Decizia civilă nr. 636/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 636/R/2012
Ședința publică din data de 14 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 6596 din 9 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat C. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 6 februarie 2012 reclamantul a înregistrat la dosar precizări și înscrisuri cu privire la situația sa financiară, personală și familială atrasă de diminuarea pensiei.
Având în vedere că atât pârâta prin memoriul de recurs cât și reclamantul prin întâmpinarea formulată au solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6596 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr.
(...), s-a luat act de renunțarea la judecarea cererii contestatorului față de intimații Guvernul României și M. M., F. și P. S.
A fost admisă cererea formulată de contestatorul C. C. în contradictoriu cu intimata C. J. de P. S. și anulată decizia nr.90739 din (...), menținând în consecință decizia nr.90739 din (...) emisă de intimata și drepturile dobândite în baza acesteia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Reclamantul a făcut parte din personalul C. de C. a R. având calitatea de controlor financiar/auditor public extern.
Prin decizia nr. 90739 din (...) pârâta C. J. de P. a stabilit în favoarea reclamantului dreptul la o pensie de serviciu de 4963 lei, în baza L. nr.94/1992, privind organizarea și funcționarea C. de C. a R., rep., a L.
217/2008, care a modificat legea C. de C., a L. 7.- privind statutul funcționarului public parlamentar, a L. 303/2004 - privind statutul judecătorilor și procurorilor - toate coroborate cu disp.L. nr.1..
În conformitate cu art. 3 din L. nr. 1. și H.G. 737/2010 pensia de serviciu stabilită inițial prin decizia nr.90739 din (...), a devenit pensie în înțelesul L. nr. 1., în cuantum de 1356 lei.
Prin decizia nr. 871/(...), Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 1-5 și art. 12 din L. nr. 1. sunt constituționale.
O constatare anterioară a constituționalității legii nu împiedică judecătorul național să verifice dacă aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare C.i Europene a D. O., în baza art. 20 din Constituția R.: dacă Curtea Constituțională verifică doar conformitatea legii cu Constituția, CEDO se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumită situație de fapt.
Prin raportare la art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. și la jurisprudența C., s-a reținut că aceasta a statuat că dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, că a fost încălcat articolul 6 din C. și articolul 1 din Protocolul 1, în cazul în care se procedează la recalcularea în minus a pensiei, dat fiind că este vorba despre un drept câștigat.
Curtea a abandonat distincția dintre beneficiile de natură contributivă și cele necontributive sub aspectul incidenței art. 1 din Protocolul adițional la C.
Curtea Constituțională prin decizia nr.120/2007 a reținut că
„operațiunea de recalculare … are efecte numai pentru viitor, pensia recalculată intrând în plată numai de la data emiterii deciziei. În cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai … mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce atingere drepturilor legal câștigate anterior.";
Așa fiind instanța a apreciat că reclamantul își legitimează interesul sau prin invocarea unei valori patrimoniale având semnificația unui drept câștigat, recunoscut și executat de stat în temeiul unei legi speciale, respectiv L. 5., suficient de clară și previzibilă la data pensionării și care i-a permis să- și planifice acțiunile atât pe termen lung cât și pe termen scurt pentru sine și familia sa precum și o anumita maniera de gestionare a bunurilor sale prezente și viitoare.
Acceptând că dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr.1 la C. nu este un drept absolut, ci comporta limitări de către stat, care are sub acest aspect o larga marja de apreciere, s-a concluzionat că ingerința sa fie prevăzută de lege, or legea trebuie să fie suficient de clară și previzibilă.
Previzibilitatea poate avea și un sens mai extins, privind nu doar calitatea legii în vigoare, ci și posibilitatea de a modifica legile pentru viitor. Persoanele au astfel un drept la continuitatea acțiunii statale, iar statul nu poate încălca încrederea legitimă a persoanelor în continuitatea acțiunii sale.
Reclamantul s-a pensionat în anul 2009, moment în care nu s-a pus problema schimbării legii.
Totuși, cea mai mare problemă este diminuarea exagerată a veniturile din pensie, una de substanță, esențială și imprevizibilă în anul 2010.
Condiția scopului legitim rezultă din expunerea de motive a L. 1., or faptul că documentele adresate creditorilor internaționali conțin promisiunea guvernului de a adopta prevederile legale în discuție nu înseamnă că acei creditori au stabilit unilateral aceste condiții, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse, însă alegerea celor mai adecvate măsuri rămâne la discreția S.
Dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu sunt calificate ca având natura juridică a unor masuri cu caracter excepțional, atunci nu s-ar putea întemeia pe art. 53 din Constituția revizuita deoarece lipsește una din cele două caracteristici esențiale, anume caracterul temporar.
Scopul urmărit a fost acela al diminuării cheltuielilor bugetare și nu în ultimul rând și realizarea unei „dreptăți sociale";, respectiv instituirea unui regim de pensii având la bază principiul contributivității.
Cât privește proporționalitatea ingerinței cu scopul urmărit, s-a arătat că o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurare la bătrânețe.
În cauză, micșorarea cu 66% a cuantumului pensiei are semnificația pierderii a dreptului în substanța sa.
S-a avut în vedere și imposibilitatea cotizării la fonduri de pensii private sau facultative, raportat la dispozițiile L. nr. 4. și ale L. 204/2006, întrucât reclamantul, chiar dacă ar fi optat pentru un fond privat de pensii tot nu ar fi realizat la acesta un stagiu de cotizare de natură să-i asigure suplimentarea drepturilor de pensie.
Nu se poate reproșa reclamantului că ar fi avut o conduită excesiv de neglijenta în privința administrării patrimoniului.
S-au avut în vedere considerente legate de discriminare, având în vedere interdicțiile și incompatibilitățile la care a fost supusă categoria profesională din care face parte reclamantul, neputând avea un al doilea raport juridic de munca și neputând desfășura activități economice, în raport de care s-a instituit pensia de serviciu, ca o compensație pentru faptul că s-a aflat în imposibilitate ca, prin voința și efortul lor propriu sa-si majoreze baza de calcul a drepturilor lor de pensie iar statul a dorit sa asigure acestora un trai decent și după ieșirea la pensie.
A fost evocată jurisprudență CEDO: cauza Büchen contra Cehiei din
2002, cauza Draon împotriva Franței, cauza Stec și alții împotriva Regatului
Unit, 2006, cauza Akdeejeva vesus Letonia(2007), cauza Pressos Compania Naviera S.A. și alții contra Belgiei, hotărârea din 20 noiembrie 2005, seria A nr.332, p.23 și § 38; Hotărârea din 21 iulie 2005 în C. Străin și alții împotriva R., Muller versus Austria, Kjartan Âsmundsson c. Iceland, Abdulaziz Cabales și Balkandali c Regatului Unit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. J. de P. S.solicitând casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii.
În motivarea s-au invocat dispozițiile art. 304 pct.9 și 4 C.proc.civ., arătându-se în esență că L. nr. 1. este actul normativ prin care se desființează pensiile de serviciu, ori instanța de fond nu face decât să anuleze această lege (cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești).
Prin măsura recalculării pensiei au fost respectate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. întrucât doar a doua componentă a pensiei petentei este afectată de decizia statului (suplimentul din partea statului), nu partea din pensia care rezultă din contribuția contestatorului.
CEDO apreciat că diminuarea pensiilor nu este o privare de proprietate, ci se analizează din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor.
Face trimitere la considerentele din cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul de fond (ce conține trimiteri la considerentele C. C. a R. din decizia nr.873 din 25 iunie 2010).
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 04 mai 2011 reclamantul asolicitat respingerea recursului, cu menținerea hotărârii instanței de fond.
În motivare reclamantul a arătat, în esență, că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304, pct.9 C.proc.civ. nu-și găsește aplicarea, întrucât motivarea recursului este făcuta prin reiterarea motivelor ce au stat la baza emiterii Deciziei nr.873 din 25 iunie 2010 - a C. C. a R.. Or, legal șicorect a statuat prima instanța că o constatare anterioară a constituționalității L. 1. nu împiedica judecătorul național sa verifice daca aplicarea legii în concret produce sau nu efecte contrare C.i Europene a drepturilor O., iar daca instanțele de judecata constata ca legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urma, sunt obligate sa ignore aceste prevederi și sa facă aplicarea celor din reglementarea internaționala mai favorabila.
Sunt reluate considerente ce se regăsesc și printre considerentele tribunalului.
În speța contestatorului intimat i s-a redus dreptul la pensie cu un procent de peste 60% (respectiv 66 %) - ceea ce este contrar celor enunțate de Curtea C. care a constatat ca ar fi vorba numai de o limitare a dreptului și nu de o pierdere a dreptului în substanța sa.
S-au depus precizări cu privire la situația financiară a reclamantului intimat, personală și familială, arătându-se că diminuarea pensiei s-a făcut de la 4963 lei la 1356 lei, cu 72,7 %, veniturile soției au fost de asemenea diminuate de la 4051 lei în anul 2009 la 2476 lei în decembrie 2011 ca urmare a măsurilor legislative privind salarizarea personalului bugetar.
Dintr-un total de 3832 lei venituri pe familie, cheltuielile estimate sunt de 2368 lei lunar, fără a avea în vedere coșul zilnic și cheltuielile necesare tratamentelor afecțiunilor cronice de care reclamantul și soția sa suferă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Prin art.1 lit. h din L. nr.1., pensiile de serviciu ale personalului C. de conturi au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. S. a emis decizia nr.90739/20 august 2010 prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 1356 lei care înlocuia pensia de serviciu de 4963 lei, acordată prin decizia nr. 90739/(...).
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu
dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16
- egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptu l de proprietate priv ată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a
analizat din nou lege a criticată pe temeiu l neretroactivității, d ar și în baza art.
20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru
apărarea drepturilor omului și a lib ertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi),critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au
fost stabilite inițial (conform statutel o r profesionale ale categoriilor de
persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate,
instanța constituțională fiind unica aut oritate de jurisdicție constituțională în
R., potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun
nu puteau face reev aluări în temeiul art . 16 din Constituție , iar perspectivaanalizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C.
Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan
Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr.
1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C.
Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§
71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan
Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementat ă de
nr. 1., și urmărește un „scop legitim";, de utilitate publică , în deplină concordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorekîmpotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raportului
rezonabil de proporț ionalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în
mod riguros, în c oncret, acest elem ent ce reprezintă o circumstanță
importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de
proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii b eneficiului social
în discuție pentr u reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a
diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral
mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația
socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie
lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a
fost depășit un anumit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însășisă constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea
raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în
fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R..
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe m otivele obiective invo cate la adoptarea L. nr. 1., și an ume
contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu potfi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea,
Curtea a reținut că reforma sistem ului de pensii nu a avut un efect retroactiv
și nu a adus ating ere drepturilor la p restații sociale, dob ândite în temeiul
contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această
diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constitu țională a
concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire
la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 d in Primul Protocol adițional la C.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis, sens în care va înlătura considerentele hotărârii atacate referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la pretinsa imposibilitate de a cotiza la sisteme private sau facultative de pensie, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr.
94/1992.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de
1356 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul
2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de
P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
În speță, la solicitarea instanței de recurs de a face precizări cu privire la situația sa financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, reclamantul a arătat faptul că de la 4963 lei a ajuns la 1356 lei, pensie, veniturile soției fiind de asemenea diminuate de la 4051 lei în anul 2009 la
2476 lei în 2011 ca urmare a măsurilor legislative privind salarizarea personalului bugetar, iar dintr-un total de 3832 lei venituri pe familie, cheltuielile estimate sunt de 2368 lei lunar, fără a avea în vedere coșul zilnic și cheltuielile necesare tratamentelor afecțiunilor cronice de care reclamantul și soția sa suferă.
Raportat la aceasta, Curtea reține că în raport de obiectul și cauza litigiului, având în vedere că practic, s-a invocat că prin măsura recalculării pensiei de serviciu, s-au încălcat garanțiile convenționale de care orice cetățean al unui stat membru la C. trebuie să se bucure, a considerat oportun ca în acest cadru procesual, să solicite precizarea concretă a situației de fapt atrasă de aplicarea măsurii contestate, având în vedere că la fel, Curtea E. a D. O. apreciază asupra încălcării drepturilor convenționale în urma unui examen concret al situației de fapt a reclamanților. De altfel, această solicitare a instanței s-a dovedit a fi în consens cu considerentele elaborate ulterior de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, unde s-a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
În speță, s-au depus facturi pentru cheltuielile de întreținere și cele pentru diferite servicii (abonament TV, telefon), acte medicale pe numele reclamantului și a soției, un contract de credit bancar pe numele acestora pentru suma de 25.000 lei și un contract de credit bancar în care soții figurează ca și coplătitori, care nu conturează o situație excepțională ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îi lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probeleadministrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, diminuarea pensiei neaducând atingere obligațiilor lunare de plată și cheltuielilor comune ale acestuia și ale familiei sale.
Referitor la jurisprudența apreciată de prima instnață ca fiind relevantă în cauză, Curtea de A. reține că jurisprudența anterioară a C. C. în materie nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin D. 871 și 873 din
2010 în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurentă.
Cu privire la previzibilitatea legii, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Se constată însă că prima instanță nu a indicat la care anume jurisprudență a C. se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii nr. 1. cu un anumit interval înainte de adoptarea ei.
Or, în lipsa unei spețe în care Curtea de la S. să fi făcut atari statuări, instanța națională nu se află în poziția de a statua pentru prima dată în sensul unei atari extinderi a modului de interpretare a acestui text al C.i. Aceasta, în condițiile în care textul C.i se impune instanțelor naționale doar în lumina dezlegărilor jurisprudențiale ale C., deci în sensul interpretărilor date de aceasta, acolo unde un anume sens al dispozițiilor C.i nu este suficient de clar pentru a fi aplicat fără o minimă interpretare.
În aprecierea instanței de recurs, chestiunea reținută la fond ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori, când s-a reglementat posibilitatea obținerii unei pensii speciale de către personalul C. de conturi) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C.
Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o eventuală statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma recalculării, nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantului, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă.
În fine, se constată că art. 153 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene prevede că Uniunea susține și completează acțiunea statelor membre în domeniile privind securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor, însă conform alin. 4 din același articol dispozițiile adoptate în acest sens „nu aduc atingere dreptului recunoscut statelor membre de a-și defini principiile fundamentale ale sistemului lor de securitate socială și nutrebuie să aducă atingere echilibrului financiar";. Drept urmare, întrucât orice stat membru este pe deplin suveran să își organizeze sistemul de securitate socială, nu se poate reține că pensia de serviciu este un drept câștigat, garantat pentru viitor, în sensul normelor europene.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite recursul, cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul respingerii contestației formulate în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. S., fiind menținute dispozițiile care nu au format obiectul recursului, anume, cele privitoare la renunțarea la judecarea cererii contestatorului față de intimații Guvernul României și M. M., F. și P. S.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta C. J. de P. S. împotriva sentinței civile nr. 6596 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge contestația formulată de reclamantul C. C. împotriva deciziei nr. 90739/(...) emisă de pârâta C. J. de P. S. și petitul privind menținerea deciziei nr. 90739/(...).
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. G. G.-L. T. I. T.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond. P. R.a M.lena
| ← Decizia civilă nr. 999/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 646/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
