Decizia civilă nr. 3642/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

Decizii civile - asigurări sociale - Curtea de Apel Cluj (2012)

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

D. CIVILĂ Nr. 3642/R/2012

Ședința publică din data de 18 septembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și C. S. DE P. A M. A. ȘI I. împotriva sentinței civile nr. 5199 din 17 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe intimatul reclamant O. O., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimatului și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 11 septembrie 2012 reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursurilor și judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.

Având în vedere și solicitarea recurenților de judecată în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus pe rolul T. C., reclamantul O. O. în contradictoriu cu pârâții C. de P. S. a M. A. și I. și M. A. și I., a solicitat anularea deciziei nr. 130763/(...) emisă de C. S. de P. a M. A. și I. și menținerea în plată a pensiei cuvenite în temeiul deciziei nr. 130763/2003; în subsidiar, obligarea pârâtei la calcularea pensiei conform veniturilor reale obținute în perioadele (...)-1976, evidențiate în adeverința nr. (...) eliberată de SC R. 16 F. SA, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat în esență că a activat în

Ministerul de Interne până în (...), având gradul de locotenent colonel, iar pensia militară i-a fost recalculată pe baza L. nr. 1. la un cuantum de 3042 net, de la suma de 4209 lei, susținând că prin această măsură a fost încălcat principiul fundamental al drepturilor câștigate, art. 15 din Constituție privind neretroactivitatea legii, art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., principiul egalității în drepturi și al nediscriminării.

Prin sentința civilă nr. 5199/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulata de reclamantul O. O., în contradictoriu cu parații C. S. de P. a M. A. și I. și M. A. și I.

A fost anulată D. nr.130763/(...) emisa C. S. de P. a M. A. și I., dispunându-se repunerea părților în situația anterioară emiterii acestei decizii.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele: Potrivit deciziei nr. 130763/(...) emisa de C. S. de P. a M. A. și I. reclamantului i-a fost revizuită pensia de serviciu, de la 4209 lei la 3042 lei net.

Prin edictarea dispozițiilor din L. nr. 1. privind transformarea pensiei de serviciu în pensie pentru munca depusă și limita de vârstă și recalcularea acesteia precum și prin revizuirea acestei pensii pe baza OUG nr. 1., trecându-se la o pensie de 3042 lei, statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, întrucât prin diminuarea pensiei reclamantul nu trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, fiind respectat principiului proporționalității, justificat de scopul legitim urmărit, respectiv interesul public al menținerii echilibrului macroeconomic.

Dreptul reclamantului la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C.

În sfera raporturilor juridice de muncă, diminuarea salariilor din sectorul bugetar cu procentul de 25% a fost apreciată de C. ca fiind conformă cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. în cauzele F. Mihăieș c. R. și A. G.

Sentes c. R..

În cauzele F. Mihăieș c. R. și A. G. Sentes c. R., Curtea a reținut că nicio hotărâre judecătorească definitivă nu a recunoscut acestora dreptul la plata unui salariu mai mare decât cel stabilit prin L. nr. 1. pentru perioada iulie-decembrie

2010, așadar cu dificultate reclamanții ar putea argumenta existența unui „. în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. este similară celei în care se află reclamantul, întrucât nici în cazul său nu s-a recunoscut prin vreo hotărâre judecătorească - diferită prin conținut de normele legale restrictive de drepturi - un drept la plata în continuare a vechii pensii de serviciu.

În cauzele F. Mihăieș c. R. și A. G. Sentes c. R. s-a arătat că și în ipoteza în care Curtea ar fi concluzionat că reclamanții erau titularii unui bun susceptibil de fi protejat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 și că măsura în cauză a constituit o ingerință în exercitarea acestui drept, cererile lor ar fi trebuit declarate inadmisibile întrucât ingerința era prevăzută de lege, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, și a urmărit un interes public, și anume de a proteja echilibrul fiscal între cheltuielile și veniturile statului, care se confrunta cu o situație de criză economică. Curtea a mai stabilit că autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ceea ce reprezintă „interesul public";. Astfel, Curtea a statuat în sensul existenței unei marje de apreciere a statului în a stabili existența interesului public care justifică ingerința în exercitarea dreptului reclamantului, singura intervenție a C. EDO în acest raport vizând situația în care decizia statului de a adopta legi cu privire la echilibrul dintre cheltuielile și veniturile bugetului de stat și modul în care acesta a proiectat imperativele „interesului public"; sunt în mod evident lipsite de o bază rezonabilă.

În speță, instanța a constatat că decizia statului de a adopta legi (L. nr. 1.) cu privire la echilibrul dintre cheltuielile și veniturile bugetului de stat nu estelipsită de o bază rezonabilă, baza rezonabilă fiind scopul legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice,aspecte învederate de legiuitor în motivarea măsurilor legislative adoptate (L. nr.

1.).

Astfel, în Expunerea de motive a L. nr. 1., s-a arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în România s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului L. nr. 1., în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.

În cauza Frimu și altii c. R., Curtea E. a D. O. a respins, ca inadmisibile, în temeiul art. 35 par. 3 și 4 din C., plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., coroborat cu art. 14 din C. S-a reținut că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Curtea a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. S-a constatat că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. Or, în speță, Curtea a reținut faptul că un mod de calcul favorabil al pensiilor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. Această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.

Prin { HYPERLINK "http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?action=html&documentId=9.&port al=hbkm&source=externalbydocnumber&table=F69A27FD8FB86142BF01C1166

DEA398649" "_." | de inadmisibilitate pronunțată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețu împotriva R. (nr. (...)(...)(...)(...)8/11), Curtea E. a D. O. a constatat neîncălcarea de către S. român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul L. nr. 1.. Curtea a reținut că reclamantele s-au pensionat între anii 2006-2008, după ce au îndeplinit funcția de grefier la instanțele și parchetele din județul Covasna de-a lungul a mai mult de 30 ani. P.le lor, calculate conform L. nr. 567/2004 privind personalul auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor, erau cuprinse între 3.109 lei și 4785 lei. În temeiul acestei legi, cuantumul pensiilor reprezenta în medie 80% din ultimul salariu brut încasat anterior pensionării iar prin L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea asigurării echilibrului bugetar în perioada de criză economică, mai multe sisteme speciale de pensie, printre care și cel al personalului auxiliar din justiție, au fost abrogate.

Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferinddreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98 ; decizia Jankovic c. Croației, nr.

43440/98 ; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99 ; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr.

(...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).

S-a mai reținut că statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic; Kuna și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr.

44232 /11 și 44605/11).

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie iar aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

Așadar, prin transformarea pensiilor de serviciu în pensii calculate pe baza vechimii în muncă și a contribuției de asigurări sociale, statul român nu a depășit marja sa de apreciere și nu a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

În alte cauze deduse spre soluționare, Curtea E. a D. O. a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i Europene a D. O. drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul încare banii din aceste fonduri sunt distribuiți. În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea EDO a arătat că art. 1 din Protocolul 1 la C. garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum.

În ceea ce privește salariile, C. a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în C. nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.

Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de C. în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în care se află reclamantul.

Curtea a arătat în cauza Hasani c. Croației că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv. C. a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).

Din jurisprudența C. trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia de serviciu a reclamantului au fost abrogate, în condițiile existenței unui interes public determinat de dezechilibrele macroeconomice.

În cauza Kechko c. Ucrainei, Curtea a mai subliniat arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de „. este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de C. dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un „. în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În ceea ce privește principiul drepturilor câștigate invocat de către reclamant și imperativul neretroactivității legii, s-a reținut că recalcularea/revizuirea pensiei în sensul mai sus menționat este în acord cu C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea EDO statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale, iar principiul neretroactivității legii nu a fost încălcat, astfel cum s-a arătat mai sus.

În plan intern, în ceea ce privește neretroactivitatea legii, prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr.

1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.

În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de C. statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, C. a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.

Sarcina excesivă este cea rezultă dintr-o reducere a pensiei la un cuantum care să determine imposibilitatea de a avea un trai decent - limita este impusă de larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială - iar sarcina disproporționată este cea care depășește limitele determinate de un temei rezonabil, atunci când sarcina este comparată cu interesul general protejat. De asemenea, sarcina disproporționată, astfel cum a reținut C. în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, este determinată de împrejurarea că numai o mică parte din persoanele aflate în aceeași situație trebuie să suporte acea sarcina (în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei numai 54 de persoane au fost lipsite de pensia de invaliditate, pe când alte 689 persoane au continuat să primească pensii de invaliditate).

Or, sarcina impusă reclamantului prin reducerea pensiei avute anterior intrării în vigoare a L. nr. 1. nu este disproporționată față de interesul general protejat având în vedere că pentru a se putea proceda la plata pensiilor, statul a procedat la contractarea unor împrumuturi de la organismele financiare internaționale, împrumuturi care sunt purtătoare de dobânzi iar deficitul bugetar al R. în anul 2010 a fost de 6,8 %.

Totodată, prin măsura recalculării pensiei, reclamantul nu a fost pus în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de interesul public care a impus măsura recalculării/revizuirii și față de dificultățile în care se află ceilalți cetățeni în perioada de criză economică, cetățeni ale căror salarii și pensii au fost reduse, deopotrivă, iar cuantumul pensiei de 3042 lei stabilită în favoarea reclamantului, reprezintă mai mult de un salariu mediu pe economie, sumă care asigură un trai decent în România.

Opțiunea legiuitorului în privința magistraților - având în vedere natura funcției exercitate - nu încalcă principiul egalității în drepturi. Legiuitorul a ales, în cadrul marjei sale de apreciere subliniate și în cuprinsul deciziei Frimu și altii c. R., conferirea unor garanții specifice inamovibilității, respectiv stabilității și caracterului independent al exercitării atribuțiilor magistraților, optând în acest cadru pentru anumite garanții statutare.

Prin urmare, revizuirea pensiei de serviciu a reclamantului este legală.

T. a admis acțiunea având în vedere un alt considerent și anume acela că pârâtele nu au avut în vedere la calcularea pensiei reclamantului perioada lucrată în grupa I de muncă, conform adeverinței nr. 1./11.03.202 (f.12), astfel că a anulat decizia de revizuire a pensiei, dispunându-se repunerea părților în situația anterioară, urmând a se proceda la recalcularea pensiei pe baza datelor din adeverința menționată.

Având în vedere că dreptul reclamantului la o pensie s-a născut în anul

2003, dată la care pensiile se calculau pe baza L. nr. 1., dată începând cu care trebuia stabilită și s-a și stabilit întinderea acestui drept respectiv cuantumul pensiei - prezumându-se până la proba contrară că stabilirea întinderii dreptului este corectă -, rezultă că dreptul substanțial al reclamantului la asigurare socială pentru vârstă și munca prestată este guvernat de L. nr. 1., în conformitate cu ale cărei prevederi pensia sa a fost recalculată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 1-3 din L. nr. 1., al jurisprudenței C. menționate, art. 2 lit. e) și art. 78 al. 4 din L. nr. 1., instanța a admis acțiunea.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât pârâta C. de P. S. a M. A. și

I., cât și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.

Prin recursul formulat, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat admiterea recursului formulat și, rejudecând cauza, respingerea în totalitate a acțiunii intimatului ca neîntemeiată.

În motivarea recursului recurentul critică hotărârea pentru netemeinicie, arătând că instanța de fond a reținut în mod corect în cuprinsul hotărârii recurate faptul că revizuirea pensiei de serviciu a reclamantului este legală, însă a admis acțiunea reclamantului pe considerentul că "pârâtele nu au avut în vedere la calcularea pensiei reclamantului perioada lucrată în grupa I de muncă, conform adeverinței nr. 1./(...)".

Învederează recurentul că instanța de fond este în eroare, întrucât condițiile de muncă prevăzute în adeverința nr. 1./(...) au fost valorificate atât la emiterea deciziei de pensie a reclamantului în temeiul L. nr. 164/2001, cât și la revizuirea pensiei de serviciu a acestuia în temeiul O.U.G. nr. 1., aspect care rezultă din datele/mențiunile înscrise în deciziile de pensie emise pe numele reclamantului și din buletinele de calcul ale acestor decizii, pe care le-a anexat și în recurs.

În drept, recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 299 și art. 304^{1 Cod proc. civ.}

Prin recursul formulat, pârâta C. de P. S. a M. A. și I. a solicitat admiterearecursului și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului recurenta arată că argumentul instanței în raport de care a fost admisă acțiunea este vădit eronat, întrucât condițiile de muncă din adeverința 1./(...) la care a făcut referire instanța de fond, au fost luate în considerare atât la emiterea primei decizii de pensie a reclamantului în temeiul L. nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, decizia din data de (...), cât la recalcularea/revizuirea drepturilor de pensie în conformitate cu L. 1. privind stabilirea unor măsuri in domeniul pensiilor, respectiv OUG nr. 1. privind stabilirea unor măsuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Acest fapt se constată cu ușurință din datele/mențiunile înscrise în deciziile de pensie emise pe numele reclamantului, precum și buletinele de calcul

(anexele) aferente acestor decizii, unde se observă în clar vechimea în muncă în condiții speciale (grupa 1 de muncă) de 21 de ani, 11 luni și 13 zile, respectiv în perioadele (...) - (...), (...) - (...), (...) - (...), (...) - (...).

