Decizia civilă nr. 879/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 879/R/2012
Ședința 27 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile nr. 7053 din 20 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată B. R., și pârâții intimați C. N. PENTRU C. D. B., M. M., F. ȘI P. S. B., GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 20 februarie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin acțiunea sa reclamanta B. R., a solicitat anularea Deciziei nr.1./(...) emisă de C. J. de P. S. prin care acestuia i s-a recalculat pensia de serviciu și menținerea Deciziei nr.1. din (...) prin care i s-a stabilit pensia de serviciu. A. de C. J. de P. S., reclamanta a chemat în judecată și M. M., F. și P. S., Guvernul României și C. N. pentru C. D. .
La data de (...), prin sentința civilă nr. 7., pronunțată de Tribunalul Sălaj îndosar nr. (...), s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. M., F. și P. S. B. și Guvernul României și s-a respins acțiunea formulată față de cele două părți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a admis cererea formulată de reclamanta B. R., în contradictoriu cu pârâtele: C. J. de P. S. și C. N. pentru C. D. B. și s-a dispus anularea Deciziei
1./2010, menținând în consecință D. nr. 1./2009 emisă de intimată și drepturile dobândite în urma emiterii acestuia din urmă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâții M. M., F. și P. S. și Guvernul României nu au calitate procesuală pasivă, deoarece decizia contestată a fost emisă de pârâta C. J. de P. S.
În privința fondului, s-a constata că instanța de judecată nu este împiedicată de D. nr.871/2010 a C. C. să efectueze propriul control asupra consecințelor atrase de aplicarea L. nr.1. în situația concretă a reclamantei , sens în care a reținut că dreptul la pensie reprezintă un „bun"; în înțelesul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la C., iar diminuarea sa în proporție de 66% aduce atingere substanței dreptului la pensie, nerespectând un just nivel de proporționalitate.
În fine s-a mai reținut imposibilitatea reclamantei de a cotiza la fonduri de pensii private sau facultative, precum și că reclamanta este discriminată prinfaptul că nu a beneficiat de același tratament juridic precum celelalte categorii profesionale, nesupuse unor interdicții și incompatibilități.
Împ o tr iv a aces te i ho tăr âr i, p âr âta C. J. de P. S. a decl ar at recu rs prin care asolicitat casarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului s-a invocat depășirea de către prima instanță a atribuțiilor puterii judecătorești prin anularea unei decizii de pensie emisă în baza L. nr.1. a cărei conformitatea cu legea fundamentală a fost constatată prin decizia nr.873/(...) a C. C..
Prin emiterea deciziei de reca1culare a pensiei nu au fost încălcate dispozițiile art.47 alin. 2 din Constituție, întrucât pensia de serviciu are două componente, respectiv pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă se suportă de bugetul asigurărilor sociale de stat, iar suma care depășește acest cuantum se suportă din bugetul statului.
Voința legiuitorului a fost aceea de eliminare a pensiilor de serviciu, justificată de criza economică și de necesitatea reformării sistemului de pensii.
Principiul dreptului câștigat se referă la pensiile deja încasate de petentă și nu la cele care vor fi încasate în viitor. L. nr.1. nu este retroactivă pentru că modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior, respectiv se refuză supraviețuirea legii vechi, reglementând modul de acțiune pentru viitor, în domeniul ei propriu de aplicare.
În ceea ce privește, legislația europeană, prin emiterea deciziei de pensie de recalculare au fost respectate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale pentru că într-adevăr pensia este un bun care intră sub protecția acestei Convenții. Așa cum s-a menționat și în întâmpinare, doar a doua componentă a pensiei petentei este afectată de decizia statului (suplimentul din partea statului), nu partea din pensia care rezultă din contribuția contestatoarei.
De asemenea Curtea E. a D. O. a apreciat că diminuarea pensiilor nu este o privare de proprietate, conform hotărârii din 2 februarie 2010 în cauza Aizuguma O. împotriva Spaniei, unde pierderea unei pensii complementare este analizată din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor.
Reclamanta B. R. a solicitat prin întâmpinare(f. 8) respingerea recursului ca nefondat, iar în raport de aspectele dezlegate prin D. nr.29/2011 a Î. C. de C. și
Justiție, aceasta a arătat că în urma recalculării pensia brută i s-a redus cu un procent de 68%. Consideră că datorită acestei reduceri sarcina pe care este ținută să o suporte este exorbitantă, aceasta excedând marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica socială, astfel că raportul de proporționalitate este grav compromis.
De asemenea, învederează că datorită diminuării pensiei este în imposibilitate de a acoperi cheltuielile legate de tratamentul medical, plata cheltuielilor curente și de a achita lunar rata aferentă creditului contractat de la CEC B.
În probațiune s-au acte medicale(f. 85-88, 98, 100-106), chitanțe privind utilitățile(factura UPC, Romtelecom, Electrica, Germanos, f. 92,93 ), un desfășurător privind creditul de la CEC B.(f. 90), chitanțe privind verificarea periodică a centralei termice de apartament.
Recursul este fondat.
În analizarea cauzei Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Î. C. de C. și Justiție și ale C. E. a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-
12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea
L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Î. C. de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1.,
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat , pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare.
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (înforma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în
Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§
48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și
40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului
rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană laalta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva
Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și
Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie
2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzeleconexate Ana M. Frimu, Judita Vilma , Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiuîmpotriva R..
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcinădisproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1178 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită femeilor în anul
2010 în cuantum de 767 lei, conform datelor statistice ale Casei N.e de P. și A.
D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
De asemenea, reclamanta a invocat că are calitatea de debitor într-un contract de credit (f.90), însă acest aspect nu reprezintă prin sine însuși o împrejurare obiectivă, independentă de conduita reclamantei și având un caracter insurmontabil, de natură a fi asimilat unei obligații imposibil de executat în absența menținerii în plată a pensiei de serviciu; dimpotrivă, existența unui pasiv patrimonial reflectă asumarea voluntară a unei obligații de garanție care este în mod indisolubil legată și de posibilul risc al imposibilității de executare la un anumit moment, datorită unor diverse motive, a obligației menționate.
În cadrul circumstanțelor obiective cu caracter excepțional reținute de D. nr.29/2011 a Î. C. de C. și Justiție, care accentuează efectele diminuării cuantumului pensiei prin aplicarea L. nr.1., în sensul că determină depășirea
„pragului de dificultate";, nu poate fi inclusă o atare împrejurare a garantării sau contractării unui împrumut acordat de o instituție bancară.
Astfel, dincolo de faptul că încheierea unui contract reflectă o implicare asumată și consimțită în acest sens, acest temei de fapt ar constitui un criteriu nepermis în analiza unei pretinse inegalități de tratament, ce ar determina protecție judiciară a debitorilor unui contract de credit în raport de persoanele care nu și-au asumat obligații de plată, semnificând în mod inadmisibil ridicarea la rang de criteriu obiectiv a unei conduite subiective, lipsite de caracter absolut necesar.
Actele cu caracter medical de care se prevalează reclamanta (f. 85-88, 98,
100-106) ar putea fi considerate relevante în stabilirea stării de nevoie în care se află, numai în măsura în care ar reflecta sarcina financiară impusă de diagnosticul atestat, de a cărui gravitate depinde în mod inevitabil și situația cheltuielilor medicale suportate în acest sens.
Or, în absența unor acte medicale de specialitate din care să rezulte caracterul absolut obligatoriu al urmării unui tratament medical de durată pentru ameliorarea, menținerea sau evitarea degradării stării de sănătate a reclamantei, a unei situații bazate pe documente justificative din care să rezulte costul medicamentelor necesare, instanța de recurs nu poate conchide sau prezuma asupra consecințelor patrimoniale pe care le implică tratamentul medical.
O atare concluzie ar fi posibilă doar în situațiile excepționale când starea de sănătate a pensionarului este grav afectată de existența unor infirmități sau maladii grave, a căror înlăturare sau tratament impun în mod notoriu costuri suplimentare extrem de mari, care se adaugă inconvenientelor evidente ale unor asemenea afecțiuni (imposibilitatea deplasării, deplasarea cu ajutorul unor proteze sau scaune cu rotile, necesitatea urmării unui regim alimentar special ce ar preveni conservarea stării de sănătate etc.).
În consecință, doar în asemenea situații excepționale s-ar putea aprecia că pensionarul suportă o sarcina excesivă, ceea ce ar impune o protecție din parteasistemului de securitate socială, care în cele din urmă, este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (M. și alții împotriva Italiei, paragraful 61).
De asemenea, nu sunt relevante în sensul Deciziei nr. 29/2011, cheltuielile efectuate în legătură cu administrarea locuinței (respectiv contravaloarea energiei electrice, contravaloarea televiziunii prin cablu, contravaloarea serviciilor de întreținere și verificare a centralei termice de apartament, contravaloarea serviciilor de telefonie), deoarece acestea reprezintă cheltuieli curente cotidiene, care revin oricărui proprietar al unui imobil, având prin urmare un caracter obișnuit și normal, care nu pot caracteriza o situație excepțională când este depășit pragul de dificultate.
Cum, în cauză, reclamanta nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate (deși s-a pus în discuție D. nr.
29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența C. E. a D. O. este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant), Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.
Ținând seama de considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ.., va admite recursul pârâtei, va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii acțiunii reclamantei în contradictoriu cu pârâta C. S., menținând soluția dată excepțiilor procesuale reținute de prima instanță și care nu au fost recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. S. împotriva sentinței civile numărul 7053 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în part, în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta B. R. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. S.
Menține restul dispozițiilor. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
D. G. S. D. L. D. C. M.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...) Jud.fond: R.M. P.
| ← Decizia civilă nr. 4998/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 3359/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
