Decizia civilă nr. 2312/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția I Civilă

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2312/R/2013

Ședința publică din data de 14 mai 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T.

G.: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele C. J. DE P. M. și C. N. DE P. P. împotriva sentinței civile nr. 355 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._ privind și pe intimatul reclamant C.

D. I., având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului reclamant și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamantul intimat a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 8 mai 2013.în ședința publică de azi intimata a transmis prin fax la dosar concluzii scrise.

Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentelor, ca și pe aceea a intimatului, de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 355 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._

s-au respins excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii invocate de pârâta C. J. de P. M. ;

S-a admis contestația formulată și precizată de reclamantul C. D. I., în contradictoriu cu pârâtele C. J. de P. M. și C. N. de P. P. și, în consecință:

S-a anulat Hotărârea nr. 3523/_ emisă de Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de P. P. ;

S-a anulat Decizia nr. 1. /_ emisă de pârâta C. J. de P. M.

;

Pârâta C. J. de P. M. a fost obligată la recalcularea pensiei

reclamantului pentru limită de vârstă stabilită prin Decizia nr. 1. /_ luând în considerare și veniturile asigurate realizate în acord global și menționate în adeverința nr. 176/_ emisă de S.C. C.D.P. ARIS S.A., cu acordarea noilor drepturi începând cu data de_ .

Pentru a hotărî astfel prima instanță a respins excepțiile inadmisibilității și prematurității contestației, reținând că reclamantul s-a adresat Comisiei Centrale de Contestații cu contestația nr.164808/_ formulată împotriva Deciziei nr.1. din_ corespunzător art. 149 din Legea 263/2010, însă, întrucât nu a primit o hotărâre în termenul de 45 de zile menționat de art. 150 al. 4 din Legea

263/2010, a înțeles să se adreseze și instanței de judecată, iar după emiterea Hotărârii nr. 3523/_ și-a precizat contestația și împotriva acesteia, excepțiile invocate de pârâtă fiind, în aceste condiții, neîntemeiate.

Pe fond,

instanța a reținut că reclamantul s-a pensionat pentru limită de vârstă în temeiul Legii 3/1977, în baza deciziei nr. 1. /_ .

La data de_ reclamantul s-a adresat Casei Județene de P. M. solicitând recalcularea pensiei pe baza adeverinței nr. 176/_ emisă de S.C.

C.D.P. ARIS S.A. prin valorificarea veniturilor suplimentare realizate în acord global.

Cererea a fost înregistrată sub nr. 1. din_ și a fost respinsă prin Decizia nr. 1. /_ .

Reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1. /_, care a fost respinsă de Comisia Centrală de Contestații din cadrul C.N.P.P. prin Hotărârea nr. 3523/_ .

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea 19/2000, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice sau juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar conform art. 78 alin. 4 din același act normativ, punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale.

Legiuitorul a consacrat astfel, că principiu fundamental, principiul contributivității la stabilirea drepturilor de asigurări sociale, inclusiv a pensiilor pentru limită de vârstă. Acest principiu era prevăzut, chiar dacă nu era menționat în mod expres, și în legea anterioară, respectiv Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, stipulându-se că dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care au desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă pentru care angajatorii au plătit contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege și a fost preluat, tot ca principiu esențial și de Legea 263/2010 (art. 2 lit. c) privind sistemul unitar de pensii publice care a abrogat Legea 19/2000.

Dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurări sociale de stat și prevederile Legii 27/1966 stabileau obligația angajatorului de a vira la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de salariat, iar retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajatului în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise lunar în carnetul de muncă.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost câștigul total, astfel cum a fost definit prin art.9 din Legea nr.57/1974.

Prin Decizia nr. 19/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat și a statuat, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin.1 și 2 din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din OUG nr.4/2005, că formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin.1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Î. Curte a apreciat că neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform

contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităților dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce privește cuantumul acestor drepturi.

Decizia nr. 19/2011 a fost obligatorie și sub imperiul Legii nr. 263/2010, care reia dispozițiile art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin.1 și 2 din Legea nr. 19/2000 în interpretarea cărora a fost admis recursul în interesul legii declarat.

Potrivit adeverinței nr. 176/_ emisă de S.C. C.D.P. ARIS S.A. reclamantul și-a desfășurat activitatea în perioada 1968- 1971 în acord global conform Legii 57/1974, realizând câștiguri cu caracter permanent, pentru care în conformitate cu Decretul 389/1972 s-au achitat cotele de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat (CAS), fila 50 dosar.

Prin adeverința nr. 213/_ S.C. C.D.P. ARIS S.A. a confirmat, din nou, că veniturile realizate de reclamant în acord global, menționate în adeverința nr. 176/_, au făcut parte din salariul brut și pentru aceste sume s-a achitat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat (f.22).

În considerarea celor de mai sus, ținând cont de faptul că reclamantul a solicitat la data de_ recalcularea pensiei pentru limită de vârstă cu luarea în calcul a întregului venit asigurat și având în vedere faptul că veniturile realizate de acesta în acord global conform Legii nr.57/1974 au avut caracter permanent și că pentru sumele respective s-a plătit CAS, în baza art. 1 din Decretul 389/1972, art. 96 al. 2 și din Legea 263/2010, instanța a admis acțiunea precizată, a anulat Hotărârea nr. 3523/_ emisă de Comisia Centrală de Contestații din cadrul C.N.P.P., precum și Decizia nr. 1. /_ a Casei Județene de P. M. și a obligat pe aceasta din urmă să recalculeze pensia reclamantului luând în considerare veniturile obținute în acord global, menționate în adeverința nr. 176/_ emisă de S.C. C.D.P. ARIS S.A.

Acordarea noilor drepturi s-a făcut cu începere de la data de_, respectiv din luna următoare celei în care s-a înregistrat cererea de recalculare a pensiei, corespunzător prevederilor art. 107 al. 5 din Legea 263/2010.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele C. J. DE P. M. și C. N. DE P. P.

solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fapt, prin sentința pronunțată în dosarul cu nr. de mai sus instanța de fond a admis acțiunea formulată și precizată, a dispus anularea Hotărârii nr. 3523 din_ emisă de Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de P. P. și anularea deciziei nr. 1. din_ emisă de C. J. de P. M., precum și obligarea Casei Județene de P. M. la recalcularea pensiei reclamantului luând în considerare și veniturile realizate în acord global, menționate în adeverința nr. 176 din_, eliberată de CDP ARIS SA B. M., cu acordarea noilor drepturi începând cu data de_ .

Consideră că sunt incidente în cauză prevederile art.304 pct.9 cod procedură civilă pentru motivele pe care le va expune în continuare.

Consideră că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 165 alin.( 1) și (2) din Legea nr.263/2010, art. 127 alin.1 din normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, anexa nr. 15 la aceste norme și încălcarea pct. VI din anexa nr. 15 normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010.

Așa cum rezultă din actele existente la dosar, reclamantul este pensionar pentru limită de vârstă din anul 1999. Prin cererea înregistrată la C. J. de

P. M. sub nr. 1. din_, reclamantul a solicitat recalcularea pensiei în baza adeverinței nr. 176 din_ eliberată de S.C. CDP ARIS S.A. B. M., cuprinzând veniturile suplimentare realizate sub formă de acord în perioada 1968

- 1971. Prin decizia nr.1. din_ a fost respinsă cererea reclamantului de recalculare a pensiei. Prin hotărârea nr.3523 din_ emisă de C. N. de

P. P. - Comisia Centrală de Contestații, a fost respinsă contestația reclamantului împotriva deciziei emisă de C. J. de P. M. .

În conformitate cu prevederile art.107 alin.(3) din Legea nr.263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia. întrucât perioadele la care se referă salariile cuprinse în adeverințele invocate sunt anterioare datei de_, sunt incidente în cauză prevederile art.165 alin.(l) și (2) din Legea nr.263/2010.

Conform art.165 alin.(l) din Legea nr.263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de_, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în funcție de modul de înregistrare al acestora în carnetul de muncă. Art.165 alin.(2) din Legea nr.263/2010, prevede că la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin.(l) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare. De asemenea, art.127 alin.(l) din normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin H.G. nr.257/2011, prevede că: "sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și plata drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art.165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr.15". Printre sporurile reglementate în anexa nr.15 la norme, nu se regăsește și sporul pentru munca în acord/venitul realizat în acord. Pct. VI din anexa nr.15 la norme prevede că "adeverințele prin care se dovedesc aceste sporuri vor cuprinde: datele de identificare a persoanei, denumirea unității, perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, funcția, meseria sau specialitatea exercitată, denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată, perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat";. De asemenea, la pct. VI din anexa nr.15 la norme se menționează că: "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale...".

Raportat la aceste dispoziții legale, consideră că în mod greșit a apreciat instanța de fond că veniturile realizate sub formă de acord, înscrise în adeverința nr.176 din_ au avut caracter permanent. Prin dispozițiile art. 165 din Legea nr.263/2010, articol cuprins în capitolul dispoziții tranzitorii, legiuitorul a înțeles să reglementeze problemele ivite ca urmare a aplicării în timp a legislației de pensii. În acest context, invocă și dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 2/1983:

"Pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord; ";în consecință, drepturile bănești obținute în acord global erau venituri suplimentare, ca parte variabilă a retribuției, și nu sporuri cu caracter permanent.

De asemenea, consideră că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor pct. VI din anexa nr.15 normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010, aprobate prin H.G. nr.257/2011. Astfel, cu toate ca la pct. VI

din anexa nr. 15 la normele invocate, se prevede în mod expres că formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au tăcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, instanța de fond a apreciat că aceste venituri se iau în considerare la stabilirea pensiei.

În susținerea recursului invocă și Decizia înaltei Curți de C. și Justiție nr.19/_ (publicată în monitorul oficial nr.51 din 22 ianuarie 2013), în care se menționează că sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de_ vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru,acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale. Așa cum a menționat deja, veniturile realizate în acord global erau venituri suplimentare, ca parte variabilă a retribuției, nu au avut caracter permanent și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare.

În drept, invocă dispozițiile: art.304 pct.9 cod procedură civilă, Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, H.G. nr.257/2011, pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Intimatul reclamant C. D. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței atacate. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 107 alin. 3 și 5 din Legea nr. 263/2010, pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor și/sau a stagiilor de cotizare, prevăzute de lege, nevalorificate la stabilirea acesteia, sumele rezultate urmând a se acorda începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.

În conformitate cu art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 pot fi avute vedere și sporurile cu caracter permanent înregistrate în carnetele de muncă sau sunt dovedite prin adeverințe eliberate de unități.

Într-adevăr, așa cum a arătat și recurenta pârâtă, potrivit dispozițiilor cuprinse în anexa nr. 15 a HG nr. 257/2011 de aprobare a normelor de aplicare a Legii nr. 263/2010, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord, întrucât nu au făcut parte din bază de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.

În mod corect a reținut prima instanță că în ceea ce privește sumele realizate cu titlu de acord global, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, în soluționarea unui recurs în interesul legii, stabilind că: ";În interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilește că: Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.";

Cum dispozițiile cuprinse în OUG nr. 4/2005 și Legea nr. 19/2000, care au fost interpretate de către ÎCCJ, au fost preluate cu același conținut în legislația

privitoare la sistemul unitar de pensii publice, Curtea apreciază că efectele Deciziei nr. 19/2011 se impun a fi extinse în privința modului de calcul a punctajului mediu anual și în cazul cererilor de recalculare formulate după data de_ .

Potrivit dispozițiilor art. 3307alin. 4 din C.pr.civ. decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată, motiv pentru care se constată a fi nefondate criticile formulate de recurentă cu privire la dispoziția instanței de fond de obligare la recalcularea pensiei în funcție de veniturile constând în acord global.

Din modul de redactare al adeverinței nr. 176/_ emisă de S.C. C.D.P. ARIS S.A reiese cu certitudine că veniturile constând în "acord global"; au fost incluse în salariul brut, constituind baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se și cotele CAS.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele C. J. DE P. M. și C. N. DE P. P. împotriva sentinței civile nr. 355 din_ a T. ui M. pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. C. G. N. M. I. T.

G.

N. N.

Red.D.C.G./dact.V.R.

2ex./_

Jud.fond: Brîndușa G.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2312/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale