Decizia civilă nr. 1576/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 1576/R/2012
Ședința publică din data de 3 aprilie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I.-R. M. JUDECĂTOR: D. C. G.
G. : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. A. împotriva sentinței civile nr. 2070 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată C. S. DE P. A S. R. DE I., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta recurentă personal, lipsind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care întrebată de președintele completului de judecată reclamanta răspunde că a atacat decizia de revizuire a pensiei din (...) căreia i-au urmat încă trei, însă decizie de recalculare nu a primit.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris susținând în fața instanței motivele de recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2070 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins contestația precizată formulată de reclamanta P. A., în contradictoriu cu pârâta C. de P. S. a S. R. de I., reprezentată de O. J.-U. M. 0198 B.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că reclamanta P. A. a fost trecută în rezervă la data de (...), conform prevederilor art. 43 alin.1 lit.b și art. 85 alin.1 lit.b și alin.2 din L. nr.80/1995 și, începând cu data de (...), i-a fost stabilită pensia de serviciu anticipată, în temeiul art. 13 lit.b din L. nr. 164/2001.
În aplicarea L. nr. 1., drepturile de pensie cuvenite reclamantei au fost recalculate începând cu data de (...), prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, conform algoritmului de calcul prevăzut de L. nr. 1..
Prin decizia nr. 87722 din data de (...), emisă de pârâta C. S. de P. a
S. R. de I., au fost revizuite drepturile de pensie ale reclamantei, în temeiul O. nr. 1., stabilindu-se un cuantum de 2446 lei lunar, începând cu data de (...).
Prin hotărârea nr.135 din (...), Comisia de contestații din cadrul S. R. de I. a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de revizuire nr. 87722 din (...).
Ca urmare a valorificării adeverințelor de venituri depuse de reclamantă, au fost emise ulterior decizia de recalculare a pensiei nr. 87722 din data de (...), decizia de revizuire a pensiei, în baza O. nr. 1., nr. 87722 din data de 1 august 2011 și decizia de revizuire a pensiei, în baza O. nr.
1., nr. 87722 din (...).
Având în vedere că prin decizia de revizuire din (...) drepturile de pensie ale reclamantei au fost stabilite începând cu data de (...), instanța constată ca rămasă fără obiect contestația formulată împotriva deciziei de revizuire nr. 87722 din (...) și împotriva hotărârii nr. 135 din (...) a Comisiei de contestații din cadrul S. R. de I.
D. de revizuire din (...) și-a încetat efectele ca urmare a emiterii deciziilor din luna august 2011, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor realizate de reclamantă, respectiv a adeverințelor de venit nr.
4528965 din (...), eliberată de U. 0568 B. M., nr. 1. din (...), emisă de C. de P. a municipiului B., nr. 1122 din (...), emisă de C. J. de P. M. și nr. 10782 din (...), emisă de C. J. de P. C., a mențiunilor înscrise în carnetul de muncă seria Ba nr. 0319666, a adeverințelor privind încadrarea în grupe de muncă nr. 1351014 din (...), emisă de U. 0568 B. M. și nr. 986 din (...), emisă de SC E. SA B. M., potrivit metodologiei de calcul privind revizuirea pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, prevăzută în Anexa nr.3 la O. nr. 1..
Din probele administrate în cauză nu a rezultat că drepturile de pensie ale reclamantei nu au fost în mod corect calculate.
Pensia militară acordată reclamantei, în temeiul L. nr. 164/2001, s-a recalculat în baza L. nr. 1. și ale O. nr. 1..
Atât L. nr. 164/2001, cât și L. nr. 179/2004, care prevedeau pensiile militare de stat și pensiile de stat ale polițiștilor, au fost abrogate prin art. 196 lit.b) și e) din L. nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Având în vedere că pensia reclamantei a fost supusă recalculării și este reglementată de L. nr.1., coroborată cu L. nr.1. și O. nr. 1., stabilirea de către instanță a unei alte modalități de calcul a pensiei decât cea prevăzută de actele normative în vigoare ar echivala cu un exces de putere săvârșit de aceasta, prin îndeplinirea unor atribuții ce revin exclusiv puterii legislative.
În egală măsură nu a fost admisă solicitarea reclamantei privind actualizarea pensiei, conform art. 48 din L. nr. 164/2001, abrogat expres începând cu data de (...).
Referitor la obiecția de neconstituționalitate a L. nr.1., raportat la art. 15 alin. 2 din C., invocat de contestatoare, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 8..
Astfel, Curtea a reținut că, în principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. A. acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat de art.47 alin. 2 din C..
P.le speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei.
Or, în cazul de față, a reținut Curtea Constituțională, o atare rațiune este, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii criticate, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul
(bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.
Curtea Constituțională a reținut că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
În concluzie, Curtea a constatat că dispozițiile L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. 2 privind neretroactivitatea legii.
În ceea ce privește încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în hotărârea pronunțată în cauza Muller contra Austriei, în anul 1972, Curtea E. a D. O. a statuat că, deși art. 1 din Protocolul 1 garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Având în vedere cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, respectiv suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu poate avea semnificația unei exproprieri.
Legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcție de posibilitățile financiare ale statului.
Și în alte cauze în care Curtea E. a D. O. a fost sesizată cu încălcări ale dreptului de proprietate ca urmare a diminuării pensiilor s-a apreciat că o astfel de ingerință nu este de tipul „. de proprietate"; (hotărârea din 2 februarie 2010 - Aizupurua O. împotriva Spaniei, unde pierderea unei pensii complementare este analizată din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor).
Curtea a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei
și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr. 1 (T. contra Suediei, Jankovic contra
Croația - 12 oct. 2000, Lenz contra Germaniei, Callejas contra Spaniei -
18 iunie 2002).
Prin urmare, Curtea E. a D. O. nu analizează situația reducerii pensiilor ca o „. de proprietate";, astfel încât lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, eo ipso, la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.
Statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu.
În cauzele Wieczorek contra Poloniei - hotărârea din 8 decembrie
2009 și Mellacher contra Austriei - hotărârea din 19 decembrie 1989,
Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interespublic urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei.
Având în vedere că nu este vorba despre o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu va consta în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate.
Marja de apreciere a statului în stabilirea politicii sale în această materie este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Analizând circumstanțele concrete ale cauzei, tribunalul a apreciat că s-a păstrat un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite
și scopul urmărit, respectiv, justul echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului, măsura luată de recalculare a drepturilor de pensie intrând în marja de apreciere lăsată statului în această materie.
Teoria drepturilor câștigate, invocată de reclamantă, nu are o reglementare constituțională și nici nu este legiferată cu titlu de principiu în vreun act normativ.
Reclamanta nu a fost supusă unui regim diferențiat față de alte persoane aflate în situație identică sau comparabilă, legiuitorul alegând să abroge toate categoriile de pensii speciale, fără nicio distincție, supunându- le unui regim de stabilire și calculare a pensiei unitar, aplicabil tuturor celorlalți beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de stat.
În ceea ce privește solicitarea despăgubirilor în sumă de 10.572 lei, tribunalul a apreciat că nu s-a probat în cauză producerea unui prejudiciu reclamantei, din culpa pârâtei C. S. de P. a S. R. de I., care a făcut aplicarea dispozițiilor legale în vigoare.
Dreptul reclamantei la pensie nu a fost afectat, ci doar cuantumul pensiei suplimentare, care este supus elementelor variabile și opticii legiuitorului asupra alocării resurselor financiare ale statului.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, tribunalul a respins contestația precizată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a respins acțiunea apreciind că pensia reclamantei nu a fost afectat ci doar cuantumul pensiei suplimentare. Această afirmație este eronată deoarece pensia reclamantei se achită exclusiv de la bugetul de stat și nu de la bugetul asigurărilor sociale asemenea pensiilor speciale.
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că pensia reclamantei obținută în baza L. nr.163/2001 este un contract de executare succesivă, termenii lui neputând fi schimbați unilateral, forțat, retroactiv de către o parte.
Mai arată că instanța de fond nu a ținut cont de principiul neretroactivității legii înscris în C. la art.15 alin.(2) (L. dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile)
C. R. consacră prin articolul anterior invocat, un principiu de drept de o incontestabilă tradiție, actualitate și justiție, și anume că legea dispune numai pentru viitor.
Instanța de fond nu a ținut cont că i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra gradului militar.
Revizuirea nelegală a deciziei de pensie, nu prevede în expunerea temeiului legal și recăpătarea dreptului subsemnatei asupra gradului militar deținut până la data de (...), când prin dispozițiile L. nr. 1., modificată și ale L. nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii, a fost abrogată L. nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, dar și unele prevederi din L. nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, modificată, în care se stipulau dreptul de proprietate al cadrului militar asupra gradului dobândit.
Abrogarea acestor prevederi echivalează cu degradarea mea militară, "pedeapsă" suplimentară prevăzută doar de legea penală.
Cum gradul militar are conținut patrimonial (prin coeficientul de grad care i s-a luat în calcul la stabilirea pensiei militare în baza legii anterioare apariției L. nr.1.), consideră că lipsirea de acest drept este în afara prevederilor constituționale și a dreptului comunitar, și reprezintă o vătămare a drepturilor de proprietate.
Instanța de fond nu a ținut cont că revizuirea pensiei conform L. nr.1.
și a OUG nr.1I2011 s-a făcut și cu încălcarea dreptului de proprietate, drept garantat de C. prin art.44.
Pensia, atât ca drept în sine, cât și ca element al proprietății private, reprezintă o creanță asupra statului pe care acesta este obligat să o plătească și s-o ocrotească. Prin diminuarea brutală, abuzivă și retroactivă a cuantumului pensiei legal stabilit, proprietatea reclamantei nu este apărată acest lucru contravenind articolului privitor la protecția proprietății din Protocolul 1 la C. E. a D. O. si a L. F., la care R. este parte.
Recurenta invocă încălcarea dreptului de proprietate cu privire la modalitatea de calcul prin recalcularea pensiei la salariul mediu brut, extrapolând motivele ce stau la baza acesteia susțineri prin raportare la L. nr. 1., art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la C. E. a D. O., C. R., D. U. a D. O., TCE, cu referiri ample la jurispruden’a C.
Recurenta mai arată că pârâta, prin acțiunea sa, dă dovadă de un abuz de putere, ori un abuz de putere dacă există este corectat numai prin intervenția judecătorului, judecătorul fiind chemat să aplice o lege mai înaltă, cea relativă la drepturile omului și la principiile U. E., lege la care R. a aderat, renunțând în parte la suveranitatea sa.
Pârâtul SERVICIU R. DE I. - U. 0198 B. prin întâmpinare a solicitatrespingerea recursului, menținerea sentinței atacate.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilorformulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Prin art.1 lit. b din L. nr. 1., privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul L. nr.1., calculate pe baza veniturilor realizate.
În aplicarea acestui act normativ, M. Apărării Naționale a emis în luna decembrie 2010 decizia contestată prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2011, s-a stabilit în favoarea reclamantului pensia de asigurări sociale, care înlocuia pensia militară de stat stabilită în temeiul L. nr.
164/2001.
În analiza pe fond a prezentului recurs, Curtea de A. va reține, în plus față de considerentele expuse de instanța de fond, următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. E. a D. O.:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitatîn temeiul art.146 lit. a din C., prin nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea
Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din C. raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. - ex. D. nr.1579/(...).
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea L.nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 29/(...) (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr. 871 și nr. 8. cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:
„(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din C., iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superiorstandardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii deserviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§
48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39
și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete alefiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și
80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul larespectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. încauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R. s-a reținut că:.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie
2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08
și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și
44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii afost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și
Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, apreciind că,întrucât rațiunea este aceeași, în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis, inclusiv considerentele CEDO din speța invocată mai sus, chiar dacă privesc situația unei alte categorii socio-profesionale, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului.
În cazul concret dedus judecății, pentru a se putea analiza raportul de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele de realizare, se impune o analiză a pensiei reclamantei.
În concret, Curtea de A. reține că reclamanta a avut o pensie militară de stat în cuantum brut de 3524 lei brut și o pensie recalculată în baza tuturor veniturilor efectiv realizate (ceea ce face inoperante dispozițiile OG nr. 1., aplicabile numai pensiilor calculate prin utilizarea salariului mediu brut pe economie) de 2446 lei brut, cuantum care este superior față de pensia medie pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în R., care este de 860 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
Drept urmare, reținând și că în cauză recurentul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și D. nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de A. apreciază că în raport de probele administrate reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
În raport de aceste considerente, Curtea constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu interpretarea corectă a probelor administrative în cauză și cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. A. împotriva sentinței civile nr. 2070 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G. L. T. I. R. M. D. C. G.
G.
N. N.
Red.DCG/04 mai 2012
Dact.SzM/2ex.
← Decizia civilă nr. 4301/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 654/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
---|