Decizia civilă nr. 4796/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. (...)

D. CIVILĂ NR. 4796 /R/2012

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B.

JUDECĂTORI: I.-R. M.

C. M. GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta

CASA DE PENSII S. A M. A. ȘI I. împotriva sentinței civile nr. 3249 din 28 mai

2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat D. D., având ca obiect recalculare pensie.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 noiembrie 2012, încheiere care face parte din prezenta decizie.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 3249 din 28 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamantul D. D. în contradictoriu cu pârâta C. S. DE P. A M. A. ȘI I. și s-a anulat decizia de revizuire a pensiei reclamantului nr. 1./(...) și hotărârea nr. 1796/(...) emise de pârâtă.

Pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de revizuire cu luarea în calcul ca perioada asimilată stagiului de cotizare a perioadei (...) -(...) în care reclamantul a beneficiat de pensie de invaliditate și să acorde un spor de 15% la cuantumul pensiei în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 3 din L. nr.

80/1995.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin D. nr.1. din (...) reclamantul a beneficiat de pensie de invaliditate începând din data de (...).

Începând cu data de (...) reclamantul a beneficiat de pensie de serviciu pentru limită de vârstă stabilită prin D. nr.1. din (...).

Ca urmare a intrării în vigoare a L. nr.1. pensia de serviciu a reclamantului a devenit pensie în înțelesul L. nr.1., iar ulterior abrogării acestui act normativ, în înțelesul L. nr.263/2010.

Această pensie a fost revizuită prin D. nr.1. din (...), în temeiul OUG nr. 1., fără a lua în considerare la calculul pensiei faptul că în perioada (...) - (...) reclamantul a beneficiat de pensie de invaliditate precum și faptul că acesta a fost decorat cu „Meritul Militar"; clasa a II-a.

La cuantumul pensiei revizuite se aplică prevederile art.11 alin.3 din L. nr.80/1995, prevederi conform cărora pensionarii militari decorați cu „Meritul Militar"; clasa a II-a beneficiază de un spor de 15% al cuantumului pensiei.

Deși reclamantului i s-a conferit această medalie, pârâta nu a calculat acest spor la stabilirea cuantumului pensiei nerespectând prevederile legale mai sus arătate.

De asemenea pârâta a încălcat și prevederile art. 49 alin. 1 lit. a) din L. nr.

263/2010, conform cărora „în sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul: a) a beneficiat de pensie de invaliditate.

Deși reclamantul a beneficiat în perioada (...)-(...) de pensie de invaliditate această perioadă nu a fost luată în considerare la determinarea punctajului lunar conform prevederilor art.97 alin.(1) din L. nr.263/2010.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta CASA DE PENSII S. A M.

A. ȘI I. solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 din C. proc. civ. respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că în cauza de dusă judecății nu au aplicabilitate prevederile L. nr. 263/2010, întrucât reclamantul - intimat nu beneficiază de pensie acordată sau transformată în temeiul acestei legi, în vigoare începând cu data de (...).

Intimatul-reclamant s-a pensionat în anul 2003 pe motiv de invaliditate iar în anul 2007, la cererea sa, i s-a transformat pensia de invaliditate gradul II în pensie de serviciu pentru limită de vârstă, în baza L. nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, în vigoare la acel moment.

Pensia de serviciu (militară) a făcut obiectul recalculării prevăzute de L. nr.

1., iar ulterior al revizuirii prevăzute de OUG nr. 1., devenind pensie în înțelesul

L. nr. 1.. La pensia revizuită nu s-a luat în considerare perioada necontributivă

2003 - 2007 cât intimatul-reclamant a beneficiat de pensie de invaliditate, întrucât actele normative invocate mai sus, care au constituit temeiul operațiunilor de recalculare, respectiv revizuire a pensiilor de serviciu, nu conțineau o asemenea prevedere.

Instanța de fond a făcut aplicarea art. 49 alin. 1 lit. a) din L. nr. 263/2010 având la bază următorul raționament: "ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1. pensia de serviciu a reclamantului a devenit pensie în înțelesul L. nr. 1. iar ulterior abrogării acestui act normativ, în înțelesul L. nr. 263/2010." Această motivare a primei instanțe potrivit căreia reclamantul - intimat beneficiază de pensie în înțelesul L. 263/2010 este lipsită de temei legal, raportat la legislația în vigoare.

Referitor la cel de-al doilea aspect privind acordarea sporului de 15% corespunzător decorării cu Ordinul "Meritul Militar" clasa a II-a, învederează că intimatul-reclamant nu beneficiază de acest spor în baza L. nr. 80/1995, la dosarul său de pensionare neexistând brevetul de decorare la care a făcut referire prima instanță. Mai mult decât atât, precizează că decorările cu Ordinul "Meritul Militar" se acordă pentru cel puțin 15 ani în serviciul militar, iar intimatul nu are vechime decât 10 ani și 11 luni.

Reclamantul intimat D. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca fiind netemeinic și nelegal. Consideră căinstanța de fond a reținut corect faptul că la recalcularea pensiei militare trebuia să se ia în considerare perioada necontributivă 2003-2007, cât a beneficiat de pensia de invaliditate, prin aplicarea noii legi unitare a pensiilor reunite în L. nr.

263/2010, adică a legii mai favorabile decât actul normativ avut în vedere la recalculare.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:

Prin dispozițiile art.1 lit. a din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza veniturilor realizate.

În aplicarea acestui act normativ, începând cu data de 1 ianuarie 2011 au fost recalculate drepturile de pensie cuvenite reclamantului, stabilindu-se în favoarea acestuia o pensie de asigurări sociale, care înlocuia pensia militară de stat stabilită în temeiul L. nr. 164/2001 prin decizia nr. 1./(...) (fila 22 dosar fond).

După apariția OUG nr. 1., pârâta C. de P. S. a M. A. și I. a emis decizia nr.

1. din data de 12 decembrie 2011, contestată în prezenta cauză (fila 4 dosar fond), prin care au fost revizuite drepturile de pensie ale reclamantului, stabilindu-se începând cu data de 1 ianuarie 2011 un cuantum brut al pensiei de

754 lei.

Se constată că în mod corect s-a dispus prin sentința recutrată obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de revizuire a pensiei cu luarea în calcul ca și stagiu asimilat a perioadei (...) - (...), interval în care reclamantul a beneficiat de pensie de invaliditate, criticile formulate de recurentă fiind nefondate sub acest aspect.

Astfel, în cuprinsul art. 3 alin. 1 al L. nr. 11., s-a stabilit că „P.le prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de nr. 1., iar la art. 4 alin. 2 s-a prevăzut că "Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabilește în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor L. nr. 1..

Mai mult decât atât, prin art. 7 a L. nr. 1. s-a statuat că „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de nr. 1., cu modificările și completările ulterioare";.

Or, potrivit art. 38 alin. 1 din L. nr. 1., „în sistemul public se asimilează stagiului de cotizare si perioadele necontributive, denumite in continuare perioade asimilate, în care asiguratul: a) a beneficiat sau beneficiază de drepturi de asigurări sociale, cu excepția celor prevăzute la art. 40 lit. a)-c) si e)";, așadar și de pensia de invaliditate reglementată de art. 40 lit. d din lege.

Împrejurarea că L. nr. 1. era abrogată la data emiterii deciziei contestate nu prezintă nici o relevanță, deoarece dispoziții cu caracter similar au fost prevăzute

și în cuprinsul L. nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, act normativ care a înlocuit L. nr. 1. și sub imperiul căreia a fost emisă decizia de revizuire a pensie, în cuprinsul căreia la art. 49 alin. 1 s-a prevăzut că ";în sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate";.

Într-adevăr, drepturile inițiale de pensie ale reclamantului nu au fost stabilite în temeiul L. nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, însă recurenta nu putea face abstracție de acest act normativ, în condițiile în care ulterior recalculării pensiei în temeiul L. nr. 1., reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale în sistemul public de pensii.

În ceea ce privește criticile formulate prin cererea de recurs cu privire la dispoziția instanței de fond de obligare a pârâtei la revizuirea pensiei prin acordarea unui spor de 15 %, acestea se constată a fi fondate.

Astfel, în cuprinsul prevederilor art. 5 alin. 4 din anexa 3 a OUG nr. 1., s-a prevăzut că la stabilirea cuantumului pensiei se aplică prevederile art. 11 alin. 3 din L. nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare.

Or, potrivit art. 11 alin. 3 din L. nr. 80/1995, doar pensionarii decorați cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a și I beneficiază de un spor de 10%,

15% si, respectiv, 20% la cuantumului pensiei.

În condițiile în care reclamantul nu a fost decorat cu Ordinul „Meritul Militar";, ci i s-a conferit doar Medalia „Meritul Militar";, ordinul și medalia fiind instituite în mod distinct potrivit Decretului nr. 211/1954, în mod greșit s-a apreciat de către tribunal că acesta are dreptul de a beneficia de spor la pensie.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite în parte recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte în sensul că înlăturării dispoziției de obligare a pârâtei la acordarea sporului de 15% la cuantumul pensiei potrivit art. 11 alin. 3 din L. nr. 80/1995, urmând a fi menținute restul dispozițiilor din sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Admite, în parte, recursul declarat de CASA DE PENSII S. A M. A. ȘI I. împotriva sentinței civile nr. 3249 din 28 mai 2012 a T.ui S. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția de obligare a pârâtei la acordarea sporului de 15% la cuantumul pensiei potrivit art. 11 alin. 3 din L. nr. 80/1995.

Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S.-C. B. I.-R. M. C. M.

G. C.

GREFIER

Red. S.C.B. Dact.V.R./2ex. (...)

Jud.fond: P. R.a M.lena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4796/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale