Decizia civilă nr. 4659/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 4659/R/2012
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul A. T. împotriva sentinței civile nr. 7085 din 21 iunie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe intimata pârâtă C. J. DE P. A M. B., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că în cauză, reclamantul intimat, prin avocatul ales, a formulat concluzii scrise, înregistrate la dosar la data de 13 noiembrie 2012.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentului, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București la data de (...), reclamantul A. T. a solicitat în contradictoriu cu CASA DE PENSII A M. B. și C. J.
DE P. C. să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei de serviciu nr.
172383/(...) emisă în baza L. nr. 1. și recalcularea drepturilor sale de pensie în conformitate cu prevederile L. nr. 223/2007 privind S.utul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România.
A cerut obligarea pârâților să îi plătească diferența dintre pensia de serviciu acordată în baza L. nr. 223/2007 și pensia revizuită, sume calculate cu rata inflației de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a sumei.
În motivare a arată că pensia sa specială a fost legal stabilită iar recalcularea sa duce la încălcarea principiului neretroactivității legii, fiind făcută cu încălcarea gravă a prevederilor Tratatului de A. a R. a U. E. în ceea ce privește principiul priorității dreptului comunitar față de orice act normativ național. Invocă inexactitatea datelor din deciziile de stabilire a pensiilor de serviciu, privind cuantumului pensiei din sistemul public și faptul că nu se poate realiza un calcul corect datorită faptului că în carnetele de muncă nu sunt menționate adaosurile la veniturile lunare.; încălcarea dreptului de proprietate asupra pensiei și a principiului dreptului câștigat, măsura fiind discriminatorie în raport cu situația magistratului, căruia i s-a menținut beneficiul pensiei de serviciu.
Legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare.
Tribunalul București- Sectia VIII Conflicte de M. și A. S., prin sentința civilă nr. 5653/(...) a admis excepția de necompetență teritorială a instanței privindu-i pereclamanții având domiciliul pe raza județului C. și a declinat competența de soluționare în favoarea T. C..
C. a fost înregistrată pe rolul T. C. la data de (...).
La termenul din data de (...), având în vedere că nu sunt întrunite condițiile de coparticipare procesuală civilă deoarece obiectul pricinii nu este un drept sau o obligație comună, dreptul reclamanților neavând aceeași cauză juridică și faptul că pentru fiecare reclamant a fost emisă atât o decizie de recalculare cât și o decizie de revizuire a pensiei, instanța a dispus disjungerea cererilor reclamanților și formarea pentru fiecare a unui dosar separat.
În dosarul privindu-l pe reclamant, reprezentantul acestuia a precizat acțiunea în sensul că solicită anularea deciziei de revizuire a pensiei nr.
172383/(...) emisă în baza OUG nr. 5. și a Instrucțiunilor nr. 1760/ D.I. din (...) ale Casei Naționale de P. P.
Prin sentința civilă nr. 7085 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), a fostrespinsă acțiunea formulată și precizată de reclamantul A. T. împotriva pârâtei C. de P. a M. B.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin decizia nr. 172383/(...) emisă de pârâta C. M. de P. a S. 1 B., s-a stabilit pensia de serviciu a reclamantului în cuantum de 10261 lei conform L. nr. 223/2007.
În conformitate cu prevederile L. nr. 1. și H.G. nr. 737/2010, reclamantului i s-a recalculat pensia de serviciu stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 1948 lei. Ulterior, în baza O. nr. 5. i s-a revizuit pensia recalculată, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 1948 lei, punctajul mediu anual fiind stabilit la 2,65782 puncte.
Împotriva deciziei de revizuire a pensiei, reclamantul a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin.1 din Codul Civil, solicitând anularea acesteia și revenirea la drepturile stabilite prin decizia emisă conform prevederilor L. nr.
223/2007.
Conform prevederilor art.1 alin.1 din O. nr.5., pensiile prevăzute la art. lit.c-h din L. nr. 1., care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc din oficiu de către casele teritoriale de pensii. În activitatea de revizuire trebuie să se țină seama de prevederile art.11 alin.1 din Normele metodologice de calcul privind revizuirea pensiei care arată că pentru perioadele anterioare datei de (...), asiguraților prevăzuți la art.1 lit.c-h din L. nr.1., li se iau în calcul veniturile brute/nete, după caz,realizate lunar.
Procedura de stabilire, plată, recalculare, reluare și încetare a pensiilor revizuite este cea prevăzută de L. nr.263/2010, cu modificările și completările ulterioare.
Pensia, ca drept fundamental, este o formă de prestație de asigurări sociale plătite lunar în baza legii, inerentă și indisolubil legată de calitatea de pensionar obținută în baza unei decizii de pensionare cu respectarea tuturor prevederilor legale impuse de legiuitor. P. prevederilor art. 1 din L. nr. 1., în vigoare la data stabilirii pensiei de serviciu, dreptul de asigurări sociale este garantat de stat și se exercită prin sistemul public de pensii.
Pe de altă parte, dispozițiile legale în baza cărora a fost stabilită pensia de serviciu a reclamantului, reglementată printr-o lege specială are două componente și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilorsociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat care nu se subsumează dreptului fundamental al pensiei.
Prin urmare, pensiile speciale, instituite de legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective pot fi reduse sau eliminate în perioadele de criză economică și financiară ori atunci când se impune cu necesitate reformarea sistemelor de pensii prin eliminarea inechităților existente în domeniu.
Ceea ce ocrotește C. E. a D. O. este dreptul la pensie ca drept fundamental, astfel cum acesta este reglementat în legislația internă a fiecărui stat, în cazul R. dreptul fundamental la pensie este cel rezultat pe baza principiului contributivității. Acest drept nu a fost afectat prin măsura revizuirii pensiei cuvenite reclamantei (vezi cauza Jankovic vs. Croația din (...) și cauza Domalewski vs. Polonia din (...)).
Diminuarea veniturilor reclamantului prin eliminarea din cuantumul pensiei sale a suplimentului primit din partea statului peste ceea ce i s-ar fi cuvenit potrivit principiului contributivității a fost determinată de o situație excepțională datorită crizei economico-financiare globale și de eliminarea inechităților existente în sistem. Singura categorie exceptată fiind magistrații întrucât potrivit legislației europene aceștia trebuie să se bucure de independență care presupune și asigurarea unei pensii cât mai apropiată de salariul avut în perioada anterioară pensionării (Hotărârea pronunțată de C. în cauza Cooper vs. Regatul Unit în anul 2003).
Principiul egalității în schemele ocupaționale de securitate socială din
Directiva E. nr. 96/97/CEE se referă la egalitate între persoanele ce se află în situații similare neputând fi extrapolat la categorii profesionale distincte.
P. jurisprudenței C., în materie civilă, în principiu, nu este exclusă libertatea legiuitorului de a adopta noi dispoziții legale, chiar cu efect retroactiv, pentru a reglementa pe viitor drepturile ce decurg din legislația în vigoare (Hasani vs. Croația și Zielinski, Pradal, Gonzales și Others vs. Franța).
Pe de altă parte, deși cuantumul pensiei reclamantului a scăzut de la suma de 10261 lei la suma de 1948 lei, totuși cuantumul acesteia este peste cuantumul pensiei medii din sistemul public care este de aproximativ 740 lei. Astfel, potrivit jurisprudenței C. se consideră că proporționalitatea măsurii este înfrântă în situația în care o anumită „. excepțională a fost depășită (vezi hotărârea pronunțată în cauza Hasani vs. Croația din (...), hotărârea în cauza
Velikovi and Others vs. Bulgaria din (...)).
Cu privire la limita excepțională trebuie arătat că aceasta este apreciată de către C. prin raportare la lipsirea în totalitate de pensie, lipsirea în totalitate de mijloace de subzistență sau prin aplicarea unei măsuri discriminatoriu (cauzele Kjartan Asmundsson vs. Islanda, Azinas vs. Cipru).
Disp. art. 20 alin.2 din Constituția R. care reglementează drepturile fundamentale în materia de asigurări sociale, respectiv dreptul la pensie oferă o protecție mai largă decât cea conferită de C. E. a D. O. întrucât aceasta din urmă nu garantează nici un cuantum al pensiei „.ul excepțional"; rezultat din jurisprudența C. până la care poate scădea pensia unei persoane fiind sub acest cuantum respectiv sub acel rezultat din contribuțiile individuale.
Așadar legiuitorul poate lua măsuri de acordare, modificare sau suprimare a unor drepturi de asigurări sociale. Aceasta din urmă în situație devine necesară atunci când întregul sistem de asigurări sociale este pus în pericol datorită unei grave crize economice, scăderii natalității și a numărului persoanelor încadrate în muncă ori îmbătrânirii accentuate a populației.
Prin măsurile luate de către legiuitor prin O. nr. 5., nu se aduce atingere nici unui principiu fundamental consacrat prin C. E. a D. O., cum suntnediscriminarea, preeminența dreptului, autoritatea și efectivitatea puterii judecătorești și altele, așa încât nu se poate reține că s-a impus reclamantului o sarcină disproporționată și excesivă incompatibilă cu dreptul său la respectarea proprietății garantat de art.1 din Protocolul nr. 1 la C.
De altfel Curtea Constituțională, prin decizia nr. 873/(...), referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția R.. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de „. câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Dobândirea dreptului la pensii speciale nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept, relevantă fiind în acest sens este decizia nr. 458/(...) a C. C..
Instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 lit.g și art.3 din L. nr.1., incidente în cauză, prin decizia nr.1380/(...), arătând că aceasta nu este întemeiată.
În sensul celor arătate mai sus s-a pronunțat și Curtea E. a D. O. în anul
1972 în hotărârea pronunțată în cauza Muller vs. Austria, arătând că textul art.1 din Protocolul nr.1 din C. nu poate fi interpretat în sensul că aceea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
În acord cu jurisprudența C. C., s-a reținut că L. nr. 1. nu a produs efecte retroactive.
În temeiul art.153 lit. f și lit. g coroborat cu art. 156 din L. nr. 263/2010, a respins contestația formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitândmodificarea sentinței și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii precizată.
În motivarea recursului reclamantul se invocă aplicabilitatea art. 304-3041 raportat la art. 312 alin.(3) și următoarele C.proc.civ., încălcarea prevederilor art.15 alin.(2) din Constituție și art. 1 din Codul civil cu privire la neretroactivitatea legii civile, prin dispozițiile art. 1 din O. nr.59 din 2011 și art. 9 din L. 119 din 2010, cu raportare la practica dată de sute de decizii pronunțate timp de aproape 20 de ani de Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și
Justiție conform căreia orice prevedere legislativă nouă poate fi aplicată drepturilor născute numai de la data intrării sale în vigoare.
P. cu art. 1 din L. nr.1. un drept născut în baza L. nr. 7 din 2006 anterior intrării în vigoare a L. nr.1., și realizat prin plata pensiei de serviciu a fost anulat
și desființat pentru viitor, fiind criticate sub acest aspect și dispozițiile art. 1. din OUG nr.5., având în vedere faptul că actualele pensii speciale au fost legal stabilite și calculate în baza L. nr.223 din 2007, în vigoare până la data de 31 decembrie 2010.
Se invocă totodată încălcarea prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 adițional la C., art.17 din C. D. Fundamentale a Uniunii Europene (Dreptul de proprietate (1), prin art. 1 din L. 1. și art. 3 din OUG nr.59 din 2011.
Dreptul la pensie de serviciu s-a născut în baza legilor adoptate pe anumite categorii socio-profesionale și sunt derogatorii de la dreptul comun; în baza lor s- au creat efecte juridice definitive, revenind statului obligația de a executa în timp
(obligații succesive) plata pensiilor.
Cu privire la pensiile speciale de serviciu, Curtea E. a decis în mod repetat ca situația acestora este similara până la identitate cu cea a pensiilor pentru limita de vârsta, întrucât scopul este același: de a compensa pierderea capacității de munca, asigurând mijloace de subzistenta persoanelor care au îndeplinit funcții specifice în interesul statului, în condiții speciale.
Este evocată decizia C. din 7 februarie 2012, pronunțată în cererea nr.
45312/2011/Ana M. Frimu și alții împotriva România, subliniindu-se că est o decizie parțială deoarece este analizată plângerea petentelor numai în raport de prevederile art. 1 din Protocolul nr.1 adițional C.i și contradictorie cu celelalte decizii ale sale prin care a statuat în mod repetat că: „pensia reprezintă un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1, indiferent daca aceasta are la bază principiul contributivității sau este stabilită în baza unei legi speciale";.
Prin decizie Curtea E. se contrazice și arată că, deși articolul 1 din
Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au plătit contribuțiile la un fond de asigurare, aceasta nu poate fi interpretată în sensul că este obligatorie acordarea unei pensii la o sumă anume specificată.
Consideră recurentul că măsurile luate prin L. nr.1., HG nr.737 din 2010 și OUG nr.5., sunt lipsite de un temei rezonabil, injuste, nelegale și lipsite de eficiență, întrucât reforma sistemului de pensii nu a dus la corectare a inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii ci dimpotrivă la crearea unor noi inegalități atât între civili cât și între civili și militari.
P.le speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă și rațională, ce se regăsește în specificul activității desfășurate, complexitatea acesteia, riscurile, interdicțiile și incapacitățile impuse, etc.
Se subliniază încălcarea principiului proporționalității între cauzele care au dus la luarea măsurii anulării pensiilor de serviciu și efectele acestei măsuri, invocând în acest sens decizia nr. 29 din 12 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând recursurile în interesul legii formulate în raport de aplicarea prevederilor L. nr.1..
În acest sens se invocă și decizia C. din 6 decembrie 2011 pronunțată în cauzele 44232/11/ și 44605/11, în care se arată în esență că dispozițiile C.i nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum .... apreciind că măsura are caracter temporar și există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul legitim urmărit fapt ce nu i-a determinat pe reclamanți să suporte o sarcină disproporționată și excesivă.
Or, măsura luată de S. în ceea ce îl privește prin L. nr.1. îl determină să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. astfel încât consideră că S. a depășit marja sa de apreciere și a rupt justul echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Această sarcină excesivă și disproporționată rezultă din reducerea cuantumului pensiei cu peste 75% pe o durată nedeterminată de timp.
Lipsa de previzibilitate a măsurii și a unei perioade tranzitorii, nu i-au permis să ia măsuri personale necesare de atenuare a riscurilor diminuării veniturilor acestuia și ale familiei astfel încât este în situația de a suporta o povară disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la o minimă viață decentă fiind discriminat în comparație cu alte categorii de pensionari.
Se mai invocă încălcarea prevederilor art. 14 din C., precum și a art. 1 și 2 din Protocolul nr. 12 la C. și art. 21 din C. D. Fundamentale a Uniunii Europene.
Orice cetățean al R. are dreptul la securitate socială și juridică.
Curtea a stabilit că în ceea ce privește necesitatea instituirii egalității de tratament, în egală măsură, constituie discriminare atât a trata diferențiat persoane aflate în situații similare sau compatibile, cât și a trata identic persoane aflate în situații diferite (cauza Thlimmenos contra Greciei (2000), invocând totodată și dispozițiile art. 5 ale O. nr. 97/2011.
Invocă încălcarea prevederilor art. 7 alin. 1 și 2 din L. nr.119 din 2010, art. 2 din O. nr.59 din 2011 și a art. 180 alin.(7) din L. nr.1., potrivit căruia dacăprin schimbarea sistemului de calcul al pensiei rezultă un cuantum mai mic al acesteia, „se păstrează în plată cuantumul avantajos";.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate,
Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Curtea reține că prin art.1 lit. g din L. nr.1., pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia
172383/(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de
(...) o pensie de asigurări sociale de 1948 lei care înlocuia pensia de serviciu de
10261 lei, acordată prin decizia nr. 172383/(...) în temeiul L. nr. 223/2007.
Ulterior, în temeiul O. nr. 5., s-a emis decizia contestată de asemenea înprezenta cauză, de revizuire, nr. 172383/(...), prin care s-a stabilit o pensie în cuantum de 1948 lei în favoarea reclamantului.
Deși este contestată și decizia emisă în aplicarea O. nr. 5., consistența acțiunii și a recursului este dată de critica legalității măsurii de transformare a pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale calculată după algoritmul comun, fiind deci legată și în raport de acest petit de momentul aplicării dispozițiilor L. nr. 1. în cazul reclamantului.
Ca urmare, în analiza prezentului recurs, Curtea de A. se va raporta la măsura recalculării pensiilor de serviciu, privită global, ca o sumă de măsuri adoptate de legiuitor, înglobând atât L. nr. 1., cât și O. nr. 5. (prin aceasta din urmă fiind fundamentată încă o dată recalcularea pensiilor, intenția fiind de a se corecta lacunele L. nr. 1. și de a se pune de acord intenția legiuitorului cu exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării nr. 1.), sens în care va avea în vedere următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituți onale, în raport c u
dispozițiile constituționale ale art. 15 ali n. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 -egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-
12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat
din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din
Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea
"bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea
L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta
Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către
Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost
stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate)
a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța
constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu
puteau face reevaluări în temeiul art. 1 6 din Constituție , iar perspectiva analizeiîn baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din
12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această legereprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie
2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§
39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr.
1., și urmărește un „scop legitim";, de uti litate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existen ța „raportului
rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva
„dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce
reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a
raportului de proporționalitate, fiind util a se observa propor ția reducerii
beneficiului social în discuție pentru r eclamantul cauzei, iar nu indicarea une i
marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acestdomeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere cri terii precum indemn izația socială pentru
pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 11 8/2010 privind unele măsuri necesare în
vederea restabilirii e chilibrului bugetar) ori pensia medie lu nară, după cum vor
trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost
depășit un anumit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiționalla C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C.
Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii
Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din
18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea
raportului de propo rționalitate nu este decât o chestiune d e apreciere în fiecar e
cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R..
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55).
S.ele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior;
Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr.
44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fostfundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume
contextul economic actual și corectar ea inegalităților exi stente între diferite le sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a
reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus
atingere drepturilor la prestații sociale , dobândite în tem eiul contribuțiilor la
bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilo r de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această
diferență nu es te una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a
concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii .
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privi re la
invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C.
4. De asemenea, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 13noiembrie 2012 în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețu împotriva R. (nr. 45312/11), Curtea E. a D. O. a constatat neîncălcarea de către S. român a dispozițiilor art. 6 și 14 din C., sub aspectul pretinsei jurisprudențe divergente a curților de apel.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 223/2008, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantului.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1948 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul 2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
În speță, raportat la dovezile depuse, nu se conturează o situație excepțională ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară și la cheltuielile curente pe care fiecare dintre aceștia trebuie să le suporte lunar. Curtea de A. apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Cu privire la previzibilitatea legii, instanța de recurs reține că această cerință este în mod constant atașată, în jurisprudența C. de la S., de condiția ca o anumită măsură dispusă de stat să fie prevăzută de lege, cum este și în cazul art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Se constată că reclamantul arată că a beneficiat de pensie de serviciu în baza unor legi clare și previzibile, fiind eventual culpa statului pentru adoptarea acestora, dacă ulterior s-au dovedit nesustenabile.
Or, indirect, se invocă astfel caracterul imprevizibil al L. nr. 1., însă nu s-a indicat la care anume jurisprudență a C. se referă atunci când invocă necesitatea de a cerceta, pentru a se stabili dacă legea a fost previzibilă, în ce măsură putea fi anticipată adoptarea legii cu un anumit interval înainte de adoptarea ei.
În lipsa unei spețe în care Curtea de la S. să fi făcut atari statuări, instanța de recurs nu se află în poziția de a statua pentru prima dată în sensul unei atari extinderi a modului de interpretare a acestui text al C.i. Aceasta, în condițiile în care textul C.i se impune instanțelor naționale doar în lumina dezlegărilor jurisprudențiale ale C., deci în sensul interpretărilor date de aceasta, acolo unde un anume sens al dispozițiilor C.i nu este suficient de clar pentru a fi aplicat fără o minimă interpretare.
În aprecierea instanței de recurs, chestiunea invocată de reclamant ca determinând imprevizibilitatea legii (faptul adoptării L. nr. 1. fără ca acesta să fi putut fi avut în vedere în anii anteriori, când erau în vigoare dispoziții care reglementau posibilitatea obținerii unei pensii speciale de către personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă) ține mai degrabă de aprecierea proporționalității ingerinței, iar nu de calitatea legii. L. nr. 1. a fost previzibilă, prin aceea că i-a putut fi înțeles sensul de către destinatarii săi și totodată, aceștia și-au putut da seama că aplicarea legii îi privește. În acest mod este explicitat în jurisprudența sa sensul cerinței de previzibilitate de către C.
Eventual, s-ar putea susține că, prin caracterul intempestiv al măsurii recalculării pensiilor speciale, ingerința nu respectă raportul de proporționalitate între interesul general urmărit și cel particular al persoanelor vizate prin măsura respectivă, însă în raport de modul de soluționare de către Curtea de la S. a primelor cauze de acest gen cu care a fost sesizată, instanța de recurs nu poate aprecia ca certă o viitoare statuare a C. de la S. în sensul că pentru acest considerent, a avut loc o încălcare a garanțiilor date de art. 1 din Primul Protocol adițional la C., iar în lipsa unei jurisprudențe date asupra acestei chestiuni, având în vedere că prin cuantumul păstrat în urma recalculării, nu sunt afectate mijloacele de subzistență ale reclamantului, apreciază că nu există suficiente argumente pentru admiterea acțiunii din această perspectivă.
Cât privește critica adusă sub aspectul faptului că măsurile contestate nu au avut un caracter temporar, caracter de care a condiționat C. respingereacererilor de constatare a încălcării art. 1 din Primul protocol adițional la C. prin decizia sa din 6 decembrie 2011 pronunțată în cauzele 44232/11/ și 44605/11 (referitoare la reducerea salariilor bugetarilor cu 25 %), Curtea de apel constată că nu se poate aplica acest considerent, în sens contrar, la speța de față, în sensul de a se constata încălcarea dreptului de proprietate asupra pensiei de serviciu față de caracterul perpetuu al recalculării, în condițiile în care C., sesizată cu cererile soluționate prin D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2011, nu a constatat o atare încălcare. Jurisprudența C. dintr-o cauză similară celei de față este desigur mai relevantă și se impune preponderent față de cea din cauze care nu tratează situații similare celei în litigiu.
Aceleași considerente sunt valabile în ce privește criticile pe care recurentul le formulează în raport de jurisprudența anterioară a C. C. a R. și a Înaltei Curți de C. și Justiție, comparativ cu practica acestora creată în raport de legislația direct aplicabilă în speță, invocată în cele ce preced, și care, (aceasta din urmă) se impune prioritar, fiind obligatorie pentru instanțele de drept comun, ce nu au dreptul de a modifica jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție dată în recurs în interesul legii și a C. C. a R..
Totodată, văzând critica pe care recurentul o formulează raportat la caracterul contradictoriu al deciziei C. din 7 februarie 2011, pronunțată în cauza
Frimu contra R., contradictorie cu celelalte decizii ale sale prin care a statuat în mod repetat că: „pensia reprezintă un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1, indiferent daca aceasta are la bază principiul contributivității sau este stabilită în baza unei legi speciale";, Curtea de apel notează că nu este rolul instanței interne de a face o critică sau o aplicare selectivă a jurisprudenței C., în măsura în care singurul argument în motivarea acțiunii îl constituie critica de neconvenționalitate a legislației interne, iar C. a respins ca inadmisibilă o cerere în acest sens.
Referitor la nerespectarea art. 180 alin 7 din L. nr. 1. la care art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. face trimitere în opinia recurentului, se reține în primul rând că acest din urmă articol prevede că procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de L. 1., cu modificările și completările ulterioare.
Art. 180 din L. nr. 1. este inclus în Capitolul IX „Dispoziții tranzitorii"; și se referă la procesul de recorelare a pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a L. nr. 1., astfel încât prin dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 1. nu se face trimitere la acest articol.
În consecință, nu se poate reține nelegalitatea deciziei de recalculare și revizuire în raport de art. 180 alin. 7 din L. nr. 1., întrucât acesta nu este aplicabil în cauză.
De altfel, recalcularea pensiilor s-a realizat în baza altui act normativ, care nu numai că nu a consacrat soluția legislativă invocată de reclamant, dar este și incompatibil cu păstrarea în plată a unor pensii necontributive, ceea ce contravine scopului legiuitorului de eliminare a acestor pensii.
Cât privește invocarea art. 21 din C. D. Fundamentale a Uniunii Europene, Curtea de apel constată că observă că CEJ a declarat că „. C. nu reprezintă un instrument juridic obligatoriu";, fiind calificată în doctrină ca o sursă a principiilor generale ale dreptului comunitar. De altfel, art. 21 din C. instituie interzicerea discriminării, fiind aplicabile sub acest aspect considerentele ce preced relative la neîncălcarea acestui deziderat prin măsurile contestate.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. T. împotriva sentinței civile nr. 7085 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. G.-L. T.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. E. B.
N. N.
GREFIER,
| ← Decizia civilă nr. 73/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 4731/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
