Decizia civilă nr. 1766/2013. Contestație decizie pensionare. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1766/R/2013
Ședința publică din data de 9 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, contestația în anulare formulată de contestatorul Ș. E. V. împotriva deciziei civile nr. 384/R din 11 februarie 2013 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._, privind și pe intimații pârâți C. SECTORIALĂ DE P. A M. A. N. și S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - Direcția
Generală a F. P. Maramureș, având ca obiect contestație împotriva deciziei de pensionare.
Concluziile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 2 aprilie 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A:
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 384 din 11 februarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj
a fost anulat recursul declarat de reclamantul Ș. E. V. împotriva sentinței civile nr. 1509 din 08 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. _
, care a fost menținută.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că
, prin sentința civilă nr. 1509 din 08 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, a fost respinsă contestația formulată și completată de reclamantul Ș. E. V. împotriva pârâților C. de P. Sectorială a M. A.
N. B. prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a F. P. Maramureș, având ca obiect anularea deciziilor de revizuire nr. 59516/_ și nr. 59516/_ .
Împotriva acestei hotărâri reclamatul Ș. E. V. prin avocatul său a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, prezentând criticile pe care se întemeiază calea de atac.
La termenul din data de_, Curtea de Apel Cluj, constatând că la dosarul cauzei nu a fost depusă împuternicire avocațială care să justifice dreptul de reprezentare al reclamantului de către avocatul D. C. N., semnatar al recursului, a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a avocatului care a redactat recursul.
Examinând hotărârea în raport de excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, Curtea de Apel a constatat următoarele:
Potrivit art.68 alin.1 C.pr.civ. ";procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților";.
În speță, deși Curtea de Apel i-a solicitat atât reclamantului, cât și avocatului său depunerea împuternicirii avocațiale care să ateste dreptul de reprezentare și s-a acordat un termen în acest sens, aceștia nu s-au conformat măsurii dispuse.
Or, în atare situație art. 161 alin. 2 C.pr.civ. instituie sancțiunea anulării cererii (n.r. recursului) formulate de o persoană care nu face dovada calității de reprezentant.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare contestatorul Ș. E. V.
solicitând, în temeiul prevederilor art. 317 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă și art. 318 alin.1 Cod procedură civilă, admiterea contestației și pe cale de consecință, anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1509 pronunțată la data de 8 octombrie 2012 de Tribunalul Maramureș sub același dosar, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației în anulare se arată că, prin decizia atacată cu prezenta contestație în anulare, a fost anulat recursul pe care l-a declarat împotriva sentinței civile nr. 1509 pronunțată la data de 8 octombrie 2012 de Tribunalul Maramureș sub dosarul cu numărul de mai sus, întrucât nu a făcut dovada mandatului dat apărătorilor săi pentru redactarea recursului.
Hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de judecată nu l-a citat cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a redactorului actului, după cum rezultă din citația pe care a primit-o pentru termenul de judecată din data de 11 februarie 2013, termen la care cauza a fost soluționată de către completul de recurs.
Ca atare, sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare prevăzute de art. 317 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă, respectiv procedura de chemare a sa pentru termenul de judecată din data de 11 februarie 2013 nu a fost îndeplinită potrivit legii.
Cu alte cuvinte completul de recurs avea obligația de a-l cita cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a redactorului actului, avocat N. D. C., în condițiile în care a invocat ex officio, un asemenea incident procedural, respectiv lipsa calității de reprezentant, după cum în temeiul rolului activ pe care este obligată să-l exercite potrivit prevederilor art. 129 Cod procedură civilă, instanța de recurs avea obligația de a-l cita cu mențiunea semnării recursului sau al însușirii conținutului acestuia în alt mod.
Neprocedând în nici unul dintre modurile mai sus arătate, contestatorul trage concluzia că anularea recursului său a fost singurul obiectiv asupra căruia și-a concentrat instanța de recurs atenția, obiectiv care a fost atins prin pronunțarea deciziei contestate.
Din acest punct de vedere, opinia sa este că sunt întrunite și condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare circumscrise de art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă în sensul că procedând la anularea recursului, fără a i se pune în vedere obligația pe care trebuie să o aducă la îndeplinire pentru a evita această gravă sancțiune, judecătorii recursului au săvârșit o gravă greșeală materială, în înțelesul și accepțiunea textului legal la care s-a referit.
Contestatorul mai arată că decizia contestată este nelegală și netemeinică, întrucât nu i-a fost acordată posibilitatea de a complini lipsurile recursului, nefiind citat în acest sens, motiv pentru care, evident, i- au fost nesocotite dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, principiul contradictorialității, garanții procesuale fără de care aplicarea corectă a actului de justiție este o utopie.
Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Sub aspectul motivului contestației în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 1 cod proc.civ. Curtea constată că susținerile contestatorului sunt nefondate, întrucât din dovezile de citare aflate la filele 24-27 dosar recurs rezultă că pentru termenul când s-a judecat recursul procedura de citare cu recurentul a fost îndeplinită potrivit legii.
Astfel, se constată că recurentul a fost citat atât la domiciliul său, cât și la domiciliul procesual ales, indicate în cererea introductivă de instanță, procedura de citare la domiciliul părții fiind îndeplinită prin afișare, iar citația comunicată la domiciliul procesual ales fiind predată, sub semnătură, funcționarului de la serviciul de registratură al biroului de avocați ce are sediul la adresa respectivă.
Contrar susținerilor contestatorului, din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 26, 27 dosar recurs rezultă că acesta a fost citat atât la domiciliul său, cât și la domiciliul procedural ales cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a doamnei avocat D. C. N. .
Pe de altă parte, Curtea, în opinie majoritară, reține că prezenta contestație în anulare nu este fondată nici din perspectiva prevederilor art.
318 alin. 1 teza I cod proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale.
Astfel, Curtea notează că prin "eroare materială";, ca temei al unei contestații în anulare în sensul art. 318 Cod procedură civilă se înțelege orice eroare materială evidentă de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite.
Astfel, în literatura de specialitate, pentru exemplificarea instituției, se iau de obicei ca etalon situațiile de respingere a recursului ca tardiv sau de anulare a acestuia ca netimbrat sau făcut de un mandatar fără calitate, prin ignorarea dovezilor aflate la dosar. Se mai arată în doctrină că prin eroare materială în sensul art. 318 C.proc.civ. se înțelege confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată.
Drept urmare, greșelile instanței de recurs care pot deschide calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, contestația în anulare neconstituind un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar și greșite, date în recurs, întrucât instanța este ținută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege ce permit să examineze justețea soluției pronunțate.
Din expunerea motivelor contestației în anulare de față se constată că nu se invocă de către contestator o asemenea greșeală materială a instanței de recurs (cum ar fi fost omisiunea de a observa că la dosar se afla mandatul dat avocatului semnatar al recursului), ci se invocă o pretinsă omisiune a instanței de recurs de a cita recurentul cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a redactorului actului, avocat N. D. C. ,
susținere care, astfel cum s-a arătat mai sus, este lipsită de suport, întrucât instanța de recurs a citat recurentul cu această mențiune.
Pe de altă parte, nici motivul invocat de contestator prin care se susține că instanța de recurs avea obligația citării acestuia cu mențiunea de a semna recursul nu vizează o greșeală materială a instanței de recurs în sensul dispozițiilor art. 318 cod proc. civ..
Prin acest motiv contestatorul susține practic faptul că în cauză se impunea a se face aplicarea prevederilor art. 133 cod proc. civ., care reglementează modalitatea de complinire a lipsei semnăturii din cererea adresată instanței. Or, se constată că în acest mod contestatorul pune, în realitate, în discuție pe calea acestei căi de retractare o pretinsă greșeală de judecată, invocând de fapt greșita aplicare de către instanța de recurs a dispozițiilor art. 161 alin. 2 C.pr.civ..
În consecință, față de cele de mai sus, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 317 alin. 1 pct. 1 cod proc.civ. și respectiv art. 318 C.pr.civilă, în temeiul dispozițiilor art. 320 Cod procedură civilă, Curtea, cu opinie majoritară, urmează că respingă contestația în anulare formulată de contestatorul Ș. E. V. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Ș. E. V. împotriva deciziei civile nr. 384/R din_ pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
-L. T. I. T. D. C. G.
cu opinie separată în sensul admiterii contestației în anulare
GREFIER
N.
Red.G.L.T./M.N.
2 ex./_
Jud.fond-Giuroiu Brîndușa
MOT. EA OPINIEI SEPARATE
Apreciez întemeiată contestația în anulare formulată în cauză, sub aspectul aplicabilității dispozițiilor art. 318 teza I C.proc.civ., ce vizează admisibilitatea contestației în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Se constată astfel că se invocă de către contestator eroarea materială dată de omisiunea instanței de a-l cita cu mențiunea semnării recursului sau a însușirii conținutului acestuia în alt mod, fiindu-i nesocotit în acest fel dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și principiul contradictorialității.
Or, în cauză, recursul a fost promovat de către avocații care au reprezentat partea în fața instanței de fond, depunând delegație de reprezentare la tribunal, astfel încât reprezintă o evidentă eroare materială neobservarea justificării în acest mod a calității avocatului de a promova calea de atac în numele părții reprezentate la fond, în temeiul art. 69 alin. 2 C.proc.civ., chiar fără a mai justifica în recurs calitatea de reprezentant convențional al părții. Promovarea căii de atac se face în considerarea asistenței juridice acordate la fond, ca o măsură de păstrare a drepturilor supuse unui termen, cum textul de lege arată, fără a presupune continuarea în recurs a raporturilor juridice de reprezentare dintre parte și avocat.
În plus, recurentul a depus în nume propriu (iar nu prin intermediul avocaților ce l-au reprezentat la fond) o cerere în recurs (fila 21) prin care, în calitate de recurent, solicită amânarea cauzei în vederea angajării unuia avocat, semnând cererea, situație față de care este evidentă însușirea calității de recurent și implicit a cererii de recurs formulate în numele său.
Or, față de acestea, se verifică motivul de contestație în anulare stipulat de teza I a art. 318 C.proc.civ.
Faptul că nu s-a punctat de către contestator ca eroare materială omisiunea instanței de recurs de a se observa dovada calității de reprezentant depusă la fond, ci a fost invocată omisiunea de a fi citat recurentul cu mențiunea semnării recursului sau a însușirii conținutului acestuia, nu poate conduce, în opinia mea, la respingerea contestației, fiind o evidentă eroare materială săvârșită de contestator, iar pe de altă parte, indicarea unei erori materiale sub aspectul greșitei anulări a recursului fără a i se pune în vedere obligația pe care trebuia să o aducă la îndeplinire pentru a evita această gravă sancțiune, așa cum arată contestatorul, permite verificarea făcută în sensul celor ce preced.
În plus, conform dispozițiilor art. 129 alin. 4 C.proc.civ., cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
Acest text de lege este aplicabil în cauză, întrucât clarificarea stării de fapt care a stat la baza anulării recursului ca formulat de o persoană ce nu face dovada calității de reprezentant se încadra în ipoteza legală citată mai sus, fără a semnifica adăugarea unui nou motiv de contestație în anulare la cele invocate.
Eroarea materială în sensul dat de instituția contestației în anulare trebuie să poarte asupra realității faptice, palpabile, constând, astfel, dintr-o considerare eronată a unui fapt ce nu există ca existent sau a unui fapt existent că nu ar fi în ființă, situație care, ipotetic, poate fi observată chiar de un nespecialist, întrucât nu necesită o judecată în sensul profesional al
cuvântului. Astfel, în literatura de specialitate, pentru exemplificarea instituției, se iau de obicei ca etalon situațiile de respingere a recursului ca tardiv sau de anulare a acestuia ca netimbrat sau făcut de un mandatar fără calitate, în contra dovezilor aflate la dosar. Se mai arată în doctrină că prin eroare materială în sensul art. 318 C.proc.civ. se înțelege confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluția pronunțată.
Or, contestația formulată permite verificarea chiar a unui astfel de exemplu de doctrinar, situație în care apreciez că soluția trebuie să fie aceea de admitere, cu consecința anulării deciziei și a rejudecării recursului pe fond.
JUDECĂTOR,
T.
Red., dact. I.T.
_
| ← Decizia civilă nr. 255/2013. Contestație decizie pensionare.... | Sentința civilă nr. 1856/2013. Contestație decizie... → |
|---|
