Decizia civilă nr. 3417/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
D. CIVILĂ Nr. 3417/R/2012
Ședința publică din data de 5 iulie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în urma strămutării cauzei de la Curtea de A. A. I., în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta C. J. DE P. H. împotriva sentinței civile nr. 1464 din 14 iunie 2011 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată B. LIA D., având ca obiect recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea ședinței publice din data de 3 iulie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1464 din (...) a T.ui H. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea de asigurări sociale precizată de reclamanta B. LIA D. împotriva pârâtei C. J. de P. H. și în consecință:
S-a anulat decizia nr. 2./(...) și nr. 2./(...) emisă de către pârâta C. J. de P.
H.
S-a menținut în plată decizia privind modificarea pensiei de serviciu nr. 2. din data de (...) emisă de către pârâta C. J. de P. H.
A fost obligată pârâtă să plătească reclamantei diferența dintre pensia stabilită prin decizia nr. (...), în cuantumul menționat în decizia nr. 2./(...), începând cu data (...) și până la punerea în executare a prezentei hotărâri. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanta a beneficiat de pensie de serviciu în baza L. nr.5., în cuantum de 4357 lei, stabilită prin decizia nr.2./(...), reprezentând 80% din baza de calcul al pensiei (venitul lunar brut realizat). Ulterior, pârâta a emis decizia nr. 2./(...)
„de modificare a pensiei de serviciu prin modificare venitului brut";, stabilind-se în beneficiul reclamantei o pensie de serviciu în valoare de 4374 lei, ca urmare a valorificării unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâre judecătorească.
Prin decizia contestată, emisă la data de (...), pârâta a recalculat pensia de serviciu al reclamantei, care, în conformitate cu prev.art.3 din L. nr.1., a devenit pensie în înțelesul L. nr. 1.. Astfel, s-a stabilit că petenta a realizat un stagiu de cotizare de 38 ani, 1 lună și 24 zile, rezultând un punctaj mediu anual de
1,86591 puncte.
Raportat la valoarea punctului de pensie de 732,8 lei, începând cu data de
(...) noul cuantum lunar al pensiei a fost stabilit la 1368 lei.
În data de (...), pârâta a mai emis o nouă decizie de recalculare a pensiei de serviciu, purtând același număr de înregistrare cu decizia de modificare a pensiei de serviciu, respectiv nr. 2./(...) și prin care i s-au recalculat din nou reclamantei drepturile de pensie, începând cu data de (...), cu reținerea unui stagiu de cotizare de 38 ani, 8 luni și 12 zile, rezultând un punctaj mediu anual de 1,94702 puncte și o pensie in cuantum de 1427 lei.
Cu referire la inadmisibilitatea acțiunii, invocată de pârâtă, argumentat pe principiul separației puterilor în stat, inaplicării prevederilor L. nr.1. și pe decizia C. C., se reține că nu se pune în discuție refuzul aplicării actului normativ, însă acesta nu poate fi rupt din sistemul legislativ, legea trebuind analizată în raport cu toate dispozițiile legale în materia pensiilor, să se țină cont de corespondența legislației interne cu normele convenționale, aplicarea C.i E. a D. O. și a jurisprudenței C., ceea ce este indiscutabil atributul exclusiv al instanțelor de judecată.
În ce privește controlul constituțional exercitat asupra L. nr.1., se subliniază în primul rând că potrivit art.31 din L. nr.47/1992, sunt general obligatorii deciziile prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor legi sau a unor dispoziții dintr-o lege, or în speță, excepția a fost respinsă, situație în care, articolul menționat nu-și găsește aplicabilitatea.
Controlul C. Constituționa1e se limitează la eventualele încălcări ale normelor constituționale, însă nu și din punctul de vedere al reglementărilor internaționale, acesta fiind sarcina exclusivă a judecătorului.
Raportându-se la art.20 din Constituție și la preemțiunea dreptului comunitar față de dreptul intern, tribunalul constată că suprimarea pensiilor de serviciu, la o dată ulterioară recunoașterii acestuia, afectează drepturile beneficiarilor, încălcând principiul stabilității raporturilor juridice cât și principiul neretroactivității legii civile corespunzătoare. Teoria drepturilor câștigate a fost îmbrățișată și acceptată de jurisprudență până în prezent fără rezerve, subliniind principiul stabilității raporturilor juridice și ocrotind interesele părților aflate în derularea acestor raporturi. Prin măsura luată persoanele au fost grav afectate de sistemul nou de stabilire a pensiilor (diferite credite substanțiale, pe perioade mari de timp, aprobate în considerarea plafonului veniturilor). Or, prin eliminarea
„. câștigat";, deși de bună-credință, aceste persoane sunt în imposibilitatea de a-și executa obligațiile asumate în raport de veniturile avute la data perfectării contractelor respective, urmând a suporta consecințele legale, (în concret pierderea dreptului de proprietate asupra bunului respectiv), fără a avea nici o culpă în ceea ce privește reducerea substanțială a veniturilor pe care s-au bazat și cu atât mai puțin în producerea dezechilibrului bugetar al țării - argument de bază al procesului de recalculare. T., cunoscut fiind gradul mare de îndatorare al acestor salariați și pensionari, fapt generat tocmai de nivelul mai ridicat al veniturilor, prin pierderea pensiilor speciale și respectiv diminuarea veniturilor lunare într-o proporție mai mult decât considerabilă (în unele cazuri ajungând la peste 80%), nivelul de trai al acestor persoane avut în vedere și la care avea legitimitatea să spere și pe viitor, a fost definitiv, în mod drastic afectat, fără nici o perspectivă de a fi recâștigat. De altfel, legislația anterioară, prin care statul a recunoscut în favoarea anumitor categorii sociale dreptul la pensia de serviciu, deroga substanțial de la condițiile generale cuprinse în L. nr.1., prevăzând un alt sistem de stabilire al cuantumului pensiei (în speță 80 % din venitul brut), cât și posibilitatea acestor persoane să se pensioneze la o vârstă mai redusă ori condiționat doar de realizarea unei vechimi minime în specialitate. Tocmai datorită acestei politici sociale, deși majoritatea persoanelor aveau posibilitatea continuării activității, nefiind la vârsta legală de pensionare, în momentul solicitării înscrierii la pensie au avut în vedere reglementările existente, opțiunealor fiind, în mod hotărâtor determinată de raporturile de asigurări sociale ce urmau a fi stabilite în condițiile date (în principal de cuantumul pensiei de serviciu - apropiat de nivelul veniturilor obținute din salariu), condiții ce nu pot fi modificate în mod unilateral decât în cazuri cu totul excepționale.
Susținerea pârâtei în sensul că statul garantează doar pensia rezultată din partea contributivă a fost înlăturată; normele speciale se completează cu normele generale în materie - L. nr.1., care, ca principiu interzic diminuarea pensiilor aflate în plată (art.180 alin.7). În acest sens, printr-o decizie anterioară, Curtea Constituțională a subliniat că reglementări noi pot fi aplicate numai pentru viitor, și „nu pot avea efecte retroactive, respectiv în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite"; (D. 375/2005).
Pactele și convențiile internaționale, ratificate de țara noastră cât și jurisprudența C. recunoaște dreptul statelor de a-și făuri politica socială - inclusiv cea din domeniul pensiilor, și chiar dreptul de a impune unele limitări sau restrângeri în legătură cu exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale, însă doar condiționat de îndeplinirea strictă a unor condiții printre care: necesitatea măsurii, cerința ca măsura să fie impusă pentru protejarea securității naționale, ordinii ori sănătății publice, aplicarea în mod nediscriminatoriu a măsurilor impuse, cerința proporționalității măsurii cu cauza determinantă și nu în ultimul rând a predictibilității. În speță, se apreciază că aceste condiții nu au fost respectate.
