Decizia civilă nr. 860/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 860/R/2012
Ședința 27 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
G. : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G. P. împotriva sentinței civile nr. 901 din 03 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. M., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent G. P., avocat S. I., lipsă fiind reclamantul recurent și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar o cerere subsidiară de recurs și un set de acte care atestă starea de sănătate a reclamantului recurent, cu privire la momentul survenirii tratamentului, a operațiilor la care a fost supus în timp și costul acestora, precum și mai multe hotărâri judecătorești.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că prin cererea subsidiară de recurs a solicitat admiterea recursului și: a) casarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei în rejudecare la Tribunalul Maramureș, întrucât acesta a soluționat cauză fără a intra în cercetarea fondului; b) casarea sentinței atacate și rejudecarea pe fond a procesului de către Curtea de A. C. și solicită acordarea unui nou termen de judecată dacă se apreciază de către instanță că se impune a fi comunicată această cerere subsidiară de recurs împreună cu înscrisurile circumstanțiere raportat la D. nr. 2. a Î. C. de C. și J.
Reprezentantul reclamantului recurent apreciază că, față de considerentele D. nr. 2. a Î. C. de C. și Justiție și față de maniera cum s-a procedat la fond la Tribunalul Maramureș, având în vedere pe de o parte că instanța de fond nu a soluționat fondul și asupra proporționalității, și pe de altă parte nu au fost depuse la dosarul de fond anexele 1-66 ci au fost depuse doar la Curtea de A. C., astfel că apreciază a fi analizată judecarea fondului, având în vedere că raportul de proporționalitate a fost invocat și la instanța de fond.
Curtea, în urma deliberării, apreciază că cererea subsidiară de recurs reprezintă poziția procesuală a dezlegării D. nr. 2. a Î. C. de C. și Justiție, astfel că nu se impune comunicarea acesteia împreună cu înscrisurile circumstanțiere raportat la D. nr. 2. a Î. C. de C. și Justiție pârâtei intimate C. J. de P. M..
Reprezentantul reclamantului recurent solicită în probațiune să se dispună ca, Guvernul României să transmită la dosar întreaga documentație care a stat la baza adoptării L. nr. 1. și transmiterea proiectului G.ui
României după aprobarea și analizarea din perspectiva faptului că în principal Statul Român și Statele Europene parcurg o criză financiară și susține că nu acesta era singurul mijloc de a se înlătura acele efecte și ar fi util a se analiza raportul de proporționalitate și argumentul de sine stătător la aprobarea proiectului de Guvernul României.
Curtea, în urma deliberării, respinge prima cerere formulată în probațiune de către reprezentantul reclamantului recurent, având în vedere că intenția legiuitorului prin adoptarea acestui act normativ este reflectată de expunerea de motive, iar în privința celei de -a doua cereri constată că așa cum s-a statuat de C. în C. W. împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009 nu este rolul instanței de judecată de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit.
Reprezentantul reclamantului recurent arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, potrivit motivelor de recurs și a cererii subsidiare de recurs pe care le susține pe larg și verbal. Solicită obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată, urmând a depune la dosar dovada acestora.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin contestația înregistrată sub nr. (...) la Tribunalul Maramureș contestatorul G. P. a chemat în judecată C. J. de P. M. pentru anularea deciziei de recalculare a pensiei de serviciu nr. 281271/(...) emisă deintimată, pentru următoarele motive:
Contestatorul este beneficiarul unei pensii de serviciu în baza L. nr.
96/2006, în considerarea calității sale de fost deputat în Parlamentul
României.
Urmare a intrării în vigoare a L. nr. 119/(...), în baza art. 1 lit.f) intimata a emis decizia nr. 281271/2010, prin care a procedat la recalcularea pensiei, astfel că aceasta a fost diminuată, cuantumul stabilit fiind de 2842 lei/lună.
L. nr. 96/(...) republicată privind Statutul deputaților și al senatorilor prevede la art. 49, că „. și senatorii la împlinirea condițiilor de pensionare prevăzute de L. nr. 1., respectiv stagiul de cotizare și vârsta de pensionare beneficiază de pensie în cuantum prevăzut de art. 82 (1) din L. nr.
303/2004 privind statutul magistraților.
Prin recalcularea pensiei și emiterea deciziei atacate s-au încălcat flagrant dispozițiile legale.
Potrivit art.1 Protocolul Adițional nr.1 la C. pentru Apărarea D. O. și
Libertăților fundamentale, privind protecția proprietății, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale al dreptului internațional.
Prin sentința civilă nr. 901 din (...), pronunțată de tribunalul M. îndosarul nr. (...), a fost respinsă contestația formulată de contestatorul G.
P., împotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu nr. 281271/(...) emisă de C. J. de P. M. în contradictoriu cu această intimată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr.
281271/(...) fila 4 din dosar, pensia de serviciu de care beneficiază contestatorul în baza L. nr. 96/2006 modificată privind statutul deputaților și senatorilor, a fost recalculată în temeiul L. nr. 1., astfel: contestatorul beneficiază de pensia de serviciu în cuantum de 5263 lei în baza L. nr.96/2006- art. 49 iar la data intrării în vigoare a L. nr. 1., pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor (categorie în care se încadrează și pensia contestatorului) au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1. (art. 1 lit.f) din L. nr. 1..
În conformitate cu art. 3 din L. nr. 1., pensia contestatorului a fost recalculată prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de L. nr. 1., cuantumul stabilit în urma recalculării fiind de 2842 lei.
Referitor la obiecția de neconstituționalitate a L. nr. 1. raportat la art. 15 alin.2 din Constituție, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin D. nr.
8..
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că, în principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. A. acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat de art. 47 alin.2 din Constituție.
P.le speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituită de legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei.
Or, în cazul de față, a reținut Curtea Constituțională, o atare rațiune este, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii criticate, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
Curtea Constituțională a reținut că în conceptul de drepturi câștigate
„pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări";.
În concluzie, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin.2 privind neretroactivitatea legii.
În ceea ce privește încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. pentru
Apărarea D. O. și Libertăților Fundamentale, contestatorul a făcut trimitere la practica C., respectiv cauza Akdeejeva versus Letonia (2007) unde C. a obligat statul leton la despăgubiri, stabilind că a fost încălcat art. 6 din C., art. 1 din Protocolul nr. 1, în cazul în care se procedează la recalcularea în minus a pensiei, dat fiind că este vorba despre un drept câștigat.
Se mai invocă cauza Buchen versus Cehia (2006), unde C. a decis că
„limitarea nejustificată a unui drept recunoscut, cum ar fi o pensie specială, drept nesocotit ulterior, fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul art. 1 din Protocolul 1 C., dar și o discriminare în sensul articolului 1 din
Protocolul 12";.
Se mai arată de către contestator că în cauza Gaygusuz versus
Austria (1996), Curtea a decis că, pensia constituie un drept patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul 1 al C.i și se constată o discriminare în sensul art. 14, dacă lipsește o justificare obiectivă rezonabilă pentru diminuarea patrimoniului contestatorului.
Invocând aceste spețe, contestatorul nu poate concluziona, în ansamblu, că C. a statuat că pensia constituie un drept patrimonial iar diminuarea pensiei ar leza acest drept și ar echivala cu o expropriere.
C., în principiu, nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu
C., ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea legii la o anumită situație de fapt. Așa se explică faptul că și în altă cauză, C. și-a exprimat diferit punctul de vedere cu privire la această problemă; cum ar fi: cauza Muller contra Austria 1972, C. a statuat că, deși art. 1 din Protocolul
1 garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie întru-un anumit cuantum.
Având în vedere cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, respectiv suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea în viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu poate avea semnificația unei exproprieri.
Legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcție de posibilitățile financiare ale statului.
Și în alte cauze în care C. a fost sesizată cu încălcări ale drepturilor omului, ca urmare a diminuării pensiilor s-a apreciat că o astfel de interferență nu este de tipul „. de proprietate"; (Hotărârea din (...) Aizupurna
O. contra Spaniei, unde pierderea unei pensii complementare este analizată din perspectiva regulei generale privind dreptul la respectarea bunurilor.)
Curtea a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr.1 (T.c/a Suedia, Jankovic c/a Croația- (...), Lenz (c/a Germaniei, Callejas c/a Spania 18 iunie 2002).
Prin urmare, C. nu analizează situația reducerii pensiilor ca o „. de proprietate";, astfel încât lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, la încălcarea art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la C.
Statul se bucură de largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu.
În cauzele W. c/a Poloniei- Hotărârea din 8 decembrie 2009 și
Mellachen c/a Austriei- Hotărârea din 19 decembrie 1989, Curtea a constatată că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei.
Având în vedere că nu este vorba despre o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu va consta în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate.
Marja de apreciere a statului în stabilirea politicii sale în această materie este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Ingerința statului în exercitarea dreptului este, în întregime posibilă dacă se sprijină pe o bază legală, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică.
Așa cum a indicat Curtea E. statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere pentru a hotărâ necesitatea unei ingerințe, acest aspect impunându-se în contextul în care autoritățile naționale dispun de o cunoaștere aprofundată și concretă a situației sociale locale și, de aceea, sunt mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ce măsuri apar ca imperative de interes general al comunității.
În primul rând apanajul aprecierii revine legiuitorului căci acesta este chemat să analizeze oportunitatea luării unei măsuri de ordin legislativ și apoi, în funcție de datele complexe de care dispune, să aplice acea măsură legislativă și să soluționeze problematica socio-economică astfel încât să corespundă cel mai bine dezideratului avut în vedere.
Chiar C. a cărui jurisprudență a avut drept consecință modificări legislative semnificative în dreptul statelor membre, a manifestat reticență în a interveni în marja de apreciere a statelor, în special în ce privește chestiuni de natură fiscală sau ce țin de politicile socio-economice.
În contextul crizei actuale cu efecte asupra deficitului bugetar se poate spune că măsura luată de recalculare a pensiei de serviciu intră în marja de apreciere a statului, că există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, respectiv, justul echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului.
În considerarea celor de mai sus, instanța a respins contestația împotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul G. P. a declarat recurs prin carea solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivarea recursului s-a invocat că prin recalcularea pensiei de serviciu a reclamantului a fost încălcat art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C., art. 1 4 din C. art. 6, 25 și 34 din Carta D. Fundamentale a Uniunii Europene, art. 11,20, 47 și 53 din Constituție, sens în care a făcut trimiteri la jurisprudența C. europene, precum și că prin aplicarea prioritară a normelor europene trebuie înlăturate efectele D. nr. 8. a C. C..
Pârâta C. J. de P. M. a depus întâmpinare prin care a solicitatrespingerea recursului ca nefondat.
Reclamantul G. P. a depus note de ședință, după pronunțarea D. nr.2.de către Înalta Curte de Casație și Justiție, arătând că pensia de serviciu recompensează activitatea sa de parlamentar din perioada 1996-2008, când nu a putut desfășura alte activități, datorită incompatibilităților și restricțiilor specifice.
De asemenea, reclamantul arată că a în anul 1997 a suferit un infarct miocardic, care s-a repetat în anul 2001, când i s-au montat 2 stenturi, în anul 2002 i s-au montat 3 stenturi, iar în anul 2011 a suferit o intervenție chirurgicală la prostată, costul tuturor acestor intervenții fiind de peste
50.000 de lei.
În fine , se susține că starea de sănătate a reclamantului necesită administrarea unui tratament medicamentos foarte scump.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată următoarele:
Prin art.1 lit. f din L. nr.118/2010, pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizianr. 281271/(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 2842 lei care înlocuia pensia de serviciu de 5263 lei, acordată prin decizia nr. 281271/(...) (fila 28 ).
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Î. C. de C. și
Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu
dispozițiile constituționale ale art. 15 al in. (2) - neretroactivitatea legii, art.
16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dre ptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângereaexercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea cri ticată pe temeiul n eretroactivității,
dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1
adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Î. C. de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1.,
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat , pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.8. cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin
care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor
profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin
deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fi ind unica
autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2)
din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dre pt comun
nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție , iar perspectivaanalizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analizăde compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie
2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din
28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§
48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39
și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este l egală, întrucât este reglementată de
nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică , în deplinăconcordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. W. împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "r aportului
rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală
și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți
- de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precu m indemnizația
socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie
lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a
fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertățilorfundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C.
Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă
(încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirearaportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în
fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O.în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la
C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c.
Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și
44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a
fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și
anume contextul economic actual și cor ectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reț inut că reforma sistemului de pensii nu a avut un
efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale,
dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr.
96/2006.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional.";
În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de
2842 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenităbărbaților în anul 2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Deși din actele cu caracter medical de care se prevalează reclamantul
(fila 101-108) rezultă în mod incontestabil gravitatea afecțiunilor cardiace de care acesta suferă, precum și că acesta a suportat costul a 3 stenturi în valoare de 23.475 lei (fila 109-100), Curtea constată că înscrisurile menționate nu pot fi considerate relevante în stabilirea stării de nevoie în care se află acesta, deoarece nu reflectă pe viitor sarcina financiară impusă de diagnosticul atestat.
Astfel, Curtea nu contestă gravele probleme de sănătate ale reclamantului, însă observă că nu s-a dovedit că suportarea cheltuielilor menționate anterior ar avea caracter repetitiv, de natură a fi efectuate în mod periodic.
Or, în absența unei situații bazate pe documente justificative din care să rezulte costul medicamentelor necesare, instanța de recurs nu poate conchide sau prezuma asupra consecințelor patrimoniale pe care le implică tratamentul medical.
O atare concluzie ar fi posibilă doar în situațiile excepționale când starea de sănătate a pensionarului este grav afectată de existența unor infirmități sau maladii grave, a căror înlăturare sau tratament impun în mod notoriu costuri suplimentare extrem de mari, care se adaugă inconvenientelor evidente ale unor asemenea afecțiuni (imposibilitatea deplasării, deplasarea cu ajutorul unor proteze sau scaune cu rotile, necesitatea urmării unui regim alimentar special ce ar preveni conservarea stării de sănătate etc.).
În consecință, doar în asemenea situații excepționale s-ar putea aprecia că pensionarul suportă o sarcina excesivă, ceea ce ar impune o protecție din partea sistemului de securitate socială, care în cele din urmă, este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (M. și alții împotriva Italiei, paragraful 61).
În speță, reclamantul nu a dovedit existența unei situații excepționale ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, în condițiile în care cuantumul pensiei sale are un nivel de peste 3 ori mai mare decât al pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită bărbaților în anul 2010.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G. P. împotriva sentinței civile nr. 901 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S. D. L. D. D. G.
G. C. M.
Red.S.D.
2 ex./(...). Jud.fond.M. C.
| ← Decizia civilă nr. 4747/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2524/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
