de a face.

După o expunere exhaustivă a legislației în materia pensiilor stabilite inițial în baza Legii 3., recurentul consideră că stagiul de cotizare reținut de către

CJP este unul eronat, cel corect fiind cel de 20 ani, prin prisma deciziei nr. 40pronunțată de către Î. Curtea C. și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

De asemenea, acesta apreciază că este îndreptățit să beneficieze și de majorarea punctajului ca urmare a desfășurării activității în grupe de muncă, așa cum stabilesc prevederile Legii nr. 263/2011.

Prin întâmpinarea formulată la recursul reclamantului(f. 19), pârâtarecurentă CJP C. subliniază că reclamantul este cel care trebuie să indice care sunt sumele omise din adeverință.

În ceea ce privește stagiul complet de cotizare, învederează că această problemă a fost pusă în discuție în dosarele nr. (...), (...) și nr. (...).

Învederează că potrivit HG nr. 1., stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă „vechimea integrală"; în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie. De asemenea, conform art. 2 al. 3 din HG nr. 1. stagiul complet de cotizare este de

30 ani pentru bărbați.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul recurent a reiterat aspectele evocate în propriul recurs.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate,

Curtea a reținut următoarele:

1. Recursul pârâtei CJP C. este parțial fondat.

Potrivit susținerilor recurentei, punctajul stabilit prin decizia contestată include și veniturile evidențiate în adeverința nr. C/160/(...) emisă de S. jud.

Hunedoara al Arhivelor Naționale, care a completat adeverința nr. C./2005.

Aceste alegații sunt confirmate de scriptul „ date privitoare la activitatea în muncă"; aferent deciziei contestate, din care rezultă că perioadele ianuarie- decembrie 1974 și ianuarie-iulie și septembrie 1975, în care reclamantul recurent a beneficiat de venituri suplimentare constând în indemnizație de conducere, au fost avute în vedere la stabilirea punctajului mediu anual al reclamantului recurent. În concret, contravaloarea indemnizației de conducere se regăsește pentru perioada de referință evocată la coloana 4-sporuri incluse în salariu(f. 3 dosar recurs).

Prin urmare, în măsura în care s-ar valida hotărârea de fond sub acest aspect s-ar ajunge la o îmbogățire fără just temei a reclamantului recurent, ceea ce contravine legii.

Constatând, așadar, că pârâta CJP a valorificat integral adeverința nr.

C/160/(...) care a completat adeverința nr. C./2005, și având în vedere aspectele expuse anterior, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 312 al. 1,3 coroborate cu art. 304 pct. 9 cod de procedură civilă va admite în parte recursul pârâtei și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va înlătura obligația acesteia de a recalcula pensia reclamantului M. I. cu luarea în considerare a actului intitulat "completare la certificatul nr. C./(...)" emis sub nr. C/160/(...) de S. jud. Hunedoara al Arhivelor Naționale.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

2. Recursul reclamantului M. I. este nefondat.

Un prim aspect criticat de reclamantul recurent privește data acordării drepturilor recalculate în raport de sentința civilă nr. 1725 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C.

Referitor la acest aspect, Curtea constată că sentința menționată a fost depusă la CJP C. la data de (...)(f. 35 dosar fond), astfel că soluționarea acesteia se circumscrie prevederilor Legii nr. 263/2010.

Potrivit art. 107 al. 3 și 5 din Legea nr. 263/2010 drepturile recalculate se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea. Înraport de data depunerii, (...), drepturile recalculate s-ar cuveni reclamantului recurent începând cu data de (...) și, nicidecum, din (...), dată la care, de altfel, sentința menționată nu era irevocabilă.

Prima instanță a subliniat expres prin considerentele hotărârii că data de acordare a drepturilor recalculate este (...).

Cu toate că această dată a fost stabilită eronat în considerarea aspectelor deja evocate, Curtea nu va modifica sentința, ca urmare a faptului că doar reclamantul recurent a formulat critici sub acest aspect, iar admiterea lor ar avea ca efect înrăutățirea situației în propriul recurs al reclamantului.

Recurentul consideră că drepturile recalculate în baza adeverinței nr.

C/160/(...) care a completat adeverința nr. C./2005 trebuiau să fie acordate începând cu data de (...).

Curtea găsește nefondate și aceste susțineri, motivat de faptul că raționamentul expus anterior este aplicabil și în privința acestei solicitări, prin prisma faptului că adeverința de completare privitoare la indemnizația de conducere a fost depusă la CJP C. la aceeași dată ca și sentința evocată, respectiv la data de (...).

