Decizia civilă nr. 654/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I Civilă

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ Nr. 654/R/2012

Ședința publică din data de 14 februarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent S. A. Z. împotriva sentinței civile nr. 6. din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. B.-N., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este realizată .

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 13 februarie

2012 reclamantul a transmis prin fax la dosar copia cupoanelor de pensie pe care o primește atât el cât și soția acestuia.

Având în vedere că prin memoriul de recurs reclamantul a solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată

și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus pe rolul T. B.-N. contestatorul S. Z., în contradictoriu cu intimata C. J. de pensii B.-N., a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei de recalculare a pensiei nr. 56856/2010 emisă de intimată și în subsidiar obligarea pârâtei să achite pensia stabilită prin decizia emisă în anul 2005, cu același număr, respectiv 3357 lei, până la rămânerea definitivă a prezentei decizii, începând cu luna septembrie anul curent, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii contestatorul a susținut că decizia de recalculare a fost emisă tardiv raportat la prevederile art. 4 lit. b din L. nr. 1., iar pe de altă parte a arătat că L. 1. este în conflict direct cu art.5 din C., care conferă dreptul la liberate și siguranță, precum și cu prevederile art. 14 din C., care interzic discriminarea. În acest context, textul de lege în baza căruia a fost emisă decizia contestată este în conflict și cu dispozițiile art. 17 din C., care reglementează abuzul de drept.

A mai susținut că prin decizia contestată sunt grav încălcate dispozițiile art. 22, 23 și 25 din Declarația Universală a D. O., și cel mai grav art. 23, care conferă dreptul la un trai decent pentru foștii parlamentari și nu numai.

În opinia contestatorului, instanța de judecată trebuie să dea curs tuturor principiilor de drept și dispozițiilor legale aplicabile în materie, atât din dreptulintern cât și cel prevăzut de C., susținând că actul atacat încalcă principiul neretroactivității legii civile, precum și cel al aplicării imediate a legii noi.

Intimata C. J. de P. B.-N. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind netemeinică și nelegală.

Prin sentința civilă nr. 6./(...), pronunțată de T. B. N. în dosar nr. (...), s-arespins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul S. Z., împotriva deciziei nr. 56856/18 august 2010 privind recalcularea pensiei de serviciu emisă de intimata C. județeană de P. B.-N.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin decizia nr. 56856 din (...) privind recalcularea pensiei de serviciu s-a stabilit în favoarea contestatorului S. A. o pensie de asigurări sociale de 1998 lei, iar anterior, în calitate de beneficiar al pensiei de serviciu acordată conform L. nr. 96/2006, contestatorul încasa o pensie de serviciu de 3357 lei.

În raport de prevederile art. 1 și 3 din L. nr.1. instanța a reținut că pensiile de serviciu ale categoriilor profesionale înainte enumerate nu au fost anulate, cidoar cuantumul acestora a fost recalculat în funcție de principiul contributivității, astfel că, prin L. 1., pensia de serviciu stabilită anterior în favoarea contestatorului nu a fost eliminată, ci doar a fost transformată în pensie pentru limită de vârstă în înțelesul L. nr.1..

Cuprinsul actului contestat atestă atât considerentele de fapt, cât și pe cele de drept pe care se întemeiază decizia emisă de intimată, indicând expres datele referitoare la vârsta beneficiarului, stagiul de cotizare realizat, numărul de puncte realizate, punctajul mediu anual și valoarea punctului de pensie, criterii obiective avute în vedere la recalculare.

Nu pot fi împărtășite nici criticile formulate de contestatoare privindneconcordanța dintre legea internă și reglementările internaționale invocate.

Chiar dacă aceste critici au fost examinate de Curtea Constituțională a R. cu ocazia soluționării obiecțiilor de neconstituționalitate a L. nr.1. (anterior promulgării ei) instanța de judecată este competentă să analizeze aceleași critici din perspectiva art. 11 și 20 din Constituție.

Critica potrivit căreia, prin L. nr.1. care dispune că pensiile de serviciu devin pensii în înțelesul L. nr.1., se încalcă principiul neretroactivității legii civile și senesocotește dreptul câștigat, astfel că nu poate fi considerată lege în sensul C.i,nu este întemeiată.

T. a reținut că pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. A. acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art.47 alin.(2) din Constituție. Chiar dacă pensiile speciale, au fost instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, ele pot fi totuși eliminate dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul de față, Curtea constituțională a R., prin D. nr.8., a reținut că o atare rațiune este dată și că aceasta reiese din expunerea de motive a legii, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.

Așa cum a reținut și Curtea Constituțională, prin D. nr.871/2010, tribunalul a constatat că, în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiiledeja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate sau prestații care deși au fost încasate ulterior apariției legii, au fost datorate pentru perioada anterioară intrării ei în vigoare, s-ar fi încălcat dispozițiile art. 15 alin.(2) din Constituție. Textele de lege respectă art.15 alin.2 din Constituție pentru că afectează pensiile speciale doar pentru viitor și numai în ce privește cuantumul acestora, iar celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate și că legea nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării legii în vigoare. O lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situațiijuridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

În ce privește noțiunea de bun, prin prisma art.1 din Protocolul nr. 1 la C., Curtea constituțională, soluționând obiecțiile de neconstituționalitate, a examinat legea și din această perspectivă și a statuat că partea necontributivă a pensiei se include în această noțiune și reprezintă un drept câștigat, însă numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la intrarea în vigoare a legii și că suprimarea acestora pe viitor nu are semnificația unei exproprieri. De asemenea, în D. nr.8., referitor la noțiunea de bun, analizată prin prisma art.1 din Protocolul nr. 1 la C., Curtea constituțională a reținut că C., în cauza Muller contra Austriei a arătat: convenția garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane ce a contribuit la sistemul de asigurări sociale, dar că acesta nu poate fi interpretat însensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anume cuantum.

În speță, nu s-a încălcat dreptul la respectarea bunului recunoscut și ocrotit de art.1 din Primul Protocol adițional la C. deși acesta acoperă și drepturile patrimoniale sub forma prestațiilor succesive, în cazul de față, însă, așa cum s-a arătat mai sus, constituie bun doar dreptul la pensie conferit prin lege iar nu și întinderea concretă a cuantumului acesteia, care poate evolua în funcție de formula de calcul prevăzută de lege, pentru că admițând o interpretare contrară, ar însemna că cuantumul pensiei odată stabilit, acesta nu mai poate fi modificat, nici redus, dar nici majorat, interpretare care nu este în spiritul jurisprudenței constante a C.. Contestatorul, în calitate de pensionar în baza legii speciale și beneficiar al unei pensii de serviciu, a beneficiat de un bun în sensul jurisprudenței C., dar această noțiune convențională nu acoperă și cuantumul pensiei avute la un moment dat. Așa fiind, în condițiile în care pensia acordată prin decizia contestată, calculată potrivit algoritmului prevăzut de L. nr.1., respectă principiul contributivității, nu se poate considera că, prin aceasta, contestatorul ar mai fi în continuare îndreptățit la un supliment asigurat din bugetul de stat, în condițiile în care legiuitorul a înțeles să reglementeze unitar pensiile reglementate prin legi speciale și să fie plătită cu titlu de pensie doar suma corespunzătoare contribuțiilor de asigurări sociale plătite de fiecare asigurat.

S-a constatat că prin recalculare a fost redus cuantumul pensiei doar cuprivire la partea plătită din bugetul statului și nu și cu privire la pensia cuvenită contestatorului din bugetul asigurărilor sociale, potrivit contribuției sale din perioada activă și cum legea în baza căreia i-a fost acordată contestatorului pensia de serviciu prevedea, la data acordării, că partea ce depășește pensia contributivă se suportă din bugetul de stat, posibilitatea ca statul să reducă sau să înlăture acest supliment era cunoscută contestatorului încă de la pensionare, cât timp acordarea acestui supliment nu are la bază contribuția sa la fondul depensii, ci este lăsată la latitudinea statului, în funcție de posibilitățile acestuia deacordare.

Prin urmare, o „speranță legitimă"; a contestatoarei cu privire la dreptul de a încasa un anumit cuantum al pensiei s-a putut naște cert doar cu privire lapartea din pensie corespunzătoare contribuției sale din perioada de activitate.

T. a reținut că, deși Curtea a statuat în cauza Muler contra Austriei, că art.1 din Primul Protocol adițional nu garantează dreptul de a primi o pensie într- un anumit cuantum, în spețe concrete s-ar putea ajunge, în anumite situații la concluzia încălcării C.i atunci când, în circumstanțele concrete ale unui caz dat persoana ar urma să suporte o sarcină disproporționată și excesivă (de exemplu, prin reducerea pensiei situația financiară a familiei ar fi grav afectată, nemaiputând să fie plătite ratele, întreținerea pensionarul fiind astfel lipsit de mijloace de subzistență). Totuși și, în aceste situații, C. a reținut că, reducerea pensiilor nu trebuie analizată ca fiind o ingerință sub forma „privării de proprietate";, ci din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor (H. - Aizupurua O. c. Spaniei, 2 februarie 2010).

În acest sens, tribunalul a reținut că, în concret, deși cuantumul pensiei contestatorului a fost redus, acest cuantum redus al pensiei este unul considerabil și nu este derizoriu, în condițiile în care salariul minim brut pe economie este doar de 670 lei iar pensia minimă este de 350 lei astfel că prin reducerea cuantumului pensiei, contestatorul nu a suportat o sarcină disproporționată și excesivă.

P.le speciale fiind instituite si reglementate de legiuitor prin legi speciale, în funcție de anumite considerente legate de statutul anumitor categorii profesionale, tot prin lege, pe baza principiului simetriei juridice, pot să fie modificate ori transformate în pensii de drept comun pentru limită de vârstă potrivit legii cadru, fiind un atribut exclusiv al legiuitorului.

T. a apreciat că nu se poate reține nici încălcarea principiului nediscriminării prevăzut de art.14 din C. pentru că, deși prin decizia C. C. nr. 8., s-a constatat cămăsura de înlăturare a pensiei de serviciu a magistratului este neconstituțională, pentru că se încalcă principiul constituțional al independenței justiției și ca o consecință a acesteia pensia de serviciu a magistraților a fost menținută în continuare, deoarece, pe de o parte, principiul constituțional al independențeijustiției nu se referă și la categoria profesională din care a făcut parte contestatorul iar, pe de altă parte, între aceste categorii profesionale nu poate fi reținută existența unor situații analoge sau comparabile, întrucât statutul profesional reglementat prin legile speciale de organizare și funcționare este deosebit, fiecare având atribuții și un rol specific bine definit în cadrul celorlalte autorități și instituții publice, chiar dacă anumite incompatibilități și interdicții sunt aplicabile în cazul ambelor categorii profesionale.

Așa fiind, înseamnă că există o justificare obiectivă și rezonabilă pentru a se face un tratament diferențiat, iar această justificare a fost argumentată de către instanța de contencios constituțional prin D. nr. 7., prin care s-a constatat neconstituționalitatea disp. art.1 lit. c din lege, referitoare la transformarea pensiei de serviciu a magistratului în pensie de drept comun în înțelesul L. nr.1..

Aserțiunea contestatorului referitoare la nerespectarea de către intimată a termenului de 30 de zile instituit de prevederile art.4 lit. b din L. 1., nu este întemeiată, deoarece, pe de o parte, acest termen este unul de recomandare și nu de decădere, nefiind prevăzută o atare sancțiune pentru nerespectarea lui, iar pe de altă parte, acest termen curge nu de la data intrării în vigoare a legii, ci de la data la care intră în vigoare metodologia de recalculare, aprobată prin hotărâre a G. În speță, această metodologie a fost aprobată prin HG nr. 737 din 29 iulie

2010, astfel că emiterea deciziei contestate la data se 18 august 2010, s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 4 lit. b din lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. A. Z., solicitândmodificarea în totalitate a hotărârii, în sensul admiterii contestației și a anulării decizie de recalculare a pensiei nr. 56856/2010 emisa de C. J. de P. B. N. Cu cheltuieli de judecata în fond și recurs.

În motivarea recursului recurentul a criticat sentința prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.pr.civ., considerând că fara a motiva, instanța a înlăturat cu ușurință motivele de fond invocate si nu a avut in vedere principiile de drept consacrate, invocate de contestator.

Recurentul a mai invocat faptul că alte Curți de A. investite cu soluționarea unor recursuri identice au decis admiterea recursurilor si in consecința admiterea contestațiilor împotriva deciziilor de pensionare, ca de exemplu C. T. sau C. I.

Măsura recalculării pensiei de serviciu este nelegala deoarece, s-a făcut cu încălcarea principiului neretroactivității legii si a dreptului de proprietate garantate de C. R., C., ratificata de R. prin L. nr.30/1994, C. S. E., revizuita adoptata la S. la (...), ratificata de R. prin L. nr. 74/(...), Norme de D. I. P., validate de Parlamentul României si devenite legi obligatorii pentru statul român.

Invocând prevederile art. 44 din C. R., recurentul arata ca pensia reprezintă un element al proprietății private si o creanța asupra statului pe care acesta este obligat sa o ocrotească.

Potrivit art. 14 din C., este interzisa discriminarea bazata in special pe sex, rasa, limba, religie, opinii politice, etc, in exercitarea drepturilor si libertăților recunoscute de convenție.

Art. 1 din Protocolul adițional nr. I la C., prevede ca orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publica si in condițiile prevăzute de lege.

Referindu-se la principiul neretroactivității, recurentul a prezentat practica C. C. din R. si practica C., potrivit cărora modificarea printr-o noua lege a cuantumului pensiei aflate in plata atrage încălcarea principiului neretroactivității legii consacrat de C., astfel cum s-a hotărât prin decizia nr. 4., decizia nr. 3. si decizia nr.1..

In ceea ce privește jurisprudența C., recurentul menționează ca, prin recalcularea pensiei in minus se afectează un drept câștigat, fiind astfel încălcat an. 14 raportat la art. 1 din Protocolul A. nr. 1 si art.6 din C. (cauza Andrejeva împotriva Letoniei-2009).

In aceiași ordine de idei este menționata cauza B. împotriva Cehiei (2002) in baza căreia s-a stabilit ca, noțiune de bun înglobează orice interes ele drept privat al unei persoane care are valoare economica, astfel încât dreptul la pensie este asimilat dreptului la proprietate, fiind interzisa discriminarea pentru respectarea prevederilor art. 14 si art. 1 din Protocolul A. nr. I la C.

De asemenea in cauza Lawless contra Irlandei (332/57) se are in vedere restrângerea exercițiului drepturilor fundamentale pe timp de război. scopul acestora fiind acela de a salva democrația si nu de a o înăbuși soluția adoptata C. a fost de condamnare a I.

Prin aplicarea masurilor de reducere a pensiilor de serviciu, Guvernul României procedează practic la o expropriere interzisa de legea fundamentala si de prevederile P. A. nr. 1 la C., nesocotind principiile care guvernează aplicarea legii in spațiu si timp.

Pe de alta parte, recurentul mai arata ca măsurile luate de G. și

Parlamentul României privind stabilirea echilibrului bugetar, contravinconceptului de siguranța naționala, astfel cum este prevăzut de art. l din L. nr.

