Decizia civilă nr. 3521/2013. Litigiu CAS. Asigurări sociale
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3521/R/2013
Ședința publică din data de 17 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta
C. DE A. DE S. C. împotriva sentinței civile nr. 5518 din 28 martie 2013 pronunțate de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe intimata reclamantă SC C. A. T. C. SA, având ca obiect litigii CAS.
Susținerile și concluziile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 10 septembrie 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 5518 din 28 martie 2013 pronunțate de Tribunalul Cluj, în dosar nr._ s-a admis acțiunea formulata de reclamanta SC C.
A. T. C. SA, împotriva pârâtei C. DE A. DE S. C., si in consecință: s-a anulat Decizia nr.E238/_ emisa de parata, a fost obligată parata sa achite reclamantei suma de 26.453 lei reprezentand indemnizații sociale de sănătate achitate asiguraților pentru perioada februarie-decembrie 2010 și sa achite reclamantei suma de 39,30 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta SC C. A. T.
C. SA, în calitate de angajator, a achitat salariaților săi indemnizațiile sociale de sănătate pentru concedii medicale emise în perioada 2009-2010, s-a reținut că ulterior, la data de_, reclamanta a solicitat pârâtei C. DE A. DE S. A JUDEȚULUI C. restituirea sumei de 26.453 lei reprezentând diferența dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii, suportate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, și contribuția reclamantului, în calitate de angajator, pentru concedii și indemnizații la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, aferentă perioadei 2009- 2010 (f.11), însă prin adresa nr. 24191/_, pârâta a refuzat restituirea sumei de 26453 lei întrucât reclamanta nu a solicitat restituirea în termenul legal de 90 de zile, conform art. 82 din Ordinul 60/_ actualizat.
S-a făcut referire la faptul că reclamanta a formulat contestație împotriva refuzului de restituire la data de_, contestația fiindu-i respinsă prin decizia nr. E238/_ .
S-au invocat dispozițiile art. 38 alin.2 din OUG 158/2005 în forma sa inițială, potrivit cărora "Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din contribuțiile datorate pentru lunile următoare sau din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate de normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste
sume nu pot fi recuperate din sumele constituie în cuantum de 6,5% și 7% pentru asigurările de sănătate.";
A fost menționat că ulterior, art. 38 alin.2 din OUG 158/2005 a fost modificat prin OUG nr. 117/2010, prevăzându-se că "Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate.";
S-a făcut referire și la prevederile art. 77 alin.1 din Ordinul nr.60/2006,
"Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație";.
Instanța a reținut că în cauză a fost disputat termenul în care angajatorul avea dreptul de a solicita plata indemnizațiilor aferente concediilor medicale plătite salariaților, reclamantul susținând că în lipsa unei prevederi exprese cererea sa se circumscrie termenului general de prescripție de 3 ani, termenul de
90 de zile fiind aplicabil doar beneficiarilor, iar nu și angajatorului, iar pârâta reclamând că incident în speță este termenul de 90 de zile stabilit în urma modificării legislative.
Cu privire la acest aspect, instanța a reținut că modificarea termenului, de la 3 ani la 90 de zile vizează doar pe beneficiarii indemnizațiilor de concedii medicale, persoane asigurate în înțelesul art. 31și art. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, respectiv pe salariați, iar nu pe angajator. În lipsa unei prevederi legale contrare, precum și în lipsa unui termen special, nu au putut fi reținute susținerile pârâtei referitoare la faptul că termenul de 90 de zile ar viza și pe angajatori, aceștia din urmă având la dispoziție în continuare același termen de 3 ani pentru restituirea indemnizațiilor sociale de sănătate plătite angajaților.
Pentru considerentele expuse, instanța a constatat că în mod nelegal pârâta a refuzat soluționarea favorabilă a cererii formulate reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. de A. de
S. C. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală, iar în urma rejudecării, respingerea acțiunii formulată de reclamantă.
Prin motivele de recurs s-a arătat că hotărârea a fost data cu incalcarea legii, nefiind respectate prevederile art.38 alin. 2 si ale art.40 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.158/2005 modificata si completata prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 36/2010.
În dezvoltarea criticii au fost invocate dispozițiile articolul 38, alineatul (2) modificat din OUG 158/2005 care prevede că: "Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate.", precum și dispozițiile articolului 40 alineatul (1) din OUG 158/2005 modificata si completata prin OUG 36/2010, publicata in Monitorul Oficial nr. 268 la data de_, care stabilește că indemnizațiile pot fi solicitate pe baza, actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite.
De asemenea, au fost invocate și dispozițiile Art. II al OUG 36/2010 arata:
"Certificatele de concediu medical eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență"
S-a subliniat că legiuitorul a prevăzut in mod expres in cuprinsul art.II din OUG 36/2010 faptul ca certificatele de concediul medical emise pâna la data intrării in vigoare a OUG 36/2010 se depun la la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ, realizandu-se astfel o protecție a beneficiarilor de indemnizații, dar si a fondului.
S-a concluzionat că din cele precizate rezulta în mod evident faptul ca in speța sunt aplicabile dispozițiile art. 40 alin.l din OUG nr. 158/2005, astfel cum au fost modificata prin OUG 36/2010, coroborat cu ale art.82 din Ordinul 60/2006 potrivit cărora indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative in termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite precum și dispozițiile art. II OUG 36/2010 conform cărora certificatele de concediu medical eliberate pana la data de_ mai puteau fi depuse de angajator in 90 de zile, adică până în 26 iulie 2010, legiuitorul înțelegând astfel sa reducă termenul in care pot fi decontate certificatele de concediu medical de la 3 ani la 90 de zile.
În susținerea criticii au fost invocate și dispozițiile art. 82 din Ordinul 60/2006 modificat si completat prin Ordinul 430/2010, publicat in M.O. nr.312/_ care prevede că :
« Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite. Cuantumul indemnizațiilor astfel solicitate se achită la nivelul cuvenit în perioadă prevăzută în certificatul medical», textul precizat și faptul că beneficiarul sumelor cerute de angajator de Ia C. de A. de S. C. este angajatorul, iar sumele intră în contul angajatorului, cu mențiunea ca angajatorul nu le virează angajaților lui ci isi recuperează banii pe care el i-a achitat deja angajaților, conform dispozițiilor art.36 alin.2 si 3 lit a din OUG 158/2005.
S-a conchis față de aceste dispoziții legale că si angajatorul are calitatea de beneficiar atâta timp cat aceste sume se suporta dintr-un buget special, respectiv din bugetul FNUASS, din creditele bugetare prevăzute cu această destinație (art.38 alin.2 din OUG 158/2005 modificata si completata)
S-a precizat că noțiunea de beneficiar este definita prin Dicționarul limbii române ca fiind persoană, colectivitate sau instituție care beneficiază de ceva, definiție ce rezultă în cel privește pe recurent din preambulul O.U.G. nr.36/2010, unde se menționează ca aceasta ordonanța a fost adoptata avandu-se in vedere insuficienta sumelor alocate in cadrul FNUASS, asupra căruia in ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce in ce mai crescută a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale, se impune implementarea unui mecanism menit sa, protejeze asigurații de o eventuala incapacitate de plata către fond a acestor drepturi.
S-a apreciat în cadrul criticii că, certificatele de concediu medical eliberate pana la data de_ si implicit cererile de restituire a indemnizațiilor plătite de angajator asiguraților mai puteau fi depuse de către aceștia in 90 de zile, adică pana in 26 iulie 2010, iar cererile aferente certificatelor de concediu medical emise ulterior datei de_ se puteau depune la casa de asigurări de sănătate in vederea restituirii sumelor intr-un termen de 90 de zile de la data la care beneficiarul era in drept sa le solicite (25 a lunii următoare celei in care s-a născut dreptul).
Aplicând prevederile legale mai sus arătate recurenta a considerat că pentru certificatele de concediu medical emise in perioada: pana in 26 aprilie 2010 cererea de restituire putea fi depusa de angajator pana la 26 iulie 2010 (
adică inca 90 de zile de la data publicării OUG 36/2010); mai 2010 cererea de restituire putea fi depusa de angajator pana la 25 Septembrie 2010; iunie 2010, cererea de restituire putea fi depusa de angajator pana la 25 octombrie 2010; iulie 2010, cererea de restituire putea fi depusa de angajator pana la 25 Noiembrie 2010; august 2010, cererea de restituire putea fi depusa de angajator pana la 25 Decembrie 2010; septembrie 2010, cererea de restituire putea fi depusa de angajator pana la 25 ianuarie 2011; octombrie 2010, cererea de restituire putea fi depusa de angajator pana la 25 Februarie 2011; noiembrie 2010, cererea de restituire putea fi depusa de angajator pana la 25 martie 2011; decembrie 2010, cererea de restituire putea fi depusa de angajator pana la 25 aprilie 2011.
S-a apreciat în susținerea criticii că la data de_ reclamanta a depus cerere de restituire a sumelor plătite aferent certificatelor de concediu medical emise in perioada februarie- decembrie 2010, prin urmare consideram justificat refuzul CAS C. de a restitui reclamantei indemnizațiile solicitate, fiind evident faptul ca aferent acestor luni nu a depus cererea de restituire in termenul de prescripție de 90 de zile.
Intimatul-reclamant S.C. C. A. T. C. S.A a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat de C. de A. de
S. C. ca fiind nefondat și păstrarea în întregime a Sentinței civile nr. 5518/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj, Secția Mixtă de contencios Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și A. Sociale în ședința publică din 28 martie 2013, ca fiind temeinică și legală
.
În susținerea întâmpinării se arată că prin adresa cu nr. 1785/_, a solicitat Casei de A. de S. C. restituirea sumelor aferente concediilor medicale plătite angajaților SC C. A. T. C. SA pentru perioada februarie 2010 - decembrie 2010, depunând și actele doveditoare care ne îndreptățeau la recuperarea acestei sume. Cuantumul sumei solicitate de subscrisa prin adresa nr. 1785/_ este de 26.453,00 lei, însă prin adresa sa nr. 24191/_, CAS C. a comunicat refuzul său de a restitui subscrisei suma de 26.453,00 lei, invocând ca și temei legal al refuzului prevederile art. 82 din Ordinul 60/2006 actualizat, respectiv faptul că subscrisa nu am formulat cererea de restituire în termenul de 90 de zile stipulat în textul legal.
A arătat că a formulat plângere prealabilă cu nr. 2127/_ împotriva refuzului CAS C. mai sus menționat, C. de A. de S. a emis Decizia nr. E238/_, prin care a respins plângerea formulată de subscrisa și și-a menținut refuzul de a restitui reclamantei suma de 26.453, 00 lei, cu motivarea că solicitarea de recuperare trebuia depusă în termenul de 90 de zile de la data la care beneficiarul era în drept să solicite indemnizația.
Intimata a apreciat că, în mod corect, instanța de fond a reținut că
"modificarea termenului de la 3 ani la 90 de zile vizează doar beneficiarii indemnizațiilor de concedii medicale, persoane asigurate în înțelesul art. 31 și art. 1 din OUG 158/2005, respectiv pe salariați, iar nu pe angajator", acesta din urmă "având la dispoziție, în continuare, același termen de 3 ani pentru restituirea indemnizațiilor sociale de sănătate plătite angajaților".
Cu referire la motivele de recurs invocate de recurentă, intimata a arătat că le consideră simple interpretări ale textului legal.
Cu privire la referirea recurentei la prevederile articolul 40 (1) din OUG nr. 158/2005 astfel cum a fost modificat și completat prin OUG nr. 36/2010 și la prevederile art. 82 din Ordinul 82/2006 modificat și completat prin Ordinul 430/2010: "Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite", a aratat următoarele: termenul de 90 de zile stipulat în textul legal se referă la termenul
în care salariatul poate solicita indemnizația de concediu medical și nicidecum la termenul în care angajatorul poate solicita recuperarea acestor indemnizații; Faptul că prin noțiunea de beneficiar se înțelege salariat reiese chiar și din Decizia nr. E238/_ emisă de CAS C., în cuprinsul căreia, pe pagina 2, al doilea alineat, în dreptul noțiunii de "beneficiar", emitentul Deciziei nr. E 238/2011 a precizat, în 2 (două) locuri, în paranteză, "salariat".
În privința prevederilor art. II din OUG nr. 36/2010:" Certificatele de concediu medical eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se depun la casele de asigurări de sănătate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanței de urgență", invocată de recurentă arată că acest articol se referă, așa cum este foarte clar stipulat în textul legal, la perioada de depunere a certificatelor medicale și nicidecum la termenul de depunere a cererilor în baza cărora angaj atorii să-și poată recupera indemnizațiile plătite asiguraților.
A apreciat intimata că, în speță este vorba de refuzul CAS C. de a i se plăti suma de 26.453.00 lei, refuz motivat de CAS C. pe așa-zisa tardivitate de depunere a cererii de solicitare a acestei sume (neîncadrarea în termenul de 90 de zile stipulat de art. 82 din Ordinul 60/2006. respectiv de art. 40 din OUG nr. 158/2005) și nicidecum că subscrisa nu am fi depus certificatele medicale în termenul legal. Certificatele medicale care stau la baza solicitării subscrisei de recuperare a sumei de 26.453,00 lei, au fost depuse lunar, până în data de 25 ale lunii următoare, împreună cu Declarația către CAS C. .
În ce privește interpretarea dată de recurent termenului de "beneficiar,, al indemnizației, arată următoarele: angajatorul nu are cum să aibă calitatea de beneficiar, atâta timp cât nu el (angajatorul) este cel care a beneficiat de concediul medical și de indemnizațiile plătite în contul acestor concedii medicale; beneficiarul indemnizației este, în acest caz, salariatul/angajatul asigurat încadrat cu contract individual de muncă la SC C. A. T. C. SA.
In concluzie, intimata a precizat că CAS C. nu contestă cuantumul sumei de 26.453,00 lei solicitate de intimată ca reprezentând sumele aferente concediilor medicale plătite angajaților SC C. A. T. C. SA pentru perioada februarie 2010 - decembrie 2010, ci își întemeiază refuzul pe greșita interpretare a art. 82 din Ordinul 60/2006 și art. 40 din OUG 158/2005, astfel cum fost modificată prin OUG 36/2010
A considerat că temeiul de drept invocat de pârâtă în sprijinul refuzului său de a plăti reclamantei suma aferentă concediilor medicale plătite angajaților SC
C. A. T. C. SA pentru perioada februarie 2010 - decembrie 2010, se referă la termenul de 90 de zile în care salariatul poate solicita indemnizația de concediu medical și nicidecum la termenul în care angajatorul poate solicita recuperarea.
Intimata a precizat că, atât în OUG nr. 158/2005, cât și Ordinul nr. 60/2006 (normele de aplicare) nu este menționat un termen în care angajatorul poate solicita recuperarea acestor sume, de unde rezultă că cererea poate fi formulată în termenul general de prescripție de 3 ani,
În aceeași ordine de idei a arătat că, art. 38 (2) din OUG nr. 158/2005, care arată că sumele reprezentând indemnizații plătite de angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, nu prevede un termen special de prescripție în care angajatorul poate solicita restituirea acestor sume, de unde rezultă că se aplică termenul general de prescripție de 3 ani;
Referitor la termenul de 90 de zile prevăzut de OUG nr. 158/2005, acesta este termenul în care BENEFICIARUL INDEMNIZAȚIEI (și nu angajatorul) POATE
SOLICITA ANGAJATORULUI PLATA ACESTEIA, concluzie ce rezultă din cele prevăzute de art. 39, care se referă la persoanele cărora li se achită indemnizația: beneficiarului, reprezentantului legal sau mandatarului, iar în cazul asiguratului decedat, soțului supraviețuitor, copiilor, părinților sau, în lipsa acestora, persoanei care dovedește că 1-a îngrijit până la data decesului;
- dacă sunt stabilite persoanele care sunt îndreptățite să solicite plata indemnizației, atunci rezultă în mod clar că art. 40, pe care CAS C. își întemeiază refuzul, se referă la beneficiarii indemnizației și nu la angajator.
Deci, termenul de 90 de zile nu privește termenul în care angajatorul poate solicita restituirea sumelor achitate de la casa de asigurări, intimata formulând în termen solicitarea sa de recuperare a sumei de 26.453,00 lei, reprezentând diferența dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților SC C. A.
