Decizia civilă nr. 646/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 646/R/2012
Ședința publică din data de 14 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. C. G. JUDECĂTOR : G.-L. T.
JUDECĂTOR : I. T. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. E. împotriva sentinței civile nr. 1020 din 24 februarie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei recurente - avocat L. P. din cadrul Baroului C., în substituire avocat C. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 13 februarie 2012 reclamanta a înregistrat la dosar note de ședință și înscrisuri cu privire la situația sa financiară, personală și familială atrasă de diminuarea pensiei.
Reprezentantul recurentei arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță în sensul admiterii acțiunii reclamantei.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.1020 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj s-a respins contestația formulată de reclamanta S. E., împotriva pârâtei C. J. DE P. C., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că potrivit adeverinței 520/A/(...), reclamanta a ocupat postul de grefier în cadrul C. de A. C. Prin decizia nr. 242150/(...) a pârâtei s-a stabilit în favoarea reclamantei o pensie de serviciu de 4499 lei.
Prin decizia nr. 242150/(...) s-a recalculat pensia reclamantei pe baza prevederilor L. nr. 1. și ale HG nr. 737/2010, fiind stabilită o pensie de asigurări sociale de 1204 lei‚ reținându-se că reclamanta a realizat un stagiu complet de cotizare de 31 ani, 7 luni, 10 zile, raportat la un stagiu prevăzut de L. nr. 1. de 27 ani, 2 luni, 0 zile.
Prin dispozițiile art. 2 alin. 1 din L. nr. 1., pensiile de serviciu, - inclusiv așadar pensia de serviciu a reclamantei - au fost transformate în pensii pentru limită de vârstă în înțelesul L. nr. 1..
Instanța a reținut că prin edictarea dispozițiilor din L. nr. 1. privind transformarea pensiei de serviciu în pensie pentru munca depusă și limita de vârstă și recalcularea acesteia în cazul reclamantei, statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, întrucât prin diminuarea pensiei reclamanta nu trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, fiind respectat principiului proporționalității, justificat de scopul legitim urmărit. Astfel, pe baza principiului contributivității în stabilirea pensiei, pensia de serviciu a reclamantei, în cuantum de 1243 lei, a fost transformată și recalculată, stabilindu-se o pensie de asigurări sociale în cuantum de 951 lei, calculată pe baza vechimii în muncă a reclamantei.
Prin D. nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din C..
Reclamanta nu a fost lipsită de dreptul său de asigurări sociale, ci a operat o modificare a naturii juridice a raporturilor de asigurări sociale iar venitul reclamantei a fost diminuat.
Curtea E. a D. O. a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i Europene a D. O. drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu
(drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). Astfel, specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți. În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea EDO a arătat că art. 1 din Protocolul 1 la C. garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într- un anumit cuantum.
În ceea ce privește salariile, C. a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în C. nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de C. în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în care se află reclamanta, pensia sa de serviciu fiind acordată în considerarea calității sale de arhivar, fără ca reclamanta să fi suportat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.
În ceea ce privește recalcularea pensiei reclamantei, această măsură este în acord cu C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea EDO statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingereprincipiilor convenționale. Instanța reține că prevederile din L. nr. 1. privind recalcularea pensiei de serviciu a reclamantului în acord cu normele privind pensia pentru munca depusă și limită de vârstă nu nesocotesc principiul drepturilor câștigate, nu nesocotesc principiul constituțional al supremației legii, nu sunt discriminatorii și nu se aplică retroactiv.
În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de C. statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, C. a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
L. nr. 1., procedând la reducerea cuantumului pensiei reclamantei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010. În Expunerea de motive a L. nr. 1., s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în România s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului L. nr. 1., în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Prin urmare, instanța a reținut că pentru reducerea cuantumului pensiei reclamantei și transformarea pensiei de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, s-a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public mai sus menționat, interes care primează celui particular aparținând reclamantei.
Un alt element care trebuie analizat este dacă s-a respectat principiul proporționalității măsurii, respectiv dacă statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativul protecției dreptului reclamantei, astfel încât, prin diminuarea pensiei reclamantei, aceasta să nu fie pusă în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de scopul legitim urmărit.
Instanța a reținut că prin măsura recalculării pensiei, reclamanta nu a fost pusă în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de interesul general care a impus măsura recalculării și față de dificultățile în care se află ceilalți cetățeni în perioada de criză economică, întrucât cuantumul pensiei stabilite în favoarea reclamantei totalizează mai mult de un salariu minim pe economie, salariu care constituie suma de bani considerată a fi strict necesară pentru asigurarea unui trai decent în România.
Sarcina excesivă este cea rezultă dintr-o reducere a veniturilor (în speță a pensiei) la un cuantum care să determine imposibilitatea de a avea un trai decent - limita este impusă de larga marjă de apreciere a statului îndomeniul schemelor de securitate socială -, or, în speță, pensia reclamantei, într-un cuantum care depășește salariul minim pe economie, permite un trai decent atâta timp cât în privința salariaților acest salariu minim pe economie este considerat de partenerii sociali ca asigurând un astfel de trai.
Sarcina disproporționată este cea care depășește limitele determinate de un temei rezonabil, atunci când sarcina este comparată cu interesul general protejat. De asemenea, sarcina disproporționată, astfel cum a reținut C. în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, este determinată de împrejurarea că numai o mică parte din persoanele aflate în aceeași situație trebuie să suporte acea sarcina (în cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei numai 54 de persoane au fost lipsite de pensia de invaliditate, pe când alte
689 persoane au continuat să primească pensii de invaliditate). Sarcina impusă reclamantei prin reducerea pensiei avute anterior intrării în vigoare a L. nr. 1. nu este disproporționată față de interesul general protejat având în vedere că pentru a se putea proceda la plata pensiilor, inclusiv cea a reclamantei, statul a procedat la contractarea unor împrumuturi de la organismele financiare internaționale, împrumuturi care sunt purtătoare de dobânzi iar deficitul bugetar al României în anul 2010 a fost de 6,8 %.
Prin D. nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din C.,
Prin recalcularea pensiei reclamantei nu se încalcă nici principiul egalității în drepturi între persoane aflate în situații comparabile sau similare, astfel cum a susținut reclamanta deoarece arhivarul-registrator nu se află în aceeași situație cu cea a unui magistrat și nici într-o situație similară sau comparabilă.
În termen legal, a declarat recurs reclamanta S. E., solicitândmodificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului reclamanta critică hotărârea recurată prin prisma motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ.. Învederează că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 261 pct. 5 C.pr.civ., în condițiile în care hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea. Prin sentința recurată, T. s-a referit exclusiv la criticile privitoare la dreptul de proprietate recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și de C. și la dreptul de a nu fi discriminat, omițând să se pronunțe cu privire la restul susținerilor acesteia. De asemenea, arată recurenta că delimitarea realizată de către prima instanță între pensiile contributive și pensiile suplimentare nu are niciun fundament legal. Niciunde în L. nr. 1. sau în actele normative care reglementează pensiile de serviciu nu se face nicio distincție între aceste categorii. Singura care a operat distincția este Curtea Constituțională, pentru a justifica constituționalitatea L. nr. 1., în ceea ce privește eliminarea pensiilor speciale în raport de toate categoriile în afară de magistrați. T. remarcat că, în cazul magistraților, aceeași Curte C. nu a mai făcut nicio distincție considerând că trebuie renunțat la orice discuție raportată la noțiunea de pensie contributivă. Pe de altă parte, nici pensia obișnuită nu are caracterul unei pensii contributive, întrucât pensia primită nu este o retrocedare a unor sume de bani achitate anterior, ci o prestație socială la care statul este obligat prin C. și prin alte norme legale să o suporte. Pensia de serviciu a fost stabilită tot prin lege, le fel ca și pensia de drept comun, legea stabilind condițiile de exercitare a acestui drept constituțional. Nu se poate nega dreptul legiuitorului de a modifica cuantumul sau condițiile de pensionare, dar numai pentru viitor. Condiționarea plății pensiei de serviciu de existența unor resurse la bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale nu este prevăzută de niciunul dintre actele normative în vigoare. Nici legea pensiilor, nici legea nr. 567/2004 nu condiționează plata acestor sume de bani periodice de existența unor resurse financiare. De altfel, Curtea europeană a drepturilor omului a stabilit de multă vreme că statul nu poate invoca lipsa resurselor financiare pentru a justifica omisiunea de a-și executa obligațiile stabilite prin lege. Prin întâmpinarea formulată, C. J. de P. C. a solicitat respingerea recursului. Prin notele de ședință (f.37), depuse de reclamantă ulterior pronunțării Deciziei nr.29/2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a arătat că potrivit statuărilor C. Europene statele dispun de o marjă largă de apreciere pentru a stabili ceea ce este în interesul public, mai ales atunci când este vorba despre adoptarea și aplicarea unor măsuri de reformă economică și justiție socială. S-a statuat de asemenea de către Curtea E. și faptul că un stat nu poate invoca o stare generală de necesitate pentru a justifica restrângeri de drepturi și libertăți dacă această stare, în tot sau în parte, este rezultatul unor politici anterioare greșite. Oricum, criza economică, un prea ridicat cuantum al cheltuielilor publice ori dezechilibrul bugetar nu sunt circumstanțe anume prevăzute în cuprinsul art. 53 din Constituția României și nu pot fi asimilate cu situațiile excepționale menționate în cuprinsul acestui text fundamental. Scopul L. nr. 1. a fost diminuarea dezechilibrelor existente prin înlăturarea așa numitor "pensii speciale" privite ca "privilegii" ale unor categorii profesionale. Or, de aceste "pensii speciale" și "privilegii" s-a beneficiat în baza unor legi clare și previzibile ale Statului român. Dacă Statul român a greșit atunci când a adoptat acele legi clare și previzibile, nu își poate invoca acum propria culpă pentru a justifica restrângeri de drepturi. Măsura transformării pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale, cu consecința diminuării severe a drepturilor bănești ale pensionarului, nu poate fi apreciată ca prezentând un raport rezonabil de proporționalitate între mijlocul utilizat și scopul urmărit. Privarea unor anumite categorii de pensionari de un procent covârșitor al veniturilor lor în condițiile în care alți pensionari și-au păstrat intacte aceste venituri nu este o situație compatibilă cu prevederile C.i Europene, așa cum a decis de altfel și Curtea în afacerea Buchen c. Cehia din 2002. Consideră că nu se poate vorbi despre o reală analiză a raportului rezonabil de proporționalitate, atâta vreme cât această analiză o privește doar pe reclamantă. Nu există nici un motiv rezonabil pentru ca doar drepturile acesteia, respectiv ale celorlalți pensionari aflați în aceeași situație, să fie afectate în vederea protejării interesului public. Recurenta face trimiteri la practica neunitară a instanțelor. Privitor la situația particulară, recurenta arată că are grave probleme de sănătate, care îi impun urmarea unui tratament medicamentos și un stil de viață care generează cheltuieli mult mai mari decât cele ale uneipersoane sănătoase. Urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale la ambele șolduri precum și unei operații de cataractă. În probațiune, recurenta a depus înscrisuri privind cheltuielile curente, acte medicale. Recursul este nefondat. Nu pot fi primite criticile potrivit cărora L. 1. încalcă flagrant pr inc ip iul nere tro ac tiv ităț ii leg ii , consacrat în art. 15 alin (2) din C., prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a) din C., Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Astfel, prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. De asemenea, prin D. nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)-i) și art. 2-12 din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate. Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c) din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, din perspectiva prevederilor art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C. (referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor). În raport cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din C., precum și față de jurisprudența C. C. (D. nr. 1 din 4 ianuarie 1995 a Plenului C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995), atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor C. C. sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituționalitatea unor norme, dar și în ipoteza celor prin care se resping obiecții sau excepții de neconstituționalitate. O lege care este contrară C.i nu poate subzista în ordinea juridică internă. Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor C. C., precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate,instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva C.i europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulateîmpotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza L. nr. 1., nu este îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului. Pe de altă parte, neretroactivitatea L. nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată. Referitor la discriminare, s-a statuat prin considerentele deciziei nr. 29 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 29/2011, că instanța de drept comun nu poate face reevaluări în temeiul art. 16 din C., iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C.. Analizând cauza din perspectiva dispozițiilor art. 1 din Protocolul ad iț ion al nr. 1 l a C. e urope an ă a drep tur il or o mulu i , Curtea de A. constată că pensia de serviciu a reclamantei, stabilită conform L. nr. 567/2004, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în acest sens materializându-se și jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004). Întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor L. nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, acest act normativ reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. (C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, C. Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010, C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004). Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Din perspectiva acestor condiții, Curtea constată că ingerința este legală, întrucât este reglementată de L. nr. 1. și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. De asemenea, în jurisprudența C. Europene a D. O. se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea mai constată, că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în C. Wieczorek contra Poloniei, paragraful 59; Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunțată în C. Mellacher și alții contra Austriei, paragraful 53). Mai mult, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României a stabilit că „…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55). Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu. În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari."; În raport de aspectele evocate, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport decircumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional . În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1204 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă stabilită pentru luna septembrie 2010 la un cuantum de 861 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei. Actele cu caracter medical de care se prevalează reclamanta (f. 40-48) ar putea fi considerate relevante în stabilirea stării de nevoie în care se află, numai în măsura în care ar reflecta sarcina financiară imposibil de suportat în actualele condiții, impusă de diagnosticul atestat. O atare concluzie ar fi posibilă doar în situațiile excepționale când starea de sănătate a pensionarului este grav afectată de existența unor infirmități sau maladii grave, a căror înlăturare sau tratament impun în mod notoriu costuri suplimentare extrem de mari, care se adaugă inconvenientelor evidente ale unor asemenea afecțiuni (imposibilitatea deplasării, deplasarea cu ajutorul unor proteze sau scaune cu rotile, necesitatea urmării unui regim alimentar special ce ar preveni conservarea stării de sănătate etc.). În consecință, doar în asemenea situații excepționale s-ar putea aprecia că pensionarul suportă o sarcina excesivă, ceea ce ar impune o protecție din partea sistemului de securitate socială, care în cele din urmă, este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (M. și alții împotriva Italiei, paragraful 61). În privința cheltuielilor lunare cu utilitățile se reține că acestea se încadrează în sfera cheltuielilor curente, valoarea acestora fiind determinatăde consum, fiind prin natura lor subordonate conduitei subiective a reclamantei, astfel că acestea nu se circumscriu noțiunii de criteriu obiectiv în sensul deja arătat. Prin urmare, cum reclamanta nu a invocat existența unei situații excepționale ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, Curtea de A. constată, în raport de cuantumul venitului său lunar (1204 lei) că prin aplicarea L. nr. 1. nu a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul Adițional. Nu pot fi primite nici criticile recurentei privitoare la practica altor instanțe, în contextul în care în actuala reglementare hotărârile instanțelor nu constituie izvor de drept. Mai mult, așa cum s-a arătat anterior, în vederea unificării practicii Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat recursul în interesul legii, respectiv decizia nr. 29/(...), prin care a statuat că fiecare cerere se impune a fi analizată în funcție de particularitățile acesteia. Ca atare, discriminarea la care face trimitere recurenta în raport de alți colegi cărora li s-au menținut pensiile prin hotărâri judecătorești nu ar putea fi primită. Recurenta critică sentința atacată și din perspectiva necercetării fondului, critici pe care Curtea le găsește nefondate, prin prisma faptului că prin considerentele hotărârii prima instanță a analizat toate aspectele invocate și dezvoltate de către recurentă, iar nu și cele care au fost doar exemplificate de către aceasta, respectiv au fost expuse de o manieră mult prea generală. Ținând seama de considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 Cod de procedură civilă va respinge recursul reclamantei. Fără cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE : Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. E. împotriva sentinței civile nr. 1020 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. C. G. G. L. T. I. T. GREFIER N. N. Red.DCG/(...) Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia civilă nr. 636/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1585/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