Pensia constituind un drept patrimonial, diminuarea pensiilor încalcă dreptul fundamental la proprietate și dreptul la securitate socială, ceea ce reprezintă o încălcare a C.i E. asupra D. O. și Libertăților Fundamentale, art. 1 din Primul Protocol Adițional, art.17 din Declarația Universală a D. O., art.17 alin. 1 din C. D. Fundamentale ale U. E..
Printr-o diminuare a drepturilor patrimoniale ale reclamantei de aproximativ 70%, nu poate fi vorba de proporționalitatea măsurii, cu totul neprevizibilă, sarcina petentei fiind în mod evident excesivă și disproporționată, fără a menține justul echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei. Nu are importanță modul în care a fost compusă pensia de serviciu aflată în plată și nici proporția între partea contributivă și cea necontributivă.
În speță nu este vorba doar de o diminuare a pensiei aflate în plată, ci de eliminarea definitivă a pensiei de serviciu. Or pierderea definitivă a pensiei de serviciu echivalează cu o expropriere, aducând atingere art.1 par.2 din C., fără respectarea condițiilor impuse pentru ocrotirea dreptului la proprietate.
Recalcularea pensiei de serviciu este nelegală având caracter permanent, nefiind deci o măsură temporară - condiție imperativă a restrângerii unor drepturi. Chiar dacă partea necontributivă a pensiei a reprezentat o facilitate acordată de stat în favoarea anumitor categorii sociale - printre care și petenta -, este vorba de un beneficiu recunoscut, exercitat în mod legal și care nu poate fi suprimat arbitrar, fără nici o limitare. De altfel, o atare interpretare ar nesocoti cerința predictibilității. Consimțământul expres al petentei a fost exprimat doar pentru pensia de serviciu, în cuantumul la care era îndrituit și nicidecum pentru o pensie stabilită în sistemul public, pentru care nu și-a dat acordul.
S-a mai reținut că măsurile de austeritate impuse de stat, motivate de necesitatea ieșirii din criza economică, au fost discriminatorii, fiind impuse nu tuturor cetățenilor țării ci doar unor categorii sociale, diminuările veniturilor fiind între 25 % (în cazul salariaților bugetari), ajungând până la 80 - 85% prin pierderea pensiilor de serviciu, această categorie socială fiind cea mai discriminată.
Astfel, s-au încălcat dispozițiile O.U.G. nr. 137/2000, alin.2 al art.53 din
Constituție.
T., persoanele care au avut o vârstă inferioară sau un stagiu de cotizare inferior celui cerut de L. nr.1., (stagiu ce nu poate fi completat nici măcar în viitor), îndeplinind însă condiția cerută de legea specială constând în vechimea minimă în specialitate, au realizat un punctaj mediu anual mai mic și în consecință o pensie inferioară chiar și celor din sistemul public, ceea ce este în mod cert nelegal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, solicitând modificareasentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare s-a arătat, în esență, că instanța nu are competenta să înlăture sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în Protocoale C..
Prima instanță retine în mod eronat faptul că s-au încălcat prevederile art. l din Protocolul 1 la C. în cazul reclamantei intimate prin privarea acesteia de bunul său, atunci când spune că diminuarea pensiei poate fi permisă doar cu respectarea principiului proporționalității si numai pentru cazuri excepționale, în acest caz nefiind îndeplinite aceste cerințe.
Curtea E. a D. O. a statuat că legea nu garantează un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia, ca drept câștigat; iar în privința „. de proprietate";, tot Curtea Constituțională, în D. nr.871/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor „constată că prevederile art. 1-5 și art. 12 din L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă dispozițiile constituționale și internaționale referitoare la dreptul de proprietate";, și această reținere se datorează faptului că „partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea E. a D. O. a dat-o art.1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de „., ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.
Sunt citate dispozițiile art. 154 - 157 din L. nr. 1., cu concluzia că este inadmisibil într-un litigiu de asigurări sociale să se constate încălcarea drepturilor prevăzute la art. l alin. l din Primul Protocol la C.
În același sens sunt invocate dispozițiile art. 22 alin.4 din L. nr.24/2000.
Sunt citate dispozițiile art. 68 din L. nr.5., ale art. 13 din L. nr. 1., art. 21
și 22 alin. 1 al L. nr.263/2010, cu precizarea că odată cu intrarea în vigoare a L. nr.1. nu mai există cadru legal de plată, de la bugetul de stat, a sumei din pensia de serviciu care depășește (sau chiar integrală) pensia recalculată în condițiile L. nr.1., pe principiul contributivității asiguratului.
Art.68 al L. nr.564/2004 a fost abrogat de lit.f) a art.196 din L. nr.263/2010.
Pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială cum este cazul celei de față, are două componente:
- partea contributivă a persoanei - suportată din bugetul asigurărilor sociale de stat și partea necontributivă (reținută de Curtea Constituțională drept
„supliment";) care este acordata din partea statului, constând în partea care depășește suma contributivă și care se suportă din bugetul de stat.
Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale de stat, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, nu este un privilegiu ci, fiind acordate de către legiuitor în considerarea unui anumitstatut special al categoriei profesionale respective, poate fi eliminat pentru rațiuni puternice, cum ar fi cazul gravei situații de criză economică și financiară care a afectat bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat, cât și pentru necesitatea reformării sistemului de pensii prin eliminarea inechităților din acest sistem (spune Curtea Constituțională în motivarea adusă Deciziei nr.873/(...)).
Prin Constituție se garantează dreptul la pensie, ca drept material și imprescriptibil; or, nimeni nu s-a atins de acest drept al reclamantului, aceasta având în continuare dreptul la pensie, iar sistemul public de pensii îndeplinindu- și obligația de a plăti, în continuare pensia cuvenită, stabilită în strânsă corelare cu contribuțiile de asigurări sociale achitate.
Se face trimitere la regulile impuse de art.14 din L. nr.273/2006, cu privire la finanțele publice locale.
În drept, sunt invocate și prevederile art. 304, 312 C.proc.civ.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului canefondat, fără cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a reiterat motivele din cererea introductivă și considerentele avute în vedere de instanța de fond, cu referiri la jurisprudența anterioară a C. C., la concluziile C. C. privind neconstituționalitatea reducerii pensiilor magistraților, cu observația că și personalul auxiliar are exact aceleași obligații și interdicții pe care le are un magistrat. Raportarea la cuantumul contribuțiilor este una complet eronată. Nici pensia de asigurări sociale nu se achită din contribuțiile pe care o persoană le-a achitat de-a lungul vieții către bugetul de asigurări sociale, iar instanța constituțională admite acest fapt.
Art. 68 din L. nr. 5. este încă în vigoare, astfel încât reducerea cuantumului pensiilor este lipsit de orice bază legală în dreptul intern.
De asemenea, decizia contestată contravine și dispozițiilor C.i E. a D. O., care se aplică cu prioritate față de orice altă dispoziție de drept intern, în temeiul art. 20 alin. 2 din Constituție, raportarea făcându-se la art. 14 din C. și art. 1 din Protocolul 1, cu invocarea jurisprudenței C. (cauza Buchen contra Republicii Cehia, cauza Andreejeva c. Letoniei, cauza Muller c. Austriei, C. FRAVEDNAYA v. RUSSIA, Stran Greek Refineries v. Greece, Pressos Compania Naviera S.A. and Others v. Belgium, cauza Reveliotis v. Grecia, cauza Kjartan Asmundsson v. Islanda).
Recalcularea pensiilor echivalează cu o expropriere și încalcă principiul neretroactivității legii, înscris în art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile L. nr.
1. și ale H.G. nr. 7. atrag o modificare definitivă a regimului juridic al pensiilor în curs.
Actele normative menționate creează și o majoră discriminare, atât în ce privește raportul între mijloacele folosite și scopul urmărit, cât și între diferitele categorii de pensionari beneficiari ai pensiilor speciale (cauza Buchen c. Republica Cehă, Gaygusuz c. Autriche),
Curtea de Justiție a U. E. a statuat că aceste „considerații de politică socială, de organizare a statului, de etică, sau chiar preocupări de natură bugetară care au avut sau ar fi putut avea un rol în stabilirea unui regim de către legislatorul național, nu ar trebui să prevaleze dacă pensia nu interesează decât o categorie specială de lucrători, dacă ea se acordă direct în funcție de tipul de serviciu îndeplinit ... Pensia vărsată de către angajatorul public este atunci în mod absolut comparabilă cu cea pe care a vărsat-o un angajator privat foștilor săi salariați";. Astfel, circumstanța că un sistem de pensii este direct reglementat lege nu poate duce automat la concluzia că acel regim nu intră în sfera remunerației.
De asemenea, Curtea de Justiție s-a pronunțat în ce privește modalitatea de finanțare și gestiunea unui sistem de pensii profesional, în sensul că ele „nu constituie un element decisiv pentru a aprecia dacă sistemul în cauză ține de art.
119 al T. (art. 157 TFUE). Însă, criteriul locului de muncă - art. 157 TFUE, poate avea un caracter determinant în privința pensiei stabilite.
Sunt evidențiate trei criterii din jurisprudența C. de Justiție, pentru a se analiza dacă o categorie de pensie intră în sfera de aplicare a art. 157 TFUE:
1. pensia să privească o categorie specială de lucrători;
2. pensia să fie calculată pe baza unui anumit număr de ani de serviciu
Î. de beneficiar;
3. pensia să fie calculată în funcție de remunerația de bază primită de lucrător înainte de pensie.
În speță sunt îndeplinite toate condițiile enumerate mai sus.
În doctrină s-au tras o serie de concluzii în ce privește posibilitatea stabilirii unor pensii profesionale în favoarea anumitor categorii de persoane în dreptul național:
A. noțiunea de remunerație include pensiile profesionale, pe când sistemul de pensii general legal nu intră în această noțiune;
B. criteriul determinant la stabilirea caracterului de pensie profesională al unei prestații de securitate socială este criteriul locului de muncă, al existentei unei legături între relația de muncă și pensie, fără ca elementele structurale ale unui anumit sistem de pensii să fie considerate ca având un rol decisiv;
C. relația de muncă specifică poate avea loc atât între lucrător și angajatorul privat, cât și între lucrător și angajatorul stat - care în această ipoteză se comportă ca un angajator privat;
D. nu este decisiv modul de finanțare al sistemului de pensii profesionale, finanțarea de la bugetul general al statului fiind posibilă, iar împrejurarea că beneficiarul pensiei profesionale nu a cotizat la fondul de pensii, nu este imperativă, deoarece într-o asemenea situație statul se comportă ca un angajator privat. Mai mult, în cazul finanțării pensiilor profesionale de către stat, nu este vorba de „un supliment"; la pensie plătit de stat, ci de contribuția care îi revine acestuia, la fel ca unui angajator privat, la finanțarea fondului de pensii, în temeiul unei anumite relații specifice de muncă stabilite între fostul angajat și stat, în calitate de angajator, regimul pensiilor profesionale fiind asimilate remunerațiilor.
Prin L. nr. 1. a fost stabilit un al temei juridic decât cel avut în vedere prin legea prin care s-a acordat pensia de serviciu în favoarea subsemnatei, drept stabilit și exercitat în baza L. nr. 567/(...) privind Statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, schimbându-se natura dreptului dobândit inițial, și izvorul său de drept.
Astfel se justifică incidența principiului neretroactivității legii invocat de subsemnata, înscris în art. 15 alin. (2) din Constituție.
Aplicarea unui „tratament egal"; tuturor categoriilor de pensionari - fără excepții, și constatarea, existenței unei „discriminări pozitive"; a reclamantei prin stabilirea pensiei de serviciu în favoarea acesteia - impunându-se „corectarea"; acestei discriminări prin abuz legiferat, sunt modalități de acțiune pretabile unui stat totalitar, unde drepturile fundamentale ale oamenilor pot fi încălcate după bunul plac, cu justificarea desigur, a unui „interes superior";, și cu încălcarea flagrantă a unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat în privința vocației reclamantei la pensia de serviciu.
România a transpus în dreptul intern Directivele 86/378/CEE și
96/97/CE, recunoscând implementarea în sistemul de pensii a pensiilor profesionale sau ocupaționale, ca drepturi conferite cetățenilor săi de dreptul comunitar și a arătat efectele pe care le produc aceste directive în dreptul intern odată implementate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis, cu consecința modificării în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulate.
Prin art.1 lit. c din L. nr.118/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. H. a emis decizia nr.2./1 septembrie 2010 prin care a stabilit în favoarea reclamantei, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 1368 lei care înlocuia pensia de serviciu de 4357 lei, acordată prin decizia nr. nr.2./(...).
Ca urmare a valorificării unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâre judecătorească, s-au mai emis deciziile din data de (...), cu stabilirea unei pensii de 4374 lei (în recalcularea pensiei stabilite prin decizia nr.2./ (...)), respectiv de
1427 lei (în recalcularea pensiei stabilite prin decizia nr.2./(...)).
Obiectul îl constituie decizia nr.2./1 septembrie 2010.
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Î. C. de C. și Justiție și ale
C. E. a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. adin Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituți onale, în raport c u
dispozițiile constituționale ale art. 15 ali n. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-
12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat
din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din
Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea
"bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Î. C. de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta
Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către
Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolulnr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost
stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categori ilor de persoane vizate)
a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța
constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu
puteau face reevaluări în temeiul art. 1 6 din Constituție , iar perspectiva analizeiîn baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fostjustificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
T., instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr.
1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§
48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și
40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un „scop legitim";, de uti litate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existen ța „raportului
rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „. la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce
reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a
raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii
beneficiului social în discuție pentru r eclamantul cauzei, iar nu indicarea unei
marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoanevizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere cri terii precum indemn izația socială pentru
pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 11 8/2010 privind unele măsuri necesare în
vederea restabilirii e chilibrului bugetar) ori pensia medie lu nară, după cum vor
trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost
depășit un anumit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiționalla C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
T., este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie
2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011,
C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de
proporționalitate nu este decât o chestiu ne de apreciere în fi ecare cauză în parte,
în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzeleconexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva
României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectar ea inegalităților exi stente între diferite le sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibrabugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a
reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut u n efect retroactiv și nu a adus
atingere drepturilor la prestații sociale , dobândite în tem eiul contribuțiilor la
bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu .
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu
este una lipsită de j ustificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii .
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire la
invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 5., ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantei.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1427 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită femeilor în anul
2010 în cuantum de 767 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
În speță, s-au depus înscrisuri pentru conturarea situației financiare, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, depunându-se facturi pentru utilități și acte medicale, care nu conturează o situație excepțională ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauzăcă reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Cu privire la previzibilitatea legii, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Se constată că reclamanta arată că a beneficiat de pensie de serviciu în baza unor legi clare și previzibile, fiind eventual culpa statului pentru adoptarea acestora, dacă ulterior s-au dovedit nesustenabile.
Indirect, se invocă astfel caracterul imprevizibil al L. nr. 1., însă nu s-a indicat la care anume jurisprudență a C. se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii cu un anumit interval înainte de adoptarea ei.
Or, în lipsa unei spețe în care Curtea de la S. să fi făcut atari statuări, instanța de recurs nu se află în poziția de a statua pentru prima dată în sensul unei atari extinderi a modului de interpretare a acestui text al C.i. Aceasta, în condițiile în care textul C.i se impune instanțelor naționale doar în lumina dezlegărilor jurisprudențiale ale C., deci în sensul interpretărilor date de aceasta, acolo unde un anume sens al dispozițiilor C.i nu este suficient de clar pentru a fi aplicat fără o minimă interpretare.
În aprecierea instanței de recurs, chestiunea invocată de reclamantă ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori, începând cu anul 2004, când a intrat în vigoare L. nr. 5. care reglementa posibilitatea obținerii unei pensii speciale de către personalul auxiliar din justiție) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C.
Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o eventuală statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma recalculării, nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantei, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă.
În fine, referitor la nerespectarea art. 180 alin 7 din L. nr. 1. la care art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. face trimitere în opinia reclamantei și a tribunalului, se reține în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de L. 1., cu modificările și completările ulterioare.
Art. 180 din L. nr. 1. este inclus în Capitolul IX „Dispoziții tranzitorii"; și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. nu se face trimitere la acest articol.
În consecință, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de recalculare în raport de art. 180 alin. 7 din L. nr. 1., întrucât acesta nu este aplicabil în cauză.
De altfel, recalcularea pensiilor s-a realizat în baza altui act normativ, care nu numai că nu a consacrat soluția legislativă invocată de reclamantă, dar este și incompatibil cu păstrarea în plată a unor pensii necontributive, ceea ce contravine scopului legiuitorului de eliminare a acestor pensii.
Apoi dispozițiile art. 68 din L. 5. nu au fost abrogate prin L. 1. (fiind abrogate expres numai prin art. 196 lit. f din L. 263/2010). Însă art. 12 din L. 1. prevede în mod expres că „persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege". Așa cum a reținut și Curtea Constituțională în D. nr. 871/2010, această reglementare are semnificația faptului că art. 68 din L. 5. trebuie interpretat coroborat cu L. 1., ceea ce înseamnă că rămân în vigoare condițiile de pensionare specifice personalului auxiliar de specialitate, acestea fiind mai favorabile decât cele prevăzute de nr. 1., iar noua lege reglementează numai cuantumul pensiei la care beneficiarii acesteia sunt îndrituiți.
Reclamanta s-a mai întemeiat pe dispoziții comunitare, solicitând inclusiv sesizarea C. E. de Justiție în procedura întrebărilor preliminare pentru verificarea conformității legislației naționale, respectiv a prevederilor art. 68 din L. nr. 5. privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea cu prevederile art. 17 alin. 1 și art. 21 din C. drepturilor Fundamentale a U. E. precum și cu prevederile din D. nr. 79/7/CEE privind principiul egalității de tratament între femei și bărbați, D. nr.
86/378/CEE modificată prin D. nr. 9. și cu prevederile art. 2 alin. 1 lit. f și ale art. 7 alin. 2 din directiva nr. 2. privind aplicarea principiului egalității în schemele ocupaționale de securitate socială, care acoperă sectorial și legile speciale de pensii ocupaționale, pentru a se stabili dacă pensia de serviciu stabilită prin L. nr. 5. are caracterul de pensie ocupațională reglementat de directivele menționate, respectiv dacă dispozițiile menționate sunt aplicabile în situația prevăzută de art. 68 din L. nr. 5..
Curtea de apel a respins această solicitare și a omis a sesiza Curtea E. de
Justiție cu o atare întrebare preliminară, apreciind, conform art. 234 CE, că pentru pronunțarea hotărârii, nu este necesară o decizie a C. în această privință, raportat la chestiunile invocate de reclamanta intimată.
Astfel, în mod evident, D. nr. 79/7/CEE privind principiul egalității de tratament între femei și bărbați nu este aplicabilă ratione materiae, în condițiile în care prin acțiune reclamanta nu invocă o discriminare a sa pe bază de sex.
Cât privește prevederile din cuprinsul Cartei drepturilor fundamentale a U.
E., Curtea de apel observă că CEJ a declarat că „. C. nu reprezintă un instrument juridic obligatoriu";, fiind calificată în doctrină ca o sursă a principiilor generale ale dreptului comunitar.
De altfel, art. 17 alin. 1 din C. instituie dreptul de proprietate: „. persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general";, fiind aplicabile sub acest aspect considerentele ce preced relative la neîncălcarea dreptului de proprietate al reclamantei prin măsura contestată, iar art. 21 - principiul nediscriminării: „se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală";, față decare se remarcă din nou că prin acțiune, reclamanta nu invocă discriminarea sa pe baza vreunuia din aceste criterii.
Tot astfel D. nr. 86/378/CEE privind aplicarea principiului egalității de
tratament între bărbați și femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate
socială modificată prin D. nr. 9. și D. 2. din 5 iulie 2006 privind punerea în
aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați
și femei în materie de încadrare în m unc ă și de muncă statuează dreptul la nediscriminare pe criteriul sexual în cadrul materiilor pe care le reglementează, fără a institui dreptul la primirea unei pensii ocupaționale, drept invocat prin acțiune și a cărui recunoaștere o urmărește reclamanta prin prezentul demersjudiciar, astfel încât este irelevant pentru soluționarea cauzei a fi adresată CEJ o întrebare preliminară asupra acestor reglementări comunitare.
Cu alte cuvinte, este irelevant a se solicita punctul de vedere al CEJ asupra împrejurării dacă pensia de serviciu ce a fost recunoscută reclamantei a intrat sub incidența acestor reglementări comunitare, în condițiile în care reclamanta nu invocă o discriminare a sa pe motiv de sex în raport de pensia sa ocupațională. Recalcularea pensiilor prin trecerea în cadrul sistemului public reglementat de L. nr. 1. s-a aplicat atât femeilor cât și bărbaților.
Nu în ultimul rând, trebuie menționat că judecarea cauzei s-a făcut urmare a respingerii cererii de suspendare a judecății, formulată de reclamanta intimată în temeiul art. 244 alin. 1 C.proc.civ., (solicitarea vizând suspendarea până la soluționarea dosarului nr. (...) aflat pe rolul Î. C. de C. și Justiție, având ca obiect anularea H.G. nr. 7. privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la 1 lit. c)-h) din L. nr. 1. privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor).
S-a avut în vedere faptul că soluția din prezenta cauză nu depinde de dezlegarea acelei pricini, în condițiile în care temeiul juridic al trecerii de la un sistem de pensie la altul, de la pensia de serviciu la pensia publică bazată pe L. nr. 1., este asigurat de L. nr. 1., măsura fiind constituțională, legală și justificată, așa cum au arătat Curtea Constituțională a României, Înalta Curte de Casație și
Justiție și C. în soluțiile menționate mai sus, iar principiile modului de calcul a pensiei se regăsesc în L. nr. 1..
Procesul de recalculare a pensiei s-a realizat în temeiul L. nr. 1., astfel că nu prezintă relevanță soarta juridică a HG nr. 7., act normativ care reglementează doar metodologia efectivă de calcul a pensiei și nu pune în discuție trecerea la un nou sistem de stabilire a pensiilor. Or, cauza acțiunii se întemeiază pe critica principiului trecerii de la un sistem de pensii la altul, nefiind criticat în sine, modul de calcul aplicat în temeiul H.G. nr. 7., detaliile tehnice ale procedurii.
Față de toate aceste considerente, constatând superfluu a se mai analiza celelalte motive de recurs invocate, Curtea, în baza art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta C. J. de P. H. împotriva sentinței civile nr. 1464 din (...) a T.ui H. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta B. LIA D. în contradictoriu cu pârâta.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 iulie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. G.-L. T. I. T.aflată în CO, semnează aflată în CO, semneazăvicepreședintele instanței vicepreședintele instanței
N. N.
GREFIER,aflată în CO, semneazăprim grefier
M.lena T.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.Tănăsescu Irina
| ← Decizia civilă nr. 1012/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1600/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