Este adevărat că reclamantul recurent a fost pensionat în baza Legii nr.

3..La fel de real este și faptul că în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost deschise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, drepturile de pensie au fost recalculate potrivit OUG nr. 4/2005, act normativ care prevedea inclusiv posibilitatea recalculării pensiei pe baza veniturilor suplimentare dovedite cu adeverințe.

Ceea ce omite, însă, să aibă în vedere reclamantul recurent, este faptul că valorificarea unei cereri în condițiile OUG nr. 4/2005 presupunea depunerea actelor doveditoare privind veniturilor suplimentare în termen de 3 ani de la emiterea deciziei de acordare a pensiei recalculate conform OUG nr. 4/2005.

Or, din documentația de la dosar reiese faptul că solicitarea reclamantului, privind valorificarea indemnizației de conducere, a fost adresată pârâtei CJP ulterior acestui termen, respectiv la data de (...).

Prin urmare, drepturile recalculate ale acestuia nu se justifică a fi acordate începând cu data de (...).

Nu pot fi primite nici susținerile recurentului reclamant conform cărorastagiul complet de cotizare la care trebuia să se raporteze CJP este cel de 20 ani.

Similar cu prima instanță, Curtea subliniază că Decizia nr. 40/2008 a înaltei Curți de C. și Justiție privește aplicarea art. 14 din legea nr. 3., prevederi legale care nu cuprind nici o mențiune referitoare la reducerea stagiului complet de cotizare, ci recunosc exclusiv beneficiul reducerii vârstei de pensionare.

De altfel, prin art. 2 al. 1, 3 din Normele Metodologice la HG nr. 1. legiuitorul a statuat că „Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare. P. persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 -

31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de nr. 3..

Or, potrivit dispozițiile art. 8 al. 2 din legea nr. 3. stagiul complet de cotizare în cazul bărbaților este de 30 ani, cum corect a reținut pârâta C.

Excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâta CJP prin întâmpinare în raport de dosarele nr. (...), (...) și nr. (...) este nefondată, ca urmare a faptului că între aceste cauze și speța dedusă judecății nu se identifică tripla identitate impusă de dispozițiile art. 1201 Cod civil, nefiind îndeplinită cerința identității de obiect.

Referitor la majorarea punctajului ca urmare a desfășurării activității în grupe de muncă, Curtea constată că reclamantul a beneficiat de majorarea punctajului mediu anual pentru activitatea desfășurată în grupe de muncă, potrivit OUG nr. 100/2008, în acest sens fiind emisă decizia nr. 1. din (...)(f. 9 dosar fond), fiindu-i stabilit un punctaj suplimentar de 5,74996 puncte.

De asemenea, notează că potrivit art. 169 al. 1 din legea nr. 263/2010, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează: a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă; b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.

(4) Prevederile alin. (1) se aplică prin acordarea diferenței dintre creșterea punctajului mediu anual rezultată și cea acordată conform OUG nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin nr. 1..

Prin urmare, din modul de formularea acestor norme legale, rezultă intenția expresă a legiuitorului de a exclude cumulul ce ar putea rezulta ca urmare a aplicării succesive atât a OUG nr. 100/2008 și a dispozițiilor art. 169 din legea nr. 263/2010.

Cu alte cuvinte, în condițiile în care un pensionar a beneficiat de majorarea punctajului conform OUG nr. 100/2008, aceasta nu mai poate beneficia de acordarea unui nou punctaj suplimentar în baza dispozițiilor art. 169 din legea 263/2010.

Or, reclamantului i-a fost stabilit punctajul suplimentar conform OUG nr.

100/2008, astfel că acesta nu este îndreptățit să i se stabilească un nou punctaj suplimentar și în baza art. 169 din legea nr. 263/2010.

P. toate considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.

Fără cheltuieli de judecată.

P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva sentinței civile nr. 6414 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte și, în consecință, înlătură obligația pârâtei de a recalcula pensia reclamantului M. I. cu luarea în considerare a actului intitulat "completare la certificatul nr. C./(...)" emis sub nr. C/160/(...) de S. jud. Hunedoara al Arhivelor Naționale.

Menține restul dispozițiilor.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. I. împotriva aceleiași sentințe.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. G. S. D. L. D.

S. - D. G.

GREFIER

Red. /dact./ DG

2 ex./(...) Jud.fond: I.P.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1564/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale