Decizia civilă nr. 2273/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 2273/R/2012

Ședința publică din data de 9 mai 2012

Instanța constituită din:

P.: C. M.

JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. E. împotriva sentinței civile nr. 10 din 5 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată CASA DE PENSII S. A S. DE I., având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 8 mai 2012, prin fax, iar la data de 9 mai 2012 prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea pârâtei intimate întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate și judecarea cauzei în lipsă.

C. fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.

C U R T E A

Prin S. civilă nr. 10 din 5 ianuarie 2012 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. E., împotriva pârâtei C. S. DE P. A S. ROMÂN DE I. reprezentată de către U. M. nr.0198 B., având ca obiect stabilirea și acordarea unor drepturi de asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin D. nr.90608/(...), reclamantului i s-a stabilit pensia de serviciu în cuantum net de 3385 lei. Ulterior, în baza O. nr.1., prin D. nr. 90608/(...) , reclamantului i s-a revizuit pensia pe baza algoritmului de calcul prevăzut de L. nr.19/2010, cu luarea în considerare nu a salariului mediu brut pe economie ci a tuturor veniturilor lunare individuale realizate în perioada în care era în activitate, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 2906 lei (f.45-46).

Potrivit art. 6 alin. l și 2 din OUG nr. 1. pensiile recalculate ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 și până la data emiterii deciziei de revizuire iar diferențele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârșitul lunii februarie 2011.

Conform prevederilor art.11 din H.nr. 737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de L. nr.1.. Acest act normativ a fost abrogat prin art.4 din O. nr.59/(...) care, în anexă,cuprinde

Normele metodologice privind revizuirea pensiilor prevăzute la art.1 lit.c-h din L. nr.1..

Referitor la suspendarea H. nr. 7., prin S. civilă nr. 3. a C. de A. C., aceasta are efecte numai între părți, iar prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5 și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează devenind pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din C..

De altfel Curtea Constituțională, prin D. nr. 873/(...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie,astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția R. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.

Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată ca o încălcare a prevederilor art. 20 din C. raportat la art.1 din

Protocolul nr.1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.

Dreptul la plata unei pensii, fără a se garanta și un cuantum determinat al acesteia, este guvernat de art. 1 din Protocolul 1 la C., care are arată că „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale; nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.

Prin D. nr. 8., Curtea Constituțională a R. a statuat că prevederile art. 1-5

și art. 12 ale L. nr. 1., potrivit cărora pensiile de serviciu se recalculează și se transformă în pensii de asigurări sociale, nu încalcă principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 al. 2 din C..

La fel, prin D. nr. 919/(...), Curtea Constituțională a R. a arătat că dispozițiile L. privind aprobarea O. nr. 1. sunt constituționale, având în vedere consecințele practice ale intrării în vigoare a L. nr. 1., respectiv lipsa identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negativ al acestei situații asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi și necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, în scopul de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit în intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor, prin L. nr. 1., să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.

Potrivit unei practici constante a C. E. a D. O. dreptul la pensie intră în sfera noțiunii de „. potrivit art.1 din Protocolul 1 la C., referitor la protecția dreptului la proprietate, dar tot potrivit jurisprudenței C., trebuie verificat dacă, raportat la realitățile speței, există o astfel de încălcare sau limitare.

Conform jurisprudenței C., limitarea proprietății trebuie să fie justificată de un interes public, să aibă un scop legitim și să se facă prin mijloace proporționale cu scopul urmărit. Or în speță, intervenția statului s-a făcut prin lege, așa cum prevede art.1 din Protocolul adițional iar scopul avut în vedere a fost, potrivit art.1-5 din L. nr.1., acela de a recalcula pensiile de serviciu ale beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională în funcție de toate veniturile realizate pe parcursul întregii cariere. Cu privire la principiul proporționalității, acesta presupune existența unui echilibru just între scopul vizat și mijloacele folosite.

În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat Curtea E. a D. O. în anul

1972 ,în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din C. nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.

Invocând jurisprudența C. în cauzele Kjartan Asmundsson c. Islandei,

Eskelinen c. Finlandei, Hasani c. Croației, instanța a apreciat că L. nr. 1., procedând la recalcularea cuantumului pensiei și transformând pensia de serviciu într-o pensie de asigurări sociale, a urmărit un scop legitim reprezentat de interesul public al diminuării dezechilibrelor bugetare și al menținerii deficitului bugetar în limite sustenabile, pentru a se crea premisele relansării economice, legiuitorul reținând că se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional prin care să fie continuate eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare începute în anul 2009 și în anul 2010.

În expunerea de motive a L. nr. 1., s-a mai arătat că neadoptarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare ar conduce la pierderea acordurilor cu instituțiile financiare internaționale, cu consecința creării unor dezechilibre macroeconomice de natură să ducă la imposibilitatea relansării economice și la creșterea excesivă a deficitului bugetar.

A., departe de a afecta dreptul la pensie, măsurile cuprinse în O. nr.1. sunt de natură a ocroti drepturile fundamentale prevăzute în art.47 din Constituția R.

Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din C..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. E., solicitândmodificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului reclamantul a arătat că instanța de fond își bazează soluția de respingere a acțiunii reclamantului pe D. C. C. nr. 873/(...), însă chiar daca Curtea C. în exercitarea atribuțiilor sale are posibilitatea raportării la dispozițiile internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, statuările acesteia, aflate în contradicție cu cele ale forurilor internaționale competente sa interpreteze aceste prevederi, nu pot fi reținute de către instanțele judecătorești sesizate cu soluționarea unui litigiu în care își găsesc aplicarea. Dimpotrivă, instanțele judecătorești sunt obligate, în temeiul prevederilor art. 20 din Constituția R. și a obligațiilor pe care R. și le-a asumat în urma ratificării acestor pacte, convenții și tratate privitoare la drepturile fundamentale ale omului, sa ignore legile interne și interpretările C. C. a R. care contravin reglementarilor internaționale și interpretărilor date acestora de organele abilitate. Așadar prin aplicarea cu prioritate, fata de cale interne, a dispozițiilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecata nu încalcă prevederile art. 11 alin 3 din L. 47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile C. C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, și nici ale art. 31 din aceeași lege, conform cărui a decizia prin care se constata neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare este definitiva și obligatorie, cu atât mai mult cu cât deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiecțiilor de neconstituționalitate, iar nu de admitere a acestora. încazul respingerilor excepțiilor de neconstituționalitate este posibila formularea unor noi excepții, iar Curtea C. poate proceda, pe baza unor noi argumente sau ca urmare a revenirii la practica anterioara, la admiterea acestora, chiar daca anterior s-a pronunțat în sensul constituționalității.

Curtea europeana a constatat ca statutul conferit de C. în dreptul intern permite instanțelor naționale sa înlăture din oficiu sau la cererea părților prevederile dreptului intern, pe care le considera incompatibile cu C. și protocoalele sale adiționale.

În consecința, constatarea anterioara a constituționalității L. 1. nu împiedica instanța naționala sa verifice daca aplicarea legii în concret nu produce efecte contrare convenției.

Instanța de fond era obligata sa interpreteze normele mai sus amintite în concordanță cu reperele statuate de jurisprudența C. E. a D. O. A. jurisprudența ar trebui sa aibă o aplicare directa în dreptul intern, și în virtutea principiului subsidiarității, interpretarea situației europene se impune și instanțelor interne, în acest sens pronunțându-se de altfel și Curtea C. prin D. nr. 8..

De asemenea instanța de fond a ignorat natura distincta a pensiei de serviciu, și calitatea de bun a acesteia de care a beneficiat recurentul anterior emiterii deciziei atacate, și pensia de drept comun. A. pensia de serviciu de care acesta a beneficiat, s-a născut în baza unui regim profesional public se securitate sociala instituit prin legea interna, distinct de dreptul la pensie din sistemul general. Ca atare este eronata amestecarea de către instanța de fond a acestor noțiuni eterogene și susținerea vădit greșita, ca pensia de serviciu, derogatorie de cea de drept comun, s-ar compune totuși, în mod forțat dintr-o pensie de drept comun și o pensie suplimentara de la stat. În acest sens precizează că în cauza Stec și alții v. Regatul Unit, Curtea a abandonat definitiv în materie de pensii și alte drepturi salariale, distincția dintre beneficiile contributive și necontributive

(plătite din resurse bugetare), ambele fiind deopotrivă și fără echivoc considerate ca situându-se sub protecția art. 1 al primului Protocol adițional la C., ca bunuri proprietate individuala. Mai mult Curtea a adăugat, statuând în mod expres, ca atunci când un stat alege sa instituie prin legea interna o schema (un regim) de pensii, toate drepturile individuale și interesele derivând din aceasta schema cad sub incidenta art. 1 al Protocolului nr. 1 și art. 14 din C., indiferent de plata sau nu a unei contribuții la schema sau a scopurilor pentru care schema a fost fondata (cauza Andrejeva v. Letonia, în care s-a reținut încălcarea art. 14 din C., coroborat cu art. 1 al Protocolului nr. 1).

În materie de pensii Curtea a statuat ca odată ce o persoana a fost admisa într-o funcție publica, aceea persoana a dobândit un drept (de a primi pensia corespunzătoare prevăzuta de lege pentru îndeplinirea serviciului public), care constituie un bun în sensul art. 1 al Protocolului nr. 1 (C. Azinas v. Cipru, Apostolakis v. Grecia). Dreptul la pensie constituie un drept patrimonial, în sensul art. 1 al primului Protocol adițional, fiind suficient stabilit de către autoritățile naționale în baza legislației în vigoare (C. Gauyugusuz v. Austria și Bunchev v. Republica Ceha).

A. ca și pensia de serviciu stabilita printr-o decizie administrativa de pensionare, în baza legii reprezintă un bun, subsemnatul exercitând acest drept prin încasarea lunara a pensiei după data pensionarii. Crtea a statuat expres ca daca statul reduce total sau parțial pensia publica sau pensia de serviciu necontributivă (prin lege sau ca o măsura disciplinara), este inevitabila concluzia ca acea reducere a operat ca i ingerința asupra dreptului la respectarea bunurilor, care trebuie analizata în lumina art. 1 al Protocolului nr. 1 ( cauzele Azinas v. Cipru, Banyfield v. Regatul Unit, Apostolakis v. Grecia.)

Reducerea cuantumului pensiei sau întreruperea plății acesteia reprezintă o ingerința ce trebuie justificata (cauzele Kjartan Amsudosson v. Islanda, Rasmussen v. Polonia, W. v. Polonia). în acest context prevederile art. 1-3 din Lg.

1. (abrogata), menținute prin art. 1. i din L. 263/2010, au avut ca efect eliminarea totala și intempestiva a pensiei de serviciu, fapt ce reprezintă o incontestabila ingerința asupra proprietății din partea statului.

A. chiar daca acest bun (pensia de serviciu), a fost înlocuit un alt bun, dreptul la pensia de drept comun. Prin aceea ca pensia de serviciu (bunul), a fost total suprimata, fiind abrogata însăși aceasta instituție juridica în integralitatea ei, aceasta situație poate echivala cu o veritabila privare de proprietate, fiind vorba despre o eliminare integrala și ireversibila a dreptului, ci nu o suspendare sau amânare a acestuia, ori o reducere parțiala de cuantum, și fără a se acorda de către stat o despăgubire adecvata.

P.le aflate în plata nu pot fi recalculate în baza unei legi noi, care încălca însăși substanța dreptului la pensie, reducerea substanțiala a nivelului pensiei poate fi considerata ca afectând substanța dreptului de proprietate (Caza Muller v. Austria), ceea ce echivalează cu aplicarea retroactiva a legii de recalculare. L. posterioara nu poate atinge dreptul născut sub imperiul legii anterioare, deoarece în acest caz ar însemna ca legea noua sa fie aplicata retroactiv, în contradicție flagranta cu cerințele legate de asigurarea stabilității raporturilor juridice, insa poate modifica regimul juridic al dreptului anterior, fără însa ca acest aspect sa privească existenta dreptului (Deciziile C. C. nr. 3/1993 și nr. 5/1993). Noile reglementari nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privința cuantumului pensiilor anterior stabilite (D. nr. 37512005 a C. C.).

Prin adoptarea L. nr. 164/2001 s-a reglementat o noua modalitate de calcul și de stabilire a pensiilor militare de stat. E. acest nou mod de calcul se poate aplica doar pensiilor stabilite după data intrării în vigoare a legii (D. nr.

46/2002 a C. C.).

Legiuitorul este în drept sa modifice și sa completeze reglementările legale referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie ori de către ori considera ca situația economica a tarii și resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări, dar orice modificare noua se aplica numai de la data intrării sale în vigoare, O noua legislație referitoare la pensii neaplicându-se în mod automat persoanelor pensionate pe baza legislației anterioare în vigoare (D. nr. 466/2004 a C. C.).

Rezulta ca legea noua de recalculare se poate aplica numai faptelor ce se vor produce ulterior datei intrării sale în vigoare, și nu situațiilor anterioare, trecute (facta praeterita), cu toate efectele care s-au produs și se produc în timp, datorita situației create la acel moment. Pensia speciala a subsemnatului recurent, reprezintă o situația juridica constituita sub norma veche, echivalata și de norma legala noua, situație care a creat efecte juridice definitive, sub forma de prestații succesive, pe care statul este obligat sa le respecte.

În consecința prin aplicare retroactiva a normei de re calculare a pensiei autoritățile naționale au încălcat arte 1 din Protocolul nr. 1 al C.i.

În alta ordine de idei instanța de fond a ignorat faptul ca recurentul se află într-o situație vulnerabila datorita faptului ca am contractat împreuna cu șotia un credit, (Contract de C. nr. 4986/(...)), iar la data la care a contractat acest credit, s-a bazat pe veniturile recurentului, în prezent întâmpinând dificultăți majore în restituirea împrumutului. Prin statutul pe care l-a avut anterior datei de ieșire la pensie, precum și în prezent s-a aflat într-o situație de vulnerabilitate financiara sociala sub aspectul mijloacelor de subzistenta, deoarece statutul profesional mi-a impus interdicții profesionale, concomitent cu suportarea riscurilor profesionale și ale altor obligații statutare deosebite. Ori în urmasupunerii subsemnatului recurent la toate aceste privațiuni economice și sociale, este excesiv și disproporționată lăsarea acestuia fără compensație materiala adecvata, și proporționala privațiunilor suportate, fiind pus intempestiv într-o situație neprevăzuta de mare dificultate și marginalizare sociala prin reducerea unicei surse de venit.

Când un stat decide prin propria sa voința sa plătească pensii persoanelor în recunoașterea perioadelor de munca ale acestora, atunci îndreptățirea prezumata pentru un asemenea beneficiu cade sub incidenta arte 1 al Protocolului nr. 1 și art. 14 din C.. În aceste cazuri de aplicare a acestor dispoziții, în care recurentul i-a fost negat parțial beneficiul avut pe baze discriminatorii, în condițiile în care și-a exercitat un drept în baza legislației interne de a primi acel beneficiu, iar daca statul decide sa aducă atingere acestui drept, trebuie sa o facă într-o maniera compatibila cu art. 14 (C. Stec și altii v Regatul Unit, Andrejeva v Letonia).

De reținut este faptul ca pensiile de serviciu reprezintă un privilegiu (D. nr.

20/2000 a C. C.), deoarece au o justificare obiectiva și raționala, fiind evident ca acestea pot fi eliminate doar daca exista o rațiune deosebit de puternica, neputând sa se procedeze arbitrar.

Pentru considerentele ce preced recurentul solicită admiterea recursului, reformarea hotărârii atacate, cu consecința admiterii acțiunii introductive de instanța.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 8 mai 2012 (f.21-27) pârâtul S. ROMÂN DE I. - C. de P. S. a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant ca fiind nefondat, menținerea sentinței atacate prin care a fost respinsă acțiunea acestuia, precum și respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține, cu opinie majoritară, că recursul este nefondat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Contestația dedusă judecății vizează legalitatea deciziei nr. 90698/(...) emisă de pârât în temeiul OUG nr. 1., prin care a fost revizuită pensia reclamantului stabilită în temeiul L. nr. 1. coroborat cu prevederile HG nr. 7.. Cum decizia de recalculare a pensiei emisă în temeiul L. nr. 1. și HG nr. 7., prin care pensia de serviciu a reclamantului a fost transformată în pensie stabilită pe principiul contributivității, nu a fost comunicată reclamantului și nu a fost contestată în instanță, nefiind supusă astfel controlului jurisdicțional, Curtea apreciază că se impune în prezenta cauză analizarea legalității deciziei de revizuire a pensiei prin prisma tuturor motivelor invocate prin prezentul recurs și în fața instanței de fond.

Asupra fondului, Curtea reține punctual următoarele aspecte:

În ceea ce privește neretroactivitatea, după cum s-a statuat prin D. nr. 29 din (...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) nu pot fi primite criticile potrivit cărora L. 1. și OUG nr. 1. încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, prevăzut în art. 15 alin. 2 din C., prin prisma faptului că actul normativ menționat a făcut obiectul controlului de constituționalitate a priori, exercitat în temeiul art. 146 lit. a din C., Curtea Constituțională pronunțând deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010 și, respectiv, nr. 873 din 25 iunie

2010, publicate în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

Jurisprudența anterioară a C. C. în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurenți.

A., prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010 Curtea Constituțională a statuat faptul că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. 2 neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 dreptul de proprietate privată, art. 47 nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. 2 lit. f privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

De asemenea, prin D. nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a, b, d - i și art. 2-12 din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, fiind analizată din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53

(restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.

Totodată, s-a constatat că dispozițiile art. 1 lit. c din aceeași lege (la data formulării obiecției de neconstituționalitate) sunt neconstituționale, din perspectiva prevederilor art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din C. (referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor).

A., în D. nr. 8. se reține că „având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câștigat reprezentând doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. 2 din C.. Relevantă în acest sens este și D. nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".

Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. 2 din C., textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, L. privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita";.

Întrucât, în prezenta cauză retroactivitatea prevederilor legale enunțate se invocă numai în raport de dispozițiile art. 15 alin. 2 din C., Curtea de A. apreciază că această analiză excede competențelor sale întrucât ar însemna să efectueze un control de constituționalitate, care se poate realiza numai de Curtea Constituțională, potrivit art. 1 alin. 2 din L. nr. 47/1992, republicată. De altfel, deciziile C. C. sunt obligatorii și (așa cum s-a arătat anterior) instanța de contencios constituțional s-a pronunțat cu privire la acest aspect.

Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor C. C., precum și al considerentelor acestora, în limitele controlului de constituționalitate, instanța de judecată nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii,o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii din perspectiva C.i europene a drepturilor omului impunându-se în mod distinct, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

A., în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. 1 din C., ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, în care Curtea E. a statuat în sensul că puterii legislative nu îi este interzis să reglementeze, prin prevederi retroactive, drepturi derivate din legile aflate în vigoare, principiul legalității și noțiunea de proces echitabil consacrată de art. 6 excluzând, cu excepția motivelor convingătoare de interes public, doar amestecul legislativului în administrarea justiției menit să influențeze rezolvarea juridică a unei dispute, ceea ce nu este cazul în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza L. nr. 1. sau a celor de revizuire stabilite în temeiul OUG nr. 1., întrucât în cursul judecării acestei plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului.

Referitor la nediscriminare, așa cum s-a statuat de Înalta Curte de Casație

și Justiție în D. nr. 29 din (...), instanța de drept comun nu poate face reevaluări în temeiul art. 16 din C., iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. 3 și art. 132 alin. 1 din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații identice) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..

Analizând ingerința S. prin prisma prevederilor art. 1 din Primul Protocol la

C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se constată că în numeroase decizii Curtea E. a reținut că dreptul la pensie intră sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1, ca drept de a primi o prestație socială (C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie

2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009, paragraf 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004, paragraf 39).

În jurisprudența organelor C.i, noțiunea de „. de proprietate"; semnifică preluarea completă și definitivă a unui bun, titularul dreptului asupra acelui bun nemaiavând posibilitatea exercitării vreunuia dintre atributele conferite de dreptul pe care îl avea în patrimoniul său. A., în C. Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei (paragraf 48), s-a statuat că pierderea unei pensii complementare nu constituie o ingerință de tipul „. de proprietate";, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar a statuat Curtea E. a D. O. și în cauzele Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009,

(paragraf 71) sau Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (paragraf 40).

De asemenea, Curtea E. a reținut în C. Kjartan Asmundsson contra Islandei

(paragraf 39) următoarele: „totuși, chiar dacă art. 1 din Protocolul adițional garantează persoanelor dreptul la beneficiile rezultate din plata contribuțiilor la anumite fonduri de securitate socială, acest lucru nu poate fi interpretat ca acordând persoanei o pensie într-un anumit cuantum";.

În C. Keckho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005 (paragraf 23) Curtea E. a considerat că este la libera apreciere a statului să stabilească ce beneficii sunt plătite persoanelor din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, prin modificări corespunzătoare ale legislației. Totuși, din momentul în care o dispoziție legală în vigoare prevede plata anumitor beneficii și condițiile legale sunt îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să refuze plata acestora, atâta timp cât acele dispoziții legale sunt încă în vigoare.

Curtea de A. constată că prin L. nr. 1. și, respectiv OUG nr. 1. nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a L. nr. 1. și a OUG nr. 1. nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin L. nr. 1. pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.

1., iar reclamantul care anterior beneficia de o pensie militară de stat, a devenit titularul unei pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei; prin urmare L. nr. 1. reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamantului, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Pentru ca ingerința să nu determine încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la

C. E. a D. O., ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să existe un raport de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele sale de realizare.

Fiind prevăzută de L. nr. 1. transformarea pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale de stat are caracter legal.

Referitor la calitățile pe care trebuie să le îndeplinească legea, așa cum au fost ele determinate în jurisprudența C. E., respectiv să fie accesibilă, precisă și previzibilă, Curtea de A. apreciază că jurisprudența reținută de prima instanță nu este relevantă în prezenta cauză întrucât prin L. nr. 1. și OUG nr. 1. s-a dispus recalcularea/revizuirea tuturor pensiilor militare de stat (și a altor pensii de serviciu) și transformarea acestora în pensii de asigurări sociale de stat, astfel încât faptul că reglementările interne nu au prevăzut anterior cazurile și condițiile în care pensia militară de stat poate fi diminuată sau suprimată trebuie examinată din perspectiva marjei de apreciere pe care o are statul în reformarea sistemelor de asigurări sociale (analiză care se va realiza ulterior în cadrul acestui recurs).

Din expunerea de motive ce a stat la baza legii, rezultă că motivele care au determinat adoptarea L. nr. 1. sunt: evoluția crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010; respectarea angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale; diminuarea dezechilibrelor bugetare existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile; existența unui decalaj uriaș între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie plătită de stat generată de apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale; eliminarea discrepanțelorprivind contribuția la bugetul asigurărilor sociale și inegalitățile de alocare a resurselor pentru finanțarea pensiilor publice.

Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, în

C. Andrejeva împotriva Letoniei din 8 decembrie 2009, par. 83) „statul dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește măsurile economice și sociale de ordin general. Datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a nevoilor acesteia, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine poziționate decât judecătorul internațional pentru a stabili ceea ce reprezintă utilitate publică în materie economică sau socială. În principiu, Curtea respectă modul în care statul concepe imperativele de utilitate publică cu excepția cazului în care judecățile emise se dovedesc a fi „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă"; (a se vedea spre exemplu, N. and Provincial Building Society și alții împotriva Regatului Unit, 23 octombrie 1997, paragraf. 80, et Stec și alții, paragraf 52)";.

De asemenea, Curtea E. a constatat ca nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (W. c. Poloniei din 8 decembrie 2009, paragraf 59 sau Mellacher c. Austriei din 19 decembrie 1989, paragraf 53). În mod similar, se apreciază că instanța de recurs nu ar putea decât cu depășirea atribuțiilor să constatate că statul ar fi putut găsi sau identifica alte soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivelor de interes public urmărit.

Întrucât reformarea sistemului de pensii, eliminarea inechităților existente în sistem și criza economică și financiară a statului nu sunt „în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă";, Curtea de A. apreciază că ingerința urmărește un scop legitim.

Mai mult, prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. încauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R., releavntă și în cauza dedusă judecății datorită similitudinii situației analizate, a stabilit că „…deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).

S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232

/11 și 44605/11).

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.

De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și carereprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilorreclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.

În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";

În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantului, care a fost beneficiar unei pensii militare de stat. În temeiul L. nr. 1. pensiile militare de stat au devenit pensii de asigurări sociale de stat și au fost recalculate utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de L. nr.1.. Întrucât la recalcularea pensiilor militare de stat s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, aceste pensii au fost revizuite conform art. 1 din OUG nr. 1..

Singurul efect pe care l-a avut L. nr. 1. cu privire la pensia militară de stat a reclamantului a fost de transformarea acesteia în pensie de asigurări sociale de stat, cuantumul pensiei reclamantului începând cu anul 2011 fiind stabilit prin decizia de revizuire emisă în temeiul OUG nr.1.. Întrucât prin acest ultim act normativ au fost revizuite deciziile prevăzute de L. nr. 1. și nu deciziile de pensie emise în temeiul L. nr.164/2001, Curtea de A. apreciază că L. nr. 1. a modificat sistemul pensiilor, însă în analiza raportului de proporționalitate se impune referirea la cuantumul pensiei stabilit prin decizia de revizuire, procentul de diminuare a pensiei militare de stat pentru reclamant urmând a fi stabilit în raport de acest cuantum.

În concret, Curtea de A. reține că reclamantul a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 4.004 lei, și o pensie revizuită de 2.906 lei.

Prin urmare, pensia revizuită a reclamantului nu este mai mică decât pensia medie pentru limită de vârstă în iunie 2011 în R., care este de 860 lei.

Controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări și analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate în recurs, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional.

Calitatea de debitor într-un contract de credit, nu reprezintă în sine o împrejurare obiectivă, independentă de conduita reclamantului și având un caracter insurmontabil, de natură a fi asimilat unei obligații imposibil de executat în absența menținerii în plată a pensiei de serviciu, dimpotrivă, existența unui pasiv patrimonial reflectă asumarea voluntară a unei obligații de garanție careeste în mod indisolubil legată și de posibilul risc al imposibilității de executare la un moment dat, din diverse motive, a obligației menționate.

În cadrul circumstanțelor obiective cu caracter excepțional reținute de D. nr. 2. a Î. C. de C. și Justiție, care accentuează efectele diminuării cuantumului pensiei prin aplicarea L. nr.1., în sensul că determină depășirea „pragului de dificultate";, nu poate fi inclusă o atare împrejurare a garantării sau contractării unui împrumut acordat de o instituție bancară.

A., dincolo de faptul că încheierea unui contract reflectă o implicare asumată și consimțită în acest sens, acest temei de fapt ar constitui un criteriu nepermis în analiza unei pretinse inegalități de tratament, ce ar determina protecție judiciară a debitorilor unui contract de credit în raport de persoanele care nu și-au asumat obligații de plată, semnificând în mod inadmisibil ridicarea la rang de criteriu obiectiv a unei conduite subiective, lipsite de caracter absolut necesar.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art. 312 alin. 1, va respinge, cu opinie majoritară, recursul declarat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge, cu opinie majoritară, ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. E. împotriva Sentinței civile nr. 10 din 5 ianuarie 2012 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 9 mai 2012.

P. JUDECATORI

C. M. S.-C. B. I.-R. M.cu opinie separată în sensuladmiterii recursului

GREFIER

G. C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond:E. B.

Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.

Consider că recursul formulat de reclamantul B. E. este fondat, în ceea ce privește motivele de recurs privind constatarea în cauză a unei încălcări a drepturilor acestuia garantate de art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Trebuie subliniat în acest sens că reclamantul s -a adresat instanței pentru

proteguirea unui dre pt de securitate soci ală, considerând că pensia sa militara de

serviciu era un „., în sensul jurisprudenței C.E.D.O., pe care acesta avea

speranța legitimă de a -l primi lunar în cuantumul stabilit potrivit deciziei

nr.90698/(...), în baza L. nr.164/2001, pentru o vechime ef ectivă ca militar d e

17 ani, 9 luni și 29 de zile.

În cauză reclamantul invocă aspecte ce țin de ingerința S. în dreptul său la un "., în sensul C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, dar percepția sa certă și, de aici, principalul său motiv de

nemulțumire și chiar nelămurire cu privire la situația nouă creată în urm a

recalculării este, în primul rând, că drep tul s ău l a pens ie mil itar ă er a un "dre p t

c âș tig at";, respectiv un drept acordat de o lege în vigoare, prin decizii

administrative ce au rămas definitive și executorii, în temeiul raportului de serviciu pe care l-a avut, și care trebuia să fie, în consecință, plătit acestuia, lunar, în continuare, în cuantumul stabilit conform L. nr.164/2001.

Î n acest sens, deși doctrina de drept administrativ subliniază că "nimeni nu

are dreptul să preti ndă menținerea une i anumite stări nor mative";, voi analiza în

cele ce urmează situația acestui particular, pentru a înțelege și a aprecia dacă, în

urma modificării legislației pensiilor, în anul 2010, acesta era sau nu îndreptățit

să se bucure în continuare de bunul său.

Se reține că, în cadrul jurisprudenței sale, de ex. în C. W. împotriva Poloniei

(cererea nr.18176/05), Curtea EDO a reținut că "de fapt, Curtea a acceptatposibilitatea de a efectua reduceri ale drepturilor la prestații de securitate socială în anumite împrejurări"; și că "a observat influența pe care o poate avea trecerea timpului asupra existenței juridice și a caracterului prestațiilor de securitate socială";.

În aceeași cauză s-a mai reținut că: "Acest lucru se aplică atât amendamentelor aduse la legislație care pot fi adoptate ca răspuns la schimbările societale și care dezvoltă puncte de vedere despre categoriile de persoane care necesită asistență socială, cât și evoluției situațiilor individuale.";

Totuși, prin aceeași hotărâre, s-a mai reținut faptul că: "Abordarea C.privind art.1 din Protocolul nr.1 ar trebui să reflecte realitatea modului încare protecția socială este în prezent organizată în cadrul statelor membre ale C. Europei"; și că: "În statul modern, democratic, multe persoane particulare sunt, pentru toată viața sau pentru o parte din aceasta,complet dependente de prestațiile de asigurări sociale și de protecțiesocială pentru supraviețuire. Multe sisteme interne recunosc că astfel depersoane particulare necesită un grad de certitudine și de securitate și prevăd prestații care trebuie plătite-în urma îndeplinirii condițiilor de eligibilitate-de drept (a se vedea Stec și alții).";

Percepția reclamantului asupra dreptului său la pensie militară ca fiind un

drept câștigat și, de aici, aprecierea ca act abuziv al S. a măsurii de recalculare a

acestei pensii - de fapt, astfel cum voi argumenta în cele ce urmează, de eliminare a pensiei sale de serviciu și de schimbare totală a statutului său, de acordare a unui alt tip de pensie, pe care acesta nu l-a solicitat - trebuie privită în primul

rând, prin prisma modului în care, realitățile istorice privind protecția socia lă în

țara noastră i -au creat acestui particular convingerea fermă că poate renunța

liniștit la un loc de muncă sigur și bine plătit, la un anumit statut, la o vârstă

care era departe de vârsta standard d e pensionare, și că se poate baza pe o

pensie militară într -un anumit cuantum, legal stabilit, de un act normativ în

vigoare.

A., în primul rând, în țara noastră, încă din anul 1902, toate legile careau reformat sistemul de pensii au prevăzut că, deși cadrul normativ a suferit modificări, în multe cazuri, însemnate, drepturile de pensie, pe care aceste

reglementări le numesc chiar "câștigate";, se mențin în plată.

A., L. generală de pensiuni din (...), cu modificările din 1904 și 1906,

care a constituit, la rândul său, o reglementare reformatoare și unifi catoare a

sistemului de pensii, a prevăzut, la capitolul ". transitorii";, în art.56 că:

"Pensiunile deja constatate și înscrise în virtutea legilor anterioare, precum

și a statutelor căil or ferate, fie că tit ularii și -au exercitat sau nu drepturile,

vor continua să fi e servite conform titlurilor ce posed ă cei în drept și c u

reținerile ce li se făceau în virtutea legilor anterioare promulgării acestei

legi";.

Aceleași dispoziții tranzitorii privind păstrarea drepturilor de pensie

câștigate le regăsim și în art.54 din L. generală de pe ns iuni republicată l a

data de (...).

De asemenea, L. pentru unificarea asigurărilor soci ale din (...) a

prevăzut, în art.127 că: "Drepturile câștigate până la punerea în aplicare a

prezentei legi, ale pensionarilor, se respectă în ce privește pensiunile lor de

bază.";

L. asigurărilor sociale din (...) prevedea, de asemenea, la capitolul ".

transitorii";, în art.319 alin.3, că: "Drepturile de pensie stabilite potrivit

diferitelor legi de asigurări sociale p ână la punerea în aplicare a legii de

față, se respectă";.

Art.59 din L. nr.292/1959 privind dreptul la pensie în cadrul

Asigurărilor Sociale de S., c are or icu m nu se apl ic a ș i c adrelor mil itare

permanente, preved ea că: "Pierd drep tul la pensie și la ajutor social acel e

persoane care, pînă la 23 august 1944, au desfășurat o activitate

antidemocratică, reacționară, potrivnică intereselor poporului, acei care au

militat și au avut un rol activ în introducerea dictaturii militar -fasciste,

precum și acei care manifesta atitudine dușmănoas ă fata de regimul

democrat-popular";.

Prin L. nr.27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat și

pensia suplimentară, s-a prevăzut , la art.76, că: ". sau ajutorul social

stabilite pe baza unei decizii rămase definitive nu pot fi anulate decît în situațiile prevăzute la art.56, și nici r evocate."; Situațiile de la art.56 din lege aveau în vedere persoanele care și-au provocat invaliditate în mod voit, însă numai în ceea ce privește dreptul la pensie sau la ajutor social decurgând din această invaliditate și pe cei condamnați pentru uciderea sau cauzareainvalidității susținătorului, numai în ceea ce privește drepturile de asigurări decurgând de pe urma acestui susținător decedat.

Potrivit art.87 din L. nr.3/1977 privind pensiile de asigur ări sociale d e

stat și de asistență socială, "P.le și ajutoarele sociale stabilite pînă la

data prezentei legi, se mențin în continuare, atît timp cît sînt îndeplinite

condițiile în baza cărora au fost acordate.";

D. nr.214/(...) privind pensiile militare de stat, cuprindea dispoziții

tranzitorii similare, în art.73, în se nsul că: "P.le sta bilite pînă la dat a

prezentului decret se mențin, în continuare, atât timp cât sunt îndeplinite

condițiile în baza cărora au fost acordate.";

De altfel, deciziile de pensie emise în temeiul acestui decret cuprind

mențiunea că drepturile de pensie se acordă începând cu data de ……, "..

L. nr.164/2001 privind pensiile militare de stat reglementa recalcularea

pens iilor mil itare s tab il ite în b az a leg isl aț ie i an ter io are d ate i in tr ăr ii în v igo a re a acestei legi, potrivit art.79 alin.1 lit.a), însă, la lit.b, prev ede a c ă: "în cazul î n

care cuantumul pensiei obținut conform lit.a) este mai mic decât

cuantumul pensiei în plată se menține cuantumul pensiei în plată";.

L. nr.1. privind sistemul public de pe nsii publice și alte drepturi de

asigurări sociale, prevedea, de asemenea recalcularea pensiilor cuvenite conform

leg isl aț ie i an ter io ar e, îns ă, conf or m a rt.180 alin.7, "în situația în care

cuantumul pensiilor, stabilit conform alin.6, este mai mic decât cel stabilit

în baza legislației anterioare, se păstrează în plată cuantumul avantajos";.

D in an al iz are a aces tor d ispoz iț ii leg ale, r ezul tă c ă recl aman tul ș i, de al tf el

toț i pens ion ar ii d in R ., ave au to ate d atele c are s ă le f or meze c onv ingere a f er mă c ă

drep tur ile lor de pens ie, od ată s tab il ite pr in tr -o dec iz ie def initiv ă, er au c âș tig ate,

pu tând f i cel mul t rec alcul ate pe al te b aze , index ate, major ate, f ără a f i îns ă af ectat

cu an tu mul pens ie i af late în pl ată, as tf el înc ât, mai mu l t, nu ave au n ic iun ele me nt

c are s ă le insp ire u n sen time n t de inc er titud ine pr iv ind pl ata pe v iitor a aces te i

pensii lunare.

M ai prec is, nu cuno ș te au s ă f i ex is tat în R. al te c azur i de d iminu are a

cu an tu mulu i pens ie i af late în pl ată în ur ma punerii în apli care a dispozițiilo r

unui act normativ de reformare a pensiilor, cu atât mai mult cu cât, L. nr.1. s-

a vru t a f i conf or mă pr inc ip iilor ech ităț ii.

În al doilea rând, reclamantul a avut în vedere, tot din privit din

perspec tiv ă is tor ic ă, cadrul normativ în care au fost stabilite pensiile

militarilor, prin reglementări speciale, încă din anul 1889.

A., conform art.1 și 2 din L. pentru pe nsiuni militare din 1 iulie 1889 ,

cu mod if ic ăr i d in 18 91, 1893 ș i 1897, ofițerii, asimilații lor și funcționarii civili în serviciul armatei aveau dreptul la o pensiune de retragere, în raport de vechimea în serviciu, iar cuantumul pensiei, reprezenta, în

raport cu această vechime, un anumit procent din solda de mijloc a

gradului avut în momentul retragerii, respective din "mijlocia soldei

gradului ce a avut în cei din urmă 2 ani de serviciu";.

M ai trebu ie subl in iat ș i f ap tul c ă , po trivit art.22 din această lege,

această lege s -a pus în aplicare d oar de la 1 iulie a anului următo r,

as igur ând as tf el tr an z iț ia de l a un s is te m de pens ii l a al tul.

Potrivit L. generale de pensiuni din (...), cu modificările din 1904 și

1906, d ispoz iț iile aces te ia er au apl ic ab ile tu turor f uncțion ar ilor s tatulu i, c iv il,

mil itar i,ecles ias tic i, î ns ă de l a mo dul de c alcul gener al al pe ns ie i s tab il it de ar t. 1,

erau exceptați ofi țerii generali și superiori și ofițerii inferiori și asimilații

lor, pentru care, la art.2, erau prevăzute anumite condiții speciale de

vechime și de cal cul al pensiei, ba za de calcul a ac esteia constituind -o

solda mijlocie a celor 2 ani anteriori datei înscrierii la pensie.

Dispoziții similare, de excepție în ceea ce îi privește pe mili tari, regăsim și

în art.2 alin.1 din L. generală de pensiuni republicată la data de (...).

De asemenea, prin art.2 lit.a) din L. pentru unificarea asigurărilor

sociale din (...), au fost în mod expres exceptați de la aplicarea

dispozițiilor acestei legi "salariații su puși legii generale de pensiuni";, deci

și militarii.

Acele aș i regle men tăr i, de exceptare a militarilor, de fapt a tuturor

funcționarilor statului de la aplica rea prevederilor sale, au ex is tat ș i în L.

asigurărilor sociale din (...), art.6 din acest act normativ prevăzând că n u

intră în asigurarea obligatorie salariații supuși legii generale de pensiuni. Mai mult, în anul 1 959, în timp ce le gea generală a pe nsii lor era D. nr.292/1959, a ap ăru t o nouă reglem entare specială privind pensiile ce se

acordă ofițerilor și subofițerilor , respectiv D. nr.293/1959, ce prevedea, în

art.1 și art.2 lit.a) c ă of ițer ii ș i subof ițe r ii, dup ă trecere a lor în rezerv ă s au d irec t în re tr agere, au drep tul l a pens ie în co nd iț iile aces tu i ac t nor mativ, iar în art.5, că fondurile neces are pl ăț ii pens iilor se asi gură de stat.

Conform art.11 din acest decret, cuantumul pensiei se stabilea în raport cu vechimea, într-un anumit procent din dreptul de sol dă

corespunzător ultimului grad avut în activitate.

În anul 1977, în timp ce actul normativ general privind pensiile de stat a devenit L. nr.3/1977, a fost adoptat D. nr.214/1977 privind pensiile militare de stat, î n b az a c ăru ia pensiile cadrelor militare permanente se

calculau în raport cu media retribuțiilor tarifare din 5 ani de serviciu

consecutivi în cadrele permanente, la alegere, din ultimii 10 ani

premergători ieșirii din cadrele permanente, medie la care se lua în calcul solda gradului pe care îl are militarul la data ieșirii din cadrele permanente.

Ul ter ior, o nou ă lege spec ial ă pr iv ind pens iile mil itare de s tat a f ost adop tată în anul 2001, respectiv L. nr.164/2001, ul ter ior sch imb ăr ii c adrulu i nor mativ general al pensiilor din sistemul public, prin L. nr.1..

A. lege, în temeiul căreia reclamantului i s -a stabilit dreptul la

pensia de serviciu, prevedea, în art. 1, că: "dreptul la pensii și asigurări

sociale pentru ca drele militare est e garantat de sta t și se exercită î n

condițiile prezentei legi";, iar în art. 2, că: " S.ul pensiil or mil itare de s tat ș i

as igur ăr ilor soc iale în do men iul ap ăr ăr ii n aț ion ale, ord in ii publ ice ș i s igur anțe i

n aț ion ale acoperă riscurile activității militare, precum și pierderile de

venituri datorate invalidităț ii, b ătr âneț ii ș i decesulu i";.

Conform art.5 din legea nr.164/2001, fondurile necesare pentru plata

pens iilor mil itare de s tat ș i a al tor drep tur i de as igur ăr i soc iale se as igur ă de la bugetul de stat prin bugetele M..N., M., S.R.I..

Potrivit art.21 din această lege, b az a de c alcul f olosită p en tru s tab il ire a

pensiei militare de stat este solda lunară brută avută în ultima lună de

activitate, care include solda de gra d corespunzătoare la data trecerii î n

rezervă.

În al treilea rând, reclamantul a avut în vedere, în formarea convingerii

s ale c ă pens ia de se rv ic iu es te un drep t c âș tig at, f ap tul c ă, l a data adoptării L .

nr.1., a H. nr.7., L. nr.164/2001 era în vigoare, fiind abrogată abia după

jumătate de an de la data intrării în vigoare a L. nr.1., respectiv la data de (...).

Practic, neabrogând prin L. nr.1., L. privind pensiile militare din 2001, chiar

legiuitorul a recun oscut beneficiarilor acestor pensii u n drept câștigat, c el

care le conferea statutul de pensionar militar, conside r ând c ă, în aces t f el,

măs ur a lu ată v a ap ăre a do ar c a o reduce re pr in rec alcul are a cu an tu mulu i pens ie i,

de ter min ată de in teresul publ ic, ș i nu c a o af ectare subs tanț ial ă ș i

irevoc ab il ă/per mane n tă a drep tulu i aces tor a, în sensul el imin ăr ii pens iilor mil itare.

În acest context, recurentul-reclamant a suferit o ingerinț ă esențială în

drepturile sale, nu numai prin diminuarea cuantumului pensiei sale, ci,

mai ales prin pie rderea calității, a statutului de pen sionar militar, ce -i fusese recunoscut prin decizia nr. 9., în temeiul L. nr.164/2001.

Se constată în acest sens și faptul că și L. nr.1. a prevăzut că pensiile stabilite anterior datei de (...), devin pensii în înțelesul acestei noi legi și vor fi recalculate într-un anumit termen, dar a dispus aceste măsuri în condițiile în care legile în baza cărora au fost acordate drepturile la pensie (L. nr.3/1977, ș.a.) erau abrogate, prin chiar dispozițiile sale.

Prin întâmpinarea formulată la judecarea fondului cauzei, S. Român de I. a arătat că, urmare a modificărilor legislative intervenite prin apariția L. nr.1., începând cu data de (...), prin determinarea punctajului mediu anual, a rezultat un alt cuantum al drepturilor bănești cuvenite pensionarului.

În consecință, decizia contestată în speță, nr. 90698/(...), prin care a fost stabilită reclamantului o pensie 2906 lei, a fost emisă în temeiul O. nr.1.,intenționând însă să pună în aplicare L. nr. 1. care, la art. 1 lit.a), prevedea că, la data intrării în vigoare a legii, pensiile militare de stat devin pensii în înțelesul L.nr. 1., iar la art. 3, ca aceste pensii „stabilite potrivit prevederilor legilor cu

caracter special, cuvenite sau aflate în plată ";, se calculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul decalcul prevăzut de L. nr. 1..

Se observă din enunțarea acestor dispoziții că legiuitorul, chiar prin textul

art. 3 din L. nr. 1., precizează că acest e pensii speciale su nt prevăzute de lege ,

fiind ". potrivit prevederilor legilor cu caracter special"; și sunt „cuvenite";.

Consider că primea ză în cauză sublini erea unor aspecte particulare ale

pensiilor de servi ciu ale militarilor, care, în lipsă de practică judiciară

neunitară la data pronunțării deciziei nr.2. a Î. C. de C. și Justiție , nici nu au putut fi analizate în cadrul acestui recurs în interesul legii.

În acest sens, chiar din considerentele acestei decizii, se reține că reprezentantul Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a reliefat că, având în vedere faptul că jurisprudența neunitară atașată recursului în interesul legii vizează în majoritatea covârșitoare litigii generate de aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1., s-ar impune chiar amânarea judecării recursului în interesul legii, pentru a fi verificată jurisprudența la nivelul curților de apel, în vederea identificării și depunerii la dosar a hotărârilor judecătorești prin care au fost soluționate și litigii generate de aplicarea celorlalte dispoziții ale art. 1 din legea respectivă.

Aces te aspec te spe c if ice, d ar de o deoseb ită imp or tanț ă, în cerce tare a

inger ințe i S. în drep tul recl aman tulu i, sun t ur măto arele :

I. decizia de revizuire a pensiei de serviciu a reclamantului a fost

emisă de către S. ROMÂN DE I., în temeiul O. nr.1., fără a fi precedată, astfel

cum am menționat anterior, de un act administrativ individual emis în

temeiul L. nr.1. și a H. nr.7..

Mai trebuie menți onat faptul că 634 de reclamanți -pensionari din cadrul S.R.I.-obținuseră la data de (...), în dosarul n r.(...) a C. de A. B.,

suspendarea ex ecutării H. nr.7., hotărâre cu efect erga omnes.

II. decizia contestată nu respectă cerințele art. 21 din Metodologia de

revizuire aprobată prin O. nr.1. , aceasta necuprinzând temeiurile de fapt care au stat la baza revizuirii.

III. pensia militară a reclamantului nu cuprindea o parte contributivă

și una necontributivă, fondurile necesare pentru plata pensiilor militare

nefiind asigurată niciodată din bugetul asigurărilor sociale de stat, ci doar

din bugetul de stat, prin cel al M. A. N., practic militarilor recunoscându-li-se,

ca funcționari ai statului, un drept la pensie ca o recunoaștere adusă acestora

pentru serviciile puse în slujba țării, a devotamentului în perioada în care au

servit intereselor statului.

A., potrivit art.5 alin.2 din legea nr.164/2001, fondurile necesare pentru

plata pensiilor militare se asigură din bugetul de stat, prin bugetele M., M., S..

IV . riscurile sociale acoperite prin acest drept de securitate socială,

pensia militară, nu au fost d ecât în ultimă instanță de natură fizică, pentru

bătrânețe, ci, în primul rând, cele inerente activității de militar, precum și

cele de natură economică și psihologică.

Prin urmare, riscurile sociale pentru care s-a consi derat necesară

stabilirea pensiei de serviciu a reclamantului au fost: risc urile activității de

militar, cu toate privațiunile, interdicțiile și incomp atibilitățile acestei

profesii, precum și pierderile de venituri ca urmare a trecerii acestora în

rezervă la vârste când aceștia se aflau î ncă în cursul vieții active, și la care,

practic, pentru a presta o altă activitate lucrativă, ar fi trebuit să urmeze

noi forme de pregătire profesională, să depună noi efort uri pentru obținerea

unor alte locuri de muncă, care să le asigure cele neces are traiului lor și a

familiei.

V. În cauză ingerința în dreptul recurentului la pensie este una esențială , întrucât, pe lângă faptul c ă a afectat, direct, dreptul la pensie

al acestuia, a dus atingere, în mod indirect, și unui alt „. al său, respectiv

dreptul la muncă, ce include și drept ul la salariu, măsu ra dispusă afectând

un drept de protecție socială complex , ce constituia un substitut a dreptuluila muncă/salariu, acordat de către S. român.

I. Argumentarea primului aspect s pecific al "recalc ulării"; pens iei militare a reclamantului.

Practic, în cauză, singura decizie pe care S. Român de I. - C. de P. S. - a

prob at c ă a e mis -o dup ă adop tare a L. n r.1. ș i c are a avu t dr ep t ef ect supr imar e a

drep tulu i recl aman tulu i l a pens ie mil itar ă es te dec iz ia cu nr. 90698, ce po ar tă

denu mire a de „., e mis ă l a ab ia l a d ata de (...), în te me iul O. nr. 1. .

Analizând situația creată în cauză prin această decizie contestată de către reclamant, se reține că acest act administrativ individual a fost de fapt cel care a eliminat dreptul recurentului la pensie militară întrucât, până l a data de (...), drepturile de pensie ale acestuia au fost stabilite conform L.

nr.164/2001, doar prin decizia nr. 90698 din (...), pe care intimatul nu a revocat-o.

Intimatul consideră că recalcularea pensiei militare a reclamantului ar fi operat de drept în temeiul L. nr.1., fără a mai fi nevoie de un act administrativ individual care să modifice categoria și cuantumul drepturilor la care era îndreptățit acesta, cunoaștem însă din întreaga doctrină că un act normativ nu poate acorda unui particular decât o vocație la un drept, în timp ce dreptul efectiv al intimatului nu putea să ia naștere în mod valabil decât în temeiul unei decizii de pensie valide, ceea ce în cauză lipsește cu desăvârșire.

În acest context și decizia nr. 90698/(...), deși trebuie analizată ca fiind

actul administrativ individual care a afectat în mo d esențial dreptul

reclamantului la pensie militară, poartă impropriu denumirea de decizie

de „. , deși di n co nținutul acesteia n u se poat e reține c are sunt erorile de

stabilire a pensiei p entru care a fost n ecesară această ing erință și care a fost

actul astfel revizuit.

Potrivit L. nr.263/2010, lege organică ce reglementează re gimul general

privind pensiile publice-în condițiile art.73 ali n.3 din C.-asemenea acte

ad min is tr ative de rev izu ire po t f i e mis e do ar în s itu aț iile prev ăzu te l a art.107

alin.1 din lege, respectiv: „În situația în care, ulterior stabilirii și /. plății

drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și /.

plătite și cele legal cuvenite, c as a ter itor ial ă de pens ii, resp ec tiv c as a ter itor ial ă,

opere az ă, d in of ic iu s au l a sol ic itare a pe ns ion arulu i, mod if ic ăr ile ce se imp un, pr in

dec iz ie de rev izu ire.";

În același sens erau și dispozițiile art.89 din L. nr.1., ce prevedeau că în situația în care se constată erori în stabilirea și plata drepturilor de pensie, casa teritorială de pensii operează revizuirile și modificările legale.

S., în preambulul O. nr.1., recunoaște că în termenul stabilit de L.

nr.1., "nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a

veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 1. de

persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului

la pensie al beneficiarilor acestei leg i, în sensul că, pe ntru cei care nu a u

prezentat acte care să dovedească veniturile obținute, în funcție de care s -a

recalculat pensia de serviciu, s-a utili zat salariul mediu brut pe economie";,

acesta fiind și motivul pentru care a considerat necesar ă emiterea unor

decizii de revizuir e care să corectez e erorile de stabili re a drepturilor de

pensie recalculate, în tot, sau în cea mai mare parte, pe baza salariului mediu pe economie.

În cauză însă, nefi ind emisă o decizie de recalculare care să fie

comunicată pensi onarului și care să poată fi conte stată în condițiil e

legale, în mod normal intimatul nu putea constata nici existența unor

drepturi de pensie care să necesite o revizuire, astfel încât ingerința sa în

drepturile reclamantului apare ca fiind lipsită de condițiile legalității și

necesității.

A., cu atât mai mult cu cât nu se mai putea contesta legalitatea pensiei stabilite intimatului prin decizia de pensie nr. 9., singura care a stabilit drepturile

de pens ie cuven ite aces tu ia p ân ă l a d ata de (.. .), ace as ta f iind def in itiv ă.

În consec inț ă, n ic i n u se pu te au rev izu i aces te drep tur i de p ens ie s tab il ite în

mo d leg al po tr iv it L . nr.164/2001, f ăr ă a ex is ta ac tul pr in c are s ă f ie pr ac tic

mo d if ic ată c ategor ia de pens ie cuven ită re cl aman tulu i.

Observând și acest aspect, recurentul, în mod justificat, se prevalează de statutul său de pensionar militar, pe care-l avea nu numai la data recunoașteriidreptului la această categorie de pensie, ci și la data revizuirii pensiei sale.

II. Argumente cu privire la nemotivarea deciziei de revizuire, conform

dispozițiilor legale în vigoare.

Conform art. 21 din Metodologia de revizuire a pensiilor aprobată prin O. nr.1., stabilirea pensiei revizuite se face prin decizie emisă de casele de pensii sectoriale din cadrul instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, care va cuprinde în mod obligatoriu temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza revizuirii, precum și termenul în care poate fiintrodusă contestația.

A., drepturile reclamantului au fost afectate printr-o decizie de

revizuire care încalcă aceste prevederi legale, nefiind motivată defel în fapt, deși aceasta se impunea cu atât mai pregnant în speță, cu cât actul administrativ era defavorabil particularului.

În acest sens, doctrina și jurisprudența de contencios administrativ, au

statuat, în privința actelor administrative, mai ales a celor prin care se suprimă

drepturi sau situații juridice individuale, că asemenea acte unilaterale trebuie

să îmbrace forma scrisă, să cuprind ă în chiar conținutul lor motivarea în

fapt și în drept a măsurii luate și să fie comunicate, aduse la cunoștința

persoanelor interesate în mod legal.

Art.31 alin.1 și 2 din C. garantează dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public. Autoritățile publice, potrivit competențelorce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.

Potrivit art.19 din Declarația Universală a D. O., orice om are libertateade a căuta și de a primi informații.

Art.10 din C. E. a D. O. garantează dreptul persoanei la libera exprimare,ce include și dreptul de a primi sau comunica informații.

De asemenea, art.2 4 alin.1 din Const ituția R. garantează dreptul la apărare.

Î n speță, decizia nr. 90698/(...) emisă de intimat, contestată în cauză, nu

cuprinde în concret nicio motivare în fapt a măsurii luate prin acest act , aerorilor de calcul constatate, a căror revizuire a fost necesară, purtând doar mențiunea că a fost emisă în temeiul O. nr.1 /2011.

A., se reține că, potrivit doctrinei și jurisprudenței instanței supreme,

motivarea este necesară mai ales în cazul actelor prin care se suprimă

drepturi sau situații juridice individuale , cum este cazul în speță, aceastatrebuind să fie suficient de precisă astfel încât motivul actului să transpară

clar și trebuie să fie intrinsecă actului, adică trebuie conținută nu neapărat în înscrisul ce cuprinde manifestarea de voință în sine, ci de oricare dintre înscrisurile ce formează actul și care se comunică particularului odată cu acesta.

Doar printr-o motivare concretă a actului decizional se asigura atât

informarea corectă a părții cu privire la problema de interes personal, anterior

formulării contestației, cât și ex ercitarea de către subie ct ul de drept căruia i

se adresează a dreptului la apărare și a celui la un proces echitabil.

De asemenea, în lipsa motivării actului decizional , instanța nu poateaprecia asupra legalității acestui act. Pentru a-și putea exercita atribuția de

control a legalității actelor decizionale ale instituțiilor p ublice, instanța de

judecată trebuie să cunoască rațiunile pentru care emitentul actului, în

îndeplinirea puterii sale discrețion are, a ales soluți a criticată de ce l

vătămat, iar aceast ă motivare trebuie să fie intrinsecă ac tului administrativ,

neputând fi complinită în cursul cercetării judecătorești.

Din perspectiva instanței de judecată, motivarea este decisivă pentru a face demarcația dintre actul adoptat în cadrul marjei de apreciere conferită

de lege autorității publice și cel adoptat prin ex ces de putere, astfel cum

este definit acest termen prin art.2 alin.1 lit.n) din L. nr.554/2004.

Nemotivarea măsurii luate, ce privește r evizuirea drepturilor de pensie ale

recurentului, ce a condus la încălcarea drepturilor acestuia la apărare și la

informare, constituie un alt motiv de nelegalitate a măsurii luate.

IV. Motivații privind specificului riscurilor sociale a coperite prin

pensia militară de care beneficia reclamantul -recurent.

Pensia militară a fost stabilită de căt re legiuitor, atât în considerarea

riscurilor specifice activității de militar, cât și a interdicțiilor și

incompatibilităților care au afectat drepturile reclamantului în perioada de

actvitate.

A., potrivit disp.art.28 din L. nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi: a) sa facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori sa desfășoare propaganda prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice; b) sa candideze pentru a fi alese în administrația publica locală și în

Parlamentul României, precum și în funcția de P. al R.

Conform art.80 din același act normativ, ofițerii, maistrii militari și subofițerii în activitate au obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare.

Cadrelor militare în activitate le este interzis: a) sa îndeplinească alte funcții decît cele în care sînt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale; b) sa fie asociat unic ori sa participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale, cu excepția celor numite în consiliile de administrație ale regiilor autonome și societăților comerciale din subordinea M. A. N., din cadrul industriei de apărare sau în legătura cu aceasta.

Nu se poate reține că în țară ar fi intervenit schimbări majore în ceeace privește statutul acestei categorii de personal, care să transforme aceste drepturi consacrate legislativ, în pensii inechitabile în ansamblul sistemului de pensii.

Practic, se constată că raționamentele avute în vedere la data stabilirii

pensiilor speciale prin lege, ce au fost analizate de către Curtea Constituțională

de-a lungul anilor, aceasta apreciind că drepturile stabilite prin actele

normative speciale nu reprezintă privilegii, ci doar compensații parțiale ale

inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale (decizia nr.

20/(...)), se mențin neschimbate și în prezent.

Se mai reține în acest sens că, tot Curtea Constituțională , prin decizia nr.279/2006, anali zând sesizarea de n econstituționalitate a dispozițiilor privin d

pensiile de serviciu ale parlamentarilor, a reținut că acestea nu contravin

dispozițiilor constituționale întrucât, „…nici o prevedere din C. nu impune

uniformitatea sistemului de pensii. De altfel, nu numai pentru deputați și

senatori, ci și pentru alte categorii socioprofesionale, cum sunt magistrații,

cadrele militare, diplomații și alte categorii - s-au stabilit, prin legi speciale, sisteme derogatorii de la sistemul general de pensii. D., în toate aceste cazuri,

nu este contrară p revederilor art.16 din C. și se justifică prin specificitatea

activității acestei categorii socioprofesionale.";

V. Argumente în sensul că măsura dispusă a adus atingere, în mod

indirect, și/. mai ales, unui alt „. al reclamantului, respectiv dreptul la

muncă, ce include și dreptul la sold ă, precum și cu pr ivire la calificarea

pensiei de serviciu, în dreptul comunitar, ca fiind un „. de remunerație";:

Dreptul reclamantului la pensie militară, în te meiul L. nr.164/2001,

respectiv la pensie calculată potrivit acestei legi atât l a momentul cereri i

de pensionare, c ât și, ulterior, p rin actualizare, precum și celelal te

drepturi de protecție socială reglementate de această lege au fost tocmai

cauza care l-a determinat pe reclamant să renunțe la dreptul său la

muncă, în anul 20 10, când acesta a vea doar vârsta de 47 de ani , la care

acesta se afla în deplinătatea capacității sale biologice de muncă.

Practic, luând în considerare vârstele standard prevăzute de legislație, acesta, fiind născut la data de (...), putea fi pensionat pentru limită de vârstă, în condițiile art.12 din L. nr.164/2001, la vârsta de 55 de ani, abia după 8 ani, în anul 2018 și în condițiile Anexei nr.6 la L. nr.263/2010, la vârsta de 57 de ani și

5 luni, în luna septembrie 2020.

Mai mult, art.26 alin.1 și 2 din L. nr.164/2001, prevedea că persoanele care beneficiază de pensie militară de serviciu pot fi încadrate și în muncă, pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, după caz,inclusiv în sectorul public, beneficiind de drepturile salarialecorespunzătoare funcției în care sunt încadrate, inclusiv de sporul de vechimecorespunzător vechimii în muncă, dobândite până la data pensionării. Persoanele prevăzute mai sus puteau cumula pensia cu veniturile realizate, indiferent de nivelul veniturilor respective.

Prin urmare, recurentul-reclamant avea, potrivit legislației în domeniu, speranța ca, prin aceste măsuri de protecție socială complexe,respectiv prin plata pensiei militare și, eventual, cumularea acesteia cu salariul obținut în alte domenii de activitate, să poată realiza venituri care să se apropie celor pe care le-ar fi obținut în cazul în care ar fi avut posibilitatea să-și continue cariera militară, asigurând pentru el și familia sa un nivel de trai decent, tocmai acest cadru normativ încurajând și determinând opțiunea lui pentru înscrierea la pensie.

Practic, pentru munca prestată în calitate de militar, recurentului i

s-au recunoscut, o serie de drepturi cu caracter de remunerație, printre

care plata soldei și a altor drepturi, în timpul activității propriu -zise, dar

și plata pensiei de serviciu, după încetarea raporturilor de serviciu. A.

drepturi le corespunde obligația corelativă a S., ca angajator, prin

diferitele sale instituții publice, să le plătească, astfel cum acestea au fost

reglementate, avâ nd în vedere faptu l că, la fel ca și s alariul, și pensia de

serviciu, a fost atât cauza, cât și obiectul raportului de muncă.

De altfel, prin ho tăr âre a d in (...) în c auz a C -262/88, Barber vs.Royal

Exchange Assurance Group, Curtea de Justiție a C. E. a decis că toate formele

de pensie ocupați onală constituie un element de re munerație în sensul art.141 din Tratat.

A. hotărâre a C.J.C.E. a f ost avu tă în v edere l a adop tare a D. 9. a C. din

(...), de modificare a D. 8. pr iv ind apl ic are a pr inc ip iulu i e g al ităț ii de tr atame n t

în tre b ărb aț i ș i f e me i în c adrul reg imu r ilor prof esion ale de sec ur itate soc ial ă, as tf el

cu m rezul tă d in pre amb ulul aces tu i ac t co mu n itar.

