Decizia civilă nr. 1238/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 1238/R/2012

Ședința publică din data de 7 martie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-R. M.

JUDECĂTORI: C. M.

S.-C. B.

G.: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. ANA împotriva sentinței civile nr. 602 din 22 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 5 martie

2012, prin fax, reclamanta recurentă a depus la dosar copia cuponului de pensie aferent lunii august 2010, iar la data de 6 martie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, a depus note de ședință, cuponul de pensie aferent lunii iulie 2010 și practică judiciară, solicitând și judecarea în lipsă.

C. fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 602 din 22 martie 2011, pronunțată de Tribunalul

Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins cererea de sesizare a C. E. de Justițieformulată de contestatoare.

S-a respins contestația formulată și precizată de contestatoarea B. ANA împotriva intimatei C. J. DE P. M..

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin D. nr. 2. din (...) emisă de C. J. de P. M., reclamantei i s-a stabilit o pensie de serviciu în cuantum de 3.804 lei.

Prin D. contestată din (...), pensia de serviciu i-a fost recalculată în baza art. 1 lit. c din L. 1., rezultând un cuantum de 1313 lei.

În cuprinsul deciziei de recalculare s-a consemnat că, în conformitate cu prevederile art. 3 din L. 1., pensia stabilită prin D. nr. 2. din (...) a devenit pensie în înțelesul L. 1..

Prin D. nr. 871 din (...) Curtea Constituțională a decis cu opinie majoritară că dispozițiile L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate în sesizarea acestuia.

Curtea Constituțională s-a pronunțat și la sesizarea Î. C. de C. și Justiție asupra constituționalității L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor înainte de promulgare, constatând prin D. nr. 873 din (...) că dispozițiile art. 1 lit. a, b, d-i și art. 2-12 din această lege sunt constituționale.

Prin aceste decizii definitive și general obligatorii,Curtea Constituțională a decis că L. 1. nu încalcă prevederile art.15 al. 2 din C., care instituie principiul constituțional al neretroactivității legii și nici principiul doctrinar al drepturilor câștigate.

Cele statuate de Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate se impun cu caracter obligatoriu instanței de judecată.

În speță, s-a invocat contrarietatea dintre dispozițiile L. 1. și dispozițiile

C.i, respectiv ale art. 1 Protocolul 1 adițional la aceasta, instanței revenindu-i obligația de verifica existența unui asemenea conflict, iar în caz afirmativ, de a-l soluționa în modul indicat de art. 20 al. 2 din C., adică de a înlătura aplicabilitatea L. 1. în prezentul raportul juridic dedus judecății.

Raportat la jurisprudența C. E. a D. O., instanța consideră că pensia este un bun care intră sub protecția art. 1 din Protocolul 1 la C.

P. pe care o instituie nu este una absolută, căci nu conține numai principiul protecției dreptului de proprietate, ci și două limite ale exercițiului acestui drept: posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică și reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general. Curtea E. a D. O. a consacrat și o limită jurisprudențială dată de „. substanței"; dreptului, respectiv cerința existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere.

În urma recalculării în baza L. 1., pensia reclamantei s-a diminuat de la

3804 lei la 1.318 lei, aceasta suportând o restrângere semnificativă a dreptului de proprietate.

Ingerința statului în exercitarea dreptului este, în întregime, posibilă dacă se sprijină pe o bază legală, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică și aceasta deoarece dreptul de proprietate, ca aproape toate drepturile ocrotite de C., nu are un caracter absolut.

Chiar Curtea E. a D. O. a cărei jurisprudență a avut adesea drept consecință modificări legislative semnificative în dreptul intern al statelor, a manifestat reticență în a interveni în marja de apreciere a statelor, în special în ce privește chestiuni de natură fiscală, ce țin de politicile socio- economice.

În speță, ingerința a fost prevăzută de lege, iar scopul legitim al măsurilor luate este evidențiat ca atare în expunerea de motive a L. 1. și recunoscut de Curtea Constituțională în D. nr. 871 și 873 din (...) când a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de încălcarea art. 53 din C., respectiv necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.

Este de notorietate că însăși economia mondială s-a confruntat cu cea mai gravă criză de la al doilea război mondial, iar nu doar statul român, astfel că nu se poate considera că această criză sau stare excepțională din R. este rezultatul unor politici greșite ori a neluării măsurilor adecvate, afirmație ce se regăsește în practica judiciară de care se prevalează reclamanta.

Curtea E. a statuat că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de temei.

Măsura recalculării pensiilor de serviciu nu poate fi considerată ca fiind arbitrară și nici discriminatorie, căci este conjugată și cu alte măsuri legislative luate în vederea restabilirii echilibrului bugetar: L. 118/2010 care prevede reducerea cu 25% a drepturilor de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, diminuarea cu 15% a cuantumului indemnizației de șomaj, a drepturilor bănești acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, reducerea cu 25% a altorcategorii de drepturi bănești acordate de stat, diminuarea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului cu 15%, etc.

În materie de asigurări sociale, Curtea E. acordă o mai largă marjă de apreciere în stabilirea propriilor politici și tocmai de aceea, iar sub aspectul proporționalității, lipsa de despăgubiri nu conduce la o încălcare a art. 1

Protocolul nr. 1 adițional (Mellacher și alții c. Austria).

Instanța a apreciat că în speță nu s-a produs o încălcare a prevederilor art. 1 Protocolul nr. 1, măsura recalculării pensiei de serviciu a reclamantei în temeiul art. 1 lit. c din L. 1. intrând în marja de apreciere a statului cu privire la reglementarea politicilor sociale și economice.

Nu a fost reținută nici susținerea reclamantei conform căreia L. 1. împietează asupra conținutului muncii sale, asupra dreptului de a munci sau asupra dreptului la pensie, căci, așa cum s-a mai arătat pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente : pensia contributivă și un supliment din partea statului, care, prin adunarea cu pensia contributivă, reflectă cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială.

Nu sunt aplicabile nici prevederile art. 180 al. 7 din L. 1., întrucât ea se referă la schimbarea sistemului de calcul al pensiei contributive, fundamentat pe contribuțiile fiecăruia la sistemul de securitate socială care conferă corelativ dreptul de a beneficia la un anumit moment de avantajele conferite de acest sistem, iar nu la suplimentul acordat de stat care este supus unor elemente variabile: resursele financiare de care dispune și optica legiuitorului față de politica socială .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B. ANA solicitândanularea sentinței și admiterea acțiunii.

În motivarea recursului s-a arătat că L. 1. nu este comunitară și nici europeană, deoarece conține prevederi ce contravin dispozițiilor din Tratatul de la L., din Protocolul nr.l adițional la C. pentru Apărarea D. O. și a Libertăților

Fundamentale și din C. pentru apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale, în cauză se aplică cu prioritate dispozițiile art.151 și 155 din Tratatul de la L., art.l din Protocolul nr.l adițional la C. pentru Apărarea D. O. și a Libertăților

Fundamentale și art.6, 14 și 17 din C. pentru Apărarea D. O. și a Libertăților

Fundamentale precum și prevederile art.155 lit.d și art.159, art.87 și respective art.180 alin.7 din L. nr.19 din 2000 privind sistemul public de pensii și art.403 alin.I-3 din Codul de procedură civilă.

În susținerea motivelor invocă opinia separată la decizia C. C. a unuia dintre judecătorii acestei instituții, Avizul C. Legislativ, punctul de vedere al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și punctul de vedere al C. În același sens sunt și deciziile nr. 57/2006 și 82/2009 ale C. C., precum și alte decizii pronunțate de aceeași curte.

S-a arătat că în cauzele Gaygusuz contra Austriei -1996, Stubbings ș.a. contra Marii Britanii-1996, Andrejeva contra Letoniei -2009 și Muller contra Austriei, Curtea E. a D. O. cu privire la pensii de serviciu- a statuat că pensia constituie un drept patrimonial în sensul art.l din Protocolul adițional la C., iar recalcularea acesteia în minus constituie o încălcare a acestui drept câștigat. De asemenea, prin aceleași decizii, s-a arătat că " o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar însuși a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bătrânețe".

Declarația Universală a D. O.: art. 17 : ,,1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."

De asemenea art. 10 TCE stipulează că : "S.ele membre iau toate măsurile generale sau specia le necesare pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor care decurg din prezentul tratat sau care rezultă din actele instituțiilor comunității . S.ele membre facilitează Comunității îndeplinirea misiunii sale. S.ele membre se abțin să ia măsuri care ar pune in pericol realizarea scopului prezentului tratat" .

Art. 6 alin l din Tratatul Privind Funcționarea Uniunii E. (versiunea consolidata (...)) prevede expres că : "U.a recunoaște drepturile, libertățile si principiile prevăzute in arta drepturilor fundamentale a Uniunii E. din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adoptată la 12 decembrie 2007, la S. ,care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor" .

Curtea Constituțională a R., în jurisprudența sa anterioară a recunoscut că, o normă care conduce la reducerea pensiilor este constituțională doar în măsura în care: "În cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior. "- decizia nr.

120/(...).

Transformarea pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale și reducerea în acest fel a cuantumului pensiei, încalcă prevederile Declarației Universale a D. O., ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii E. și pe cele ale art.I alin.l din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care privesc protecția proprietății.

În sensul aplicării cu prioritate a normelor internaționale în materia protecției juridice a drepturilor fundamentale ale omului față de dreptul intern, chiar dacă există o decizie a C. C. în care s-a constatat constituționalitatea, precum și asupra obligației judecătorului național de a analiza el însuși compatibilitatea textului național (reținut de Curte C. ca fiind constituțional) cu dispozițiile C. E. a D. O., s-a pronunțat chiar Curtea E. a D. O. de la S. și chiar într-o cauză împotriva R..

În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate prin reducerea pensiilor de serviciu și prin transformarea acestora în pensii de asigurări sociale sunt: art.17 din Declarația Universală a D. O., art.17 alin.1 din Carta D.

Fundamentale a Uniunii E., art.25 din aceeași Cartă, art.1 din Primul protocol adițional.

Din cuprinsul tuturor deciziilor CEDO se poate trage concluzia că dreptul la pensie, indiferent dacă acesta rezultă direct din lege sau este stabilit printr-o hotărâre judecătorească și dacă se bazează sau nu pe principiul contributivității, reprezintă un bun în sensul art.1 alin.1 din Primul protocol adițional la C.

Reducerea pensiei de serviciu și transformarea acesteia în pensie de asigurări sociale, precum și lipsirea reclamantei de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani constând în diferența dintre pensia de serviciu și cea de asigurări sociale reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea contestatoarei de bunul său, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.l.

In al treilea rând, privarea de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosire în scopul vizat; privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, înspecial prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, acordată titularului acestuia.

L. nr.1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor îndeplinește condițiile menționate anterior, fiind un act normativ accesibil, precis și previzibil în sensul jurisprudenței C. E. a D. O. de la S.

Cea de a doua condiție a privării de proprietate presupune ca ingerința să urmărească un scop legitim de interes general, adică să intervină pentru o cauză de utilitate publică.

Soluția legislativă cuprinsă în art.l lit.c din L. nr.1. a fost determinată, așadar, de apărarea securității naționale, astfel cum rezultă și din justificarea G.ui. Securitatea națională nu implică numai securitatea militară, ci are și o componentă socială și economică. Nu numai existența unei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii "securitate națională", ci și alte aspecte din viața statului, precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului.

Situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională. Asigurarea stabilității economice a țării și apărarea siguranței naționale sunt noțiuni care se circumscriu celor de "scop legitim de interes general" și de "cauză de utilitate publică". În consecință, este îndeplinită și cea de a doua condiție a privării de proprietate.

În fine, ingerința trebuie să fie proporțională cu scopul legitim urmărit. Ingerința este proporțională cu scopul legitim urmărit dacă s-a menținut un "just echilibru" între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.

Pentru a determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și, în special, dacă nu obligă pe contestatoare să suporte o sarcină disproporționată, trebuie să se ia în considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația națională. În această privință, Curtea a statuat deja că, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, în mod normal, o atingere excesivă și că lipsa totală a despăgubirilor nu poate fi justificată în domeniul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în împrejurări excepționale (cauza Ex-regele Greciei și alții împotriva Greciei [GC], Cererea nr. (...), paragraful 89, CEDO 2000-XII; cauza Broniowski împotriva Poloniei [GC], Cererea nr. (...), paragraful 176, CEDO-V).

Privarea de proprietate impune, așadar, statului obligația de a despăgubi pe proprietar, pentru că, fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de art.l din Protocolul nr.l. Imposibilitatea de a obține fie și o despăgubire parțială, dar adecvată în cadrul privării de proprietate, constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protecției dreptului de proprietate și exigențele de ordin general.

L. nr.1. nu oferă posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză. Lipsa totală a despăgubirilor nu se poate justifica, avându-se în vedere circumstanțele speței, cu atât mai mult cu cât nicio circumstanță excepțională nu a fost invocată de G. pentru a o justifica. In cuprinsul L. nr.119/20 1 O, a fost justificată necesitatea luării acestei măsuri, dar nu și lipsa totală a despăgubiri lor. Lipsa totală a despăgubirilor le-a impus reclamanților o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul lor de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Reducerea pensiei de serviciu odată cu transformarea ei în pensie de asigurări sociale și imposibilitatea subsemnatei de a-mi mai recupera vreodată sumele de bani rezultate din diferența dintre pensia de serviciu anterioară șipensia de asigurări sociale au dus la ruperea, în defavoarea mea, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.

De asemenea, procedându-se la recalculare pensiei și la lipsirea subsemnatei de cea mai mare parte a dreptului de pensie deja câștigat, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art.l din Protocolul nr.1 la C.

P.le speciale care se află în plată constituie drepturi câștigate ce nu pot fi recalculate în baza unei legi noi, neputând fi nici modificate, întrucât legea s-ar aplica retroactiv. Așadar, prin această lege are loc o modificare a regimului juridic al pensiilor speciale stabilite în baza unor legi anterioare, ajungându-se să se încalce chiar substanța dreptului la pensie.

În acest sens, prin D. nr.375/2005 a C. C. s-a stabilit că noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respective în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării în vigoare a acestora.

Jurisprudența C. C. este relative constantă în constatarea imposibilității aplicării unei recalculări pe baza unei legi noi a pensiilor deja aflate în plată cu afectarea în sens negative a acestora și implicit cu efectul pierderii unor drepturi deja câștigate.

Potrivit jurisprudenței CEDO, limitarea nejustificată a unui drept cum ar fi o pensie specială constituie o privare de proprietate în sensul art.l din Protocolul nr.l adițional la C., cât și o discriminare în sensul art.14.

Practica CEJ cu privire la drepturile câștigate, aceasta statuând că dacă "prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse" (cauzele Saieva v Caisse de compensation des allocations Familiales - 32/76 și Mario Viva v Fonds National de R. des Ouvriers Mineurs - 83/87) .

Pârâta C. J. DE P. M. prin întâmpinare (f.22-23) a solicitat respingerearecursului ca nefundat și menținerea în întregime a sentinței tribunalului.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:

Prin art.1 lit. c din L. nr. 1., pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza principiului contributivității.

În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia nr.

2./(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantei, începând cu data de 1 septembrie 2010 o pensie de asigurări sociale de 1.318 lei care înlocuia pensia de serviciu în cuantum de 3.538 lei brut aflată în plată la acea dată.

În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține, în plus față de considerentele expuse de instanța de fond, următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Î. C. de C. și Justiție și ale C. E. a D. O.:

În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat întemeiul art.146 lit. a din C., prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53

- restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privindobligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.

Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...).

Referitor la jurisprudența apreciată de recurentă ca fiind relevantă în cauză, Curtea de A. reține că jurisprudența anterioară a C. C. în materie nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin D. 871 și 873 din 2010 în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurentă.

În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr. 1.,

Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:

„(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.

Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din

31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.

În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din C., iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecțieide neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.

„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.

Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.

Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.

Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..

Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.

Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).

În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.

Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).

Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr.

1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.

1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. W. împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.

Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).

Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) carea variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..

Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.

Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr.

1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C.

Hasani împotriva Croației).

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).

Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva

Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și

Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan

Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.

În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";

În ceea ce privește D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R., în considerentele acestei hotărâri s-a avut în vedere că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai

2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).

S-a reținut că statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.

De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.

Cu privire la acest aspect, Curtea E. a D. O. a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. S-a remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională aconcluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.

Având în vedere aceste considerente, Curtea E. a D. O. a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs vaînlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea dreptului de proprietate sau a principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 567/2004.

Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional.

În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de

1.318 lei brut, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă în luna septembrie 2010 în cuantum de 859 lei brut, conform datelor statistice ale

Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.

Calitatea de debitor într-un contract de credit, nu reprezintă în sine o împrejurare obiectivă, independentă de conduita reclamantei și având un caracter insurmontabil, de natură a fi asimilat unei obligații imposibil de executat în absența menținerii în plată a pensiei de serviciu, dimpotrivă, existența unui pasiv patrimonial reflectă asumarea voluntară a unei obligații de garanție care este în mod indisolubil legată și de posibilul risc al imposibilității de executare la un moment dat, din diverse motive, a obligației menționate.

În cadrul circumstanțelor obiective cu caracter excepțional reținute de D. nr. 2. a Î. C. de C. și Justiție, care accentuează efectele diminuării cuantumului pensiei prin aplicarea L. nr.1., în sensul că determină depășirea

„pragului de dificultate";, nu poate fi inclusă o atare împrejurare a garantării sau contractării unui împrumut acordat de o instituție bancară.

Astfel, dincolo de faptul că încheierea unui contract reflectă o implicare asumată și consimțită în acest sens, acest temei de fapt ar constitui un criteriu nepermis în analiza unei pretinse inegalități de tratament, ce ar determina protecție judiciară a debitorilor unui contract de credit în raport de persoanele care nu și-au asumat obligații de plată, semnificând în mod inadmisibil ridicarea la rang de criteriu obiectiv a unei conduite subiective, lipsite de caracter absolut necesar.

În consecință, doar în situații excepționale s-ar putea aprecia că pensionarul suportă o sarcina excesivă, ceea ce ar impune o protecție din partea sistemului de securitate socială, care în cele din urmă, este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (M. și alții împotriva Italiei, paragraful 61).

În speță, reclamanta nu a dovedit existența unei situații excepționale ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență.

Referitor la nerespectarea art. 180 alin 7 din L. nr. 1. la care potrivitopiniei recurentei face trimitere art. 7 alin. 1 din L. nr. 1., se reține în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivitacestei legi este cea prevăzută de L. 1., cu modificările și completările ulterioare.

Însă, art. 180 din L. nr. 1. este inclus în Capitolul IX „Dispoziții tranzitorii"; și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr.

1. nu se face trimitere la acest articol, motiv pentru care nu se poate reține nelegalitatea deciziei de recalculare în raport de art. 180 alin. 7 din L. nr. 1., întrucât acesta nu este aplicabil în cauză.

De asemenea, Curtea apreciază că recalcularea pensiei reclamantei în baza L. nr. 1. nu contravine art. 14 și 17 din C. europeană, cum s-a invocat prin recurs, deoarece aceste dispoziții din C. nu pot fi considerate ca încălcate din moment ce nu s-a constatat o violare a convenției sau o limitare mai drastică decât cea permisă de convenție, ceea ce exclude atât examinarea situațiilor derogatorii care permit limitarea unor drepturi, cât și premisa abuzului de drept.

În fine, se constată că art. 153 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii

E. prevede că U.a susține și completează acțiunea statelor membre în domeniile privind securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor, însă conform alin. 4 din același articol dispozițiile adoptate în acest sens „nu aduc atingere dreptului recunoscut statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nu trebuie să aducă atingere echilibrului financiar";. Drept urmare, întrucât orice stat membru este pe deplin suveran să își organizeze sistemul de securitate socială, nu se poate reține că pensia de serviciu este un drept câștigat, garantat pentru viitor, în sensul normelor europene. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea prevederilor internaționale la care face trimitere recurenta.

Referitor la invocarea de către reclamantă a jurisprudenței altor instanțe care au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile de anulare a deciziilor de recalculare emise în temeiul L. 1., se reține că singurul remediu prevăzut de dreptul intern pentru asigurarea practicii unitare este recursul în interesul legii, iar prezenta hotărâre este conform Deciziei nr. 2. a Î. C. de C. și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii în această materie. De altfel, în C. Ștefănică și alții împotriva R. din 2 noiembrie 2010 instanța europeană a statuat că „anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate cafiind caracteristici inerente ale oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din R., se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială (paragraf 30).

Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. să respingă, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. ANA împotriva sentinței civile nr. 602 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 7 martie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I.-R. M. C. M. S.-C. B.

Cu opinie separată în sensuladmiterii recursului

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud. fond: G. B.

G. G. C.

Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.

Consider că recursul formulat de reclamanta B. ANA este fondat, în ceea ce privește motivele de recurs privind constatarea în cauză a unei încălcări a drepturilor sale garantate de art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Trebuie să subliniat în acest sens că reclamanta s -a adresat instanței

pentru proteguirea unui drept de secur itate socială, consid erând că pensia sa

de serviciu era un „bun";, în sensul ju risprudenței C.E.D.O., pe care acesta

avea speranța legitimă de a -l primi lunar, în cuantumul actualizat de 3538 lei,stabilit potrivit deciziei nr.2./(...) emisă de intimată, în temeiul L. nr.567/2004, pentru o vechime efectivă ca person al aux iliar de specialitate în cadrul

instanțelor judecătorești - de 38 de ani.

În cauză reclamanta invocă aspecte ce țin de ingerința S. în dreptul său la un "., în sensul C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale , dar percepția sa certă și, de aici, princip alul său motiv de

nemulțumire și chi ar nelămurire cu p rivire la situația no uă creată în urma

recalculării este, în primul rând, c ă dr ep tul s ău l a pens ie de serv ic iu er a un

"drep t c âș tig at";, respectiv un drept acordat de o lege în vigoare, prin decizii

administrative ce au rămas definitive și executorii, în temeiul raportului de

muncă pe care l -a avut, și care treb uia să fie, în consecință, plătit acesteia, lunar, în continuare, în cuantumul stabilit conform L. nr.567/2004.

Î n acest sens, deși doctrina de drept administrativ subliniază că "nimeni

nu are dreptul să pretindă menținerea unei anumite stări normative";, voi

analiza în cele ce u rmează situația acestui particular, pentru a înțelege și a

aprecia dacă, în urma modificării legislației pensiilor, în anul 2010, acesta era

sau nu îndreptățit să se bucure în continuare de bunul său.

Astfel, în cadrul jurisprudenței sale, de ex. în C. W. împotriva Poloniei (cererea nr.18176/05), Curtea EDO a reținut că "de fapt, Curtea a acceptat posibilitatea de a efectua reduceri ale drepturilor la prestații de securitate socială în anumite împrejurări"; și că "a observat influența pe care o poate avea trecerea timpului asupra existenței juridice și a caracterului prestațiilor de securitate socială";.

În aceeași cauză s-a mai reținut că: "Acest lucru se aplică atât amendamentelor aduse la legislație care pot fi adoptate ca răspuns la schimbările societale și care dezvoltă puncte de vedere despre categoriile de persoane care necesită asistență socială, cât și evoluției situațiilor individuale.";

Totuși, prin aceeași hotărâre, s-a mai reținut faptul că: "Abordarea C. privind art.1 din Protocolul nr.1 ar trebui să reflecte realitatea modului în care protecția socială este în prezent organizată în cadrul statelor membre ale C. Europei"; și că: "În statul modern, democratic, multe persoane particulare sunt, pentru toată viața sau pentru o parte din aceasta, complet dependente de prestațiile de asigurări sociale și de protecție socială pentru supraviețuire. Multe sisteme interne recunosc că astfel de persoane particulare necesită un grad de certitudine și desecuritate și prevăd prestații care trebuie plătite- în urma îndepliniriicondițiilor de eligibilitate- de drept (a se vedea Stec și alții).";

Percepția reclamantei asupra dreptului său la pensie de ser viciu ca fiind

un drept câștigat și, de aici, considerarea măsurii de recalculare a aceste i pensii- de fapt, astfel cum vom argumenta în cele ce urmează, de eliminare apensiei sale de serviciu și de schimbare totală a statutului său, de acordare a unui alt tip de pensie, pe care acesta nu l-a solicitat -ca fiind un act abuziv al S., trebuie privită în primul rând, prin prisma modului în care, realitățile

istorice privind protecția socială în țara noastră, i -au creat acestui particular

convingerea fermă că poate renunța liniștit la un loc de muncă sigur și bine

plătit, la un anumit statut, la o vârstă la care nu îndeplinea încă condițiile

pentru a fi pensiona t pentru limită de v ârstă, și că se poate baza pe un venit din pensie într-un anumit cuantum, legal stabilit, de un act normativ în vigoare.

Astfel, în primul rând, în țara noastră, încă di n anul 1902, toate legilecare au reformat sistemul de pensii au prevăzut că, deși cadrul normativ a suferit modificări, în multe cazuri, însemnate, drepturile de pensie, pe care

aceste reglementări le numesc chiar "câștigate";, se mențin în plată.

Astfel, L. generală de pensiuni din (...), cu modificările din 1904 și

1906, care a constituit, la rândul său, o reglementare reformatoare și

unificatoare a sistemului de pensii, a prevăzut, la capitolul ". transitorii";, în art.56 că: "Pensiunile deja constatate ș i înscrise în virtutea legilor

anterioare, precum și a statutelor căilor ferate, fie că titularii și -au

ex ercitat sau nu drepturile, vor continua să fie servite conform titlurilor

ce posedă cei în drept și cu reținerile ce li se făceau în virtutea legilor

anterioare promulgării acestei legi";.

Aceleași dispoziții t ranzitorii privind p ăstrarea drepturilor de pensie

câștigate regăsim și în art.54 din L. g enerală de pensiu ni republicată la

data de (...).

De asemenea, L. p entru unificarea asigurărilor sociale d in (...) a

prevăzut, în art.127 că: "D.le câștigate până la punerea în aplicare a

prezentei legi, ale pensionarilor, se respectă în ce prive ște pensiunile lor

de bază.";

L. asigurărilor sociale din (...) prevedea, de asemenea, la capitolul ".

transitorii";, în art.319 alin.3, că: "D.le de pensie stabilite potrivit

diferitelor legi de a sigurări sociale pâ nă la punerea în a plicare a legii de

față, se respectă";.

Art.59 din L. nr.292/1959 privind dreptul la pensie în cadrul A.lor

S. de S., prevedea că: "Pierd dr eptul la pensie și la aj utor social acele

persoane care, pînă la 23 august 1944, au desfășurat o activitate

antidemocratică, reacționară, potrivnică intereselor poporului, acei care

au militat și au avut un rol activ în introducerea dictaturii militar - fasciste, precum și acei care manifesta atitudine dușmănoasă fata de regimul democrat-popular";.

Prin L. nr.27/1966 privind pensiile d e asigurări sociale de stat și

pensia suplimentară, s-a prevăzut , la art.76, că: ". sau ajutorul social stabilite pe baza unei decizii rămase definitive nu pot fi anulate decît în

situațiile prevăzute la art.56, și nici revocate."; Situațiile de la art.56 din lege aveau în vedere persoanele care și-au provocat invaliditate în mod voit, însă numai în ceea ce privește dreptul la pensie sau la ajutor social decurgând din această invaliditate și pe cei condamnați pentru uciderea sau cauzareainvalidității susținătorului, numai în ceea ce privește drepturile de asigurări decurgând de pe urma acestui susținător decedat.

Potrivit art.87 din L. nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale

de stat și de asist ență socială, "P.le și ajutoarele soci ale stabilite pînă

la data prezentei legi, se mențin în continuare, atî t timp cît sînt

îndeplinite condițiile în baza cărora au fost acordate.";

L. nr.1. privind sis temul public de pe nsii publice și alte drepturi de

asigurări sociale, prevedea, de asemenea recalcularea pensiilor cuvenite

conf or m leg isl aț ie i an ter io are, îns ă, conf or m art.180 alin.7 , "în situația în

care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin.6, este mai mic decât cel

stabilit în baza legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul

avantajos";.

D in an al iz are a aces tor d ispoz iț ii leg ale, r ezul tă c ă recl aman ta ș i, de al tf el

toț i pens ion ar ii d in R., ave au to ate d atel e c are s ă le f or meze conv in gere a f er mă

c ă drep tur ile lor d e pens ie, od ată s tab il ite pr in tr -o dec iz ie def in itiv ă, er au

c âș tig ate, pu tând f i c el mul t rec alcul ate pe al te b aze, index ate, majo r ate, f ăr ă a f i

îns ă af ectat cu an tu mu l pens ie i af late în pl ată, as tf el încât, ma i mult, nu aveau

n ic iun ele men t c are s ă le insp ire un sen time n t de incer titud ine pr iv ind pl ata pe

viitor a acestei pensii lunare.

M ai prec is, nu cuno ș te au s ă f i ex is tat î n R. al te c azur i de d iminu are a

cu an tu mulu i pens ie i af late în pl ată în urma punerii în aplicare a

dispozițiilor unui sistem de reforma re a pensiilor, c ar e, în speț ă, cu atât

mai mult, s-a vru t a f i conf or m pr inc ip iilor ech ităț ii.

În al doilea rând, reclamanta a avut în vedere, tot din privit din

perspec tiv ă is tor ic ă, cadrul normativ ce a reglementat statutul grefierilor

și în care au fost stabilite pensiile funcționarilor judecătorești, prin

reglementări speciale, încă din anul 1902.

Astfel, L. de organizare judecătore ască din 1 septe mbrie 1890,

prevede a c ă judec ător ii, me mbr ii M.u i P. , grefierii și portă reii, erau numiți

prin decret regal, iar ceilalți funcț ionari judecătorești, prin deciziune

min is ter ial ă.

Toate actele normative ulterioare, până în perioada comunismului, respectiv: L. despre admisibilitatea și înaintarea în funcțiunile judecatoresci,din 1864; Regulamentul pentru organizarea serviciului interior al tribunalelor și al grefelor și cancelariilor parchetelortribunalelor, din 1909; Regulamentul privitor la solemnitatea și formele depunerii jurământului de către membrii ordinului judecătoresc și funcționarii grefelor, din 1925; L. pentru organizarea judecătorească din 1925, au prev ăzu t în mod cons tan t c ă grefierii fac parte din „funcțiunile

judecătorești";, al ătur i de judec ător i ș i p rocuror i, grefierul fiind: „. cancelariei

grefei; el are drept de priveghere (control) asupra funcționarilor grefei";.

Mai mult, potrivit art.202 din Decretul-Lege nr.356/1938 privind

org an iz are a judec ătore asc ă, gref ier ilor, por tăre ilor, arh iv ar il or, reg is tr ator ilor ș i

cop iș tilor, în calitate de funcționari judecătorești, l i se apl ic au d ispoz iț iile

din statutul funcți onarilor publici priv ind cond iț iile gene r ale de in tr are în

serv ic iu ș i inco mp atib il ităț i, în măsur a în care aces te a nu er au con tr are

prevederilor speciale.

Conform art.223 din acel aș i ac t normativ, prim-grefierii, grefierii și

ajutoarele de gref ieri de la C., prec um și grefierii de la tribunale se

nu me au în f uncție „ prin decret direct";, iar toți ceilalți funcționari , prin

decizie ministerială.

De asemenea, potrivit art.229 din L. nr.726/1943 pentru organizarea

judecătorească, f uncț ion ar ii judec ăto reș ti er au cons titu iț i în corp de

specialitate auxiliar al organelor p uterii judecătorești. Dispozițiunile

Codului funcționarilor publici se aplicau funcționarilor judecătorești,

întrucât „nu erau contrarii"; acestei legi.

În c al itate de f uncțio n ar i publ ic, gref ier ii ave au drep tul l a pe ns ie conf or m

L. generale de pensiuni din (...), cu modificările din 1904 și 1906,

d ispoz iț iile aces te ia f iind apl ic ab ile tu turor f uncțion ar il or s tatulu i, c iv il,

militari,eclesiastici.

Aceleași dispoziții le regăsim și în L. gen erală de pensiuni r epublicată

la data de (...).

Mai mult, prin art.2 lit.a) din L. pentru unificarea asigurărilor

sociale din (...), au fost în mod expres exceptați de la aplicarea

dispozițiilor acest ei legi "salariații supuși legii gener ale de pensiuni";,

deci și grefierii.

Acele aș i regle men tăr i, de exceptare a grefierilor, de fapt a tuturor

funcționarilor statului de la aplicarea prevederilor sale, au ex is tat ș i în L.

asigurărilor sociale din (. ..), art.6 di n acest act norma tiv prevăzând că

nu intră în asigu rarea obligatorie salariații supuși l egii generale de

pensiuni.

În ceea ce privește cadrul istoric, trebuie menționat că în această

perioadă, grefierii aveau o remunerație corespunzătoare stat utului lor.

Astfel, conform Decretului nr.523/1868, în timp ce s al ar iul judec ător

de tr ibun al er a de 3 33 le i, s al ar iul gref ierulu i, în c al itate de f uncțion ar, er a de

240 lei.

Potrivit L. pentru organizarea judecătorească din 1 septembrie

1890, cu modifică rile din 1891, 18 92 și 1896, conform „tabloului de

onorariul membrilor ordinului judecătoresc";, în timp ce salariul unui

judec ător de șed inț ă l a tr ibun al er a de 5 00 le i, s al ar iul gref ie rulu i, în c al itate de

f uncțion ar, er a de 30 0 le i.

Practic, începând cu per io ad a co mun is tă, aceș tia ș i -au pierdut calitatea de

f uncțion ar i publ ic i, f iind de no tor ie tate s tatu tul ang ajaț ilor c are nu er au d irec t

produc tiv i în ac e a per io ad ă, as tf el încât aceș tia au dob ând it un s tatu t de

lucr ător i o b ișnu iț i, c u o sal ar iz are c ar e nu mai corespundea statutului real de

c are aceș tia ar f i treb u it s ă benef ic ieze.

De ase mene a, mai trebu ie subl in iat c ă, după anul 1989 , î n cond iț iile

unu i volu m de ac tiv itate în con tinu ă creș tere, l a n ivelul tu turor ins tanțelor

judec ătoreș ti d in ț ar ă, este de notoriet ate faptul că schema personalului

auxiliar de specialitate al instanțelor și mai ales a grefierilor, a fost

întotdeauna subdimensionată, toț i ș ef ii/președ inț ii de ins tanțe f or mul ând

anu al repe tate me mor ii în scopul supl imen tăr ii sche melor d e personal, posturile

aloc ate f iind îns ă în to tde aun a insuf ic ien te.

În aceste condiții, pe lângă faptul că grefierul nu mai avea nici

statutul, nici salariul din anul 1890, comparabil, astfel cum am

exemplificat, chiar cu cel al unui judecător, este d e not orietate că

acesta a prestat î n țara noastră, nu numai munca sa, c i a fost nevoit să

suplinească munca a cel puțin doi, trei grefieri.

Trebuie precizat că datele statistice confirmă fără putință de tăgadă existența acestei situații la nivelul tuturor instanțelor judecătorești, fiind însă deosebit de gravă la nivelul judecătoriilor din orașele reședință de județ, a tribunalelor și a instanțelor din municipiul B., unde, în mod obișnuit, grefierul de ședință intra, alături de judecător, cu aproximativ 100 de dosare pe ședință, de fond sau în căile de atac, în mai multe ședințe pe săptămână, fiind totuși nevoit să efectueze toate lucrările de grefă în termenul prevăzut de regulament.

Acesta, de cele mai multe ori, reușea această performanță, d ar în cond iț iile

în c are dep ășe a, ș i dep ășeș te ș i as tăz i, în mod curen t, progr amul de munc ă

prev ăzu t în con tr ac t, lucr ând ch iar ș i în z ilele de rep aus s ăp tămân al, f ăr ă a f i

remunerat în acest sens.

În acest context, al unui volum de muncă epuizant, trebuie să avem învedere faptul că gr ef ier ii lucr au sub p res iune a r iscur ilor ș i r ăspunder ii lor,

pen tru to ate lucr ăr il e în toc mite , fiind suficientă o simplă greșeală a lor, din neatenție, de exemplu, în timpul redactării unei copii de pe dispozitiv, a eliberării unui certificat, a înscrierii unei mențiuni, pentru a se ajunge la afectarea drepturilor participanților la proces, dar și la sancționarea lor disciplinară.

Nu putem să nu amintim, fiind, de asemenea, de notorietate, cond iț iile

mate r iale în c are ac eș tia ș i -au desf ășur at activitatea^{, respectiv l ips a de sp aț ii}

corespunz ăto are de mu nc ă î n b irour i, l ips a d e locur i de depoz itare a dos arelor ce se aflau în lucru^{, fiind ani de zile nevoiți să mânuiască, ca și judecătorii, de altfel, dosare care erau mutate de pe podeaua unui birou în altul, precum și prin arhive, sau prin alte spații cu salubritate precară.}

Trebuie să mai menționăm că în toți acești ani, din păcate, la uneleinstanțe și astăzi, gref ier ii au ef ectu at z iln ic, pe l âng ă munc a in telec tu al ă,

spec if ic ă f uncție i lor , ș i o munc ă f iz ic ă susț inu tă, f iind ne vo iț i s ă urce ș i s ă

cobo are s ingur i su te de dos are, cu o greu tate aprec iab il ă . Zeci de ani aceștia nu au beneficiat de cărucioarele necesare și normale pentru această activitate și, la cele mai multe instanțe, nici de lifturi, în detrimentul stării lor de sănătate.

Acee aș i s itu aț ie a ex is tat ș i l a n ivelul co mp ar time n telor ins tanțelor ce

intrau în contact direct cu publicul, la nivelul arhivelor, a registraturilor, unde

nu mărul mare de dos are in tr ate pe rolul ins tanțelor , cu cores pondenț a af erentă,

înscr ier ile de c are e r au r ăspunz ător i, so l ic ităr ile jus tiț iab il ilo r, ale avoc aț ilor ș i

cons il ier ilor jur id ic i, au f ost ș i sun t de n atur ă a supr asol ic ita z iln ic rez is tenț a

organismului acestora.

Aces te cond iț ii deo seb it de grele în c are gref ier ii ș i-au desf ășur at

ac tiv itate a a af ectat s tare a de s ăn ătate a mul tor a d in tre e i, c auz a mul tor a d in tre

af ecțiun ile aces tor a f iind toc mai ac tiv itate a lor prof esion al ă, cu r iscur ile aferente, decurgând din suprasolicitare, stres, contactul cu jus tiț iab il i, cu deț inuț i, cu

ac tele depuse de c ătre aceș tia, cu dos ar e vech i, p ăs tr ate an i de z ile în cond iț ii

insalubre.

De altfel, pentru aceste motive, având în vedere condițiile specifice munciilor, grefierilor li s-a recunoscut dreptul la spor de risc și suprasolicitare neuropsihică și la sporul de toxicitate, fără ca munca prestată de către aceștia să fie încadrată, conform actelor normative în vigoare, în condiții speciale sau deosebite de muncă.

Prin urmare, spre deosebire de grefierul din celelalte stateeuropene, cu un statut bine definit, cu recunoașterea corespunzătoare a profesiei de către stat, cu un salariu motivant, este de notorietate că S. român practic s-a sprijinit pe munca acestei categorii profesionale, într- un cadru legislativ în continuă modificare și reformare (spre

exemplificare vom aminti aici doar legile de restituire a proprietăților),

ce a antrenat o creștere continuă, chiar alarmantă, a volumului de

activitate al instanțelor, solicitându -le acestora eforturi fizice și psihi ce

susținute, solicitări de adaptare și pregătire continuă, fără a le oferi

acestora decât un salariu și un statut de muncitor calificat.

Tocmai aceste salarii deosebit de reduse de care au beneficiat grefierii

ins tanțelor ș i p arche telor în mare a major ita te a perioadei active, prin ignorarea

vo ită a s tatu tulu i lo r de f uncțion ar i ai s tatulu i, a de ter min at, în prezen t, l a

rec alcul are a pens iilo r lor po tr iv it pr inc ip iulu i con tr ibu tiv ităț ii, pens ii de as igur ăr i

sociale deosebit de reduse, în raport cu eforturile re ale depus e de c ătre ace as tă

c ategor ie de prof esio n iș ti pen tru bunul mers al jus tiț ie i în R..

Ace as tă s itu aț ie, s-a perpetuat până în anul 2004 , când a fost

reconsiderat statutul acestei categorii de personal, cu o creștere progresivă a

remunerației ace stora și reglementarea dreptului lor la pensie de

serviciu.

Astfel, guvernanții și legiuitorii din 2004, au considerat că personalului auxiliar al instanțelor li se cuvine, ca o recunoaștere a importanței profesiei lor și a eforturilor depuse, un statut aparte, ce cuprinde responsabilitățile, interdicțiile și incompatibilitățile specifice acestei funcții, dar și drepturi pe măsură, care să-i situeze într-o situație cât de cât comparabilă cu colegii acestora din țările europene, drepturi salariale propriu-zise și alte drepturi remuneratorii, printre care și pensia de serviciu.

Cu siguranță acest din urmă drept, pentru motivele arătate anterior, nu afost nici un moft, nici un drept acordat în scopuri electorale, ci, practic, un

benef ic iu c âș tig at în ur ma mu n c ii pres tate în cond iț iile an ter ior amin tite, c a o

recuno aș tere ș i to to d ată, o co mpens aț ie pe c are S. ro mân a acord at -o acestei

c ategor ii prof esion al e, pe ef ortur ile c ăre ia s -a spr ijin it î n ac tiv itate a de înf ăp tu ire

a jus tiț ie i, f ăr ă a r ăs pl ăti corespunz ă tor munca sa.

Astfel, prin art.1 din L. nr.567/2004, s-a prevăzut că, în înfaptuireaactului de justitie, munca personalului auxiliar de specialitate constituie un sprijin pentru judecatori si procurori, competenta acestei categorii de personal și îndeplinirea corectă a sarcinilor care le revin, jucând un rol important în buna desfășurare a întregii activități a instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea.

Potrivit art.40 din aceeași lege s-a stabilit că, înainte de a începe săîși exercite funcția, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea depune jurămantul în fata conducătorului instanței judecătorești sau al parchetului de pe lânga aceasta, la care este numit.

Cu toate acestea, în R., și în prezent, grefierii sunt salariați ai instanțelor și nu funcționari publici.

Conform art. 68 alin.1,2,3 din L. nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este prevăzut la art. 3 alin. (1), cu o vechime de cel puțin 25 de ani în specialitate, beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de salariul de bază brut lunar și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, și personalul auxiliar de specialitate cu o vechime în specialitate între 20 și 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) pentru fiecare an care lipsește din vechimea în specialitate integrală.

Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea se poate pensiona la cerere înainte deîmplinirea vârstei de 60 de ani și beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă are o vechime în funcție de cel puțin 25 de ani. C. vechime în funcție perioada în care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea a îndeplinit în cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea funcția de: grefier, grefier statistician, grefier documentarist, grefier informatician, grefier arhivar, grefier registrator, grefier dactilograf, grefier analist programator, informatician, secretar, secretar ajutor, secretar dactilograf, dactilograf, arhivar, registrator, arhivar-registrator, executor judecătoresc.

În al treilea rând, reclamanta a avut în vedere, în formarea convingerii

s ale c ă pens ia de serv ic iu es te un dr ep t c âș tig at, f ap tul c ă, atât la data

adoptării L. nr.1., a H. nr.737/201 0, cât și la data emiterii deciziei

administrative nr.2. din data de (...), de „. a pensiei sa le, dispozițiile L.

nr.567/2004 privind această categorie de pensie de serviciu erau în

vigoare, fiind abrogate abia după jumătate de an de la data intrării în

vigoare a L. nr.1., respectiv la data de (...).

Pr ac tic, ne abrog ând, pr in L. nr.1., aces te d ispoz iț ii ale L. pr iv ind s tatutul

person alulu i aux il iar d in c adrul ins tanțel or judec ătoreș ti d in anul 2004, chiar

legiuitorul a recunoscut beneficiarilor acestor pensii un drept câștigat,

cel care le conferea statutul de pensionar din serviciul auxiliar al

instanțelor judecătoreșt i, cons ider ând c ă în aces t f el, măsu r a lu ată v a ap ăre a

do ar c a o reducere pr in rec alcul are a cu an tu mulu i pens ie i, de ter min ată de

in teresul publ ic, ș i nu c a o af ectare subs tanț ial ă ș i irevoc ab il ă/per manen tă a

drep tulu i aces tor a, în sensul el imin ăr ii pe ns iil or de serviciu.

În acest context, recurenta a suferit, prin decizia nr. nr.2./(...), o

ingerință esențială în drepturile sale, nu numai prin diminuarea

cuantumului pensiei sale, ci, mai ales prin pier derea calității, a

statutului de pensionar din serviciul auxiliar al instanțelor

judecătorești, în condițiile în care, prin dispozițiile L. nr.567/2004 îi

fusese recunoscut, încă din anul 2005, acest drept la pensie de serviciu

și, mai mult, acea stă lege mai era î n vigoare la data emiterii acestui

act.

Se constată în acest sens și faptul că și L. nr.1. a prevăzut că pensiile stabilite anterior datei de (...), devin pensii în înțelesul acestei noi legi și că vor fi recalculate într-un anumit termen, dar a dispus aceste măsuri în condițiile în care legile în baza cărora au fost acordate drepturile la pensie (L. nr.3/1977, ș.a.) erau abrogate, prin chiar dispozițiile sale.

Observând și acest aspect, respectiv că prin dispozițiile L. nr.1., nu a fostabrogată L. nr.567/2004, recurenta, în mod justificat, se prevalează de statutul său de pensionar din serviciul aux il iar al ins tanțelor judec ătore ș ti , pe care-l avea nu numai la data recunoașterii dreptului la pensie, ci și la data recalculării pensiei sale, pe data de (...).

În acest sens, potrivit disp.art.16 alin.1 și 2 din L. nr.24/2000republicată și actualizată privind normele de tehnică legislativă, se prevede,sub titulatura ";ev itar e a p ar alel is melor";, că:

„În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorașireglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativori în două sau mai multe acte normative.

În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.";

De asemenea, conform art.14 alin.1 din același act normativ, reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind, de regulă, într- un singur act normativ.

Potrivit disp.art.17 din L. nr.24/2000 republicată și actualizată, „Învederea asanării legislației active, în procesul de elaborare a proiectelorde acte normative se va urmări abrogarea expresă a dispozițiilor legalecăzute în desuetudine sau care înregistrează aspecte decontradictorialitate cu reglementarea preconizată.";

Acest articol se corelează cu art.65 alin.3 din L. nr.24/2000, ceprevede că: „În vederea abrogării, dispozițiile normative vizate trebuiedeterminate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare a acestora.";

Prezumția că anumite norme au făcut ob iectul modificării,

completării sau ab rogării lor implicit e es te pos ib il ă, conf or m art.67 alin.1

din aceeași lege, doar în cazuri d eosebite, în care la elaborarea și

adoptarea unei re glementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, îns ă în speț ă nu ne pu te m af la în preze nț a unu i ase mene a caz, deoarece la adoptarea L. nr.1., legiuitorul a avut în vedere tocmai categoriile

de perso ane c are benef ic iaz ă de pen s ii în te me iul unor leg i spec iale, ac te

nor mative pr in tre c ar e se af lă ș i L. nr. 567/2004.

De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Curtea E. a D. O. în cauze recente, respectiv C. F. M. și A. G. S. contra R., în cereri ce priveau măsuri luate de către S. Român în aceeași perioadă, respectiv prin L. nr.118/2010, în sensul diminuării salariilor personalului bugetar cu 25%, în sensul că: „Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare.";

D. în ceea ce privește măsura dispusă prin L. nr.118/2010, Curtea EDO

a reținut că nu ne af lam în situația preze ntată mai sus, consi derând că pentru lunile iulie-decembrie 2010 salariul reclamanților era cel s tabilit prin această

lege, aceasta fiind considerată legea î n vigoare, nu acee ași este situația în

speță, în care L. nr.1. nu a prevăzut doar reducerea pensiilor de serviciu cu un

anumit procent, ci a anulat practic dispozițiile L. nr.567/2004, lege în vig oare,

eliminând dreptul reclamantului la pensie în serviciul auxiliar al instanțelor

judecătorești,la statutul de pensionar în acest sistem, cu toate drepturile

aferente, actuale și viitoare.

În speță, decizia contestată, nr.2./(...), prin care a fost stabilităreclamantei o pensie de 1318 lei, a fost emisă în temeiul L. nr. 1. care, la art. 1

lit.c), prevedea că, la data intrării în vigoare a legii, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, devin pensii în înțelesul L. nr. 1., iar la art. 3, ca aceste pensii „stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special,

cuvenite sau aflate în plată ";, se calculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calculprevăzut de L. nr. 1..

Chiar prin textul art. 3 din L. nr. 1., legiuitorul precizează că aceste

pensii speciale sunt prevăzute de lege, fiind ". potrivit prevederilor legilor cu

caracter special"; și sunt „cuvenite";.

Consider că primează în cauză sublinierea unor aspecte particulare ale pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al

instanțelor judecătorești.

Aces te aspec te spec if ice, d ar de o deoseb ită imp or tanț ă, în cerce tare a

inger inț e i S. în drep tul recl aman te i, sun t ur măto arele :

I. pensia de servici u stabilită în temei ul art. 68 din L. nr.567/2004,

care era plătită acesteia, la data recalculării, prin decizia nr. 2./(...), era

un drept de securi tate socială pe ca re legiuitorul l -a acordat acesteia,

av ând în vedere cel e prev ăzu te în art.59 din L. nr.567/2004^{, în sensul că: "stabilirea drepturilor și îndatoririlor personalului auxiliar se face}

ținandu-se seama de locul si rolul acestuia in desfășurarea activității dejustiție, de răspunderea și complexitatea fiecărei funcții, de interdicțiilesi incompatibilitățile prevăzute de lege pentru persoanele care sunt încadrate in instituțiile publice.";

II. Riscurile sociale acoperite prin acest drept de securitate

socială, pensia de serviciu, n u au fos t decât în ultimă i nstanță pentru

bătrânețe, ci, în primul rând, de natură economică și psihologică .

Prin urmare, riscurile sociale pentru care s-a consider at necesară

stabilirea pensiei de serviciu a reclamantei au fost riscurile activității de personal aux iliar al instanțelor judecătorești, cu toate privațiunile,

interdicțiile și incompatibilitățile acestei profesii, precum și pierderile de

venituri ca urmare a pensionării din acest sistem la o vârstă când acesta

se afla încă în cursul vieții a ctive.

III. În cauză ingerința în dreptul recurentei la pensie este una esențială , întrucât, pe lângă faptul că a afectat, direct, dreptul la pensie

al acestuia, a dus atingere, în mod indirect, și unui alt „bun"; al său,

respectiv dreptul la muncă, ce inc lude și dreptul la salariu, măsura

dispusă afectând u n drept de protecți e socială complex , ce constituia unsubstitut a dreptului la muncă, acordat de către S. român.

IV. Instanțele de contencios administrativ, sesizate cu suspendarea

executării și anulare a H. nr.737/2010 privind metodologia de

recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art.1 lit.c -h

din L. nr.1., au pronunțat hotărâri de suspendare a executării acestei

hotărâri și de anulare a acestui act normativ, hotărâri cu efect erga

omnes, constatând cauze de aparentă de nelegalitate, respectiv de

nelegalitate a dispozițiilor acestui act normativ în b aza căruia a fost

emisă decizia contestată în cauză.

V. În cauză nu se poate reține că recurenta „cumula"; două tipuri

de pensii, respectiv pensia din sistemul public de asigurări sociale și cea

plătită din bugetul de stat, ci beneficia de un unic drept de pensie, cel

la pensie de serviciu.

Reclamantei i s-a stabilit, prin L. nr.567/2004 un unic drept la pensie, cel la pensie de serviciu, cele două comp onente ale acestuia privind doar sursa din care s-a convenit ca acestea să fie plătite , respectiv statul asumându-și obligația ca partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public să fie suportată din bugetul de stat.

I. Argumentarea primului aspect specific al "recalculării"; pensiei de serviciu a reclamantei.

Chiar prin E. de motive a L. nr.567/2004 s-au reținut următoarele:

Adoptarea L. privind organizarea judecătorească și a statutului magistratului au creat cadrul pentru consolidarea independenței justiției ca putere în stat-inde pendența funcțional ă, cât și a indepe ndenței membrilor

corpului magistraților -independența personală.

„Pe lângă adoptarea acestor acte nor mative, în contex tul înfăptuirii reformei justiției î n R., și având în v edere evoluțiile car e se manifestă tot

mai pregnant pe plan european în acest domeniu, a apărut necesară

crearea cadrului p entru o mai bună desfășurare a activ ității personalului

aux iliar de specialitate de la instanțele judecăto rești și parchetele de pe

lângă acestea.";

De asemenea, în E. de motive a L. nr.17/2006, ce a modificat L.

nr.567/2004, inclus iv în cee a ce pr ive ș te mo dul de acor d are a pens ie i de

serviciu, s-a reț inu t c ă adop tare a aces te i leg i a ap ăru t c a f iin d neces ar ă pentru

„realizarea unui sistem judiciar i ndependent, impa rțial, credibil și

eficient, ce reprezintă o condiție necesară pentru supremația legii și a

principiilor statului de drept";, premis e ce au s tat l a b az a adop tăr ii H. nr.232/2005 privind aprobarea Strategiei de reform ă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a P. de acțiune pentru implementarea acestei strategii.

Pentru adoptarea acestei legi, Consiliul legislativ și -a dat avizul favorabil, arătând că intervenția legislativă vizea ză „….. garantarea

independenței prin asigurarea remu nerației adecvate a categoriilor de

personal aux iliar ale instanțelor judecătorești și parchetelor. Este de

semnalat că asigurarea salarizării corespunzătoare a fost un angajament asumat de R. la C.-„. și A. I., în cad rul negocierilor pentru aderarea la U..

Această lege a fost adoptată și cu avizul favorabil al C. p entru buget,

finanțe și bănci.

II. Motivații privin d specificului risc urilor sociale aco perite prin

pensia de serviciu de care beneficia recurenta.

Pensia de serviciu a fost stabilită de către legiuitor, pe lângă

riscurile specifice activității, menționate anterior, și în considerarea

interdicțiilor și incompatibilităților care au afectat drepturile

reclamantei în perioada de activitate.

Astfel, potrivit art. 77 alin.1 din L. nr.567/2004, funcția de grefier este incompatibilă cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice, iar conform alin.2 din același articol, grefierilor le este interzis: să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse; să desfașoare activități de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură; să aibă calitatea de asociat sau de membru in organele de conducere, administrare ori de control la societăți civile, societăți comerciale, inclusiv la banci sau la alte instituții de credit, societăți de asigurare ori financiare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome; să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

N u se poate reține că în țară ar fi i ntervenit schimbări majore în ceea ce

privește statutul categoriei de personal din care făcea parte reclamanta, care să

transforme aceste drepturi, în doar câțiva ani de la consacrarea lor legislativă, în pensii inechitabile în ansamblul sistemului de pensii.

Practic, se constată că raționamentele avute în vedere la data stabilirii

pensiilor speciale prin lege, ce au fost analizate de către Curtea

Constituțională de-a lungul anilor, ace asta apreciind că drepturile stabilite prin actele normative speciale nu reprezintă privilegii, ci doar

compensații parțiale ale inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale (decizia nr. 20/(...)), se mențin neschimbate și în prezent.

Se mai reține în ace st sens că, tot Curt ea Constituțională , prin decizianr.279/2006, analizând sesizarea de neconstituționalitate a dispozițiilor

privind pensiile de serviciu ale parlamentarilor, a reținut că acestea nu

contravin dispozițiilor constituționale întrucât, „…nici o prevedere din C. nu impune uniformitatea sistemului de pensii. De altfel, nu numai pentru

deputați și senatori, ci și pentru alte categorii socioprofesionale, cum sunt

magistrații, cadrele militare, diplomații și alte categorii - s-au stabilit, prin legi speciale, sisteme derogatorii de la sistemul general de pensii. D., în toate

aceste cazuri, nu este contrară prev ederilor art.16 din C. și se justifică

prin specificitatea activității acestei categorii socioprofesionale.";

III. Argumente în sensul că măsura dispusă a adus atingere, în

mod indirect, și/sau mai ales, unui alt „bun"; al reclamantei, respectiv

dreptul la muncă, ce include și dreptul la salariu, precum și cu privire

la calificarea pensiei de serviciu, în dreptul comunitar, ca fiind un „. de

remunerație";:

Dreptul reclamantei la pensie de serviciu, în temeiul art.68 din

legea nr.567/2004, respectiv la pensie calculată potrivit acestei legi atât

la momentul cererii de pensionare, cât și, ulterior, prin actualizare,

precum și celelalte drepturi de protecție socială reglementate de această lege au fost tocmai cauza care a determinat-o pe reclama ntă să renunțe la

dreptul său la muncă, în anul 2005, când acesta avea doar vârsta de 58 de

ani, în condițiile în care, potrivit legii speciale, putea fi menținută în

funcție încă aproape 7 ani.

Practic, conform art.683 din L. nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea poate fi menținut în funcție după împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege, până la vârsta de 65 de ani .

Prin urmare, recurenta-reclamantă avea, potrivit legislației îndomeniu, speranța că, prin aceste măsuri de protecție socială, respectiv prinplata pensiei de serviciu, să poată realiza venituri care să se apropie celorpe care le-ar fi obținut în cazul în care ar fi avut posibilitatea să-șicontinue activitatea ca grefier, asigurând pentru ea și familia sa un nivel de trai decent, tocmai acest cadru normativ încurajând și determinând opțiunea sa pentru înscrierea la pensie.

Mai mult, conform art.68^{3 alin.2 din L. nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea care beneficiază de pensie de serviciu putea cumula pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective.}

Nu trebuie omis nici faptul că acest text de lege a revenit la forma anterioară adoptării O.nr. 230/2008, datorită încetării efectelor juridice ale acestui act normativ, conform deciziei C. C. nr. 82/2009.

Mai trebuie subliniată și lipsa absolut ă de previzibilitate a măsurii

ce a afectat în mod substanțial dreptul recurentului la pensie de

serviciu, ce rezultă cu deosebită claritate din prevederile art. 12 ale O. nr.

1/2010^{, adoptate cu doar câteva luni înainte de intrarea în vigoare a L. nr. 1.,}

în aceeași perioadă de criză economică, după adoptarea Legilor nr. 329/2009

și nr. 330/2009.

Acest articol prevede că: „ În anul 20 10, măsurile prev ăzute de L.

cadru nr. 330/2009 și d e prezenta ordonanță de urgență referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu vor produce efecte asupra cuantumului pensiilor militare de stat, pensiilor de

stat și pensiilor de serviciu aflate în plată, și nici asupra ajutoarelor, plăților compensatorii/. acordate la trecerea în rezervă sau la încetarea raporturilor de serviciu.

După data de 1 ianuarie 2010, pensiile și ajutoarele , plățile compensatorii/. prevăzute la alin. 1 și compensațiile de chirie se stabilesc în

funcție de nivelul și structura bazei de calcul în vigoare la data de (...), fără a fi

afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute la art. 10 din L. nr. 329/2009.";

De asemenea, mai trebuie precizat că, prin ho tăr âre a d in (...) în cauza C-

262/88^{, Barber vs.Royal Exchange Assurance Group, Curt ea de Justiție a C.}

E. a decis că toate formele de pensie ocupațională constituie un element

de remunerație în sensul art.141 din Tratat.

Această hotărâre a C.J.C.E. a f ost avu tă în vedere la adoptarea D. 9. a C.

din (...), de modificare a D. 8. pr iv in d apl ic are a pr inc ip iulu i eg al ităț ii de

tr atame n t în tre b ărb aț i ș i f e me i în c adru l reg imur ilor prof esio n ale de secur itate

soc ial ă, as tf el cu m re zul tă d in pre amb ulul aces tu i ac t co mun itar.

În conf or mitate cu ho tăr âr ile pronunț ate d e Cur te a de Jus tiț ie în c auz a C -

7/93, Bes tuur v an he t Alge meen burge rl ijk pens ioenf onds vs.G.A.Beune ș i în cauza C-351/00, P ir kko N ie mi, u n s is te m de p ens ie pen tru f uncțion ar i in tr ă în domeniul de aplicare al principiulu i eg al ităț ii de re muner are, î n cond iț iile în care

sistemul de pensii se referă la o anumită categorie de lucrători,

prestațiile se plătesc în baza relației acestora de munc ă cu angajatorul

public, în cadrul unui sistem ce face parte din sistemul general prevăzut

de lege, iar prestațiile depind în mod direct de vechimea în muncă

realizată și sunt calculate pe baza ultimului salariu al funcționarului.

Aceste statuări ale C.J.C.E., au fost avute în vedere la adoptarea D. 2. a

P. E. ș i a C. d in (...), as tf el cu m rezul tă d in pre ambulul aces tu i ac t co mun itar.

Des igur aces te a sun t nor me co mun itare pr iv ind eg al itate a de re muner aț ie

în tre f e me i ș i b ărb aț i în mater ie de înc adr are în munc ă ș i de munc ă, d ar cons ider

c ă trebuie reținută calificarea, garanțiile și impli cit, recunoașterea ca

drept sui generis, izvorând din raporturile de muncă sau de serviciu, pe

care Curtea de Justiție a C. E. o acordă drepturilor beneficiarilor unor

asemenea forme de prestații de securitate socială , asimilându -le

noțiunii de remunerație , apreciindu-le ca fiind plătite în baza relației de

muncă al acestor lucrători cu angajatorul public, drepturile de pensie

av ând c a te me i d ispoz iț iile leg ale ce regle men te az ă ch iar aces te r apor tur i

juridice.

Astfel cum rezultă din E. de motive a L. nr.97/2008 pentru aprobarea O.

nr.100/2007 pentru modificarea și c ompletarea unor acte normative în

domeniul justiției, „ R., în calitate de stat membru al Uniunii E., are

obligația implementării, până la 30 septembrie 2007, a D. nr.8. care prevede egalizarea vârstelor de pensionare între femei și bărbați în cadrul

schemelor de pensii ocupaționale. Schema de pensionare a magistraților și

personalului aux iliar de specialita te a fost consi derată schemă

ocupațională de reprezentanții C. E., în sensul directivei ami ntite,impunându-se astfel egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați.";

De al tf el, ș i Cur te a E. a D. O., pr in hot ărârea pronunțată la data de

(...), în cauza Lombardo contra Italiei, a dec is, în leg ătur ă cu o contestație

inițiată de un judecăt or cu privire la pensia pe care era îndreptățit prin

lege să o primească, că statul, "în îndeplinirea acestei obligații nu face

uz de puterea sa discreționară și poate fi comparat, în această privință

cu un angajator privat, parte într-un contract de muncă guvernat de

dreptul privat.";

Î n consecință, coroborând cele statuate de către Curtea de Justiție de la

L. cu cele reținute d e Curtea E. a D. O. î n cauza anterior me nționată, dar și în

C. F. M. ș i A. G. S. co n tr a R., rezultă că dr eptul la pensie de se rvic iu era datorat

recurentei în temei ul raporturilor sale de muncă, în cali tatea acesteia de grefier, po tr iv it d ispo z iț iilor L. nr.567/2 00 4, c are er au în v igo are la data emiterii deciziei administrative de recalculare, astfel încât obli gația S. trebuia îndeplinită astfel cum aceasta a fost asumată , respectiv ca orice ". de

remunerație";, iar această obligație nu poate fi consi derată ca fiind

executată, potrivit principiilor generale ale dreptului civil, decât prin

îndeplinirea întocmai a acesteia^{, nu prin plata unei pensii datorate potrivit}

principiului solidarității sociale, oricărui salariat, în temeiul L. nr.1., în temeiul

raporturilor de asigurări sociale.

Practic, pentru munca prestată în calitate de grefier, recurentei i

s-au recunoscut, prin L. nr.567/2004, o serie de drepturi cu caracter de

remunerație, printre care plata salariului și a altor drepturi, în timpul

activității propriu -zise, dar și plata pensiei de serviciu, după încetarea

raporturilor de muncă. Acestor drepturi le cores punde obligația

corelativă a S., ca angajator, prin diferitele sale instituții publice, să le

plătească, astfel cum acestea au fost reglementate, având în vedere

faptul că, nu numai salariul, ci și pensia de serviciu, a fost atât cauza,

cât și obiectul raportului de muncă.

Putem afirma că dreptul la această categorie de pensie s-a realizat practic zi cu zi, în perioada prestării muncii de către reclamantă, până la atingerea vechimii în specialitate necesară pentru a fi înscris la pensie de serviciu.

Faptul că tot S. era ce l care trebuia să plătească atât pensia de

serviciu, ca eleme nt de remunerație , în calitate de a ngajator, cât și o

pensie de asigurări sociale de stat, în calitate de asigurător, a permis

practic, în speță, confuziunea celor două drepturi și în final, înlo cuirea

dreptului reclamantei cu un alt drept, nesolicitat de către aceasta și

care nu poate constitui o executare a obligației asumate.

Potrivit disp.art.8 din Codul munc ii, raporturile de muncă se

bazează pe princi piul consensualită ții și al bunei -cre dinț e. În cauză,

recurenta și -a exec utat cu bună -credi nță toate obligațiil e sale decurgând

din raporturile de muncă, mai ales cea privind prestarea muncii, în

condițiile grele menționate anterior, având numeroa se interdicții și

incompatibilități. În consecinț ă, S. are obligația de a -și executa, cu

bună -credință, toate îndatoririle asumate prin L. nr.567/2004, deci să

plătească reclama ntei pensia de se rviciu, astfel cum a înțeles să o

reglementeze prin legea organică.

Consider că în speță sunt aplicabile, din a cest punct de vedere,

principiile generale ce guvernează executarea oblig ațiilor civile, și

anume:

Art.1073 din Codul civil în vigoare la data la care intimata-pârâtă trebuia să își execute obligația, conform căruia creditorul are dreptul de a

obține de la debitor îndeplinirea ex actă a obligației. În caz de neex ecutare

totală sau parțială, sau în caz de ex ecutare necorespunzătoare, creditorul

are dreptul la despăgubiri.

De asemenea, art.1100 din același Cod civil, conform căruia

„creditorul nu poate fi sil it a primi alt lucru decât acela care i se

datorește, chiar dacă valoarea lucrului oferit ar fi egală sau mai mare.";

Interesul recurentei este, în speță, acela de a obține obiectul

specific și ex act avut în vedere la nașterea raporturilor juridice dintre părți.

În ceea ce privește noul Codul civil, se reține că, potrivit art.1481, în cazul obligației de rezultat, debitoru l este ținut să pro cure creditorului rezultatul promis.

Conform art.1350 alin.1 din Codul civil actual, orice persoană

trebuie să își ex ec ute obligațiile pe care le -a contractat.

Art.1226 alin.1 Cod civil, prevede că obiectul obligației este prestația

la care se angajează debitorul.

Potrivit art.1270 din același cod, c ontractul valabil î ncheiat are

putere de lege între părțile contractante.

Art.1272 Cod civil, prevede că un cont ract valabil încheiat obligă nu

numai la ceea ce este ex pres stipulat, dar și la toate urmările pe care

practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau

contractului, după natura lui.

De altfel, aceste argumente privind calificarea pensiei de serviciu ca element de remunerație, sunt susținute și de faptul că aceste drepturi nu au

fost prevăzute a fi plătite în totalitate din bugetul asigurărilor sociale de stat, prin legile ce le-au reglementat, ci, în totalitate sau, în cea mai mare parte, din

bugetul S., ce apare în acest raport obli gațional ca angajator sui generis, chiar art.17 din H. nr.290/2005 stabilind că pensia de serviciu este o categorie distinctă de pensie față de cea de asigurări sociale din sistemul public.

Pentru aceste considerente, apreciez că pensiile de serviciu nici nu

puteau fi integrate în sistemul pensiilor prevăzute de L. nr.1., având în

vedere faptul că, potrivit art.7 din această lege: „ În sistemul public

prestațiile de as igur ăr i soc iale repr ez in tă venituri de înlocuire pentru

p ierdere a to tal ă s au p arț ial ă a ven itur ilor, c a ur mare a bătrân eții, invalidității

sau decesului"; , ori, pensia de serviciu a recurentei nu p oate fi încadrată

în vreuna dintre aceste categorii de prestații, având în vedere riscurile

soc iale l imitativ prev ăzu te în aces t ar ticol.

Astfel, pensia specială a fost acordată acesteia, prioritar, nu

pentru a constitui venit de înlocuire în caz de bătrânețe, ci pentru

acoperirea unor riscuri decurgând din specificul activității prestate în

cadrul instanțelor judecătorești, pe ntru contribuția adusă de către

aceasta timp de 38 de ani pentru înfăptuirea justiției în S. român.

Av ând în vedere cel e reț inu te de c ătre C ur te a E. a D. O. în C. F. M. ș i A. G. S. contr a R. ș i lu ând în cons ider are d isp. ar t.162 al in.2 d in Codul munc ii republicat, S., în cadrul marjei sale de apreciere, avea posibilitatea, cu

respec tare a cond iț iil or leg al ităț ii, neces ităț ii ș i proporț ion al ităț ii, s ă ia, pr in lege,

măs ur i de d imin u ar e a p ensiei de serviciu, pe perioada crizei economice, astfel cum a procedat, în calitate de angajator sui generis, prin L. nr.118/2010, dar nu

s ă el imin e, pr in L. nr .1., drep tul l a pens ie de serv ic iu ș i s ă -l în locu iasc ă, în f az a

execu tăr ii obl ig aț ie i, cu un al t drep t, de as igur ăr i soc iale de s tat.

Ace as ta pen tru c ă, as tf el cu m a reț inu t C ur te a E. a D. O. în C. F. M. ș i A. G.

S. con tr a R., atu nc i c ând o d ispoz iț ie leg al ă es te în v igo ar e ș i prevede pl ata

anu mitor benef ic ii, iar cond iț iile s tipul ate sun t respec tate, au tor ităț ile nu po t

refuza în mod deliberat plata acestora.

Având în vedere faptul că dreptul la pensie de serviciu își are

izvorul în contractul individual de muncă al reclamantei, în timp ce

dreptul la pensia de asigurări socia le, își are izvor ul în contractul de

asigurare socială, consider că recurenta în niciun caz nu putea fi lipsită

de dreptul la pens ie de serviciu recu noscut de o lege î n vigoare și, cu

atât mai mult, nu se putea ajunge la această finalitate, prin dispozițiile

unei legi organice, dar din domeniul asigurărilor sociale.

În acest context, perioada de 5 ani în care aceasta a încasat lună de lună

pensia de serviciu, a creat acesteia convingerea că se poate bizui pe acest venit lunar, orientându-și conduita în raport cu dispozițiile legale existente.

Mai trebuie amintit aici și faptul că u n sistem de reform are ce afectat atât de radical drepturile reclamantei nu a fost însoțit de o perioadă de

tranziție corespunzătoare, care să permită, în condiții de ex ercitare cu

bună-credință a dre pturilor tuturor participanților la raporturile juridice,

adaptarea particularilor la noua situație creată, ci a fost pusă în executare

în termen de 30 de zile de la adoptarea H. nr.737/2010, dată în organizarea

aplicării L. nr.1..

În acest context, trebuie reținut și faptul că, bazându-se pe aceste dispoziții legale, în condițiile lipsei totale de previzibilitate a acestei măsuri de reformare a pensiilor, reclamanta nu a fost în măsur a de a -și lua, în

cunoștință de cauz ă și din timp, în c ursul vieții act ive, măsuri personale

de atenuare a ris curilor diminuării veniturilor sale și ale familiei ca

urmare a pensionării, respectiv de a încheia contracte de asigurări private de pensie sau de a cotiza la alte fonduri de pensii facultative, cu

componentă ocup ațională.

Astfel, reclamanta este pusă în situația de a suporta sarcina acestei măsuri, în condițiile în care nu i se poate imputa nicio lipsă de diligență în ceea ce privește modul în care acesta a acționat atât în cursul vieții active, cât și în calitate de pensionar.

Mai trebuie subliniat faptul că, în R., cadrul normativ privind pensiile

private a fost stabilit abia prin L. nr.411/2004, care a intrat în vigoare la data de

1 iulie 2006, iar cel pr iv ind pens iile f acul tative, pr in L. nr.204 /2006, dup ă d ata

de la care, în temeiul L. nr.567/2004, personalului auxiliar de specialitate i se

recunoș te a drep tul l a pens ie de serv ic iu.

Apreciez că aceste argumente trebuie avute în vedere în aprecierea proporționalității ingerinței S. în drepturile recurentei.

IV. Motivație pri vind aspectele d e aparență de nelegalitate,

respectiv, de nelegalitate a H. nr.737/2010 constatate, prin hotărâri

judecătorești pronunțate de instanțe de contencios administrativ din

țară, hotărâri cu efect erga omnes.

Astfel, prin sentința civilă nr.491/(...) a C. de A. C. -Secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal s -a dispus suspendarea

executării acestei hotărâri de guvern și anularea acesteia.

Prin această hotărâre definitivă s-a reținut că, în primul rând, C. europeană pentru apărarea drepturilor omului nu își propune să garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (C. Artico împotriva Italiei, 1980).

De asemenea, s-a mai reținut că dreptul la pensie al reclamanților și intervenienților este un „bun";, iar lipsirea de proprietatea unui bun la care sereferă dispozițiile din convenție, poate fi justificată numai dacă se demonstrează că a intervenit pentru cauză de utilitate publică și doar în condițiile prevăzute de lege.

Contenciosul administrativ a constatat în acest sens următoarele: „chiardacă există un text de lege care pare a justifica poziția pârâtului, nu a fostrelevat interesul public care ar legitima o asemenea măsură, chiar dacă ar fi luat în considerare contextul economic și lipsa disponibilităților financiare.

Chiar și așa fiind, este discutabil în ce măsură considerentele de natură financiară pot fi opuse reclamantelor, în condițiile în care Curtea E. s-a pronunțat în sensul în care lipsa de fonduri nu poate justifica încălcarea dreptului de proprietate invocat.

În aceste condiții, exigențele unei bune administrații la care are dreptul orice cetățean ar fi și ele încălcate.

Instanța consideră că nu este îndeplinită nici cerința unui just echilibru, reclamanții fiind puși în situația de a suporta o sarcină excesivă și exorbitantă, care nu poate justificată în nici un mod.";

Prin sentința civilă nr.3811/(...) pronunțată de Curtea de A. B.,

Secția a V. -a de co ntencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.(...), s-a

admis acțiunea f ormula tă de cătr e reclamanți, pri n A. N. a P. din

Serviciul Auxiliar de S. al I. J. și al P. și s -a dispus suspendarea

executării H. nr.737/2010 până la pronunțarea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr.284/CA/(...), Curtea de A. O., Secția

comercială, de c ontencios admin istrativ și fiscal , a suspendat executarea H. nr.737/2010.

Curtea de A. P., Secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a suspendat executarea H. nr.737/2010, prin sentința nr.16/(...).

Prin sentința civil ă nr.1575/(...), p ro nunțată în dosaru l nr.(...) a C.

de A. B., s-a dispus suspendarea executării H.nr.737/2010 până la datasoluționării irevocabile a acțiunii de anulare a acestui actadministrativ.

Potrivit art.14 alin.4 din L. nr.554/2004, hotărârea prin care se

pronunță suspendarea este executorie de drept. R. nu este suspensiv deexecutare.

Conform alin.7 al aceluiași arti col , suspendarea e x ecutării actului

administrativ are ca efect încetarea o ricărei forme de ex ecutare, până la

ex pirarea duratei suspendării.

Mai trebuie menționat că, Î nalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.38/ (...) pronunțată în recursul împotriva sentinței pronunțate în contencios administrativ privind suspendarea executării H. nr.735/2010 a reținut următoarele:

"Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau j udecătorul se află într -un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat,

este echitabil ca acesta din urmă să nu -și producă efectele asupra celor vizați ."; "…..instanța de control judiciar are în vedere faptul că H. nr.735 din (...)

- act administrativ unilateral cu caracter normativ - produce efecte erga omnes,

ca și sentința recurată .";

Prin sentința civilă nr.333/(...) a C. de A. C. -Secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal -s-a dispus și anularea H. nr.737 /2010 .

Contenciosul administrativ a reținut, pentru a se pronunța astfel, următoarele:

Dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată (C. Buchen contra Cehiei din 2002).

În această situație, s-a apreciat că reclamanții își legitimează interesul în invocarea unei valori patrimoniale având semnificația unui drept câștigat, recunoscut și executat de stat în temeiul unei legi speciale, suficient de clară și previzibilă la data pensionării și care i-a permis să-și planifice acțiunile atât pe termen lung cât și pe termen scurt pentru sine și familia sa, precum și o anumită manieră de gestionare a bunurilor sale prezente și viitoare.

S-a mai reținut, în ceea ce privește condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege, că: „. poate avea însă și un sens mai extins, privind nu doar calitatea legii în vigoare, ci și posibilitatea de a modifica legile pentru viitor, persoanele având astfel un drept la continuitatea acțiunii sale.

Acest drept presupune că statul nu poate încălca încrederea legitimă a persoanelor în continuitatea acțiunii sale.";

În ceea ce privește scopul legitim urmărit, s-a reținut că, „dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foști angajați din sectorul bugetar în sensul diminuării acestora sunt calificate ca având natura unor măsuri cu caracter excepțional, atunci este cu totul evident că L. nr.1. nu s-ar putea întemeia pe art.53 din Constituția revizuită deoarece lipsește una din cele două caracteristici esențiale, care ar permite evocarea sa, și anumecaracterul temporar, limitat în timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv și nu temporar.";

S-a mai reținut că diminuarea pensiilor de serviciu ale reclamanților cu

70-80% atinge chiar substanța dreptului.

Deși toate aceste aspecte de aparență de nelegalitate, respectiv, de nelegalitate, au fost evidențiate de instanțele de contencios administrativ, acest act normativ în baza căruia s-a recalculat pensia reclamantei și-a produs efectele, în ceea ce privește pensia lunară plătită acestuia, până la data de (...), timp de un an de zile de la data recalculării pensiei, dată la care G. a luat anumite măsuri de înlăturare a aspectelor de nelegalitate sesizate, care nu au fost însă în sensul revocării actelor administrative individuale emise în baza acestui act normativ, cu repunerea particularilor în situația anterioară, deci a repunerii în plata pensiilor de serviciu, ci a adoptării Ordonanței de U. nr.5. , care a prevăzut o nouă metodologie de recalculare a pensiilor de serviciu, urmată de emiterea unor noi decizii de revizuire.

Trebuie subliniat în acest sens că, prin expunerea de motive a acestui act, G. a recunoscut faptul că ingerința sa în drepturile categoriilor de pensionari vizați de ordonanță, printre care se află și recurenta, nu a permis instituțiilor implicate realizarea tuturor procedurilor administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într- un mod obiectiv și justificat, fiind necesară încă o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor, pentru a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie.

Astfel, din preambulul O. nr.5. rezultă că aceasta a fost adoptată:

"având în vedere exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării L. nr.1., în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat, se impune instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiei, cu respectarea principiului contributivității și egalității, scopul fiind acela de a se stabili în mod just și echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de prezenta ordonanță de urgență sunt îndreptățite să le primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice și să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.";

Pentru aceste motive, prin art.4 din O. nr.5., s-a dispus abrogarea H. nr.737/2010.

Cu toate acestea, măsura radicală, re formatoare, adoptată și pusă în

ex ecutare la scurt timp, după două luni de la adoptarea L. nr.1., și -a produse efectele prin lipsirea recurentei de pensia de serviciu și

diminuarea cuantumului pensiei sale, timp de un an de zile, până la adoptarea O. nr.5..

Î n ceea ce privește modul de soluți onare a recursuril or formulate

împotriva sentințelor de suspendare a executării, respect iv anulare a H.

nr.737/2010, menționate anterior, se rețin următoarele:

Abia la data de (...), prin decizia nr.5960, pronunțată în dosarul nr.(...),

Î nalta Curte de Casație și Justiție s -a pronunțat asupra recursului formulat de

Guvernul României împotriva sentinței civile nr.491/(...) a C. de A. C.-Secțiacomercială, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că a admis recursul, a modificat sentința și a respins ca inadmisibilă acțiunea, fără a ne fi, până ladata pronunțării hotărârii în prezenta cauză, accesibilă motivarea acestei decizii a instanței supreme.

R. împotriva sentinței civile nr.333/(...) a C. de A. C.-Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr.(...), are termen

de judecată la Î nalta Curte de Casație și Justi ție pe data de (...).

R. împotriva sentinței civile nr.3811/(...) pronunțată de Curtea de A. B., în dosarul nr.(...), s-a judecat de către Î nalta Curte de Casați e și Justiție abia la data de (...), după abrogarea H. nr.737/2010, astfel încât, prin decizia nr.3888, s-a admis recursul formulat de Guvernul României, s-a modificat sentința, în

sensul respingerii cererii de suspendare a executării acestei hotărâri de guvern,

ca fiind rămasă fără obiect .

V. Argumentația în sensul dreptului unitar al reclamantei l a pensie de serviciu.

Potrivit art.14 din H. nr.290/2005 privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din L. nr.567/2004, care era în vigoare la data emiterii deciziei de recalculare a pensiei de serviciu, cererea de înscriere la pensie, însoțită de documentația de pensionare și adeverința prevăzută în anexa nr.1, se depune la casa teritorială de pensii în raza căreia își are domiciliul persoana îndreptățită, care

calculează atât pensia din sistemul public, stabilită conform L. nr.1., cât

și pensia de serviciu stabilită în co ndițiile legii. Pensi a care se achită

titularului este pensia cea mai avantajoasă.

Art.17 din aceeași hotărâre de guve rn stabilește, pe de o parte,

distincția dintre pensia de serviciu și pensia din sistemul public, folosindterminologia „ celor două categorii de p ensii";, iar, pe de alt ă parte, modul de

finanțare a pensiei de serviciu .

Astfel, conform acestui articol, casa teritorială de pensii emite o singură decizie în care se înscriu în mod distinct cuantumurile celor două categorii de pensii, pensia din sistemul public, respectiv pensia de serviciu, precum și

diferența dintre cele două pensii care se suportă de la bugetul de stat.

Mai mult, conform art.68 alin.11, astfel cum a fost modificat prin O. nr.100/2007, partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public, pensia de serviciu prevăzută la alin.3 și 10, precum și pensia de serviciu acordată celor care nu îndeplinesc condiția de limită de vârstă prevăzută de nr. 1., cu modificările și completările ulterioare, se suportă din bugetul de stat.

Se mai reț ine în aces t sens c ă legiuitorul s-a obligat, prin lege

specială^{, să plătea scă din bugetul de stat recurentei, o pensie ce reprezintăde fapt o indemniz ație ce are, pe de o parte, caracter compensatoriu pentru}

responsabilitățile speciale, riscurile, priv ațiunile cu care ace sta s -a confruntat

în cursul vieții active ș i, pe de al tă p ar te , de „. făcută în scopul fidelizării și

menținerii personalului care prestează munca în an umite sectoare de

activitate, în anumite condiții.

Recurenta a lucrat astfel cu o convingere fermă că, la data pensionării,

va beneficia de pensie de serviciu, renunțând poate, în acest context, la oferte

de muncă ce erau mai avantajoase în privința salarizării, beneficiilor

suplimentare ce puteau fi obținute, a condițiilor de muncă, sperând ca la

ieșirea la pensie să se bucure însă de dr epturi de pensie sta bile, mai apropiate

în ceea ce privește cuantumul lor de veniturile avute în cursul vieții active.

De fapt, prin L. nr.1., drepturile de pensie specială sunt doar în mod formal recalculate, de fapt sunt înlocuite cu pensiile pe care pensionarii le-ar fi

obținut potrivit legii generale a pensiilo r din sist emul public, fără luarea înconsiderare a statutului special al acestora, și mai mult, punerea grabnică în

plată a drepturilor astfel „recalculate"; într-un termen de doar 30 de zile de la data hotărârii privind aprobarea metodologiei de recalculare, fără o perioadă tranzitorie, a determinat și stabilirea unor pensii greșit calculate potrivit L. nr.

1., astfel cum legiuit orul a constatat dup ă un an de zile, chia r prin preambulul

O. nr. 5..

Consider că, dacă s-ar fi dorit stabilirea unui sistem într-adevăr echitabil de pensii, potrivit principiilor/algoritmului L. nr.19, s-ar fi recunoscut și recurentei, ca fiind stagiu complet de cotizare, stagiul de cotizare de 25 de ani prevăzut de art.68 alin.1 din L. nr.567/2004, lege în vigoare la data emiterii deciziei de recalculare, astfel cum stagiul special de cel puțin 20/25/15/17 de ani lucrați în anumite condiții de muncă a fost recunoscut, potrivit art.77 alin.2 coroborat cu art.43 din L. nr.1., unor categorii de salariați.

Aceasta ar fi fost o măsură echitabilă și pentru faptul că recurenta nu și- a continuat tocmai din culpa S., datorită promisiunii de acordare a pensiei de serviciu, activitatea până la vârsta de 65 de ani, situație în care ar fi avut posibilitatea să obțină astfel venituri salariale încă 7 ani, care ar fi contribuit, desigur, la sporirea considerabilă a punctajului său total, și implicit a celui mediu anual, deci și a cuantumului pensiei sale.

Practic, în anul 2005, între reclamantă și S. , în calitate de angajator, a avut loc o convenție, un ac ord de încetare a contractului de muncă , reclamanta renunțând la dreptul său de a munci încă 7 ani și de primi un salariu care, în sfârșit, corespundea funcției ocupate, în schimbul primirii, pe viitor, a pensiei de serviciu, iar S. român a fost de acord cu această încetare a raporturilor de muncă, obligându-se să plătească acesteia o pensie specială pentru tot restul vieții, stabilită în temeiul unei legi în vigoare.

Recurenta și -a onor at obligația asumată , renunțând la drept ul său de a munci, în timp ce statul, d u pă trecerea a numai 5 ani, consideră că nu se mai impune

executarea obligației asumate prin acea convenție, dar nici nu mai

poate/dorește să o repună pe reclamantă în situația anterioară încheierii

acestui acord, ci st abilește, de această dată, un ilateral, c ă beneficiarului de

pensie specială i se cuvine o altă prestație, respectiv o pensie de asigurări sociale de stat de 1318 lei.

Considerente avute în vedere în aprecierea încălcării de către S. a drepturilor reclamantei garantate de art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, pornind de la aspectele de drept și de fapt specifice evidențiate anterior:

Conform art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor

omului și liber tăților fundamentale, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului S.elor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.

Potrivit art. 25 din Declarația Universală a D. O., orice om are dreptul la un nivel de trai care să îi asigure sănătatea și bunăstarea lui și a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală,invaliditate, bătrânețe.

Art. 17 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii E. prevede că: "Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal.

Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o.

Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general;

Conform art. 52 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii E.

„Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți.

Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de U. sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți";.

Art. 20 alin. 1 din Constituția R. prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Decl arația Universală a D. O., cu pactele și cu celelalte tratate la care R. este parte.

D. există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția și legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Potrivit art. 8 din Declarația Universală a D. O., orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din parte instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin C. sau lege.

Prin considerentele deciziei nr.2., Î . Curtea de C. și Justiție a reținut

următoarele:

"În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc..";

Conform practicii sale constante ( C. James și alții împotriva Regatului

Unit, Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, M. și alții împotriva Italiei, W. împotriva Poloniei), Curtea E. a D. O. a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 conține trei norme diferite. Prima normă, prevăzută în prima teză a primului paragraf este de natură generală și enunță principiul respectării bunurilor; a doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; a treia normă, menționată în al doilea paragraf, recunoaște că statele contractante au dreptul, printre altele, de a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general. Cele trei norme nu sunt totuși distincte. A doua și a treia normă se referă la cazuri specifice de ingerință în dreptul la respectarea bunurilor și ar trebui, prin urmare, să fie interpretate ținând seama de principiul general enunțat la prima normă.

În C. Stec și alții contra Regatului Unit, Curtea E. a D. O. a statuat în sensul că atunci câ nd legislația națională îi recunoaște unei persoane un

drept la prestație socială, chiar non contributivă, art. 1 din Protocolul

adițional la C. este aplicabil.

Potrivit jurisprudenței sale în materia drepturilor sociale (ex. W.împotriva Poloniei), Curtea E. a D. O. a stabilit că în evaluarea ingerinței este

important să se ia î n considerare dacă dreptul reclamantul ui de a primi pensie

în cauză a fost încălcat astfel încât să conducă la o atingere adusă esenței

dreptului la pensie al acestuia.

Aprecieri asupra legalității și necesității ingerinței statului în dreptul reclamantei.

Î n ceea ce privește atitudinea S., în cadrul ingerinței sale, trebuie

subliniat faptul că, deși, astfel cum am menți onat ante rior, instanțele de

contencios administrativ din țară, prin hotărâri definitive, dar executorii, dar și

instanțe de asigurări sociale, prin hotărâri irevocabile pronunțate în

contestațiile împotriva deciziilor individuale de recalculare, au semnal at

nelegalitatea măsurii de recalculare a pensiilor de servic iu, acesta a luat

anumite măsuri de înlăturare a situației nelegale create abia la data de (...),prin adoptarea O. nr.5..

Însă, chiar și la această dată, S. nu a revocat actul administrativindividual contestat în cauză, cu repunerea recurentei în situația

anterioară emiterii acestuia.

Trebuie avut în vede re și contextul în car e a fost emisă decizi a contestată

în cauză, în care, astfel cum am menționat anterior, dispozițiile L. nr.567/2004 privind pensiile de serviciu, mai erau în vigoare, dar G. pregătea intrarea în vigoare a L. nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care abroga, începând cu data de (...), aceste prevederi ale legii speciale.

Prin decizia nr.38/(...), Î. Curtea de C. și Justiție a reținut că:

„…principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

În doctrina de drept administrativ, se susține că principiul legalității impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administrației, dar care trebuie avute în vedere de către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația.";

În ceea ce privește legalitatea și necesitatea acestei ingerințe, mai trebuie subliniat că, potrivit art. 20 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în

funcție de importanța și complexitatea acestora, de o activitate de documentare

și analiză științifică, pentru cunoașterea temeinică a realităților economico -

sociale care urmează să fie reglement ate, a istoricului l egislației din acel

domeniu, precum și a reglementărilor similare din legislația străină.

Conform art. 6 din aceiași lege , orice proiect de act normativ trebuie să

instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai

mare stabilitate și eficienț ă legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate luându-se în considerare interesul social, politica

legislativă a S. Român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor

interne și ale armo nizării legislației național e cu legislația comunitară și cu

tratatele internaționale la care R. este p arte, precum și cu j urisprudența C. E. a D. O..

Consider că, dacă în cadrul activită ții de documentare și analiză

științifică, în cadrul studiilor de impact ce se cer a fi întocmite , mai ales în

cazul adoptării unor legi ce tind la refor mări esențiale ale sistemului legislativ, cum este L. nr.1., se încerca în faza de proiect a acesteia, recalcularea unei

singure decizii de p ensie, pentru fiecar e categorie specială de persoane vizate

de măsura luată, prin luarea în considerare a tuturor veniturilor obținute de

pensionar în perioa da de activitate și a celorlalte elemente specifice de calcul, s-ar fi putut cu ușurință afla atât durata și dificultățile unui asemenea proces,

cât și cuantu mul ce ar putea rezulta, deci implicit măsura în care o asemenea

ingerință era necesară pentru protejarea unor interese publice.

În orice caz, nu s-ar fi ajuns la situația de a se constata, la un an de

la luarea unei mă suri ce se bucură de privilegiul prea labilului, de la

ingerința neașteptată în drepturile reclamantei, printr -o măsură radicală,

de recalculare superficială a pensiei sale, că mai este necesară încă o

etapă de revizuire a drepturilor sale de pensie.

Î n acest sens, trebuie amintit că, în C. Păduraru contra R., Curtea

EDO a arătat că: "odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea

trebuie implementată cu o claritate ș i coerență rezonabi le pentru a evita

pe cât posibil inse curitatea juridică ș i incertitudinea pe ntru subiecții de drept la care se re feră măsurile de a plicare a acestei s oluții; în această

privință, trebuie subliniat faptul că incertitudinea , fie ea legislativă,

administrativă sau provenind din practicile aplicate de autorități este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita

statului.";

Deși dreptul reclamantei fusese recunoscut prin L. nr.567/2004 și, cu atât mai mult, acest act normativ mai era în vigoare, decizia emisă la data de (...), nu reduce doar cuantumul pensiei reclamantei, ci o lipsește pe acesta de alte importante garanții prevăzute de L. privind statutul personalului auxiliar al instanțelor judecătorești.

În realitate, princ ip al a s a p ierdere, în pr iv inț a c ăre ia nu a ex is tat n ic i cel

puț in o in tenț ie de rep ar aț ie d in p ar te a S. ș i c are v a af ecta în timp evoluț ia

pens ie i s ale, es te c ă mec an is mul de rec alcul are a pens ie i adop tat în b az a L.

nr.1., a H. nr.737/ 2010 ș i a O. nr.5. imp l ic ă LIPSIREA SA DE S.UTUL DE

PENSIONAR DIN S ERVICIUL AUXILIAR AL I. J., deci și de P. pe care i -o

oferea art.68 alin. 12 din L. NR.567/2004, în sensul ACTUALIZĂRII

PENSIEI SALE DE SERVCIU.

Astfel, conform acestui articol, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar

de spec ial itate, pr ecu m ș i pens iile de ur maș prev ăzu te l a al in.8 -10 se

actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al

personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiții identice de

funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetului , cu menț inere a nu mai

a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu. D. în urma

ac tu al iz ăr ii rezul tă o pens ie de serv ic iu mai mic ă, perso n alul aux il iar de

specialitate își poat e păstra pensia aflată în plată.

Aceasta constituie o pierdere însemna tă pentru recurent ă, întrucât

aceste dispoziții de prot ecție socia lă, aveau menire a de a garanta

acestuia o menținere a pensiei sale la un nivel apropiat ultimului venit

avut în viața activă, ori simplele indexări acordate de către S. doar

atunci când mijloacele financiare îi permit acest lucru, în cadrul

sistemului unitar de pensii publice, vor determina în timp o scădere

treptată, tot mai accentuată, a pensiei acestuia în raport cu ultimul

venit avut în activitate.

Aceste dispoziții erau de mare însemnătate mai ales în situația recurentei, care a renunțat la dreptul său la muncă, la locul său de muncă sigur și bine remunerat, la vârsta de 58 de ani, tocmai având încredere în legislația care-i garanta acesteia cu certitudine o pensie de serviciu apropiată de ultimul său venit din muncă.

Încrederea acesteia în statul nostru de drept, democratic și social, a determinat-o ca, doar în aceste condiții, să renunțe la locul său de muncă, fiindu- i garantat că va beneficia de măsuri de protecție socială în cursul vieții sale, pentru a nu simți, în timp, efecte nefaste ale acestei decizii asupra veniturilor sale și ale familiei.

Prin urmare, iată că S., prin decizia de recalculare contestată în

cauză, anulând practic dispozițiile unei legi în vigoare la data emiterii

acesteia, respectiv a L. nr.567/2004, drepturi ce decurgeau din calitatea

reclamantei de pensionar din serviciul auxiliar de specialitate al

instanțelor judecătorești, și care au devenit inaplicabile prin noua

metodologie de stabilire a pensiei sale, a afectat drepturile acesteia nu

numai la data emiterii sale, ci și pe termen lung, respectiv pentru toată

viața acesteia.

Cu atât mai mult, ingerința în drepturile reclamantei, fără a întruni condițiile legalității, a rămas și se impune a fi sancționată prin anularea deciziei de recalculare.

Practic un act administrativ atât de viciat din toate punctele de vedere, încă de la data emiterii sale, fără a fi necesară în acest sens vreo altă confirmare, chiar dacă aceasta a venit în timp, un act în care, în cadrul marjei sale de apreciere, S. a abuzat de drepturile sale, nu poate fi menținut, nulitatea sa neputând fi acoperită prin alte măsuri luate ulterior de către G., care vor fi analizate în momentul în care vor fi supuse spre cenzurare jurisdicției de asigurări sociale.

Mai consider că și î n ipoteza în care s -ar considera ingerinț a statului ca

fiind prevăzută de lege și necesară, aceasta nu îndeplinește cerința

proporționalității ^{, întrucât atingerea adusă dreptului recurentei a fost de}

natură a afecta chiar esența acestuia.

În cadrul jurisprudenței sale constante (C. Kjartan Asmundsson contra

Islandei, 2004 și Moskal contra Poloniei, 2009), Curtea E. a D. O. a statuat că,în virtutea art. 1 din Protocolul adițional la C., o măsură privativă de

proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între ex igențele interesului general al comunității și imperativele apă rării drepturilor fundamentale ale individului.

Potrivit art.10 din Charta comunitară privind drepturile fundamentale ale muncitorilor, fiecare muncitor al Comunității are

dreptul la o prot ecție socială ad ec vată și la prestaț ii de securitate

socială la un nivel suficient.

În analizarea acestui criteriu consider că, în cazul re clamantei,

trebuie pornit de la aspectele evidențiate anterior, în sensul că aceasta nu

este beneficiara un ei pensii obișnuite pentr u bătrânețe/li mită de vârstă și nici al unui ajutor social pentru pensionari, ci al unei pensii acordate de

către S., practic, atât pentru acoperirea riscurilor profesiei de personal

aux iliar de specialitate al instanțelor judecătorești amintite anterior, cu

interdicțiile și in compatibilitățile aferente, pentru c ei 38 de ani de

vechime în specialitate, precum și în schimbul acordului său de a

renunța la funcția sa și la remunera ție, la vârsta de 58 de ani, acord

determinat tocmai de ex istența unor dispozi ții legale care îi garantau în

cursul vieții măsur i de protecție socia lă, respectiv a celo r prevăzute de L.

nr.567/2004, printre acestea fiind și dreptul la pensie de serviciu.

Pentru aceste motive consider că, în verificarea proporționalității

măsurii nu poate fi luată ca reper, în cazul recurentei, pensia medie

lunară pe econo mie sau indemniz ația socială pentr u pensionari, ci,

întrucât această măsură a afectat indirect dreptul acesteia la muncă,

implicit la salariu, controlul de proporționalitate trebuie să pornească de

la câștigul pe care aceasta l -ar fi putut obține din muncă, situație în care

este evident că recalcularea pensiei sale la suma de 1318 lei, constituie

o sarcină ex cesivă pe care trebuie să o suporte, cu atât mai mult cu cât aceasta a dovedit în cauză, cu acte medicale, contracte de credit și

facturi, că veniturile obținute din p ensie în urma rec alculării acesteia

protrivit dispozițiilor L. nr.1., nu -i as igură în prezent ni ci mijloacele de

subzistență neces are, nu -i permit achitarea ratelor contractate și a

cheltuielilor necesare efectuării tratamentelor medicale ce i -au fost prescrise, nemaipu tând intra în disc uție asigurarea un ui nivel de trai

decent, comparabil cu cel avut în timpul activității, promis de către stat

la momentul pensionă rii.

De altfel, politica S. manifestată încă din anul 2005 în domeniul

stabilirii și recalculării pensiilor din sistemul public, tocmai în temeiul

dispozițiilor L. nr.1., în sistemul cărora legiuitorul a înțeles să încadreze și pensiile de serviciu, avea ca principiu: „la condiții egal e de pensionare

pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie ";.

Ori acest principiu, pe lângă faptul că viza doar beneficiarii de prestații

sociale enumerați la art.7 din lege, nu poate însemna egalizarea tuturor pensiilor, întrucât s e raportează chiar l a condițiile de pensi onare care sunt, în

speță diferite, astfel cum am arătat anterior, fiind cele prevăzute în statutul special al beneficiarului.

Mai consider necesar a fi evidențiat în cauză că, în ceea ce privește această ingerință, chiar fără a avea în vedere și aspectele specifice evidențiate în speță, încă din faza de proiect a legii au fost semnalate neajunsurile acesteia:

Potrivit art.79 din C., Consiliul Legislativ este organ consultativ, de specialitate al P., care avizează proiectele de acte normative în vederea

sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații . El ține evidența oficială a legislației R..

Astfel, prin avizul său transmis cu adresa nr. 87/(...), în procesul adoptării L. nr. 1., chiar Consiliul Legislativ a arătat că: „… atât în statele

membre ale Uniunii E., cât și în legisla ția altor state, exist ă și alte categorii

profesionale care beneficiază de sisteme proprii de pensionare, în funcție de

importanța socială a muncii prestate,…";

S-a mai menționat prin același act că: „Actualele pensii de serviciu aufost acordate în baza unor legi emise de S. Român, în vigoare în momentul

stabilirii. O recalculare a acestor pensii, legal acordate, ar însemna o încălcare de către stat a propriei legislații , iar a o modifica retroactiv ar avea repercusiuni asupra caracterului de stat de drept";.

S-a subliniat prin același aviz că „Este de relevat, totoda tă, că există

posibilitatea ca un mare număr de pensionari afectați de recalcularea pensiilor

să se ad reseze instanțelor de judecată, naționale sau internaționale, pentru

contestarea diminuării unui drept câștigat, cu șanse de a obține câștig de

cauză în procesele respective. ";

De asemenea, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 8. a C.

C., 86 de judecăto ri prezenți din tot alul de 113 judecă tori în funcție în

cadrul Î. C. de C. și Justiție au votat, în ședința din (...), pentru adoptarea

hotărârii nr.2 a S ecțiilor Unite al e instanței supre me, de sesizare ainstanței de contencios constituțional cu neconstituționalitatea dispozițiilor L. nr. 1., în ceea ce privește pensiile de serviciu ale magistraților, dar cuprinzând

și considerente generale, privind celelalte pensii speciale vizate de legea

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensi ilor, apreciind că acestea

contravin prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 la C. europeană pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

S-a susținut prin această sesizare că: "…legea criticată impune o

pierdere ireversibilă a pensiei d e servic iu, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând atingere art.1 paragraful 2 din Protocolul nr.1 la C.

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale."; și că: "…legea

criticată impune o restrângere cu caracter permanent a exercițiului dreptului

la pensie,….";

S-a mai arătat de către autorul sesizării că: "….diminuarea substanțială

a cuantumului pen siilor, determinată de recalcularea acestora impusă prin

legea criticată, are drept consecință nerespectarea condiției referito are la

caracterul rezonabil și proporțional al restrângerii exercițiului dreptului…..";.

Prin aceeași sesizare s -a mai reținut că:

"Totodată, din persp ectiva art.1 din Prot ocolul nr.1 și a juris prudenței C.

E. a D. O. referi toare la aceste di spoziții, drep turile care decurg din

contribuțiile în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la

pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intră sub protecția art.1 din

Protocol.

Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației so ciale,

Curtea E. a D. O. a subliniat obligația autorităților publice de a menține un

just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor

fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o

sarcină excesivă și d isproporționată. Î ntr -o astfel de situație, există o încălcare

a art.1 din Protocolul nr.1 la C., determinată de încălcarea caracterului

rezonabil și proporțional al diminuării dr epturilor patrimoniale. (C. Kjartan

Asmundsson contra Islandei, 2004, cauza Moskal contra Poloniei, 2009).

Or, diminuarea drep turilor patrimoniale prevăzută de legea c riticată, cu

consecința pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor căr ora

le este aplicabilă o s arcină excesivă și di sproporționată, fără a menține un just

echilibru între int eresul general și imperativele prot ecției drepturilor fundamentale ale persoanei.

Î n ceea ce privește pensiile speciale, jurisprudența C. E. a D. O., î n

aplicarea art.1 din Protocolul nr.1, recunoaște și ocrotește pensia stabilită

pentru anumite profesii și nu permite ca acest drept să fie diminuat decât în

cazuri excepționale, cu respectarea principiului proporționalității, ceea ce

înseamnă că măsur a ap licată să fie jus tificată de scopul le gitim urmărit ( C.

Banfield contra Regatului Unit, 2005).";

De altfel, și Președintele Senatului , exprimându-și poziția față de sesizarea de neconstituționalitate formulată de judecătorii Î. C. de C. și

Justiție, a arătat, astfel cum s-a reținut în considerentele aceleiași decizii a C.

C., că L. nr. 1. ";impune o pierdere ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta

echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând atingere art. 1 paragraf 2 din

Protocolul nr. 1 la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale";.

Pentru toate aceste considerente, apre ciez că, în cauză, p rin măsura

luată, dreptul reclamantei de a primi pensia cuvenită a f ost încălcat astfel încât s-a ajuns la o atingere adusă esenței dre ptului la pensie al acesteia.

Constatând în cauză încălcarea dreptului reclamantei la un ". în sensul art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, consider că nu mai este necesară analizarea motivelor de recurs privind încălcarea, în speță, a art. 14 din C., cu privire la nediscriminare.

În consecință, validarea unei asemenea măsuri prin care statul a adus atingere în mod esențial drepturilor reclamantei, pornind de la modificarea statutului pensiei sale, cu toate garanțiile aferente, consider că nu poate conduce decât la o neîncredere totală a salariaților și a pensionarilor în raporturile cu S. Român, care vor refuza cu certitudine să accepte orice provocări viitoare ale unor acte normative în scopul de a-și părăsi locuri de muncă sigure și bine plătite, la vârste la care mai pot presta muncă, funcții obținute prin pregătire profesională, concursuri serioase, experiență în domeniu, gândindu-se că oricând drepturile lor pot fi afectate de schimbările cadrului normativ, astfel încât să nu mai poată reveni la posturile deținute anterior și să obțină o pensie în cuantum comparabil cu pensia medie de asigurări sociale pe economie.

Măsura luată prin L. nr.1., care a afectat drepturile reclamantei, și-ar justifica necesitatea în cauză poate doar printr-o satisfacție temporară a celorlalți pensionari din sistemul public, care însă nu au câștigat nimic din reducerea drastică a pensiilor anumitor categorii profesionale, ci, din contră, pensii ce erau plătite anterior integral sau parțial din bugetul de stat, sunt în prezent achitate doar din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Cu timpul însă, chiar și aceștia își vor da seama de neajunsurile instabilității legislative, mai ales în domeniul securității sociale.

Nimeni nu are dreptul să pretindă menținerea unei anumite stări normative, însă or ice cetățean al R. are dreptul la sec uritate socială și

juridică, ceea ce presupune ca măsurile luate , mai ales că privesc domeniul protecției sociale, să nu -l pună pe acest a într-o situație total, substanțial

disproporționată față de cea în care acesta se afla atât la data când și -a

părăsit locul de muncă, cât și atunci când a optat pentru a -și valorifica

dreptul la pensie d e serviciu, în condițiile în care, lipsa d e previzi bilitate a

măsurii și a unei p erioade tranzitorii, nu i -au permis ace stuia să ia măsuri

personale necesare de atenuare a risc urilor diminuării v eniturilor sale și ale familiei, cu atât mai mult cu cât perioada îndelungată în care acesta a

încasat lună de l ună pensia de serviciu, a creat acestuia convingerea că își

poate orienta întreaga conduită în raport cu dispozițiile legale ex istente .

Cum S. nu a putut aduce reclamantei, reparația cuvenită, pentru imposibilitatea onorării/executării angajamentului asumat de a-i plăti pensia de serviciu, în sensul repunerii acesteia în situația anterioară, respectiv de a-i fi oferită posibilitatea întoarcerii la vechiul loc de muncă și a obținerii salariului pe care l-a avut, se reține că, în cauză, ingerința S. în dreptul de pensie a acesteia, ce avea menirea tocmai să-i ofere protecția cuvenită, pentru riscuri sociale de natură psihologică și economică, este una nelegală, nejustificată și disproporționată.

Pentru toate aceste considerente, opinez în sensul că se impunea admiterea recursului formulat de reclamanta B. ANA, cu modificarea în tot a sentinței pronunțate de către prima instanță, în sensul admiterii acțiunii și a anulării deciziei de recalculare a pensiei de serviciu, cu repunerea părților însituația anterioară emiterii deciziei nr.2./(...) de către intimată, respectiv cu menținerea pensiei de serviciu a recurentei.

C. M.

Judecător

Red./Tehnored.:C.M.;

2 ex./ (...).

← Decizia civilă nr. 58/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări...		Decizia civilă nr. 2914/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Decizia civilă nr. 73/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale Decizia civilă nr. 1005/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale Decizia civilă nr. 4306/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale Decizia civilă nr. 58/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale Decizia civilă nr. 2914/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale Decizia civilă nr. 3443/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale Decizia civilă nr. 2953/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale Decizia civilă nr. 2472/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale