Decizia civilă nr. 2976/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2976R/2012

Ședința publică din data de 19 iunie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T.

G.: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta V. R. împotriva sentinței civile nr. 658 din 6 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată CASA DE PENSII A M. A. ȘI I., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că în ședința publică de azi reprezentantul reclamantei recurente a transmis prin fax la dosar o cerere prin care solicită judecata în lipsă.

Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul T. M. sub dosarul nr. (...), la data de (...), reclamanta V. R. a chemat în judecată pe pârâta C. de P. a M. A. și I., solicitând instanței ca, pe calea ordonanței președințiale, să dispună suspendarea executării deciziei privind revizuirea pensiei nr. 1. din 12 decembrie 2011, până la soluționarea definitivă a contestației formulate împotriva acesteia, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că prin decizia nr. 1. din

12 decembrie 2011 au fost revizuite drepturile sale de pensie, în temeiul art. 1 alin.1 din OUG nr. 1/2011, iar împotriva acestei decizii a formulat contestație la comisia de contestații din cadrul M. A. și I., care nu a fost încă soluționată.

Reclamanta a arătat că sunt întrunite în speță condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, în sensul că există urgență, întrucât, ca urmare a reducerii pensiei, reclamanta este pusă în imposibilitatea de a trăi, iar prin neluarea măsurii de suspendare ar fi știrbit dreptul de proprietate al reclamantei asupra pensiei sale, legal stabilită, reclamanta invocând prevederile art. 47 și art. 22 alin.1 din Constituția României și ale art. 2.1., art.3 și art. 1 din Primul protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Fiind vorba despre un adevărat drept de proprietate asupra pensiei, născut sub imperiul Legii nr.164/2001, legiuitorul nu avea dreptul de a o modifica încuantumul ei printr-o lege ulterioară, fiind încălcate prevederile art. 44 și art. 15 alin.1 din Constituție.

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin sentința civilă nr. 658/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta V. R., în contradictoriu cu pârâta C. de P. a M. A. și I.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 1. din data de (...), emisă de pârâta C. de P. a M. A. și I., au fost revizuite drepturile de pensie cuvenite reclamantei, în temeiul OUG nr.1/2011.

Împotriva aceste decizii reclamanta a formulat contestație la comisia de contestații pensii din cadrul M. A. și I.

Reclamanta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă, în conformitate cu care instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

T. a apreciat că nu sunt întrunite în cauză cerințele prevăzute de lege pentru admisibilitatea ordonanței președințiale.

Astfel, există urgență atunci când dreptul părții care reclamă ar fi amenințat a se pierde cu totul, dacă această parte ar recurge la procedura obișnuită de judecată sau cel puțin ar suferi un prejudiciu imediat, atât de grav încât să apară foarte greu de reparat în viitor.

În speță, reclamanta nu a dovedit caracterul urgent al măsurilor ce solicită a fi luate, respectiv prejudiciile ireparabile cauzate de revizuirea drepturilor de pensie, până la soluționarea irevocabilă a contestației îndreptate împotriva deciziei de revizuire.

T. a apreciat că nu s-a probat cu înscrisurile depuse la dosar imposibilitatea reclamantei de a efectua plata debitelor din pensia revizuită.

Eventualul prejudiciu produs reclamantei prin revizuirea drepturilor sale de pensie este unul patrimonial, cuantificabil și va putea fi reparat, în ipoteza soluționării favorabile a contestației împotriva deciziei de revizuire.

Legalitatea deciziei de revizuire urmează a fi verificată în cadrul contestației formulate, neputând face obiectul analizei în prezentul dosar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta V. R., solicitândadmiterea prezentului recurs și, pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., modificarea în întregime a sentinței civile nr. 658/(...) de către Tribunalul Maramureș in sensul, admiterii cererii de ordonanță președințială formulate și, al suspendării executării dispozițiilor deciziei privind revizuirea pensiei nr. 1./(...) prin care mi-a fost revizuită pensia în ceea ce privește cuantumul acesteia, până la soluționarea definitivă a contestației care face obiectul dosarului nr. (...) al T. M., cu consecința menținerii in plată a deciziei de pensionare de la momentul pensionării, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că prima instanță a reținut în mod greșit că nu este îndeplinită condiția urgenței luării măsurii solicitate.

Decizia de revizuire a fost pusă în executare și a prejudiciat-o prin diminuarea pensiei sale, prin știrbirea dreptului de proprietate asupra pensiei. Se invocă încălcarea Constituției, art. 20, 22 alin. 1, 44 și art. 47; art. 2.1 și art. 3 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 al Protocolului adițional nr. 1 la C., art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale conține prevederi cu caracter imperativ referitoare la obligația statului de a asigura cetățenilor săi condiții de trai decente, de a-i feri de tratamente degradante și de a le garanta dreptul de proprietate. E. vorba despre prevederile conținute în art. 2.1., art. 3 și art. 1 din Primul protocol adițional la această C.

Alegația că „sumele de bani, prin natura lor, pot fi restituite"; nu prezintă nicio relevanță, atâta vreme cât ipoteza recuperării de către acesta a sumelor de bani pierdute este una viitoare și condiționată de admiterea contestației.

Nu prezintă relevanță cuantumul diminuării pensiei atâta vreme cât prin luarea acestei măsuri i-a fost grav știrbit dreptul de proprietate.

Cât privește aparența de drept reținută de prima instanță în favoarea intimatei, în raport de faptuk că aceasta a emis decizia de revizuire în temeiul prevederilor Legii nr. 263/2010 și O.U.G. nr. 1/2011, raportat la argumentele invocate de către recurentă în contestație, aceasta este extrem de relativă.

O.U.G. nr. 1/2011 încalcă Constituția României în ceea ce privește neretroactivitatea legii civile și încălcarea dreptului de proprietate (art. 15 alin. 2

și art. 44), măsura având valențele unei adevărate naționalizări sau confiscări.

Cât privește caracterul vremelnic al măsurii el rezultă din faptul că a solicitat luarea ei până la soluționarea dosarului nr. (...) al T. M..

Intimata C. de P. a M. A. și I., deși legal citată, nu și-a exprimat poziția procesuală față de recursul promovat.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Recurenta reclamantă a recurs la procedura specială a ordonanței președințiale în vederea obținerii suspendării executării Deciziei nr. 1./(...) privind revizuire pensiei, până la soluționarea irevocabilă a contestației ce face obiectul dosarului nr. (...) al T. M., având ca obiect anularea acestei decizii.

În raport de dispozițiile art. 581 - 582 C.pr.civ. și de probele administrate în cauză, Curtea constată că sunt întemeiate considerentele reținute de prima instanță în sensul că în speță nu se verifică o urgență de natură a determina admisibilitatea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantă.

Curtea reține că potrivit art. 581 cod proc. civ. condiția urgenței subzistă atunci când luarea măsurii este justificată pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Atât doctrina, cât și jurisprudența au precizat că instanța trebuie să arate împrejurările din care se deduce existența urgenței, respectiv ce anume s-ar periclita, dacă s-ar refuza părții dreptul de a recurge la această procedură specială. De asemenea, aceasta trebuie să persiste pe tot parcursul judecății.

În cauză, reclamanta apreciază că este justificată condiția urgenței, prin prisma celei de-a doua teze a textului legal menționat, respectiv pentru

„prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara";, subliniind în acest sens că diminuarea pensiei îi produce consecințe vădit prejudiciabile.

Curtea reține însă că depunerea în probațiune doar a deciziei de revizuire prin care s-a diminuat pensia nu este de natură să conducă la concluzia că în cauză este îndeplinită condiția urgenței, în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă.

Se susține de către recurentă că urgența este implicită în cauză, prin aceea că se invocă privarea de o parte considerabilă a unui „bun";.

Curtea apreciază că nu se poate considera situația creată prin revizuirea pensiei ca implicând o urgență care să conducă la admiterea cererii, întrucât, chiar dacă reclamantei i-au fost reduse veniturile pe care aceasta le considerastabile, nu se poate considera, dincolo de orice probațiune concretă, că aceasta ar fi pusă într-o situație atât de precară încât să se rețină că i s-ar provoca o pagubă ireparabilă.

Chiar admițând ipoteza producerii unei pagube iminente, Curtea reține că o astfel de pagubă ar putea fi reparată în situația soluționării favorabile a cauzei privitoare la contestarea deciziei de revizuire a pensiei.

Având în vedere că legiuitorul condiționează admisibilitatea ordonanței președințiale de îndeplinirea cumulativă a celor trei condiții reglementate prin dispozițiile art. 581-582 cod procedură civilă și constatând că în circumstanțele cauzei cerința urgenței nu este îndeplinită, Curtea apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte critici formulate prin cererea de recurs privitoare la aparența dreptului și la caracterul vremelnic al măsurii.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 al.1 Cod de procedură civilă Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.

PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V. R. împotriva sentinței civile nr. 658 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

G.-L. T. D. C. G. I. T.

G. N. N.

Red.GLT/dact.MS

2 ex./(...) Jud.fond: D.M.H.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2976/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale