Decizia civilă nr. 2587/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2587/R/2012
Ședința publică din data de 23 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1949 din 23 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat Ț. Ș., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 9 mai 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1949 din 23 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis acțiunea civilă exercitată de reclamantul T. S. împotriva pârâtei C. J. DE P. C.
Pârâta a fost obligată să recalculeze pensia cuvenită reclamantului cu luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a sporului realizat în acord global, menționat în adeverința nr. 50/(...) emisă de I. SA B., începând cu data de (...).
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut, în esență, că reclamantul este pensionat pentru munca depusă și limita de vârstă potrivit Deciziei nr.
235099/(...) ca urmare a cererii formulate în data de (...), astfel că dreptul substanțial al reclamantului la asigurare socială pentru vârstă și munca prestată este guvernat de L. nr. 1..
Dispozițiile L. nr.2., în vigoare din data de (...), se aplică reclamantului numai sub aspectul normelor de procedură care sunt de imediata aplicare și vizează termenele și procedura de contestare a unor decizii de revizuire a pensiei, fără a avea însă incidență cu privire la substanța dreptului. Art.165 si art.166 din L. nr.2. nu pot aduce atingere substanței dreptului reclamantului la o anumită pensie, așa cum era acest drept reglementat de L. nr.1. aplicabilă la calcularea pensiei reclamantei, lege care însă a fost aplicată în mod eronat, astfel cum rezultă din adeverința depusă la dosar și care reflectă veniturile salariale reale ale reclamantului, neluate integral în considerare la calcularea pensiei sale.
Din adeverința nr.50/(...) rezultă că în anii 1979-1991, reclamantul a fost remunerat pentru munca prestată în regim de acord global.
Aceste venituri salariale nu au fost avute în vedere de către pârâtă la calcularea punctajului mediu anual al pensiei reclamantului, deși potrivit art. 78 alin. 4 din L. nr. 1., punctajul asiguratului se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
S-au avut în vedere prevederile pct. 19 din secțiunea I a Capitolului A din
Normele de aplicare a L. nr. 1., astfel cum au fost modificate prin O. nr. 6..
Potrivit mențiunii din adeverință, pentru întreaga perioadă s-a virat contribuția CAS și cea pentru pensia suplimentară. La stabilirea cuantumului pensiei, pârâta trebuie să țină cont de principiul contributivității prevăzut de art. 2 lit. 2) din L. nr. 1..
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 lit. e) și art. 78 al. 4 din L. nr.
1., instanța a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. J. DE P. C. solicitândmodificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că instanța citează o lege abrogată și anume L. nr.1..
Incidentă în cauză este L. nr.263/2011 în vigoare de la (...), care în Anexa nr.15 pct.Vi exclude expres aceste sume din calculul pensiei. Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord, participarea la beneficii a oamenilor muncii; premiile anuale și cele din cursul anului; diurnele de deplasare și de delegare; formele de retribuire pentru orele suplimentare; al treisprezecelea salariu, compensațiile acordate conform Decretului nr.46/1982 și Decretului nr.240/1982; alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
Reclamantul prin întâmpinare (f.7) a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Drepturile inițiale de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă ale reclamantului au fost stabilite în temeiul L. nr. 1., începând cu data de 1 octombrie 2010, prin decizia nr. 2. (f. 19 dosar fond).
La data de 17 mai 2011 reclamantul s-a adresat pârâtei C. J. de P. C. (f. 13 dosar fond) solicitând recalcularea pensiei cu luarea în considerare și a veniturilor suplimentare consemnate în adeverința nr. 216/(...) eliberată de fostul angajator I. SA - f. 14 și urm., constând în acord realizate în perioada
1979 - 1991.
În speță, procedura de recalculare a pensiei cuvenite reclamantului este reglementată de L. nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice, întrucât cererea de recalculare a fost formulată ulterior datei de 1 ianuarie 2011, moment ce a marcat intrarea în vigoare a acestui act normativ.
Nu se poate reține incidența în cauză a prevederilor L. nr. 1., mai ales că dreptul la pensie al reclamantei nu s-a născut sub imperiul acestei legi, ci în temeiul dispozițiilor cuprinse în L. nr. 3/1977.
Așadar, în mod greșit, s-a apreciat de către instanța de fond că un act normativ abrogat, și anume L. nr. 1. poate constitui temei al cererii de recalculare formulată ulterior abrogării sale.
Potrivit prevederilor art. 107 alin. 3 și 5 din L. nr. 2., pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia, sumele rezultate urmând a se acorda începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.
Curtea reține că în conformitate cu art. 165 alin. 1 din L. nr. 2., la determinarea punctajelor lunare pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie
2001 se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă, iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile cu caracter permanent înregistrate în carnetele de muncă sau sunt dovedite prin adeverințe eliberate de unități.
Așa cum a arătat și recurenta pârâtă, potrivit dispozițiilor cuprinse în anexa nr. 15 a HG nr. 257/2011 de aprobare a normelor de aplicare a L. nr. 2., nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer; drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al treisprezecelea salariu; formele de retribuire definite sub sintagma "plata cu ora", acordate cadrelor didactice și specialiștilor din producție sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfășurate în afara obligațiilor de muncă de la funcția de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum și pentru îndeplinirea unor activități didactice pentru care nu se justifică înființarea unor posturi; formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru; sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor; indemnizațiile de muncă nenormată; compensațiile acordate conform decretelor nr. 46/1982 și nr. 240/1982; alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
Însă, în ceea ce privește sumele realizate cu titlu de acord global, Înalta
Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, prin D. nr. 19 din 17 octombrie 2011, în soluționarea unui recurs în interesul legii, stabilind că: ";În interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din L. nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a G. nr. 4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilește că:
Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din L. retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.";
Cum dispozițiile cuprinse în OUG nr. 4. și L. nr. 1., care au fost interpretate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost preluate cu același conținut în legislația privitoare la sistemul unitar de pensii publice, Curtea apreciază că efectele Deciziei nr. 19/2001 se impun a fi extinse în privința modului de calcul a punctajului mediu anual și în cazul cererilor de recalculare formulate după data de (...).
Potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din C.pr.civ. decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele dejudecată, motiv pentru care se constată a fi nefondate criticile formulate de recurentă cu privire la dispoziția instanței de fond de obligare la recalcularea pensiei în funcție de veniturile constând în acord global. Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1949 din 23 februarie 2012 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 23 mai 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I.-R. M. C. M. S.-C. B. Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...) Jud. fond: I.P. G. C. GREFIER
← Decizia civilă nr. 7/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 3511/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|