Decizia civilă nr. 324/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr. 324/R/2013
Ședința publică din data de 5 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. | C. | G. |
JUDECĂTOR: G. | -L. | T. |
G.: N. | N. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. D. împotriva sentinței civile nr. 1856 din 16 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe intimații pârâți CASA DE PENSII A M. A. N. și M. A. N., având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul intimaților - consilier juridic - căpitan A. Mirel, lipsind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 31 ianuarie 2013 intimații au înregistrat la dosar întâmpinare, reprezentantul acestora arătând că înțelege să o susțină.
Se constată de asemenea că reclamantul, prin avocat, a transmis la dosar, pe fax, o cerere prin care solicită judecata în lipsă, conform art. 242 alin.2 C.proc.civ.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, Curtea declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului formulat. Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, aceasta fiind temeinică și legală, pentru considerentele arătate în scris în întâmpinarea
formulată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1856/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._
, s-a respins contestația formulată de contestatorul T. DUMI- TRU, în contradictoriu cu intimații CASA DE PENSII A MINISTERULUI APĂRĂRII
N. și S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P. prin D. Maramureș.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului
F. P., instanța a reținut că aceasta este întemeiată, între contestator și acest intimat neexistând niciun raport juridic care să justifice chemarea lui în judecată.
Lipsa calității procesuale pasive a M. F. P. este reținută și în Decizia nr. 10 din_, pronunțată pe recursul în interesul legii de Înalta Curte
de Casație și Justiție care potrivit dispozițiilor art. 3307alin. 4 Cod procedură civilă, este obligatorie pentru instanțele de judecată.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Contestatorul a avut calitatea de cadru militar și a beneficiat de pensia de serviciu, acordată conform OUG nr. 7/1998. După intrarea în vigoare a Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensia de ser- viciu a devenit pensie în interesul Legii nr. 19/2000, fiind emisă o decizie în acest sens. Ulterior, după intrarea în vigoare a OUG nr. 1/2011 a fost emisă decizia cu nr. 77521/_ de revizuire a pensiei, prin care a fost efectuată recalcularea pensiei, conform prevederilor acestui act normativ, stabilindu-se un cuantum al pensiei de 3.912 lei, începând cu data de_ .
Împotriva deciziei de revizuire, contestatorul a formulat contestație la Co- misia de Contestații a M. A. N., contestație care nu a fost încă soluționată.
Analizând decizia atacată prin prisma dispozițiilor legale interne, incidente în cauză, instanța raportându-se în acest sens la prevederile art. 1, art. 4, art. 18 alin. 1 și 2 din OUG nr. 1 din 28 ianuarie 2011, instanța a constatat că aceasta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale.
Decizia de revizuire a avut ca temei juridic dispozițiile OUG nr. 1/2011. Astfel, OUG nr. 1/2011 prevede la art. 1 alin. 1 că: "(1) P. le prevăzute la art. 1 lit. a) si b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat salari- ul mediu brut pe economie, potrivit art. 5 alin. (4) din aceeași lege, se revizuiesc, din oficiu, cel mai târziu pana la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari";.
Așadar, pensiile se revizuiesc, iar scopul revizuirii, cuprins în preambulul OUG nr. 1/2011, este acela de a corecta printr-o nouă metodologie de calcul, disfuncționalitățile apărute în procesul de recalculare a pensiilor conform me- todologiei aprobate prin HG nr. 735/2010, pe care o și abrogă.
Cu privire la neretroactivitatea legii și conceptul de drepturi câștigate, in- stanța a constatat că dispozițiile Legii nr. 119/2010 și ale OUG nr. 1/2011 se aplică pentru viitor, reglementările cuprinse în aceasta neintervenind asupra prestațiilor sociale deja încasate de contestator, prestații care, într-adevăr, se subsumează ideii de "drepturi câștigate";.
Prin urmare, actul normativ prin care s-au revizuit drepturile de pensie ale contestatorului nu este retroactiv și nu încalcă drepturile câștigate, ci modifică pentru viitor o situație juridică născută anterior, reglementările sale fiind aplicate numai de la data intrării în vigoare și doar pentru viitor.
Cât privește încălcarea dispozițiilor art. 1 Protocolul 1 la CEDO, s-a reținut că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se statuează faptul că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu.
În speță, nu este vorba de o privare de proprietate, chiar dacă reclamantul contestator are un "bun"; în sensul Convenției, întrucât prin recalcularea pensiei sale nu s-a produs o reducere substanțială a cuantumului acesteia.
Din această perspectivă, ingerința statului apare ca fiind proporțională în raport cu interesul particular al contestatorului afectat prin măsura de recalcu- lare a drepturilor de pensie. Instanța a apreciat că există o legătură de propor- ționalitate între mijloacele utilizate de stat - reducerea pensiei și scopul legitim urmărit - reducerea cheltuielilor bugetare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Muller contra Austriei, a subliniat faptul că, deși art. 1 din Protocolul 1 la Convenție garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale,
"acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum";.
În aceeași cauză, Curtea a decis că "o reducere substanțială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bă- trânețe";.
În consecință, instanța a apreciat că în cazul contestatorului nu a avut loc o reducere a nivelului pensiei de natură a conduce la concluzia afectării sub- stanței dreptului de proprietate, astfel că acțiunea de contestare a drepturilor de pensie stabilite în temeiul OUG nr. 1/2011 apare ca neîntemeiată.
Instanța a mai reținut că, contestatorul s-a rezumat în contestație la aspec- te ce evidențiază încălcarea principiilor constituționale referitoare la neretroacti- vitatea legii, interzicerea discriminării, încălcarea dreptului de proprietate, pu- nând în dezbatere critică dispozițiile Legii nr. 119/2010 și ale OUG nr. 1/ 2011, care statuează obligația recalculării drepturilor de asigurări sociale stabilite prin legi speciale și integrarea lor într-un sistem unitar de pensii publice.
Or, prin decizia nr. 871 din_, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii nr. 119/2010 sunt constituționale, iar prin decizia nr. 919/_ s-a statuat că dispozițiile OUG nr. 1/2011 sunt în acord cu Constituția.
Cu referire la criticile privind calculul pensiei, s-a constatat că susținerile contestatorului nu au fost dovedite, iar din analizarea comparativă a buletinului de calcul cu înscrierile din carnetul de muncă și celelalte înscrisuri depuse în probațiune, cu mențiunile din deciziile contestate, nu rezultă niciun fel de ne- concordanțe.
Față de cele arătate, instanța a respins contestația întrucât măsura revizuirii pensiei de serviciu cuvenită contestatorului și cea a recalculării acesteia a fost una legala, ea producându-și efectele doar de la data intrării în vigoare a OUG nr. 1/2011.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T. D.
, solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., modificarea, în totalitate, a sentinței recurate în sensul admiterii contestației formulate, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamantul a arătat următoarele:
În mod greșit, a apreciat prima instanță că prevederile legale mai sus menționate nu ar avea un caracter retroactiv și că nu aduc atingere principiului dreptului câștigat, atâta vreme cât măsura privind revizuirea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, a nesocotit grav prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția R. iei care consacră principiul neretroactivității legii.
Prin decizia nr. 830/2008 Curtea Constituțională a statuat "ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Legea nouă însă este aplicabilă, de îndată, tuturor situațiilor ce se vor constitui, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi _";.
În același sens sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 375/2005, nr. 57/2006 și nr. 120/2007, prin care, în părțile relevante, se arată că noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, dispunând numai pentru viitor, fără a aduce atingere drepturilor legale câștigate anterior.
În avizul consultativ dat de Consiliul legislativ cu privire la proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii se arată că: "În cazul de față, deoarece
măsurile propuse nu sunt de natură penală sau contravențională, ci au un caracter civil, ele pot viza doar cazurile care se vor ivi după intrarea în vigoare a proiectului, nu și la situațiile deja existente";.
Ca atare, însuși Consiliul legislativ, for care veghează la respectarea principiilor elaborării normelor, avertiza puterea legislativă că normele legale trebuie să vizeze numai situațiile pentru viitor, nu și cele prezente, în caz contrar încălcându-se principiul neretroactivității legii.
Consiliul Legislativ apreciază, de asemenea, că "Actualele pensii de serviciu au fost acordate în baza unor legi emise de S. R., în vigoare, la momentul calculării. O recalculare a acestor pensii, care au fost acordate legal, ar însemna o încălcare de către stat a propriei legislații, iar a o modifica retroactiv, ar avea repercusiuni asupra caracterului de stat de drept.
De asemenea, conform principiului drepturilor câștigate, orice drept, indiferent de natura sa, trebuie acordat chiar dacă pentru cazurile apărute ulterior, acesta este diminuat.
Modificarea retroactivă a unor drepturi civile câștigate nu este posibilă fără a se încălca prevederile normelor legale, precizate mai sus";.
Concluzionând Consiliul Legislativ apreciază că "pensiile aflate în plată constituie drepturi legal câștigate și nu pot fi afectate prin recalculare care, prin efectele ei ar constitui implicit o aplicare retroactivă a legii, orice nouă reglementare aplicându-se numai pentru viitor, adică pensiilor stabilite după data intrării în vigoare a acesteia";.
Cu toate acestea, legiuitorul român a adoptat O.U.G. nr. 1/2011, încălcând principiul constituțional mai sus enunțat.
De asemenea, în mod greșit reține prima instanță că nu se aduce atingere principiului dreptului câștigat, atâta vreme cât, acest principiu a fost consacrat de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene care arată că "dacă prestațiile acordate în temeiul regulamentului vechi sunt mai favorabile decât cele plătite în conformitate cu regulamentul nou, acestea nu trebuie să fie reduse";.
Acest principiu este stipulat, în mod expres, în practica judiciară a Curții Europene a Drepturilor Omului care, în mod constant, a dat câștig de cauză subiecților de drept afectați din punct de vedere al drepturilor bănești prin acte normative adoptate ulterior.
De asemenea, consacrarea lui se găsește și în opinia Curții Constituționale care a stabilit că "în cazurile în care, din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat va fi mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită și aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câștigate anterior";.
Deși prima instanță reține în mod expres că "actul normativ prin care s-au revizuit drepturile de pensie ale contestatorului nu este retroactiv și nu încalcă drepturile câștigate, ci modifică pentru viitor o situație juridică născută anterior";, în opinia recurentului este clar faptul că, în realitate, legea a retroactivat.
Greșită este și opinia primei instanțe potrivit căreia nu poate fi vorba despre privarea de un bun, întrucât aceasta s-a limitat a reține, în mod superficial, un singur aspect și anume că "nu s-a produs o reducere substanțială"; a cuantumului pensiei acestuia, însă, a omis să cerceteze și să combată toate argumentele pe care recurentul le-a invocat în susținerea încălcării flagrante a dreptului de proprietate.
Astfel, din punct de vedere constituțional, din Ordonanța de Urgență nr. 1/2011 încalcă Constituția R. iei în ceea ce privește neretroactivitatea legii civile și încălcarea dreptului de proprietate, fiind în contradicție cu prevederile art. 15 alin. 2 care consacră principiul neretroactivității legii civile și ale art. 44 care
garantează dreptul la proprietate privată. Într-adevăr, prin Ordonanța de urgentă nr. 1/2011 s-a încălcat un drept dobândit de către recurent, identic sau similar dreptului de proprietate, ca urmare a prestației pe care a executat-o și a statutului special care i-a fost conferit de Legea nr. 164/2001, abrogată prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Fiind vorba, așadar, despre un adevărat drept de proprietate asupra pensiei, născut sub imperiul legii menționate, legiuitorul nu avea dreptul de a o modifica în cuantumul ei printr-o lege ulterioară, iar dacă a procedat astfel înseamnă că a încălcat prevederile art. 44 și art. 15 alin. 1 din Constituție, fiind în prezența unei adevărate naționalizări sau confiscări, mai ales dacă am în vedere că s-a diminuat cu peste 75%.
Recurentul susține că a avut un drept de proprietate asupra pensiei sale, câtă vreme nu doar a avut o speranță legitimă în realizarea și primirea ei, ci a și primit-o efectiv. Referitor la existența bunului și incidența încălcării art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este
invocată pe larg o amplă practică CEDO, citându-se din hotărârile pronunțate în cauzele Muller contra Austriei, Pravednaya contra R. iei (hotărârea din 18 noiembrie 2004) Comisia EDH, 15 ianuarie 1998, nr. 19734/92m X c/Italia, CEDO-M. a Cameră, Csassagnou și alții împotriva Franței, Pressos Compania Naviera SA și alții contra Belgia, Sfintele mănăstiri împotriva Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, Broniowski împotriva Poloniei, Străin și alții împotriva R. iei, Akdivar și alții împotriva Turciei, Yagtzilar și alții împotriva Greciei, Jantea împotriva R. iei.
În ceea ce privește existența unei ingerințe, reducerea pensiei prin decizia de revizuire atacată și lipsirea acestuia de a mai primi vreodată sumele de bani de care beneficia anterior reprezintă o ingerință gravă, care a avut ca efect privarea de bunul lui, în sensul avut în vedere de teza a doua din primul paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.
În ceea ce privește condiția ca privarea de proprietate să fie prevăzută de lege, această condiție este îndeplinită, întrucât O.U.G. nr. 1/2011 este un act normativ precis, accesibil și previzibil în sensul jurisprudenței CEDO.
În ceea ce privește condiția ca ingerința să fie impusă de o cauză de utilitate publică, raportându-se la expunerea de motive a O.U.G. nr. 1/2011, recurentul subliniază că preambulul acestui act normativ nu menționează nicio cauză de utilitate publică.
În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței cu scopul urmărit, aceasta se verifică dacă s-a menținut un "just echilibru"; între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Recurentul susține că, deși privarea de dreptul acestuia de proprietate asupra pensiei de serviciu este prevăzută de lege, ea nu este justificată de o cauză de utilitate publică și nici nu este conformă cu principiile generale ale dreptului internațional mai sus menționate, iar prin O.U.G. nr. 1/2011 nu s-a conferit posibilitatea reclamantului de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză, iar Guvernul României nu a invocat nicio circumstanță extraordinară pentru a proceda în această manieră abuzivă.
Recurentul a mai invocat faptul că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a S. ui R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice atâta vreme cât prin decizia nr. 29/2011 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii S. are calitate procesuală pasivă raportat la partea necontributivă a pensiei.
Prin întâmpinare, pârâtul M. A. N. B. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală
, arătând că Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor a fost
supusă controlului anterior de constituționalitate, iar prin decizia nr. 871/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Curtea Constituțională a analizat criticile textelor din Legea nr. 119/2010 atât în raport cu dispozițiile art. 44 din Constituție cât și cu prevederile art. l din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a constatat că, în raport cu criticile formulate, dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituționale.
Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d) -i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010; s-a analizat din nou legea pe temeiul neretroactivității și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție (dreptul la respectarea "bunurilor";) și art. 53
(restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această decizie a fost confirmată în mod repetat, ultima fiind decizia nr.
75 din_ .
Se fac referiri la dezlegările date de Î. Curte de casație și Justiție, prin decizia nr. 29/_ în recurs în interesul legii și la Decizia de inadmisibilitate pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de_ în cauza
A. ălută și alți 306 pensionari militari împotriva R. iei.
În ceea ce privește respectarea principiului proporționalității, este invocată practică CEDO, respectiv, hotărârea Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei în sensul că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă): asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectând beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În cadrul recursului în interesul legii (Decizia nr. 29/2011) Înalta Curte de Casație și Justiție a indicat, fără a fi limitative în cadrul circumstanțelor obiective de analiză, că ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari ori pensia medie lunară, respectiv dacă în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate";.
Raportul procentual al diminuării pensiei nu constituie un criteriu esențial pentru a determina existența raportului de proporționalitate, fiind relevante, alte criterii, precum: raportul dintre acest cuantum și cuantumul obținut de alți beneficiari ai sistemului asigurărilor sociale de stat, raportul dintre acest cuantum și venitul minim pe economic, pensia medie de asigurări sociale de stat.
Astfel, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, începând cu_ este de 700 lei, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 777 lei în trimestrul IV 2011. Conform informațiilor furnizate de CNPP, în luna decembrie 2011, din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat, 31.30% aveau pensii sub 700 lei, salariul minim brut pe economic era la nivelul lunii decembrie 2011, 670 lei și salariul mediu brut 2.209 lei, pensia medie reprezintă 35,17% din salariul mediu brut și 48.73 % din salariul mediu net (1.604 lei).
Raportat la aceste valori nu se poate considera că pensia revizuită este atât de redusă, încât ar echivala cu negarea dreptului de proprietate, iar valoarea cuantumului pensiei stabilită în favoarea reclamantului prin decizia de revizuire nu este în mod evident infimă și de natură a-l pune pe acesta în situația de a fi total lipsit de mijloace de subzistență.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin art.1 lit. a din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, calculate pe baza veniturilor realizate.
În aplicarea acestui act normativ pensia reclamantului a fost recalculată, fiind emisă în acest sens decizia nr. 77521 din_, prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2011, s-a stabilit în favoarea reclamantului pensia de asigurări sociale în cuantum de 2056 lei, care înlocuia pensia militară de stat stabilită în temeiul Legii nr. 164/2001.
Ulterior, prin decizia nr. 77521/_ emisă de C. de P. Sectorială pensia recurentului a fost revizuită în baza OUG nr. 1/2011, fiind stabilit un cuantum al pensiei de 3912 lei, această din urmă decizie fiind contestată de reclamant în prezenta cauză.
Curtea constată că, deși se contestă prin acțiune decizia de revizuire emisă în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, criticile privesc în fond procesul de recalculare a pensiilor reglementat prin prevederile Legii nr. 119/2010, reclamantul recurent invocând faptul că prin înlocuirea pensiei militare cu pensia de asigurări sociale ar fi pierdut un drept câștigat, acela de a se bucura de pensia specială, în cuantumul ce i s-a stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 164/2001. În acest sens, solicită anularea deciziei de revizuire și repunerea în dreptul la pensia specială de militar.
Observând, în acest sens, că prin motivele de recurs, nu sunt aduse critici concrete cu privire la procesul de revizuire a pensiei, sau cu privire la modul în care a fost soluționată cauza în primă instanță sub acest aspect, ci aceste motive de recurs se circumscriu exclusiv la critica măsurii legislative a recalculării pensiilor militare, cu referiri la practica CEDO considerată aplicabilă și la principiile constituționale privind neretroactivitatea legii civile și protecția dreptului de proprietate, Curtea de Apel va reține următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010,
exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53
- restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 - ex. Decizia nr.1579/_ .
Referitor la criticile expuse de recurent privind încălcarea prin dispozițiile OUG nr. 1/2011 a prevederilor constituționale privind neretroactivitatea legii civile și dreptul de proprietate, Curtea reține că prin Decizia nr. 153/23 februarie 2012 Curtea Constituțională, analizând critici similare de neconstituționalitate a reținut următoarele: "Curtea reține că autorii excepției pornesc de la premisa că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2011
este actul normativ care prevede eliminarea părții necontributive din calculul pensiei militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor. Astfel, Curtea reține că autorii sunt nemulțumiți, în realitate, de dispozițiile Legii nr. 119/2010
, lege care a eliminat partea necontributivă a pensiilor de care beneficiau militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor și reiterează motive de neconstituționalitate care s-au mai formulat în termeni similari în raport cu actualele prevederi ale Legii nr. 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, și ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Cu privire la acestea, Curtea s-a pronunțat, în cadrul controlului a priori de constituționalitate, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010
, publicată în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, și prin Decizia nr. 1.237 din
6 octombrie 2010
, publicată în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010 (…).
Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de
urgență a Guvernului nr. 1/2011
raportată la art. 15 alin. (2) din Constituție, referitor la principiul neretroactivității legii, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece prevederile ordonanței de urgență criticate reglementează pentru viitor, după intrarea ei în vigoare, măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, avându-se în vedere necesitatea instituirii unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității, scopul fiind acela de a nu sancționa persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reușit, în
intervalul inițial pus la dispoziție de legiuitor prin Legea nr. 119/2010, să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.";
Jurisprudența anterioară a Curții Constituționale în materie nu poate fi reținută de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în mod diferit chiar în ceea ce privește dispozițiile legale invocate de recurent.
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr.119/2010,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 29/_ (aplicabilă pentru identitate de rațiune și în cazul recalculării pensiilor militare de stat, așa cum rezultă în mod expres din considerentele deciziei) a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 871 și nr. 873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele: "(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în R. ia, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de
pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție.
"(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea Legii nr. 119/2010 și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la Convenție.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în art. 1 din Legea nr. 119/2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al R. iei, Partea I, nr. 72 din 18
februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul Curții de Conturi.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000.
Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenției europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru
pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
Prin Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko,
M. Molnar și L. Ghețiu împotriva R. iei s-a reținut că:
"Curtea a reiterat că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. R. iei, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective
invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate. De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În speță, Curtea a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. În orice caz, trebuie remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.";
De asemenea, în cauza Abaluță și alții împotriva R. iei, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea reclamanților, pensionari militari, prin care aceștia s-au plâns de faptul că măsurile legislative adoptate prin Legea nr. 119/2010, HG nr. 735/2010 și ulterior prin OUG nr. 1/2011, ce au avut ca efect diminuarea pensiilor lor, încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 14 din Convenție.
Astfel, Curtea a reținut faptul că Statele părți la Convenție se bucură de o mare marjă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicilor sociale iar reducerea pensiilor reclamanților a constituit o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 263/2010, pentru a echilibra bugetul de Stat și a corecta diferențele existente între diferitele sisteme de pensie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate și, de asemenea, că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv iar durata în care reclamanții au prestat serviciul militar a fost asimilată perioadelor de cotizație în sensul legii.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii
, Curtea apreciază ca fiind nefondate criticile invocate în recurs referitoare la încălcarea principiului neretroactivității, la încălcarea dreptului de proprietate și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu în cuantumul stabilit în baza Legii nr. 164/2001, ca și la raportul de proporționalitate privit în sens global, adică prin raportare la dispozițiile generice ale legii.
Curtea de Apel constată că prin Legea nr. 119/2010 și, respectiv, OUG nr. 1/2011 nu s-a suprimat dreptul la pensie al reclamantului, astfel încât nu se poate reține că a existat o privare de bun, în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 și, drept urmare, neacordarea unei despăgubiri pentru suma cu care s-a diminuat cuantumul pensiei reclamantului ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 și a OUG nr. 1/2011 nu conduce, de drept, la reținerea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1.
De asemenea, în condițiile în care pensia revizuită a reclamantului este de 3912 lei (fila 21 fond), fiind superioară pensiei medii pentru limită de vârstă în luna ianuarie 2011 în R. ia, iar reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază, la fel ca și instanța de fond, că în raport de probele administrate reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că nu ar fi respectat raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
În raport de cele expuse, Curtea constată ca fiind nefondate criticile formulate ce recurent pe fondul cauzei, situație față de care apare ca fiind lipsită de finalitate analiza motivului recurs privind modul de soluționare în primă instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, motiv pentru care Curtea apreciază că nu se mai impune analiza acestui motiv de recurs.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T. D. împotriva sentinței civile nr. 1856 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
I. T. D. C. | G. | G. | -L. | T. |
G.
N. N.
Red.GLT/dact.MS/2 ex./_ /Jud.fond: V.C.
| ← Sentința civilă nr. 1856/2013. Contestație decizie... | Decizia civilă nr. 1201/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
