Decizia civilă nr. 4235/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.4235 /R/2012
Ședința publică din data de 9 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: D. C. G.
JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul M. I. I. împotriva sentinței civile nr. 5547 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimații pârâți C. S. DE P. A M. A. ȘI I. și C. DE C. D. C. M. A. ȘI I., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatelor și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentului de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea înregistrată la instanță în data de (...), reclamantul M. I. I. a chemat în judecata pe pârâții M. A. ȘI I. și CASA DE PENSII S. A M. A. ȘI I. solicitând instanței să constate nulitatea absolută și în subsidiar, să dispună anularea deciziei nr. 135330/(...) privind revizuirea pensiei și repunerea în situația anterioară prin acordarea drepturilor dobândite prin decizia nr.135330/(...), emisă în temeiul L. 164/2001 privind pensiile militare de stat. De asemenea, anularea hotărârii nr. 2782/(...) emisă de C. de C. pensii din cadrul M. A. și I. și menținerea în plată a deciziei emise în baza L. nr.164/2001, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat, în esență, că decizia contestată a fost emisă în aplicarea HG nr. 735/2010 suspendată prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C. D. nu a depus cerere de recalculare și documente doveditoare, pensia i-a fost recalculată, luându-se ca bază de calcul salariul mediu pe economie pentru întreaga perioadă de activitate. Se creează discriminare față de alte categorii de salariați, deși militarii au suportat privațiuni specifice funcției.
S-au încălcat în acest mod principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin.2 din C. R., art. 7 alin.2 și art. 180 alin.7 din L. nr. 1., în vigoare la data emiterii deciziei contestate. Instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare nu a reprezentat un privilegiu, iar anularea acesteia constituie o nedreptate raportat la obligațiile și la privațiunile care i-au fost impuse pe timpul desfășurării activității dar și la obligațiile pe care le are în calitate de militar în rezervă.
Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, întrucât prin OUG nr.1. s-a acordat reclamantului retroactiv pensia cuvenită și diferențele pe lunile ianuarie-februarie
2011, urmând ca până la data de (...) să se emită o nouă decizie de pensie recalculată, ținându-se seama de întreaga perioadă contributivă. Cuantumul pensiei cuvenite pentru viitor nu constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional, deoarece nu garantează vreun drept la pensie într-un anumit cuantum, ci garantează dreptul la pensie.
Ingerința statului în dreptul de proprietate al reclamantului a fost prevăzută de L. nr. 1. și a fost justificată de un scop legitim de interes general, constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, pe baza principiului contributivității, pe fondul situației de criză economică și financiară, care impunea reducerea cheltuielilor bugetare.
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 5547 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...), afost respinsă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin decizia nr. 153330/(...), cu modificările ulterioare, reclamantului i s-a stabilit pensia de serviciu în cuantum de 3583 lei. Ulterior, în baza L. nr. 1., prin decizia nr. 135330/(...) reclamantului i s-a revizuit în baza O. nr.1., stabilindu-i- se un cuantum al pensiei de 3240 lei.
D. de revizuire a pensiei a fost contestată la C. de contestații pensii din cadrul M.A.I. care, prin H. nr. 2782/(...), i-a respins contestația întrucât la stabilirea punctajului mediu anual s-au utilizat toate datele înscrise în actele doveditoare privind veniturile realizate aflate în dosarul său de pensie.
Potrivit art. 6 alin. l și 2 din O. nr. 1. pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 și până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Pensia reclamantului a fost revizuită din oficiu iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei s-a menținut în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010. De asemenea, acestuia i s-a plătit diferența dintre pensia avută anterior recalculării și cea stabilită prin operațiunea de recalculare.
În consecință, reclamantului nu i s-a produs niciun prejudiciu prin recalcularea pensiei.
Conform prevederilor art.11 din H.G nr.7. pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de L. nr.1..
De altfel Curtea Constituțională, prin decizia nr. 873/(...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din C. R.. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de
„. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea E. a D. O. în anul
1972, în hotărârea pronunțată în cauza M. vs. A., arătând că textul art.1 din
Protocolul nr.1 din C. nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește suspendarea H. nr. 735/2010, prin sentința civilă nr. 3. a C. de A. C., aceasta are efecte numai între părți, iar prin decizia nr. 8., Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al.
2 din Constituție.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C.
Curtea E. a D. O. a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i Europene a D. O. drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți. În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea EDO a arătat că art. 1 din Protocolul 1 la C. garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește salariile, C. a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în C. nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de C. în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în discuție, pensia sa de serviciu fiind acordată în considerarea calității titularului, fără să se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.
Curtea C. a arătat în cauza Hasani c. Croației că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv. C. a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).
D. jurisprudența C. trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarialnu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia de serviciu au fost abrogate. În acest context (cauza Kechko c. Ucrainei), Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de „. este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de C. dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un „. în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, această măsură este în acord cu C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea C. statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de C. statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, C. a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
L. nr. 1., procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010. În expunerea de motive a L. nr. 1., s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în România s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului L. nr. 1., în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Prin decizia nr. 8., Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, arătând următoarele:
„Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, C. instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de caredispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.";
„Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita";.
Față de cele ce preced, instanța în baza art.6 din O. nr. 1., coroborat cu prevederile art. 153 lit. f și g și art. 156 din L. nr. 263/2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant, acțiune ce a avut ca obiect stabilirea și calcularea drepturilor cu titlu de pensie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând casareasentinței și rejudecând cauza să se admită acțiunea introductiva astfel cum a fost formulata.
În motivare reclamantul a arătat, în esență, că prin aplicarea art. 1 din L.
1. acestuia i s-a produs un prejudiciu prin recalcularea pensiei.
H. nr. 735/2010 a fost abrogata prin O. nr. 1..
Sunt citate prevederile art. 1 alin. (1) și ale art. 6 alin. 1 din O. nr. 1..
D. de revizuire a fost emisa în temeiul dispozițiilor O. nr. 1.. Legalitatea operațiunii juridice de revizuire a pensiei trebuia sa fie analizata de către instanța de fond, atât din perspectiva reglementarilor internaționale, cât și a dreptului intern.
Astfel, dreptul la pensie stabilit în favoarea reclamantului într-un cuantum determinat constituie fără nicio îndoiala un bun în sensul principiilor de drept intern - art. 474 C.civ., a jurisprudenței C. Europene a D. O., precum și a jurisprudenței Înaltei C. de C. și Justiție, odată cu aceasta titularul dobândind și speranța legitima de a-l valorifica ca pe un element activ al patrimoniului și de a fi protejat în exercițiul sau prin toate mijloacele juridice ce ii asigura regimul juridic al proprietății.
Mai mult, dreptul de proprietate se manifesta ca un drept exclusiv și absolut, potrivit art. 480 C.civ., în sensul ca nimeni nu poate fi lipsit de acesta decât numai pentru un interes de ordin general și numai cu condiția de a fi despăgubit în mod just și prealabil.
Principiile de drept intern, în legătura cu garantarea dreptului de proprietate stabilite prin dispozițiile art. 44 din C. R. și art. 40 din Codul Civil sunt în concordanta cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., care reglementează în aceeași termeni regimul proprietății, precum și dreptul statului de a interveni în exercitarea acestuia numai pentru apărarea unui interes de ordin general.
Drept urmare, art. 3 din L. 1., act normativ avut în vedere la emiterea O. nr.1. și de către C. de C. la soluționarea contestației formulate de către recurent, încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, consacrat expres prin art. 15 alin. (2) din C. R.. Potrivit acestuia, o lege civila se aplica numai situațiilor ce se ivesc ori se nasc în practica după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, trecute. În acest sens s-a pronunțat și Curtea C. prin deciziile nr. 375/(...) și 1..
Totodată, Statul este obligat potrivit prevederilor art. 180 alin. (7) din L. nr.
1., la care a făcut trimitere L. nr. 1., ca daca prin schimbarea sistemului de calcul al pensiei rezulta un cuantum mai mic al acestea se păstrează spre plata cuantumul avantajos.
Intervenția Statului de a elimina pensia de serviciu prin recalcularea iar mai apoi prin revizuire numai în raport de principiul contributivității, reprezintă în mod incontestabil o ingerința în exercițiul unui drept legal dobândit, permis numai în măsura în care corespunde unui interes de ordin general și este proporțional cu scopul urmărit. Or, L. nr. 1. nu cuprinde nicio motivare privind interesul general urmărit prin adoptarea acestei masuri.
Situația creata prin reducerea substanțială a cuantumului valoric al bunului, împovărând titularul în detrimentul interesului general este incompatibila cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C., în condițiile în care nu se asigură o justa despăgubire.
Recurentul își legitimează interesul prin invocarea unei valori patrimoniale având semnificația unui drept câștigat, recunoscut și executat de stat în temeiul unei legi speciale, L. nr. 164/2001, clara și previzibila la data pensionarii și care i-a permis să-și planifice acțiunile atât pe termen lung, cât și pe termen scurt pentru sine și familia sa, precum și o anumita maniera de gestionare a bunurilor sale prezente și viitoare, deci un anume standard de viata.
Este greu de admis plasarea tuturor categorii lor profesionale sub semnul egalității după ce și-au încheiat perioada de serviciu, de vreme ce unora dintre acestea li s-a interzis orice posibilitate de a-si suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale datorita statului profesional special, corespunzător profesiei exercitate.
Dreptul la pensie de serviciu face parte din Pilonul 1 al Uniunii Europene, încât prin L. nr. 1. și H. nr. 7. sunt încălcate prevederile art. 151 și 155 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitoare la principiul priorității dreptului comunitar față de orice act normativ național.
Referitor la D. nr. 8. pronunțata de Curtea C. a R. prin care s-a statuat ca prevederile arte 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1. nu încalcă principiul neretroactivității legii civile, arată că s-a omis să se facă referire la dispozițiile din decizia nr. 375 din 6 iunie 2005, decizia nr. 57 din 26 ianuarie 2006, decizia nr. 120 din 15 februarie 2007, ale C. C. a R., prin care s-a statuat în sens contrar.
Prin D. nr. 20 din 20 februarie 2000 Curtea C. reținea ca „. pensiei de serviciu pentru cadrele militare și pentru magistrați nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii și magistrații", "aceste statute speciale stabilite de P. prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunând militarilor și magistraților obligații și interdicții pe care celelalte categorii de salariați nu le au";.
Raportat la acest aspect, în D. nr. 8., Curtea C. a făcut precizarea, referindu-se numai la pensiile militare, scoțând magistrații din context, fiind astfel alterat conținutul textului deciziei mai sus arătate.
D. cele menționate rezulta, văzând jurisprudența anterioara a C. C., că o norma care sa conducă la reducerea pensiilor este în vădita contradicție cu C.
Romana.
Curtea E. a D. O. s-a pronunțat în mai multe cauze în ce privește posibilitatea de a interveni asupra pensiilor de serviciu și a decis ca aceasta ar constitui o privare de proprietate, sens în care sunt menționate deciziile din cauzele Gaygusuz vs A.(1996), unde Curtea a decis ca „. la pensie astfel cum a fost stabilit constituie un drept patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i și se constata o discriminare în sensul art.14 daca lipsește o justificareobiectiva rezonabila pentru diminuarea patrimoniului reclamantului";, M. vs A., cauza nr. 584911972, unde Curtea a reținut ca „o reducere substanțiala a nivelului pensiei ar putea fi considerata ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare de bătrânețe";, respectiv cauza Akdeejeva vs Letonia(2007), în care C. a obligat statul leton la despăgubiri stabilind ca a fost încălcat art.6 din C. E. a D. O. și art. 1 din Protocolul nr. 1, în cazul în care se procedează la recalcularea în minus a pensiei, dat fiind ca este vorba despre un drept câștigat.
Sunt invocate totodată prevederile art. 14 din C. privind interzicerea discriminării.
Art. 44 din C. R. prevede ca dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate, iar proprietatea este garantata și ocrotita în mod egal de către lege, indiferent de titular.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Prima critică a recurentului vizează omisiunea instanței de fond de a analiza legalitatea operațiunii de revizuire a pensiei din perspectiva reglementarilor internaționale, și a dreptului intern. Or, se constată caracterul nefondat al acestui motiv de recurs, în condițiile în care sentința cuprinde pe larg considerentele pentru care acțiunea a fost respinsă ca nefondată, atât prin raportare la dreptul intern, cât și la jurisprudența C. în aplicarea prevederilor art. 1 din Primul protocol adițional la C.
Curtea reține că prin art.1 lit. b din L. nr.1., pensiile de stat ale polițiștilor au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza veniturilor efectiv realizate.
În aplicarea acestui act normativ, pârâtul Ministerul Administrației și
Internelor - C. de P. - a emis decizia nr. 135330/(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de
2027 lei care înlocuia pensia militară de stat de 4254 lei, acordată prin decizia nr. 135330/(...) (filele 8 și urm. dosar fond).
Ulterior, în temeiul O. nr. 1., s-a emis decizia de revizuire cu același număr din data de (...) (fila 13 dosar fond), prin care s-a stabilit în favoarea reclamantului o pensie în cuantum de 3240 lei începând cu data de (...), pensie contestată în fața comisiei de contestații din cadrul Ministerul Administrației și Internelor, care a emis hotărârea nr. 2782/(...) de respingere ca neîntemeiată a contestației.
Ca urmare, s-a formulat prezenta acțiune în instanță, respinsă la fond de
Tribunalul Cluj.
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. adin Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituți onale, în raport c u
dispozițiile constituționale ale art. 15 ali n. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-
12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat
din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din
Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea
"bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea
L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta
Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către
Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost
stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate)
a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța
constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu
puteau face reevaluări în temeiul art. 1 6 din Constituție , iar perspectiva analizeiîn baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabiliriipensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în
Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de labugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a
D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din
12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C.
Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie
2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§
39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
D. perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un „scop legitim";, de uti litate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existen ța „raportului
rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „.ui la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce
reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a
raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția red ucerii
beneficiului social în discuție pentru r eclamantul cauzei, iar nu indicarea une i
marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoanevizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumitecircumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere cri terii precum indemn izația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 11 8/2010 privind unele măsuri necesare în
vederea restabilirii e chilibrului bugetar) ori pensia medie lu nară, după cum vor
trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost
depășit un anumit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C.
Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii
Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din
18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea
raportului de propo rționalitate nu este decât o chestiune d e apreciere în fiecar e
cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. încauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiuîmpotriva R..
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99;
Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c.
Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe moti vele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume
contextul economic actual și corectar ea inegalităților exi stente între diferite le sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a
reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus
atingere drepturilor la prestații sociale , dobândite în tem eiul contribuțiilor la
bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu .
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu
este una lipsită de j ustificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura
profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii .
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C.
De altfel, o decizie de inadmisibilitate s-a pronunțat și în cauza Constantin
Abăluță și alții c. Românie, chiar cu privire la recalcularea pensiilor cadrelor militare în baza L. nr. 1., cu statuări similare celor din soluționarea cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R..
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, apreciind că în speță sunt aplicabile inclusiv considerentele C. din spețele invocate mai sus, instanța de recurs va înlătura criticile recurentului referitoare la încălcarea principiuluineretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 164/2001, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantului.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 3240 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul 2010 în cuantum de 858 lei, ca și celei medii pentru limită de vârstă pentru anul 2011, ce se situează pe lunile ianuarie-septembrie între 860-901 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
În speță, nu s-au formulat precizări cu privire la situația sa financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei.
Raportat la aceasta, Curtea reține că practic, s-a invocat că prin măsura recalculării și apoi a revizurii pensiei de serviciu, s-au încălcat garanțiile convenționale de care orice cetățean al unui stat membru la C. trebuie să se bucure, iar Curtea E. a D. O. apreciază asupra încălcării drepturilor convenționale în urma unui examen concret al situației de fapt a reclamanților. De asemenea, prin considerentele elaborate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, s-a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
Or, prin raportare la cuantumul pensiei recalculate în comparație cu pensia medie pentru limită de vârstă, nu se poate constata că reclamantul ar suporta o sarcină individuală excesivă, ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Referitor la jurisprudența anterioară a C. C., invocată de recurent în sens contrar, Curtea de A. reține că aceasta nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin D. 871 și 873 din 2010 în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de reclamant.
Cu privire la previzibilitatea legii, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Se constată însă că recurentul nu a indicat la care anume jurisprudență a C. se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii cu un anumit interval înainte de adoptarea ei (în perioada anterioară, în care reclamantul a ieșit la pensie).
Or, în lipsa unei spețe în care Curtea de la S. să fi făcut atari statuări, instanța națională nu se află în poziția de a statua pentru prima dată în sensul unei atari extinderi a modului de interpretare a acestui text al C.i. Aceasta, în condițiile în care textul C.i se impune instanțelor naționale doar în lumina dezlegărilor jurisprudențiale ale C., deci în sensul interpretărilor date de aceasta,acolo unde un anume sens al dispozițiilor C.i nu este suficient de clar pentru a fi aplicat fără o minimă interpretare.
În aprecierea instanței de recurs, chestiunea invocată de recurent ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori, în care erau în vigoare dispoziții care reglementau posibilitatea obținerii unei pensii de serviciu) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C.
Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o eventuală statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma revizuirii, nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantului, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă.
În fine, referitor la nerespectarea art. 180 alin 7 din L. nr. 1. la care art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. face trimitere în opinia recurentului, se reține în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de L. 1., cu modificările și completările ulterioare.
Art. 180 din L. nr. 1. este inclus în Capitolul IX „Dispoziții tranzitorii"; și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. nu se face trimitere la acest articol.
În consecință, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de revizuire în raport de art. 180 alin. 7 din L. nr. 1., întrucât acesta nu este aplicabil în cauză, cu atât mai mult cu cât revizuirea s-a făcut în temeiul O. nr. 1. și nu a L. nr. 1..
Totodată, se constată că art. 153 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii
Europene prevede că Uniunea susține și completează acțiunea statelor membre în domeniile privind securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor, însă conform alin. 4 din același articol dispozițiile adoptate în acest sens „nu aduc atingere dreptului recunoscut statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nu trebuie să aducă atingere echilibrului financiar";. Drept urmare, întrucât orice stat membru este pe deplin suveran să își organizeze sistemul de securitate socială, nu se poate reține că pensia de serviciu este un drept câștigat, garantat pentru viitor, în sensul normelor europene.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. I. I. împotriva sentinței civile nr. 5547 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2012.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
D. C. G. G.-L. T. I. T.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. E. B.
| ← Decizia civilă nr. 2970/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 999/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
