Decizia civilă nr. 635/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 635/R/2012
Ședința publică din data de 14 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent F. I. T. N. împotriva sentinței civile nr. 5162 din 29 noiembrie 2010 pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) privind și pe intimata C. J. DE P. B. N., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată .
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 6 februarie 2012 reclamantul a înregistrat la dosar precizări și înscrisuri cu privire la situația sa financiară, personală și familială atrasă de diminuarea pensiei.
Având în vedere că părțile au solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5. din (...) pronunțată de T. B.-N. s-a respins ca neîntemeiată contestația completată formulată de contestatorul F. I. T. N., împotriva deciziei nr.84655/19 august 2010 privind recalcularea pensiei de serviciu emisă de intimata C. județeană de pensii B.-N.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că contestatorului i s-a acordat prin decizia nr.84655/(...) o pensie de serviciu de 5.181 lei în baza legii nr.2. privind modificarea și completarea legii nr.9. privind organizarea și funcționarea C. de C., reținându-se că a avut calitatea de controlor/auditor public extern, iar prin decizia contestată în această cauză emisă de intimată sub nr.84655/19 august 2010 privind recalcularea pensiei de serviciu s-a stabilit în favoarea contestatorului o pensie de asigurări sociale de 2.370 lei la un punctaj mediu anual de
3.23302.
Potrivit art. 1 din legea nr.1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, la data intrării in vigoare a acestei legi, categoriile de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul legii nr.1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Trebuie reliefat faptul că prin decizia nr.871/2010, Curtea Constituțională soluționând obiecția de neconstituționalitate invocată a constatat ca prevederile acestei legi sunt constituționale în raport de criticile formulate.
Mai trebuie reliefat faptul că prin decizia nr.8., Curtea
Constituțională soluționând obiecția de neconstituționalitate invocată a constatat că prevederile art.1 lit.a,b, d-i și art.2-12 din legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale și că sunt neconstituționale dispozițiile art.1 lit. c din lege ce se refereau la pensiile de serviciu ale magistraților, în raport cu prevederile art.124 alin. 3 și art.132 alin.1 din Constituție, respectiv statuând că se încalcă principiul independenței justiției ce apără pensia de serviciu a magistraților ca parte integrantă a stabilității financiare a acestora, în aceeași măsură în care apără și celelalte garanții ale acestui principiu.
T. a apreciat că pensiile de serviciu reglementate prin legi speciale, inclusiv prin legea nr.218/2008, cum este cazul contestatorului, reprezintă derogări de la legislația de drept comun în materia pensiilor care este conținută în legea cadru nr.1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Așadar, pensiile speciale fiind instituite si reglementate de legiuitor prin legi speciale, în funcție de anumite considerente legate de statutul anumitor categorii profesionale, tot prin lege, pe baza principiului simetriei juridice, pot să fie modificate ori transformate în pensii de drept comun pentru limită de vârstă potrivit legii cadru, fiind un atribut exclusiv al legiuitorului. Din această perspectivă, tribunalul observă că contestatorul nu a formulat critici sub aspectul determinării de către intimată a stagiului total realizat și nici a cuantumului punctajului stabilit prin decizia de recalculare a pensiei de serviciu, situație în care tribunalul constată că decizia a fost emisă cu respectarea prevederilor legii nr.1..
În ceea ce privește considerentele invocate de către contestator referitor la aspectul că măsura înlăturării pensiei de serviciu ar fi nelegală și contrară dispozițiilor C.i europene a drepturilor omului, precum și a celorlalte dispoziții anterior reliefate și anume indicate în contestație, tribunalul nu le găsește întemeiate potrivit argumentelor ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Trebuie subliniat în prealabil faptul că asemenea critici au fost invocate și prin obiecțiile de neconstituționalitate și că prin deciziile nr.871/2010 și 8., decizii ce sunt obligatorii potrivit art147 alin.4 din Constituție, Curtea constituțională a constatat că prevederile legii sunt constituționale și că aceasta nu încalcă prevederile constituționale sub aspectul art.15 alin.2 privind neretroactivitatea legii ori a drepturilor câștigate din prisma art.1 din Primul protocol la convenție conform celor anterior evocate în cuprinsul acestor decizii, pe care tribunalul le consideră judicioase, argumentate și convingătoare.
T. a considerat că prin L. 1., pensia de serviciu stabilită anterior în favoarea contestatorului nu a fost eliminată, ci doar a fost transformată în pensie pentru limită de vârstă în înțelesul legii nr.1., caz în care criticile sub acest aspect sunt nejustificate.
Prin măsura recalculării pensiilor de serviciu nu s-a încălcat teoria dreptului câștigat pentru că noua lege se referă doar la pensiile ce urmează a fi plătite după intrarea în vigoare și nu la drepturile care au fost deja efectiv încasate anterior în baza legi speciale, neputându-se reține că ar vorba de un drept câștigat privind un anume cuantum al pensiei, ci această teorie se referă la substanța dreptului la pensie, care nu a fost afectat, contestatorul având calitatea de pensionar în continuare.
De asemenea, tribunalul a considerat că nu s-a încălcat nici noțiunea de bun recunoscută și ocrotită de art.1 din Primul Protocol adițional la C. pentru că aceasta acoperă și drepturile patrimoniale sub forma prestațiilor succesive, în cazul de față, pensiile plătite din sistemul public de asigurări sociale, dar bun trebuie să fie considerat dreptul la pensie conferit prin lege, iar nu și întinderea concretă a cuantumului acesteia, care poateevolua în funcție de formula de calcul prevăzută de lege, pentru că admițând o interpretare contrară, ar însemna că cuantumul pensiei odată stabilit, acesta nu mai poate fi modificat, nici redus, dar nici majorat, interpretare care nu este în spiritul jurisprudenței constante a CEDO. T. a considerat că prin decizia contestată privind recalcularea pensiei de serviciu nu s-a încălcat nici principiul neretroactivității prevăzut de art.15 alin.2 din Constituție, pentru că prevederile legii nr.1. își produc efectele exclusiv pentru viitor, respectiv de la data intrării acesteia în vigoare și nu afectează pensiile de serviciu încasate anterior de către contestator în baza legii vechi.
Cu privire la deciziile invocate de către contestator adoptate anterior de Curtea Constituțională sub acest aspect, acestea nu sunt în măsură să atragă o altă soluție din această perspectivă, din moment ce însăși instanța de contencios constituțional, prin deciziile anterior evocate, a constatat că aceste prevederi legale nu încalcă prevederile art.15 alin.2 din Constituție.
De asemenea, tribunalul a apreciat că nu se poate reține nici încălcarea principiului nediscriminării prevăzut de art.14 din CEDO pentru că, deși într-adevăr s-a constatat prin decizia C. constituționale nr.8. că măsura de înlăturare a pensiei de serviciu a magistratului este neconstituțională pentru că se încalcă principiul constituțional al independenței justiției și ca o consecință a acesteia pensia de serviciu a magistraților a fost menținută în continuare, pentru că, pe de o parte principiul constituțional al independenței justiției nu se referă și la categoria profesională din care a făcut parte contestatorul, iar pe de altă parte, oricum între aceste categorii profesionale nu poate fi reținută existența unor situații analoge sau comparabile, întrucât statutul profesional reglementat prin legile speciale de organizare și funcționare este deosebit, fiecare având atribuții și un rol specific bine definit în cadrul celorlalte autorități și instituții publice, chiar dacă anumite incompatibilități și interdicții sunt aplicabile în cazul ambelor categorii profesionale.
Așa fiind, înseamnă că există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru a se face un tratament diferențiat, iar această justificare a fost anume argumentată de către instanța de contencios constituțional prin decizia nr.8. prin care s-a constatat neconstituționalitatea disp.art.1 lit.c din lege, referitoare la transformarea pensiei de serviciu a magistratului în pensie de drept comun în înțelesul legii nr.1..
T. nu a găsit întemeiat nici argumentul invocat de contestator, referitor la încălcarea principiului constituțional al supremației legii pentru că după cum s-a arătat anterior, din moment ce pensia de serviciu în favoarea contestatorului a fost stabilită printr-o lege specială derogatorie de la dreptul comun în materie, pe cale de consecință, tot prin lege specială, legiuitorul ținând cont de anumite justificări obiective, poate să modifice o asemenea pensie specială într-una pentru limită de vârstă, iar beneficiarii legii speciale să primească în continuare o pensie stabilită și calculată în condițiile legislației de drept comun, respectiv a legii nr.1.. Contrar aserțiunilor contestatorului, tribunalul apreciază că este atributul legiuitorului de a modifica legislația în domeniu, ținând cont de cauze economice obiective, și justificate prin necesitatea de reglementare în mod unitar a dreptului la pensie, fără ca prin acesta să fie încălcat principiul supremației legii, care nu presupune că o lege odată adoptată nu mai poate fi modificată, completată ori chiar abrogată de legiuitor.
