Decizia civilă nr. 5065/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 5065/R/2012

Ședința publică din data de 11 decembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: : D. C. G.

JUDECĂTOR: G.-L. T.

JUDECĂTOR: I. T.

GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare, în rejudecare, după admiterea contestației în anulare, recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr.

8066 din 23 iulie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimatul reclamant T. I. și pe intimatele pârâte CASA DE PENSII N. și CASA

DE PENSII L. T., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtei recurente - consilier juridic B. D., lipsind restul părților.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul recurentei arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nefiind formulate cereri în probațiune Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul pârâtei susține recursul astfel cum a fost motivat în scris solicitând admiterea lui în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, fără cheltuieli de judecată .

Curtea reține cauza în pronunțare.

D I S P U N E

Prin sentința civilă nr. 8066 din 23 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a CASEI NATIONALE DE P. P.E , invocata din oficiu de către instanța.

S-a admis excepția lipsei capacitații procesuale a CASEI DE P. LOCALE T., invocata din oficiu de către instanța.

S-a admis acțiunea formulata de reclamantul T. I., împotriva pârâtei C. J. DE P. si în consecința:

A fost anulată decizia nr.163834/(...) emisa de parata C. J. DE P. C.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că decizia contestata de către reclamant privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de drepturi prevăzute de legi cu caracter special a fost emisă de C. J. de P. C. parată care are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

În această situație instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalte două pârâte pe care a admis-o și a respins cererea reclamantului împotriva acestora ca urmare a admiterii excepției.

Prin decizia nr. 163834/(...) privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de drepturi prevăzute de legi cu caracter special parata derândul doi a constituit în sarcina reclamantului a debitului în sumă de 846 de lei reprezentând drepturi încasate necuvenit pe perioada (...) - (...) care se vor recupera conform prevederilor art. 181 din L. 263/2010.

Parata de rândul doi a emis această decizie având în vedere referatul serviciului stabiliri drepturi cu același număr și cu motivarea că plata necuvenită a drepturilor a fost generată de acordarea eronată începând cu data de (...) a L. nr.285/2010, indemnizația conform L. 3. fiind plătită la nivelul anterior L. nr.118/2010, corect fiind majorarea cu 15% față de cuantumul aflat în luna octombrie 2010.

Potrivit prev. de art. 3 alin. 1 lit. b punctul 3 din L. 3. a recunoștinței față de eroii martiri si luptătorii care au contribuit la victoria R. române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anti comuniste de la B. din noiembrie

1987 s-a instituit titlul de L. remarcat prin fapte deosebite.

Persoanele care au obținut titlurile de luptător rănit și luptător reținut prev. de art. 3 alin. 1 lit. b punctul 1 și 2 din aceeași lege au dreptul la oindemnizație lunară reparatorie, calculată prin aplicarea unor coeficienți cuprinși între 1,10 și 2,00 asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.

De o indemnizație lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin L. bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază și persoanele care au obținut titlul de luptător remarcat prin fapte deosebite prevăzut la art. 3 alin. 1 lit. b punctul 3 din lege, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

După cum a rezultat din buletinul de calcul al sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale parata de rândul doi a calculat debitul de

846 de lei încasat necuvenit de către reclamant pentru anul 2011 și o parte din anul 2012 pentru care cuantumul indemnizației reparatorii este zero.

Potrivit prev. de art. 15 din L. 2. a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 este 2022 de lei.

În buletinul de calcul al sumelor încasate necuvenit cu titlu de asigurări sociale pentru anul 2011 pârâta de rândul doi utilizează alte cuantumuri ale indemnizației reparatorii cuvenite și încasate de către reclamant decât cel de

2022 de lei.

Este adevărat că pana la intrarea in vigoare a L. nr. 2. s-a folosit salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata.

În anul 2011 plata indemnizației reparatorii la care are dreptul reclamantul trebuie calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la câștigul salarial mediu brut care este de 2022 de lei și nu alte sume folosite de către pârâtă.

Existența diferenței de noțiuni de salariu mediu brut utilizat până în (...) și cea de câștig salarial mediu brut prevăzut de L. 2. aplicabilă pentru anul 2011 nu este de natură sa ducă la concluzia că legiuitorul a avut în vedere altă instituție juridică sau ca prin această modificare nu poate fi aplicat art. 15 din L. 2. pentru situația acordării indemnizației reparatorii la care reclamantul are dreptul potrivit

L. nr. 3..

Având în vedere cuantumul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 în cuantum de

2022 de lei, indemnizația lunară încasată de către reclamant în cursul anului

2011 care este mai mică decât cuantumul de 2022 de lei și prevederile art. 4 ind.

3 din L. 3. care prevede că sumele cu titlu de indemnizație reparatorie încasate în luna/lunile în care venitul realizat de către beneficiar este mai mare decât câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin L. nr.2. reprezintă sume încasate necuvenit care se recuperează de la beneficiar conform legii instanța apreciază că decizia privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de drepturi prevăzute de legile cu caracter special a fost nelegală și a fost anulată ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant.

La pronunțarea acestei soluții instanța a avut în vedere faptul că parata nu a ținut cont de prevederile L. 3. privind acordarea indemnizației reparatorii, și a emis decizia motivând aplicarea greșită a L.285/2010 care nu are aplicabilitate în prezenta cauză și principiul potrivit căreia interpretarea L. nr.2. pentru situația reglementată de L. 3. se face în sensul aplicării ei nu în cel în neaplicării.

Debitul imputat reclamantului nu reprezintă sume încasate necuvenit care trebuie recuperate deoarece așa cum a arătat indemnizația lunară încasată în fiecare lună a anului 2011 este mai mică decât cuantumul indemnizației reparatorii de 2022 de lei la care s-a adăugat coeficientul de 1,10.

Prin decizia nr. 4476/R din data de 29 octombrie 2012 a fost respins ca tardiv recursul declarat de C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 8066/(...) a tribunalului C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care a menținut-o.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta C. J. DE P. C. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate cu respingerea acțiunii reclamantului.

În motivarea recursului s-a arătat că din considerentele sentinței și motivarea ce duce la soluția pronunțată, se poate observa că în mod eronat s-a admis acțiunea formulată de reclamant, la baza acesteia fiind confuzia pe care instanța de fond o face între două chestiuni diferite pe care reclamantul le invocă în cererea de chemare în judecată.

Sumele încasate necuvenit pe perioada (...)-(...), ca urmare a acordării indemnizației prevăzută de L. nr. 3. majorată cu 15% la cuantumul lunii iunie

2010 și nu față de cuantumul lunii octombrie 2010, legal cuvenit conform art.10 alin.1 din L. nr. 285/2010.

Actualizarea cuantumului indemnizației reparatorii prin aplicarea coeficientului de 1.10 asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Astfel, instanța de fond nu numai că nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor solicitate în cererea de chemare în judecată, dar a admis cererea de anulare a deciziei de debit nu pe analiza motivării ce a stat la baza emiterii ei, ci invocând aspecte legate de nesoluționarea solicitării reclamantului privind recalcularea (actualizarea) indemnizației „încă din 2011";.

Datorită necercetării temeinice a fondului cauzei și a confuziei create în acest sens, instanța de fond susține fără temei legal că „L. nr.285/2010 care nu are aplicabilitate în prezenta cauză";, în condițiile în care redă textele ce dovedesc aplicabilitatea în prezenta cauză, raportat și la motivarea deciziei de debit:

L. nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, emitent fiind P. și publicat în Monitorul

Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010:

„ART. 10 (1) Începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) și d) și alin. (4), art. 13 , art. 14 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010";.

L. nr. 118 din 30 iunie 2010 (actualizată) privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Art. 14 - De la data intrării in vigoare a prezentei legi se reduc cu 15% următoarele drepturi: a) cuantumul sprijinului material acordat urmașilor membrilor Academiei

Române și urmașilor membrilor Academiei Oamenilor de Ș. din România; b) ajutorul lunar pentru soțul supraviețuitor, acordat în temeiul L. nr.

578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor, cumodificările ulterioare; c) indemnizația prevăzută de nr. 1. pentru instituirea indemnizației de merit, cu modificările și completările ulterioare; d) indemnizațiile prevăzute de L. recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria R. române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1.987 nr. 3., cu modificările și completările ulterioare";.

Instanța de fond nu a soluționat capătul de cerere privind ceea ce reclamantul în mod nefondat consideră încălcarea gravă a legislației privind reținerea CASS (5,5%) din indemnizația reparatorie.

Pentru aceste considerente solicită, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 coroborat cu art. 312 pct. 3 C.pr.civ., respingerea recursului așa cum a fost el formulat și menținerea Sentinței civile nr. 9., pronunțată de Tribunalul Cluj, la data de (...), ca fiind temeinică și legală.

Prin decizia civilă nr.4446 din (...) a Curții de A. C. a fost respins ca tardivrecursul formulat, însă prin decizia intermediară nr. 3 din 27 noiembrie 2012 pronunțată în prezenta cauză s-a admis contestația în anulare formulată împotriva acestei decizii, dispunându-se rejudecarea recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului,rejudecând recursul din perspectiva motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Reclamantul este beneficiarul unei indemnizații stabilite în temeiul L. nr.

3. a recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria

R. române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987.

Prin decizia nr. 163834/(...) privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, parata recurentă a constituit în sarcina reclamantului a debitului în sumă de 846 de lei reprezentând drepturi încasate necuvenit pe perioada (...) - (...) care se vor recupera conform prevederilor art. 181 din L. 263/2010.

Curtea reține că prin dispozițiile cuprinse în art. 14 lit. d din L. nr.

118/2010, privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, s-a prevăzut că de la data intrării în vigoare a acestei legi, respective 3 iulie 2010, „se reduc cu 15% (…) indemnizațiile prevăzute de L. recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria R. române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie

1987 nr. 3., cu modificările și completările ulterioare";, prevederi care urmau să se aplice până la data de 31 decembrie 2010.

Ulterior, a fost adoptată L. nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, act normativ care la art. 10 alin. 1 a prevăzut că "Începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art. 2 alin.

(1) lit. a), b) și d) și alin. (4), art. 13 și 14 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010";, astfel încât se constată a fi nefondate susținerile reclamantului sub aspectul modului de calcul stabilit prin L. nr. 3..

Prevederile cuprinse în L. nr. 285/2010 care reglementează modul de calcul al indemnizațiilor începând cu data de 1 ianuarie 2011, au caracter special, astfel încât nu se putea face abstracție de intenția legiuitorului care a înțeles să majoreze în anul 2011 cu un procent fix de 15% cuantumul indemnizației aflat în plată în luna octombrie 2010, iar nu să se revină la cuantumul plătit anterior diminuării cu 15 %.

Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 179 alin. 1 din L. nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripție de 3 ani, iar conform art. 180 din același act normativ, sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii și al caselor de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu.

Întrucât pârâta avea obligația de a recupera sumele achitate greșit începând cu data de 1 ianuarie 2011, ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor acestui act normativ, Curtea reține că față de prevederile speciale cuprinse în L. nr. 285/2010, prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză anulând decizia de debit.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este nelegală, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite recursul declarat de pârâtă și va modifică în parte sentința, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr.8066 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C.

Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. C. G. G.-L. T. I. T.

GREFIER N. N.

Red.D.C.G./dact.V.R.

2ex./(...)

Jud.fond Petru Urs

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5065/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale