Decizia civilă nr. 1587/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1587/R/2012
Ședința publică din data de 3 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : G.-L. T. JUDECĂTOR : I.-R. M.
JUDECĂTOR : D. C. G. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 5720 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. I., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului intimat - mandatar M. T., lipsind reprezentantul recurentei.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că intimatul a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 29 martie 2012 și la data de 2 aprilie 2012.
Reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar la acest termen procura judiciară și arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Curtea pune în vedere mandatarului intimatului să facă dovada că are studii superioare juridice.
Mandatarul reclamantului arată că este consilier juridic și că va depune până la sfârșitul dezbaterilor o copie de pe legitimația sa.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, aceasta fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Susține oral considerentele expuse în scris în întâmpinarea formulată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5720 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj s- a respins excepția inadmisibilității, invocate de pârâta.
S-a admis acțiunea formulata de reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. și s-a dispus anularea Deciziei de respingere emise la data de (...) emisa de către pârâta si obliga pârâta sa emită o noua decizie de pensie in favoarea reclamantului cu luarea in considerare a vârstei standard si a stagiului complet de cotizare aferente datei ieșirii la pensie, astfel cum acestea sunt prevăzute in Anexa 3 a Legii nr 1.,precum si cu luarea in considerare a reducerii vârstei standard de pensionare cu 4 ani si 5 luni ca urmare a stagiului de cotizare in grupa a II-a de munca realizat de către reclamant (20 ani, 2 luni si 2 zile) cu consecința recalculării punctajului mediu anual, in conformitate cu dispozițiile art. 77 din Legea nr. 1., începând cu data de (...).
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut în ce privește excepția inadmisibilității invocate de pârâta ca data înscrierii reclamantului la pensie pentru limita de vârsta este (...), data la care era in vigoare Legea nr. 1., dispozițiile din legea nr. 263/2010 privind obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile intrând in vigoare la (...). Faptul ca soluționarea cererii reclamantului s-a făcut ulterior intrării in vigoare a Legii nr. 263/2010 nu atrage obligația acestuia de a contesta decizia de respingere in fata Comisiei Centrale de C., cererea fiind guvernata de legea in vigoare la data formulării sale.
Asupra fondului, instanța a reținut ca pentru a emite decizia de respingere a cererii pentru stabilirea pensiei pentru limita de vârsta pârâta a reținut ca nu sunt îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare din Legea nr. 1. in sensul ca in conformitate cu art. 48 indice 1 pct. 2 vârsta de pensionare redusa datorita stagiului realizat in condiții deosebite si legilor speciale nu poate fi mai mica decât vârstele prevăzute la art. 42. De asemenea, pârâta a luat in calcul, la stabilirea reducerii vârstei standard un stagiu de cotizare realizat de reclamant in grupa a II a de munca de 15 ani 7 luni si 24 zile.
Instanța a constatat ca, din cuprinsul adeverințelor depuse in probațiune de către reclamant, adeverințe eliberate de foștii angajatori, rezulta ca acesta a realizat un stagiu de cotizare in grupa a II a de munca de 20 ani, 2 luni si 2 zile , cu un procent e 1oo% din timpul de lucru. De altfel, datele cuprinse in adeverințe se coroborează cu mențiunile din cuprinsul carnetului de munca al reclamantului, depus in probațiune, in copie, la filele 109-130 din dosarul cauzei.
Or, dovada activității în muncă a unui salariat se face cu carnetul de muncă în care se fac înscrierile cu privire la activitatea prestată, condițiile de muncă, funcția și salarizarea, precum și cu alte acte emise de către unitate.
Așa fiind, instanța a considerat că pârâta, în mod nejustificat refuză recunoașterea întregii perioade lucrate de către reclamant in grupa a II-a de muncă, în pofida faptului că nici un act normativ nu impune prezentarea altor dovezi decât cele prezentate de către acesta.
Apoi nu trebuie trecut cu vederea faptul că, ca urmare a încadrării reclamantului în grupa a II-a de muncă pentru perioada specificată, s-a încasat contribuția de asigurări sociale aferente acestei grupe, situație în care nici un raționament nu poate justifica poziția paratei de neluare in considerare a stagiului de cotizare realizat de reclamant in grupa a II a de munca.
In conformitate cu dispozițiile art. 42 alin 1 din legea nr. 1. asigurații care au realizat stagiul complet de cotizare si care si-au desfășurat activitatea total sau parțial in condiții deosebite de munca au dreptul la pensie pentru limita de vârsta, cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr. 1*). Conform acestui tabel, pentru un stagiu de cotizarea de 10 ani realizat in condiții deosebite se acorda o reducere a vârstei standard de pensionare de 4 ani si 5 luni.
Apoi, potrivit prevederilor art. 19 alin 1 din același act normativ:";Insensul prezentei legi, locurile de munca in condiții deosebite reprezintă acelelocuri care, in mod permanent sau in anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de munca a asiguraților datorita gradului mare de expunere la risc.
4) Locurile de munca in condiții deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de munca sau, in cazul in care nu se încheie contracte colective de munca, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor si metodologiei de încadrare prevăzute la alin. (2).
In conformitate cu dispozițiile art. 167 alin. 1 lit. a din Legea nr. 1. de la data intrării in vigoare a prezentei legi si pana la data in care stagiile complete de cotizare cerute sunt de 30 de ani pentru femei si 35 de ani pentru bărbați persoanele care au desfășurat activități încadrate prin prezenta lege in condiții deosebite de munca beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare , cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 42 in raport cu vârstele standard de pensionare prevăzute.
In situația in care reclamantul a realizat un stagiu de cotizare de 20 ani 2 luni si 2 zile in grupa a II a de munca acesta beneficiază de reducerea vârstei de pensionare in condițiile art. 42 alin. 1 , cu aplicarea dispozițiilor art. 48 indice 1 si art. 77 din Legea nr. 1., astfel ca in mod nejustificat pârâta a respins cererea privind deschiderea dreptului la pensie pentru limita de vârsta.
Pentru considerentele mai sus expuse instanța a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. D. E. C.solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a greșit la acordarea nejustificată a grupei și la calculul vârstei standard de pensionare. V. recunoscută de pârâtă este de 15 ani, 7 luni și 24 zile. Chiar dacă s-ar considera și perioadele (...)-(...), (...)-(...) în grupa a II-a de muncă ar rezulta un total de 20 ani 2 luni 2 zile.
Reducerea acordată pentru 20 ani 2 luni și 2 zile este de 4,5 conform tabelului nr.1 din Legea 1., astfel că ar rezulta vârsta de 60,6 ani, însă la data de (...) reclamantul avea 60 ani și 5 luni, acesta îndeplinind vârsta la data de (...) și intră sub incidența Legii nr.263/2010, când trebuie să depună o cerere în acest sens la casa de pensii precum și documentele care se anexează cererii prin care solicită pensia.
Dacă s-ar aplica reducerea de 4 ani și 5 luni cum se arată în sentința ar rezulta o vârstă standard redusă de 60 ani și 7 luni, pe care reclamantul o împlinește la (...), așadar soluția instanței este nefondată deoarece nu se poate acorda o pensie limită de vârstă înainte de împlinirea vârstei standard corecte.
Reclamantul S. I. prin întâmpinare (f.6) a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate șia apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Acesta poartă în primul rând asupra obligativității de a lua în calcul o adeverință din care reiese grupa de muncă I pentru o anumită perioadă, pentru stabilirea cuantumului pensiei.
Legea nr. 1. acordă o serie de facilități pentru pensionarii care au desfășurat activitate salariată în grupele de muncă, în condiții deosebite de muncă sau în condiții speciale. Astfel, ca exemplu, potrivit art. 44 ind. 1 din Ordinul nr. 340/2001, „persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă conform legislației anterioare pot solicita pensie pentru limita de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare conformtabelului nr. 4 de la art. 1. din lege. În acest caz reducerea se face din vârsta standard a anului, respectiv a lunii în care se deschide dreptul de pensie pentru limită de vârstă, în condițiile realizării stagiului complet de cotizare corespunzător anului, respectiv lunii de deschidere a dreptului";.
Reclamantul a depus la dosarul de pensie copia carnetului de muncă și o adeverință, acte prin care fostul angajator atestă ca acesta a realizat un stagiu de cotizare in grupa a II a de munca de 20 ani, 2 luni si 2 zile , cu un procent e 1oo% din timpul de lucru. P. recurentă refuză luarea în considerare a acestor înscrieri în carnetul de muncă, apreciind că în mod greșit unitatea i-a acordat grupa superioară de muncă, întrucât meseria/funcția avută și activitatea specifică acestei funcții nu se încadrează în activitățile prevăzute la pct.3 din Anexa nr. 1 din Ordinul nr.
50/1990.
Refuzul pârâtei nu este legitim.
Potrivit prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, „beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2."; Prin urmare, selecția făcută de pârâtă pe motiv că funcția deținută de reclamantă nu s-ar încadra în activitățile enumerate la pct.3 din Anexa nr.
1 din ordin este neîntemeiată și în contra stipulațiilor actului normativ în discuție.
Pe de altă parte, potrivit art. 5 și 6 din Ordin, „Existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele M.ui Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și ca toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal. (…)
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)";.
Se constată că actul normativ incident prescrie o metodologie clară de nominalizare a persoanelor care au desfășurat activitate în grupele de muncă, astfel încât actul emis de angajator în urma aplicării acestui procedeu legal nu poate fi ignorat de către pârâtă decât în măsura în care ar obține anularea acestuia. Or, dat fiind că recurenta nu a făcut dovada că ar fi dobândit constatarea prin instanță a nulității înscrierilor din carnetul de muncă al reclamantei cu privire la grupa de muncă în care aceasta și-a desfășurat activitatea și nici în prezentul cadru procesual nu a investit instanța cu o astfel de cerere, atitudinea acesteia de a ignora încadrarea în grupa a II-a de muncă a activității acestuia apare ca abuzivă și contrarie dispozițiilor legale, situație în care sentința pronunțată, prin care se sancționează comportamentul abuziv al pârâtei, este temeinică și legală.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, Curtea notează că pârâta, la stabilirea vârstei de pensionare a reclamantului intimat, ignoră interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia îninteresul legii nr. 4/2011, potrivit căreia „ modalitatea de stabilire a vârstei standard de pensionare și a stagiului complet de cotizare utilizate pentru determinarea punctajului mediu anual în operațiunile de calculare a pensiilor din sistemul public, pentru persoane ale căror drepturi s-au deschis începând cu data de 1 aprilie 2001 și care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare potrivit legii, se realizează prin raportare la dispozițiile anexei nr. 3 la nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în sensul că beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare care se determină în funcție de data formulării cererii de pensionare.";
În consecință, față de cele de mai sus, curtea notează că în mod corect recurenta pârâtă a fost obligată sa emită o noua decizie de pensie in favoarea reclamantului cu luarea in considerare a vârstei standard si a stagiului complet de cotizare aferente datei ieșirii la pensie, astfel cum acestea sunt prevăzute in Anexa 3 a Legii nr 1..
Față de aceste considerente, Curtea apreciază recursul ca nefondat și urmează a-l respinge, raportat la prevederile art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D. :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 5720 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.
(...) pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G. L. T. I. R. M. D. C. G.
GREFIER
N. N.
Red.DCG/(...) Dact.SzM/2ex.
← Decizia civilă nr. 4568/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1370/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|