Decizia civilă nr. 927/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 927/R/2012
Ședința publică din data de 28 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta recurentă C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 614 din 7 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamantul intimat P. G., având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 21 februarie 2012, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. C. sub nr. 7666/117/(...), contestatorul P. G. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata C. J. de P. C., să se dispună anularea Deciziei nr. 2./(...) privind recalcularea pensiei de serviciu.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că a fost beneficiarul unei pensii de serviciu stabilite în condițiile L. nr. 567/2004, iar prin decizia contestată, emisă de către pârâtă în baza dispozițiilor L. nr. 1., această pensie a fost recalculată, stabilindu-i-se pensie de asigurări sociale. M. eliminării pensiei de serviciu cu consecința reducerii cuantumului pensiei este nelegală deoarece aceasta ea constituie un drept câștigat, pensia de serviciu fiind stabilită printr-o lege previzibilă, clară. Apoi, prin măsura eliminării sale s-a adus atingere unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., fără să existe o justificare rezonabilă, fără să existe un raport de proporționalitate între măsura luată și mijloacele folosite. M. este și discriminatorie în raport cu situația magistratului, căruia i s-a menținut beneficiul pensiei de serviciu, în condițiile în care și reclamantul era supus acelorași incompatibilități ca magistratul. M. nesocotește principiul neretroactivității legii, care impune aplicarea prevederilor legii noi, privitoare la eliminarea pensiilor de serviciu numai pentru viitor, adică pensiilor care se stabilesc după intrarea în vigoare a legii noi, precum și principiul instituit de art. 180 din L. nr.1., acela al menținerii în plată al cuantumului mai avantajos în situația recalculării pensiei.
Prin întâmpinare, intimata C. J. de P. C. a solicitat respingerea acțiunii și a subliniat că legea nu s-a aplicat retroactiv, ci numai de la data intrării sale in vigoare, iar acest act normativ este obligatoriu pentru casa de pensii care nu are atribuții in verificarea actelor legislative. Calculul respectiv este aplicat încă din (...) celorlalți beneficiari de pensie, în funcție de cota contribuției, iar pensia reflectă modul în care s-au îndeplinit obligațiile de asigurări sociale, obligații în funcție de care rezultă și drepturile corelative de pensie în acest caz.
Prin sentința civilă nr. 614/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis contestația formulată de reclamantul P. G., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C.
A fost anulată D. nr. 2./(...) emisă de pârâtă.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin D. nr.
2. emisă de intimata C. J. de P. C. la data de (...) s-a stabilit în favoarea contestatorului P. G. pensia de serviciu în cuantum de 5.982 lei începând cu data de (...), acordată în baza art. 68 alin. 11 din L. nr. 567/2004, iar ulterior, intimata a emis D. nr. 2./(...) prin care a procedat la recalcularea pensiei de serviciu în temeiul L. nr. 1., H.G. nr. 737/2010 coroborată cu L. nr. 1., în urma recalculării determinându-se cuantumul actual al pensiei de 1.905 lei. Reținând prevederile art. 1 alin. 1 lit. c și art. 3 din L. nr. 1., precum și pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., făcând referiri la jurisprudența C. E. a D. O., instanța a reținut că dreptul la pensie al reclamantului, născut și actual, reprezintă un „bun"; în sensul art. 1 alin.1 din Primul protocol adițional la C., iar reducerea pensiei reclamantului cu aproape de 68% și lipsirea acestuia de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent reprezintă, indiscutabil, o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1. Ingerința este „prevăzută de lege"; și anume de art. 1-3 din L. nr. 11., norma legală în materie. Prevederile legii sunt accesibile, precise și predictibile în sensul jurisprudenței CEDO (cauzele Hentrich c. Franței și Beyeler c. Italiei), întrucât destinatarii reglementărilor pot obține toate informațiile necesare cu privire la conținutul și modalitatea de aplicare, iar consecințele sunt previzibile. Referitor la cerința scopului legitim al privării de proprietate, în jurisprudența C. li se recunoaște statelor contractante o anumită marjă de apreciere atunci când este vorba despre măsurile generale de strategie economică și socială, respectându-se, în general, alegerea făcută de legislativul național în aprecierea a ceea ce este în interes public, în domeniul economic și social, cu excepția cazului în care aceasta este în mod manifest lipsită de o justificare rezonabilă (cauzele National and Provincial Building Society și alții c. Regatul Unit, Stec și alții c. Regatului Unit, Andrejeva c. Letoniei). Prin expunerea de motive a L. nr. 1. s-a arătat că „se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare și în anul 2010"; datorită evoluției crizei economice în anul 2009 și extinderea acesteia în cursul anului 2010, precum și acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale. Ținând cont de scopul declarat al legii, tribunalul a considerat că acesta se încadrează în marja de apreciere a statului în ceea ce înseamnă noțiunea de „. public";, această apreciere nefiind în mod evident lipsită de un temei rezonabil și neimpunându-se, deci, a se cenzura optica legiuitorului (a se vedea în acest sens cauza Wieczorek c. Poloniei). În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței cu scopul l egitim urmărit, pentru a se determina dacă măsura litigioasă respectă justul echilibru necesar și dacă nu obligă reclamantul să suporte o sarcină disproporționată, trebuie să se ia in considerare modalitățile de compensare prevăzute de legislația națională. Privarea de proprietate impune, așadar, statului obligația de a despăgubi pe proprietar, pentru că, fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1. Imposibilitatea de a obține fie și o despăgubire parțială, dar adecvată în cadrul privării de proprietate, constituie orupere a echilibrului între necesitatea protecției dreptului de proprietate și exigențele de ordin general. În cauză, L. nr. 1. nu oferă contestatoarei posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate, iar legiuitorul nu a invocat nicio circumstanță excepțională pentru a justifica această lipsă. În expunerea de motive a fost justificată necesitatea luării măsurii de recalculare a pensiilor, dar nu și lipsa totală a despăgubirilor. Astfel, chiar dacă instanțele europene au statuat că art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 nu instituie dreptul la o anumită sumă în favoarea celor care au vărsat contribuții la o instituție de asigurări sociale (cauza X c. Suediei), tot la acest nivel s-a decis că „o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanta dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bătrânețe"; (cauza Muller c. Austriei). Astfel, chiar dacă statul reduce temporar pensia în situații de recesiune economică rapidă, există totuși un corp de principii de la care îi este interzis să deroge și Curtea a considerat esențial să examineze dacă dreptul la securitate socială a fost atins în substanța sa (cauza Kjartan Ásmundsson c. Islandei). În speță, micșorarea cu aproape 68% a cuantumului pensiei are în mod evident o asemenea semnificație, reducerea masivă a pensiei aducând atingere înseși substanței dreptului de proprietate al contestatoarei, iar mijlocul folosit (al eliminării definitive a dreptului la pensia de serviciu) nu se află într-un raport de proporționalitate rezonabil cu caracterul temporar al crizei economice și a perioadei rezonabile în care statul trebuie să găsească soluțiile adecvate. Acest scop legitim (al apărării față de criza economică) justifică numai măsuri pe durata determinată a crizei, deci temporare, precum suspendarea temporară a exercițiului unui drept (cum ar fi cel la pensie de serviciu). Tot în ceea ce privește cerința proporționalității ingerinței, măsura a mai fost motivată prin aceea că recalcularea pensiilor vizează eliminarea pensiilor de serviciu și, deci, a privilegiilor deoarece „pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială iar partea care depășește cuantumul suportat din bugetul asigurărilor sociale de stat, se suportă din bugetul de stat";. T. a considerat că nici în raport de această finalitate mijloacele utilizate nu sunt într-un raport de proporționalitate cu scopul urmărit. Așa cum s-a reținut și prin D. nr. 2. a C. C. și din natura juridică a dreptului la pensie de serviciu, acest drept, fondat pe un regim profesional public special de securitate socială, nu reprezintă un privilegiu și are o justificare obiectivă și rațională, fiind o compensație pentru inconvenientele majore ce rezultă din rigoarea și riscurile deosebite ale statutelor profesionale speciale. Aceste categorii profesionale speciale au acumulat un stagiu complex (atât contributiv, cât și privativ de alte venituri, simultan cu îndeplinirea unor obligații profesionale deosebit de restrictive și riscante), deci nu se află într-o situație similară cu celelalte categorii nesupuse unui astfel de regim ocupațional. Pe de altă parte, în mod fals se invocă introducerea principiului contributivității în sensul că ar elimina din cuantumul tuturor pensiilor părțile „. sau „.. Potrivit principiului contributivității, fondurile de asigurări sociale se constituie doar în principal (iar nu exclusiv) din contribuțiile datorate, iar dreptul la pensie se cuvine, doar în principal, pe baza contribuțiilor plătite. Dar aceasta nu înseamnă nicidecum că cuantumul pensiei este finanțat integral din contribuții, că pensia este egală cu contribuțiile sau că fiecare primește doar cât acontribuit. Astfel, în realitate, pensia din sistemul public nu este calculată ca însumarea tuturor contribuțiilor și nu se suportă dintr-un fond de acumulare. D., această pensie se calculează în baza unor indici economico-financiari bugetari stabiliți de lege (art.5 alin.3 și art.80 din L. nr.1. raportat la art.16 din L. nr.19/2009, constând în valoarea punctului de pensie și salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de asigurări sociale de stat) și se plătește de către stat, din bugetul