Decizia civilă nr. 21/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 21/RC/2012

Ședința publică din data de 15 februarie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I.-R. M.

JUDECĂTORI: C. M.

S.-C. B.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea C. J. DE P. C. împotriva deciziei civile nr. 3109 din 20 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...), privind și pe intimatul RUS L., având ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul, lipsă fiind reprezentantul contestatoarei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Contestația în anulare a fost declarată și motivată în termenul legal, a fost comunicată și este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 10 ianuarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, intimatul a depus la dosar precizări și acte doveditoare.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației.

Intimatul solicită respingerea contestației în anulare și menținerea deciziei atacate.

Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.

C U R T E A,

Asupra contestației în anulare de față:

Prin cererea înregistrată sub nr.1758/33/(...), contestatoarea C. J. DE P. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul RUS L., anularea deciziei civile nr. 3109 din 20 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr.(...).

În motivarea cererii, contestatoarea arată că instanța de recurs în mod greșit a reținut că intimatul putea fi pensionat începând cu data de (...), deși cererea de pensionare a fost depusă de către acesta abia la data de (...).

În drept, se invocă dispozițiile art.318 Cod.proc.civilă.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr.(...), în care s-a pronunțat decizia a cărei retractare s-a solicitat.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea contestației în anulare ca fiind nefondată.

Analizând contestația în anulare formulată de către contestatoarea C. J. DE P. C., Curtea constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele motive:

Potrivit art.318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Primul motiv prevăzut de art.318 Cod procedură civilă are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință pronunțarea unor soluții greșite.

Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece, în caz contrar, s-ar da dreptul părților să provoace rejudecarea căii de atac.

În speță, se reține că instanța de control judiciar nu a omis observarea faptului că intimatul a formulat o cerere pentru înscriere la pensie pentru limită de vârstă și la data de (...), înregistrată sub nr.4479, dar a mai remarcat, de asemenea, că acesta mai formulase o asemenea cerere anterior, la data de (...), înregistrată sub nr.6676, astfel cum s-a menționat și în considerentele acestei decizii, astfel încât, în mod corect, prin raportare la această din urmă dată la care s-a solicitat trecerea de la pensie de invaliditate la pensie pentru limită de vârstă, a fost stabilită data de (...), la care acesta îndeplinea condițiile pentru acordarea acestui tip de pensie.

Constatând că în cauză nu se poate reține că dezlegarea dată de către instanța de control judiciar ar fi rezultatul unei greșeli materiale, se constată că în cauză nu sunt incidente disp.art.318 Cod.proc.civilă, motiv pentru care, se va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C. J. DE P. C.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea C. J. DE P. C. împotriva deciziei civile nr. 3. din 20 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr.(...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I.-R. M. C. M. S.-C. B.

GREFIER

G. C.

Red./dact. CM

2 ex./(...):

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 21/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale