Decizia civilă nr. 5010/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.5010/R/2012
Ședința publică din data de 4 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. S. DE P. A S. ROMÂN DE I. împotriva sentinței civile 2368 din (...) pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimata reclamantă V. M. S., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 9 noiembrie
2012 recurenta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, judecata acesteia fiind suspendată la data de 3 iulie 2012 și judecata în lipsă.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentei de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2368 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea formulata de reclamanta V. M. S. în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII S. DE P. A S. R. DE I. reprezentata prin U. B. și s-a dispus anularea deciziei de revizuire a pensiei militare nr. 90693 emisa la data de (...).
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei despăgubiri reprezentând diferența dintre pensia achitata în baza deciziei anulate și pensia datorata în temeiul deciziei de 90693 emisă la data de (...).
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecata în cuantum de 1000 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Dreptul reclamantei la pensie pentru limita de vârsta s-a deschis la data de
(...), acesta beneficiind de pensie de serviciu pentru activitatea depusă în calitate de ofițer SRI, în temeiul L. nr. 164/2001. Pensia de serviciu a reclamantei a foststabilita prin D. nr. 90693 emisa la data de (...) de C. de P. a SRI , stabilindu-se un cuantum brut al pensiei de 1994 lei.
D. nr. 90693 din (...), contestata în cauza de față, a fost emisa în procedura revizuirii pensiei de serviciu a reclamantei, în vederea aplicării dispozițiilor L. nr. 1. privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor și OUG nr. 1..
Potrivit prevederilor art. 1 lit. a din L. nr. 1. „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul L. nr. 1. privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare:a) pensiile militare de stat(…)";.
Apoi, potrivit prevederilor art. 1 alin 1 din OUG nr. 1.: „P.le prevăzute la 1
l it. a) ș i b) d in L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.";
Instanța remarca faptul ca reclamanta nu a beneficiat de posibilitatea de a analiza modalitatea în care a fost stabilita pensia de asigurări sociale în conformitate cu L. nr. 1. întrucât pârâta nu a emis nicio decizie în acest sens, procedând direct la revizuirea pensiei în baza OUG nr. 1.. Aceasta în condițiile în care, potrivit prevederilor art. 5 alin 4 din L. nr. 1. la determinarea punctajului mediu anual pentru pensiile stabilite potrivit prevederilor nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată se utilizează salariul mediu brut pe economie pentru perioadele respective doar în măsura în care pentru aceleași perioade nu pot fi dovedite venituri de natura salariala: „În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.";
Or, potrivit prevederilor art. 7 din L. nr. 1.: „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de nr. 1., cu modificările și completările ulterioare.";
Pe de alta parte, instanța a apreciat ca se impune analizarea legalității deciziei emise nu doar prin prisma legilor în vigoare ci și a reglementarilor internaționale, urmând a stabili daca normele interne sunt conforme cu dispozițiile dreptului comunitar în materie precum și cu dispozițiile C.i Europene a D. O..
În demersul stabilirii conformității legilor interne cu prevederile C.i, instanța a reținut dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la C. și ale art.14 din C. și, făcând o amplă analiză a convenționalității măsurii ce a vizat-o pe reclamantă prin revizuirea pensiei de serviciu, a reținut în esență că, prin emiterea deciziei contestate, a fost încălcat principiul neretroactivității, că măsurile legislative aplicate reclamantei înfrâng stabilitatea, siguranța și coerența legislativă rezonabilă, motiv pentru care nu este îndeplinită condiția legalității ingerinței, că ingerința este una discreționară, că mijloacele utilizate de stat pentru scopul declarat sunt insuficient motivate, că mijlocul folosit, de eliminare definitivă a dreptului la pensia de serviciu nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabilă cu scopul urmărit, în raport de caracterul temporar al crizei economice, reținându-se și faptul că mijlocul utilizat (al eliminării pensiilor de serviciu) nu are ca efect eliminarea unor privilegii din sistemul de pensii,concluzia fiind că reclamanta a fost supusă unei poveri excesive și disproporționate, măsura aducând atingere dreptului de proprietate al reclamantei, contrar art. 1 din Protocolul adițional nr.1 din C. europeană.
De asemenea s-a reținut încălcarea principiului nediscriminării în raport de alte categorii profesionale (funcționari din diverse instituții administrative, asimilați cu judecătorii și procurorii, cărora le-a fost menținută pensia de serviciu, agricultori).
Constatând inclusiv violarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 coroborate cu cele art. 14 din C., instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
În temeiul art. 274 Cod procedura civila, căzând în pretenții, pârâta a fost obligată sa plătească reclamantei cheltuieli de judecata în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocațial justificat prin chitanțele depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. S. DE P. A S. ROMÂN
DE I., a solicitat desființarea sentinței ca fiind netemeinică și, pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamantei.
În motivare s-a arătat, în esență, că în condițiile art. 26 și 28 din Decretul nr. 31/1954 coroborat cu art. 1 din Decretul C.P.U.N. nr. 181/1990, Serviciul Român de I. s-a înființat și a dobândit personalitate juridică context în care prin efectul art. 34 din Decretul nr. 31/1954 și art. 25 alin. (3) din L. nr. 14/1992 anumitor unități militare ale S. le-a fost acordată personalitatea juridică specială, respectiv dreptul ordonatorilor de credite de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli pe parcursul exercițiului bugetar, în limita creditelor bugetare aprobate, sens în care sunt citate dispozițiile art. 25 alin.3 din L. nr.14/1992 și ale art.21 alin. 3 din L. nr.500/2002.
În conformitate cu regulile mandatului instituite de art. 36 din Decretul nr.
31/1954, și transpuse, în prezent, în art. 209 alin. (3) din Noul Cod Civil, U. M.
0198 B. - O. J. este singura unitate abilitată să asigure reprezentarea intereselor instituției în litigiile aflate pe rolul instanțelor din țară, în care unități ale S. Român de I. au fost chemate în judecată.
Competența de reprezentare este dată de dispozițiile alin.1 al art.25 din L. nr.14/1992: „În componența S. Român de I. intră unități și subunității, în concordanță cu specificul activității sale, echivalente structurilor din ministere";.
În aplicarea acestor dispoziții legale, prin R. de funcționare a S. Român de
I., unitatea a fost abilitată să desfășoare activități specifice oricărui Oficiu J., și implicit să asigure reprezentarea juridică a tuturor unităților din compunerea instituției.
În acest sens, în ordinul de linie al S. Român de I. unitatea recurentă este abilitată să reprezinte în instanță toate unitățile din compunerea S. Român de I.
Recurentul își motivează recursul pe dispozițiile arte 304 pct. 9 și art. 3041
C.proc.civ.
Arată că decizia de revizuire a fost emisă cu respectarea actelor normative în vigoare și în concordanță cu deciziile C. C..
Argumentarea primei instanțe în susținerea soluției date pe fondul cauzei este contrară legilor naționale, stabilite conforme de către Curtea Constituțională, cât și a aspectelor reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr.29/2011.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile L. nr. 1., pensia a fost recalculată începând cu data de (...), prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei utilizând algoritmul de calcul prevăzut de L. nr. 1., iar ca urmare a modificării legislației în domeniu, a fost revizuită prin aplicareaprevederilor Anexei nr. 3 la O. nr. 1.. Nu a retroactivat, celei în cauză nu i-au fost luate sumele de bani acordate anterior intrării în vigoare a noii legi a pensiilor.
În aprecierea raportului rezonabil de proporționalitate instanța trebuie să aibă în vedere acele criterii obiective de analiză indicate de Î.C.C.J.
D. C. C. sunt general obligatorii conform art.147 alin. (4) din C. și art. 11 alin. (3) din L. nr.47/1992.
De asemenea, în conformitate cu art. 3307 C.proc.civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursurile în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României. Prin deciziile nr. 871/2010 și nr. 919 din 6 iulie 2011, confirmate ulterior prin deciziile nr. 1285, nr. 1269, nr. 1264, nr. 1284, nr. 1381 toate din anul 2011 și altele, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a L. nr. 1., respectiv OUG nr. 1. statuând faptul că „legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare. Ca atare, având în vedere condiționarea posibilității statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum și caracterul succesiv al acestor prestații, dobândire a dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept. Singurul drept câștigat îl reprezintă doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări și asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din C.. Se poate spune că prin C. se instituie mai degrabă o obligație de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres";. Ceea ce ocrotește C. europeană este dreptul la pensie ca drept fundamental astfel cum este acesta reglementat în legislația internă, rezultat pe baza principiului contributivității (Jankovic versus Croația - hotărâre a din (...), Domalewski versus Polonia - hotărârea din 1.(...)). Nu este exclusă, de normele C., libertatea legiuitorului de a adopta noi dispoziții legale, chiar cu efect retroactiv, pentru a reglementa, pe viitor, drepturile care decurg din legislația în vigoare (Hasani vs. Croația - (...), Zielinscki & Pradal & Gonzales and others vs. Franta din 1994, 1996 și 1999). C. nu garantează nici un cuantum al pensiei „.ul excepțional"; până la care poate scădea cuantumul pensiei poate fi, în cel mai rău caz cel rezultat din contributivitate. C. acceptă reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale (ex. 43% T vs. Suedia, 38% Jankovic versus Croația hotărâre a din (...), 66% Callejans vs. Spania hotărârea din 18.0., 30-50% A. Goudswaard Van Der Lans vs. Olanda hotărârea (...)). Cuantumul pensiei reclamantei, revizuită, este peste cuantumul pensiei medii din sistemul public astfel că nici sub acest aspect, conform jurisprudenței C. nu este încălcat principiul proporționalității, nu este depășită „o limită excepțională"; (Velikovi & other vs. Bulgaria cererile nr. (...)(...)6/(...) etc.). Limita excepțională este apreciată de către C. prin raportare la lipsirea în totalitate de dreptul la pensie (Kjartan Adsnundsson vs. Islanda - (...)). Recurentul mai arată că pensia medie din sistemul public este de aproximativ 740 de lei, iar potrivit datelor afișate de site-ul I. N. de S.. În această situație, când pensia revizuită a reclamantei (1570 lei) depășește cu mult nivelul mediu al pensiilor din țară (practic este dublu) este greu de susținut că, prin revizuirea pensiei sale, cea în cauză a fost lipsită de mijloacele de subzistență. Stabilirea de către instanță a altei modalități de calcul a pensiei decât cea prevăzută de actele normative în vigoare reprezintă un exces de putere prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și îndeplinirea atribuțiilor puterii legislative. Se mai face trimitere și la decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea E. a D. O. la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, M. Molnar și Luciu Ghețu împotriva României (nr. (...)(...)(...)(...)8/11), prin care s-a constatat neîncălcarea de către S. român a dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul L. nr. 1.. Este invocată practică judiciară în sensul celor solicitate prin recurs. În cauză nu s-a depus întâmpinare. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele: Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii. Se constată, în acest sens, faptul că un prim motiv de nelegalitate reținut de către instanța de fond a fost cel reprezentat de faptul emiterii deciziei de revizuire fără a se fi emis pe numele reclamantei o decizie de recalculare a pensiei de serviciu. Deși recurentul arată că a fost emisă o astfel de decizie de recalculare, nu se face o dovadă în acest sens, iar din înscrisurile depuse la dosar nu reiese că s- ar fi procedat în prealabil la recalcularea pensiei reclamantei. T. de plată a pensiei reclamantei pe lunile iulie și august 2011 atestă că doar cu începere din luna august 2011 a fost redusă pensia reclamantei de la cuantumul de 1743 lei net la 1406 lei net, deci odată cu emiterea deciziei de revizuire. Totuși, consecința acestui fapt nu poate fi nulitatea deciziei de revizuire, în condițiile în care practic, această decizie, deși intitulată de revizuire a pensiei în baza O. nr. 1., cumulează ambele operații juridice, obligatorii în lumina dispozițiilor legale în vigoare, anume, recalcularea pensiei reclamantei în temeiul L. nr. 1. și revizuirea acesteia în temeiul O. nr. 1.. Deși atipic acest procedeu, în condițiile în care recalcularea pensiei de serviciu trebuia făcută anterior intrării în vigoare a O. nr. 1., acest fapt este în definitiv în favoarea reclamantei, care a beneficiat o perioadă mai lungă de pensia de serviciu în cuantum mai mare decât cea calculată prin decizia contestată. Nu se poate admite acțiunea și anula decizia contestată pentru simplul motiv că nu există o decizie separată de recalculare, întrucât ar semnifica eludarea dispozițiilor imperative prin care legiuitorul a operat trecerea pensiilor speciale în sistemul public și uniformizarea modalității de stabilire a cuantumului pensiilor. De altfel, O. nr. 1. nu exclude măsura impusă de L. nr. 1. ci o presupune ca punct de pornire, astfel încât deși prescurtată, modalitatea în care pârâtul a procedat la punerea în operă a celor două acte normative nu poate fi sancționată cu anularea deciziei emise întrucât ar semnifica o aplicare rigidă și neteleologică a legii. În plus, reclamanta nu a fost vătămată în nici un fel prin acest mod de punere în aplicare a legii, în condițiile în care prin contestație a putut dezvolta și motive de nelegalitate cu privire la măsura implicită a recalculării pensiei sale de serviciu. Cu alte cuvinte, nu s-au formulat prin acțiune doar critici specifice în raport de decizia de revizuire și de modul de aplicare a dispozițiilor O. nr. 1., ci și critici cu privire la recalcularea pensiei în temeiul L. nr. 1., fiind acceptat implicit, prin modul de formulare și motivare a acțiunii, ca legal, faptul că cele două operațiuni juridice au fost comasate într-o unică decizie, neexistând practic o critică de nelegalitate sub acest aspect în acțiune și în notele de ședință. În raport de dezlegările făcute de prima instanță cu privire la conformitatea măsurilor legislative aplicate reclamantei cu C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea de apel reține temeinicia criticilor aduse prin cererea de recurs sub acest aspect. Prin art.1 lit. a și b din L. nr.1., pensiile de stat ale militarilor și ale polițiștilor au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza veniturilor efectiv realizate. Ulterior, prin dispozițiile O. nr. 1., s-a decis revizuirea pensiilor prevăzute la 1 lit. a) și b) din L. nr. 1., pentru care la determinarea punctajului mediu anual s- a utilizat salariul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, din oficiu, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari. În aplicarea acestor prevederi legale, prin decizia nr. 90693/(...) emisă de C. de P. S. a S. Român de I., pensia de serviciu a reclamantei a fost recalculată și revizuită, stabilindu-se un cuantum brut al pensiei de asigurări sociale de 1570 lei cu începere de la data de (...) care înlocuia pensia de serviciu stabilită în temeiul L. nr. 164/2001 de 1789 lei, acordată prin decizia nr. 90693/(...). În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. Europene a D. O.: 1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. adin C.. Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituți onale, în raport c u dispozițiile constituționale ale art. 15 ali n. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2- 12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea critica tă pe temeiul neretr oactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 di n Protocolul nr. 1 a dițional la C. pentru apărarea drepturilo r omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate. Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)). 2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare . „Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit. Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în Româ nia, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată. În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din C. , iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prinlegea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C.."; De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C. „În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C. Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat. Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C. Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1.. Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional. Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.). În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc. Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până lalimita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40). Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un „scop legitim";, de uti litate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existen ța „raportului rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text). Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția r educerii beneficiului social în discuție pentru r eclamantul cauzei, iar nu indicarea une i marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1.. Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - deexemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere cri terii precum indemn izația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 11 8/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii e chilibrului bugetar) ori pensia medie lu nară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei. Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însăși săconstate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației). Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare). Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată. În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea raportului de propo rționalitate nu este decât o chestiune d e apreciere în fiecar e cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare."; 3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României. „Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55). Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiindcunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectar ea inegalităților exi stente între diferite le sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale , dobândite în tem eiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu. În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii . Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari."; Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire la invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C. Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C. De altfel, o decizie de inadmisibilitate s-a pronunțat și în cauza Constantin Abăluță și alții c. Românie, chiar cu privire la recalcularea pensiilor cadrelor militare în baza L. nr. 1., care reiterează punctul de vedere al C. exprimat în cauza Frimu. În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va admite motivele de recurs formulate și va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 164/2001, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prinraportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantei. Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional . În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1406 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul 2011, de 749 lei, conform datelor statistice ale Casei N.e de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei. În speță, cu privire la situația financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, s-a arătat că procentul cu care i-a fost redusă pensia este de 23 %, aduce o sarcină individuală excesivă, echivalând cu o lipsire a dreptului recunoscut prin vechea legislație. Raportat la aceasta, Curtea observă că scăderea pensiei reclamantei ca urmare a revizuirii s-a făcut cu doar 12 %, și în raport de acest procent, reține că practic, s-a invocat că prin măsura recalculării pensiei de serviciu, s-au încălcat garanțiile convenționale de care orice cetățean al unui stat membru la C. trebuie să se bucure, iar Curtea E. a D. O. apreciază asupra încălcării drepturilor convenționale în urma unui examen concret al situației de fapt a reclamanților. De asemenea, prin considerentele elaborate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr. 29/2011 pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, s-a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare. Or, prin raportare la cuantumul pensiei recalculate în comparație cu pensia medie pentru limită de vârstă, nu se poate constata că reclamanta ar suporta o sarcină individuală excesivă, ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Referitor la jurisprudența apreciată de tribunal ca fiind relevantă în cauză, Curtea de A. reține că jurisprudența anterioară a C. C. în materie nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin D. 871 și 873 din 2010 în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de reclamant. Cu privire la previzibilitatea legii, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. Se constată însă că tribunalul nu a indicat la care anume jurisprudență a C. se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii cu un anumit interval înainte de adoptarea ei (în perioada anterioară, în care reclamantul a ieșit la pensie). Or, în lipsa unei spețe în care Curtea de la S. să fi făcut atari statuări, instanța națională nu se află în poziția de a statua pentru prima dată în sensul unei atari extinderi a modului de interpretare a acestui text al C.i. Aceasta, în condițiile în care textul C.i se impune instanțelor naționale doar în lumina dezlegărilor jurisprudențiale ale C., deci în sensul interpretărilor date de aceasta,acolo unde un anume sens al dispozițiilor C.i nu este suficient de clar pentru a fi aplicat fără o minimă interpretare. În aprecierea instanței de recurs, chestiunea invocată de tribunal ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori, în care era în vigoare L. nr. 164/2001 care reglementa posibilitatea obținerii unei pensii militare de stat) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C. Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o eventuală statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma recalculării, nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantei, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă. Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va fi admis recursul. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L., D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta C. S. DE P. A S. ROMÂN DE I. împotriva sentinței civile nr. 2368 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta V. M. S. în contradictoriu cu pârâta C. S. DE P. A S. ROMÂN DE I. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 4 decembrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. G.-L. T. N. N. GREFIER, Red.I.T./S.M. 2 ex./(...) Jud.fond. M.-F. B.
← Decizia civilă nr. 4211/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 2104/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|