Decizia civilă nr. 173/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 173/R/2013
Ședința publică din 21 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G.
GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta L. F. E. împotriva sentinței civile nr.1536 din 09 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată C.
J. DE P. M., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantei recurente L. F. E., avocat Sandu Florin, în substituirea domnului avocat Pop Alexandru I., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar delegație de substituire, copia Deciziei civile nr. 143/R-CA din 31 ianuarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, copia Deciziei nr. 555 din 24 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._ (număr în format vechi 4756/2011) cu spețe similare, și o listă referitoare la personalul auxiliar care au formulat contestații la decizii personale de recalculare cf. HG 737/2010 soluționate favorabil - irevocabil.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii și a anulării deciziei de recalculare a pensiei de serviciu nr. 2. /_, susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. De asemenea, solicită a se avea în vedere deciziile depuse la dosar. Solicită obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată și se obligă a depune la dosar până la ora 1200, note de cheltuieli.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1536 din_ a Tribunalului M., pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă contestația formulată de contestatoarea L.
F. E. împotriva deciziei de recalculare a pensiei de serviciu nr. 2. din_ emisă de C. J. de P. M. în contradictoriu cu această intimată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Contestatoarea a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1-3 din Legea 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, ca de altfel și ale dispozițiilor Legii 119/2010 în ansamblul său, excepție ce a fost înaintată Curții Constituționale spre soluționare.
Soluționarea acestei excepții de către Curtea Constituțională nu suspendă judecata potrivit Legii 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii 47/92.
Pe fond, tribunalul a reținut:
Prin decizia nr. 2. /_ contestată (f.5), pensia de serviciu de care beneficia contestatoarea în baza Legii nr. 567/2004 a fost recalculată în temeiul Legii nr. 119/2010. Anterior acestei date, contestatoarea beneficia de pensie de serviciu în baza Legii nr. 567/2004, în cuantum de 4467 lei, această pensie a fost stabilită și actualizată potrivit art. 68 din Legea nr. 567/2004.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 119/2010 (art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010. În conformitate cu art. 3 din Legea nr. 119/2010, C. J. de P. M. a procedat la recalcularea pensiei de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000. În urma recalculării pensiei contestatoarei a fosta stabilită la nivelul sumei de 1263 lei.
S-a reținut incidența în cauză a Deciziei nr. 873/2010 prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. 2 privind neretroactivitatea legii.
În ceea ce privește încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în hotărârea pronunțată în cauza Muller c/a Austria în 1972, CEDO a statuat că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.
Având în vedere cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, respectiv suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu poate avea semnificația unei exproprieri.
Legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcție de posibilitățile financiare ale statului.
Și în alte cauze în care CEDO a fost sesizată cu încălcări ale dreptului de proprietate, ca urmare a diminuării pensiilor s-a apreciat că o astfel de ingerință nu este de tipul "privării de proprietate"; (Hotărârea din_ Aizupurna Ortiz c/a Spaniei, unde pierderea unei pensii complementare este analizată din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor).
Curtea a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr. 1 (T c/a Suediei, Jankovici c/a Croației - 12 octombrie 2000, Lenz c/a Germaniei, Callejos c/a Spaniei - 18 iunie 2002).
Prin urmare, CEDO nu analizează situația reducerii pensiilor ca o "Privare de proprietate";, astfel încât lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce la încălcare art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Statul se bucură de largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale, în acest domeniu.
În cauzele Wiecsorek c/a Poloniei - Hotărârea din 8 decembrie 2009 și Mellachen c/a Austriei - Hotărârea din 19 decembrie 1989, curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei.
Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu va consta în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate.
Marja de apreciere a statului în stabilirea politicii sale în această materie este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Ingerința statului în exercitarea dreptului este, în întregime posibilă dacă se sprijină pe o bază legală, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societatea democratică.
Așa cum a indicat Curtea Europeană statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere pentru a hotărî necesitatea unei ingerințe, acest aspect, impunându-se în contextul în care autoritățile naționale dispun de o cunoaștere aprofundată și concretă a situației sociale locale și, de aceea, sunt mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ce măsuri apar ca imperative de interes general al comunității.
În primul rând apanajul aprecierii revine legiuitorului căci acesta este chemat să analizeze oportunitatea luării unei măsuri de ordin legislativ și apoi, în funcție de datele complexe de care dispune, să aplice acea măsură legislativă și să soluționeze problematica socio-economică astfel încât să corespundă cel mai bine dezideratul avut în vedere.
Chiar CEDO a cărui jurisprudență a avut drept consecință modificări legislative semnificative în dreptul statelor membre, a manifestat reticență în a interveni în marja de apreciere a statelor, în special în ce privește chestiuni de natură fiscală sau ce țin de politicile socio-economice.
În contextul crizei actuale cu efecte asupra deficitului bugetar se poate spune că măsura luată de recalculare a pensiei de serviciu a contestatoarei intră în marja de apreciere a statului, că există raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit, respectiv justul echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și imperativele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului.
În prezenta contestație, în susținerea argumentațiilor se critică HG 737/2010 care nu face obiectul analizei de față (ea fiind atacată în contencios administrativ).
De asemenea, încălcarea principiilor de drept constituțional prin adoptarea Legii nr. 119/2010 nu poate face obiectul analizei de față, contestatoarea nu a formulat o sesizare a Curții Constituționale în acest sens.
Contestatoarea a mai arătat că prin adoptarea Legii nr. 119/2010 și a HG 737/2010 Statul Român încetează să aibă reguli naționale compatibile cu reglementarea comunitară. Și în acest sens, în ceea ce privește legislația comunitară, în materie sunt Directiva 79/7/CEE privind principiul egalității de tratament între femei și bărbați, precum și Directiva nr. 86/378/CEE modificată prin Directiva nr. 96/97/CEE privind aplicarea principiului egalității în schemele ocupaționale de securitate, care acoperă sectorial și legile speciale de pensii.
Dacă Statul Român nu are reguli naționale compatibile cu reglementările comunitare, acestea o stabilește Curtea Europeană a Justiției și în acest sens CEE nu s-a pronunțat, iar contestatoarea nu a formulat o sesizare a Curții Europene de Justiție în procedura accelerată a întrebărilor preliminare.
Conform art. 1 din Directiva 86/378/CEE, obiectivul acesteia este de a pune în aplicare în cadrul reformelor profesionale de securitate socială, principiul egalității de tratament între bărbați și femei, respectiv "principiul egalității de tratament"; din Directiva 96/97/CEE care este de modificat de Directiva 86/378/CEE privind aplicarea principiului egalității de tratament pentru femei și bărbați în reformele profesionale de securitate socială; la fel și Directiva nr. 79/7/CEE atestă principiul egalității de tratament între femei și bărbați, or Legea nr. 119/2010 nu instituie nicio diferență între bărbați și femei.
În contextul celor de mai sus, contestația a fost respinsă în totalitate ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta L. F. E.
, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației și anularii deciziei de recalculare a pensiei de serviciu nr. 2. /_ și obligarea intimatei și la plata cheltuielilor de judecata în recurs.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că a desfășurat o activitate cu un grad ridicat de risc de îmbolnăvire precum și un grad de stres ridicat, ocupând funcția de arhivar-registrator pe lângă Judecătoria Baia Mare, iar pensia mi-a fost stabilita tocmai în considerarea acestei activități speciale.
P. le speciale au fost instituite în general având în vedere regimul profesional ce comporta un factor de stres și risc de îmbolnăvire foarte ridicat.
În acest sens, este de remarcat faptul ca opțiunea unui individ pentru a urma o anumita profesie poate fi determinată și de perspectiva ca, după suportarea rigorilor specifice profesiei în perioada activa, sa beneficieze în perioada pasiva a vieții sale, de o pensie de serviciu al cărui nivel, evident mai ridicat decât cel din sistemul public de pensii, sa fie determinat tocmai de regimul special al profesiei în cauza.
