Decizia civilă nr. 487/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 487/R/2012
Ședința din 06 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 5135 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată F. G., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lips, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 03 februarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a transmis prin fax la dosar o cerere prin care arată că este în imposibilitatea de a se prezenta în instanță datorită sănătății, cerere care nu este semnată.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5135 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta F. G. împotriva pârâtei C. J. DE P. C. și în consecință a fost obligată pârâta să recalculeze pensia cuvenită reclamantei cu luarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a sporurilor și gărzilor menționate în adeverințele nr. 5983/(...) și nr.2102/(...) emise de S. C. DE C. C.-N., începând cu data de (...).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Din Adeverințele nr. 2102/(...) si nr. 5983/(...) emise de S. C. de C. C.-
N., rezultă că în perioada ianuarie 1976-decembrie 2002, reclamanta a realizat venituri din gărzi pentru care s-au plătit contribuțiile pentru bugetul asigurărilor sociale de stat.
Aceste adeverințe au fost depuse la C. J. de P. C. și fac parte din dosarul de pensie al reclamantei si nu au fost luate în considerare la stabilirea punctajului și a pensiei.
Potrivit prevederilor art. 107 alin.3 si alin.5 din Legea 2., pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor prevăzute de lege nevalorificate la stabilirea acesteia începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.
Veniturile suplimentare realizate sub formă de gărzi cuprinse în cele două adeverințe reprezintă venituri prevăzute de lege care nu au fost valorificate la stabilirea punctajului mediu anual si al cuantumului pensiei.
Având în vedere această situație si prevederea legală aplicabilă, cererea reclamantului a fost admisă cu consecința obligării pârâtei la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantei cu luarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a sporurilor și gărzilor menționate în adeverințele nr.
5983/(...) și nr.2102/(...) emise de S. C. DE C. C.-N., începând cu data de (...).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C. J. DE P. C., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, cu respingerea acțiunii.
În motivarea recursului pârâta a arătat că din adeverințele nr.5983/2006
și nr. 2102/2007 eliberate de S. C. de C. C.-N. nu rezultă temeiul legal în baza căruia au fost realizate acest sume în perioada 1976-2003 în timpul efectuării gărzilor, astfel că aceste adeverințe nu pot fi valorificate la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei prin adăugarea acestor sume.
Având în vedere faptul că, adeverințele nu sunt întocmite conform prevederilor legale acestea nu pot fi luate în calculul drepturilor de pensie.
Mai mult după data de (...) care a marcat momentul intrării în vigoare a
L. nr. 19/2000, angajatorii au fost obligați să depună în fiecare lună la casa teritorială de pensii declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către stat.
Angajatorul nu a depus la casa teritorială de pensii în a cărei rază de activitate își are sediul, în termenele legale stabilite declarațiile nominale rectificative corespunzătoare fiecărei luni din perioada respectivă, în care să fie înregistrate sumele din adeverințele de mai sus. O astfel de declarație rectificativă nu a fost întocmită și depusă de angajator, astfel că situația de fapt nu este cuprinsă în lege după (...).
S-a mai arătat că din 2011 se aplică Legea nr.263/2001 a pensiilor, iar Anexa 15 pct. VI din H.G. nr.257/2011 exclude aceste sume din calculul pensiei.
Prin modalitatea de a lua în calcul o sumă globală brută se creează posibilitatea includerii în calculul pensiei a unor sume care fiind contopite cu salariul nu pot fi controlate ca fiind sporuri permanente.
Atrage așadar atenția asupra faptului că trebuie clarificat conținutul sumei brute prin defalcare, întrucât acesta ar putea de exemplu să includă chiar de 2 ori o sumă, fără a se putea verifica aceasta.
Mai menționează că până la (...) potrivit art.164 se iau în calcul sumele din carnetul de muncă. Nu există un text legal care să indice alt mod de calcul.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs nu este întemeiat. Art. 165 alin. 1 din Legea 2. prevede că „la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991";, iar alin. 2 că „la determinarea punctajelor lunare, pe lângăsalariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare";.