T. nu a considerat întemeiată nici susținerea contestatorului potrivit căruia măsura eliminării pensiei de serviciu de care a beneficiat anterior ar încălca dispoziția instituită de art.180 din legea nr.1., în sensul că s-ar impune menținerea în plată a cuantumului mai avantajos în situația recalculării pensiei, respectiv cel primit anterior de contestator, pentru că, pe de o parte, aceste dispoziții legale sunt aplicabile în ceea ce privește cuantumul pensiilor stabilite si calculate anterior pe baza stagiului de cotizare si punctajului realizat calculat potrivit 76 din legea nr.1., ori în cauză cuantumul pensiei de serviciu acordată contestatorului nu a fost calculat pe baza acestor criterii, ci în funcție de un procent anume prevăzut de legea specială din veniturile realizate, iar pe de altă parte, prevederile art.180 sunt dispoziții tranzitorii și vizează situații specifice anume indicate în acest text legal ce nu-și găsește aplicare în cauză.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a considerat că decizia emisă de către intimată a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale aflate în vigoare și că prin aceasta nu se aduce atingere nici unuia dintre drepturile invocate de către contestator, situație în care, în baza art.87 din L. nr.1., a respins ca neîntemeiată contestația.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F. I. T. N.solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivarea recursului a arătat că soluția instanței de fond este nelegală fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art.20 din Constituție.
Reclamantului i s-a recunoscut dreptul la pensia de serviciu în condițiile L. nr.2. pentru funcționarul public parlamentar.
Începând cu data de (...) i s-a recunoscut dreptul la pensia de serviciu, în condiții identice cu cele prevăzute în cazul magistraților de L. nr. 3., republicată.
În urma adoptării L. nr. 1. pensia de serviciu a fost eliminată definitiv, revenind la pensia de asigurări sociale începând cu data de 1 septembrie 2010.
În susținerea nelegalității soluției adoptate de instanța de fond înțelege să invoce următoarele aspecte:
Contrar statuării instanței de fond, conform căreia pensia de serviciu stabilită nu a fost eliminată, arată că prin sintagma folosită în art. 1 din L. nr. 1. "pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul L. nr.
1.", s-a realizat în fapt o abrogare tacită a prevederilor privitoare la pensia de serviciu.
Eliminarea în totalitate a pensiei de serviciu, în cuantumul acordat, și acordarea doar a beneficiului pensiei pentru limită de vârstă nu reprezintă în fapt o transformare, ci o anulare. Ca atare, dispozițiile privitoare la pensia de serviciu au fost abrogate tacit, chiar dacă legiuitorul s-a ferit să folosească sintagma "se abrogă".
Din cuprinsul acestor 2 acte normative (L. nr. 1. și HG nr. 737/2010) rezultă fără niciun dubiu, chiar dacă textul nu o spune expres, că începând cu intrarea în vigoare a L. nr. 1., 3 iulie 2010, pensiile de serviciu, atât ca drept efectiv, cât și ca și cuantum, au fost abrogate.
Măsura anulării beneficiului dreptului la pensia de serviciu este nelegală pentru că nesocotește dispozițiile art. 180 alin. 7 din L. nr. 1..
Textul instituie un principiu general, acela al păstrării cuantumului pensiei aflată în plată ori de câte ori intervin modificări ale cuantumuluipensiei, principiul cuantumului mai avantajos s-a reținut și de judecătorul constituțional în decizia nr. 120/2007.
Măsura anulării beneficiului dreptului la pensia de serviciu este nelegală pentru că încalcă principiul nediscriminării consacrat de art. 14 din C. europeană, cât și Protocolul nr. 12 la C., ratificat de R. prin L. nr.l03/2006.
Constatarea C. C. a R., în cuprinsul deciziilor nr. 872/25 iunie 2010 și nr. 874/25 iunie 2010, nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din legea fundamentala și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte.
Judecătorul român trebuie să determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare C.i. Chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat deja cu privire la constituționalitatea unei legi, acest lucru nu împiedică instanța de judecată să ajungă la concluzia că aplicarea acelei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare C.i.
În art. 1 din Protocolul nr. 12" la C. europeană se stipulează că
"exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.
Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate la paragraful 1".
Astfel apreciind asupra încălcării art. 14 din C. și implicit a unei discriminări, Curtea europeană a reținut că "există o diferențiere discriminatorie în sensul art. 14 dacă "lipsește justificarea obiectivă și rezonabilă", cu alte cuvinte, dacă lipsește "un scop legitim" sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit".
Desigur, Curtea reamintește că nu orice diferență de tratament presupune încălcarea automată a art. 14 al C.i. Trebuie să se stabilească că persoane în situații identice sau comparabile se bucură de un tratament preferențial față de altele și că această distincție nu își găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă (Stubbings ș.a. împotriva Marii Britanii).
În cauza Stubbings ș.a. contra Marii Britanii s-a decis că "există discriminare în sensul articolului 14 al C.i atunci când persoane aflate în situații identice sau comparabile se bucură de un tratament preferențial unele față de altele.
Principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor care sunt egali în drepturi.
Noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un individ se vede, fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul.
Prin decizia nr. 1094/2008 Curtea Constituțională a reținut expres similitudinea dintre statutul consilierului de conturi și cel al judecătorului. Prin această decizie, Curtea Constituțională s-a pronunțat, printre altele, și asupra sesizării Președintelui R. cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 107 alin. 1 și 4 din L. de modificare a L. nr. 9..
Forma L. nr. 9., republicată, în vigoare la momentul pensionării, septembrie 2002 prevedea în art. 111 faptul că și controlorii financiari sunt supuși incompatibilităților prevăzute de art. 107 alin. 2-4 (interdicția de a face parte din partidele politice sau de desfășurare de activități publice cucaracter politic; imposibilitatea de a exercita orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior; interdicția exercitării, direct sau prin persoane interpuse, a activităților de comerț, interdicția participării la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale sau civile; interdicția de a fi experți sau arbitri desemnați de părți într-un arbitraj).
Coroborând prevederile art. 111, 107 alin. 2-4 din L. nr. 9., republicată, în forma în vigoare în septembrie 2002 cu statuările C. C. din decizia nr. 109412008 referitoare la similitudinea de statut între consilierii de conturi și judecători, rezultă fără niciun dubiu că și statutul controlorului financiar a fost similar cu cel al judecătorului.
Așadar, reclamantul se află în situație analogă și comparabilă cu cea a magistratului. Existența elementelor comune mai sus relevate justifică în mod obiectiv și rezonabil un tratament juridic asemănător al magistraților și al controlorilor C. de C., inclusiv în ceea ce privește regimul de pensionare.
Însăși Curtea Constituțională subliniază în considerentele deciziei nr.
8. faptul că aspectele de ordin financiar din expunerea de motive a G. nu pot constitui veritabile argumente în sprijinul constituționalității, însă pot reprezenta un punct de plecare în analizarea de legiuitor a oportunității eliminării dreptului persoanelor asimilate de a beneficia de pensia de serviciu a magistraților, numai în măsura în care nu li se impune respectarea aceluiași statut restrictiv.
per a contrario, atunci când acestor persoane asimilate li se impune respectarea statutului restrictiv al magistraților, beneficiul dreptului la pensia de serviciu trebuie păstrat în considerarea principiului egalității în drepturi și al nediscriminării.
Așadar, spre deosebire de alte categorii de beneficiari ai pensiei de serviciu se poate afirma cu deplin temei că personalul C. de C. se află în situație analogă și comparabilă cu cea a magistratului, dat fiind că li s-a recunoscut de însăși Curtea Constituțională că au un statut similar magistratului.
Ca atare, principiul interzicerii discriminării prevăzut în actele internaționale ratificate de R. a fost încălcat. Ca o consecință, reținându-se lipsa unei justificări obiective și rezonabile care să motiveze diferența de tratament față de magistrați, situația analogă și comparabilă în care mă aflu în raport cu magistratul, dedusă din chiar dispozițiile L. nr. 9., republicată, art. 49, în baza art. 14 din a menținerea pensiei mele de serviciu.
Măsura anulării beneficiului dreptului la pensia de serviciu este nelegală pentru că nesocotește teoria drepturilor câștigate.
În cauza Akdeejeva contra Letoniei (2007), Curtea E. a D. O. a obligat statul leton la despăgubiri, stabilind că a fost încălcat articolul 6 din C. drepturilor omului și articolul 1 din Protocolul 1, în cazul în care se procedează la recalcularea în minus a pensiei, dat fiind că este vorba despre un drept câștigat.
Jurisprudența C. C. a R. este relativ constată în constatarea imposibilității aplicării unei recalculări pe baza unei legi noi a pensiilor aflate deja în plată, cu afectarea în sens negativ a acestora și implicit cu efectul pierderii unor drepturi deja câștigate (decizia nr. 46/(...), decizia nr.
375/2005, decizia nr. 1201/2007, decizia nr. 57/2006 )
Eliminarea pensiei de serviciu și păstrarea doar a celei din sistemul public înseamnă practic o eliminare a unui drept câștigat (dreptul la opensie de serviciu, recunoscută și acordată prin L. nr. 2. ca drept suplimentar, ca o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale).
Măsura anulării beneficiului dreptului la pensia de serviciu este nelegală pentru că încalcă dreptului de proprietate recunoscut și ocrotit de art. 1 din Primul protocol adițional la C.
Recurentul invocă în sprijinul argumentelor sale jurisprudența C. E. a D. O. - a se vedea cauza Gaygusuz contra Austriei din 1996, Hotărârea Biichen contra Cehiei; Hotărârea Willis, Stran Greek Refineries contra Greciei și Andrejeva contra Letoniei, cauza Muller contra Austriei.
În fața cerințelor normative și a jurisprudenței C. europene nu se poate aduce atingere pensiilor aflate în plată fără respectarea dispozițiilor art. 15 paragrafele 1 și 3 din C. E. a D. O.
Invocarea nevoii restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți nu se poate constitui într-un veritabil temei pentru a legitima reducerea pensiilor plătibile din resurse ale bugetului public. Criza economică, un prea ridicat cuantum al cheltuielilor publice ori dezechilibrul bugetar nu sunt circumstanțe anume prevăzute în cuprinsul art. 53 din Constituția R. și nu pot fi asimilate cu situațiile excepționale menționate în cuprinsul acestui text fundamental.
S.ul nu poate, în baza articolului 15, să anuleze drepturile și libertățile garantate decât în măsura în care exercitarea acestora ar fi de natură să-l împiedice să facă față pericolului public: trebuie să existe o legătură concretă între măsura derogatorie și amenințarea care planează asupra vieții națiunii. Din această perspectivă, măsura G. de eliminare a pensiilor de serviciu nu își găsește nicio justificare.
Reclamantul, ca persoană pensionată este titular al unui drept de creanță împotriva S.ului, iar acesta din urmă - în calitate de debitor - s-a derobat parțial de obligațiile de plată ce-i incumbau.
Din această perspectivă, S.ul Român ar fi avut doar posibilitatea amânării (pentru un interval de timp rezonabil) plata pensiilor exigibile din fonduri publice, dar este întrutotul lipsit de posibilitatea de a refuza, în parte, plata unor astfel de drepturi.
În acest sens a statuat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 4., arătând că "în cazul în care condițiile economice, financiare sau sociale o impun, legiuitorul poate suspenda temporar aplicarea unor dispoziții legale, printr-un act normativ de același nivel".
Eliminarea pensiei de serviciu cu consecința reducerii cuantumului pensiei acordate în favoarea reclamantului valorează naționalizare.
Diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de legea criticată, cu consecința pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor cărora le este aplicabilă o sarcină excesivă și disproporționată, rară a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.
În ceea ce privește pensiile speciale, jurisprudența C. E. a D. O., în aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 recunoaște și ocrotește pensia stabilită pentru anumite profesii și nu permite ca acest drept să fie diminuat decât în cazuri excepționale, cu respectarea principiului proporționalității, ceea ce înseamnă ca măsura aplicată să fie justificată de scopul legitim urmărit (C.
Banjield contra Regatului Unit, 2005).
Potrivit jurisprudenței europene, măsurile derogatorii pe care un S. parte la C. le adoptă în baza arte 15, "trebuie să fie compatibile cu celelalte obligații ce derivă din dreptul internațional" .
Or, raportat la criteriul mai-sus menționat, este de notat faptul că R. este parte semnatară a P. Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale. Potrivit art. 9 din acest P. "S.ele părți la prezentul P. recunosc dreptul pe care îl are orice persoană la securitate socială [ ... ]". Astfel stând lucrurile, este evident faptul că diminuarea pensiilor plătibile din venituri bugetare, este o măsură care contravine flagrant obligațiilor pe care și le-a asumat R. prin ratificarea P. mai-sus menționat. În aceste condiții,- în realitate - diminuarea cuantumului drepturilor salariale finanțate din resurse bugetare, făcută cu scopul de a degreva S.ul Român de obligația dublu asumată (prin Constituție și prin P. internațional cu privire la drepturile sociale, economice și culturale), aceea de a plăti integral aceste drepturi, încalcă dreptul inderogabil la asigurarea resurselor necesare unui trai decent, respectiva vieții de zi cu zi.
Micșorarea cu aproape 50 % a cuantumului pensiei afectează dreptul la pensie în însăși substanța sa, contrar celor lapidar enunțate de Curtea Constituțională care a constatat că ar fi vorba numai de o limitare a dreptului și nu de o pierdere a dreptului în substanța sa.
Măsura anulării beneficiu lui dreptului la pensia de serviciu este nelegală pentru că încalcă principiul neretroactivității legii.
Ca atare, pentru a nu se încălca principiul neretroactivității legii, dispozițiile L. nr. 1. trebuiau să fie incidente numai persoanelor pensionate după momentul intrării acesteia în vigoare.
În repetate rânduri, Curtea Constituțională a statuat că "legea posterioară nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar însemna ca legea nouă să fie aplicată retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție și cerințelor legate de asigurarea stabilității raporturilor juridice".
Or, eliminarea completă a pensiei de serviciu, ca noțiune, mod de calcul, ca drept în sine, nu înseamnă altceva decât aplicarea retroactivă a L. nr. 1..
Reclamantul F. I. T. N. la data de 24 martie 2011 a depus note de
ședință prin care a dezvoltă argumentele din cererea de recurs. A. că diminuarea pensiei i-a afectat în mod serios modul de trai, totalul cheltuielilor strict necesare pentru traiul său și al soției sale ridicându-se la
3.462,67 lei, ceea ce înseamnă o sumă ce depășește nivelul pensiilor lor cumulate. În concluzie, în urma reducerii pensiei este în situația de a nu-și putea suporta cheltuielile strict necesare unei vieți decente, rezonabile, fără abuzuri, ceea ce depășește nivelul de proporționalitate impus de instanța europeană. Sunt depuse în probațiune chitanțe și facturi fiscale(f.150-176).
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin art.1 lit. h din L. nr.1., pensiile de serviciu ale personalului C. deconturi au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe bazaprincipiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. S. a emis decizia nr. 84655/9 august 2010 prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 2.370 lei care înlocuia pensia de serviciu de 5181 lei, acordată prin decizia nr. 84655/(...).
1) În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Î. C. de C. și Justiție și ale C. E. a D. O.:
2) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiulart.146 lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu
dispozițiile constituționale ale art. 15 ali n. (2) - neretroactivitatea legii, art.
16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dre ptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității,
dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1
adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângereaexercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Î. C. de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin
care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin
deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica
autoritate de jurisdicție constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L.
nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept
comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție , iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertățilorfundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doarmagistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză
de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție princare au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din
C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a
D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este le gală, întrucât este r eglementată de
nr. 1., și urmărește un „ scop legitim";, de utilitate publică , în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică șifinanciară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raport ului
rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete alefiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și,totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și
80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor
de analiză a raportul ui de proporționalita te, fiind util a se obs erva proporția
reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminu ării pensiilor special e pentru toatecategoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația
socială pentru pens ionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind
unele măsuri necesare în vede rea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia
medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a
fost depășit un an umit „. de dificulta te"; pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolulnr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizăriidiscriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului
de proporționalitate nu este decât o chesti une de apreciere în fiecare cauză
în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzeleconexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E.a Tanko, M. M. și L. Ghețiu împotriva
R..
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c.
Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08
și 56001/08, par. 55).
S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și
44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și
anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un
efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații socia le,
dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că
această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea
Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul
acordării anumitor privilegii .
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fos t declarate inadmisibile sesizările conexate cu
privire la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol
adițional la C.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din
C.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs constată că recursul este neîntemeiat sub aspectul criticilor referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări -, la pretinsa imposibilitate de a cotiza la sisteme private sau facultative de pensie, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 9., toate aceste chestiuni fiind dezlegate cu forță obligatorie prin jurisprudența C. C., a Î. C. de C. și Justiție și a C. E. a D. O.
Raportat la discriminarea recurentului vis a vis de magistrați, Curtea reține că și aceasta problemă a fost tranșată Înalta Curte de Casație și
Justiție prin decizia în interesul legii amintite. Un paragraf din această decizie este cu deosebire relevant, Curtea subliinind că o apreciere în temeiul art. 14 din CEDO s-ar putea face doar vis a vis de persoane cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, ceea ce nu este cazul în speță. Mai mult, criteriul esențial avut în vedere de instanța de contencios constituțional vis a vis de situația magistraților a constat în garantarea independenței justiției la nivel
constituțional, și prin aprecierea că stabilirea unor pensii de serviciu pentru
aceștia reprezintă o componentă a acestei garanții constituționale. Or, deșiasimilat în multe privința magistraților, statutul controlorilor financiari nu este identic cu cel al magistraților, nebeneficiind de aceleași garanții constituționale.
Dincolo de aceste aspecte, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit
„.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din
Protocolul adițional .
În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de
2.370 lei, mult superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită înanul 2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei
Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
În speță, la solicitarea instanței de recurs de a face precizări cu privire la situația sa financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, reclamantul a arătat faptul că de la 5181 lei a ajuns la 2370 lei, pensie, veniturile soției fiind de 1437, iar dintr-un total de 3459 lei venituri pe familie, cheltuielile estimate sunt de 3462 lei lunar,
Raportat la aceasta, Curtea reține că în raport de obiectul și cauza litigiului, având în vedere că practic, s-a invocat că prin măsura recalculării pensiei de serviciu, s-au încălcat garanțiile convenționale de care orice cetățean al unui stat membru la C. trebuie să se bucure, a considerat oportun ca în acest cadru procesual, să solicite precizarea concretă a situației de fapt atrasă de aplicarea măsurii contestate, având în vedere că la fel, Curtea E. a D. O. apreciază asupra încălcării drepturilor convenționale în urma unui examen concret al situației de fapt a reclamanților. De altfel, această solicitare a instanței s-a dovedit a fi în consens cu considerentele elaborate ulterior de Înalta Curte de Casație și
Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, unde s-a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
În speță, s-au depus facturi pentru cheltuielile de întreținere și cele pentru diferite servicii (abonament TV, telefon), care nu conturează o situație excepțională ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îi lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, diminuarea pensiei neaducând atingere obligațiilor lunare de plată și cheltuielilor comune ale acestuia și ale familiei sale.
Referitor la jurisprudența apreciată de recurent ca fiind relevantă în cauză, Curtea de A. reține că jurisprudența anterioară a C. C. în materie nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin D. 871 și 873 din 2010 în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurentă.
În fine, se constată că art. 153 din Tratatul privind Funcționarea
Uniunii E. prevede că Uniunea susține și completează acțiunea statelor membre în domeniile privind securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor, însă conform alin. 4 din același articol dispozițiile adoptate în acest sens „nu aduc atingere dreptului recunoscut statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nu trebuie să aducă atingere echilibrului financiar";. Drept urmare, întrucât orice stat membru este pe deplin suveran să își organizeze sistemul de securitate socială, nu se poate reține că pensia de serviciu este un drept câștigat, garantat pentru viitor, în sensul normelor europene.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite recursul, cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul respingerii contestației formulate în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. S., fiind menținute dispozițiile care nu au format obiectul recursului, anume, celeprivitoare la renunțarea la judecarea cererii contestatorului față de intimații Guvernul României și M. M., F. și P. S.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F. I. T. N. împotriva sentinței civile nr. 5. din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2012
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. L. TÂLVĂR I. T.
Red.DCG Dact.SzM/2Ex.
N. N.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 1599/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2891/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