51/1991 ceea ce înseamnă ca nu sunt aplicabile prevederile art. 53 din

Constituție ca fundament al reducerii pensiilor pe timp de criza economica.

Intr-o societate democratica, regula este cea a exercitării neîngăduite drepturilor si libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzuta ca excepție, iar sarcina statului este aceea de a găsi soluții pentru contracararea crizei economice.

Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile si instituțiile publice nu poate constitui pe termen lung, o măsura proporționala cu situația invocata ele inițiatorul proiectului de lege. D. eventuala intervenție legislativa. În scopul prelungirii acestei masuri, poate determina efecte contradictorii celor vizare. in sensul tulburării bunei funcționari a instituțiilor si autorităților publice.

Măsura înlăturării pensiilor de serviciu, este nelegala întrucât este prevăzut cu caracter definitiv si nu temporar, așa cum ar impune starea de criză economica.

Principiul speranței legitime este indisolubil legat de statul de drept în virtutea acestui principiu, organele statului sunt obligate sa acționeze in conformitate cu dispozițiile legale si sa respecte speranțele legitime întemeiate de prevederile legale in vigoare cetățenii putând conta pe previzibilitatea normelor legale adoptate, fiind in măsura sa își planifice viitorul. Acest principiu nu împiedica statul sa facă schimbări legislative, insa ii impune obligația ca, ori de câte ori o face sa mențină un echilibru rezonabil intre încrederea indivizilor in prevederile legale existente si interesele pentru a căror satisfacere operează modificarea cadrului legal.

Susține recurentul că art. 3 din L. nr. 1. încalcă flagrant principiul neretroactivității legii, consacrat expres prin art. 15, alin. 2 din C., potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale, mai favorabile. Acest principiu este de rang constituțional, neputând fi încălcat de niciun act normativ, respectiv lege, ordonanța de urgenta a G., ordin ele ministru. etc.

Potrivit acestuia o lege civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc, ori se nasc în practică după adoptarea ei, dar nu si in situațiile anterioare trecute. În acest sens s-a pronunțat si Curtea C. prin D. nr. 375/(...) si 1..

Deși L. nr. 1. a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea C., prin decizia nr. 873/(...), apreciind ca art. I lit. a, b, d, i, art. 2-12 din acest act normativ nu încalcă dispozițiile Constituției R., acest fapt nu împiedica instanța de judecata de drept comun să analizeze într-un caz concret, daca acest act normativ produce efecte contrare C.i Europene a D. O..

Curtea C., conform propriei jurisprudențe, verifica doar conformitatea legii cu C. nepronunțându-se asupra interpretării și aplicării concrete a legii, iar Curtea E. a D. O., in principiu nu verifica compatibilitatea in abstract a unei legi cu C., ci se pronunța cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea unei legi la o anumita situație de fapt.

Comparând cuantumul pensiei de serviciu de care a beneficiat reclamantul

(recurent) in temeiul art. 75 alin. 2 din L. nr. 7., republicata, cu drepturile de pensie rezultate in urma aplicării L. nr. 1. rezulta o diferența de 1359 lei, adică o reducere substanțiala a acestui drept.

Art. l din Protocolul A. nr. 1 la C. E. a D. O. si a L. F. prevede ca „. persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publica si in condiții prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional, iar alin. 2 arata ca dispozițiile precedente nu aducă atingere dreptului statelor de a adopta legi pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilorconform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor."

Curtea E. a D. O., in jurisprudența sa, a statuat că noțiunea de "bun" are sfera de aplicare autonoma, desemnând toate bunurile cu valoare patrimoniala. Orice interes economic care are o valoare patrimoniala trebuie sa fie considerat drept un bun in sensul art. 1 din Protocolul A., depășindu-se chiar dreptul de proprietate, vizând deci noțiunea de patrimoniu.

Una dintre extinderile cele mai remarcabile ale noțiunii de bunuri privește prestațiile sociale. Curtea a hotărât ca acestea intra in sfera de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1, dat fiind caracterul lor patrimonial.

D.ul la pensie a fost recunoscut in mod expres de către Curte ca reprezentând un "bun" protejat de C. in H. B. c. R. C. in anul 2002, iar, in anul

2005, in H. Marii Camere Stec si alții c. Regatului Unit, Curtea a mers mai departe, arătând ca "prestațiile sociale intra sub incidența art.1 din Protocolul nr. l, independent de natura contributiva sau necontributiva a acestora". În concluzie, prin aceasta hotărâre, Curtea a înlăturat incertitudinile jurisprudenței sale anterioare in acest domeniu.

D. urmare, instanța de recurs urmează sa analizeze și aspectul ca reclamantul își legitimează interesul său prin invocarea unei valori patrimoniale având semnificația unui drept câștigat, recunoscut si executat de stat in temeiul unei legi speciale. respectiv L. 7., republicata, suficient de clara si previzibila la data pensionarii si care i-a permis sa-si planifice acțiunile arat pe termen lung cat si pe termen scurt pentru sine si familia sa, precum si () anumita maniera de gestionare a bunurilor sale prezente si viitoare, deci un anume standard de viata.

Este firesc a recunoaște fiecărei persoane o asemenea prerogativă, iar orice intervenție intempestiva a legiuitorului are de cele mai multe ori, așa cum este și situația de fata, ca efect afectarea substanței dreptului in partea sa cea mai importanta.

Reclamantul a avut, prin urmare, de la data intrării in vigoare a L. nr. 1., un bun actual in accepțiunea C.i, ce i-a fost înlăturat printr-o ingerința din partea statului.

D.ul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr.1 la C. E. a D. O. nu este in orice caz un drept absolut, aceasta însemnând ca el comportă limitări de către stat, care are sub acest aspect, o largă marjă de apreciere.

Insa, privarea de proprietate nu este autorizata decât in anumite condiții prevăzute de textul însuși al art. I din Protocol si precizate de jurisprudența:

Privarea sa fie prevăzuta de lege, adică de normele interne aplicabile in materie; sa fie impuse de o cauza de utilitate publica: sa fie conforma cu principiile generale ale dreptului internațional: orice limitare trebuie sa fie proporționala cu scopul avut in vedere prin instruirea ei.

Pentru a verifica daca desființarea pensiei de serviciu de care beneficia reclamantul corespunde limitărilor prevăzute de C. trebuie verificate condițiile menționate.

În privința primului aspect, ca privarea de proprietate sa fie prevăzuta de lege. se retine ca. aceasta condiție este satisfăcută întrucât desființarea pensiei de serviciu s-a realizat printr-un act normativ de forța legii, lege rezultata ca urmare a asumării răspunderii de către G. in fața P.ui.

L. nr. 1. este suficient de accesibila si clara în accepțiunea C.i, însă nu și suficient de previzibilă.

Previzibilitatea unei legi semnifică posibilitatea destinatarilor acestei legi să o poată utiliza ca regulă de conduită având deci reprezentarea exigentelor pe care aceasta le impune si sa fie in măsura sa prevadă consecințele comportamentului pe care sunt obligați să îl adopte.

Sub aspectul existentei unui scop legitim, pentru luarea măsurii de a desființa pensia de serviciu, G. a arătat in expunerea de motive a L. nr. 1. ca "se impune adoptarea unor masuri cu caracter excepțional prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare si in anul 2010", datorită evoluției crizei economice in anul 2009 si extinderea acesteia in cursul anului 2010, precum si acordurile de împrumut cu organismele financiare internaționale.

Ori, dacă măsurile de recalculare a pensiilor de serviciu ale anumitor categorii de foști angajați din sectorul bugetar, în sensul diminuării acestora, sunt calificare ca având natura judiciara a unor masuri cu caracter excepțional atunci este cu totul evident ca L. nr. 1. nu s-ar putea întemeia pe art. 53 din C. revizuită, deoarece lipsește una din cele două caracteristici esențiale, care ar permite evocarea sa si anume caracterul temporar, limitat in timp, efectul recalculării pensiilor fiind unul definitiv si nu temporar.

In concluzie, existenta raportului rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate si scopul urmărit, este condiția care nu a fost respectata în speță, prin diminuarea pensiei reclamantului cu aproximativ 40%.

Astfel spus, chiar daca C. nu garantează un anumit cuantum al pensiei, daca acest cuantum este micșorat semnificativ de autoritățile statului, de exemplu prin masuri legislative, atunci se aduce atingere însăși substanței dreptului, recurentul invocând cauza Muler contra Austriei.

Chiar daca Statul reduce temporar pensia, in situații de recesiune economică rapida, rămâne totuși un corp de principii de la care acestuia îi este interzis sa deroge si a considerat esențial sa examineze daca dreptul la securitate sociala a fost atins in substanța sa (cauza Kjartan Asmundsson c. Iceland, 2005.

Nu se poate reproșa in niciun fel reclamantului ca, ar fi avut o conduita neglijenta in privința administrării patrimoniului si nici măcar instruirea pitonului II de pensii nu i-ar fi fost accesibil, data fiind vârsta standard de pensionare a acestuia, prevăzuta de L. nr. 1., de 63 ani, 3 luni si nu i-ar fi asigurat un cuantum semnificativ majorat al drepturilor sale de pensie.

E greu de admis plasarea tuturor categoriilor profesionale sub semnul egalității după ce si-au încheiat perioada de serviciu, vreme ce unora dintre acestea li s-a interzis orice posibilitate de a-si suplimenta veniturile, având de suportat incompatibilități și interdicții totale datorita statutului profesional special corespunzător profesiei exercitate, cum a fost si cea a reclamantului, in vreme ce alte categorii profesionale au beneficiat de șansa suplimentării veniturilor lor neavând niciun fel de incompatibilități si interdicții.

Instanța de fond a nesocotit in totalitate motivul invocat de către recurent prin care acesta a arătat ca H. nr. 7. a fost suspendata de C. B., astfel ca in momentul pronunțării sentinței recurate, această dispoziție nu era în ființă.

Intimata pârâtă C. J. de P. C. nu a depus întâmpinare și nu și-a expuspoziția procesuală față de recursul declarat.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constatăurmătoarele:

Prin art. 1 lit. f din L. nr.1., pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.

În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia nr.

56856/(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 1998 lei care înlocuia pensia de serviciu de 3357 lei, acordată prin decizia nr. 56856/(...) în baza L. nr. 96/2006 (fila 26 dosar fond).

În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și

Justiție și ale C. Europene a D. O.:

1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.

Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituți onale, în raport c u

dispozițiile constituționale ale art. 15 ali n. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 -egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-

12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat

din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din

Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr . 1 adițional la C. pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea

"bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.

Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea

L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).

2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție

Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.8. cu privire la neretroactivitatea legii

și la discriminare:

„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.

Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost

stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate)

a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța

constituțională fiind unica au toritate de jurisdicție constituțională în R., potrivit

art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.

În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu

puteau face reevaluări în temeiul art. 1 6 din Constituție , iar perspectiva analizeiîn baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentruapărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.

În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.

În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.

Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.

Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în

Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.

Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..

Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în carecei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.

Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).

În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din

12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.

Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie

2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§

39 și 40).

Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.

Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.

1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.

Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului

rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).

Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..

Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.

În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere cri terii precum indemn izația socială pentru

pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 11 8/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lu nară, după cum vor

trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.

Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost

depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiționalla C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).

Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).

Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C.

Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii

Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din

18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.

În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea

raportului de propo rționalitate nu e ste decât o chestiune de apreciere în fiecare

cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";

3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. încauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, E.a Tanko, M. M. și L. Ghețiu împotriva R..

„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).

Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost

fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume

contextul economic actual și corectar ea inegalităților ex istente între diferitelesisteme de pensii.

De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.

În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor

reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reț inut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale , dobândite în tem eiul contribuțiilor la

bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.

În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională aconcluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";

În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura ca nefondate criticile recurentului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la pretinsa imposibilitate de a cotiza la sisteme private sau facultative de pensie, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 96/2006.

Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .

În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1998 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă stabilită pentru luna septembrie 2010 la un cuantum de 861 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.

În speță, la solicitarea instanței de recurs de a face precizări cu privire la situația sa financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, recurentul a depus la dosar copia cuponului de pensie privind pe soția sa, din care rezultă că aceasta are o pensie netă lunară de 1050 lei.

Curtea apreciază că, raportat la cuantumul pensiei lunare a reclamantului, nu se poate constata că urmare a aplicării L. nr. 1. acesta a suportat o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.

Chiar dacă este cert disconfortul creat prin trecerea bruscă de la vechiul cuantum al pensiei la unul mult mai restrictiv, Curtea are în vedere că prin statuările C. de la S. în cauzele similare cu care a fost sesizată, s-a subliniat că doar în cazul în care s-ar constata că măsura s-ar dovedi în mod manifest lipsită de bază rezonabilă sau disproporționată, s-ar putea pune problema unei încălcări a garanției oferite de art. 1 din Primul Protocol adițional la C.

Or, în speță, se constată că față de cuantumul pensiei, care depășește pensia medie pentru limită de vârstă la nivelul lunii septembrie 2010, situându-se peste dublul nivelului acesteia, și raportat la cheltuielile pe care orice pensionar trebuie să le suporte pentru întreținere și utilități, cuantumul pensiei reclamantului este de natură a-i asigura mijloacele de subzistență.

Prin urmare, cum reclamantul nu a dovedit existența unei situații excepționale ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, Curtea de A. apreciază, în raport de probele administrate în cauză, că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.

Cu privire la previzibilitatea legii, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.

În aprecierea instanței de recurs, chestiunea susținută de recurent ca determinând imprevizibilitatea legii ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii.

L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C.

Pe de altă parte, Curtea apreciază că aspectul invocat de recurent referitor la faptul că a fost dispusă suspendarea Hotărârii de G. nr. 7. nu este relevant, întrucât hotărârea de suspendare este ulterioară emiterii deciziei contestate, astfel încât nu poate avea ca efect nelegalitatea deciziei deja emise. În acest sens, obiectul prezentei cauze îl constituie verificarea legalității unei decizii de recalculare a pensiei emisă la data de (...), iar instanța era ținută să verifice legalitatea acesteia în raport de dispozițiile legale în vigoare la data emiterii deciziei, iar nu în raport de evenimente ulterioare.

Nu pot fi primite nici criticile recurentului privitoare la practica altor instanțe, în contextul în care în actuala reglementare hotărârile instanțelor nu constituie izvor de drept. Mai mult, așa cum s-a arătat anterior, în vederea unificării practicii la nivel național Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat D. nr. 29/(...) în recursul în interesul legii, prin care a statuat că fiecare cerere se impune a fi analizată în funcție de particularitățile acesteia. Ca atare, discriminarea la care face trimitere recurentul în raport de alte persoane cărora li s-au admis contestațiile împotriva deciziilor de recalculare prin hotărâri judecătorești nu ar putea fi primită.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. A. Z. împotriva sentinței civile nr. 6. din (...) a T. B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. C. G. G.-L. T. I. T.

N. N.

GREFIER

Red.GLT/dact.MS

2 ex./(...) Jud.fond: I.S.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 654/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale