Decizia civilă nr. 1320/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1320/R/2013
Ședința publică din 26 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: C. M.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de reclamantul P. A. împotriva sentinței civile nr. 704 din 17 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 18 martie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de 25 martie 2013, apoi pentru data de azi, încheierii care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că
prin acțiunea înregistrată la data de_ reclamantul P. A., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. P. E a solicitat instanței să o oblige pe pârâtă la luarea în calcul a tuturor veniturilor realizate în perioada_ -_, conform adeverinței nr._ emise de SC Remarul 16 februarie SA și în consecință, obligarea CJP, la emiterea unei noi decizii cu recalcularea punctajului său anual aferent acestei perioade.
Prin sentința civilă nr. 704/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._
, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantului.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Potrivit art. 149 din Legea nr. 263/2010: " (1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul M. ui Apărării Naționale, M. ui Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații. (2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional. (3) Comisia Centrală de Contestații funcționează în cadrul CNPP. (4) Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.";
Potrivit art. 109 alin. 2 codul de procedură civilă "Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.";
Excepția inadmisibilității a fost invocată prin întâmpinare, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 3.
Raportat la acest aspect reclamantul, la ultimul termen de judecată, a invocat faptul că pârâta nu a depus întâmpinarea în termen, ci doar după al doilea termen de judecată acordat în cauză.
Cu privire la acest aspect instanța a constatat că este adevărat că pârâta nu a depus întâmpinare în termen, dar, fiind vorba de un interes privat (al reclamantului) și nu de unul public, și acesta ar fi trebuit să invoce decăderea reclamantului din dreptul de a invoca excepția inadmisibilității, la primul termen după depunerea întâmpinării, conform art. 105 alin. 2 și 108 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Or, reclamantul a invocat decăderea pârâtului din posibilitatea de a invoca excepția inadmisibilității doar la al doilea termen după depunerea întâmpinării.
Reclamantul a mai invocat și faptul că în speță el nu înțelege să atace o decizie emisă de C. județeană de pensii, ci solicită doar ca aceasta să fie obligată să emită o altă decizie în care să îi ia în calcul toate veniturile a căror dovadă a făcut-o prin adeverința depusă. Argumentul reclamantului este însă neîntemeiat, întrucât această solicitare este de fapt tot o modalitate de a critica, și de a ataca decizia nr. 2366283/_ care a fost deja emisă în baza adeverinței nr._ . În speță, reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 149 din Legea nr. 263/263, nedepunând nicio dovadă în acest sens la dosarul cauzei, ceea ce atrage inadmisibilitatea formulării acțiunii în fața
instanței.
În consecință, în temeiul art. 149 din Legea nr. 263/2010 raportat la art. 109 din Codul de procedură civilă, instanța a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. A. ,
solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru soluționarea cauzei pe fond.
În susținere, reclamantul învederează că la data de_ a depus la CJP
C. o cerere de recalculare a pensiei (fila 54 dosar fond) în baza veniturilor realizate in perioada 1974-2001 la care a anexat și adeverința doveditoare.
Întrucât nu a primit nici un răspuns la aceasta cerere, la data de la data de_ reclamantul s-a adresat intimatei CJP C. cu o nouă cerere cuprinzând solicitări similare cu cele din cererea anterioară (fila 33).
Datorită faptului că intimata nu i-a dat nici un răspuns nici cu privire la cea din urmă cerere, acesta s-a adresat instanței de judecată.
Arată, de asemenea, că excepția inadmisibilității nu a fost invocată în termenul legal de către pârâta intimată, astfel aceasta era decăzută din dreptul de a invoca excepția lipsei procedurii prealabile administrative.
În mod greșit a reținut prima instanță incidența decăderii în privința reclamantului intimat.
In drept, recursul se întemeiază pe prevederile art. 3041, 304 pct.3, 312 alin.3 Cod de procedură civilă.
Deși a fost legal citată, intimata nu a depus întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală în cauză.
Nu au fost administrate probe noi. Recursul este fondat.
Potrivit art. 149 alin.1 din Legea nr. 263/2010, în sarcina reclamantului subzistă obligația de a se supune unei proceduri administrative prealabile obligatorii, fără caracter jurisdicțional.
În concret, în măsura în care acesta este nemulțumit de modul de soluționare a cererii adresate intimatei CJP C., acesta are posibilitatea legală de a se adresa Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de P. P. e în termen de 30 zile de la data comunicării răspunsului.
Reclamantul recunoaște că nu a urmat aceasta procedură prealabilă, ci s-a adresat direct instanței de judecată.
Neîndeplinirea procedurii prealabile nu atrage însă de plano respingerea acțiunii ca inadmisibilă, legiuitorul statuând expres prin prevederile art. 109 al. 3 Cod de procedură civilă că această excepție nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.
Referitor la acest aspect, Curtea constată că acțiunea reclamantului s-a înregistrat pe rolul Tribunalului C. la data de_, iar în urma repartizării aleatorii, primul termen de judecată s-a stabilit pentru_, termen pentru care ambele părți au fost legal citate(f. 22,23).
Conform art. 1141și 118 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 156 din Legea nr. 263/2010, în sarcina intimatei CJP C. subzista obligația de a depune
întâmpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată stabilit. Cu toate acestea, din mențiunile de pe întâmpinare (f. 26 fond) rezultă că aceasta a fost expediată de pârâtă prin fax la data de 23 iulie 2012, ora 7.09 a.m., așadar anterior desfășurării ședinței de judecată.
Este adevărat că întâmpinarea nu a fost avută în vedere la primul termen de judecată, întrucât a primit rezoluție de înregistrare la instanță doar în data de 24 iulie 2012 și a fost cusută la dosar ulterior desfășurării ședinței de judecată, însă nu se poate reține că acest aspect nu este imputabil pârâtei câtă vreme în sarcina acesteia subzista obligația de a depune întâmpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termenul stabilit, potrivit normelor legale anterior evocate.
Or, conform art. 103 al. 1 Cod de procedură civilă neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea.
De menționat că sancțiunea decăderii trebuie invocată de partea interesată și se impune a fi constatată de către instanța de judecată în fața căreia actul de procedură a fost îndeplinit peste termenul legal.Dacă decăderea nu a fost invocată, întâmpinarea formulată peste termen își produce efectele normale, rămânând valabilă, considerându-se că partea în drept a se prevala de sancțiunea decăderii a renunțat tacit a mai invoca depășirea termenului de depunere a acestui act procedural.
În raport de aceste aspecte, Curtea constată că prima instanță a reținut prin considerente că reclamantul a invocat excepția decăderii pârâtei doar la al doilea termen ce a urmat celui în care s-a depus întâmpinarea, iar nu la termenul imediat următor, cum statuează prevederile art. 105 al. 2 și art. 108 din Codul de procedură civilă.
Verificând documentația de la dosar, Curtea constată că întâmpinarea formulată de către intimata CJP C. a fost înregistrata la data de_, respectiv după prima zi de înfățișare( aspect care însă nu poate fi imputabil decât pârâtei intimate, după cum s-a arătat anterior), iar următorul termen de judecata a fost stabilit la data de_, termen la care reclamantului, prin reprezentant, i s-a comunicat in ședința publica întâmpinarea, fără a se indica prin încheierea de ședință dacă este vorba despre întâmpinarea transmisă prin fax la data_ și înregistrată la data de_ sau despre cea cu conținut identic înregistrata la data de_ (f. 30 fond). Cauza a fost amânată pentru studierea întâmpinării si pentru ca intimata sa depună dosarul de pensie, fiind stabilit termen la data de_, termen la care reclamantul a invocat excepția decăderii.
Cum din documentația de la dosar rezultă că reclamantul a luat cunoștință despre întâmpinare doar la termenul din_, iar excepția decăderii a fost invocată de către acesta la data de_, respectiv la termenul ce a urmat celui în care a luat cunoștință despre depunerea întâmpinării, Curtea apreciază că
excepția decăderii a fost formulată de către reclamant în termenul legal și prin urmare, prima instanță trebuia să constate decăderea pârâtei din dreptul de a mai invoca excepția inadmisibilității.
Constatând că în mod greșit Tribunalul a soluționat cauza prin admiterea excepției inadmisibilității, fără a proceda la cercetarea fondului cauzei, și având în vedere și celelalte considerente expuse, în conformitate cu art. 312 al. 1, 5 cod de procedură civilă Curtea va admite recursul reclamantului și va casa sentința atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul P. A. împotriva sentinței civile nr. 704 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o casează în întregime și, în consecință, trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | ||||
D. G. L. | D. | C. | M. | C. | M. |
Red.DG/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: B.G.Z.
← Sentința civilă nr. 6087/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Sentința civilă nr. 8144/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
---|