de asigurări sociale de stat. În acest context, principiul contributivității este limitat și de principiul mutualității, consacrat de art. 5 alin. 3, art. 80, art. 11-12 și art. 1921 din L. nr.1.; conform acestui principiu, bugetul asigurărilor sociale, din care sunt plătite pensiile, este finanțat nu doar din contribuții, ci și din sumele alocate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale, sume ce sunt aprobate prin legile bugetare anuale. În concluzie, având în vedere că fondul de asigurări sociale este finanțat de la bugetul de stat, că pensiile de calculează în baza unor indicatori bugetari variabili (nu în baza acumulării contribuțiilor determinate) și că statul continuă să suporte o parte a pensiei publice generale pentru anumite categorii profesionale, rezultă că orice pensie din sistemul public general are atât o parte „contributivă";, cât și una „necontributivă"; (la fel cum se afirmă despre pensiile de serviciu), iar această parte „necontributivă"; nu a fost eliminată. Deci, prin eliminarea pensiilor de serviciu, nu s-a eliminat finanțarea de către stat a bugetului de pensii și nici măsura aceasta nu a avut ca efect aplicarea efectivă și față de toți pensionarii, în mod integral, a regulii contributivității. Ca atare, mijlocul utilizat (al eliminării pensiilor de serviciu) nu are ca efect eliminarea unor privilegii din sistemul de pensii, deci nu se află în raport de proporționalitate rezonabil, fiind încălcat, și sub acest aspect, art. 1 din Protocolul nr. 1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J. de P. C., solicitândmodificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii. În motivarea recursului s-a arătat că este adevărat ca pe parcursul activității si in momentul pensionarii reclamantul a avut reprezentarea unei prestații de asigurări sociale astfel cum era aceasta reglementata prin normele speciale atunci in vigoare. L. nu s-a aplicat retroactiv, ci numai de la data intrării sale in vigoare. Avându-se în vedere evoluția crizei economice in prezent se aplica o serie de masuri restrictive de acest gen. D. C. C. nr. 873/(...) nu acorda beneficiul de drept la pensie pentru pensia suplimentara, acordată în limita resurselor statului Calculul respectiv este aplicat încă din (...) celorlalți beneficiari de pensie, în funcție de cota contribuției. Pensia reflecta modul în care s-au îndeplinit obligațiile de asigurări sociale, obligații în funcție de care rezultă si drepturile corelative, de pensie în acest caz. Dreptul la pensie este un drept general și fiecare cetățean are drept egal în acest sens. Așadar nu trebuie sa existe derogări, acestea fiind cu adevărat neconstituționale. In drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 299, 3041, 312 C.pr.civ. Prin notele de ședință depuse la data de (...), reclamantul a învederat că, Curtea E. a statuat în mod constant că statele dispun de o marjă largă de apreciere pentru a stabili ceea ce este în interesul public, mai ales atunci când este vorba despre adoptarea și aplicarea unor măsuri de reformă economică și justiție socială. S-a statuat de asemenea de către Curtea E. și faptul că un stat nu poate invoca o stare generală de necesitate pentru a justifica restrângeri de drepturi șilibertăți dacă această stare, în tot sau în parte, este rezultatul unor politici anterioare greșite. Oricum, criza economică, un prea ridicat cuantum al cheltuielilor publice ori dezechilibrul bugetar nu sunt circumstanțe anume prevăzute în cuprinsul art. 53 din Constituția României și nu pot fi asimilate cu situațiile excepționale menționate în cuprinsul acestui text fundamental. Scopul L. nr. 1. a fost diminuarea dezechilibrelor existente prin înlăturarea așa numitor "pensii speciale" privite ca "privilegii" ale unor categorii profesionale. Or, de aceste "pensii speciale" și "privilegii" s-a beneficiat în baza unor legi clare și previzibile ale Statului român. Dacă Statul român a greșit atunci când a adoptat acele legi clare și previzibile, nu își poate invoca acum propria culpă pentru a justifica restrângeri de drepturi. M. transformării pensiei de serviciu în pensie de asigurări sociale, cu consecința diminuării severe a drepturilor bănești ale pensionarului, nu poate fi apreciată ca prezentând un raport rezonabil de proporționalitate între mijlocul utilizat și scopul urmărit. Privarea unor anumite categorii de pensionari de un procent covârșitor al veniturilor lor în condițiile în care alți pensionari și-au păstrat intacte aceste venituri nu este o situație compatibilă cu prevederile C.i E., așa cum a decis de altfel și Curtea în afacerea Buchen c. Cehia din 2002. Consideră că nu se poate vorbi despre o reală analiză a raportului rezonabil de proporționalitate, atâta vreme cât această analiză o privește doar pe reclamantă. Nu există niciun motiv rezonabil pentru ca doar drepturile acesteia, respectiv ale celorlalți pensionari aflați în aceeași situație, să fie afectate în vederea protejării interesului public. De asemenea, reclamantul face trimiteri la practica neunitară a instanțelor. Sub aspectul situație personale reclamantul a precizat că are probleme de sănătate care determină cheltuieli suplimentare cu medicamentația de 300-500 lei pe lună, îngrijire și că în condițiile diminuării pensiei sale cu 69% nu a reușit să adune sumele necesare efectuării unei operații pe creier absolut necesară pentru eliminarea surplusului de lichid. A mai precizat că soția sa are o pensie lunară de 1000 lei. Reclamantul a anexat la dosar acte medicale. Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. constatăurmătoarele: Prin art.1 lit. h din L. nr.1., pensiile de serviciu ale personalului C. de C. au devenit pensii în înțelesul L. nr.19/2010, calculate pe baza principiului contributivității. În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. C. a emis decizianr.2./(...) prin care a stabilit în favoarea reclamantului, începând cu data de (...) opensie de asigurări sociale de 1905 lei care înlocuia pensia de serviciu de 5982 lei, acordată prin decizia nr. 2./(...). În analiza prezentului recurs, Curtea de A. va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale C. C., ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale C. E. a D. O.: 1) Controlul de constituționalitate al L. nr.1., exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție. Prin D. nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din L. nr. 1. sunt constituți onale, în raport c u dispozițiile constituționale ale art. 15 ali n. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată , art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. Curtea Constituțională a pronunțat și D. nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2- 12 din L. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertă ților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate. Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea L. nr.1. (ex. D. nr.1579/(...)). 2) D. nr.29/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea L. nr.1., Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat , pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin D. nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare . „Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit. Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva C.i europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă, în jurisprudența C. E. o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din C. (ca de exemplu în C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza nr. 1., nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea nr. 1. în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile C. C. anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din L. nr. 47/1992, republicată. În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 1 6 din Constituție , iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din L. nr. 1. (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale. În plus, în temeiul C.i pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai osusținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a C. C.."; De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la C. În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea nr. 1. și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la C. Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în 1 din L. nr. 1., acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea L. nr. 1., în prezent abrogată și înlocuită cu nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat. Așa cum s-a stabilit prin nr. 20 din 2 februarie 2000 a C. C., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul C. de C. Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul L. nr. 1.. Aplicarea acestui act normativ ( nr. 1.) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul C.i europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional. Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din C. coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.). În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 12 aprilie 2006, C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc. Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor nr. 1. pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul L. nr. 1., iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența C. E. a D. O. în C. Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), C. A. O. ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), C. Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40). Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat. Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de nr. 1., și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică , în deplină concordanță cujurisprudența C. E. a D. O. (de exemplu, C. Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale. Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus lainițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text). Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea uneimarje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de nr. 1.. Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, A. O. ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență. În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere cri terii precum indemn izația socială pentru pensionari (prevăzută de 7 din L. nr. 11 8/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii e chilibrului bugetar) ori pensia medie lu nară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei. Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși săconstate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în D. asupra admisibilității în C. Hasani împotriva Croației). Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul C. E. a D. O. în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare). Î. Curte are în vedere jurisprudența C. E. a D. O. (C. Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, C. Rasmussen împotriva Poloniei, C. Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de N. din 18 octombrie 2005, C. Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, C. M. ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, C. Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, C. Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată. În raport cu jurisprudența C. E. a D. O. reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiu ne de apreciere în fi ecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele s ale particulare."; 3) D. de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a C. E. a D. O. în cauzeleconexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României. „Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C. garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuțiila bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și M. și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. (...)(...)(...)6/08 și 56001/08, par. 55). Statele părți la C. dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea L. nr. 1., și anume contextul economic actual și corectar ea inegalităților exi stente între diferite le sisteme de pensii. De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor. În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalita te de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de L. nr. 1., pentru a echilibrabugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea E. a D. O. a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reț inut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale , dobândite în tem eiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu. În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din C., în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii. Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari."; În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza L. nr. 217/2008. Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantului în raport de circumstanțele particulareinvocate, pentru a determina dacă a fost depășit „pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional . În concret, reclamantul beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1905 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă stabilită pentru luna septembrie 2010 la un cuantum de 861 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și A. D. de A. S., ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului. În speță, reclamantul a depus la dosar mai multe bilete de ieșire din spital și un rezultat al examinării computer tomografice din care se reține că acesta suferă de mai multe afecțiuni, însă acesta nu a făcut dovezi în cauză cu privire la costurile pe care le implică tratamentul afecțiunilor respective. Raportat la un cuantum al cheltuielilor cu medicamentele de 300-500 lei lunar, menționat de reclamant prin notele de ședință, nu s-ar putea reține că tratamentul bolilor respective ar impune reclamantului o sarcină patrimonială excesivă. Prin urmare, apreciind că reclamantul nu a dovedit existența unei situații excepționale ce ar putea să îl expună unor dificultăți materiale insurmontabile și să îl lipsească prin urmare, de mijloacele de subzistență, Curtea de A. reține că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a încălca raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, diminuarea pensiei neaducând atingere obligațiilor lunare de plată și cheltuielilor comune ale acestuia și ale familiei sale. Nu pot fi primite nici susținerile reclamantului privitoare la practica altor instanțe, în contextul în care în actuala reglementare hotărârile instanțelor nu constituie izvor de drept. Mai mult, așa cum s-a arătat anterior, în vederea unificării practicii Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat recursul în interesul legii, respectiv D. nr. 29/(...), prin care a statuat că fiecare cerere se impune a fi analizată în funcție de particularitățile acesteia. Ca atare, discriminarea la care face trimitere reclamantul în raport de alți colegi cărora li s-au menținut pensiile prin hotărâri judecătorești nu ar putea fi primită. Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va admite recursul pârâtei și va modifica în tot sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 614 din (...) a T. C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul P. G. în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G. N. N. GREFIER Red.GLT/dact.MS 3 ex./(...) Jud.fond: A.G.C.
| ← Decizia civilă nr. 56/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... | Decizia civilă nr. 185/2012, Curtea de Apel Cluj - Asigurări... → |
|---|
