Decizia civilă nr. 34/2013. Recalculare pensie. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 34/R/2013
Ședința publică din data de 8 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. A T.
JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. I. I. împotriva sentinței civile 9829 din_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimata pârâtă C. J. DE P. C., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent personal și asistat de avocat Bădău C. E. din cadrul Baroului C. .
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar concluzii scrise și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului susține recursul astfel cum a fost formulat în scris solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței pronunțate de prima
instanță cu consecința anulării deciziei emisă de pârâtă.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 9829 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._
, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. I. I., împotriva paratei C. J. de P. C., având ca obiect drepturi de asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 254895/_ emisă de pârâta C. J. de P. C., s-a stabilit pensia de serviciu a reclamantului în cuantum de 12.792 lei, conform Legii nr. 223/2007. Ulterior prin Decizia nr.254895/_ i s-a revizuit pensia reclamantului, stabilindu-i-se u cuantum al pensiei de 928 lei (f.16-17).
Împotriva deciziei de revizuire a pensiei, reclamantul a formulat contestație întemeiată pe dispozițiile art. 4 alin.1 din Codul Civil, solicitând anularea acesteia și revenirea la drepturile stabilite prin decizia emisă conform prevederilor Legii nr. 223/2007.
Conform prevederilor art.1 alin.1 din O.U.G.nr.59/2011, pensiile prevăzute la art. lit. c-h din Legea nr. 119/2010, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc din oficiu de către casele teritoriale de pensii. În activitatea de revizuire trebuie să se țină seama de prevederile art.11 alin.1 din Normele metodologice de calcul privind revizuirea pensiei care arată că
pentru perioadele anterioare datei de_, asiguraților prevăzuți la art.1 lit. c-h din Legea nr.119/2010, li se iau în calcul veniturile brute/nete, după caz, realizate lunar.
Procedura de stabilire, plată, recalculare, reluare și încetare a pensiilor revizuite este cea prevăzută de Legea nr.263/2010, cu modificările și completările ulterioare.
S-a avut în vedere că pensia, ca drept fundamental, este o formă de prestație de asigurări sociale plătite lunar în baza legii, inerentă și indisolubil legată de calitatea de pensionar obținută în baza unei decizii de pensionare cu respectarea tuturor prevederilor legale impuse de legiuitor. Potrivit prev. art. 1 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data stabilirii pensiei de serviciu, dreptul de asigurări sociale este garantat de stat si se exercită prin sistemul public de pensii.
Dispozițiile legale în baza cărora a fost stabilită pensia de serviciu a reclamantului, reglementată printr-o lege specială are două componente si anume: pensia contributivă si un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat care nu se subsumează dreptului fundamental al pensiei.
Prin urmare, pensiile speciale, instituite de legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective pot fi reduse sau eliminate în perioadele de criză economică și financiară ori atunci când se impune cu necesitate reformarea sistemelor de pensii prin eliminarea inechităților existente în domeniu.
Tribunalul a considerat că ceea ce ocrotește Convenția Europeană a Drepturilor Omului este dreptul la pensie ca drept fundamental, astfel cum acesta este reglementat în legislația internă a fiecărui stat, în cazul României dreptul fundamental la pensie este cel rezultat pe baza principiului contributivității. Acest drept nu a fost afectat prin măsura revizuirii pensiei cuvenite reclamantei (vezi cauza Jankovic vs. Croația din_ si cauza Domalewski vs. Polonia din_ ).
În sensul celor de mai sus, diminuarea veniturilor reclamantului prin eliminarea din cuantumul pensiei sale a suplimentului primit din partea statului peste ceea ce i s-ar fi cuvenit potrivit principiului contributivității a fost determinată de o situație excepțională datorită crizei economico-financiare globale si de eliminarea inechităților existente în sistem. Singura categorie exceptată fiind magistrații întrucât potrivit legislației europene aceștia trebuie să se bucure de independență care presupune si asigurarea unei pensii cât mai apropiată de salariul avut în perioada anterioară pensionării (vezi Hotărârea pronunțată de C.E.D.O. în cauza Cooper vs. Regatul Unit în anul 2003).
Pe de altă parte, principiul egalității în schemele ocupaționale de securitate socială din Directiva Europeană nr. 96/97/CEE se referă la egalitate între persoanele ce se află în situații similare neputând fi extrapolat la categorii profesionale distincte.
S-a avut în vedere faptul că potrivit jurisprudenței CEDO, în materie civilă, în principiu, nu este exclusă libertatea legiuitorului de a adopta noi dispoziții legale, chiar cu efect retroactiv, pentru a reglementa pe viitor drepturile ce decurg din legislația în vigoare (vezi cauza Hasani vs. Croația si cauza Zielinski, Pradal, Gonzales și Others vs. Franța).
Pe de altă parte, trebuie relevat și faptul că deși cuantumul pensiei reclamantului a scăzut de la suma de 15917 lei la suma de 2702 lei, totuși cuantumul acesteia este peste cuantumul pensiei medii din sistemul public care este de aproximativ 740 lei. Astfel, potrivit jurisprudenței CEDO se consideră că
proporționalitatea măsurii este înfrântă în situația în care o anumită "limită excepțională a fost depășită (vezi hotărârea pronunțată în cauza Hasani vs. Croația din_, hotărârea în cauza Velikovi and Others vs. Bulgaria din _
).
În acest context nu este lipsit de importanță să arătăm că disp. art. 20 alin.2 din Constituția României care reglementează drepturile fundamentale în materia de asigurări sociale, respectiv dreptul la pensie oferă o protecție mai largă decât cea conferită de Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât aceasta din urmă nu garantează nici un cuantum al pensiei "pragul excepțional"; rezultat din jurisprudența CEDO până la care poate scădea pensia unei persoane
fiind sub acest cuantum respectiv sub acel rezultat din contribuțiile individuale.
Așadar legiuitorul poate lua măsuri de acordare, modificare sau suprimare a unor drepturi de asigurări sociale. Aceasta din urmă în situație devine necesară atunci când întregul sistem de asigurări sociale este pus în pericol datorită unei grave crize economice, scăderii natalității și a numărului persoanelor încadrate în muncă ori îmbătrânirii accentuate a populației.
Prin măsurile luate de către legiuitor prin OUG nr. 59/2011, nu se aduce atingere nici unui principiu fundamental consacrat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum sunt nediscriminarea, preeminența dreptului, autoritatea si efectivitatea puterii judecătorești și altele, așa încât nu se poate reține că s-a impus reclamantei o sarcină disproporționată si excesivă incompatibilă cu dreptul său la respectarea proprietății garantat de art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
De altfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr.873/_, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a arătat că acordarea pensiei suplimentare nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum acesta este reglementat de art.47 alin.2 din Constituția României. Pe de altă parte a arătat că în conceptul de "drepturi câștigate"; pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări.
Având în vedere faptul că, pensia suplimentară se acordă numai în măsura în care există resurse financiare alocate în acest scop prin bugetul de stat sau cel al asigurărilor sociale de stat, neacordarea acesteia în continuare nu poate fi interpretată nici ca o încălcare a prevederilor art.20 din Constituție raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale referitoare la respectarea bunurilor persoanei fizice sau juridice.
Astfel, statul are posibilitatea de a condiționa acordarea pensiilor speciale de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care dispune și faptul că acestor prestații ale statului nu li se opune contribuția asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum si caracterul succesiv al acestor prestații, dobândirea dreptului la pensii speciale nu poate fi considerată ca instituind o obligație ad aeternum a statului de a acorda acest drept.
Instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 lit.g și art.3 din Legea nr.119/2010, incidente în cauză, prin Decizia nr.1380/_, obligatorie pentru instanță, arătând că aceasta nu este întemeiată deoarece dispozițiile legale criticate nu impietează cu nimic asupra calității de pensionar iar, cu privire la drepturile rezultate în urma obținerii acestei calități, ele nu pot fi menținute ad aeternam în cuantumul stabilit inițial sau cel aflat în plată la un moment dat.
Prin urmare, cu referire la neretroactivitatea Legii nr. 119/2010, tribunalul a reținut, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, că acest act normativ nu a produs efecte retroactive.
Față de cele ce preced instanța, în temeiul art.153 lit. f si lit. g coroborat cu art. 156 din Legea nr. 263/2010, așa cum a fost completată și modificată, a respins contestația formulată întrucât măsura recalculării și revizuirii pensiei de asigurări sociale cuvenită reclamantului a fost una legală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. I. I.
solicitând modificarea sentinței, admiterea acțiunii si anularea deciziei emisă în baza prevederilor din Legea nr. 119/2010, precum și a deciziei emisă în baza OUG nr. 59/2011, emiterea unei noi decizii și repunerea în forță juridică și în plată a deciziei privind pensia de serviciu acordată în baza dispozițiilor Legii nr. 223 din 2007 și obligarea pârâtei la plata sumelor reținute abuziv din pensia de serviciu.
