Decizia civilă nr. 496/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 496/R/2012
Ședința 06 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamanta V. L. împotriva sentinței civile nr. 2781 din 02 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. S. DE P. A M. A. ȘI I., având ca obiect recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 30 ianuarie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2781 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta V. L. împotriva pârâtei C. S. DE P. A M. A. ȘI I. B.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta este beneficiara unei pensii de urmaș în sistemul M. A. și I. al cărei cuantum a fost recalculat în baza L. nr. 1., prin D. nr. 101370/(...), pensia acesteia de urmaș fiind transformată într-o pensie în cuantum de 855 lei (f.10).
Potrivit art. 6 alin.l și 2 din OUG nr. 1/2011 pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 și până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.
Pensia reclamantei urmează a fi revizuită din oficiu iar până la emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei se menține în plată pensia în cuantumul avut în luna decembrie 2010.
În consecință, decizia de recalculare nr. 101370/(...) a rămas fără efecte juridice fiind anulată prin dispozițiile legale ale art. 6 din OUG 1/2011, iar reclamanta este în continuare beneficiara pensiei de urmaș în cuantumul stabilit anterior recalculării.
Prin D. nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție.
Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C., care are următorul cuprins: „Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilorsale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitatepublica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptuluiinternațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilorconform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altorcontribuții, sau a amenzilor.";
Curtea E. a D. O. a tratat drepturile de asigurări sociale ca fiind un bun însă numai în anumite condiții și reținând că trăsăturile esențiale ale acestuia sunt sensibil diferite de cele atribuie în sistemul C.i E. a D. O. drepturilor reale și drepturilor de creanță cu caracter civil stricto sensu (drepturi născute în cadrul raporturilor juridice de drept civil). A., specific drepturilor de creanță cu caracter economico-social (în speță, drepturi născute în cadrul raporturilor de asigurări sociale) este împrejurarea că plata contribuțiilor la anumite fonduri de asigurări sociale poate crea, în anumite condiții, un drept de proprietate, drept care, spre deosebire de dreptul de proprietate tratat în sfera raporturilor de drept civil, poate fi afectat de modul în care banii din aceste fonduri sunt distribuiți. În cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Curtea EDO a arătat că art. 1 din Protocolul 1 la C. garantează dreptul persoanei la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, însă această împrejurarea nu poate fi interpretată ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum.
În ceea ce privește salariile, C. a reținut, în cauza Eskelinen c. Finlandei că în C. nu este consacrat dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum.
Prin urmare, dacă s-a statuat că dreptul la o prestație de asigurări sociale nu este garantat de C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de protocoalele sale adiționale într-un anumit cuantum atunci când beneficiarul dreptului a contribuit la această prestație, cu atât mai mult dreptul la un anumit cuantum al prestației de asigurări sociale nu este garantat de C. în ipoteza în care titularul său nu a contribuit în sistemul de asigurări sociale, aceasta fiind și ipoteza în discuție, pensia sa de serviciu fiind acordată în considerarea calității titularului, fără să se fi executat anumite prestații de asigurări sociale care să fundamenteze cuantumul acesteia.
Curtea EDO a arătat în cauza Hasani c. Croației că în cazul în care are loc o limitare a proprietății în cazul drepturilor de asigurări sociale, aceasta trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul respectiv. C. a mai subliniat larga marjă de apreciere a statului în domeniul schemelor de securitate socială (cauza Kjartan).
Din jurisprudența C. trebuie reținut și că instanța europeană nu a validat argumentul statului referitor la lipsa fondurilor bugetare, însă această abordare a avut loc în cadrul unui litigiu în care legea care instituia dreptul salarial (spor pentru vechime în specialitate) era încă în vigoare, iar de facto, dreptul salarial nu se plătea (cauza Kechko c. Ucrainei). Or, în speță, situația este diferită deoarece dispozițiile referitoare la pensia de serviciu au fost abrogate. În acest context (cauza Kechko c. Ucrainei), Curtea a arătat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat, acestea putând fi instituite de stat, suspendate sau statul poate înceta să le plătească. În cauza Lelas c. Croației, Curtea a statuat că pentru a fi în prezența noțiunii de „. este necesar un fundament legal (normativ) sau o jurisprudență constantă care să permită conturarea unei speranțe legitime, însă, totodată, a arătat că nu este consacrat de C. dreptul dea fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, ci numai ceea ce s-a obținut, s-a câștigat, reprezintă un „. în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește recalcularea pensiei, această măsură este în acord cu
C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalele sale adiționale, Curtea EDO statuând în cauza Hasani c. Croației că nu este exclus dreptul statului de a adopta, în domeniul civil, prevederi legale noi, care să reglementeze drepturi care decurg din vechea legislație, cu condiția ca acea lege să nu aducă atingere principiilor convenționale. În cadrul marjei de apreciere foarte largi recunoscute de C. statului în materia drepturilor de asigurări sociale (cauza Hasani c. Croației, Kjartan Asmundsson c. Islandei), atunci când procedează la reducerea cuantumului unor prestații de asigurări sociale, în cursul derulării raportului juridic, statul trebuie să țină seama de necesitatea existenței unui scop legitim urmărit reprezentat de un interes public care trebuie să primeze celui particular. În cauza Hasani c. Croației, C. a stabilit că noțiunea de interes public trebuie interpretată extensiv, cu excepția situației în care decizia statului este în mod manifest disproporționată și fără fundament rezonabil.
L. nr. 1., procedând la reducerea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010. În Expunerea de motive a L. nr. 1., s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar. S-a mai menționat că, potrivit unei recente estimări a Băncii Mondiale, în cazul în care în R. s-ar menține pensiile avute anterior promovării proiectului L. nr. 1., în anul 2050 deficitul creat de cheltuielile afectate pensiilor din produsul intern brut ar ajunge la 12 %.
Prin D. nr. 871/2010, Curtea Constituțională a României a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din Constituție, arătând următoarele:
„Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Se poate spune că, față de acestea, C. instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.
Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu arputea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din
Constituție.";
„Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.";
Pentru aceste motive, în baza art. 6 din OUG nr. 1/2011, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta V. L. solicitândmodificarea hotărârii atacate pentru motivele prevăzute de art.304 pct.7, 8 și 9 și art.3041 C.pr.civ. și admiterea acțiunii formulate, în sensul anulării Deciziei nr.101370/(...) a Casei de P. a M. A. și I., ca fiind nelegală și netemeinică, obligarea pârâtei la plata pensiei de urmaș legal stabilită și cuvenită, în cuantum de 1.373 lei, în temeiul actelor administrative prin care aceasta a fost stabilită anterior, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces. În motivarea recursului reclamanta a arătat în esență că decizia de recalculare a pensiei sale a fost emisă în temeiul HG 7., care a fost suspendată și ulterior anulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât nu a existat un temei legal la emiterea deciziei de recalculare a pensiei sale. S-a mai invocat că prima instanță printr-o interpretare greșită a legii a reținut, schimbând înțelesul lămurit și vădit îndoielnic al actului juridic dedus judecății și făcând o greșită aplicare a legii, că decizia de recalculare nr. 101370/(...) a rămas fără efecte juridice fiind anulată prin dispozițiile legale ale art. 6 din OUG 1/2011. Recurenta a arătat că atât Curtea de A. C., cât și Înalta Curte de Casație și Justiție au arătat în hotărârile prin care au suspendat și au anulat HG 7. că L. 1. nu conține dispoziții care să oblige pensionarii să depună acte doveditoare privind veniturile realizate sau în temeiul cărora să fie obligate să suporte vreo consecință, ca urmare a neefectuării de către aceștia a demersurilor prevăzute în acest act normativ, astfel încât pârâta avea obligația să emită o decizie de pensie în condițiile legii și ale actelor doveditoare a veniturilor realizate lunar de către fiecare beneficiar, ceea ce nu s-a realizat în cauză. Nu au relevanță juridică în opinia contestatoarei statuările Curții Constituționale din D. nr. 871/2010 în sensul că L. 1. nu încalcă principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. 2 din Constituție, recurenta raportându-se la jurisprudența anterioară a Curții Constituționale (Deciziile nr. 375/(...) și 120/2007), respectiv la avizul C. L. cu privire la proiectul L. privind sistemul unitar de pensii. Recurenta a mai arătat că decizia de recalculare contestată este nelegală întrucât încalcă principiile drepturilor câștigate (consacrat de Curtea de Justiție a U. E., de Curtea E. a D. O. și de Curtea Constituțională), principiul egalității și nediscriminării, invocându-se în acest sens D. 20/2000 a Curții Constituționale și D. nr. 86/378/CEE. În opinia recurentei nu au nicio legătură cu cauza deciziile C. reținute de instanța de fond, fiind relevante cauzele care s-au invocat de reclamantă, respectiv S. și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii și Buchen contra Cehiei, conform cu care se poate constata că s-a încălcat un drept ocrotit de C. E. a D. O. Criticându-se considerentele hotărârii instanței de fond referitoare la scopul urmărit de L. 1., s-a precizat că estimările Băncii Mondiale și dezechilibrele bugetare rezultate dintr-o proastă gestionare a celor investiți să administreze cu maximă prudență bugetul țării, nu constituie un motiv care poate să stea la baza încălcării dreptului de proprietate al reclamantei, fiind suficient faptul că pensia acestei a fost stabilită avându-se în vedere gradul de locotenent-colonel, deși soțul defunct avea grad de colonel. S-a mai arătat că prin decizia de recalculare cuantumul pensiei de urmaș a fost diminuat cu 518 lei, ajungând la 855 lei, încălcându-se astfel dispozițiile art. 180 alin. 6 și 7 din L. 1., la care face trimitere art. 7 alin. 1 din L. 1., conform cărora trebuia menținut cuantumul avut în plată anterior. Prin Notele de ședință depuse în (...), răspunzând solicitării instanței care a solicitat depunerea deciziei nr. 101370/(...), reclamanta a arătat că instanța de recurs ignoră și refuză să judece ceea ce a fost investită, respectiv anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 101370/(...) emisă de C. de P. a MAI și obligarea pârâtei la menținerea pensiei de urmaș stabilită și cuvenită în cuantum de 1373 lei, în temeiul actelor administrative prin care aceasta a fost stabilită anterior. Prin Notele de ședință depuse în data de 27 ianuarie 2012 s-a precizat cu referire la D. nr. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție că prin decizia de recalculare i se încalcă dreptul la viață întrucât pensia de urmaș i-a fost diminuată cu 38 %, un procent foarte ridicat în condițiile în care este o persoană de 73 de ani, cu multiple probleme de sănătate, inclusiv glaucom cronic care necesită intervenții chirurgicale periodice și tratamente costisitoare, din cauza vârstei și bolii nu poate să efectueze alte munci pentru a realiza venituri suplimentare, iar cheltuielile zilnice sunt oricum extrem de ridicate. Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele: 1. Primul motiv de recurs nu este întemeiat. Este adevărat că prin S. civilă nr. 443/(...) pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...) s-a dispus anularea dispozițiilor art. 2 alin. 2, 3, 4, 6 și 7, art. 6 alin. 1, 2, 4 și art. 10 alin. 2 din HG 7.. Recalcularea pensiilor militare de stat s-a dispus însă prin L. 1., HG 7. conținând metodologia de realizare a acestei recalculări. Întrucât la recalcularea pensiei reclamantei (fila 10 dosar fond) s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, pensia a fost revizuită conform art. 1 din OUG 1/2011, iar conform art. 6 alin. 1 din același act normativ pentru anul 2011 s-a menținut în plată cuantumul pensiei din luna decembrie 2010 (diferențele aferente lunii ianuarie 2011 fiind restituite). Deși obiectul prezentei cauze îl constituie anularea deciziei de recalculare emisă în temeiul L. 1., Curtea de A. constată că urmare a modificărilor legislative prezentate anterior, reclamanta nu a primit drepturi de pensie diminuate conform deciziei de recalculare decât în ianuarie 2011, drepturi care au fost restituite ulterior. În consecință, nu se poate reține că reclamantei i-a fost diminuată pensia militară de stat în cuantumul stabilit prin decizia de recalculare. A., singurul efect pe care l-a avut L. 1. cu privire la pensia reclamantei a fost de transformare a pensiei militare de stat în pensie de asigurări sociale de stat, iar din această perspectivă nu are relevanță cuantumul pensiei stabilit prin decizia de recalculare, respectiv faptul că o parte din dispozițiile HG 7. s-au anulat, în condițiile în care cuantumul pensiei începând cu anul 2011 a fost stabilit prin decizia de revizuire emisă în temeiul OUG 1/2011. 2. După cum s-a statuat prin D. nr. 29 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 2. (aplicabilă pentru identitate derațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) nu sunt întemeiate criticile potrivit cărora L. 1. încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin (2) din Constituție, prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție, Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurenți. A., prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. De asemenea, prin D. nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)-i) și art. 2-12 din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate. Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c) din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, din perspectiva prevederilor art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție (referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor). A., în D. nr. 871/2010 se reține că „având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Relevantă în acest sens este și D. nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuriîn domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita";. Având în vedere că în prezenta cauză retroactivitatea L. 1. se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, Curtea de A. apreciază că această analiză excede competențelor sale întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată. De altfel, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și (așa cum s-a arătat anterior) instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la acest aspect. 3. În mod similar, așa cum s-a statuat de Înalta Curte de Casație și Justiție în D. nr. 29 din (...), nici referitor la discriminare instanța de drept comun nu poate face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale. 4. Deși Curtea Constituțională a statuat că L. 1. este conformă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dat fiind controlul obiectiv al legii realizat de instanța de contencios constituțional, o astfel de constatare (in abstracto) nu împiedică instanțele de drept comun să analizeze în raport de circumstanțele fiecărei cauze în parte dacă aplicarea aceleiași norme nu antrenează pentru fiecare reclamant consecințe incompatibile cu C., protocoalele sale adiționale sau jurisprudența Curții E. a D. O. Art. 1 din Primul Protocol la C. E. a D. O. prevede următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitatepublică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptuluiinternațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adoptalegile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";. În jurisprudența sa Curtea E. a D. O. a statuat că art. 1 din Primul Protocol la C. E. a D. O. cuprinde trei norme distincte. Prima dintre ele, care se exprimă în prima teză a primului paragraf și îmbracă un caracter general, fixează principiul dreptului la respectarea proprietății. A doua, care estemenționată în cea de-a doua teză din același paragraf, are în vedere lipsirea de proprietate și o supune anumitor condiții; cât despre a treia normă, consemnată în al doilea paragraf, ea recunoaște statelor puterea, printre altele, de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general. Cea de-a doua și cea de-a treia normă, care vizează anumite exemple de atingere a dreptului de proprietate, trebuie interpretate în lumina principiului consacrat de prima normă (Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39). În privința domeniului de aplicare al art. 1 din Protocolul nr. 1 se reține că noțiunea de „. are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, ci se referă și la alte drepturi reale, la drepturi de creanță, la interese economice, adică la diverse valori patrimoniale, dacă sunt suficient de determinate și fundamentate din punct de vedere legal în dreptul intern În numeroase decizii Curtea E. a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (Cauza S. ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39). În jurisprudența organelor C.i, noțiunea de „. de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. A., în Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), citată anterior, s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul „. de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea E. a D. O. și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, (paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40). În acest sens, Curtea E. a reținut în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei (paragraf 39) următoarele: „totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";. De asemenea, în Cauza Keckho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005 (paragraf 23) Curtea E. a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt încă în vigoare. Curtea de A. constată că prin L. nr. 1. nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantei, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamanților ca urmare a intrării în vigoare a L. 1. nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1. În consecință, întrucât prin L. 1. pensiile militare de stat prevăzute de L. 1. au devenit pensii în înțelesul L. 1., reclamanta care anterior benefica de pensie militară de stat devenind titulară de pensie de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării (în general) a cuantumului pensiei se apreciază că L. 1. reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare. Fiind prevăzută de L. 1. transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat este legală. Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea L. 1. sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelor privind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice. Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Curții E. a D. O. (de exemplu, în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, paragraf 83) „statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, N. and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et S. și alții, paragraf 52)";. De asemenea, Curtea E. a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei din 8 decembrie 2009, pargraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit. Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de A. apreciază că ingerința urmărește un scop legitim. De altfel, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma , Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României Curtea E. a D. O. s-a pronunțat cu privire la aceste aspecte, statuând că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii (paragraf 42). De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor (paragraf 43). În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate (paragraf 44). De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu (paragraf 45). În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 1.. Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional . În concret, reclamanta beneficiază atât în temeiul deciziei de recalculare, cât și a celei de revizuire (care însă nu face obiectul prezentei contestații) de o pensie de urmaș de 855 lei, superioară pensiei medii de urmași din în anul 2010 în cuantum de 365 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei. Actele cu caracter medical de care se prevalează reclamanta (fila 45) ar putea fi considerate relevante în stabilirea stării de nevoie în care se află, numai în măsura în care ar reflecta sarcina financiară impusă de diagnosticul atestat, de a cărui gravitate depinde în mod inevitabil și situația cheltuielilor medicale suportate în acest sens. Or, în absența unor acte medicale de specialitate din care să rezulte caracterul absolut obligatoriu al urmării unui tratament medical de durată pentru ameliorarea, menținerea sau evitarea degradării stării de sănătate a reclamantei; a unei situații bazate pe documente justificative din care să rezulte costul medicamentelor necesare, instanța de recurs nu poate conchide sau prezuma, asupra consecințelor patrimoniale pe care le implică tratamentul medical, după cum nici nu are certitudinea că afecțiunile de care suferă aceasta nu au un caracter ocazional și nu permanent sau de durată. O atare concluzie ar fi posibilă doar în situațiile excepționale când starea de sănătate a pensionarului este grav afectată de existența unor infirmități sau maladii grave, a căror înlăturare sau tratament impun în mod notoriu costuri suplimentare extrem de mari, care se adaugă inconvenientelor evidente ale unor asemenea afecțiuni. În speță, reclamanta nu a dovedit existența unei situații excepționale ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență . 5. În ceea ce privește, nerespectarea Directivelor 86/378/CEE și 96/97/CE a C. (care a modificat 86/378/CEE), Curtea reține că acestea se referă la regimurile profesionale de securitate socială definite în art. 2 alin. 1 ca fiind „. care nu sunt reglementate de D. 7. și al căror scop este de a asigura lucrătorilor, care desfășoară activități salariate sau independente, dintr-o întreprindere sau un grup de întreprinderi, dintr-un domeniu de activitate economică, sector profesional sau grup de sectoare, prestații menite să suplimenteze prestațiile prevăzute de regimurile legale de securitate socială sau să le înlocuiască, indiferent dacă apartenența la aceste regimuri este obligatorie sau opțională";. În mod evident, pensia militară de stat care a fost acordată în R. nu a fost constituită având la bază principiile menționate anterior, garantate de normele europene, respectiv o contribuție privată suplimentară a contestatorului ori o convenție între angajat și angajator cu privire la acordarea unei compensări pentru asumarea riscurilor unei anumite profesii. Acest tip de pensie consacrat prin L. 1. nu este garantat de niciun principiu de drept comunitar și nu se încadrează în niciunul dintre tipurile de pensie recunoscute de normele comunitare. Drept urmare, în cauză nu se poate reține existența unui drept câștigat, garantat pentru viitor, în sensul normelor europene, ci mai degrabă despre un drept temporar acordat de stat, în limita posibilităților economice. 6. Referitor la nerespectarea art. 180 alin. 6 și 7 din L. 1. la care art. 7 alin. 1 din L. 1. face trimitere în opinia recurentei, se reține în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de L. 1., cu modificările și completările ulterioare. Art. 180 din L. 1. este inclus în Capitolul IX Dispoziții tranzitorii și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a L. 1., astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. 1. nu se face trimitere la acest articol. În consecință, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de recalculare în raport de art. 180 alin. 6 și 7 din L. 1., întrucât acesta nu este aplicabil în cauză. Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V. L. împotriva sentinței civile numărul 2781 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 06 februarie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. G. S. D. L. D. GREFIER, C. M. Red.L.D./Dact.S.M. 2 ex./ (...) Jud.fond: I. P.
| ← Decizia civilă nr. 415/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 169/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