Partea necontributivă, acordarea suplimentului ține de politica în domeniul asigurărilor sociale. Prin urmare, pensiile speciale, fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, ar putea de principiu a fi eliminate dacă există o rațiune suficient de puternică în acest sens, însă recurenta consideră ca o atare măsura nu poate sa afecteze drepturile deja câștigate.
În momentul în care statul a dispus recalcularea tuturor pensiilor pe baza sistemului contributivității, a ignorat în totalitate împrejurarea că atât pensionarii din sistemul public, cât și cei beneficiari ai penselor speciale au plătit contribuții de asigurări sociale procentual, însă aceștia din urmă s-au întemeiat cu bună credință - principiu general ce guvernează raporturile de munca, pe certitudinea că statul, ca o confirmare a statutului lor special, și-a asumat obligația ca pe lângă partea contributiva a pensiei, să le mai acorde și suplimentul de la bugetul de stat.
Tocmai prin momentul în care intervine aceasta măsura a statului (când pensionarul nu mai poate reveni asupra deciziei sale de a se reîncadra într-o anumita profesie), se poate considera ca fostul echilibru a fost rupt, scăderea pensiei speciale a reclamantului echivalând practic cu negarea însăși a recurentei dreptului la pensie.
Trebuie așadar avut în vedere scăderea cuantumului pensiei de la 4467 lei la 1263 lei.
Prin urmare, ceea ce ocrotește Convenția Europeana a Drepturilor Omului este dreptul la pensie ca drept fundamental și ca un bun intrat în patrimoniul individului, astfel cum acesta este reglementat în legislația interna a fiecărui stat. Diminuarea veniturilor recurentei este destul de drastica de la 4467 lei la
1263 lei, sens în care, chiar daca ea a fost determinată de situația excepțională în care se afla finanțele țării, combinată cu situația de criză economică mondială,
situație în care s-a luat măsura reformării sistemului de pensii, s-a ajuns la atingerea substanței chiar a dreptului la pensie.
Astfel s-a probat înaintea instanței de fond ruperea justului echilibru între interesul general și interesele particulare, ingerința statului nefiind proporțională în raport de interesele particulare afectate, sens în care motivarea hotărârii atacate este făcută cu aplicarea greșita a legii.
Deși scopul Legii 119/2010 poate fi considerat legitim, având în vedere că acest act normativ urmărește diminuarea efectelor crizei economice, totuși nu exista un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele alese și interesele individuale, instituindu-se o sarcina împovărătoare și excesivă doar pentru anumite categorii de pensionari, cu atât mai mult cu cat măsura luata nu a avut un caracter temporar.
Prevalența normei europene (sens în care se face trimitere la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 la CEOO, care se aplica cu prioritate fata de orice dispoziții de drept intern conform art. 20 din Constituție), constituie argument suplimentar în sensul că atingerea adusă dreptului dobândit anterior de recurentă, cu atât mai mult cu cât există o disproporție foarte mare între cele două cuantumuri ale pensiei, este nelegală.
Nu trebuie omis că deși in abstracto recurenta beneficiază de pensie în continuare, disproporția reprezentând circa 3/4 din pensia anterioară, ce a fost suprimată prin decizia contestată, constituie in concreto o atingere adusă dreptului de proprietate.
Pensia nu poate fi analizată, ca și drept/bun prin prisma prestației succesive care constituie doar modalitatea de plată, ci ea trebuie privită în considerarea dreptului astfel cum a fost recunoscut la emiterea deciziei de pensionare. Prin urmare nu se poate aprecia ca nu s-ar aduce atingere dreptului contestatoarei, întrucât acest drept s-a născut la momentul deciziei anterioare, nefiind un drept care se reconfirma lună cu lună, pentru a aprecia că intervenția statului se justifică exclusiv pe principiul dreptului suveran al acestuia de a dispune asupra politicilor fiscale.
Având în vedere ca pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectiva și raționala, eliminarea acestora putea fi făcută doar în condițiile în care ar fi existat o rațiune în acest sens, respectiv o cauza suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Prin art.1 lit. c din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, calculate pe baza principiului contributivității.
În aplicarea acestui act normativ, pârâta C. J. de P. M. a emis decizia nr. 2. /_ prin care a stabilit în favoarea reclamantei, începând cu data de_ o pensie de asigurări sociale de 1263 lei care înlocuia pensia de serviciu de 4467 lei, stabilită începând cu data de_ prin Decizia nr. 2.
/_ .
În analiza prezentului recurs, Curtea de Apel va reține în plus față de considerentele expuse judicios de instanța de fond, următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:
Controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010, exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție.
Prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport
cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16
- egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate priva tă
, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53 - restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și
în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Proto colul nr. 1 adițional la
Convenția pentru a părarea drepturilor omului și a libert ăților fundamentale
(dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 (ex. Decizia nr.1579/_ ).
Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie (inclusiv Decizia nr. 120/2007) nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurentă.
Decizia nr.29/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție
Soluționând un recurs în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr.119/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr.871 și nr.873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare
.
"Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care
aceste pensii speciale au fost stabilite in ițial (c onform statutelor profesionale ale
categoriilor de per soane vizate) a fo st deja constatată prin deciziile Cur ții
Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica
autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de dr ept comun nu
puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție
, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de
compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție
.
În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea Legii nr. 119/2010 și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la Convenție.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în art. 1 din Legea nr. 119/2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din
18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul Curții de Conturi.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000.
Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenției europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este le gală, întrucât este r eglementată de Legea
nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate p ublică
,
în deplină
concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului
rezonabil de proporționalitate"
a fost sursa practicii neunitare ce a condus la
inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de
exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori
când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere cri terii precum indemn izația socială pentru
pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri
necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară,
după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost
depășit un anumit "prag de dificultate"
pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani
împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte
cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că
stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o ches tiune de apreciere în
fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare. ";
Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko,
M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României.
"Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic
, citată anterior; Kuna
, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României
, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pe nsii a fost fundam entată pe motivele
obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic
actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor
reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor
, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferenț
ele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemulu i de pensii nu a avut
un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la presta ții sociale, dobândite
în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor
de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea Europeană a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii, instanța de recurs va înlătura criticile reclamantei referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 567/2004, la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, controlul judiciar realizat de instanța de recurs va urmări analizarea situației reclamantei în raport de circumstanțele particulare invocate, pentru a determina dacă a fost depășit "pragul de dificultate";, care ar atrage o considerare a încălcării art.1 din Protocolul adițional .
În concret, reclamanta beneficiază de o pensie de asigurări sociale de 1263 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă cuvenită femeilor în anul 2010 în cuantum de 767 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantei.
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamanta nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază că în raport de probele administrate reclamanta nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
În fine, în ceea ce privește cu jurisprudența altor instanțe care au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile de anulare a deciziilor de recalculare emise în temeiul Legii 119/2010, se reține că singurul remediu prevăzut de dreptul intern pentru asigurarea practicii unitare este recursul în interesul legii, iar prezenta hotărâre este conform Deciziei nr. 29/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii în această materie. De altfel, în Cauza Ștefănică și alții împotriva României din 2 noiembrie 2010 instanța europeană a statuat că "anumite divergențe în interpretare pot fi acceptate ca fiind caracteristici inerente ale oricărui sistem judiciar care, asemenea celui din România, se bazează pe o rețea de instanțe de fond și de recurs competente în domeniul lor de jurisdicție teritorială (paragraf 30).
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta L. F. E. împotriva sentinței civile nr. 1536 din_ a Tribunalului M., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
L. D. | S. | D. | D. | G. |
GREFIER,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ _
Jud.fond: Codrea M.
| ← Decizia civilă nr. 474/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 4380/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