În motivarea recursului, recurentul a invocat încălcarea prevederilor art.15 alin. 2 din Constituție si art. 1 din Codul Civil cu privire la neretroactivitatea legii civile, art. 1 din OUG nr.59 din 2011 si art. 9 din Legea 119 din 2010, încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor si libertăților Fundamentale, art.17 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Dreptul subiectiv la pensie de serviciu s-a născut în baza legilor adoptate în domeniul pensiilor, pe anumite categorii socio-profesionale, și sunt derogatorii de la dreptul comun. Aceste legi se aplică situațiilor juridice constituite, modificate și stinse în temeiul reglementărilor lor, în baza cărora s-au creat efecte juridice definitive, revenind statului obligația de a executa în timp (obligații succesive) plata pensiilor.
Cu privire la pensiile speciale de serviciu, Curtea Europeană a decis în mod repetat ca situația acestora este similara pana la identitate cu cea a pensiilor pentru limita de vârsta, întrucât scopul pensiei de serviciu este același cu al pensiei pentru limita de versta: de a compensa pierderea capacității de munca, pensiile de serviciu urmărind sa asigure mijloace de subzistenta persoanelor care au îndeplinit funcții specifice în interesul statului, în condiții speciale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia din 7 februarie 2012, pronunțată în Cererea nr. 45312/2011/ Ana M. Frimu și alții împotriva România a decis că cererea este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr.1 adițional Convenției pe de o parte iar, pe de altă parte, a amânat examinarea plângerii reclamanților în temeiul articolelor 6 și 14 din Convenție.
Prima Decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării Legii nr.119 din 2010 este o decizie parțială deoarece este analizată plângerea petentelor numai în raport de prevederile art. 1 din Protocolul nr.1 adițional Convenției și contradictorie cu celelalte decizii ale sale prin care a statuat în mod repetat că: "pensia reprezintă un bun în sensul art.1din Protocolul nr.1, indiferent daca aceasta are la bază principiul contributivității sau este stabilită în baza unei legi speciale".
Prin decizia Frimu Curtea Europeană se contrazice și arată că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au plătit contribuțiile la un fond de asigurare, aceasta nu poate fi
interpretată în sensul că este obligatorie acordarea unei pensii la o sumă anume specificată.
De asemenea, Curtea Europeană a notat că statele părți la Convenție au o marjă destul de largă de apreciere în ceea ce privește reglementarea politicii lor sociale, cu excepția cazului în măsurile luate se dovedesc în mod evident lipsite de temei rezonabil (Jankovic, supra, Kuna, supra și Mihaies Sentes și c România (dec.), nr. 44232 /11 și 44605/11, 6 decembrie 2011).
Măsurile luate de stat prin Legea nr. 119/2010, H.G. nr. 737/2010 și
O.U.G. nr. 59/2011 sunt lipsite de temei rezonabil, fiind injuste, nelegale și lipsite de eficiență.
Reforma sistemului de pensii realizată prin Legea nr.119 din 2010 și Legea nr.263 din 2010, determinată de mediul economic aflat în criză nu a dus la corectare a inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii ci dimpotrivă la crearea unor noi inegalități atât între civili cât și între civili și militari.
P. le speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă si rațională, ce se regăsește în specificul activității desfășurate, complexitatea acesteia, riscurile, interdicțiile și incapacitățile impuse, etc.
S-a mai invocat încălcarea principiului proporționalității între cauzele care au dus la luarea măsuri anulării pensiilor de serviciu și efectele acestei măsuri. Invocă decizia nr. 29 din 12 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție
Invocă si decizia CEDO din 6 decembrie 2011 pronunțată în cauzele 44232/11/ și 44605/11, în care se arată în esență că:
În lumina principiilor stabilite în jurisprudența CEDO, măsura luată de Stat în ceea ce îl privește prin Legea nr. 119/2010 îl determină să suport o sarcină disproporționată si excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție astfel încât consideră că Statul a depășit marja sa de apreciere si a rupt justul echilibru Între cerințele de interes general ale colectivității si protecția drepturilor fundamentale ale individului. Această sarcină excesivă și disproporționată rezultă din reducerea cuantumului pensiei cu peste 75% pe o durată nedeterminată de timp.
S-a invocat încălcarea prevederilor arte 14 din Convenție, precum și a art. 1 și 2 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (Roma, 4. XI. 2000), precum și arte 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.(publicata în OJ. C. nr.83 din _
), arte 9 din Legea 119 din 2010 si arte 2 din OUG nr.59 din 2011.
Curtea a stabilit că în ceea ce privește necesitatea instituirii egalității de tratament, în egală măsură, constituie discriminare atât a trata diferențiat persoane aflate în situații similare sau compatibile, cât și a trata identic persoane aflate în situații diferite, așa cum de altfel a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Thlimmenos contra Greciei (2000). În acest sens invocă prevederile arte 5 ale OUG nr.97 din 16 noiembrie 2011.
S-a invocat încălcarea prevederilor arte 7 alin. 1 si 2 din Legea nr.119 din 2010, art. 2 din OUG nr.59 din 2011 si a art. 180 alin.7 din Legea nr.19/2000 potrivit căruia dacă prin schimbarea sistemului de calcul al pensiei rezultă un cuantum mai mic al acesteia, "se păstrează în plată cuantumul avantajos".
Intimata pârâtă C. J. de P. C. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
În motivarea întâmpinării pârâta arată că nu a făcut altceva decât să aplice prevederile legale date de Legea nr. 119/2010 calculând în mod corespunzător pensia de serviciu, ce a devenit pensie pentru limita de vârstă, modalitatea de calcul fiind aceeași ca în cazul tuturor celorlalte categorii de pensionari.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Prin art.1 lit. g din Legea nr. 119/2010, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă au devenit pensii în înțelesul Legii nr.19/2000, calculate pe baza principiului contributivității.
Prin decizia nr. 254895/_, emisă de pârâta C. J. de P. C., s- a stabilit pensia de serviciu a reurentului în cuantum de 12.792 lei, conform Legii nr. 223/2007. Ulterior prin Decizia nr.254895/_, în aplicarea actului normativ mai sus amintit, i s-a revizuit pensia reclamantului, stabilindu-i-se u cuantum al pensiei de 928 lei (f.16-17 dosar fond).
În analiza prezentului recurs, Curtea de Apel va reține, în plus față de considerentele expuse de instanța de fond, următoarele repere cu caracter obligatoriu, stabilite prin decizii ale Curții Constituționale, ale Înaltei Curți de C. și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului:
În ceea ce privește controlul de constituționalitate al Legii nr.119/2010,
exercitat în temeiul art.146 lit. a din Constituție, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 1-5 și 12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituționale, în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 15 alin. (2) - neretroactivitatea legii, art. 16 - egalitatea în drepturi, art. 44 - dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) - nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 53
- restrângerea exercițiului unor drepturi, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.
Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. a), b), d)- i) și art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor; s-a analizat din nou legea criticată pe temeiul neretroactivității, dar și în baza art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la respectarea "bunurilor") și art. 53 (restrângerea exercițiului unor drepturi), critici care au fost înlăturate.
Această orientare a instanței constituționale a fost exprimată și cu ocazia soluționării unor excepții de neconstituționalitate în cauze generate de aplicarea Legii nr.119/2010 - ex. Decizia nr.1579/_ .
În ceea ce privește recursul în interesul legii referitor la aplicarea Legii nr. 119/2010,
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 29/_ a concluzionat, pe baza aspectelor analizate de către Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 871 și nr. 873/2010 cu privire la neretroactivitatea legii și la discriminare, reținând următoarele:
"(…)Instanțele judecătorești nu erau în drept să facă aprecieri asupra unor critici de neconstituționalitate, sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii, formulate de părțile din litigiile deduse judecății și care au fost soluționate diferit.
Instanțele de drept comun ar fi fost îndrituite la o evaluare separată a chestiunii retroactivității legii numai în cazul în care această analiză se impunea în mod distinct, din perspectiva Convenției europene a drepturilor omului, altfel decât în contextul "ingerinței" în analiza de convenționalitate în baza art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în contestațiile formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor speciale în baza Legii nr. 119/2010, nu era îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor plângeri nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea Legii nr. 119/2010 în raport cu legile prin care aceste pensii speciale au fost stabilite inițial (conform statutelor profesionale ale categoriilor de persoane vizate) a fost deja constatată prin deciziile Curții
Constituționale anterior menționate, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.
În mod similar, nici referitor la discriminare instanțele de drept comun nu puteau face reevaluări în temeiul art. 16 din Constituție, iar perspectiva analizei în baza art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ar fi presupus stabilirea premisei că standardul european este superior standardului constituțional, ceea ce nu poate fi reținut, față de împrejurarea că, dintre categoriile de pensionari cu pensii speciale, doar magistrații au fost exceptați în urma constatării neconstituționalității prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 (în forma supusă controlului exercitat de Curtea Constituțională pe calea obiecției de neconstituționalitate), în raport cu art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituție, iar nu prin afirmarea și asumarea ab initio a intenției legiuitorului de a excepta prin legea nouă această categorie de la măsura recalculării pensiei speciale.
În plus, în temeiul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 14 coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional), numai o susținere de tratament inegal, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, între persoane aflate în cadrul aceleiași categorii de beneficiari de pensii speciale (cuprinse în cadrul unei scheme profesionale identice la momentul stabilirii pensiei de serviciu, deci aflate în situații analoage) ar fi fost una care ar fi permis instanțelor o analiză care să nu se suprapună celei a Curții Constituționale.(…)";
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a efectuat o analiză de compatibilitate cu art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenție.
"(…)În ce privește existența unui "bun" sau "interes patrimonial", în sensul autonom al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în mod unanim instanțele au constatat că aceasta se verifică în patrimoniul reclamanților care, înainte de adoptarea Legii nr. 119/2010 și a recalculării pensiilor speciale pe care aplicarea acesteia a presupus-o, se puteau prevala de garanțiile oferite de art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la Convenție.
Ca situație premisă comună în acest segment al pensiilor speciale, pensiile de serviciu au fost stabilite și recunoscute de legiuitorul român pentru anumite categorii socioprofesionale, enumerate în art. 1 din Legea nr. 119/2010, acestea fiind compuse dintr-o parte contributivă (identică celei calculate în baza sistemului public de asigurări sociale de drept comun în reglementarea Legii nr. 19/2000, în prezent abrogată și înlocuită cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice), ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, și o parte necontributivă, care se achita de la bugetul de stat.
Așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din
18 februarie 2000, aceste pensii speciale au fost concepute de legiuitor nu cu titlu de privilegiu, ci au fost justificate în mod obiectiv și constituiau o compensație parțială a inconvenientelor ce au rezultat din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună fiecare dintre categoriile socioprofesionale avute în vedere de acestea: militari, polițiști, funcționari publici cu statut special, personal auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personal diplomatic și consular, funcționari parlamentari, senatori și deputați, personal aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă, personalul Curții de Conturi.
Același legiuitor, în anul 2010, în scopul reformării sistemului de pensii, pentru reechilibrarea acestuia, în vederea eliminării inechităților din sistem și având în vedere situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (deci, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale de stat), a prevăzut recalcularea pensiilor speciale, stabilind că acestea devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000.
Aplicarea acestui act normativ (Legea nr. 119/2010) a avut ca efect imediat reducerea cuantumului sumelor aflate în plată cu titlu de pensii de serviciu, emiterea unor decizii de recalculare cuprinzând noul cuantum, plătibil în viitor, situație în care cei vizați au promovat cereri în justiție prin care au solicitat anularea acestor decizii de recalculare și menținerea în plată a deciziilor în cuantumul anterior, pentru motivul încălcării dreptului lor de proprietate, astfel cum este ocrotit în sistemul Convenției europene a drepturilor omului prin art. 1 din Primul Protocol adițional.
Ca atare, jurisdicțiile naționale au analizat plângerile formulate în raport cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (sau art. 14 din Convenție coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție).
În mod corect instanțele au constatat că pensiile de serviciu, stabilite în temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizați le încasau, reprezintă un "interes patrimonial" ce intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât sub aspectul părții contributive (partea achitată de la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât și sub aspectul părții necontributive (care se suporta de la bugetul de stat). În acest sens, Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stec ș.a. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 12 aprilie 2006, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39) etc.
Totodată, instanțele de judecată au apreciat unanim că, întrucât prin adoptarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 119/2010 pensiile speciale au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar titularii de pensii speciale au devenit titulari de pensii de asigurări sociale de stat, cu consecința diminuării cuantumului pensiei până la limita corespunzătoare unui beneficiu contributiv, statul suprimând achitarea părții necontributive (suportată până atunci de la bugetul de stat), această lege reprezintă o "ingerință" din perspectiva respectării dreptului de proprietate al reclamanților, în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Sub acest aspect este avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Rasmussen împotriva Poloniei din 28 aprilie 2009 (§ 71), Cauza Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei din 2 februarie 2010 (§ 48), Cauza Kjartan Asmundssen împotriva Islandei din 12 octombrie 2004 (§ 39 și 40).
Pentru ca ingerința să nu conducă la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să respecte un rezonabil raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit a fi realizat.
Din perspectiva acestor condiții, Î. Curte constată că în mod unanim instanțele au reținut că ingerința este legală, întrucât este reglementată de Legea nr. 119/2010, și urmărește un "scop legitim", de utilitate publică, în deplină concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009, § 59), constând în
necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel de asigurări sociale.
Î. Curte constată însă că analiza cerinței privind existența "raportului rezonabil de proporționalitate" a fost sursa practicii neunitare ce a condus la inițierea prezentului recurs în interesul legii, întrucât instanțele nu au aplicat testul justului echilibru în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze; pe de altă parte, nici "ingerința" nu a fost analizată în toate cazurile din perspectiva "dreptului la respectarea bunurilor" (regula generală și, totodată, prima normă din art. 1 din Protocolul nr. 1), ci precum o încălcare de tipul "privării de proprietate" (cea de-a doua normă din același text).
Astfel, prin recalcularea pensiilor speciale, cei vizați și-au văzut limitat dreptul cu sume diferite care se încadrează procentual între 30% și 80%, uneori chiar mai mult, ca efect al suprimării beneficiului ce reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat (deci, cu partea necontributivă) care a variat de la o categorie profesională la alta, iar în cadrul aceleiași categorii, de la o persoană la alta, potrivit condițiilor prevăzute de legea ce definea fiecare statut profesional în parte și calificarea fiecărui beneficiar pentru obținerea pensiei speciale; din analiza jurisprudenței atașate recursului în interesul legii se constată însă că instanțele judecătorești nu au stabilit în mod riguros, în concret, acest element ce reprezintă o circumstanță importantă în identificarea premiselor de analiză a raportului de proporționalitate, fiind util a se observa proporția reducerii beneficiului social în discuție pentru reclamantul cauzei, iar nu indicarea unei marje generale a diminuării pensiilor speciale pentru toate categoriile de persoane vizate de Legea nr. 119/2010.
Or, instanța europeană însăși, în aplicarea acestui test de proporționalitate, analizează situația reclamantului din fiecare cauză, determină anumite circumstanțe particulare în plângerile pe care le soluționează, se raportează în mod necesar la situația de fapt pe care ea însăși a reținut-o în legătură cu respectiva plângere și, numai pe baza acestui ansamblu de constatări, conchide asupra raportului de proporționalitate, fără a stabili vreodată o concluzie cu caracter general, chiar referitoare la o anumită categorie vizată de "ingerință", în afara statutului de "victimă" (dacă se au în vedere cauzele cu mai mulți reclamanți - de exemplu, Aizpurua Ortiz ș.a. împotriva Spaniei). Apoi, se reține că raportul de proporționalitate este compromis dacă acel reclamant suportă o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excedează marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica sa socială (marjă care, în acest domeniu, este una extensivă); asemenea concluzii sunt stabilite, de exemplu, când reclamantul este lipsit total de respectivul beneficiu social ori când acestuia i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistență.
În același timp, fără a fi limitative, în ansamblul circumstanțelor obiective de analiză, ar putea fi avute în vedere criterii precum indemnizația socială pentru pensionari (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar) ori pensia medie lunară, după cum vor trebui identificate circumstanțele particulare ale cauzei.
Este esențial a se constata că în privința fiecărui reclamant în parte a fost depășit un anumit "prag de dificultate" pentru ca instanța europeană însăși să constate o încălcare a drepturilor ocrotite de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (cum se reține, de exemplu, în Decizia asupra admisibilității în Cauza Hasani împotriva Croației).
Totodată, este necesar a se preciza că în analiza raportului de proporționalitate instanțele trebuie să urmărească raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului în plângerile vizând încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și în care Curtea însăși a analizat tipuri de "ingerințe" în dreptul la respectarea bunurilor prin măsuri legislative adoptate de stat în prestațiile de asigurări sociale, iar nu să se recurgă la specia proximă (încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, de tipul privării de proprietate) ori la alte cauze prin care au fost reclamate alte încălcări (chiar perspectiva analizării discriminării în legătură cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional având alți parametri de evaluare).
Î. Curte are în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croației - decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002 - decizie asupra admisibilității, Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei) în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că stabilirea raportului de proporționalitate nu este decât o chestiune de apreciere în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale particulare.(…)";
În ceea ce privește Decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele conexate Ana M. Frimu, Judita Vilma, Edita Tanko, M. Molnar și L. Ghețiu împotriva României
, în considerentele acestei hotărâri s-a avut în vedere că, deși articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; decizia Jankovic c. Croației, nr. 43440/98; decizia Kuna c. Germaniei, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei, decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00, și Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr._ __ 6/08 și 56001/08, par. 55).
S-a reținut că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232 /11 și 44605/11). În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, și anume contextul economic actual și corectarea inegalităților existente între diferitele sisteme de pensii.
De asemenea, Curtea a luat act de faptul că pensia datorată reclamantelor, în baza contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, plătite de acestea în cursul anilor de serviciu, nu a fost în niciun fel afectată de reformă și acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat și care
reprezenta un avantaj de care au beneficiat în calitate de personal auxiliar al instanțelor.
În această privință, Curtea a considerat că reducerea pensiilor reclamantelor, deși substanțială, constituia o modalitate de a integra aceste pensii în regimul general al pensiilor, prevăzut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul și a corecta diferențele existente între sistemele de pensie. Ca și Curtea Constituțională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporționate.
De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv și nu a adus atingere drepturilor la prestații sociale, dobândite în temeiul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu.
În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. Cu privire la acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut faptul că foștii polițiști se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului. S-a remarcat faptul că această diferență nu este una lipsită de justificare, iar Curtea Constituțională a concluzionat că natura profesiei
constituie motivul acordării anumitor privilegii.
Având în vedere aceste considerente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că măsurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminate în comparație cu alți pensionari.
În raport de aceste dezlegări și statuări obligatorii
, instanța de recurs constată că soluția primei instanțe este corectă, sens în care va înlătura criticile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de proprietate sau a principiului neretroactivității, la existența unei discriminări, la lipsa caracterului previzibil și accesibil al legii și la caracterul permanent al dreptului câștigat de a beneficia de pensia de serviciu.
În concret, în urma recalculării reclamantul a beneficiat de o pensie de asigurări sociale de 928 lei, superioară pensiei medii pentru limită de vârstă în luna septembrie 2010 în cuantum de 859 lei, conform datelor statistice ale Casei Naționale de P. și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, ceea ce nu poate avea semnificația unei lipsiri totale a mijloacelor de subzistență ale reclamantului.
Drept urmare, reținând și că în cauză reclamantul nu a invocat alte criterii care să fie avute în vedere la stabilirea raportului de proporționalitate, având în vedere și Decizia nr. 29/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care se evidențiază că în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este necesar să se analizeze situația particulară a fiecărui reclamant, Curtea de Apel apreciază în raport de probele administrate în cauză că reclamantul nu suportă o sarcină individuală excesivă, de natură a aprecia că raportul de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit nu ar fi respectat.
Întrucât prin Legea 119/2010 nu se pune în aplicare dreptul Uniunii, în cauză nu se poate reține că prin recalcularea pensiei recurentului s-a încălcat Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în mod similar într-o cauză având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare referitoare la interpretarea articolului 17 alineatul (1), a articolului 20 și a articolului 21 alineatul (1) din
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, respectiv Ordonanța din 14 decembrie 2011 (cauza C-434/11).
Motivele pentru care s-a solicitat de către reclamant anularea deciziei de revizuire, sunt identice cu cele s-a solicitat anularea deciziei de recalculare emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, nefiind invocate temeiuri de drept diferite, astfel încât Curtea apreciază că instanța de fond a interpretat în mod corect și dispozițiile OUG nr. 59/2010, în cauză fiind incident motivele de recurs invocate.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. I. I. împotriva sentinței civile nr. 9829 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
G. | -L. | T. | I. A T. | D. C. | G. |
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond E. B.
| ← Sentința civilă nr. 13603/2013. Recalculare pensie. Asigurări... | Decizia civilă nr. 2513/2013. Recalculare pensie. Asigurări... → |
|---|
