Decizia civilă nr. 912/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 912/R/2012
Ședința publică din data de 28 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul T. I. împotriva sentinței civile nr. 248 din 18 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierile ședințelor publice din data de 14 februarie 2012, respectiv 21 februarie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A asupra recursului civil de față, reține:
Prin cererea înregistrată la data de (...) reclamantul T. I. a chemat în judecată pârâta C. J. DE P. C. și a solicitat anularea deciziei nr. 241414/(...) privind recalcularea pensiei de serviciu, arătând în motivare că pierderea ireversibilă a pensiei de serviciu echivalează cu o veritabilă expropriere, că dispozițiile constituționale care apără instituția P.ui au caracter obligatoriu, P. având îndatorirea de a legifera mecanisme corespunzătoare pentru asigurarea reală a statului parlamentarului; restrângerea unui drept trebuie să aibă un caracter excepțional și temporar. Se face trimitere la decizia C. C. a R. nr. 8., cu sublinierea că similar categoriei magistraților, în raport de care au fost declarate neconstituționale prevederile L. nr. 1., și parlamentarii trebuie să se bucure de ocrotirea legii fundamentale.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea cererii, motivând că legea nu s-a aplicat retroactiv, că este obligatorie, că pensia a fost calculată încă din (...) în funcție de cota contribuției și că respectiva măsură se impune datorită evoluției și extinderii crizei economice, asigurării respectării angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, diminuării dezechilibrelor existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile.
Prin sentința civilă nr. 248 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), afost respinsă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost beneficiarul unei pensii de serviciu stabilită în condițiile L. 96/2006. Prin decizia contestată, emisă de către pârâtă în baza dispozițiilor L. nr. 1., această pensie a fost recalculată stabilindu-i-se o pensie de asigurări sociale.
Raportându-se la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr.1 la C. E. a D. O. și la cele trei condiții enumerate în partea a II-a a acestui articol pentru caprivarea de un bun să nu reprezinte o încălcare a dreptului de proprietate
(privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică și să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional), s-a arătat că reducerea pensiei reclamantului pentru viitor și lipsirea acestuia de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente, reprezintă indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea reclamantului de bunul său, adică de pensia de serviciu stabilită în baza L. nr. 96/2006.
Privarea reclamantului de pensia de serviciu este stabilită prin L. nr.1. și
H. nr.737/2010, acte normative accesibile precise și previzibile în sensul jurisprudenței CEDO.
L. 1. a fost adoptată în vederea respectării angajamentelor asumate de R. prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, acorduri necesare pentru stabilitatea economică a țării, apreciindu-se că diminuarea dezechilibrelor existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile creează premisele relansării economice. În aceeași expunere de motive la L. nr. 1. s-a arătat că apariția unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii și tratamente favorabile unor categorii profesionale, a condus la crearea unui decalaj uriaș între cea mai mare și cea mai mică pensie plătită de stat, fapt ce îngreunează funcționarea sistemului de pensii.
Ca atare, instanța a apreciat că cererea reclamantului cu privire la încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr.1 la C. este neîntemeiată.
P.le de serviciu care s-au bucurat de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii sunt compuse din două elemente, anume pensia contributivă și un supliment din partea statului, acesta din urmă vizând instituirea unui regim special compensatoriu pentru categoria socio-profesională din care a făcut parte reclamantul și ținând de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, fără să se subsumeze dreptului constituțional la pensie.
Acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă, și văzând caracterul succesiv al prestațiilor, se constată că dreptul câștigat reprezintă doar prestațiile realizate până la intrarea în vigoare a L. nr. 1..
În D. nr.458/(...) Curtea Constituțională a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituie sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare";.
În raport de prevederile art. 14 din CEDO, se reține că reclamantul nu se află într-o situație identică sau comparabilă cu cea a unui magistrat pentru a i se aplica un tratament egal cu a acestuia.
Pensia recalculată prin decizia contestată este conformă cu prevederile art. 180 alin. 7 din L. nr. 1. al cărui cuantum este rezultat din înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea punctului de pensie, încât aprecierea reclamantului că decizia nu respectă principiul stabilit în acest articol este nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitândmodificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii,cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamantul a arătat că a îndeplinit funcția de Senator în Parlamentul României în perioada 1990 - 1992 și a beneficiat de o pensie specială, denumită pensie de serviciu.
Însăși instanța de fond a recunoscut că această privare de sumele de bani primite cu titlu de pensie reprezintă indiscutabil o ingerință în patrimoniul reclamantului, încât invocarea părții a doua a art. 1 din Protocolul nr. l la C. este în contradicție cu starea de fapt reținută.
Deși instanța de fond încearcă să aducă prevederile L. nr. 1. și ale H. nr.
737/2010 în sfera de „. prevăzută de teza a doua a art. 1 din Protocolul nr. 1 la
C., face acest lucru contrazicându-se.
Astfel, după ce în prealabil a recunoscut că în speța de față este în prezența unei veritabile exproprieri, justificarea demersului legiuitorului este fundamentată doar de contextul economic nefavorabil.
Un alt aspect dezvoltat în cuprinsul acțiunii este legat de corelarea art. 49 din L. nr. 96/2006 cu art. 82 alin. (1) din L. nr. 303/2004.
D. C. C. nr. 873 din (...) referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, prin care au fost declarate ca neconstituționale prevederile art. 1 lit. c din L. nr. 1. referitoare la pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor și judecătorilor, respectiv magistraților-asistenți ai C. C., are o înrâurire și în ceea ce privește pensiile de serviciu ale senatorilor și deputaților, iar prevederile art. 49 din L. nr. 96/2006 continuă să își producă efectele.
Motivul pentru care art. 49 din L. nr. 96/2006 este în continuare în vigoare este acela că acest articol face trimitere expresă la prevederile art. 82 alin. (1) din L. nr. 303/2004 privind statutul magistraților, republicată, cu modificările ulterioare. Ori din moment ce art. 82 alin. 1 este în vigoare, acesta produce efecte și în raportul ei cu art. 49 din L. nr. 96/2006.
Instanța de fond s-a mărginit doar la a delimita cele două funcții publice, respectiv cea de magistrat de cea de parlamentar, fără să analizeze interdependenta celor două articole menționate mai sus.
Legiuitorul a stabilit că în ceea ce privește pensiile de serviciu acordă aceleași beneficii atât magistraților cât și deputaților și senatorilor, de unde rezultă că neconstituționalitatea prevederilor art. 1 lit. c din L. nr.1. profită și membrilor P.ui din moment ce izvorul pensiilor speciale îl reprezintă același art. 82 din L. nr. 303/2004, prevedere care a fost declarată C..
În drept, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9, art. 304 ind. 1 Cod. pr. civ.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate,
Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Prin art.1 lit. f din L. nr.118/2010, pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizia nr.241414/1 septembrie 2010 prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) o pensie de asigurări sociale de 212 lei care înlocuia pensia de serviciu de 3357 lei, acordată prin decizia nr. 241414/(...).
În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și
Justiție și ale C. Europene a D. O.:
1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.
Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituțio nale, în raport cu
dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 -egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a
analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art.
20 din Constituție r aportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adi țional la C. pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul larespectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)).
2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.8. cu privire la
neretroactivitatea legii și la discriminare .
„Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența C. Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au
fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane
vizate) a fost deja co nstatată prin deciziile C. C. anterior me nționate, instanța
constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în R., potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun
nu puteau face ree valuări în temeiul a rt. 16 din Constituț ie , iar perspectivaanalizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din
L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C..";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C.
„În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1..
Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum esteocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul
Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un „interes patrimonial"; ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o „. din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din
2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr.
1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reg lementată de nr.
1., și urmărește un „scop legitim";, de utilitate publică , în deplină concordanță cu jurisprudența C. Europene a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența „raportului
rezonabil de proporționalitate"; a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici „. nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva „dreptului la respectarea bunurilor"; (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul „. de proprietate"; (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%,uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în
concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea
premiselor de analiz ă a raportului de pr oporționalitate, fiind util a se observa
proporția reducerii beneficiului social în di scuție pentru reclamantul cauzei, iar
nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toatecategoriile de persoane vizate de nr. 1..
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de „., în afara statutului de „. (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația
socială pentru pensi onari (prevăzută de 7 din L. nr. 118/2010 privind unele
măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie
lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a
fost depășit un anumit „. de dificultate"; pentru ca instanța europeană însăși săconstate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C.
Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. Europene a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de „. în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența C. Europene a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C.
Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italieidin 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența C. Europene a D. O. reiese că stabilirea
raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare
cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.";
3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. Europene a D. O. încauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R..
„Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr.
39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c.
Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002,nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și
56001/08, par. 55).
Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R., decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11).
În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost
fundamentată pe motivele obiective invo cate la adoptarea L. nr. 1., și anume
contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în nici un fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibrabugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a
reținut că reforma s istemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a
adus atingere drept urilor la prestații soc iale, dobândite în te meiul contribuțiilor
la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu .
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță,
Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja deapreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență
nu este una lipsită de justifi care, iar Curtea Constituțională a concluzionat că
natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii .
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
Ca urmare, au fost declarate inadmisibile sesizările conexate cu privire la
invocata încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
Prin aceeași decizia, a fost amânată analiza încălcării art. 6 și 14 din C.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 96/2006, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii, iar nu cu privire la situația concretă, specială, a reclamantului.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulare, pentru a determina dacă a fost depășit „.ul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de
212 lei, care cumulată cu pensia acordată de C. de P. a B. R. din R. în cuantum de 620,03 lei la nivelul lunii martie 2007, rezultă un venit lunar din pensii situat la nivelul pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită în anul
2010 în cuantum de 858 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
În speță, la solicitarea instanței de recurs de a face precizări cu privire la situația sa financiară, personală și familială, atrasă de diminuarea pensiei, reclamantul nu a depus dovezi sau precizări.
În raport de obiectul și cauza litigiului, având în vedere că practic, s-a invocat că prin măsura recalculării pensiei de serviciu, s-au încălcat garanțiile convenționale de care orice cetățean al unui stat membru la C. trebuie să se bucure, instanța de recurs a considerat oportun ca în acest cadru procesual, să solicite precizarea concretă a situației de fapt atrasă de aplicarea măsurii contestate, având în vedere că la fel, Curtea E. a D. O. apreciază asupra încălcării drepturilor convenționale în urma unui examen concret al situației de fapt a reclamanților. De altfel, această solicitare a instanței s-a dovedit a fi în consens cu considerentele elaborate ulterior de Înalta Curte de Casație și
Justiție în cuprinsul deciziei nr. 2. pronunțată asupra recursului în interesul legii promovat în acest domeniu, unde s-a arătat, cum s-a văzut în cele de mai sus, că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.
În speță, raportat la veniturile din pensii ale reclamantului, nu se conturează o situație excepțională ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare de mijloacele de subzistență, raportat la situația comună a pensionarilor din țară, nefiind dovezi că reclamantul suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Se susține de către reclamant că art. 49 din L. nr. 96/2006 continuă să își producă efectele, ca urmare a faptului că prin decizia C. C. nr. 873 din (...) au fost declarate ca neconstituționale prevederile art. 1 lit. c din L. nr. 1. referitoare la pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor și judecătorilor, respectiv magistraților-asistenți ai C. C., or, se arată de către recurent, art. 49 din L. nr. 96/2006 face trimitere expresă la prevederile art. 82 alin. (1) din L. nr. 303/2004 privind statutul magistraților, ce reglementează pensiile de serviciu ale magistraților, existând astfel o interdependență între acestea, cu consecința că dacă se consideră neconstituțională măsura înlăturării pensiilor de serviciu ale magistraților, la fel trebuie considerată și măsura înlăturării pensiilor de serviciu ale parlamentarilor, cu atât mai mult cu cât ambele categorii reprezintă câte o putere în stat.
Motivul de recurs astfel invocat nu poate fi admis, în condițiile în care, conform celor ce preced, s-a procedat la verificarea constituționalității măsurii recalculării pensiilor de serviciu, inclusiv față de parlamentari, de către Curtea Constituțională a R., care prin deciziile nr. 871 și 873 din 2010 a statuat că nu au fost încălcate garanțiile constituționale privind egalitatea în drepturi și dreptul de a nu fi discriminat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2. pronunțată în interesul legii, a statuat cu claritate că nu poate face obiectul reevaluării de către instanțele naționale constituționalitatea măsurilor de recalculare a pensiilor de serviciu din perspectiva nediscriminării, tocmai raportat la aceste decizii ale forului constituțional național.
Or, este evident că prin declararea ca neconstituționale, în controlul de constituționalitate a priori, a dispozițiilor privitoare la recalcularea pensiilor magistraților, Curtea Constituțională a R. nu a statuat și cu privire la pensiile parlamentarilor, situație în care nu se poate extrapola concluzia de neconstituționalitate și la conținutul art. 1 lit. f) din L. nr. 1..
Cât privește susținere că prevederile art. 49 din L. nr. 96/2006 sunt în vigoare, se constată că art. 12 din L. 1. prevede în mod expres că „persoanele ale căror drepturi la pensie sunt stabilite, în condițiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege";. Așa cum a reținut și Curtea Constituțională în D. nr. 871/2010, această reglementare are semnificația faptului că art. 49-51 din L. nr. 96/2006 trebuie interpretat coroborat cu L. 1., ceea ce înseamnă că ulterior intrării în vigoare a acestei legi, au rămas condițiile de pensionare specifice deputaților și senatorilor, acestea fiind mai favorabile decât cele prevăzute de nr. 1., iar noua lege reglementează numai cuantumul pensiei la care beneficiarii acesteia sunt îndrituiți.
Aceste dispoziții, ale art. 49-51 din L. nr. 96/2006, au fost abrogate doar prin dispozițiile art. 196 lit. g) din L. nr. 263/2010.
Pentru considerentele expuse, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 raportat la art. 304 pct. 9 și 7 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T. I. împotriva sentinței civile nr. 248 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. G. G.-L. T. I. T.
N. N.
GREFIER
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.P. U.
| ← Decizia civilă nr. 1813/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 466/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
