Decizia civilă nr. 907/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 907/R/2012
Ședința publică din data de 28 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat reclamanta recurentă L. M. împotriva sentinței civile nr. 4063 din 25 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe intimata C. J. DE P. C., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 14 februarie 2012, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 21 februarie 2012 și apoi pentru data de azi, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță în data de (...) reclamanta L. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C., să se dispună anularea
Deciziei de recalculare a pensiei de serviciu nr. 160429/(...), arătând în esență că dreptul la pensia de serviciu i s-a recunoscut printr-o dispoziție legală aflată în vigoare și în prezent, ea reprezintă, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin decizia nr. 20/(...), „o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale";; măsura eliminării pensiei de serviciu cu consecința reducerii cuantumului pensiei este nelegală deoarece ea constituie un drept câștigat, pensia de serviciu fiind stabilită printr-o lege previzibilă, clară; prin măsura eliminării s-a adus atingere unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. E., fără să existe o justificare rezonabilă, fără să existe un raport de proporționalitate între măsura luată și mijloacele folosite; măsura este discriminatorie în raport cu situația magistratului, căruia i s-a menținut beneficiul pensiei de serviciu, în condițiile în care și reclamantul era supus acelorași incompatibilități ca și magistratul; măsura încalcă principiul instituit de art. 180 din L. nr. 1., acela al menținerii în plată al cuantumului mai avantajos în situația recalculării pensiei.
A mai arătat că jurisprudența C. C. a României este relativ constantă în constatarea imposibilității aplicării unei recalculări pe baza unei legi noi a pensiilor aflate deja în plată, cu afectarea în sens negativ a acestora și implicit cu efectul pierderii unor drepturi deja câștigate (D. nr. 46/2002, nr. 375/2005 și nr.
57/2006.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că măsura recalculării pensiei de serviciu în temeiul L. nr. 1. a fost corectă și legală, legea nu s-a aplicat retroactiv, iar calculul respectiv este aplicat încă din data de (...) celorlalți beneficiari de pensie în funcție de cota contribuției.
Prin sentința civilă nr. 4063/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de reclamanta L. M., împotriva pârâtei C. J. de P. C., având ca obiect acordarea unor drepturi de asigurări sociale.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Prin D. nr. 1./(...) emisă de pârâta C. J. de P. C. s-a stabilit în favoarea reclamantei L. M. pensia de serviciu și pentru munca depusă și limita de vârstă, valoarea totală a drepturilor fiind de 3.719 lei. Ulterior, s-a procedat la recalcularea pensiei de serviciu în temeiul art. 3 din L. nr. 1., iar prin D. nr.1. din data de (...) s-a acordat reclamantei pensia de limită de vârstă în cuantum de
1.218 lei.
Conform prevederilor L. nr.1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor cuvenite sau aflate în plată, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, alături de alte pensii serviciu, vor deveni pensii în înțelesul L. nr.1. așa cum a fost modificată și completată ulterior. Recalcularea acestora se va realiza prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de L. nr.1. și respectându-se metodologia stabilită prin H. de G. nr.737/(...).
P.le de serviciu au fost instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective și ele au două componente: pensia contributivă, ce se plătește din bugetul asigurărilor sociale de stat și pensia suplimentară ce se suportă din bugetul de stat fără plata vreunei contribuții. Acordarea pensiei suplimentare ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, nu este un privilegiu și ca atare poate fi eliminată atunci când bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat nu mai poate suporta plata unor astfel de drepturi din rațiuni de ordin economic și financiar.
Așadar, legiuitorul poate lua măsuri de acordare, modificare sau suprimare a unor drepturi de asigurări sociale. Aceasta din urmă în situație devine necesară atunci când întregul sistem de asigurări sociale este pus în pericol datorită unei grave crize economice, scăderii natalității și a numărului persoanelor încadrate în muncă ori îmbătrânirii accentuate a populației.
Astfel, potrivit acestei metodologii persoanelor cărora, la data stabilirii pensiei de serviciu, li s-a determinat punctajul mediu anual potrivit L. nr.1., în cadrul procesului de recalculare li se atribuie acel punctaj mediu anual și cuantumul pensiei din sistemul public corespunzătoare acestuia. La determinarea acestui cuantum se folosește valoarea punctului de pensie valabil la data încheierii procesului de recalculare.
Conform prevederilor art.11 din H.G.nr.737/2010 pensiile care au făcut obiectul unor cauze soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile ale instanțelor de judecată vor avea regimul juridic stabilit de L. nr.1..
De altfel Curtea Constituțională, prin D. nr.873/(...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din C. raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea E. a D. O. în anul
1972, în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din C. nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art.155 și următoarele din L. nr.1., completată și modificată, instanța a respins cererea reclamantei, întrucât măsura recalculării pensiei de serviciu cuvenită acesteia a fost una legală, ea producându-și efectele doar de la data intrării în vigoare a L. nr.1..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta L. M., solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivarea recursului recurenta a arătat că prin cererea introductivă de instanță a arătat motivat că măsura de înlăturare a pensiei de serviciu recunoscută și acordată printr-o lege aflată în vigoare nesocotește teoria drepturilor câștigate și încalcă cel puțin patru drepturi și principii fundamentale: dreptul de proprietate recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și de C., dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la C., de P. internațional ONU privitor la drepturile civile și politice, principiul neretroactivității legii și principiul egalității în drepturi între persoanele aflate în situații comparabile sau analoge, consacrat de D. universală a drepturilor omului, de P. internațional ONU privitor la drepturile civile și politice.
Prin sentința recurată, prima instanță s-a referit exclusiv la criticile privitoare la dreptul de proprietate recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și de C. și la dreptul de a nu fi discriminat, omițând să se pronunțe cu privire la restul susținerilor acesteia.
Conform dispozițiilor art. 261 pct. 5 C.pr.civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, motivarea trebuind să fie suficientă, clară, convingătoare și pertinentă astfel încât să asigure atât garanția părților litigante în fața eventualului arbitrariu judecătoresc cât și posibilitatea exercitării unui real control judiciar. S. să se observe că sentința recurată nu îndeplinește aceste cerințe, prima instanță limitându-se la a înlătura o singură critică din cele invocate.
Delimitarea realizată de către prima instanță între pensiile contributive și pensiile suplimentare nu are niciun fundament legal. Niciunde în L. nr. 1. sau în actele normative care reglementează pensiile de serviciu nu se face nicio distincție între aceste categorii. Singura care a operat distincția este Curtea Constituțională, pentru a justifica constituționalitatea L. nr. 1. în ceea ce privește eliminarea pensiilor speciale în raport de toate categoriile în afară de magistrați. T. remarcat că, în cazul magistraților, aceeași Curte C. nu a mai făcut nicio distincție considerând că trebuie renunțat la orice discuție raportată la noțiunea de pensie contributivă.
Pe de altă parte, nici pensia obișnuită nu are caracterul unei pensii contributive, întrucât pensia primită nu este o retrocedare a unor sume de bani achitate anterior, ci o prestație socială la care statul este obligat prin C. și prin alte norme legale să o suporte. Pensia de serviciu a fost stabilită tot prin lege, la fel ca și pensia de drept comun, legea stabilind condițiile de exercitare a acestui drept constituțional. Nu se poate nega dreptul legiuitorului de a modifica cuantumul sau condițiile de pensionare, dar numai pentru viitor. Ar fi ilogic ca o lege care modifică vârsta de pensionare să aibă ca efect retrimiterea în muncă a pensionarilor care s-au pensionat la o vârstă mai redusă decât în noua lege. Pensia de serviciu are exact aceeași natură juridică ca și pensia obișnuită, fiind specială doar prin faptul că a fost reglementată printr-o normă legală specială, derogatorie de la dreptul comun în materie.
Condiționarea plății pensiei de serviciu de existența unor resurse la bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale nu este prevăzută de niciunul dintre actele normative în vigoare. Nici legea pensiilor, nici L. nr. 5. nu condiționează plata acestor sume de bani periodice de existența unor resurse financiare. De altfel, Curtea europeană a drepturilor omului a stabilit de multă vreme că statul nu poate invoca lipsa resurselor financiare pentru a justifica omisiunea de a-și executa obligațiile stabilite prin lege.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041
C.pr.civ..
Prin notele de ședință depuse la data de (...), după pronunțarea deciziei nr.2. de către Înalta Curte de Casație și Justiție recurenta a subliniat că, încă o dată în plus consideră că dreptul câștigat prin L. nr. 5. - pensia de serviciu - este unul just, echitabil și legal, apreciind că i-au fost încălcate drepturi ocrotite de C. E. a D. O., reducerea pensiei sale, ca urmare a recalculării, cu peste 60% și imposibilitatea de a-și recupera vreodată sumele aferente acestui procent, au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
Recurenta a anexat la dosar acte medicale privind starea sa de sănătate, chitanțe privind plata facturilor, copie decizie de invaliditate privind pe fiica sa și cupon de pensie al acesteia.
Prin notele de ședință depuse la data de (...), recurenta a învederat că,
Curtea E. a statuat în mod constant că statele dispun de o marjă largă de apreciere pentru a stabili ceea ce este în interesul public, mai ales atunci când este vorba despre adoptarea și aplicarea unor măsuri de reformă economică și justiție socială.
S-a statuat de asemenea de către Curtea E. și faptul că un stat nu poate invoca o stare generală de necesitate pentru a justifica restrângeri de drepturi și libertăți dacă această stare, în tot sau în parte, este rezultatul unor politici anterioare greșite. Oricum, criza economică, un prea ridicat cuantum al cheltuielilor publice ori dezechilibrul bugetar nu sunt circumstanțe anume prevăzute în cuprinsul art. 53 din Constituția României și nu pot fi asimilate cu situațiile excepționale menționate în cuprinsul acestui text fundamental.
Scopul L. nr. 1. a fost diminuarea dezechilibrelor existente prin înlăturarea așa numitor "pensii speciale" privite ca "privilegii" ale unor categorii profesionale.
Or, de aceste "pensii speciale" și "privilegii" s-a beneficiat în baza unor legi clare și previzibile ale Statului român. Dacă Statul român a greșit atunci când a adoptat acele legi clare și previzibile, nu își poate invoca acum propria culpă pentru a justifica restrângeri de drepturi.
Măsura transformării pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale, cu consecința diminuării severe a drepturilor bănești ale pensionarului, nu poate fi apreciată ca prezentând un raport rezonabil de proporționalitate între mijlocul utilizat și scopul urmărit. Privarea unor anumite categorii de pensionari de un procent covârșitor al veniturilor lor în condițiile în care alți pensionari și-au păstrat intacte aceste venituri nu este o situație compatibilă cu prevederile C.i Europene, așa cum a decis de altfel și Curtea în afacerea Buchen c. Cehia din
2002.
Consideră că nu se poate vorbi despre o reală analiză a raportului rezonabil de proporționalitate, atâta vreme cât această analiză o privește doar pe reclamantă. Nu există niciun motiv rezonabil pentru ca doar drepturile acesteia, respectiv ale celorlalți pensionari aflați în aceeași situație, să fie afectate în vederea protejării interesului public.
De asemenea, recurenta face trimiteri la practica neunitară a instanțelor.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată următoarele:
Prin art.1 lit. c din L. nr.1., pensiile de serviciu ale personalului auxiliar alinstanțelor judecătorești au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia nr.
160429/(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantei, începând cu data de (...) opensie de asigurări sociale de 1218 lei care înlocuia pensia de serviciu de 3719 lei,acordată prin decizia nr. 160429/(...) (fila 17 dosar fond).
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. adin C..
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituți onale, în raport c u
dispozițiile constituționale ale art. 15 ali n. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 -egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-
12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat
din nou legea critica tă pe temeiul neretr oactivității, dar și în baza art. 20 din C.
raportat la art. 1 di n Protocolul nr. 1 a dițional la C. pentru apărarea drepturilo r
omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art.
53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea
L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta
Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către
Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare :
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte,neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost
stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate)
a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța
constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu
puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din C. , iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din C., iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prinlegea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem șiavând în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din
12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie
2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§
39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului
rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemn izația socială pentru
pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 11 8/2010 privind unele măsuri necesare în
vederea restabilirii e chilibrului bugetar) ori pensia medie lu nară, după cum vor
trebui identificate circumstanțele parti culare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost
depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși săconstate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fostreclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din
18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea
raportului de propo rționalitate nu este decât o chestiune d e apreciere în fiecar e
cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale p articulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. încauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiuîmpotriva României.
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume
contextul economic actual și corectar ea inegalităților exi stente între diferite le sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalit ate de a integra acestepensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reț inut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus
atingere drepturilor la prestații sociale , dobândite în tem eiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 5..
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1218 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă stabilită pentru luna septembrie 2010 la un cuantum de 861 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
În speță, la solicitarea instanței de recurs de a face precizări cu privire la situația sa financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, recurenta a depus la dosar acte medicale, chitanțe privind plata unor servicii de telefonie, furnizare energie electrică, gaze naturale, cheltuieli asociația de proprietari, bon fiscal privind cumpărarea de medicamente în valoare de 138 lei, decizie asupra capacității de muncă privind pe fiica sa L. N., încadrată în gradul II de invaliditate, cupon privind indemnizația socială a acesteia, în cuantum de
350 lei.
Curtea apreciază că dovezile depuse de recurentă nu conturează o situație excepțională ce ar putea să o expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să o lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. De altfel, se constată că recurenta a susținut necesitatea efectuării unor cheltuieli lunare cu medicamentele, în cuantum de
138 lei și a precizat că celelalte cheltuieli ar fi în cuantum de 617 lei, astfel că se poate constata că noul cuantum al pensiei reclamantei este de natură a-i asigura mijloacele de subzistență.
În ce privește situația fiicei reclamantei Curtea reține recurenta nu a invocat faptul că aceasta s-ar afla în întreținerea sa.
În consecință, Curtea de A. apreciază că reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, diminuarea pensiei neaducând atingere obligațiilor lunare de plată și cheltuielilor comune ale acesteia și ale familiei sale.
Curtea are în vedere că prin statuările C. de la S. în cauzele similare cu care a fost sesizată, s-a subliniat că doar în cazul în care s-ar constata că măsura s-ar dovedi în mod manifest lipsită de bază rezonabilă sau disproporționată, s-arputea pune problema unei încălcări a garanției oferite de art. 1 din Primul
Protocol adițional la C.
Referitor la jurisprudența anterioară a C. C. în materie se reține că aceasta nu poate fi avută în vedere de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin D. nr. 871 și 873 din 2010 în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurentă.
În privința neabrogării L. nr. 5. prin L. nr. 1., instanța de recurs reține că prin nr. 8. a C. C. s-a arătat că „…legiuitorul a menținut într-adevăr în vigoare reglementările referitoare la stabilirea pensiei de serviciu, însă, prin art. 12 al legii criticate, a stabilit că „persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege". Această reglementare are semnificația faptului că legile care stabilesc pensii speciale trebuie interpretate coroborat cu această nouă și ultimă lege. Eo ipso această situație nu produce efecte neconstituționale, întrucât actele normative în cauză cuprind și alte referiri cu privire la condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana în cauză pentru a dobândi calitatea de pensionar potrivit statutelor speciale pe care le au; practic, condițiile de pensionare specifice pensiilor speciale rămân în vigoare, fiind mai favorabile decât cele prevăzute de nr. 1., iar noua lege reglementează numai cuantumul pensiei la care beneficiarii acesteia sunt îndrituiți.";
Recurenta a criticat sentința atacată și din perspectiva necercetării fondului, critici pe care Curtea le găsește nefondate, prin prisma faptului că prin considerentele hotărârii prima instanță a analizat toate aspectele invocate și dezvoltate de către recurentă, iar nu și cele care au fost doar exemplificate de către aceasta, respectiv au fost expuse de o manieră mult prea generală.
Cât privește aspectul invocat de recurentă referitor la practica neunitară la nivelul diferitelor curți de apel, instanța de recurs reține că în dreptul român, hotărârile instanțelor nu constituie izvor de drept. I. creat de legiuitor pentru unificarea practicii neunitare de la nivel național pe o anumită problemă de drept este recursul în interesul legii, or, prin D. nr. 2. dată în recurs în interesul legii în problema pensiilor speciale s-au dat îndrumările arătate în cele ce preced în scopul unificării practicii în acest gen de litigii, îndrumări avute în vedere prin prezenta decizie.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta L. M. împotriva sentinței civile nr. 4063 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr.(...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. C. G. G.-L. T. I. T.
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
| ← Decizia civilă nr. 3561/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4203/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
