Decizia civilă nr. 4301/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.4301/R/2012
Ședința publică din data de 16 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamanta H. F. împotriva sentinței civile nr. 7293 din 25 iunie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe intimata pârâtă C. J. DE P. C., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierea
ședinței publice din data de 9 octombrie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de (...), reclamanta H. F. a chemat în judecată pe pârâta C. J. de P. C. și a solicitat anularea Deciziei de pensionare nr.
2./(...) și obligarea pârâtei să îi recalculeze punctajul având în vedere câștigurile suplimentare încasate în timpul perioadei contributive și dovedite cu adeverințele nr. 2913/A2/(...) și nr.2913/A1/(...) eliberate de Curtea de A. C.
Ulterior, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată și a solicitat anularea deciziei privind revizuirea pensiei emisă în baza OUG nr.5. și obligarea pârâtei să mențină în plată pensia de serviciu și să îi plătească diferența dintre pensia de serviciu stabilită în baza L. nr.567/2004 și pensia stabilită prin D. de revizuire, începând cu data de (...) până la data repunerii în plată a deciziei pentru pensia de serviciu, diferențe la care să se adauge dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata efectivă.
Prin sentința civilă nr. 7293/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta H. F., împotriva pârâtei C. J. de P. C., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că cererea reclamantei este lipsită de temei, deoarece instanța judecătorească investită cu soluționarea prezentei cereri nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii formulate de către reclamantă, pe de o parte, iar pe de altă parte, OUG nr. 5. în baza căreia a fost emisă decizia de revizuire a pensiei are ca scop stabilirea în mod just și echitabil a drepturilor de pensie pe care reclamanta este îndreptățită să le primească, astfel încât aceasta să aibă posibilitatea să identifice și sădepună la casele de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activități profesionale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta H. F., solicitândcasarea sentinței și admiterea contestației privind anularea deciziei privind revizuirea pensiei emisă în baza O.U.G. nr. 5. de intimata C. J. de P. C., anularea deciziei de pensionare nr. 2. din 14 iulie 2011 emisa de C. C. ca nelegală, și pe cale de consecință, obligarea intimatei la menținerea în plata a pensiei de serviciu și plata sumei reprezentând diferența dintre pensia de serviciu stabilită potrivit L. nr. 567/2004 și pensia stabilită prin decizia de revizuire potrivit O.U.G. nr. 5., începând cu data de (...) și până la data repunerii în plată a deciziei pentru pensia de serviciu, precum și dobânzile legale aferente, calculate de la data introducerii cererii, până la plata efectivă.
În motivarea recursului recurenta a arătat că instanța de fond s-a desesizat in mod greșit de dosarul cu care a fost investita, concluzionând ca "instanța judecătoreasca investita cu soluționarea prezentei cereri nu este in drept sa facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate sub aspectul principiului neretroactivității legii formulate de către reclamanta, pe de o parte, iar pe de alta parte, OUG nr. 5. in baza căreia a fost emisa decizia de revizuire a pensiei are ca scop stabilirea in mod just si echitabil a drepturilor de pensie pe care reclamanta este îndreptățita sa le primească.
Așadar, in același paragraf al motivării, instanța de fond, calificând greșit obiectul dedus judecății afirmă că nu are "competenta" de a cerceta asupra criticilor de neconstituționalitate, iar mai apoi, de la sine putere, prin "verificarea competentei", emite axioma ca OUG nr. 5. are ca scop "stabilirea in mod just si echitabil a drepturilor de pensie". In preambulul ordonanței de urgenta menționata, se arata ca instituțiile implicate, sa poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie intr-un mod obiectiv si justificat". Oricum ar fi citit acest preambul al ordonanței de urgenta si comparat cu motivarea instanței de fond, nu este identic scopul pentru care a fost elaborata de Guvernul României.
Criticile aduse prin contestație si precizarea la aceasta se refereau la aplicarea de către C. J. de P. C. a hotărârilor judecătorești privitoare la reclamantă si a legislației in vigoare si nu la critici de neconstituționalitate a principiului neretroactivității legii civile in timp.
A solicitat instanței sa constate ca deciziile emise de către C. J. de P. C. sunt neconforme legislației, si pe cale de consecința a solicitat anularea acestora si punerea in plata a drepturilor de asigurări sociale conform deciziei anterioare, emise in condițiile L. nr. 567/2004.
In mod greșit, instanța de fond nu a procedat la analiza conformității legislației naționale care a stat la baza emiterii deciziei contestate cu reglementările Cedo.
Subliniază recurenta că este beneficiară a pensiei de serviciu acordate și puse în plată anterior prezentei cauze, în temeiul dispozițiilor L. nr. 567/2004, în baza deciziei privind pensia de serviciu prevăzută de acest act normativ.
Ulterior emiterii și punerii în plată a pensiilor de serviciu, în baza L. nr. 1. și a H.G. nr. 737/2010 s-a emis o nouă decizie de pensionare prin care i s-a anulat pensia de serviciu, stabilindu-i-se o nouă pensie, diminuată, așa cum rezultă din decizia pe care anexată contestației.
Prin Încheierea din (...) pronunțată în dosar nr. (...) de Curtea de A. C. s-a dispus suspendarea H.G. nr. 737/2010, iar apoi prin sentința civilă nr. 333/(...) pronunțată același dosar s-a dispus anularea H.G. nr. 737/2010, in privința reclamantei.
După pronunțarea acestor hotărâri, în baza noii O.U.G. nr. 5., s-a emis o nouă decizie privind revizuirea pensiei, pe care o contestă prin prezenta, întrucât este nelegală pentru motivele ce vor urma.
Astfel, pensia sa de serviciu a fost stabilită prin decizie dată în baza L. nr.
567/2004, irevocabilă, anterior apariției actelor normative prin care pensia sa a fost redusă (H.G. nr. 737/2010 și în prezent O.U.G. nr. 5.).
Consideră că prin revizuirea pensiei sale deja stabilită prin decizii irevocabile și puse în plată, se încalcă prevederile art. 15 alin.(2) din Constituție, în acest sens recurenta făcând trimitere la jurisprudența C. C., în sensul imposibilității reducerii pensiilor deja stabilite. Astfel, în decizia nr. 57/26 ianuarie 2006, instanța constituțională a afirmat că: "Curtea reține că, potrivit prevederilor art.47 alin. (2) din Constituție, condițiile de exercitare a dreptului la pensie și la alte forme de asistență socială se stabilesc prin lege și, prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau completa legislația în materie și de a stabili data de la care operează recalcularea, însă orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivității legii, consacrat de art.15 alin. (2) din Constituție. Totodată, Curtea observă că modificările succesive ale legislației fac ca beneficiarii drepturilor de asigurări sociale să obțină valori diferite, în raport cu legislația care a fost în vigoare la data stabilirii drepturilor lor. Astfel, data diferită a înscrierii la pensie plasează pensionarii în situații deosebite, tratamentul juridic diferențiat fiind justificat de situația diferită a beneficiarilor dreptului la pensie, determinată de data nașterii dreptului, ceea ce nu constituie privilegii sau discriminări.
Recalcularea și recorelarea pensiilor anterior stabilite sunt prevăzute de lege pentru eliminarea inechităților reprezentate de diferențele existente în cuantumul pensiilor acordate pentru stagii de cotizare identice, iar diferențele menținute până la finalizarea operațiunilor de recalculare și de recorelare nu contravin principiului universalității drepturilor și obligațiilor, consacrat constituțional prin art.15 alin. (1), întrucât toți cetățenii beneficiază de drepturile prevăzute de legile în vigoare la data acordării drepturilor respective".
De asemenea, în decizia nr. 120/15 februarie 2007, instanța constituțională afirmă: "C. noilor principii ale sistemului public de pensii, ordonanța criticată prevede recalcularea pensiilor provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat prin luarea în calcul a întregii vechimi în muncă considerate stagiu de cotizare la asigurările sociale și a tuturor veniturilor salariale cu caracter permanent realizate în această perioadă. Operațiunea de recalculare privește în mod inevitabil trecutul, pentru că stagiul de cotizare a fost realizat în trecut, dar se efectuează doar după data intrării în vigoare a ordonanței și are efecte numai pentru viitor, pensia recalculată intrând în plată numai de la data emiterii deciziei. În cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior".
Astfel, prin decizia pe care o contestă prin prezenta, intimata a adus atingere dreptului la pensia de serviciu, în substanța sa, această pensie fiind pierdută, ceea ce echivalează cu o veritabilă expropriere, din perspectiva protecției dreptului de proprietate privată garantat de art. 1 din Primul Protocol Adițional la C. E. asupra D. O. și Libertăților Fundamentale.
Invocând prevederile art. 20 alin. 2 și ale art. 148 alin. 2 și 4 din
Constituția României, recurenta subliniază că în cazul în care instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care R. este parte, conținând dispoziții maipuțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Reglementarea pensiei de serviciu pentru anumite categorii profesionale își găsește temeiul legal în Directiva Consiliului Comunităților E. nr. 86/378/CEE; acest act european creează cadrul legal la nivelul U. E. pentru ca statele membre, în considerarea locului și a rolului unui anumit sector profesional, să stabilească pentru acesta un anumit regim profesional de securitate socială.
Jurisprudența C. E. a D. O., în aplicarea art.l din Protocolul nr.1, recunoaște și ocrotește pensiile speciale stabilite pentru anumite profesii și nu permite ca acest drept să fie diminuat decât în cazuri excepționale, cu respectarea principiului proporționalității, ceea ce înseamnă că măsura aplicată trebuie să fie justificată de scopul legitim urmărit. Curtea a confirmat în mod constant practica de includere a pensiilor în sfera de aplicare a art. 1 din primul protocol adițional (cauza Stec și alții c/a Regatului Unit, cauza Andrejeva ela Letoniei, cauza Kjartan Asmudsson c/a Islandei, cauza Rasmussen c/a Polonia, cauza Wieczorek c/a Poloniei).
Cum reclamanta, la data emiterii deciziilor privind revizuirea pensiei beneficia deja de pensia de serviciu, acest drept la pensie născut și actual, reprezintă un "bun" în sensul art. 1 alin. 1 din primul protocol adițional la C. P. pensiei de serviciu semnifică reducerea pensiei cu un procent mult peste 50% pentru reclamantă, ceea ce echivalează juridic cu o expropriere, situație în care trebuiau luate toate măsurile juridice impuse de această instituție întrucât reprezintă, indiscutabil, o "ingerință" în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1.
In drept, art. 299 si urm. C.Proc.Civ.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea de A. constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin art.1 lit. c din L. nr.1., pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia nr. 2.
/31 august 2010 prin care a stabilit în favoarea reclamantei, începând cu data de
(...) o pensie de asigurări sociale de 1199 lei care înlocuia pensia de serviciu de
4551 lei, acordată prin decizia nr. 2. /(...).
Prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. (...) al T.ui C. reclamanta a contestat această decizie, solicitând anularea deciziei de recalculare și menținerea pensiei de serviciu stabilită în favoarea sa prin decizia nr. 2./(...) emisă de C. J. de P. C., iar prin sentința civilă nr. 111/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) contestația formulată de reclamanta H. F. a fost respinsă ca neîntemeiată, această hotărâre devenind irevocabilă prin respingerea recursului reclamantei, prin decizia nr. 634/(...) pronunțată de Curtea de A. C.
Prin decizia nr. 2. din (...) pensia reclamantei a fost recalculată prin „. vechime";, stabilindu-se un cuantum al pensiei de 1248 lei și un punctaj mediu anual de 1,70280 (fila 29 dosar fond).
În temeiul O.U.G. nr. 5. s-a procedat și în cazul reclamantei la revizuirea pensiei pentru limită de vârstă, emițându-se decizia 2. din (...), prin care a fost stabilit un cuantum al pensiei tot de 1248 lei.
Obiectul prezentului dosar îl constituie decizia de revizuire emisă în temeiul
O.U.G. nr. 5., decizie prin care pensia recalculată în baza L. nr. 1. a fost revizuită.
Contrar celor susținute de recurentă, Curtea constată că prin precizarea de acțiune depusă la data de (...) reclamanta a solicitat anularea deciziei de revizuire a pensiei emisă în baza OUG nr. 5. și menținerea în plată a pensiei de serviciu, invocând în motivare că prin revizuirea pensiei sale deja stabilită prin decizii irevocabile și puse în plată se încalcă prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție, reclamanta invocând în susținerea acestea afirmații deciziile nr. 57/2006 și
120/2007 ale C. C..
De asemenea, prin precizarea menționată reclamanta a invocat încălcarea dreptului la pensia de serviciu în substanța sa, ceea ce echivalează cu o veritabilă expropriere, din perspectiva protecției dreptului de proprietate privată garantat de art. 1 din Primul Protocol adițional la C. europeană a drepturilor omului reclamanta făcând trimitere la jurisprudența C. E. a D. O. considerată de aceasta relevantă în sensul susținerilor sale.
Prin aceeași precizare reclamanta a menționat că renunță la petitele 2 și 3 din cererea inițială, precum și la expunerea de motive în susținerea acestora.
În consecință, Curtea constată ca fiind nefondate susținerile recurentei în sensul că instanța de fond ar fi calificat greșit obiectul cererii deduse judecății, întrucât din considerentele sentinței rezultă că instanța a analizat criticile formulate de contestatoare cu privire la decizia de revizuire a pensiei, iar în acest context, referitor la criticile prin care se invocă încălcarea principiului neretroactivității legii civile, instanța de fond în mod corect și în concordanță cu cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în D. nr. 2. a subliniat că nu este în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, Curtea constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în R..
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. se va raporta la măsura recalculării pensiilor de serviciu, privită global, ca o sumă de măsuri adoptate de legiuitor, înglobând atât L. nr. 1., cât și O.U.G. nr. 5. (prin aceasta din urmă fiind fundamentată încă o dată recalcularea pensiilor, intenția fiind de a se corecta lacunele L. nr. 1. și de a se pune de acord intenția legiuitorului cu exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării nr. 1.), sens în care va avea în vedere următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. E. a D. O.:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art. 146 lit. a din Constituție, prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s- a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...).
Totodată, se reține că prin D. nr. 215 din 13 martie 2012 a fost respinsă ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5. pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la 1 lit. c)-h) din L. nr. 1., Curtea Constituțională reținând, sub aspectul susținerilor privind încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (1), precum și a prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin raportare la art. 11 din Constituție, că s-a mai pronunțat asupra unor critici de neconstituționalitate similare, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale, cu prilejul controlului a priori asupra L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Curtea Constituțională reținând că sunt valabile și în această cauză considerentele de principiu stabilite prin D. nr. 871 din 25 iunie
2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie
2010.
Curtea Constituțională a mai reținut prin aceeași decizie: „De asemenea, în prezenta cauză, Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea autorului excepției referitoare la faptul că dreptul la pensie are natura unei creanțe asupra statului, garantată de dispozițiile art. 44 alin. (1) din L. fundamentală.
Dimpotrivă, contrar acestor susțineri, așa cum a statuat Curtea
Constituțională prin D. nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007, ale cărei considerente de principiu sunt valabile și în prezenta cauză, sumele plătite cu titlu de contribuție la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen și, prin urmare, nu pot da naștere vreunui drept de creanță asupra statului sau a fondurilor de asigurări sociale.
Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudența C. și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea.
De altfel, un argument suplimentar în sensul convenționalității măsurii de diminuare a pensiilor de serviciu îl constituie și D. C. E. a D. O. din 7 februarie
2012, pronunțată în cauzele conexate nr. 45.312/11, nr. 45.581/11, nr.
45.583/11, nr. 45.587/11 și nr. 45.588/11 - Ana M. Frimu, Judita Vilma Timβr,
Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețu împotriva României, prin care s-a constatat că măsura de transformare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești în pensii contributive, în temeiul nr. 1., este conformă prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu art. 14 din aceeași C., chiar dacă acest lucru a însemnat o scădere cu 70% a cuantumului pensiilor. Prin decizia menționată, Curtea de la S. a preluat astfel raționamentul C. C., statuând că măsura de reducere a pensiilor de serviciu este prevăzută de lege (paragrafele 18 și 42) și constituie o modalitate de a echilibra bugetul și de a corecta diferențele existente între sistemele de pensie, iar aceste motive nu pot fi considerate nerezonabile sau disproporționate (paragraful 44).";
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L. nr. 1., Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:
„(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportădin bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din
28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48),
C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte a constatat că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1.,
și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României, s-a reținut de către C. „. a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea aupierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile recurentei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 567/2004 și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, reținându-se sub acest aspect faptul că reclamanta recurentă nu invocă o situație concretă, specială, a sa, rezultată din aplicarea dispozițiilor de revizuire a pensiei sale.
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1248 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul 2011 în cuantum de 900 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
În speță, cum reclamanta nici nu a invocat existența unei situații excepționale ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, Curtea de A. constată că nu a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.
Referitor la jurisprudența anterioară a C. C. invocată de recurentă se reține că aceasta nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin deciziile menționate anterior în mod diferit în ceea ce privește dispozițiile legale incidente în cauză.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta H. F. împotriva sentinței civile nr. 7293 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr.(...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G.-L. T. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: P. U.
| ← Decizia civilă nr. 263/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 1576/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
