Decizia civilă nr. 3357/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.3357/R/2012
Ședința publică din data de 3 iulie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. M. împotriva sentinței civile nr. 3877 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei
și este scutit de plata taxei judiciare și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentei de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar..
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3877 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S. M. împotriva pârâtei C. J. de P. C. și în consecință a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamantă, începând cu data de (...), cu luare în calcul a sporului pentru condiții grele conform adeverinței nr. 1506/(...) emisă de SC A. SA.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat recalcularea pensiei având în vedere veniturile menționate în adeverința nr. 1506/(...) emisă de SC A. SA începând cu data de (...).
Reclamanta a depus adeverința la pârâtă în anul 2011, intrând sub incidența prevederilor Legii nr. 263/2010.
Potrivit art. 165 alin. 2 din L. nr. 263/2010 „La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități";.
Adeverința nr. 1506/2011 emisă de SC A. SA cuprinde salariul realizat în acord, regie, spor condiții grele, indemnizație concediu odihnă, spor vechime, alte venituri, concediu medical, ore suplimentare.
În adeverință nu se face mențiunea plății contribuțiilor de asigurări sociale pentru sumele cuprinse în adeverință. Se menționează că s-au plătit contribuțiile conform legislației în vigoare.
Anexa 15 pct.VI din normele de aplicare a legii, prevede că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza decalcul a pensiilor formele de retribuire în acord sau cu bucata în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite, alte sporuri care nu au avut caracter permanent etc., astfel că acestea nu pot fi luate în calcul de către pârâtă.
Întrucât sumele câștigate de către reclamantă în acord global, regie, ore suplimentare nu au constituit bază de calcul pentru contribuția la pensie, potrivit actelor normative menționate mai sus, acestea nu pot fi luate în calcul de pârâtă la stabilirea drepturilor cu titlu de pensie.
Sporul de vechime este luat în calcul de către pârâtă conform prevederilor legale în vigoare.
Indemnizațiile pentru concediu de odihnă și concediul medical nu pot fi luate în calcul separat, pârâta luând în calcul pe această perioadă salariul de încadrare și sporurile permanente.
De asemenea, sunt trecute sume la rubrica alte venituri fără a se arăta ce reprezintă, temeiul legal de acordare și dacă s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale pentru aceste sume.
În ceea ce privește sporul pentru condiții grele cuprins în adeverință acesta trebuia să fie luat în calcul de pârâtă potrivit legii, fiind un spor cu caracter permanent care a făcut parte din baza de calcul pentru contribuția la pensie.
Întrucât drepturile de pensie se acordă cu luna următoare depunerii cererii la pârâtă, luarea în calcul a sporului pentru condiții grele pentru stabilirea drepturilor de pensie se va face cu data de (...).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S. M., solicitând modificarea în parte a sentinței, cu obligarea pârâtei la luarea în calcul pentrustabilirea drepturilor de pensie, a adeverinței nr. 1506 la data de (...), eliberată de S. A. S. C., în totalitate, deoarece această adeverință cuprinde sporul de acord, regie, ore suplimentare, ore de noapte, premii, compensații, spor toxicitate, indemnizații Co, indemnizații Cb, alte venituri etc. pentru care s-au plătit cotele
CAS conform legislației de la acea dată.
În motivarea recursului a arătat că a fost salariată al S. A. S. C. în perioada (...)-(...), conform înscrisurilor din carnetul de muncă depus în copie la instanța de fond.
Începând cu data de (...) este pensionată conform Deciziei de pensie nr. 2.. Această adeverință menționată mai sus, cuprinde sporul de acord, regie, ore suplimentare, ore de noapte, spor condiții grele, premii, Co, indemnizații Cb, alte venituri etc. pentru care s-au plătit cotele CAS conform legislației de la acea dată.
Deoarece datele cuprinse în Adeverință nu au fost incluse la stabilirea pensiei, prin cererea înregistrată la C. J. de P. sub nr. 23805/2011, a solicitat recalcularea pensiei.
Prin răspunsul pârâtei primit la data de 27 septembrie 2011, C. J. de P. C. i-a comunicat că sporurile cerute prin adeverința înregistrată cu numărul de mai sus, nu se iau în considerare.
Solicită obligarea pârâtei C. J. de P. C. să-i emită o nouă decizie de pensionare pentru munca depusă în perioada (...)-(...), cu luarea în considerare a veniturilor brute (sporuri) lunare menționate în Adeverința nr. 1506 din (...) eliberată de S. A. S. C., cu acordarea drepturilor de pensie recalculate, începând cu data de (...), data când a fost înregistrată cererea la pârâtă - (...).
Adeverința la care a făcut trimitere, îndeplinește condițiile de fond și formă cerute de lege. A. precizează temeiul legal al acordării sporurilor, se precizează că a fost virat la bugetul asigurărilor sociale de stat atât CAS-ul cât și contribuția la pensia suplimentară, se face precizarea că datele au fost extrase din documentelepăstrate în arhiva unității. Fac precizarea că în tot această perioadă menționată în adeverință, am lucrat în acord global.
Motivarea primei instanțe nu are temei legal și consideră nelegala măsura luata de instanță, sub aspectul refuzului nejustificat de a nu lua în considerare veniturile brute realizate (sporurile), evidențiata în adeverința precizată.
Pârâta C. J. de P. C., nu a respectat principiul egalității și contributivitatii consacrate de art.2 din L. nr.19/2000, potrivit căruia se impune ca toate veniturile obținute de asigurat pentru care s-a datorat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie.
- principiul egalității, care asigura tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce prevesti drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
- principiul contributivității, care precizează ca drepturile de asigurări cuvenite se acorda pe temeiul contribuțiilor de asigurări plătite de contribuabili la stat.
Ca urmare a modificărilor și completărilor aduse Legii nr.19/2000, se impune ca toate veniturile (sporurile) suplimentare lunare primite de asigurat pentru care s-au datorat și s-au achitat contribuțiile de asigurări către stat - CAS-ul și contribuția suplimentara - să fie luate în calcul la recalcularea elementelor pensiei, adică punctajul mediu anual, respectiv cuantumul pensiei.
Se referă în concret la modificările aduse art.23 si art.78 din lege care prevăd ca baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, respectiv determinarea punctajului asiguratului, se determina prin raportarea la salariile brute individuale lunare, inclusiv sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau contractele colective de munca.
Art.4 din O. nr.5/2004, a fost completat la data aprobării ordonanței de L. nr. 78/(...), în sensul că după aliniatul (3) al articolului 4 au fost introduse aliniatele (4) și (5) prevăzându-se următoarele:
(3) „sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuit tarifare prevăzute la alin.(2) se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de munca sau prin adeverința întocmită conform legii, eliberate de angajatori care poarta întreaga răspundere cu privire la valabilitatea si corectitudinea acestora";.
În acest sens stipulează și actele normative ulterioare care au adus modificări și completări Legii nr.19/2000. Astfel:
L. nr. 250/(...) pentru modificarea Legii nr.19/2000 care prevede la pct.6 modificarea art. 78 alin.(4) din L. nr.19/2000 - «Punctajul asiguratului stabilit conform alin. (l) si alin. (2) se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
Conform prevederilor Ordinului nr. 680/2007 prin „. venitul brut realizat lunar"; se înțelege venitul brut în bani, reprezentând: a.) salariile de baza brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal si suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări si alte drepturi care potrivit actelor normative, fac parte din salariul de baza; b.) sporurile, indemnizațiile si sumele acordate sub forma de procent din salariu ori sume fixe, indiferent daca au caracter permanent sau nu, plătite pentru condiții deosebite de munca (condiții grele, periculoase, nocive. penibile); activitate desfășurata în mediu rural, în zone izolate; activitate desfășurata de nevăzători; munca prestata în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini; activități și responsabilități suplimentare funcției de baza; sporul de fidelitate ai altele asemănătoare e.) premiile anuale și cele din cursul anului sub diferite forme, altele decât participarea salariaților la profit;f.) sume plătite conform legii sau contractelor colective de munca (al 13-lea salariu, prime de vacanta. aprovizionare de iarna, prime acordate cu ocazia sărbătorilor naționale sau religioase. etc.);
1.) alte sume acordate potrivit legii.
Raportat la perioada pentru care s-a solicitat adeverința cu sporurile suplimentare lunare acordate, se impune a se constata ca începând cu luna martie 1973 - 25 mai 1992 au fost aplicabile prevederile art. l alin. (l) din Decretul - Lege nr.389/1972, în sensul ca „. toate veniturile realizate, angajatorul a fost obligat sa vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat o cota de 15% din câștigul realizat";.
Reglementările legale în materie - art.23 și art. 78 (4) din L. nr.19/2000 modificata și completata precizează „baza lunara a contribuției individuale de asigurări sociale in cazul asiguraților o constituie veniturile brute realizate lunar pentru care s-a datorat si achitat contribuția de asigurări sociale";.
Conform prevederilor Ordinului nr. 680/(...), veniturile lunare suplimentare acordate sub forma de procent din salariu ori sume fixe, se iau in calcul
„indiferent daca au caracter permanent sau nu";.
În aceasta situație solicitarea făcuta este pe deplin justificata, legala și echitabila având in vedere ca pentru aceste venituri s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale inclusiv contribuția la pensia suplimentara, așa cum rezulta fără echivoc din adeverința eliberata de angajator pe care a invocat-o mai sus.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta C. J. DE P. C. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii.
Arată că sporul de condiții grele a fost luat în calcul așa cum se poate observa la coloana 13 - sporuri adăugate-altele-suma.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curteareține următoarele:
Recursul reclamantei este fondat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul admiterii în parte a acțiunii șial obligării pârâtei la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a veniturilor în acord menționate în anexa la adeverința nr. 1506/(...) emisă de SC A. SA.
În acest sens, se reține că la data de (...) a fost emisă adeverința amintită, fiind ulterior înregistrată la C. J. de P. C. cererea pentru recalcularea pensiei reclamantei cu luarea în considerare a veniturilor cuprinse în adeverință și în tabelele anexă la aceasta, așadar sub auspiciile Legii nr. 263/2010.
Adeverința cuprinde plata în acord și regie , sporul de vechime, ore de noapte,ore suplimentare, indemnizația pentru concediu de o dihnă și pentru concediu medical, premii și alte venituri .
Art. 165 alin. 2 din L. nr. 263/2010 stipulează că „(1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
(2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie
1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare";.
Or, în mod evident, indemnizația pentru concediu de odihnă și pentru concediu medical nu reprezintă nici salariul brut sau net și nici un spor la salariu, pentru a fi avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, iar pentruperioadele în care reclamanta s-a aflat în astfel de concedii, calculul drepturilor sale de pensie se raportează la salariul (retribuția tarifară) corespunzător perioadei respective, nefiind lezat dreptul la pensie al reclamantei în acest mod.
Cât privește orele de noapte, se constată din cuprinsul documentului intitulat „date privitoare la activitatea în muncă"; anexă la decizia de pensionare a reclamantei (filele 49-53 dosar fond) faptul că s-a luat deja în considerare sporul pentru muncă de noapte, în procent de 4,73 %, cum de altfel reprezentantul reclamantei a arătat, astfel încât nu se mai impune valorificarea adeverinței sub acest aspect.
Raportat la rubrica din adeverință cuprinzând „alte venituri";, nici aceasta nu poate fi valorificată întrucât nefiind precizată natura acestora, nu poate fi verificată legalitatea solicitării de a se lua în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, prin raportare la dispozițiile exprese ale legii.
Sporul de vechime, de asemenea, a fost deja luat în considerare la calculul pensiei reclamantei, după cum reiese din „datele privitoare la activitatea în muncă"; a reclamantei.
Raportat la veniturile realizate de aceasta cu titlu de plată în acord, trebuie reținut că prin decizia în interesul legii nr. 19/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de (...), „în interpretarea dispozițiilor art.2 lit.e), art.78 și art.164 alin.(1) și (2) din L. nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art.1 și 2 din Ordonanța de urgență a G. nr.4. privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilește că:
Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art.12 alin.1 lit.a) din L. nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii";.
Ca atare, se impune valorificarea adeverinței depusă de reclamantă la C. J. de P. C. în ce privește acordul global, chiar dacă acest tip de venit este exclus prin dispozițiile din „mențiunea"; ce încheie anexa 15 la normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, întrucât dispozițiile legale menționate sunt identice cu cele ce reglementau în același sens chestiunea litigioasă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, anume, cu cele din mențiunea de la finalul anexei la O. nr. 4., or în interpretarea acestor dispoziții legale s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin menționata decizie în interesul legii, astfel încât textele legale fiind identice, identică trebuie să fie și interpretarea acestora, care în virtutea art. 3307 alin. 4 C.proc.civ., se impune ca obligatorie instanțelor.
Veniturile în regie cuprinse în adeverință vor fi înlăturate de la valorificare, raportat la dispozițiile exprese din „mențiunea"; ce încheie anexa 15 la normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010. Premiile urmează de asemenea a fiînlăturate, neputând fi încadrare în categoria sporurilor cu caracter permanent.
Față de dispozițiile legale exprese invocate în cele ce preced, Curtea urmează a înlătura motivul de recurs privitor la nerespectarea principiului contributivității, apreciind că legiuitorul este în măsură a fixa limitele în care să se raporteze la acesta, în reglementarea algoritmului de calcul a pensiilor, acest principiu nefiind desigur unul absolut.
Raportat la dispozițiile art. 312 alin. 1-3 coroborat cu art. 304 pct. 9
C.proc.civ., va fi admis recursul în limitele arătate.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâta C. J. de P. C., Curtea notează că deși recurenta susține sporul de condiții grele a fost luat în calcul la stabilirea pensiei,nu depune în probațiune decizia prin care s-a stabilit acestlucru și buletinul de calcul aferent, pentru ca acest fapt să poată fi verificat de instanța de recurs. Așa fiind, motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă apar ca neîntemeiate, în temeiul art. 312 C.pr.civilă, recursul acesteia urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Admite recursul declarat de reclamanta S. M. împotriva sentinței civile nr.
3877 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta să ia în considerare la recalcularea pensiei reclamantei și veniturile în acord menționate în adeverința nr. 1506/(...) emisă de SC A. SA.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 iulie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. L. T. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.DCG/10 iulie 2012
Dact.SzM/3ex.
← Decizia civilă nr. 1165/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1435/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|