T. C. SA, care se suportă din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, aferentă perioadei februarie - decembrie 2010.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Așa cum corect a reținut tribunalul, la baza Deciziei nr. E 238/_ emisă de pârâtă, au stat considerente legate de nesolicitarea restituirii diferenței dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii ce se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, aferentă perioadei februarie-decembrie 2010, în termenul legal de 90 de zile, conform art. 82 din Ordinul nr. 60/_ actualizat prin Ordinul nr. 430/2010. S-au mai avut în vedere dispozițiile art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005, actualizată prin O.U.G. nr. 36/2010.
Se constată o corectă interpretare a acestor dispoziții legale ce au următorul cuprins:
Art. 82 din Ordinul nr. 60/_ actualizat:
"Indemnizațiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termen de 90 zile de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite. Cuantumul indemnizațiilor astfel solicitate se achită la nivelul cuvenit în perioada prevăzută în certificatul medical";.
art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005, actualizată prin O.U.G. nr. 36/2010:
"(1) Indemnizațiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite";.
Din lectura acestor texte de lege se constată că acestea nu fac referiri la operația de recuperare a sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă.
Textele avute în vedere de pârâta recurentă se referă la solicitarea
indemnizațiilor de către beneficiari, sens în care relevante sunt dispozițiile art. 31, respectiv ale art. 1 din O.U.G. nr. 158/2005, unde se arată:
"Pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, persoanele prevăzute la art. 1 trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: (…)";
"Persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, denumite în continuare asigurați, au dreptul, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă: (…)";.
Apare cu evidență, raportat la aceste texte de lege relevante sub aspect terminologic, faptul că termenul de 90 de zile se aplică beneficiarilor indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate, care sunt persoanele asigurate, nicidecum angajatorii acestora.
Extinderea acestui termen la raporturile dintre angajatori și autoritatea publică cu competențe în materia asigurărilor sociale de sănătate nu are un suport legal.
Dimpotrivă, textele legale care reglementează raportul juridic dintre părțile în litigiu sunt:
- art.38 alin.2 din O.U.G. nr.158/2005
"(2) Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate";;
- art.77 alin.1 din Ordinul nr.60/2006:
"(1) Sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație";.
Or, se constată că aceste dispoziții nu cuprind referiri la vreun termen special în cadrul căruia să fie imperativă solicitarea de către angajatorul beneficiarilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate a recuperării diferenței dintre indemnizațiile sociale de sănătate plătite salariaților proprii ce se suportă din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și contribuția angajatorului pentru concedii și indemnizații la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Ca urmare, în mod corect trebuie aplicat termenul general de prescripție de 3 ani, reglementat de art. 3 din Decretul nr.167/1958.
Nu poate fi reținut modul de interpretare a dispozițiilor O.U.G. nr. 158/2005, propus de pârâta recurentă, în condițiile în care acesta nu se bazează pe dispoziții legale din corpul actului normativ, fiind chiar în contradicție cu termenii acestuia. Propunerea pârâtei este în sensul de a se face o interpretare bazată pe intenția legiuitorului, astfel cum aceasta este transpusă în preambulul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 36/2010.
Curtea notează, raportat la acestea, că potrivit prevederilor art. 43 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, "(1) Preambulul enunță, în sinteză, scopul și, după caz, motivarea reglementării. El nu poate cuprinde nici directive, nici reguli de interpretare. Preambulul precedă formula introductivă.
Includerea preambulului în cuprinsul actului normativ se apreciază de la caz la caz.
La ordonanțele de urgență preambulul este obligatoriu și cuprinde prezentarea elementelor de fapt și de drept ale situației extraordinare ce impune recurgerea la această cale de reglementare.
În cazul actelor normative ale administrației publice centrale de specialitate sau ale administrației publice locale, în preambul se menționează și avizele prevăzute de lege";.
Rezultă deci explicit, din legislația în vigoare, imposibilitatea de a echivala preambulul unui act normativ cu o normă interpretativă, raportat la principiul separației puterilor în stat, întrucât sarcina de aplicare și interpretare a legilor
revine instanțelor, iar nu legiuitorului, care trebuie, conform normelor prescrise de Legea nr. 24/2000, să elaboreze acte normative clare și precise (art. 8), "într- un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc"; (art. 36).
Pentru situația în care legiuitorul dorește să reglementeze mai clar o chestiune a cărei interpretare de către instanțe cunoaște imprecizii din punctul său de vedere, sau care este divergentă la nivelul instanțelor, s-au reglementat, prin art. 69, " (1) Intervențiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale";, care "se realizează printr-un act normativ interpretativ de același nivel cu actul vizat, prin dispoziții interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziției al cărui sens trebuie clarificat.
(2) Interpretarea legală intervenită potrivit alin. (1) poate confirma sau, după caz, infirma ori modifica interpretările judiciare, arbitrale sau administrative, adoptate până la acea dată, cu respectarea drepturilor câștigate";.
Or, nefiind adoptat în speță un atare act normativ interpretativ, interpretarea revine instanței judecătorești.
De altfel, în preambul se specifică faptul că "intervenția legislativă de urgență și extraordinară este justificată de necesitatea unei reglementări exprese în vederea cheltuirii responsabile și eficiente a banului public prin responsabilizarea atât a furnizorilor de servicii medicale, cât și a beneficiarilor de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate";, fără nici o referire la categoria din care face parte reclamanta.
În operațiunea de interpretare a normelor juridice incidente, Curtea constată că dacă nu pot fi impuse prin preambulul actului normativ norme interpretative, cu atât mai puțin se pot deduce acestea din notele de fundamentare a actelor normative. Totuși, acceptând că în această notă de fundamentare este de presupus că se vor regăsi revelate considerentele pe care le-a avut în vedere legiuitorul pentru adoptarea actului în discuție, și deci, prin aceasta, rațiunea legii, raportat la O.U.G. nr. 36/2010, se constată că nici în acest document nu se regăsesc precizări care să conducă la concluzia că s-ar fi urmărit, prin acest act normativ, reducerea termenului în care angajatorii să depună certificatele de concediu medical spre decontare la casele de asigurări de sănătate județene, întrucât în mod constant, se face referire la "beneficiari de certificate de concediu medical";, aceștia nefiind, în mod cert, angajatorii, ci angajații.
În plus, la rubrica privind impactul măsurii legislative asupra mediului de afaceri, se face mențiunea că acesta nu există, motiv pentru a se considera încă o dată că nu s-a avut în vedere, prin acest act normativ, o operațiune îndeplinită de angajatori, care compun mediul de afaceri.
De asemenea, la rubrica "impactul social";, se face vorbire despre
"Eficientizarea activității de acordare și verificare a certificatelor de concediu medical în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum și responsabilizarea atât a medicilor prescriptori cât și a asiguraților beneficiari de certificate de concediu medical";, fără nici o mențiune cu privire la angajatori.
Pe de altă parte, chiar în condițiile în care, în fapt, intenția legiuitorului ar fi vizat scopul și consecutiv, mijloacele legale pe care le invocă recurenta, interpretarea legii nu poate fi făcută în vădită contradicție cu termenii legii, întrucât o atare interpretare ar bulversa nepermis stabilitatea legislativă pe care se întemeiază destinatarii actelor normative, punându-i în situația de a suporta consecințe juridice indirect sancționatoare din punct de vedere financiar, fără a se putea indica o încălcare de către aceștia a unor sarcini ipotetic prevăzute pentru ei prin texte de lege clare și neechivoce.
Or, interpretarea textului unui act normativ trebuie făcută în sensul pe care îl indică termenii săi, deci în acord cu litera sa, neputând fi agreată o interpretare bazată pe scopul legii acolo unde acesta nu este în mod evident conturat și când se afirmă că ar fi în contradicție cu litera sa, în detrimentul evident al destinatarilor legii.
Raportat la cele expuse, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art.312 alin.1 din C.pr.civ. să respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. de A. de S. C. împotriva deciziei civile nr.5518 din 28 martie 2013 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
I. T. | D. C. | G. | N. M. |
GREFIER
N. N.
red.N.M./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.V. R.
| ← Decizia civilă nr. 1696/2013. Litigiu CAS. Asigurări sociale | Decizia civilă nr. 95/2013. Contestație decizie pensionare.... → |
|---|