Conform dispozițiilor exprese ale pct.II din Anexa 15 a HG 257/2011 de aprobare a normelor de aplicare a L. 2. (anexă care reglementează sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual) nr. 22 indemnizațiile și alte plăți pentru activități prestate în afara obligațiilor funcției de bază și care nu fac parte din retribuție (anexa V cap. II „Ocrotirea sănătății"; din Legea 57/1974), respectiv cele obținute de (1) medicii care asigură continuitatea în unitățile sanitare prin ore de gardă prestate peste timpul normal de muncă au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și se utilizează la determinarea punctajului mediu anual.
De asemenea, conform art. 17 alin. 4 din HG 281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare „personalul sanitar cu pregătire superioară, care efectuează gărzi pentru asigurarea continuității asistenței medicale în afara normei legale de muncă și a programului de lucru de la funcția de bază, se salarizează cu salariul orar al funcției de bază";.
Drept urmare, conform dispozițiilor exprese menționate anterior veniturile din gărzi anterioare datei de (...) atestate de A. nr. 5983/(...), respectiv veniturile din gărzi din A. nr. 2102/(...) emise de S. C. de C. C.-N. trebuie utilizate la determinarea punctajului mediu anual.
Prin al doilea motiv de recurs s-au formulat critici împotriva sentinței de fond care pot fi încadrate, conform art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă, în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Conform art. 166 din Legea 2. la determinarea punctajelor lunare, pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2001 și data intrării în vigoare a prezentei legi, se utilizează venitul brut lunar care a constituit, conform legii, baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, așa cum acesta a fost înscris în declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat sau, după caz, în declarația de asigurare sau în contractul de asigurare socială.
Prin pct19. din Capitolul A Secțiunea II din Ordinul 340/2001 sintagma venitul brut realizat lunar era definită ca fiind „. veniturilor în bani sau în natură, indiferent de fondurile din care acestea se achită, realizate de asigurații care se află în una sau mai multe dintre situațiile de la art. 5 alin. (1) pct. I și II din lege. În venitul brut realizat de aceste categorii de persoane sunt incluse și acele venituri în bani sau în natură care sunt obținute ca urmare a desfășurării unor activități remunerate, în folosul unor entități, altele decât angajatorul/angajatorii la care se derulează activitatea de bază";.
Coroborând aceste dispoziții legale, Curtea reține că începând cu data de (...) baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale pentru asigurații încadrați cu contract individual de muncă, o constituie salariile individuale brute (care cuprind și sporurile) pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale, așa cum sunt evidențiate acestea în declarația privind evidența nominală a asiguraților sau,după caz, în declarația rectificativă emisă în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea 19/2000.
Întrucât în A. nr. 5983/(...) emisă de S. C. de C. C.-N. sunt menționate și venituri realizate de către reclamantă ulterior datei de (...), iar instanța de fond a obligat pârâta să recalculeze pensia reclamantei și pentru aceste venituri deșiacestea sunt diferite de cele menționate în declarația nominală, Curtea apreciază că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile legale menționate anterior, recursul pârâtei fiind întemeiat sub acest aspect.
Ultimul motiv de recurs nu este întemeiat întrucât adeverințele menționate anterior nu atestă venituri brute realizate de reclamantă, ci veniturile din gărzi.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă se va admite în parte recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva sentinței civile numărul 5135 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), care va fi modificată în parte și, în consecință, se va înlătură obligația pârâtei de a recalcula pensia reclamantei F. G. pe baza veniturilor ulterioare datei de (...), evidențiate în A. numărul 5983/(...) emisă de S. C. de C. C.-N. Se vor menține restul dispozițiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite în parte recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva sentinței civile numărul 5135 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte și, în consecință, înlătură obligația pârâtei de a recalcula pensia reclamantei F. G. pe baza veniturilor ulterioare datei de (...), evidențiate în A. numărul 5983/(...) emisă de S. C. de C. C.-N.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 06 februarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
S. D. L. D. D. G.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond:P. U.
← Decizia civilă nr. 760/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 509/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|