În conf or mitate cu h o tăr âr ile pronunț ate de Cur te a de Ju s tiț ie în c auz a C -

7/93, Bes tuur v an h e t Alge meen burgerl ijk pens ioenf onds vs.G.A.Beune ș i în c auz a

C-351/00, P irkko N ie mi, un s is te m de p ens ie pen tru f uncțio n ar i in tr ă în do men iul

de apl ic are al pr inc ip iulu i eg al ităț ii de r e muner are, în cond iț iile în c are sistemul de

pensii se referă la o anumită categorie de lucrători, prestațiile se plătesc

în baza relației acestora de muncă cu angajatorul public, în cadrul unui

sistem ce face parte din sistemul general prevăzut de lege, i ar prestațiile

depind în mod direct de vechimea în muncă realizată și sunt calculate pe

baza ultimului salariu al funcționarului .

Aceste statuări ale C.J.C.E., au fost avute în vedere la adoptarea D. 2. a P.

E. și a C. din (...) , as tf el cu m rezul tă d in pre ambulul acestui act comunitar.

Des igur aces te a sun t nor me co mun itare pr iv ind eg al itate a de re muner aț ie

în tre f e me i ș i b ărb aț i în mate r ie de înc ad r are în munc ă ș i de mu nc ă, d ar cons ider

c ă trebu ie reț inu tă c alificarea, garanțiile și implicit, recunoașterea ca drept

sui generis, izvorâ nd din raporturile de muncă sau de serviciu, pe care

Curtea de Justiție a C. E. o aco rdă drepturilor beneficiarilor unor

asemenea forme de prestații de secu ritate socială, asimilându -le noțiunii

de remunerație, ap reciindu -le ca fiind plătite în ba za rel ației de muncă al

acestor lucrători cu angajatorul public , drepturile de pensie având ca temei

d ispoz iț iile leg ale ce regle men te az ă ch iar aces te r apor tur i jur id ice.

De altfel, prin E. de motive a L. nr.14/2008, de aprobare a de urgenta a

G. nr. 7. pentru modificarea si completarea L. nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, precum si pentru modificarea L. nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, s-au reț inu t ur măto arele: „ Prin dobândirea calității de stat membru

al Uniunii E., R. și -a asumat, de la data de 1 ianuarie 2007, obligația de a

transpune aquis-ul comunitar, implicit de a asigura respectarea principiului

eg al ităț ii de ș anse î n tre f e me i ș i b ărb aț i în cadrul schemelor ocupaționale de

securitate socială, inclusiv în ceea c e privește sistemul pensiilor militare

de stat, reglementat prin L. nr.164/2001.";

De asemenea, s-a mai reț inu t c ă: „ ur mare a consultărilor bilaterale,

desfășu rate între experții C. E. și reprezentanții instituțiilor române care

se încadrează în sistemele de pensi i ocupaționale, a rezultat caracterul

imperativ al modificării legislației incidente, sens în care M. Muncii,

Familiei și Egalității de Ș. a promovat proiectul Ordonanței de urgență a

G. privind egalitatea de tratament între bărbați și femei în cadrul

schemelor profesionale de securitate socială. Acesta transpune dispozițiile

D. 8. privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și

femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, astfel cum a

fost modificată prin D. 9..";

De al tf el, și Cur te a E . a D. O., pr in hotăr ârea pronunțată la data de (...),

în cauza Lombardo contra Italiei, a dec is, în leg ătu r ă cu o contestați e

inițiată de un judecător cu privire la pensia pe care era îndreptățit prin

lege să o primească, că statul, "în îndeplinirea acestei obligații nu face uz

de puterea sa discreționară și poate fi comparat, în această privință cu un

angajator privat, parte într-un contract de muncă guvernat de dreptul

privat.";

Î n consecință, coroborând cele statuate de către Curtea de J ustiție de la L.

cu cele reținute de C urtea E. a D. O. în cauza anterior menți onată, dar și în C. F.

M. ș i A. G. S. contr a R., rezultă că dreptu l la pensie militară era datorat

recurentului în temeiul raporturilor sale de serviciu, în calitatea acestuia de militar, po tr iv it d ispo z iț iilor L. nr.164/200 1.

A., obl ig aț ia S. tre bu ia îndepl in ită as tf el cu m ace as ta a f ost asu mată ,

respectiv ca orice ". de re muner aț ie";, iar ace as tă obl ig aț ie nu po ate f i cons ider ată

c a f iind execu tată, po tr iv it pr inc ip iilor gener ale ale drep tulu i c iv il, dec ât pr in

îndeplinirea întocmai a acesteia, nu prin plata unei pensii datorate potrivit

principiului solidarității social e, oricărui asigurat în sistemul public, în temeiul L.

nr.1., în temeiul raporturilor de asigurări sociale.

Putem afirma că dreptul la pensie militară s-a realizat practic zi cu zi, în perioada prestării muncii de către reclamant, până la atingerea vechimii în specialitate necesară pentru a fi înscris la pensie specială.

Faptul că tot S. e ra cel care trebui a să plătească at ât pensia de

serviciu, ca element de remunerație, în calitate de a ngajator, cât și o

pensie de asigurări sociale de stat, a permis prac tic, în speță, confuziunea

celor două dreptu ri și în final, înlo cuirea dreptului r eclamantului cu u n

alt drept, nesolicitat de către acesta și care nu poate constitui o executare

a obligației asumate.

Potrivit disp.art.8 din Codul muncii, raporturile de muncă se bazează

pe principiul consensualității și al bunei -credințe. În cauză, reclamantul

și-a executat cu bună -credință toate obligațiile sale decurgând din

raporturile de serviciu, mai ales cea privind prestarea muncii, în condițiile

grele menționate ant erior, având numeroase interdicții și

incompatibilități. În consecință, S. a re obligația de a -și executa, cu bună-

credință, toate îndatoririle asumate prin L. nr.164/2001, deci să plătească

reclamantului-recurent pensia militară, astfel cum a înțeles să o

reglementeze prin legea organică.

Consider că în speță sunt aplicabile, din acest punct de vedere,

principiile generale ce guvernează executarea obligațiilor civile, și anume:

Art.1073 din Codul civil în vigoare la data la care intimatul-pârât trebuiasă își execute obligația, conform căruia creditorul are drep tul de a obține de l a

debitor îndeplinirea ex actă a obligației. În caz de neexecutare totală sau

parțială, sau în ca z de ex ecutare necorespunzătoare, creditorul are dreptu l

la despăgubiri.

De asemenea, art.1100 din același Cod civil, conform căruia „creditorul

nu poate fi silit a primi alt lucru decât acela care i se datorește, chiar dacă

valoarea lucrului oferit ar fi egală sau mai mare.";

Interesul reclamantului-recurent este, în speță, acela de a o bține

obiectul specific ș i ex act avut în vedere la nașterea r aporturilor juridice

dintre părți.

În ceea ce privește noul Codul civil, se reține că, potrivit art.1481, încazul obligației de rezultat, debitorul este ținut să procure creditorului

rezultatul promis.

Conform art.1350 alin.1 din Codul ci vil actual, orice pe rsoană trebuie

să își ex ecute obligațiile pe care le -a contractat.

Art.1226 alin.1 Cod civil, prevede că o biectul obligației este prestația la

care se angajează debitorul.

Potrivit art.1270 di n același cod, cont ractul valabil înche iat are putere

de lege între părțile contractante.

Art.1272 Cod civil, prevede că un contract valabil încheiat obligă nu

numai la ceea ce este ex pres stipulat, dar și la toate urmările pe care

practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le da u

contractului, după natura lui.

De altfel, aceste argumente privind calificarea pensiei militare ca element de remunerație, sunt susținute și de faptul că aceste drepturi nu au fost prevăzute a fi plătite din bugetul asigurărilor sociale de stat, prin legile ce le-au reglementat, ci din bugetul S., ca angajator sui generis.

Pentru aceste considerente, apreciez că pensiile militare nici nu

puteau fi integrat e în sistemul pens iilor prevăzute de L. nr.1., avân d în

vedere faptul că, potrivit art.7 d in această lege: „ În sistemul public

prestațiile de as igu r ăr i soc iale reprez in tă venituri de înlocuire pentru pierderea

to tal ă s au p arț ial ă a ven itur ilor, c a u r mare a bătrâneții , invalidității sau

decesului"; , ori, pens ia mil itar ă de s tat a recuren tulu i nu p o ate f i înc adr ată în

vreun a d in tre aces te c ategor ii de pres taț ii, av ând în vedere r isc ur ile soc iale l imitativ

prev ăzu te în aces t ar ticol.

A., pensia specială a fost acordată acestuia, prioritar, nu pentru a

constitui venit de înlocuire în caz de bătrânețe, ci pentru acoperirea unor

riscuri decurgând din specificul activității prestate în calitate de militar.

Av ând în vedere cele reț inu te de c ătre Cu r te a E. a D. O. în C. F. M. ș i A. G. S.

con tr a R. ș i lu ând în cons iderare disp. art.162 alin.2 din Codul muncii republicat,

S., în cadrul mar je i s ale de aprec iere, av e a pos ib il itate a, cu respec tare a cond iț iilor

leg al ităț ii, neces ităț ii ș i proporț ion al ităț ii, s ă ia, pr in lege, măsur i de d imin u are a

pensiei de serviciu, pe perioada crizei economice, astfel cum a procedat, în calitate

de ang ajator su i ge ner is, pr in L. nr.118/2010, d ar nu s ă e l imine, pr in L. nr.1.,

drep tul l a pens ie mil itar ă ș i s ă -l înlocu iasc ă, în f az a execu tăr ii obl ig aț ie i, cu un al t

drep t, de as igur ăr i s o ciale de stat.

Având în vedere faptul că dreptul la pensie militară își are izvorul în

raportul de serviciu al reclamantului, în timp ce dreptul la pensia de

asigurări sociale, își are izvorul în contractul de asigurare socială,

consider că recure ntul în niciun caz nu putea fi lipsit de dreptul la pensie

de serviciu recunoscut de o lege în vigoare și, cu atât mai mult, nu se

putea ajunge la ac eastă finalitate, pr in dispozițiile unei legi organice, dar

din domeniul asigurărilor sociale.

Trebuie subliniată î n acest sens și lip sa absolută de pr evizibilitate a

măsurii ce a afectat în mod substanțial dreptul recurentului la pensie

militară, ce rezultă cu deosebită clarit ate din prevederile art. 12 ale O. nr.

1/2010, adoptate cu doar câteva luni înainte de intrarea în vigoare a L. nr. 1., în

aceeași perioadă de criză economică, du pă adoptarea Legilor nr. 329/2009 și nr.

330/2009.

Acest articol prevede că: „ În an ul 2010 , măsurile prevăzu te de L. cadru

nr. 330/2009 și de prezenta ordonanț ă de urgență referitoare la reîncadrarea

și salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu vor produce efecte

asupra cuantumului pensiilor militare de stat, pensiilor de stat și pensiilor

de serviciu aflate în plată, și nici asupra ajutoarelor, plăților compensatorii/.acordate la trecerea în rezervă sau la încetarea raporturilor de serviciu.

După data de 1 ianuarie 2010, pensiile și ajutoarele , plățile compensatorii/. prevăzute la alin. 1 și compensațiile de chirie se stabilesc în

funcție de nivelul și structura bazei de c alcul în vigoare la data de (...), fără a f i

afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute la art. 10

din L. nr. 329/2009.";

A., bazându-se pe dispozițiile L. nr.164/2001, în condițiile lipseitotale de previzibilitate a acestei măsuri de reformare a pensiilor,reclamantul nu a fost în măsura de a-și lua, în cunoștință de cauză și din timp, în cursul vieții active, măsuri personale de atenuare a riscurilor diminuării veniturilor sale și ale familiei, ca urmare a pensionării, respectiv de a încheia contracte de asigurări private de pensie sau de acotiza la alte fonduri de pensii ocupaționale.

În consecință, reclamantul este pus în situația de a suporta sarcina acestei măsuri, în condițiile în care nu i se poate imputa nicio lipsă de diligență în ceea ce privește modul în care acesta a acționat atât în cursul vieții active, cât și în calitate de pensionar.

Mai trebuie subliniat faptul că, în R., cadrul normativ privind pensiile private a fost stabilit abia prin L. nr.411/2004, care a intrat în vigoare la data de 1 iulie

2006, iar cel pr iv ind pens iile f acul tative, pr in L. nr.204/2006, în cond iț iile în c are,

as tf el cu m am me nț ion at an ter ior, în ț ar a no as tr ă mil itar ii au benef ic iat în to tde aun a

de pensii speciale.

În condițiile în care legislația privind pensiile militare ar fi prevăzutcă aceste drepturi se vor acorda doar în măsura în care vor existafondurile necesare finanțării acestora, desigur că acesta și-ar fi luat din timp măsuri pentru asigurarea riscurilor pe care le implică bătrânețea și diminuarea veniturilor prin pensionare și, probabil, cu siguranță, nu ar fi renunțat în această situație la dreptul său la muncă până la vârsta limită stabilită de lege.

Apreciez că aceste argumente trebuie avute în vedere în aprecierea proporționalității ingerinței S. în drepturile recurentului.

Considerente avut e în vedere în apr ecierea încălcării de către S. a

drepturilor reclamantului garantate de art. 1 din Proto colul adițional la C.

pentru apărarea d repturilor omului și libertăților fundam entale, pornind

de la aspectele de drept și de fapt specifice evidențiate anterior:

Conform art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărar ea drepturilor

omului și libertăților fundamentale, „Orice persoană fizică sau juridică aredreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului S.elor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor";.

Potrivit art. 25 din D eclarația Universală a D. O., orice om are dreptul la unnivel de trai care să îi asigure sănătate și bunăstarea lui și a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de șomaj, boală, invaliditate, bătrânețe.

Art. 17 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii E. prevede că: "Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune șide a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general;

Conform art. 52 alin.1 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii E. „ Orice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți.

Prin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectivobiectivelor de interes general recunoscute de U. sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți";.

Art. 20 alin. 1 din Constituția R. prevede că dispozițiile constituționaleprivind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația U niversală a D. O., cu pactele și cu celelalte tratate la care R. este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care R. este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția și legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Potrivit art. 8 din De clarația Universală a D. O., orice persoană are dreptulla satisfacție efectivă din parte instanțelor juridice naționale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin C. sau lege.

Prin considerentele deciziei nr.2., Î . Curtea de C. și Justiție a reținut

următoarele:

"În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc..";

Conform practicii sale constante ( C. James și alții împotriva Regatului Unit, Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, M. și alții împotriva Italiei, W. împotriva Poloniei), Curtea E. a D. O. a stabilit că art.1 din Protocolul nr.1 conține trei norme diferite. Prima normă, prevăzută în prima teză a primului paragraf este de natură generală și enunță principiul respectării bunurilor; a doua normă, inclusă în a doua teză a primului paragraf, reglementează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; a treia normă, menționată în al doilea paragraf, recunoaște că statele contractante au dreptul, printre altele, de a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general. Cele trei norme nu sunt totuși distincte. A doua și a treia normă se referă la cazuri specifice de ingerință în dreptul la respectarea bunurilor și ar trebui, prin urmare, să fie interpretate ținând seama de principiul general enunțat la prima normă.

În C. Stec și alții contra Regatului Unit, Curtea E. a D. O. a statuat în sensul că atunci când legislația națională îi recunoaște unei persoane un drept la

prestație socială, chiar non contributivă, art. 1 din Protocolul adițional la C.

este aplicabil.

Potrivit jurisprudenței sale în materia drepturilor sociale (ex. W. împotriva

Poloniei), Curtea E. a D. O. a stabilit că în evaluarea ingerinței este important să

se ia în considerare dacă dreptul reclam antului de a primi p ensie în cauză a fost

încălcat astfel încât să conducă la o atingere adusă esenței dreptului la

pensie al acestuia.

Aprecieri asupra legalităț ii și necesității ingerinței statului în dreptul

reclamantului.

Î n ceea ce privește atitudinea S., în cadr ul ingerinței sale, tr ebuie subliniat

faptul că, acesta a afectat dreptul la pensie al reclamantului printr -o decizie de

revizuire, emisă în temeiul u nei ordonanțe de urgență emise în scopul a corecta

erorile ce au apărut în procesul de rec alculare a pensiilor militare, fără ca, î n

fapt, reclamantului să -i fie, în prealabil stabilite drepturi de pensie recalculate în temeiul L. nr.1..

Prin decizia nr.38/(...), Î. Curtea de C. și Justiție a reținut că: "În doctrina de drept administrativ, se susține că principiul legalității impune trei reguli: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrației, precum și obligația de a respecta legile generale, fiind vorba de legile care nu sunt adoptate pentru a guverna activitatea administrației, dar care trebuie avute în vedere de către autoritate pentru că ele privesc alte interese pe care trebuie să le ocrotească administrația.";

Ori, decizia de revizuire contestată în cauză, care, astfel cum am menționat anterior, este practic lipsită de obiect, nefiind probat în cauză care sunt erorile de calcul a pensiei care a fost necesar la data de (...) să fi corectate și care este actul administrativ individual ce s-a impus a fi revizuit, este astfel emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv a art.107 din L. nr.263/2010.

De altfel, mecanismul legislativ folosit de către Guvernul României, prin dispozițiile O. nr.1., prevede, la art.6, că în cazul în care pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate și a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie și ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie

2010, se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010, începând cu luna ianuarie 2011 și până la emiterea deciziei de revizuire, când se va efectua regularizarea acestora, ori, astfel cum am menționat anterior, recurenta nu a probat în prealabil emiterii deciziei de revizuire că pensia reclamantului-intimat ar fi fost de fapt recalculată.

Mai consider că ingerința S. trebuie raportată la momentul în care aceasta a intervenit, respectiv la data de (...), după un an de la intrarea în vigoare a L. nr.1. și cu depășirea esențială a termenului de 5 luni de la intrarea în vigoare a H. nr.7. de aplicare a prevederilor acestei legi, în care reclamantul a trăit cu nesiguranța recalculării pensiei sale, a cuantumului ce va rezulta în urma acestei operațiuni, care-i era totalmente inaccesibil și imposibil de prevăzut, însă urmărind interesul urmărit de către legiuitor, îi crea o temere că acesta va fi diminuat.

În final, acestuia i-a fost comunicată decizia contestată în cauză, ce într-adevăr i-a confirmat faptul că dreptul său va fi afectat pe viitor printr-o eliminare a pensiei militare și modificare a categoriei de pensie cuvenite, având drept consecință o reducere substanțială a cuantumului dreptului de asigurări sociale, de la suma de 4004 lei, la cea de 2906 lei, conform mandatelor poștale depuse la dosar.

Pe de altă parte, conform art.6 din O. nr.1., decizia nr. 90698/(...), de „. a pensiei reclamantului, a produs de fapt efecte retroactive, fiindu-i în

realitate stabilite drepturile de pensie diminuate, în sumă de 2906 lei,

începând cu data de (...), situație în care, printr-o măsură de regularizare a

pensiei, îi vor fi reținute din drepturile de pensie sumele încasate în plus în

perioada ianuarie-mai 2011, drepturi care, în lipsa unei decizii de recalculare legal emise, se cuveneau acestuia în temeiul deciziei nr. 9., care nu fusese

revocată printr-un alt act administrativ individual legal emis.

În ceea ce privește legalitatea și necesitatea acestei ingerințe, mai trebuie subliniat că, potrivit art. 20 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcție

de importanța și co mplexitatea acestora, de o activitate de d ocum entare și analiz ă

științifică, pentru cunoașterea temeinică a realităților economico -sociale care

urmează să fie regle mentate, a istoricului legislației din acel domeniu, precum ș i

a reglementărilor similare din legislația străină.

Conform art. 6 din aceiași lege , orice proiect de act normativ trebuie să

instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare

stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie

temeinic fundamentate luându-se în considerare interesul social, politica

legislativă a S. Român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne

și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele

internaționale la care R. este parte, precum și cu juris prudența C. E. a D. O.

Mai trebuie amintit că, în C. P ădur aru c on tr a R., Cur te a ED O a arătat că:

"odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o

claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea j uridică

și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a

acestei soluții; în această privință, trebuie subliniat faptul că incertitudinea , fie

ea legislativă, admi nistrativă sau prove nind din practicile aplicate de auto rităț i

este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita

statului.";

De altfel, aceleași argumente aduse în fața instanței, reclamantul le-a prezentat și C. de contestații pensii din cadrul S.R.I., fără ca în cadrul acestei proceduri să se analizeze aspectele invocate de către acest particular privind îndreptățirea sa la plata pensiei militare și nelegalitatea revizuirii, respingându- se, prin hotărârea nr.387/(...), contestația formulată de către acesta.

Mi consider că, prin decizia contesta tă, denumită de " de revizuire"; a

pensiei sale, reclamantul, pierzând calitatea pe care o avea dobândită, de

pensionar militar, statut de care s-au bucurat în țara noastră toți militarii

de carieră ce s -au pensionat din anul 1889 și până î n prezent, acesta a

suferit doar aparent doar o diminuare a cuantumului pensiei sale, care, conform

jursprudențe i C., în măs ur a în c are ar f i f ost proporț ion al ă cu scopul ur măr it, ar f i

intrat în marja de apreciere a statului.

În realitate, principala sa pierdere, în privința căreia nu a existat

nici cel puțin o intenție de reparație din partea S. și care va afecta în

timp evoluția pensiei sale, este că mecanismul de recalculare a pensiei

adoptat în baza L. nr.1., a H. nr.7. ș i a O. nr.1. implic ă LIPSIREA S A DE

S.UTUL DE PENSI.AR MILITAR și implicit, de P. PE C. I -O O. A(...) L. N.,

privind ACTUALIZAREA P.LOR MILITARE, ce prevede a c ă:"; a) ori de câte ori

se majorează sol da de grad și /. solda funcției m axime ale cadrel or

militare în activitate, potrivit gradul ui militar și fu ncți ei exercitate, avut e

la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de st abilire a pensiei î n

condițiile prevăzute la art.22 -24; cadrele militare pot opta pentru baza de

calcul cea mai avantajoasă luată în considerare la calcul ul pensiei; b) în

funcție de posibil itățile financiare, în cursul execuț iei bugetare, prin

indexare cu un procent care să acopere cu până la 1. rata inflației, prin

hotărâre a G., cu excepția situației de la lit.c), în care aceste indexări s e

regăsesc în majorarea soldelor de la lit.a).

A. constituie o pie rdere însemnată p entru recurent, înt rucât aceste

dispoziții, pe care chiar L. nr.164/2001 le considera în art.48, ca fiind de

". socială";, aveau menirea de a ga ranta acestuia o menținere a pensi ei

sale la un nivel apropiat ultimului venit avut în viața activă, ori simplele

indexări acordate de către S., doar atunci când mijloacele financiare îi

permit acest lucru, în cadrul sistemului unitar de pensii publice, vor

determina în timp o scădere treptată, tot mai accentuată, a pensiei

acestuia în raport cu ultima sa soldă avută în activitate.

Aceste dispoziții erau de mare însemnătate mai ales în situația recurentului, care a renunțat la dreptul său la muncă, la locul său de muncă sigur și bine remunerat, la vârsta de 47 de ani, în plină viață activă, tocmai având încredere în legislația care-i garanta acestuia, cu certitudine, o pensie militară apropiată de ultimul său venit din muncă, dar și posibilitatea cumulului acesteia cu un salariu obținut, chiar în sectorul de stat.

Încrederea acestuia în statul nostru de drept, democratic și social,l-a determinat ca, doar în aceste condiții, să renunțe la locul său de muncă, fiindu-i garantat că va beneficia de măsuri de protecție socială în cursul vieții sale, pentru a nu simți, în timp, efectele nefaste ale acestei decizii asupra veniturilor sale și ale familiei.

Cu atât mai mult, ingerința în drepturile reclamantului, fără a întruni condițiile legalității și necesității, a rămas și se impune a fi sancționată prin anularea deciziei de recalculare.

Practic un act administrativ atât de viciat din toate punctele de vedere, încă de la data emiterii sale, fără a fi necesară în acest sens vreo altă confirmare, un act în care, în cadrul marjei sale de apreciere, S. a abuzat de drepturile sale, nu poate fi menținut.

Mai consider că, și în ipoteza în care s -ar considera ingerința statului ca

fiind prevăzută de lege și necesară, aceasta nu îndeplinește cerința

proporționalității, întrucât atingerea adusă dreptului recurentului a fost de

natură a afecta chiar esența acestuia.

În cadrul jurisprudenței sale constante (C. Kjartan Asmundsson contra

Islandei, 2004 și Moskal contra Poloniei, 2009), Curtea E. a D. O. a statuat că, învirtutea art. 1 din Protocolul adițional la C., o măsură privativă de proprietate

trebuie să păstreze un echilibru just între ex igențele interesului general al

comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale

individului.

Potrivit art.10 din Charta comunitară privind drepturile fundamental e ale muncitorilor, fiecare muncitor al Comunității are dreptul la o protecție

socială adecvată și la prestații de securitate socială la un nivel suficient.

În analizarea aces tui criteriu consi der că, în cazul reclamantului,

trebuie pornit de la aspectele evidențiate anterior, în sensul că acesta nu

este beneficiarul unei pensii obișnuite pentru bătrânețe/limită de vârstă și

nici al unui ajutor social pentru pensionari, ci al unei pensii acordate de

către S., practic, atât pentru acoperirea riscurilor acti vității militare, pentru

cei peste 17 de an i de vechime efect ivă ca militar, prec um și în schimbul

acordului său de a renunța la funcția sa militară și la re munerație, la vârs ta

de 47 de ani, acord determinat tocmai de ex istența unor dispoziții legale

care îi garantau în cursul vieții măsuri de protecție socială, respectiv a celor

prevăzute de L. n r.164/2001, printre acestea fiind și dreptul la pensie

militară.

