Decizia civilă nr. 4745/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)*
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 4745/R/2012
Ședința noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul B. I. P. împotriva sentinței civile nr. 5416 din 21 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...)*, privind și pe pârâții intimați
CASA DE PENSII S. A M. A. N. și M. A. N., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 12 noiembrie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 5416/(...), pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosar nr. (...)*, s-a respins acțiunea completată și precizatăformulată de reclamantul B. P., împotriva pârâților C. de P. S. a M. A. N. și M. A. N., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată la instanță în data de (...) reclamantul B. I. P. a chemat în judecata pârâții M. A. N. si C. S. DE P. A M. A. N. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate nulitatea absolută si în subsidiar, să dispună anularea Deciziei nr. 46956/(...) privind recalcularea pensiei de serviciu si repunerea în situația anterioară prin acordarea drepturilor dobândite în Decizia nr. 093284/(...) emisă în temeiul Legii 164/2001 privind pensiile militare de stat.
La termenul din (...) s-a depus completare de acțiune prin care s-a solicitat anularea si a Deciziei nr. 46956/(...) privind revizuirea in temeiul OUG nr. 1. emisa de C. S. de P. a MApN , iar la data de (...) o precizare a cererii, urmare a comunicării răspunsului la contestația formulata la C. de contestații la data de (...).
Prin sentința civilă nr.5037/(...), tribunalul a respins cererea reclamantului împotriva celor două pârâte.. decizia civilă nr.1243/R/(...) Curtea de A. C. a admis recursul reclamantului, a casat în parte sentința civilă nr. 5037/(...), în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei de revizuire a pensiei nr.46956/(...) și a trimis cauza spre rejudecare în aceste limite.
În rejudecare, instanța a reținut că reclamantul a solicitat anularea deciziei nr.46956/(...) întrucât a fost emisă de un organ care la data emiterii acesteia nu exista din punct de vedere legal, iar cuantumul pensiei stabilită prin această decizie nu este complet și real.
Cererea reclamantului este lipsită de temei întrucât L. nr. 263/2010 prevede înființarea C. de P. S. în subordinea M. A. N. începând cu data de (...) ca succesoare de drept a S. de pensii militare și alte drepturi sociale din cadrul
Direcției financiar-contabile și este nedovedită în ce privește afirmațiile cu privire la cuantumul pensiei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. I. P., solicitândadmiterea recursului in temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., rejudecarea cauzei si, in consecința, admiterea contestației formulate de reclamant. Recurentul învederează că decizia de revizuire contestată este nelegală ca urmare a faptului că a fost emisă de un organ care la data emiterii nu exista din punct de vedere legal. Criticile recurentului privesc și modul de stabilire a cuantumului pensiei revizuite, referitor la care menționează că prin completarea de acțiune a arătat care sunt perioadele de activitate, precum si premiile si recompensele acordate pe parcursul carierei si care nu au fost luate in calcul. În tabelul care cuprinde datele si elementele care au stat la baza emiterii decizie de revizuire contestate nu sunt evidențiate sporurile, indemnizațiile, premiile, etc, așa cum prevede art.8 alin. 1 din OUG nr.1..De asemenea, acest tabel nu îndeplinește cerințele prevăzute de OG 3. aprobata si modificata prin L. nr. 2., care, in art. 4 alin 2 prevede ca:" Certificatele si adeverințele se semnează de către conducătorul autorității publice centrale sau locale ori de către împuternicitul acestuia, se înregistrează si se datează, după care se aplica stampila instituție" Art.5 din aceeași ordonanța arata că, certificatele si adeverințele eliberate vor conține, in mod obligatoriu, pe lângă situațiile sau datele care se solicita, si menționarea documentului din care rezulta acestea." Tabelul anexat deciziei atacate, nu conține nici unul dintre elementele obligatorii mai sus enunțate. Nu este semnat, datat, înregistrat sau stampilat. De asemenea, nu se menționează sursa acestor date. Or, in aceste condiții, acest act este nul absolut. Prin urmare se impune desființarea acestuia ca si a deciziei de revizuire care a avut ca baza de calcul acest act. Dată fiind lipsa acestor elemente din adeverința, recurentul arată că nu are posibilitatea de a verifica exactitatea si corectitudinea acestor date si, deci, se afla in imposibilitate de a contesta aceste date. Pârâții nu fac in nici un fel dovada ca datele cuprinse in acest tabel sunt corecte si complete. Reclamantul recurent menționează că nu deține nici un document care sa facă dovada veniturilor realizate de-a lungul carierei militare, întrucât nu a avut carnet de munca. De asemenea, face trimitere la prevederile art. 125 din HG 257/2011 privind Normele de aplicare ale Legii nr. 263/2010 și art. 7 din OG 3.. Consideră că în mod nejustificat i-a fost respinsă cererea în probațiune privitoare la depunerea de către pârâții intimați de copii după statele de plata ale reclamantului si extrase de pe ordinele de zi pe unitate privind primele si recompensele acordate, toate aceste date putând fi declasificate. In drept, se invocă prevederile art.304 pct. 9, art. 312, art. 274 C.pr.civ., L. 263/2010. Pârâtul M. A. N. în nume propriu și ca reprezentant legal al C. S. de P. a M. A. N. a solicitat menținerea sentinței recurate, pentru motivele arătate prinîntâmpinare. În probațiune s-au depus înscrisuri. Recursul este nefondat pentru cele ce succed: În ceea ce privește nelegalitatea deciziei de revizuire din perspectiva emitentului, Curtea apreciază că aceasta este nefondată. Astfel, reține că L. nr. 263/2010 prevede că începând cu data de 23 decembrie 2010 se înființează în subordinea M. A. N., Casa de pensii sectorială, succesoarea de drept a structurii organizatorice responsabilă cu pensiile,respectiv a S. pensii militare și alte drepturi sociale din cadrul Direcției financiar-contabile, însă nu stipulează și desființarea acesteia din urmă. Serviciul pensii militare și alte drepturi sociale din cadrul Direcției financiar-contabile a fost desființat la data de 24 martie 2011, când a intrat în vigoare HG nr. 233/2011 privind atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale, care prin art. 3 alin.(2) dispune în sensul arătat. Prin urmare, singura concluzie ce poate fi reținută este aceea că vechea structură și-a îndeplinit atribuțiile legale până la desființarea sa, cu atât mai mult cu cât se impunea respectarea termenelor impuse de L. nr. 1.. De altfel, chiar ștampila aplicată pe noua decizie poartă sigla și semnătura directorului C. de P. sectoriale, ceea ce face dovada deplină a existenței și funcționării legale a acestei structuri. De altfel, o structură cu personalitate juridică nu poate fi funcțională chiar la data apariției legii prin care a fost înființată și nu are capacitate ele exercițiu decât după numirea organelor de conducere, astfel că, sub aspectul funcționării acestei instituții, prezintă relevanță H.G. nr. 233/2011. Referitor la cuantumul pensiei revizuite, recurentul subliniază că prin precizarea de acțiune a arătat expres care este perioada de activitate care nu i-a fost luată în considerare, respectiv a menționat punctual care sunt premiile, recompensele care i-au fost acordate pe parcursul carierei, toate acestea nefiind avute în vedere la emiterea deciziei de revizuire. Este adevărat că prin precizarea de acțiune depusă pentru termenul din (...)(f. 37 fond), recurentul a arătat că adeverința în baza căreia s-a efectuat revizuirea este incompletă, câtă vreme aceasta omite o perioadă de 27 de luni din activitatea prestată, respectiv, primele acordate în anii (...), (...). De remarcat este însă faptul că aceste precizări sunt generice, întrucât nu individualizează expres care este perioada celor 27 de luni omisă a fi avute în vedere, după cum nu arată care este raționamentul care a condus la concluzia că primele acordate în anii evocați nu au fost luate în considerare. Simplele afirmații ale recurentului reclamant nu sunt suficiente pentru a conduce la o altă concluzie decât cea reținută, câtă vreme la dosarul cauzei au fost depuse documente care să confirme o altă ipoteză decât cea susținută de către reclamantul recurent. Decizia de revizuire contestată se întemeiază pe tabelul cuprinzând datele ce rezultă din documentele deținute de către instituțiile din sistemul de apărare în cadrul cărora reclamantul recurent și-a desfășurat activitatea, conform art. 1 al. 2 din OUG nr. 1.. Astfel, vor fi înlăturate și criticile privitoare la nulitatea deciziei de revizuire din perspectiva nulității tabelului cuprinzând datele referitoare la activitatea depusă, motivat de faptul că prin OUG nr. 1., (respectiv nici prin art. 5 și nici prin art. 8 din acest act normativ, la care face trimiteri punctuale recurentul reclamant), legiuitorul nu impune o condiție de formă cu privire la documentele/datele în baza cărora se efectuează revizuirea și care au stat la baza întocmirii acestui tabel. De asemenea, nu impune obligativitatea ca tabelul să indice expres documentul din care rezultă datele pe care le cuprinde. Contrar celor susținute de către recurentul reclamant, Curtea notează că acesta are posibilitatea să verifice exactitatea și corectitudinea datelor înscrise în acest tabel, câtă vreme acest tabel nu a fost întocmit aleatoriu, ci se fundamentează pe datele și documentele comunicate, în conformitate cu art. 1 al. 2 din OUG nr. 1. și care se bucură de prezumția de legalitate, în acest sens fiind și prevederile art. 125 din HG 257/2011 privind Normele de aplicare ale Legii nr. 263/2010 la care face trimitere însuși recurentul reclamant. Nu prezintă relevanță scriptul depus în recurs(f. 21) de către reclamant prin care învederează perioadele în care venitul reținut conform tabelului aferent deciziei de revizuire este mai mic decât cele specificate în anexa nr. 1 a OUG nr. 1., câtă vreme datele înscrise în tabel rezultă din adeverințe eliberate de fostele instituții angajatoare. Recurentul se raportează la anexa nr. 1 a OUG nr. 1., respectiv dorește ca pentru lunile evidențiate în scriptul depus la dosar punctajul mediu anual să fie stabilit în baza „venitului minim"; indicat în anexă, omițând însă să aibă în vedere că acest algoritm de calcul, stabilit prin art. 1 al. 4 din OUG nr. 1., poate fi utilizat doar în cazul pensiilor pentru care nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade. Or, în lunile indicate în scriptul de la dosar, reclamantul a realizat venituri care au fost identificate. Împrejurarea că acestea sunt mai mici decât cele indicate în anexa 1, nu îl îndreptățește pe reclamantul recurent să beneficieze de cele indicate în anexă. În raport de raționamentul deja expus, se apreciază că în mod corect a dispus prima instanță respingerea cererii în probațiune privind depunerea de către intimați de copii după statele de plata ale reclamantului si extrase de pe ordinele de zi pe unitate privind primele si recompensele acordate. Intimații dețin doar datele și documentele comunicate de instituțiile din sistemul de apărare în cadrul cărora reclamantul recurent și-a desfășurat activitatea, putând fi obligați doar la depunerea acestora. De altfel, la dosarul cauzei a fost depusă întreaga documentație care a stat la baza emiterii deciziei de revizuire. În raport de obiectul cauzei, Curtea apreciază ca fiind lipsite de relevanță prevederile art. 7 din OG 3.. Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat. F. cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. I. P. împotriva sentinței civile nr. 5416 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...)*, pe care o menține. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. G. L. D. S. D. C. M. Red.DG/dact.MS ; 2 ex./(...); Jud.fond: E.B.
← Decizia civilă nr. 3612/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2267/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|