Decizia civilă nr. 4305/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 4305/R/2012
Ședința publică din data de 16 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul P. C. împotriva Sentinței civile nr. 6188 din 7 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 octombrie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 6188 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P. C. împotriva pârâtei C. J. de P. C., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a atacat decizia privind recalcularea pensiei de serviciu emisă de pârâtă la data de (...) prin care i s-a stabilit un debit de 33 lei, sumă încasată necuvenit în perioada (...)-(...).
Această decizie a fost emisă de către pârâtă ca urmare a depunerii de către reclamant a adeverinței nr. 181/A/(...) emisă de către fostul angajator cu veniturile defalcate realizate de către reclamant în perioada ianuarie 1992- septembrie 1998.
Prin decizia atacată s-a revizuit sporul de vechime pe perioada (...)-(...), întrucât salariul din carnetul de muncă cuprindea acest spor.
Reclamantul a depus adeverința emisă de fostul angajator de unde rezultă totalul drepturilor salariale pentru care a fost calculată și reținută contribuția pentru pensie în fiecare lună.
Așa cum rezultă din datele privitoare la activitatea în muncă pe perioada
(...)-(...), pârâta i-a luat în calculul drepturilor de pensie ale reclamantului suma din adeverință trecută la rubrica total drepturi salariale pentru care a fost calculată și reținută contribuția pentru pensie, respectiv total salar brut.
Prin decizia nr. 2./(...) reclamantului i s-a imputat suma de 33 lei reprezentând venituri neîncasate pe perioada (...)-(...) ca urmare a recalculării punctajului mediu anual raportat la veniturile cuprinse în adeverința nr.
181/A/(...) emisă de fostul angajator.
Potrivit art. 179 din Legea nr. 263/2010 umele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripție de 3 ani.
Raportat la considerentele arătate mai sus, în temeiul art.153 din Legea nr.
263/2010 instanța a respins acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. C., solicitândmodificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii introductive de instanță.
În motivarea recursului reclamantul critică sentința recurata deoarece instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecați, fiind data cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 din C., pentru faptul ca instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, schimbând natura acestuia și, pe de altă parte, hotărârea pronunțată este fără temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.
În primul rând instanța de fond nu a ținut cont de: expertiza contabila depusa cu ocazia contestației de la filele 11 - 12, data în cadrul dosarului de la fila nr.10 și a cererii înregistrata la data de 10 aprilie 2012 de la fila 17 de la punctele 1- 4.
Din păcate instanța de fond nu a ținut cont de probele depuse în susținerea contestației, ci din contra, a ținut cont de poziția pârâtei, de actele de puse de acesta și fără a obliga parata sa depune printr-o întâmpinare poziția sa procesuala, iar în ultima instanța nu s-a pronunțat cu privire la obligarea de acordarea despăgubirilor solicitate de 33 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut ca recalcularea pensiei de serviciu nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 20 din Constituția României raportata la art.1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale și prin neluarea în considerare a situației ca prin expertiza contabila ordonata în cauza, sa stabilit un punctaj mediu de anual de
1,03933 iar valoarea punctului de pensie de 762 lei.
Instanța de fond ar fi trebuit sa se pronunțe în principal pe baza conținutul expertizei contabile ordonata în cauza la petitele 1 - 3, iar în subsidiar să se pronunțe cu privire la petitele 4 - 6, astfel că soluția instanței a determinat, ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 59/2011 și a emiterii deciziei din data de 22 iulie
2011, înregistrarea contestațiilor sub dosar nr. (...) al T.ui C., precum și dosarul nr. (...) al T.ui C..
Apreciază recurentul că i-a fost cauzată o daună prin reducerea pensiei de la suma de 755 lei la suma de 754 lei, fără a exista o hotărâre, ci doar în baza O.U.G. nr. 59/2011, care este contestata în termenul legal, în dosarele mai sus amintite, fiind obligat astfel să restituie pe perioada (...) - (...) conform art.179 din Legea nr. 263/2010, sumele de bani care au fost executate așa cum rezulta din copiile deciziilor la care a făcut amintire și al cuponului de pensie.
Pe calea cererii introductive de instanța a arătat ca măsura de înlăturare a pensiei de serviciu recunoscuta și acordata printr-o lege aflata în vigoare nesocotește teoria drepturilor câștigate și încălcate cel puțin patru drepturi și principii fundamentare dreptul de proprietate recunoscute de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și C., dreptul la nediscriminare prevăzute de art. l din Protocolul nr.12 adițional la C. de P. internaționala ONU privitor la drepturile civile și politice, principiul neretroactiviățtii legii și principiul egalității în drepturi intre persoanele aflate în situații comparabile sau analoge, consacrate de D. universală a drepturilor omului, de P. internațional ONU privitor la drepturile civile și politice.
Prin sentința recurata, prima instanța s-a referit exclusiv la criticile privitoare la dreptul de proprietate recunoscut de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C. și de C., omițând sa se pronunțe cu privire la restul susținerilor acestuia.
Conform dispozițiilor art. 261 pct. 5 C., hotărârea judecătoreasca trebuia sa cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, motivarea trebuind sa fie suficienta, clara, convingătoare și pertinenta astfel încât sa asigure atât garanția părților litigante în fata eventualului arbitrariu judecătoresc cat și posibilitatea exercitării unui real control judiciar.
Sentința recurata nu îndeplinește aceste cerințe, prima instanța limitându- se la a înlătura o singura critica din cele invocate.
Delimitarea realizata de către prima instanța intre pensiile contributive și pensiile suplimentare nu are nici un fundament legal. Niciunde în Legea nr.
19/2000 sau în actele normative care reglementează pensiile de serviciu nu se face nici o distincție între acele categorii. Singura care a operat distincția este Curtea Constituționala, pentru a justifica constituționalitatea Legii nr.119/2010 în ce privește eliminarea pensiilor speciale în raport de toate categoriile în afara de magistrați.
Trebuie remarcat ca, în cazul magistraților, aceeași Curte Constituționala nu a mai făcut nicio distincție considerând ca trebuie renunțat la orice discuție raportat la noțiunea de pensie contributive.
Pe de alta parte, nici pensia obișnuita nu are caracterul unei pensii contributive, întrucât pensia primita nu este o retrocedare a unor sume de bani achitate anterior, ci o prestație sociala la care statul este obligat prin C. și prin alte norme legale sa o suporte. Pensia de serviciu a fost stabilita tot prin lege, le fel ca și pensia de drept comun, legea stabilind condițiile de exercitare a acestui de drept constituțional.
Nu se poate nega dreptul legiuitorului de a modifica cuantumul sau condițiile de pensionare, dar numai pentru viitor.
Ar fi ilogic ca o lege care modifica vârsta de pensioare sa aibă ca efect retrimiterea în munca a pensionarilor care s-au pensionat la o vârsta mai redusa decât în noua lege.
Pensia de serviciu are exact aceeași natura juridica ca și pensia obișnuita, fiind speciala doar prin faptul ca a fost reglementara printr-o norma legala speciala, derogatorie de la dreptul comun în materie.
Contrar celor reținute de către prima instanța, nu exista nici o hotărâre a
CEDO Muller c. Austria. Exista o decizie privitoare la administrarea plângerii pronunțata în 1972 de către fosta Comisie europeana a drepturilor omului, care a stabilit ca plângerea reclamantului, care invoca reducerea pensiei sale, este admisibila, necesitând un examen pe fond care nu a mai avut loc din cauza procedurii de sesizare a C., complet diferit în 1972 când reclamantul nu avea dreptul de a sesiza CEDO. Oricum, prin hotărârea B. și alți c. Republica Ceha din 2002 Curtea a stabilit ca stabilirea unei anume modalități de calcul a pensiei poate constitui o violare a dreptului de proprietate.
Condiționarea plății pensiei de serviciu de existenta unor resurse la bugetul de stat și al asigurărilor sociale nu este prevăzuta de niciunul dintre actele normative în vigoare.
Nici legea pensiilor, nici Legea nr. 567/2004 nu condiționează plata acestor sume de bani periodice de existenta unor resurse financiare. De altfel, Curtea europeana a drepturilor omului a stabilit de multa vreme ca statul nu poate invoca lipsa resurselor financiare pentru a justifica omisiunea de a-si executa obligațiile stabilite prin lege.
Având în vedere motivele ce preced, solicită admiterea recursului astfel cum este formulat și motivat.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:
Pensia de serviciu a reclamantului recurent stabilită inițial în temeiul Legii nr. 567/2004, prin D. nr. 2. din (...), a fost recalculată începând cu data de (...), conform D. nr. 2. din (...), emisă de intimata C. J. de P. C. în temeiul Legii nr.
119/2010 și HG nr. 737/2010, fiind stabilit un punctaj mediu anual de 1,02969
și un cuantum al pensiei de 755 lei.
Contestația formulată de reclamant împotriva acestei decizii a fost soluționată în mod irevocabil prin D. civilă nr. 1. din (...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...), fiind analizată legalitatea deciziei de recalculare atât prin prisma legalității transformării pensiei reclamantului din pensie de serviciu în pensie stabilită potrivit principiului contributivității cât și sub aspectul calculului punctajului mediu anual cu luarea în considerare a tuturor veniturilor realizate de reclamant potrivit adeverințelor eliberate de fostul angajator și depuse la dosarul cauzei.
Prin D. nr. 2. din 22 iulie 2011 a fost recalculată pensia reclamantului recurent stabilită inițial prin decizia de recalculare menționată anterior, începând cu aceeași dată - (...), în ceea ce privește sporul de vechime aferent perioadei (...)- (...), stabilindu-se un punctaj mediu anual de 1,02550 și un cuantum al pensiei de 752 lei. Totodată, s-a stabilit faptul că reclamantul a încasat în plus în perioada (...)-(...) suma de 33 lei, sumă ce se constituie ca debit conform art. 179 din Legea nr. 263/2010, urmând a fi recuperată.
Această decizie formează obiectul prezentei contestații, criticile reclamantului fiind determinate în principal de faptul că prima instanță nu a ținut seama de punctajul mediu anual stabilit prin raportul de expertiză contabilă întocmit în dosarul nr. (...) al T.ui C., care este de 1,03933 și care ar determina un cuantum al pensiei de 762 lei.
În cauza ce a format obiectul dosarului nr. (...) instanța a analizat legalitatea transformării pensiei reclamantului din pensie de serviciu în pensie stabilită potrivit principiului contributivității și a apreciat că măsura luată potrivit Legii nr. 119/2010 este conformă cu principiile constituționale și nu aduce atingere prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Prin urmare, criticile formulate de reclamant în prezentul recurs sub aspectul încălcării normelor constituționale și convenționale în ceea ce privește măsura transformării pensiei de serviciu vor fi înlăturate, acestea nemaiputând forma obiectul analizei în prezenta cauză, asupra lor instanța pronunțându-se în mod irevocabil prin D. civilă nr. 1.. De altfel, prin contestația dedusă judecății în fața primei instanțe reclamantul nici nu a solicitat anularea deciziei de recalculare emisă de intimată la data de 22 iulie 2011 pentru astfel de motive, o astfel de cerere fiind formulată pentru prima dată în prezentul recurs, ceea ce contravine dispozițiilor art. 316 raportat la art. 294 C..
Cererea reclamantului recurent de a se ține seama, în ceea ce privește stabilirea punctajului mediu anual și cuantumul pensiei de raportul de expertiză contabilă întocmit în dosarul nr. (...) al T.ui C., a rămas fără obiect ca urmare a emiterii de către C. J. de P. C. a D. nr. 2. din (...) prin care a pus în executare D. civilă nr. 1. a C. de A. C. pronunțată în dosarul menționat, decizia emisă de intimată producând efecte începând cu data de (...), cuantumul pensiei fiind stabilit la suma de 762 lei.
Prin D. civilă nr. 1. a C. de A. C. pronunțată în dosarul nr. (...) a fost admis în parte, cu opinie majoritară, recursul declarat de reclamantul P. C. împotriva Sentinței civile nr. 4013 din 3 octombrie 2011, a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), fiind modificată în parte această sentință în sensul obligării pârâtei C. J. de P. C. să emită o nouă decizie de pensie în favoarea reclamantului, începând cu data de (...), cu luarea în considerare a punctajului mediu anual de 1,03933puncte stabilit prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert judiciar C.
A.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a avut în vedere concluziile raportului de expertiză întocmit la fondul cauzei de expert judiciar C. Ana, din care reiese faptul că punctajul mediu anual cuvenit reclamantului este de 1,03933 puncte, diferența de punctaj datorându-se faptului că pârâta C. J. de P. C. a emis decizia contestată, prin care a procedat la recalcularea drepturilor de pensie, fără însă a lua în considerare salariul de merit pe anul 1992 și salariul de bază pentru perioada aprilie - iunie 1994, potrivit adeverințelor eliberate de fostul angajator cu nr. 1354/A/(...) și 587/2009.
Prin D. nr. 2. din data de (...), contestată în prezenta cauză punctajul mediu anual cuvenit reclamantului a fost revizuit sub aspectul sporului de vechime acordat inițial pentru perioada (...)-(...), deci pentru alte elemente decât cele avute în vedere de instanță cu ocazia soluționării dosarului nr. (...).
Curtea constată că în mod corect s-a apreciat de către intimată că nu se impune luarea în considerare în mod separat a sporului de vechime aferent perioadei (...)-(...), întrucât, astfel cum rezultă din buletinul de calcul aferent deciziei de recalculare a pensiei, intimata a luat în considerare acest spor, fiind inclus în salariul de bază.
Prin D. nr. 2./2011 privind revizuirea pensiei, depusă de reclamant în dosarul de recurs, au fost revizuite drepturile de pensie ale acestuia, în temeiul OUG nr. 59/2011, începând cu data de (...), fiindu-i stabilit un punctaj mediu anual de 1,02770 și un cuantum al pensiei de 754 lei. Această decizie nu formează obiectul prezentei contestații deduse judecății. Prin urmare criticile aduse de recurent privind acest cuantum al pensiei excede analizei în prezentul dosar în care instanța nu a fost investită cu un capăt de cerere prin care să se conteste de către reclamant decizia de revizuire emisă în temeiul OUG nr.
59/2011.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea apreciază că nu se mai impune a fi analizate separat criticile recurentului referitoare la faptul că instanța de fond nu aținut cont de probele depuse la dosarul de fond și de apărările formulate de reclamant.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, urmând a fi menținută sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. C. împotriva Sentinței civile nr. 6188 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: E. B.
← Decizia civilă nr. 1185/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 75/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|