Decizia civilă nr. 1205/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 1205/R/2012
Ședința publică din data de 6 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : G.-L. T.
JUDECĂTOR : I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul B. G. S. împotriva sentinței civile nr. 4439 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare - anulare decizie de recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierile ședințelor publice din data de 21 februarie 2012 respectiv 28 februarie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4439 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj s- a constatat renunțarea la judecarea acțiunii formulata de reclamantul B. G. S. împotriva pârâților M. M. F. SI P. S. și M. F. P.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. G. S. împotriva pârâtei C. J. DE P. C..
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de asigurări sociale de 1396 lei și a unei pensii de serviciu de 12.626 lei, stabilite prin decizia de pensionare nr. 172379/(...), fiind pensionat pe baza dispozițiilor L. nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România.
Prin decizia de pensionare nr. 172379/(...), s-a recalculat pensia reclamantului, pe baza prevederilor L. nr. 1., fiind stabilită o pensie de asigurări sociale în cuantum de 1641 lei, reținându-se că reclamantul a realizat un stagiu complet de cotizare de 46 ani, 8 luni, 28 zile, raportat la un stagiu prevăzut de L. nr. 1. de 30 ani, 4 luni, 0 zile.
D. nr. 172379/(...) prin care s-a recalculat pensia reclamantului a fost emisă de către pârâtă pe baza prevederilor L. nr. 1. și ale HG nr.
737/2010.
Prin edictarea L. nr. 1. statul a menținut un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, întrucât prin diminuarea pensiei reclamanta nu trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată, fiind respectat principiului proporționalității, justificat de scopul legitim urmărit, pensia de asigurări sociale fiind calculată pe baza vechimii în muncă a reclamantei și a contribuțiilor plătite de aceasta.
Prin D. nr. 871/2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1. nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Reclamanta nu a fost lipsită de dreptul de asigurări sociale, ci a operat o modificare a naturii juridice a raporturilor de asigurări sociale iar venitul a fost diminuat.
Dreptul reclamantei la plata unei pensii, fără a se garanta un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C.
Curtea E. a D. O. a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții, specific fiind că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, care poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți, Curtea negarantând acordarea unei pensii într-un anumit cuantum și subliniind larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială și faptul că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
Este invocată jurisprudență CEDO: cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, cauza Eskelinen c. Finlandei, cauza Hasani c. Croației, cauza Kechko c. Ucrainei, cauza Lelas c. Croației.
Se face trimitere la expunerea de motive a L. nr. 1. pentru conturarea scopului legitim, reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru adoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare.
Analizând dacă s-a respectat principiul proporționalității măsurii, s-a reținut că reclamanta nu a fost pusă în situația de a suporta o sarcină excesivă și disproporționată față de interesul general, întrucât cuantumul pensiei stabilite în favoarea reclamantei totalizează mai mult de un salariu minim pe economie - suma de bani considerată a fi strict necesară pentru asigurarea unui trai decent în România.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. G. S.solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii.
În motivare a arătat că recalcularea pensiei precum și diminuarea drastică a cuantumului acesteia încalcă principiul neretroactivității legii consacrat de art.I5 al.2 din Constituție.
Cu privire la dreptul la pensie, Curtea Constituțională s-a pronunțat în mod constant în sensul că noile reglementări în materie nu pot fi aplicate în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite ci numai de la data intrării în vigoare a acestora. În acest sens: în motivarea Deciziei nr.375/2005 s-a arătat că: "După cum Curtea Constituțională a statuat in mod repetat in jurisprudența sa, in temeiul prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are dreptul și obligația să stabilească criteriile și condițiile concrete ale exercitării dreptului la pensie, inclusiv modul de calcul și de actualizare a cuantumului pensiei. ... Noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv, în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării lor in vigoare"; în D. nr.57/2006 Curtea a statuat că "orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării sale in vigoare, pentru a respectaprincipiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție ", și că "toți cetățenii beneficiază de drepturile prevăzute de legile În vigoare la data acordării drepturilor respective"; în D. nr.872/20
10 s-a arătat că "dificultățile bugetului asigurărilor sociale de stat nu pot fi opuse dreptului la pensie În sensul diminuării, chiar și temporare, a cuantumului pensiei, dreptul constituțional la pensie neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de către stat"; în D. nr.830/2008 s-a motivat că "ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea in vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. L. nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi".
Faptul că în deciziile având ca obiect verificarea constituționalității recalculării pensiilor de serviciu Curtea Constituțională a ajuns la o altă concluzie (în sensul că a declarat constituțională recalcularea acestor pensii, mai puțin a celor ale magistraților) nu schimbă situația și nu face ca principiul neretroactivității legii să poată fi încălcat în vreo cauză în care judecătorul este chemat să se pronunțe.
Motivează afirmația anterioară, în primul rând prin aceea că instanța constituțională, cu toată ampla motivare asupra amenințării la adresa stabilității economice, nu se poate substitui aprecierii instanțelor de judecată în nici o situație în care sunt invocate încălcări ale unor drepturi. Instanțele interne, care alcătuiesc puterea judecătorească în accepțiunea L. nr.304/2004 privind organizarea judiciară (art.1 al. 1 și art.2), independente și imparțiale, sunt și trebuie să rămână singurele care au plenitudine de competență și singurele investite cu puterea de a aprecia, în litigiile cu care sunt sesizate, dacă trebuie să aplice un text dintr-o lege internă ori să aplice direct o normă internațională în baza prevederilor art.20 a1.2 din Constituție.
A nega prerogativa instanțelor de a aprecia ele însele, în mod independent și imparțial, asupra modului de aplicare și interpretare a unei legi, sub motivul că o anumită interpretare a aceleiași legi a fost făcută de
Curtea Constituțională (care nu reprezintă o "instanță independentă și imparțială" în accepțiunea C.i pentru Apărarea D. O. și a Libertăților
Fundamentale), înseamnă a le nega acestora puterea și obligativitatea de a soluționa cererea dedusă judecății. Aceasta ar însemna un regretabil regres în evoluția statului de drept, din perspectiva cerințelor primului paragraf al art.6 din C.
În al doilea rând, analizarea constituționalității L. nr.1. a fost făcută în limitele investirii C. (conform art.S2 al.3 din L. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. C.) și nu se poate ignora faptul că D. nr.873/2010 nu poate să acopere, prin problema de drept analizată și prin considerentele acolo expuse, toate aspectele referitoare la constituționalitatea legii. Prin urmare, decizia pronunțată nu afirmă indubitabil compatibilitatea L. nr. 1. cu legea fundamentală și nici cu legislația comunitară.
În acest sens, prin D. nr.1344/2008 chiar Curtea Constituțională a reținut faptul că nu are atribuția de a rezolva conflictul unui act normativintern cu legislația internațională, arătând că: "De altfel, instanțelor judecătorești le revine sarcina de aplicare directă a legislației comunitare atunci când legislația națională este în contradicție cu aceasta. Curtea
Constituțională a statuat în jurisprudența sa că nu intră în atribuțiile sale cenzurarea aplicării legii de instanțele de judecată, controlul judecătoresc realizându-se, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, " ... prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege".
Recalcularea pensiei mele s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.7 al.I din L. nr.1. și a dispozițiilor art.180 al.7 din L. nr.1.. Potrivit prevederilor art.7 al. 1 din L. nr.119/20 10 "Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de L. nr. 1., cu modificările și completările ulterioare" iar art.180 a1.7 din L. nr.1. prevede că "în situația în care cuantumul pensiilor, stabilit conform alin. 6, este mai mic decât cel stabilit în baza legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos ".
În sensul păstrării în plată a cuantumului avantajos s-a pronunțat și
Curtea Constituțională, care prin D. nr.874/2010 a arătat că atunci când în urma recalculării rezultă un cuantum mai mic "statul este obligat să adopte reglementări similare art. 180 alin. (7) din L. nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea J, nr. 140 din 1 aprilie 2000, și anume să mențină în plată cuantumul pensiei stabilit potrivit reglementărilor anterior în vigoare dacă acesta este mai avantajos ".
Recalcularea pensiei încalcă în mod vădit art.l din Protocolul 1 la C. pentru apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale. Curtea E. a D. O. a statuat pe cale de jurisprudență că noțiunea de "bun" are un sens autonom, nefiind limitată la proprietatea asupra bunurilor corporale; unele drepturi și interese cu valoare patrimonială constituie "bunuri" si intră sub protecția Art. 1 din Protocolul 1 . Invocă jurisprudența CEDO în cauzele Gasus Dosier und Fordertechnik GmbH c. Olanda, Hotărârea din 15 februarie 2005, paragraful 53, cauza Gaygusuz c. Austria, hotărârea din 16 sept.1996, cauza Stec c. Regatul Unit. a) Încălcarea cerinței legalității
Cu privire la această cerință, Curtea E. Ci D. O. a stabilit în cauza
James c. Regatul Unit, Hotărârea din 21 februarie 1986, că nu este suficient ca ingerința să fie autorizată de o prevedere normativă, ci trebuie respectate anumite cerințe privind calitatea acestor prevederi, pentru ca persoanele vizate să fie protejare împotriva unor acțiuni arbitrare, exercitate sub protecția unei aparențe de legalitate. P. internă în temeiul căreia se produce o ingerință în dreptul justițiabilului la ocrotirea bunurilor trebuie să respecte principiul preeminenței dreptului. În acest sens, Curtea a stabilit că prevederea națională trebuie să fie suficient de precisă si de accesibilă pentru a permite persoanelor vizate să îi prevadă consecințele, într-o măsură rezonabilă, în funcție de circumstanțele cauzei, și să își regleze conduita în mod corespunzător.
Curtea a mai stabilit că, deși statele trebuie să dispună de o largă marjă de apreciere în privința implementării politicilor sociale și economice, modul În care statul a implementat o prevedere normativă poate fi cenzuratîn temeiul C.i dacă această conduită se dovedește în mod manifest lipsită de orice bază rezonabilă.
Totodată, prevederea în temeiul căreia se produce ingerința trebuie să conțină garanții procedurale suficiente pentru evitarea abuzului de putere din partea autorităților .
Așadar, pentru a stabili dacă cerința legalității este îndeplinită, instanța trebuie să analizeze dacă ingerința denunțată se justifică, respectiv dacă ea era legală în sensul noțiunii de supremație a dreptului, întrucât principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile în aplicarea lor.
Prin urmare, în cauza dedusă judecății, chiar dacă din punct de vedere formal pare a fi satisfăcută condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege (întrucât recalcularea pensiilor s-a realizat printr-un act normativ de forța legii), față de cele reținute in practica C.E.D.O. este evident că, în fapt, această condiție nu este îndeplinită.
În consecință, consideră că recalcularea pensiei este un exemplu clar de abuz exercitat sub protecția unei aparențe de legalitate, în totală contradicție cu principiul supremației legii și al preeminenței dreptului. b) Încălcarea cerinței proporționalității între mijloacele folosire și scopul vizat.
Curtea a stabilit necesitatea unui just echilibru între satisfacerea interesului general și cerința respectării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru se rupe în momentul în care individul este obligat să suporte o sarcină excesivă și disproporționată.
Sarcina excesivă și disproporționată este evidentă în cazul recalculării pensiei reclamantului cuantumul acesteia fiind diminuat de la 12.626 lei la
1641 lei.
Analizând recursul formulat, Curtea, deliberând, reține că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta încontinuare:
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu
dispozițiile con stituționale ale art. 15 alin . (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul d e proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a
analizat din nou leg ea criticată pe temei ul neretroactivității, dar și în baza art.
20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru
apărarea drepturilor omului și a li bertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1.,
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare.
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au
fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane
vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța
constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discrimi nare instanțele d e drept comun
nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție , iar perspectivaanalizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitatăde la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din
2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr.
1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un „scop legiti m";, de ut ilitate publică , în deplină concordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raportulu i
rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea
premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa
proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilo r speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de
subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii pre cum indemnizația
socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în v ederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie
lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a
fost depășit un anu mit „. de dificultat e"; pentru ca instanța europeană însăși săconstate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C.
Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C.
Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea
raportului de propor ționa litate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare
cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume
contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate d e a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu potfi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea,
Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroac tiv
și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul
contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță,
Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență
nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii .
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire
la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C. În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs vaînlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 567/2004, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantei.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de calculată inițial la 1641 și revizuită la 2712 lei, mult superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită bărbaților în anul 2010 în cuantum de 863 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
În speță, la solicitarea instanței de recurs de a face precizări cu privire la situația sa financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, reclamanta a arătat că a avut mai multe probleme de sănătate, cu costurile aferente acestora,că părinții soției sale locuiesc împreună cu ei și că au în îngrijire și o fiică minoră. În plus, întrucât a încheiat un contract de credit ipotecar, are de achitat o rată lunară în cuantum de 352 E.
În raport de obiectul și cauza litigiului, având în vedere că practic, s-a invocat că prin măsura recalculării pensiei de serviciu, s-au încălcat garanțiile convenționale de care orice cetățean al unui stat membru la C. trebuie să se bucure, instanța de recurs a considerat oportun ca în acest cadru procesual, să solicite precizarea concretă a situației de fapt atrasă de aplicarea măsurii contestate, având în vedere că la fel, Curtea E. a D. O. apreciază asupra încălcării drepturilor convenționale în urma unui examen concret al situației de fapt a reclamanților. De altfel, această solicitare a instanței s-a dovedit a fi în consens cu considerentele elaborate ulterior de Înalta Curte de Casație și
Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, unde s-a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
În speță, s-au depus facturi pentru cheltuielile de întreținere și cele pentru diferite servicii (abonament TV, telefon), acte medicale pe numele reclamantului, contract credit bancar, care nu conturează o situație excepțională ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile
și să îl lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Cu privire la previzibilitatea legii, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Se constată că reclamantul recurent arată că a beneficiat de pensie de serviciu în baza unor legi clare și previzibile, fiind eventual culpa statului pentru adoptarea acestora,dacă ulterior s-au dovedit nesustenabile.
Or, indirect, se invocă astfel caracterul imprevizibil al L. nr. 1., însă nu s-a indicat la care anume jurisprudență a C. se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii cu un anumit interval înainte de adoptarea ei.
Or, în lipsa unei spețe în care Curtea de la S. să fi făcut atari statuări, instanța de recurs nu se află în poziția de a statua pentru prima dată în sensul unei atari extinderi a modului de interpretare a acestui text al C.i. Aceasta, în condițiile în care textul C.i se impune instanțelor naționale doar în lumina dezlegărilor jurisprudențiale ale C., deci în sensul interpretărilor date de aceasta, acolo unde un anume sens al dispozițiilor C.i nu este suficient de clar pentru a fi aplicat fără o minimă interpretare.
În aprecierea instanței de recurs, chestiunea invocată de recurent ca determinând imprevizibilitatea legii ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C.
Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o eventuală statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma recalculării, nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantei, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. G. S. împotriva sentinței civile nr. 4439 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr.
(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 6 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G. L. T. I. T. D. C. G.
GREFIER N. N.
Red.DCG/ 5 aprilie 2012
Dact.SzM/2ex.
| ← Decizia civilă nr. 47/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1355/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