Pentru aceste motive consider că, în verificarea proporționalității

măsurii nu poate fi luată c a reper, în cazul recurentului, pensia medie

lunară pe economie sau indemnizația socială pentru pen sionari, ci, întrucât

această măsură a afectat indirect dreptul acestuia la muncă, implicit la

salariu, S. neputân d asigura acestuia o reparație în sens ul ca acesta să fie

repus în drepturile sale de militar în activitate, controlul de

proporționalitate t rebuie să porneasc ă de la c âștigul pe care acesta l -ar fi

putut obține din muncă, având în vedere că ultimul său salariu obținut în

luna mai 2010 era în sumă de 6312 lei, astfel cum rezultă din adeverința

nr.3586172/(...) eliberată de U. 0603 C., situație în care este evident că

recalcularea pensiei sale la suma de 2906 lei, constituie o sarcină ex cesivă

pe care acesta trebuie să o suporte, cu atât mai mult cu cât acesta a

dovedit în cauză, cu contractul de credit, adeverințe și acte medicale

depuse la dosar, că veniturile obți nute din pensie î n urma recalculăr ii

acesteia potrivit dispozițiilor L. nr.1., nu -i asigură în prezent nici mijloacele

de subzistenț ă necesare, nu -i permit achitarea ratelor contractate,

întreținerea fiicei, care este studentă, și plata contrava lorii tratamentelor

medicale prescrise pentru afecțiunile de care acesta suferă - diabet zaharat,

hipertensiune arte rială și cox artroză - nemaiputând intra în discuți e

asigurarea unui nivel de trai decent, comparabil cu cel avut în timpul

activității, promis de către stat la momentul pensionării.

De altfel, politica S. manifestată încă din anul 2005 în domeniul

stabilirii și recalculării pensiilo r din sistemul public, tocmai în temeiul

dispozițiilor L. nr.1., avea ca principiu: „la condiții eg ale de pensionare

pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie ";.

Ori acest principiu, pe lângă faptul că viza doar beneficiarii de prestații

sociale enumerați la art.7 din lege, nu poate însemna egalizarea tuturor pensiilor,

întrucât se raportează chiar de la condițiile de pensionare care, astfel cum am

arătat anterior, sunt, în speță diferite, fiind cele prevăzute în statutul special al

beneficiarului.

Î n aprecierea proporționalității măsurii luate mai trebuie avut în vedere

faptul că , astfel cum a precizat pârâta prin întâmpinarea formulată la fondulcauzei, reclamantul a fost trecut în rezervă potrivit art.85 alin.1 lit.e) din L.

nr.80/1995, respectiv în urma reorganizării unor unități și a reducerii unor

funcții din statele de organizare, prec um și pentru alte motive sau nevoi a le

M. A. N..

Prin urmare, dreptul său la remunerație este astfel a doua oarăsupus unor limitări din rațiuni de politică statală având ca scopreducerea cheltuielilor publice..

În cazul recurentului, desființarea funcției militare deținute, la o vârstă la care acesta se afla în deplinătatea capacității lui biologice de muncă, a dat naștere unui drept complex la protecție socială din partea statului, ce cuprindea, printre altele, dreptul la pensie militară, precum și dreptul de a putea cumula această pensie cu salariul obținut în cazul în care își continuă activitatea ca angajat sau cu veniturile suplimentare realizate prin activități în scop lucrativ.

De altfel, urmărind evoluția istorică a le gislației pensiilor mi litare din țara

noastră, în situația ofițerilor și subofițerilor care prisoseau nevoilor de încadrare

ale armatei, conform L. generale de pensii nr.446/1943, a D.-lege nr.186/1945 și

a D.-lege nr. 4., aceștia erau trecuți în cadrul disponibil, primind timp de 6 luni -1

an solda integrală, d upă care erau trecuț i în rezervă, acordân du -se acestora drept

la pensie dacă ave au cel puțin 10 an i vechime calculabil i pentru pensie, iar

cuantumul pensiei se calcula în raport cu solda corespunzătoare gradului militar

imediat superior.

Mai consider necesar a fi evidențiat în cauză că, în ceea ce privește această

ingerință, chiar fără a avea în vedere și aspectele specifice evidențiate în speță,

încă din faza de proiect a legii au fost semnalate neajunsurile acesteia:

A., prin avizul său transmis cu adresa nr. 87/(...), în procesul adoptării

L. nr. 1., chiar Consiliul Legislativ a arătat că: „… atât în statele membre ale

Uniunii E., cât și în legislația altor state, există și alte categorii profesionale care

beneficiază de sisteme proprii de pensionare, în funcție de importanța socială a

muncii prestate, …. ";.

S-a mai menționat prin același act că: „Actualele pensii de serviciu au fost

acordate în baza unor legi emise de S. Român, în vigoare în momentul stabilirii. O

recalculare a acestor pensii, legal acordate, ar însemna o încălcare de către stat

a propriei legislații , iar a o modifica retroactiv ar avea repercusiuni asupra caracterului de stat de drept";.

S-a subliniat prin același aviz că „Este de relevat, totodată, că există

posibilitatea ca un mare număr de pen sionari afectați de recalcularea pensiilor

să se adreseze instanțelor de judecată, naționale sau internaționale, pentrucontestarea diminuării unui drept câștigat, cu șanse de a obține câștig de cauză

în procesele respective.";

De asemenea, astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 873/2010

a C. C., 86 de judecători prezenți din totalul de 113 judecători în funcție în

cadrul Î. C. de C. și Justiție au votat, în ședința din (...), pentru adoptarea

hotărârii nr.2 a Se cțiilor Unite ale in stanței supreme , d e sesizare a instanț ei

de contencios constituțional cu neconstituționalitatea dispozițiilor L. nr. 1., în

ceea ce privește p ensiile de serviciu ale magistraților, dar cuprinzând și

considerente generale, privind celelalte pensii speciale vizate de legea

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, apreciind că acestea

contravin prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 la C. europeană pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale .

S-a susținut, prin a ceastă sesizare, că: " …legea criticată imp une o pierdere

ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o v eritabilă expropriere,

aducând atingere art.1 paragraful 2 din Protocolul nr.1 la C. pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale."; și că: "…legea criticată impune o

restrângere cu caracter permanent a exercițiului dreptului la pensie,….";

S-a mai arătat de c ătre auto rul sesizării că:";….diminuarea substanțială a

cuantumului pensiil or, determinată de recalcularea acestor a impusă prin legea

criticată, are drept consecință nerespectarea condiției referitoare la caracterul

rezonabil și proporțional al restrângerii exerciți ului dreptului…";.

Prin aceeași sesizare s -a mai reținut că:

"Totodată, din persp ectiva art.1 din Protocolul nr.1 și a jurisprudenței C.

E. a D. O. referitoare la aceste dispoziții, drepturile care decurg din contribuțiile

în cadrul regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie

drepturi patrimoniale, care intră sub protecția art.1 din Protocol.

Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislației sociale,

Curtea E. a D. O. a subliniat obligația a utorităților publice d e a menține un jus t

echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor

fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menținut ori de câte ori, prin

diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină

excesivă și dispropor ționată. Î ntr -o astfel de situație, există o î ncălcare a art.1 din

Protocolul nr.1 la C., determinată de încălcarea caracterului rezonabil și

proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale. (C. Kjartan Asmundsson

contra Islandei, 2004, cauza Moskal contra Poloniei, 2009).

Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de lege a criticată, cu

consecința pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor cărora le

este aplicabilă o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just

echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor

fundamentale ale persoanei.

Î n ceea ce privește pensiile speciale, jurisprudența C. E. a D. O., în

aplicarea art.1 din Protocolul nr.1, recunoaște și ocrotește pensia stabilită pentru

anumite profesii și nu permite ca acest drept să fie diminuat decât în cazuri

excepționale, cu respectarea principiului proporționalității, ceea ce înseamnă c ă

măsura aplicată să fie justificată de scopul legitim urmărit ( C. Banfield cont ra

Regatului Unit, 2005).";

De altfel, și P.le Senatului, exprimându-și poziția față de sesizarea de neconstituționalitate formulată de judecătorii Î. C. de C. și Justiție, a arătat, astfel cum s-a reținut în considerentele aceleiași decizii a C. C., că L. nr. 1.

";impune o pierdere ireversibilă a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o

veritabilă expropriere, aducând atingere art. 1 paragraf 2 din Protocolul nr. 1 la

C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale";.

Pentru toate aceste considerente, apreciez că, în cauză, prin măsura luată,

dreptul reclamantului de a primi pensia cuvenită a fost încălcat astfel încât s -a

ajuns l a o atingere adus ă esențe i drep tul u i l a pens ie al acestuia.

Constatând în cauză încălcarea dreptului recla mantului la un ". în sensul

art. 1 din Protocolul adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, consider că nu mai este necesară analizarea motivelor

de recurs privind încălcarea, în speță, a art. 14 din C., cu privire la

nediscriminare.

În consecință, validarea unei asemenea măsuri prin care statul a adus atingere în mod esențial drepturilor reclamantului, pornind de la modificarea statutului pensiei sale, cu toate garanțiile aferente, consider că nu poate conduce decât la o neîncredere totală a salariaților și a pensionarilor în raporturile cu S. Român, care vor refuza cu certitudine să accepte orice provocări viitoare ale unor acte normative în scopul de a-și părăsi locuri de muncă sigure și bine plătite, la vârste la care mai pot presta muncă până la împlinirea vârstei standard de pensionare, obținute prin pregătire profesională, concursuri serioase, experiență în domeniu, gândindu-se că oricând drepturile lor pot fi afectate de schimbările cadrului normativ, astfel încât să nu mai poată reveni la posturile deținute anterior și să obțină o pensie în cuantum comparabil cu pensia medie de asigurări sociale pe economie.

Măsura luată prin L. nr.1., care a afectat drepturile reclamantului, și-ar justifica necesitatea în cauză poate doar printr-o satisfacție temporară a celorlalți pensionari din sistemul public, care însă nu au câștigat nimic din reducerea drastică a pensiilor anumitor categorii profesionale, ci, din contră, pensii ce erau plătite anterior doar din bugetul de stat, sunt în prezent achitate chiar din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Cu timpul însă, chiar și aceștia își vor da seama de neajunsurile instabilității legislative, mai ales în domeniul securității sociale.

Nimeni nu are dreptul să pretindă menținerea unei anumite stări normative, însă or ice cetățean al R. are dreptul la se curitate socială și

juridică , ceea ce presupune ca măsurile luate , mai ales că privesc domeniulprotecției sociale, s ă nu -l pună pe ac esta într -o situați e total, substanțial

disproporționată față de cea în care acesta se afla atât la data când și -a

părăsit locul de muncă, cât și atunci când a optat pentru a -și valorifica

dreptul la pensie de serviciu, în condițiile în care, lipsa de previzibilitate a

măsurii și a unei perioade tran zitorii, nu i-au permis acestuia să ia măsuri

personale necesare de atenuare a riscurilor diminuării veniturilor sale și ale

familiei, cu atât mai mult cu cât perioada în care acesta a încasat lună de

lună pensia militară, a creat acestuia convingerea că î și poate orienta

întreaga conduită în raport cu dispozițiile legale ex istente .

Cum S. nu poate aduce reclamantului, în prezent, reparația cuvenită, pentru imposibilitatea onorării/executării angajamentului asumat de a-i plăti pensia militară, în sensul repunerii acestuia în situația anterioară, respectiv de a- i fi oferită posibilitatea întoarcerii la vechiul loc de muncă și a obținerii salariului pe care l-a avut, se reține că, în cauză, ingerința S. în dreptul de pensie a acestuia, ce avea menirea tocmai să-i ofere protecția cuvenită, pentru riscurisociale de natură psihologică și economică, este una nelegală, nejustificată și disproporționată.

Pentru toate aceste considerente , op inez în sensul că se impunea admiterea recursului formulat de reclamantul B. E., cu modificarea în tot a sentinței pronunțate de către prima instanță, în sensul admiterii acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții: S. Român de I. și C. de P. S. a S. Român de

I., a anulării deciziei nr.90698/(...) cu repunerea părților în situația anterioară emiterii acestei decizii, în sensul obligării pârâților să plătească acestuia pensia militară stabilită prin decizia nr.90698/(...) astfel cum aceasta a fost actualizată până în anul 2010.

C. M.

Judecător

Red./Tehnored.:C.M.;

2 ex.-(...).

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2273/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale