Decizia civilă nr. 859/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 859/R/2012
Ședința 27 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. D. împotriva sentinței civile nr. 1759 din 30 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente M. D., avocat G. D., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 februarie
2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată C. J. de P. M. a depus la dosar un script prin care arată că își menține punctul de vedere din întâmpinarea depusă la dosar la care a anexat copia Deciziei nr. 1. din (...), privind revizuirea pensiei emisă în baza O.U.G. nr. 59/2011.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar înscrisuri în circumstanțiere potrivit dispozițiilor Deciziei nr. 29/2011 a Î. C. de C. și Justiție și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii pentru motivele expuse pe larg în motivele de recurs și arată că prin suprimarea, fără preaviz, a pensiei de serviciu clienta sa este în imposibilitate de a suporta toate cheltuielile, având în vedere că este o persoană foarte bolnavă suferind de diabet, fiind nevăzătoare și este încadrată în grad maxim de handicap, având nevoie în permanență de ajutor.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că din dovezile depuse la dosar rezultă cheltuielile zilnice ale reclamantei recurente și invocă jurisprudența C. de A. P., motiv pentru care depune la dosar copia Deciziei nr. 136 din 17 ianuarie
2012, pronunțată de Curtea de A. P. în dosarul nr. (...). Solicită obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 620 lei, conform contractului de asistență juridică și a bonului fiscal pe care le depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin contestația înregistrată la data de (...)contestatoarea Mleșnițe D. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata C.
J. de P. M., ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză să dispună anularea deciziei de pensionare nr. 1. emisă de intimată la data de (...).
La data de (...), prin sentința civilă nr. 1., pronunțată de Tribunalul
Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins contestația formulată de contestatoarea
M. D., împotriva deciziei de pensionare nr. 1./(...), în contradictoriu cu intimata
C. J. de P. M..
T. a reținut că prin D. nr. 1.(...) privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, emisă de C. J. de P. M., contestatoarei i s-a stabilit o pensie în cuantum de 2.921 lei.
Prin D. contestată, nr. 1.(...), pensia de serviciu i-a fost recalculată în baza
L. 1., rezultând un cuantum de 1.200 lei.
În cuprinsul deciziei de recalculare s-a consemnat că, în conformitate cu prevederile art. 3 din L. 1., pensia stabilită prin D. nr. 1. (...) a devenit pensie în înțelesul L. 1..
Potrivit art. 1 din L. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, „pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare";.
Trebuie precizat că această lege a fost supusă controlului de constituționa- litate înainte de promulgare la sesizarea unui grup de 37 de senatori, iar prin D. nr. 871 din (...) Curtea Constituțională a decis cu opinie majoritară că dispozițiile L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate în sesizarea acestuia.
Curtea Constituțională s-a pronunțat și la sesizarea Î. C. de C. și Justiție asupra constituționalității L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor înainte de promulgare, constatând prin D. nr. 873 din (...) că dispozițiile art. 1 lit. a, b, d-i și art. 2-12 din această lege sunt constituționale.
Prin aceste decizii definitive și general obligatorii, Curtea Constituțională a decis că L. 1. nu încalcă prevederile art.15 al. 2 din Constituție, care instituie principiul constituțional al neretroactivității legii și nici principiul doctrinar al drepturilor câștigate.
Astfel, în considerentele general obligatorii ale Deciziei nr. 873/(...), Curtea a reținut că, în principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. A. acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art. 47 alin. (2) din Constituție.
P.le speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Curtea a considerat că o atare rațiune este atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor so- ciale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
Având în vedere acestea, Curtea a constatat că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și doar dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate s-ar fi încălcat dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție.
A reamintit Curtea că în D. nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, a statuat că
„o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să re- glementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în do- meniul ei propriu de aplicare";.
Cele statuate de Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate se impun cu caracter obligatoriu instanței de judecată.
Contestatoarea a mai susținut că L. 1. în baza căreia i s-a recalculat pensia de serviciu nu este în concordanța cu C. pentru Apărarea D. O. și a
Libertăților Fundamentale, întrucât reducerea substanțială a nivelului pensiei sale prin aplicarea actului normativ intern menționat a afectat însăși substanța dreptului său de proprietate, drept protejat de art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.
În conformitate cu art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituți- onale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a D. O., cu pactele și celelalte tratate la care R. este parte, în caz de neconcordanță între acestea din urmă și legile interne, având prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În speță, s-a invocat contrarietatea dintre dispozițiile L. 1. și dispozițiile
C.i, respectiv ale art. 1 Protocolul 1 adițional la aceasta, instanței revenindu-i obligația de verifica existența unui asemenea conflict, iar în caz afirmativ, de a-l soluționa în modul indicat de art. 20 al. 2 din Constituție, adică de a înlătura aplicabilitatea L. 1. în prezentul raportul juridic dedus judecății.
Potrivit art. 1 Protocolul nr. 1 „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pen- tru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a a- sigura plata impozitelor sau a altor contribuții, sau a amenzilor.";
Noțiunea de „. este înțeleasă în sens extins, iar una dintre cele mai remarcabile extinderi ale noțiunii de bunuri privește prestațiile sociale, Curtea statuând că acestea intră în sfera de aplicarea a art. 1 din Protocolul 1 dat fiind caracterul lor patrimonial (Gayguzus c. Austria, Willis c. Regatul Unit, Buchen c. Cehia, Stec și alții c. Regatul Unit).
Astfel, raportat la jurisprudența C. E. a D. O., instanța consideră că pensia este un bun care intră sub protecția art. 1 din Protocolul 1 la C.
Însă, simpla lectură a dispozițiilor cuprinse în art. 1 Protocolul nr. 1 evi- dențiază faptul că protecția pe care el o instituie nu este una absolută, căci nu conține numai principiul protecției dreptului de proprietate, ci și două limite ale exercițiului acestui drept: posibilitatea privării de proprietate pentru cauză de u- tilitate publică și reglementarea exercitării acestui drept în conformitate cu inte- resul general. Curtea E. a D. O. a consacrat și o limită jurisprudențială dată de
„. substanței"; dreptului, respectiv cerința existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere.
În urma recalculării în baza L. 1., pensia contestatoarei s-a diminuat de la
2.921 lei la 1.200 lei.
Ingerința statului în exercitarea dreptului este, în întregime, posibilă dacă se sprijină pe o bază legală, urmărește un scop legitim și este necesară într-osocietate democratică și aceasta deoarece dreptul de proprietate, ca aproape toate drepturile ocrotite de C., nu are un caracter absolut.
Așa cum a indicat Curtea E., statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere pentru a hotărî necesitatea unei ingerințe, acest aspect impunându- se în contextul în care autoritățile naționale dispun de o cunoaștere aprofundată și concretă a situației sociale locale și, de aceea, sunt mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ce măsuri apar ca imperative de interes general al comunității.
Întinderea marjei de apreciere de care se bucură statele semnatare variază ca întindere în raport de domeniul și dreptul garantat, vizate de măsura politică legislativă analizată.
În primul rând apanajul aprecierii revine legiuitorului căci acesta este che- mat să analizeze oportunitatea luării unei măsuri de ordin legislativ și apoi, în funcție de datele complexe de care dispune, să aplice acea măsură legislativă menită să soluționeze problematica socio-economică astfel încât să corespundă cel mai bine dezideratului avut în vedere.
Aceasta este, practic, urmarea directă în sistemul de drept român a princi- piului separației și echilibrului puterilor în stat, reglementat prin art. 1 al. 4 din
Constituția revizuită.
Chiar Curtea E. a D. O. a cărei jurisprudență a avut adesea drept consecință modificări legislative semnificative în dreptul intern al statelor, a manifestat reticență în a interveni în marja de apreciere a statelor, în special în ce privește chestiuni de natură fiscală, ce țin de politicile socio-economice.
În speță, ingerința a fost prevăzută de lege, iar scopul legitim al măsurilor luate este evidențiat ca atare în expunerea de motive a L. 1. și recunoscut de
Curtea Constituțională în D. nr. 871 și 873 din (...) când a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de încălcarea art. 53 din Constituție, respectiv necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.
Este de notorietate că însăși economia mondială s-a confruntat cu cea mai gravă criză de la al doilea război mondial, iar nu doar statul român, astfel că nu se poate considera că această criză sau stare excepțională din R. este rezultatul unor politici greșite ori a neluării măsurilor adecvate, afirmație ce se regăsește concluziile scrise ale reclamantului.
De altminteri, în jurisprudența sa, însăși Curtea E. a statuat că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de temei.
De asemenea, trebuie menționat faptul că măsura recalculării pensiilor de serviciu nu poate fi considerată ca fiind arbitrară și nici discriminatorie, căci este conjugată și cu alte măsuri legislative luate în vederea restabilirii echilibrului bugetar: L. 118/2010 care prevede reducerea cu 25% a drepturilor de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, diminuarea cu 15% a cuantumului indemnizației de șomaj, a drepturilor bănești acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, reducerea cu 25% a altor categorii de drepturi bănești acordate de stat, dimi- nuarea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului cu 15%, etc.
În materie de asigurări sociale, Curtea E. acordă o mai largă marjă de apreciere în stabilirea propriilor politici și tocmai de aceea, sub aspectul proporționalității, lipsa de despăgubiri nu conduce la o încălcare a art. 1 Pro- tocolul nr. 1 adițional (Mellacher și alții c. Austria).
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că în speță nu s-a produs o încălcarea a prevederilor art. 1 Protocolul nr. 1, măsura recalculării pensiei de serviciu a contestatoarei în temeiul art. 1 li. g din L. 1. intrând în marja de apreciere a statului cu privire la reglementarea politicilor sociale și economice.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că este nefondată contes- tația formulată și, în consecință a respins-o ca atare.
În ce privește capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata sumelor reținute ilegal din pensia de serviciu, astfel cum acesta a fost formulat prin completarea de acțiune, a fost respins ca și consecință a respingerii cererii in- troductive care constituie cererea principală, celelalte cereri fiind accesoriii a- cesteia. Fără cheltuieli de judecată.
În termen legal, a declarat recurs reclamanta M. D., solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței recurate, cu anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 1. din (...) emisă de C. J. de P. M., cu menținerea (repunerea în plată) a deciziei privind pensia de serviciu nr. 1./(...) care a fost în plată pană la data de (...), cu obligarea intimatei la plata sumelor reținute abuziv reprezentând diferența dintre pensia de serviciu și pensia recalculată, până la repunerea în plată a ultimei decizii cu pensia de serviciu, cu obligarea intimatei la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, până la data plății efective a deciziei cu ultima pensie de serviciu-așa cum a fost precizată contestația, precum și cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a arătat că prima instanță nu a luat în considerare celelalte contestații soluționate favorabil de către alte instanțe de judecată din țară, constatând că susținerile ei sunt nefondate, nefiind îndeplinite condițiile necesare pentru a fi admisă contestația.
S-a mai invocat că intrarea în vigoare a L. nr. 1. care impune anularea pensiilor de serviciu pentru persoanele care au făcut parte din personalul auxiliar în sistemul de justiție, nu poate afecta drepturile de pensie deja stabilite, încălcându-se prevederile art. 1, 15 și 20 din Constituția României cât și prevederile art.1 din Protocolul nr. 1 și art. 1 din Protocolul 12 la C. E. a D. O.
Reducerea pensiei reclamantei de la 2921 lei la suma de 1216 lei lunarpentru viitor și lipsirea acesteia de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente pensiei de 2921 lei, reprezintă indiscutabil privarea reclamantei de bunul ei datorită disproporționalității, încălcând astfel art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i E. al D. O. în sensul că, reducerea substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiară al sistemului de asigurare la bătrânețe.
Principiile de drept intern în legătură cu garantarea dreptului de proprietate stabilite prin dispozițiile art. 44 din Constituția României și art. 40 din Codul Civil sunt în concordanță cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., care reglementează în aceeași termeni regimul proprietății precum și dreptul statului de a interveni în exercitarea acestuia numai în mod excepțional și numai prin apărarea unui interes de ordin social.
Limitarea nejustificată a unui drept recunoscut personalului auxiliar, cum ar fi o pensie specială, drept nesocotit ulterior fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 la C., dar și o discriminare în sensul art. 1 din Constituție și art. 1 din Protocolul nr. 12.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere că art. 68 din L. nr. 567/2004 este încă în vigoare, acest text nefiind încă abrogat, astfel încât reducerea cuantumului pensiilor este și din acest punct de vedere lipsit de orice bază legală în dreptul intern. Nimeni nu neagă dificultățile bugetare ale României însă trebuie subliniat faptul că într-un final, dintre toate categoriile de pensionarisingurii care au astfel de reduceri ale pensiilor sunt persoanele ce au făcut parte din aparatul auxiliar al justiției.
În concluzie, prin adoptarea L. nr. 1. și a H. 7. s-a încălcat grav cu consecințe foarte serioase pe plan internațional o lungă serie de obligații asumate sub egida Cartei Organizației Națiunilor Unite sub egida Consiliului
Europei și prin însuși T. de aderare la U. E..
De asemenea, reclamanta învederează că instanța de fond nu a ținut cont de actele medicale depuse care confirmă faptul că suferă de mai multe boli ( diabet, încă din timpul cât lucra ca grefier, gradul II handicap, fiind aproape nevăzătoare, urmând lunar un tratament la S. de boli oftalmologice din București), iar în raport de acestea nevoile financiare sunt crescute, tratamentul necesitând cheltuieli mari. Menționează că medicamentele pentru boala de ochi nu se compensează. Mai arată că a suferit 5 intervenții chirurgicale, pe care a trebuit sa le plătească.
Subliniază că într-o situație similară se află și soțul acesteia care a lucrat ca și executor judecătoresc și care suferă de neoplasm renal stâng-operat, determinări secundare hepatice, bloc tumoral retroperitoneal și anemie feriprivă secundară, astfel că și tratamentul acestuia este foarte costisitor, iar pensia redusă nu îi permite să acopere toate aceste cheltuieli.
Prin notele de ședință depuse(f. 25), reclamanta a reiterat aspectele privindstarea ei de sănătate, respectiv a depus o serie de acte medicale.
Intimata pârâtă C. J. de P. M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 21),prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței civile recurate.
În probațiune s-au depus acte medicale, facturi utilități, chitanță privindplata impozitului.
Recursul este nefondat.
Prin art.1 lit. c din L. nr. 1., pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia nr.
1./(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantei, începând cu data de (...) opensie de asigurări sociale de 1200 lei care înlocuia pensia de serviciu de 2921 lei, stabilită începând cu data de (...).
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține în plus față de considerentele expuse judicios de instanța de fond, următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Î. C. de C. și Justiție și ale C. E. a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu
dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) -nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-
12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat
din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din
Constituție raportat la art. 1 din Protocol ul nr. 1 adițional la C. pent ru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea
"bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea
L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Î. C. de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat , pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au
fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane
vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța
constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constitu țională în R., potrivi t
art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu
puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție , iar perspectiva analizeiîn baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§
48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și
40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este l egală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un " scop legitim", de util itate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului
rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabilivreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de
subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială
pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri
necesare în vederea restabilirii echilibr ului bugetar) ori pe nsia medie lunară,
după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost
depășit un anumit " prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși săconstate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie
2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011,
C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de
proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte,
în funcție de circumstanțele sale particulare. ";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzeleconexate Ana M. Frimu, Judita Vilma , Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiuîmpotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiindcunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pe nsii a fost fundam entată pe motivele
obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și
corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși subst anțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reț inut că refor ma sistemului de pe nsii nu a avut
un efect retroactiv și nu a adus at ingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 567/2004.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate,pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1200 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită femeilor în anul
2010 în cuantum de 767 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P.
și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
Actele cu caracter medical de care se prevalează reclamanta (f.16-29,
35,66,67, 74,75 dosar fond, 9-14,27-37, 54-64, 70-74 dosar recurs) ar putea ficonsiderate relevante în stabilirea stării de nevoie în care se află, numai în măsura în care ar reflecta sarcina financiară impusă de diagnosticul atestat, de a cărui gravitate depinde în mod inevitabil și situația cheltuielilor medicale suportate în acest sens.
Or, în absența unor acte medicale de specialitate din care să rezulte caracterul absolut obligatoriu al urmării unui tratament medical de durată pentru ameliorarea, menținerea sau evitarea degradării stării de sănătate a reclamantei, a unei situații bazate pe documente justificative din care să rezulte costul medicamentelor necesare, instanța de recurs nu poate conchide sau prezuma asupra consecințelor patrimoniale pe care le implică tratamentul medical, după cum nici nu are certitudinea că afecțiunile de care suferă aceasta nu au un caracter ocazional și nu permanent sau de durată.
Prin urmare, în acest context, instanța de recurs nu poate face aprecieri asupra bonurilor fiscale care atestă plata unor medicamente, din moment ce reclamanta nu a probat caracterul absolut necesar al medicației prescrise în raport de afecțiunile de care suferă și nici periodicitatea sau durata acestui tratament, nerezultând nici că aceste afecțiuni sunt de o gravitate ce implică o sarcină patrimonială excesivă.
O atare concluzie ar fi posibilă doar în situațiile excepționale când starea de sănătate a pensionarului este grav afectată de existența unor infirmități sau maladii grave, a căror înlăturare sau tratament impun în mod notoriu costuri suplimentare extrem de mari, care se adaugă inconvenientelor evidente ale unor asemenea afecțiuni (imposibilitatea deplasării, deplasarea cu ajutorul unor proteze sau scaune cu rotile, necesitatea urmării unui regim alimentar special ce ar preveni conservarea stării de sănătate etc.).
În consecință, doar în asemenea situații excepționale s-ar putea aprecia că pensionarul suportă o sarcina excesivă, ceea ce ar impune o protecție din partea sistemului de securitate socială, care în cele din urmă, este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (M. și alții împotriva Italiei, paragraful 61).
În privința cheltuielilor lunare cu utilitățile (f. 44-53) se reține că acestea se încadrează în sfera cheltuielilor curente, valoarea acestora fiind determinată de consum, fiind prin natura lor subordonate conduitei subiective a reclamantei, astfel că acestea nu se circumscriu noțiunii de criteriu obiectiv în sensul deja arătat.
Nu au caracter excepțional nici circumstanțele subiective referitoare la starea de sănătate, sau după caz, financiară, a soțului, în contextul în care în raport de această persoană nu subzistă în sarcina reclamantei recurente o obligație legală de întreținere.
Prin urmare, cum reclamanta nu a invocat existența unei situații excepționale ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, Curtea de A. constată, în raport de cuantumul venitului său lunar (1200 lei) că prin aplicarea L. nr. 1. nu a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul Adițional.
Este adevărat că dispozițiile art. 68 din L. 567/2004 nu au fost abrogate prin L. 1. (fiind abrogate expres numai prin art. 196 lit. f din L. 263/2010). Însă art. 12 din L. 1. prevede în mod expres că „persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege". Așa cum a reținut și Curtea Constituțională în D. nr. 871/2010, această reglementare are semnificația faptului că art. 68 din L.
567/2004 trebuie interpretat coroborat cu L. 1., ceea ce înseamnă că rămân în vigoare condițiile de pensionare specifice personalului auxiliar de specialitate,acestea fiind mai favorabile decât cele prevăzute de nr. 1., iar noua lege reglementează numai cuantumul pensiei la care beneficiarii acesteia sunt îndrituiți.
Referitor la discriminarea invocată de reclamantă în legătura cu jurisprudența altor instanțe care au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile de anulare a deciziilor de recalculare emise în temeiul L. 1., se reține că singurul remediu prevăzut de dreptul intern pentru asigurarea practicii unitare este recursul în interesul legii, iar prezenta hotărâre este conform Deciziei nr.
29/2011 a Î. C. de C. și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii în această materie. De altfel, în C. Ștefănică și alții împotriva României din 2 noiembrie 2010 instanța europeană a statuat că „anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente ale oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din R., se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială (paragraf 30).
Nu se poate reține nici incidența motivului de recurs prin acre s-a invocat că prin adoptarea L. nr. 1. și a H. 7. s-au încălcat grav cu consecințe foarte serioase pe plan internațional obligații asumate sub egida Cartei Organizației Națiunilor Unite, sub egida Consiliului Europei și prin însuși T. de aderare la U. E., întrucât recurenta nu a dezvoltat acest motiv de recurs prin indicarea în mod concret care sunt dispozițiile care au fost încălcate prin adoptarea celor două acte normative.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. D. împotriva sentinței civile numărul 1759 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. S. D. L. D. D. G. C. M.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...) Jud.fond: V.C.
| ← Decizia civilă nr. 4981/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4568/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