În dovedirea acestei situații recurenta a anexat la dosar decizia de pensie din data de (...) și decizia privind revizuirea pensiei în baza OUG nr. 1., împreună cu buletinele de calcul aferente, precum și adeverința nr. 1./(...).

Intimatul reclamant O. O. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, considerând că în mod corect a reținut instanța de fondcă decizia de recalculare a pensiei este nelegală, întrucât dreptul său la pensie s- a născut în anul 2003, dată la care pensiile se calculau pe baza L. nr. 1., dată începând cu care trebuia stabilită și s-a și stabilit întinderea acestui drept, respectiv cuantumul pensiei, prezumându-se până la proba contrară că stabilirea dreptului este corectă.

Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, Curtea de A. constată că recursurile sunt fondate, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispozițiile art.1 lit. b din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile de stat ale polițiștilor și ale funcționarilor publici custatut special din sistemul administrației penitenciarelor au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza veniturilor realizate.

În baza prevederilor OUG nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională pârâta C. de P. S. din cadrul M. A. și I. a emis la data de (...) decizia nr. 1. privind revizuirea pensiei reclamantului, prin care a fost stabilită în favoarea acestuia o pensie de asigurări sociale în cuantum brut de 3631 lei.

Din examinarea actelor dosarului Curtea constată că în mod eronat a reținut instanța de fond că la calcularea pensiei reclamantului C. S. de P. a M. A. și I. nu a luat în considerare perioada lucrată de acesta în grupa I de muncă menționată în adeverința nr. 1. din (...) emisă de Ministerul de Interne - I. de P. J. C.

În acest sens se constată că în decizia nr. 1./(...) privind revizuirea pensie reclamantului, la rubrica privind stagiul de cotizare realizat, este evidențiat faptul că reclamantul a realizat un stagiu de cotizare de 21 ani 11 luni și 13 zile în condiții speciale de muncă, iar în anexa la această decizie cuprinzând date și elemente care au condus la determinarea punctajului mediu anual și a stagiului de cotizare sunt evidențiate perioadele (...)-(...); (...)-(...); (...)-(...) și (...)-(...) ca fiind lucrate în condiții speciale de muncă.

În raport de aceste aspecte Curtea reține că perioadele evidențiate în adeverința nr. 1. din (...) ca fiind lucrate în condiții speciale (grupa I de muncă) au fost luate în considerare de către casa de pensii la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului, astfel încât criticile formulate de recurente apar ca fiind fondate.

Pe de altă parte, Curtea reține că în mod temeinic și legal instanța de fond a considerat ca fiind neîntemeiate celelalte motive de nulitate a deciziei de revizuire, invocate de reclamant prin cererea introductivă de instanță.

În acest sens, pe lângă considerentele reținute de prima instanță, Curtea are în vedere următoarele

În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s- a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.

Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...).

În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr. 1., Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:

„(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.

Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai

2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.

În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.

„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.

Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compusedintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 2. privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.

Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în

Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.

Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..

Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.

Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).

În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din

12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C.

Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.

Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva

Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie

2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§

39 și 40).

Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte a constatat că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.

Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).

Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..

Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentrupensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.

Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).

Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C.

Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii

Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din

18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai

2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan

Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.

În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";

De asemenea, se mai reține că în cauza Abaluță și alții împotriva R., Curtea E. a D. O. a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin L. nr.

1., HG nr. 7. și ulterior prin OUG nr. 1., ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. și art. 14 din C.

Astfel, Curtea a reținut faptul că S.ele părți la C. se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 2., pentru a echilibra bugetul de S. și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv, iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, Curtea de A. constată că înmod corect au fost înlăturate susținerile reclamantului referitoare la discriminarea sa în raport de alte categorii socio-profesionale, la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 164/2001.

De asemenea Curtea reține că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor în analiza în concret a raportului de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, apreciind că în raport de cuantumul pensiei stabilite în favoarea reclamantului de 3631 lei, cuantum care este superior față de cel al salariului mediu pe economie, nu se poate reține că reclamantul suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

1 cod procedură civilă raportat la art. 304^{1 cod procedură civilă, Curtea va admite recursurile declarate de pârâți și va modifica în tot sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantul O. O. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și C. S. de P. a M. A. și I.}

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și C. S. DE P. A M. A. ȘI I. împotriva sentinței civile nr. 5199 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul O. O. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR și C. S. DE P. A M. A. ȘI I.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. C. G. G.-L. T. I. T.

GREFIER

N. N.

Red.GLT/dact.MS

3 ex./(...) Jud.fond: I.P.

← Decizia civilă nr. 539/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări...		Decizia civilă nr. 3388/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... →

Decizia civilă nr. 3642/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3642/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale