Decizia civilă nr. 251/2013. Asigurări sociale

Dosar nr._ *

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 251/R/2013

Ședința publică din 28 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.

GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul D. V. împotriva sentinței civile nr. 12408 din 20 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._ *, privind și pe pârâta intimată C. J. DE P. C., având ca obiect asigurări sociale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent D. V., personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 25 ianuarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată C. J. de P.

C. a depus la dosar întâmpinare la care a anexat un set de acte (filele 83-88), un exemplar înmânându-se reclamantului recurent.

Reclamantul recurent solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării.

Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea reclamantului recurent să studieze întâmpinarea.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reclamantul recurent D. V., personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.

Reclamantul recurent depune la dosar copia xerox a unui bilet de ieșire din spital și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, susținând concis motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. În esență, arată că a solicitat Tribunalului C. să ia în calcul la recalcularea pensiei gradul de handicap și că prima instanță nu a analizat toate capetele de cerere, având în vedere că instanța de recurs a admis recursul și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. De asemenea, arată că pârâta intimată C. J. de P. C. nu a depus nicio întâmpinare în rejudecare și se poate trage concluzia că aceasta nu avea ce obiecta și de ce se opune la acțiunea sa.

Reclamantul recurent arată că prin întâmpinare la punctul 1 se face referire la Decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curții de C. și Justiție și la art. 43 din Legea nr. 19/2000 care nu îi este aplicabil.

Reclamantul recurent solicită recalcularea pensiei în baza certificatului de handicap din 2004 și precizează că în cuprinsul Deciziei nr. 40/2008 a Înaltei Curții de C. și Justiție apare art. 47 din Legea nr. 19/2000 care se referă la cei pensionați prin Legea nr. 3/1977 cu deosebire că Legea nr. 19/2000 prevede la art. 47 necesitatea existenței stagiului de cotizare în condiții de handicap preexistent și că din această decizie se trage concluzia că pentru cei pensionați în baza Legii 3/1977 nu influențează dacă s-a lucrat sau nu înainte de ivirea handicapului. Învederează că la fila 21 și 22, prin întâmpinare, se arată că art. 47 din Legea nr. 19/2000 este menționat în Decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curții de C. și Justiție, decizie dată nu pentru cei pensionați în baza Legii nr. 19/200 ci pentru cei pensionați în baza Legii nr. 3/1977.

Reclamantul recurent solicită să se ia în considerare cele prezentate și să fie obligată C. J. de P. C. la recalcularea pensiei, având în vedere că sunt 3 zile înscrise ilegal în Carnetul de muncă și în baza unor adeverințe aflate în copie și înregistrate în Carnetul de muncă fără a fi parafate.

Reclamantul recurent solicită să se analizeze temeinic dosarul, să i se ia în considerare la pensie certificatul de încadrare în grad de handicap și să se oblige

C. J. de P. C. să-i recalculeze pensia cu luarea în considerare a certificatului de încadrare în grad de handicap, a grupei a II-a de muncă și a punctajului aferent acestei grupe cu împărțirea la 20 a punctajului total realizat.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2097/_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._

, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul D. V. împotriva pârâtei C. J. de P. C., având ca obiect asigurări sociale.

Prin Decizia civilă nr. 5001/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._

s-a admis recursul declarat de reclamantul D. V. împotriva sentinței civile nr. 2097 din 21 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., care a fost casată în tot și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 12408 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ *

, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul D. V. împotriva pârâtei C. J. de P. C., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

:

Potrivit procesului verbal, pentru înregistrarea accidentelor în legătură cu producția, nr.1/_ reclamantul angajat ca ziler la Brigada II vegetală, a suferit un accident în data de 27 iulie în urma căruia și-a fracturat femurul drept.

Conform deciziei nr.252/_ reclamantul a fost încadrat în gradul II de invaliditate datorită accidentului de muncă avut în anul anterior.

La data de_, la cerere, reclamantul obține certificatul de încadrare în grad de handicap accentuat permanent, dobândit la vârsta de 15 ani cu scopul de a beneficia de prevederile art. 47 alin. 1 lit.b) din Legea nr. 19/2000.

Reclamantul beneficiază de pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă începând cu data de_ conform deciziei nr.1. emisă în baza Legii nr. 3/1977 din care rezultă o vechime totală de muncă întregită la 39 de ani realizată în grupa I, 8 ani 10 luni și o zi, în grupa a II-a 17 ani, 3 luni și 17 zile și în grupa a II-a 4 ani, 2 luni și 29 de zile.

Potrivit deciziei nr.40/2008 a I.C.C.J invocată ca temei legal de către reclamant, dispozițiile art.77 alin. 2 raportat la art.40 alin. 1 și 2 din Legea nr.

19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că: stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul_ -_ și care și-au desfășurat activitatea în grupe

speciale de muncă, este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Art. 14 din Legea nr. 3/1977 se referă la beneficiul acordării a câte unu an și 6 luni pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă, cel puțin 20 de ani și a unui an și 3 luni pentru cel puțin 25 de ani, desfășurați în grupa a II-a de muncă, la vârstele la care bărbații și femeile care și-au desfășurat activități în grupa I și a II-a de muncă pot fi pensionați la cerere și să li se reducă vârsta de pensionare proporțional cu anii lucrați și nu la încadrarea într-un grad de handicap.

Art. 47 din Legea nr. 19/2000 prevede beneficiul reducerii vârstelor standard de pensionare și a stagiilor de cotizare pentru persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap preexistent calității de asigurat, însă acest prevederi legale nu pot fi aplicabile reclamantului care s-a pensionat în temeiul Legii nr. 3/1977.

Potrivit acestei legi, reclamantul a avut dreptul la pensie de invaliditate care ulterior urma să se transforme în pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă.

Întrucât, Decizia nr.40/2008 a I.C.C. J se referă la stagiul de cotizare complet prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977 arătat anterior și nu la calcularea punctajului prin împărțirea la 20 datorită gradului de handicap accentuat preexistent, faptul că reclamantul a beneficiat de pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în temeiul Legii nr. 3/1977 și faptul că art. 47 din Legea nr. 19/2000 cu privire la realizarea stagiului în condiții de handicap preexistent care nu este aplicabil reclamantului, cererea acestuia a fost neîntemeiată și a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D. V.

, solicitând casarea în tot a sentinței civile atacate, rejudecarea cauzei de către instanța de recurs (pentru a se evita tergiversarea procesului) sau, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivarea recursului reclamantul a arătat că în încheierea din ședința publică din_ s-a menționat eronat numărul Deciziei nr. 40/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție.

S-a invocat incompatibilitatea asistentului judiciar B. -A. C., care a făcut parte atât din completul care a judecat cauza în primă instanță, cât și în rejudecare.

Recurentul a precizat că hotărârea recurată este complet greșit motivată întrucât prin acțiunea dedusă judecății nu s-a solicitat reducerea stagiului complet de cotizare datorită activității desfășurate în grupe de muncă, ci datorită handicapului accentuat pe care îl are.

Criticându-se considerentele reținute de instanța de fond, s-a învederat că Tribunalul a arătat greșit data pensionării recurentului, respectiv a aplicat eronat Decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție, decizie care se referă și la persoanele cu handicap, care au fost pensionate în baza Legii 3/1977.

Recurentul a arătat că pârâta C. J. de P. C. nu a depus întâmpinare în rejudecarea cauzei deși i s-a solicitat poziția procesuală de către instanța de fond, fapt ce echivalează cu recunoașterea dreptului reclamantului, pârâta neavând argumente împotriva cererii acestuia.

S-a mai arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la toate capetele de cerere cu care a fost investită, așa cum sunt acestea menționate în

decizia de casare care a fost neglijată, respectiv: anularea perioadei_ -_ din Adeverința nr. 2791/_, perioadă care este înscrisă în carnetul de muncă în baza acestei adeverințe; constatarea că data ivirii handicapului este_ și nu_, cum greșit apare în Decizia nr. 252/_ ; stabilirea că handicapul accentuat este preexistent încadrării în muncă (stagiu de cotizare); obligarea pârâtei C. J. de P. C. să recalculeze pensia reclamantului în baza certificatului de handicap accentuat dobândit în copilărie, conform Legii 19/2000, cu luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Referitor la stagiul complet de cotizare s-a invocat Decizia nr. 40/2008 a Înaltei Curți de C. și Justiție, precizându-se că printre persoanele care beneficiază de prevederile acesteia se numără și persoanele care și-au desfășurat activitatea în condiții de handicap și au fost pensionate conform Legii 3/1977, când era în vigoare Legea 57/1992 și OUG 102/1999, care prevedeau reducerea stagiului prevăzut de Legea 3/1977 în funcție de gradul handicapului și nu de faptul că acesta era preexistent încadrării în muncă. Condiția ca handicapul să fie preexistent se aplică numai celor pensionați în baza Legii 19/2000, nu și celor pensionați în baza Legii 3/1977, în acest sens trebuind aplicat art. 47 din Legea 19/2000, menționat în Decizia nr. 40/2008, adică aplicarea stagiului prevăzut la acest articol fără condiționarea ca handicapul să fie preexistent stagiului de cotizare.

Recurentul a reiterat dispozițiile legale, doctrină și înscrisurile în temeiul cărora solicită admiterea acțiunii, respectiv: art. 6 din Anexa Ordinului 726/2002; Revista Română de Drept nr. 2/1989 fila 11; Legea 3/1977, Legea 27/1966, Decretul nr. 292/1959, Decretul nr. 389/1972, Decretul nr. 339/1983; Adresele nr. 127/_, 574/2012 emise de SCDA Turda care dovedesc că reclamantul a lucrat ca ziler; înscris (fila 182) care dovedește că munca de ziler nu este considerată vechime în muncă.

S-a mai precizat că adeverințele despre care este vorba în proces sunt întocmite cu nerespectarea Decretului nr. 92/1976 întrucât nu menționează locul și data nașterii, prenumele părinților, perioada pe care a fost angajat ca zilier, în baza cărui document.

Intimata C. J. de P. C. a solicitat prin întâmpinare

respingerea recursului ca nefondat.

În probațiune

s-au depus înscrisuri.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

Menționarea eronată în încheierea (de amânare a pronunțării) din_ (fila 243 dosar fond) a numărului Deciziei nr. 40/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii reprezintă o eroare materială, care nu influențează soluția pronunțată în cauză. De altfel, în considerentele deciziei recurate s-a indicat corect numărul deciziei în interesul legii indicate anterior.

Conform art. 24 Cod procedură civilă (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii reclamantului) (1) "Judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare. (2) De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeași pricină";.

Art. 36 Cod procedură civilă (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii reclamantului) prevede că "dispozițiile prezentului titlu (referitor la incompatibilitatea, abținerea și recuzarea judecătorilor) se aplică și procurorilor, magistraților asistenți și grefierilor";.

Din coroborarea dispozițiilor legale menționate anterior se constată că incompatibilitatea prevăzută de lege în ipoteza rejudecării cauzei după casarea cu

trimitere nu se referă și la asistenții judiciari, astfel încât nu se poate reține existența acestui caz de incompatibilitate pentru asistentul judiciar care a făcut parte atât din completul care a judecat cauza în primă instanță, cât și în rejudecare după casarea cu trimitere.

Contrar celor invocate în recurs, Curtea constată că prin Decizia nr. 40/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii s-a statuat, cu caracter obligatoriu, că "dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială";.

Drept urmare, așa cum judicios a reținut și Tribunalul (care evocând activitatea desfășurată în grupe de muncă s-a referit la decizia în interesul legii și nu la situația particulară a reclamantului) și cum rezultă chiar din dispozitivul Deciziei nr. 40/2008, aceasta se referă la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă și nu la stagiul complet de cotizare pentru persoanele care dețin un certificat de încadrare în grad de handicap.

Menționarea art. 47 din Legea 19/2000 în considerentele Deciziei nr. 40/2008 se face în contextul enumerării stagiilor complete de cotizare prevăzute de Legea 19/2000 și, în lipsa unor statuări exprese, nu poate avea semnificația indicată de recurent, respectiv că în situația persoanelor care s-au pensionat în temeiul Legii 3/1997 și dețin certificat de încadrare în grad de handicap, se aplică stagiul complet de cotizare prevăzut de art. 47 din Legea 19/2000 fără să mai fie necesară condiția de realizare a stagiului de cotizare în condiții de handicap preexistent calității de asigurat.

De altfel, Curtea reține că stagiul complet de cotizare utilizat la stabilirea pensiei recurentului a fost stabilit cu caracter definitiv conform art. 7 alin. (7) din OUG 4/2005 raportat la art. 88 din Legea 19/2000 prin deciziile de recalculare a pensiei ulterioare dobândirii de către reclamant a Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 6907/_ (fila 14 dosar fond_ ), respectiv, de exemplu, Deciziile nr. 2. din_ ,_ ,_ (filele 259, 267, 286 dosar fond_ ).

În plus, stabilirea pensiei recurentului și, implicit a stagiului complet de cotizare, în temeiul certificatului de încadrare în grad de handicap a fost tranșată în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 2800/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr. 17688/2005, prin care s-a stabilit că "deși potrivit dispozițiilor Legii 19/2000, art.47, reclamantul ar fi putut beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare în funcție de gradul de handicap, sau chiar ar fi putut opta pentru cea mai avantajoasă dintre pensii, însă în cazul din speță prin însăși faptul că a fost pensionat încă în anul 1999 cu pensie pentru limită de vârstă și muncă depusă în baza Legii 3/1977 se reține că a făcut deja o opțiune, a și acceptat-o până la data obținerii certificatului de handicap și a promovării acțiunii, iar în acest moment nici legea nu îi mai permite modificarea pensiei pentru limită de vârstă prin înlocuirea cu pensia pentru persoană cu handicap, neavând un drept de opțiune";.

Lipsa exprimării poziției procesuale de către pârâta C. J. de P. C., (care, de altfel, a depus întâmpinare în recurs prin care a solicitat respingerea acestuia), nu poate echivala cu recunoașterea dreptului reclamantului și, oricum,

în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă judecătorii au

"îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale";.

Referitor la capetele de cerere privind anularea perioadei_ -_ din Adeverința nr. 2791/_ ; constatarea că data ivirii handicapului este_ și nu_, cum greșit apare în Decizia nr. 252/_ și, implicit, stabilirea că handicapul accentuat este preexistent încadrării în muncă, Curtea apreciază că în prezentul cadru procesual, așa cum a fost el determinat de recurent în temeiul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, nu se poate rectifica o adeverință emisă de Institutul central de cercetări agricole - Stațiunea experimentală Turda în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. . De asemenea, pentru aceleași considerente legate de cadrul procesual, respectiv de partea care are legitimare procesuală pasivă, nu se poate modifica o decizie de stabilirea capacității de muncă sub aspectul datei ivirii handicapului (fila 13 dosar fond_ ) și, implicit un certificat de încadrare în grad de handicap întocmit de Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți, care a avut la bază decizia menționată anterior.

De altfel, în condițiile în care stagiul complet de cotizare al pensiei recurentului a fost stabilit în mod definitiv atât prin deciziile de pensie, cât și prin hotărârea judecătorească menționată anterior, în sensul că acestuia nu îi este aplicabil art. 47 din Legea 19/2000, Curtea apreciază că recurentul nu poate justifica niciun interes în soluționarea capetelor de cerere indicate anterior.

Pentru aceste considerente, întrucât motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 3041și 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D. V. împotriva sentinței civile nr. 12408 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ *, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

S. D. D. G. L. D.

GREFIER,

C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./_ Jud.fond: P. U.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 251/2013. Asigurări sociale