Decizia civilă nr. 3679/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3679/R/2012
Ședința publică din data de 19 septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. S. împotriva sentinței civile nr. 4386 din (...), pronunțată de T. C. în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C.-N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de av. C. V., lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 18 septembrie 2012, prin fax, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate întâmpinare.
Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantului reclamantului recurent, care arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs, pe care le susține și oral. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4386 din 26 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. S. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că reclamantul a formulat o acțiune în dosarul nr. (...) prin care a solicitat luarea în calcul a adeverinței nr.
41/F/a/1868/2009 emisă de R. CFR C. Prin sentința civilă nr. 3. pronunțată de
Tribunalul Cluj s-a admis acțiunea, instanța dispunând emiterea unei noi decizii de pensionare începând cu data de (...). Prin decizia civilă nr. 9. pronunțată de Curtea de A. C. s-a admis în parte recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 3. pe care o modificat-o în parte în sensul că recalcularea pensiei va fi efectuată începând cu data de (...).
Din actele depuse la dosar a reieșit că pârâta s-a conformat dispozițiilor instanței și a emis decizia de pensionare nr. 1./(...) cu acordarea drepturilor de pensie din data de (...).
Reclamantul compară salariul de încadrare din datele privitoare la activitatea în muncă cu salariul brut din adeverință. În datele privitoare la activitatea în muncă pe lângă salariul de încadrare sunt luate în calcul și sporuri, sporuri pe care reclamantul nu le ia în calcul atunci când face comparație între sume.
Astfel, în luna martie 1985 pe lângă salariul de încadrare pârâta a luat în calcul un spor de vechime de 15% iar, dacă se face un calcul suma care rezultă este de 3677,7 lei rotuijit 3678 lei exact suma indicată de către reclamant.
Raportat la considerentele arătate mai sus în temeiul art. 153 din Legea nr.
263/2010, s-a respins acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. S. solicitândmodificarea sentinței cu admiterea acțiunii în sensul anulării deciziei de pensionare nr. 1. din (...) și emiterea unei noi decizii cu luarea în considerare a dispozițiilor date prin sentința civilă nr. 3. și decizia civilă nr. 9., începând cu data de (...), cu luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a tuturor sporurilor menționate în adeverința nr.41/F/(...) eliberată de R. CFR C.
În motivarea recursului, se arată că dacă instanța de fond ar fi analizat cu profesionalism și obiectivitate, ar fi constat că în luna martie 1985 dată ca exemplu, în adeverință este trecută suma 3.678 lei, iar în buletinul de calcul
3.198 lei (diminuat cu 480 lei). În luna septembrie 1991 în adeverință este trecută suma 34.360 lei, iar în buletinul de calcul este trecută numai suma de
29.878 lei , rezultând o diferență în minus de 4.482 lei.
Acest mod greșit de calcul se întinde din 1971 până în luna martie 1992, iar din luna martie 1992 până în decembrie 1994 au fost luate corect datele din adeverință.
Se susține că adeverința nr.41/F/(...) nu a fost luată corect în calcul. Pârâta C. J. de P. C. prin întâmpinare (f.9) a solicitat respingerea recursului. Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, decizia de pensie nr. 1. din 31 octombrie 2011 a fost emisă de pârâta C. J. de P. C., pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 3. pronunțată de Tribunalul Cluj, astfel cum a fost modifică prin decizia civilă nr. 9. a C. de A. C.
În temeiul acestor hotărâri judecătorești pârâtei C. J. de P. C. îi revenea obligația de a lua în calcul la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului sporurile și veniturile realizate în perioada 1970 - 1994 consemnate în adeverința nr. 41/F/a/1868 emisă de fostul angajator.
Curtea constată că prin emiterea deciziei contestate în cauză, pârâta și-a îndeplinit obligația de a stabili punctajul mediu anual în funcție de aceste venituri, care au fost cuantificate în adeverință, fiind indicat salariului brut lunar, precum și componentele sale: salariu tarifar, spor vechime, ore de noapte, spor muncă grea, etc..
Astfel, pentru perioada mai 1971 - martie 1992, indicată de reclamant ca fiind calculată eronat, Curtea constată că punctajul a fost stabilit în buletinul de calcul atât în funcție de suma trecută la rubrica „. contributivă";, dar și în funcție de sporul de vechime menționat la rubrica „. vechime";, cu privire la care recurentul nu face nici o referire în fața primei instanțe sau în recurs, astfel încât prin cumularea acestor venituri rezultatul este identic cu suma trecută în adeverință la rubrica „. brut";.
Curtea reține că în luna septembrie 1991 indicată ca exemplu de către recurent, în adeverință la rubrica „. brut"; apare suma de 29.878 lei, care într-adevăr nu coincide cu suma 34.360 lei menționată la rubrica „. contributivă"; din buletinul de calcul, însă nu trebuie omis procentul de 15 % menționat la rubrica
„. vechime"; în același buletin de calcul. Prin cumularea sumei menționată la rubrica „. contributivă";, cu suma obținută prin aplicarea procentului de vechime de 15%, se va obține un rezultat final, care este egal cu cel ce apare în adeverință la rubrica „. brut";, fără a exista o diminuare de 4.482 lei așa cum nefondat se susține în cererea de recurs.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurent, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. S. împotriva sentinței civile nr. 4386 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond. E. B.
G. C.
GREFIER
← Decizia civilă nr. 4935/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 5038/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|